Dacă Şi cu parcă

DACĂ ŞI CU PARCĂ

-piesă în două acte-
de Ion Coja
LENUŢA – 70 de ani

ILEANA – 20 de ani

BĂRBATUL – 25 de ani

BUCUR – 50 de ani

ARĂTAREA – 20 de ani

ACTUL I

Sufrageria tipică a unui apartament de 3-4 camere, la bloc. În mijloc o masă mare, din mai multe mese mici, purtând deasupra urmele unui chef ce abia s-a terminat. Scaune, fotolii etc. Linişte, nimeni. Ca o părere, se aude respiraţia uşoară a unui bărbat – probabil, cu timide tendinţe de a deveni sforăit, care încetează cu totul pentru câtva timp, o dată cu intrarea în scenă a Lenuţei, legată la cap, cu şorţul pus şi aspiratorul în mână.

LENUŢA (acuzând primul contact): Dumnezeule!…Ce-au mai putut fuma. (merge şi deschide fereastra, respiră de câteva ori adânc şi se întoarce cu mai mult curaj la ceea ce o aşteaptă) Eh, Ileană?!… Acu să te văd cum joci!… De unde-o începi şi care-i capătul?… (se aude o sforăitură şi Lenuţa descoperă pe cineva adormit într-un fotoliu, nezărit din sală) Aici mi-erai, bată-te să te bată norocul de beţivanul mamii beţivan!… Bine-ţi şade!… Doamne, ce păcate plătesc eu cu copiii ăştia ai mei?!… (dă din cap a pagubă) Mai fă, Lenuţo, curat acum!… (lasă aspiratorul) Ehe, ar merita el să-i pun nişte muzică de-asta! (arată spre aspirator) Frumos plocon!… Dacă n-ar fi însurat, aş mai zice! Însurat!… Astea-s neveste?!… Unde s-a mai pomenit să-mi las eu vreodată omul aşa şi să mă întorc singură acasă, fără bărbatul meu!… Deh, maică! (face o plecăciune dinaintea fotoliului mai departe sforăitor) Eu te-am pus s-o dai la şcoala de şoferi?!… (vagă impresie de dialog cu sforăiala celui din fotoliu) Tu dormi pe unde-apuci, iar ea îţi călăreşte maşina!… Nevestele din ziua de azi! Vai de capul bărbaţilor, săracii!… Uite la el! O să-şi sucească gâtul cum a adormit aşa! (îl aranjează mai bine, mormăieli de nemulţumire, ea continuă în şoaptă, să nu-l trezească pe cel care în continuare va dormi mult mai bine, fără să mai sforăie decât când şi când. Deci, în şoaptă, până se mai depărtează de fotoliu) Că nici nu mă puteam culca până nu-l ştiam acasă!… Ce de nopţi am mai pierdut şi eu aşteptându-l pe fie iertatul, de chefliu şi de scandalagiu ce-a fost!… Mort, copt, cum era, dar să-l ştiu acasă!… Abia după aia adormeam şi eu!… (se uită la cel din fotoliu) Ce bine seamănă!… Până şi la sforăit!… (urmăreşte atentă o secvenţă) Ta-su întreg!… Sforăie, Vasile, mamă! Sforăie, să creşti mare!… Că eşti tare mic, găliganul mamii!… Cu cine-o fi semănând aşa prost la băutură?! Că taică-su o dată nu l-am văzut să arate aşa de beat!… Băut, da, c-a băut şi el, slavă Domnului, dar beat niciodată!… (mai mută câte ceva, mai adună pahare, farfurii etc.) Doamne, Doamne, te chinuieşti o viaţă întreagă să creşti un copil, şi când se-nsoară nici nu visezi peste ce nimereşte!