Dan Brown Fortăreaţa Digitală



Yüklə 3,06 Mb.
səhifə118/130
tarix03.01.2022
ölçüsü3,06 Mb.
#43952
1   ...   114   115   116   117   118   119   120   121   ...   130
Capitolul 116
— Citeşte, domnule Becker! ceru Fontaine.

Jabba aştepta scăldat în sudoare, cu mâinile deasupra tastaturii.

— Da, zise el, citiţi inscripţia aia binecuvântată!

Susan Fletcher stătea lângă ei. Îi tremurau genunchii, în schimb faţa îi radia. Toţi cei din încăpere încetaseră lucrul şi se uitau la proiecţia enormă a chipului lui David Becker pe ecran. Profesorul răsuci inelul pe deget şi cercetă inscripţia.

— Şi citiţi cu grijă! ceru Jabba. O singură greşeală şi ne-a luat gaia! Fontaine se uită cu asprime la el. Directorul NSA cunoştea prea bine cât de periculoase erau situaţiile tensionate; niciodată în astfel de situaţii nu trebuia adăugată o presiune suplimentară.

— Relaxaţi-vă, domnule Becker. Dacă facem o greşeală, o să reintroducem codul până ce va fi bine.

— Prost sfat, domnule Becker, ricană Jabba. Citiţi bine de prima dată. Codurile ucigaşe au de obicei o clauză de penalizare — pentru a preveni ghicirea lor la întâmplare. O singură intrare incorectă şi ciclul probabil că se va accelera. Două intrări incorecte şi se va bloca pe vecie. Sfârşitul jocului.

Directorul se încruntă şi se întoarse spre ecran.

— Domnule Becker? Îmi cer scuze. Citiţi cu atenţie — citiţi cu maximă atenţie.

Becker dădu din cap şi studie inelul. Apoi începu să recite inscripţia cu glas tare:

— Q... U... I... S... spaţiu... C...

Jabba şi Susan îl întrerupseră la unison:

Spaţiu?

— E un spaţiu?

Becker ridică din umeri şi verifică inelul.

— Mda. Sunt mai multe.

— Îmi scapă ceva? se interpuse Fontaine. Ce mai aşteptăm?

— Domnule, răspunse Susan, părând nedumerită. E... doar că...

De acord, o susţinu Jabba. E ciudat. Parolele nu au niciodată spaţii libere.

Brinkerhoff înghiţi în sec.

— Deci, care-i poanta?

— Poanta e, interveni Susan, că acesta s-ar putea să nu fie un cod ucigaş.

Brinkerhoff răbufni:

— Bineînţeles că e codul ucigaş! Ce altceva ar putea fi? De ce altfel să-l fi dat Tankado de pe deget? Cine naiba inscripţionează litere aleatorii pe un inel?

Fontaine îl reduse pe Brinkerhoff la tăcere printr-o căutătură urâtă în direcţia lui.

— Ah... oameni buni? se auzi Becker. Tot vorbiţi acolo despre litere aleatorii. Cred că ar trebui să vă informez... literele de pe acest inel nu sunt aleatorii.

Toţi cei de pe podium izbucniră la unison:

— Ce???


Becker părea stingherit.

— Îmi pare rău, dar aici sunt înscrise clar nişte cuvinte. Recu­nosc că sunt scrise al naibii de apropiat; la prima vedere, literele par aleatorii, dar dacă mă uit mai bine, văd că inscripţia este în... ei bine... În latină.

Jabba căscă gura:

— Vă bateţi joc de mine!

Becker clătină din cap.

— Nu. Fraza sună aşa: Quis custodiet ipsos custodes. În tradu­cere aproximativă ar suna...

— „Cine îi va păzi pe paznici?” îl întrerupse Susan, terminând propoziţia în locul lui.

Becker făcu ochii mari.

— Susan, nu ştiam că poţi...

— E din Satirele lui Iuvenal, exclamă ea. Cine îi va păzi pe paznici? Cine va păzi NSA în vreme ce noi păzim întreaga lume? Era maxima