… Dumneaei s-a dus repede acasă şi doarme liniştită, nesforăită, că nu suferă! Iar bietul copil… (sforăit puternic) Pe urmă se mai miră lumea de ce soacrele nu-şi iubesc haitele de nurori!… Păi ai ce să iubeşti la ele?!… Biata soacră-mea!… Tare s-a mai necăjit şi ea cu mine!… La început! Că pe urmă ajunsesem de se-nţelegea cu mine mai bine decât cu fetele ei!… Ea singură recunoştea!… Ehe, câte mi-a spus ea mie şi ţinea ascuns de fete!… Să fiu eu sănătoasă!… Că ştiam s-ascult de-o vorbă şi de-un sfat!… Am avut şi-un tată om! O dată om! Am avut ce să ascult! Aşa am fost crescută! Crescută, nu joacă!… (alte sforăituri) Dar nici nu s-a pomenit să-l vadă soacră-mea aşa (arată spre cel din fotoliu) pe taică-su, vreodată! Mai era ruşine de părinţi pe vremea noastră!… Hei, cum a mai trecut!… Acum e vremea lor (sforăit prelung) şi iată cum şi-o petrec!… (ridică o sticlă de pe masă) Dar nici băuturile, săracii băieţi, nu mai sunt ce-au fost altdată!… Vodcă… Păi vodcă bea taică-su? Sau… (ia altă sticlă) viuski, viski, viskiul ăla al lor!… (duce sticla la nas) Hm!… N-au mai avut putere s-o bea toată!… Mă mir!… Tare se mai lăcomesc la băutură!… Parcă vine sfârşitul lumii!… (altă sticlă) Alta!… Aproape plină!… (se uită la etichetă) Şampanie!… Poftim, Lenuţo, mai zi că n-ai de toate!… (se aude apa din baia vecină cu sufrageria) Au început să se scoale?!… (e atentă la tusea ce se aude din baie) Da’ de unde?!… Îl arde maţele, arde-le-ar focul de sticle! Atâta visky şi ţuică şi bere şi vin alb, vin negru, coniac, vodcă… (a luat pe rând sticlele şi a citit eticheta fiecăreia) Cel puţin ăsta mic are darul somnului! Dragul mamii!… Adoarme la masă ca prostul, dar când se scoală măcar e teafăr şi nu-l doare nimic!… Grigore (arată spre baie) îşi varsă maţele din el de rău ce i se face!… Şi-o să zacă până diseară!… Bine că-a găsit o proastă care să-l oblojească!… Să-mi fi făcut mie taică-su aşa, îi puneam geamantanul la uşă! Nu-i seamănă nici unul! Nici măcar Gheorghiţă!… Nu l-am pomenit pe ta-su o dată să-i fie rău de la băutură!… Ori să-l doboare somnul aşa, pe scaun!… (sforăitul se face mult mai sonor, ea caută ceva, un pled, cu care îşi înveleşte odorul) I s-a făcut frig, dragul mamii inginer!… Auzi, cum să plece şi să-l lase de izbelişte!… Trăzni-le-ar Dumnezeu de nurori!…Asta le e dragostea?… Că aşa s-au luat: cică din dragoste!… Ce-o fi aia? Că eu nu mi-am iubit bărbatul, mi-am iubit copiii!… Ce? Era eu să-l iubesc mai mult decât maică-sa, Dumnezeu s-o odihnească, că bună soacră am mai avut!… Nu l-am iubit, nu l-am iubit! Dar nu mi-aş fi lăsat bărbatul aşa şi să mă întorc singură acasă!… Că parcă ei nu-i place să bea!… Beau ale naibii neveste azi cot la cot cu bărbaţii! Eh, da, nu se îmbată ca ei, asta ar mai lipsi!… Dar ce? Au ele necazurile lor?! Grijile lor?!… Nu ştiu decât de mode şi de coafor!… Ca şi aseară! Reţete de slăbit!… Altceva n-au vorbit toată noaptea! Bată-le să le bată nevoia de nurori! Ar vrea să slăbească, dar mâncând cât şapte! De când mai e şi moda asta cu slăbitul?!… Unde se pomenea în tinereţea mea să vorbească femeile despre aşa ceva?!… Despre broderii, da, despre gherghef, despre vopsele de lână, modele de împletit, de croşetat… Şi-acum? Acum muierile ţin hangul bărbaţilor la petreceri, că nu mai pot săracii să răsufle de ele! Cum e vreun chef, hop şi ele în coasta lor, ca junghiul! Că nu mai pune nimeni biciul pe ele puţin!… Auzi la ele! Şi se mai plâng că n-au una şi alta, dar numai grija asta o au: cum să mai slăbească!… Păi cum să slăbeşti? Muncind! Muncind, fetelor, muncind! Aşa le-am spus aseară! Dacă vreţi să slăbiţi! Munciţi mai mult şi dormiţi mai puţin!…Nu de la mâncare se îngraşă omul! Ci de la nemuncă!… Şi pe urmă tot eu mă mir că nu mă iubesc nurorile!… Dar nu le-ar fi ruşine să nu mă iubească după ce le-am dat trei bărbaţi ca nişte flori!… (tuse din baie, sforăituri din fotoliu. Ea ia aminte, critică) Ce mai flori!… (apoi) Eh, dacă n-au avut noroc să le trăiască tat-su!… Şi să-i înveţe rostul băuturii!… Că are şi ea un rost!… Eu, ce să-i învăţ?! Cât am pus eu gura pe băutură?!… A băut el şi pentru mine!… (adună sticle) Ce de bani aruncaţi!… (citeşte preţurile) 90 de lei… 125… Să-mi cumpere o pereche de pantofi nu se-ndură nici unul, dar pe băutură… 130 de lei!… 78 cu sticlă cu tot!… (se uită roată în jur) S-a strâns ceva sticle goale… Iau câţiva poli buni pe ele… (se uită şi pe sub masă. Răstindu-se) Şi n-am decât să-mi cumpăr după aia şi şapte perechi de pantofi!… Că le-am cerut eu parcă vreodată ceva şi ei să nu-mi dea ori să nu-mi facă voia?!… Dacă nu le cer?! Ei cum să se gândească singuri?!… M-am prostit! Ce-ai fi vrând, Leano? Să-ţi controleze băieţii pantofii, ca la copiii mici, ca să vadă că ai găuri în talpă de cât umbli toată ziua, lipa, lipa, dintr-o vecină în alta!… Tu n-ai gură să vorbeşti decât vrute şi nevrute, numai ce trebuie nu vorbeşti! Taci ca Uţa proasta şi pe urmă tot tu cu gura mare şi proastă ce-ai mai avut de când te ştiu!… Ia, uite, dom’ne, cum se leagă aşa, tam-nesam, de bieţii băieţi!… Hai, fă-i albie de porci, săracii! Că toată viaţa ai stat cu gura pe ei de i-ai zăpăcit de tot! (sforăituri) Nici când dorm nu le dai pace!… (răsuflă adânc) Doamne, doamne, că dacă nu era guriţa asta a mea, nu-i mai vedeam eu oameni!… Că a murit şi deşteptu ăla de ta-su taman când aveau şi ei mai multă nevoie de un tată!…Şi ce razna o mai luaseră!… Doamne, doamne, că multă nădejde am mai avut eu c-o să ajung cu ei la liman!… Căci am ajuns, n-aş putea să mă plâng că s-ar mânia bunul Dumnezeu pe mine!… Trei băieţi, Doamne, şi toţi trei ingineri!… Cu mine văduvă, iar de pe urma lui taică-su numai o pensie, şi ce pensie?, şi aia jumătate şi câte datorii?!… Săă-race mânuţele mele, numai ele ştiu cum i-am făcut ingineri!… Ditamai inginerii!… Şi-acum să se strâmbe la mine din nas cine? Nişte împiedicate! Că parcă ar avea mâinile legate la spate când intră în bucătărie!… Fi-le-ar manechiura a dracului să le fie, de vopsite şi de boite ca nişte paparude ce sunt!… (îşi priveşte mâinile şi şi le trece peste faţă, oftând) Oh, mânuşiţele mele!… Ce mă făceam eu fără ele?!… Şi pupezele astea că cică nu mai e la modă ca nora să sărute mâna soacră-sii!… Mâinile astea!… Sigur că nu-s de sărutat aşa de noduroase şi de crăpate!… Dar că mâinile astea le-au făcut pe ele cucoane uită, că dacă nu-mi păcăleau băieţii şi azi le mai cântau greierii în călcâie!… De nespălate!… Una nu mi-a sărutat mâna, bată-le Dumnezeu să le bată, că după mintea lor ar trebui să stau şi eu la fumat cu ele şi la băut cafele picior peste picior! Că aşa-i modern!…Păi nu?! Dacă am nurori moderne să fiu şi eu o soacră modernă!… Ca alde cuscră-mea, de-o pildă…Auzi-o şi pe aia: să nu-i mai zic cuscră, că nu-i modern!… Că parcă eu am vrut morţiş să ne încuscrim, ce să zic, mare pricopseală!… Au alergat cu limba scoasă după Vasilică al meu… Cred eu că au făcut ele şi ceva moşmoane de mi-au prostit băiatul să se însoare cu podoaba de fie-sa!… Şi-acum că să nu-i zic cuscră, să-i zic Suzana, suzăni-te-ar pupezele să te suzănească, de sorcovă bătrână!… Dar cât am să le mai tac?!… (mai apoi) Eh, nu le tac eu lor, dar nici cât ar trebui nu le spun!… Că suntem neamuri, de-acum!… De la Dumnezeu îs şi neamurile, şi necazurile! N-ai ce le face! Le înduri şi gata!… Numai să fie linişte în casă şi să nu le mai aud cum se văicăresc şi-mi ceartă băieţii ca pe nişte mucea! Ditamai inginerii!… Cel mare e şi director!… La nu ştiu câte sute de muncitori!… Mai mulţi de o mie!… Taie şi spânzură, numai după capul lui merg toate acolo! Iar acasă tace ca prostul şi ascultă de-o ameţită!… De două! Că se mai bagă şi pupăza a bătrână peste ei! Nu-i chip să treacă o zi de la Dumnezeu şi să nu-şi facă dumneaei inspecţia prin frigiderul băiatului!… Eu nu mă îndur să le cheltuiesc un bănuţ, le strâng toate sticlele goale, le spăl, le vând şi le aduc până la ultimul leuţ, m-a ferit sfîntul să mă ating de-al copiilor şi de-o batistă, că aşa am apucat de la tata, Dumnezeu să-l odihnească, ce tată am avut?!… La copii să ai să le dai, Lenuţo, să nu le ceri!, îmi zicea. Să n-aştepţi de la copii!… Decât, Doamne, fereşte, dacă ajungi să cazi la pat şi să nu mai fii bun de nimica! Dar şi atunci, mai bine mori să nu-ţi mai chinui copiii!… Dar şmecheriţa asta de bucureşteancă?!… Îi mai trebuia bărbat, femeie trecută de 60! Nu putea să rămână văduvă!… Mi-a făcut băiatul de râs!… Doamne, şi ce mâncău de bărbat şi-a găsit!… Că nu mi-ar fi mie de cât mănâncă omul! Dar când îi aud cum laudă totul, orice le-ai da!… Diplomaţi de Bucureşti!… Un rahat dă-le şi ei tot ar spune că aşa ceva de bun n-au mai mâncat (imitându-i) … nici în vis!… Visa-i-ar mâţele să-i viseze! Şi du-te la ei în casă că nu ţi-ar pune dinainte nici un pahar de apă!… Păi de unde să-ţi dea? Sinaia-Sinaia, Băile Felix-Băile Felix, Eforie-Eforie, cine mai e ca ei?! Ba le mai umblă mintea să plece şi prin străinătate!… Întoarce-s-ar când i-oi chema eu!… Şi pe banii cui? Ai lor?!… Ai lu’ prostul ăsta de ficior-meu! Că munceşte ca un taur la fabrică… Nu-i director?!… Şi ce dacă are secretară tânără şi frumoasă?!… Prost ar fi să se uite numai la…la…balabusta de nevastă-sa!… Ce? Eu am pus-o să se îngraşe ca o mangaliţă? Doar i-am spus că nu-i şade bine, femeie tânără, să se umfle atâta cu mâncare!… Acum a mai scornit una, că nu-i de la mâncare, e de la pilule!… Scârbele alea pe care le ia ca să nu-i facă copii lui prostu’! Că-a luat-o de nevastă ca s-o ţină în vitrină!… Nu vrea copii dumneaei ca să nu-şi strice silueta! Şi ea s-a făcut ca damigeana! S-o dai de-a rostogolul, femeie tânără! Păi eu arăt ca o şcolăriţă pe lângă ele!… (imitând) Ca raţa calcă, de măreţe!… Eh, să mai ieie pilule de-alea!… Că le strica şi lor măcar un copilaş să aibă!… Aşa-i când iei nevastă singură la părinţi!… Îs egoişti copiii care n-au avut fraţi!… Doar i-am spus lui fiu-meu, dar te mai puteai înţelege cu cineva?!… (oftează adânc) Eh, tot îi bine că feciorii mei se au între ei ca fraţii!… Câte auzi la alţii!… Ehe, le-am răbdat eu multe drăguţelor de nurori, dar le-am spus: să nu vă prind că umblaţi cu vorbe între băieţii mei, să-i faceţi să se duşmănească între ei, că torn benzină pe voi şi vă dau foc!… Orice vă trec cu vederea, dar asta nu!… Asta ce-i? (a descoperit ceva sub masă) Aoleu!… (se socoteşte) Cine a fost…nesimţita?!… Stai aşa!… Acolo am stat eu, dincoace a stat Stănica, Mitică, iar aici a stat… a stat Gheorghiţă al mamii!… Lângă Vasilică!… Bătu-i-ar norocul!… Că de mici au rămas cu năravul ăsta!… (adună de sub masă) Am crezut şi eu că s-or dezbăra când or avea şi ei nevastă!… Ţi-ai găsit, cu-aşa neveste! Oh, fir-ar ea să fie de mătură!… De când mă ştiu cu ea în mână!… (mătură mai departe) Deh, Ileană, bal ai vrut, atunci dansează! Cu măturoiul, că n-ai vrut când te-au luat băieţii la dans! Ţi-a fost ruşine de lume că eşti femeie bătrână!… Şi ce s-a mai ruşinat ea cuscră-ta Suzana!… Doamne, iartă-mă, dar astea-s în stare să se dea şi la giner-su! Ce? Nu s-a mai văzut?!.. Ce se mai dădea pe spate!… (face şi ea la fel, ţinându-se de măturoi) şi ce-şi mai făcea vânt cu evantaiul!… (întoarce măturoiul) Evantai îi lipsea, că-n rest!… O luaseră căldurile, de iepotină! A înnebunit lumea!… Auzi, colo, o ladă de şampanie!… Douăşpe perechi de pantofi!… Le-au tras pe gât, înţepeni-le-ar!… Cică-n sănătatea mea!… Nu mai ştiu ce să inventeze ca să mai atingă un chef!… Dar eu sunt de vină, femeie bătrână şi să mă pun la mintea lor!… Cum să mă las eu prostită!… Ei, dacă-i pe aşa, las’ că fac eu şi 80 de ani şi-atunci să-i mai văd că mai umblă cu şoalda!… Nu le-a ajuns sâmbătă şi duminică, le mai trebuia şi aseară! Toată noaptea! Până la ziuă! Ca apucaţii!… Ce-o fi în capul lor? Noi am fost altfel de oameni!… Parcă n-ar fi copiii noştri!…Numai la petreceri le e gândul!… Dar ce griji au ei, la urma urmelor?… Le-a dat statul de toate! (sforăituri puternice) La ora asta trebuiau să fie la servici, toţi trei!… Bun mai e drăguţul de stat cu fecioraşii mei!… Cum îi mai lasă-n pace, să-şi vadă de chefurile lor şi de mahmureală!… Cu neveste cu tot!… Unde s-a mai pomenit asta la taică-su? Că-şi tăia, săracul, bătăturile din palmă cu cuţitul! Uite aşa! Iar ei? Şampanie! Coniac! Vischi! Vodcă! Mastică!… Mastică n-au prea băut…Numai eu ce-am băut, un păhăruţ!… Şi ce bună e!… Pentru mine au cumpărat-o… De ce nu le-o fi plăcut la nimeni să mai bea?… (zâmbeşte) Pe băieţii mei îi înţeleg, că li s-a aplecat de mastică de-atunci!… (se lasă pe un scaun) Cât să fie?! Doamne, ia te uită, aproape patruzeci de ani!… La nenea Niţă plecasem, era de Sfântul Ion… I-am lăsat singuri acasă pe toţi… pe toţi patru… (oftează) Trăia şi… (îşi pune un pahar de mastică. Stă pe gânduri dinaintea paharului. Hotărându-se în sfârşit) Trăia şi Bucur… (gustă din pahar) Ce-or fi găsind ei la vodcă şi la vischiul lor?!… Când ne-am întors acasă, am găsit sticla de mastică goală pe masă… iar ei toţi sub masă adormiţi… În afară de Bucur!… El era cel mai mare şi tocmai el nu s-a atins de băutură!… Doamne, ce copil cuminte a mai putut să fie!… (mai gustă puţin) Dar cuminţi au fost toţi, drăguţii mamei!… (bea încetişor) Am avut copii buni, ascultători!… Numai când s-au însurat au făcut-o de capul lor… Eh, acum îşi dau seama şi ei!… (iar îşi toarnă) Şi dau din colţ în colţ!… Şi-şi dau şi cu pumnii în cap!… Ba ar mai da ei drăguţii şi divorţ, ca zăpăcitul de Ghiţă!… Se grăbea dumnealui la divorţ mai dihai ca la însurătoare!… Oi fi greşit că nu l-am lăsat?!… M-am gândit că-n tot neamul nostru nimeni n-a divorţat!… Şi tocmai Gheorghiţă al meu!… Iar acum noră-mea drept recunoştinţă, îmi intră-n casă din an în Paşte!… Aoleu! Dar mastica asta se duce toată-n picioare!…Sus, Lenuţo!… Sus!… (se ridică-n picioare) Mai pune-ţi un păhărel, că-i bună, şi gata! La treabă!… Şi ce de mâncare au mai lăsat!… Şi, slavă Domnului, au mâncat, nu glumă!… Le-a plăcut tot ce le-am pregătit!… Şi eu iar n-am mâncat mai nimica, cu păcătoasa mea de colită!… Şi nici n-am băut!… Dacă aşa am apucat să văd la mama, când aveam şi noi pe cineva… Tot timpul în picioare, sărace picioarele mele!… (oţărându-se) Da’ nici acum nu le dau pace să se odihnească şi ele, după 70 de ani de alergătură?!… Da’ fi-mi-ar inima afurisită să-mi fie, nici de mine să n-am milă?! (se aşează la loc) Poftim! Ce?! Nu-i ziua mea? (îşi toarnă în pahar. Intră un bărbat tânăr, frumos, zâmbind) Ba-i ziua mea! Poftim! Dacă-s deşteaptă, am făcut 70 de ani! (ridică paharul)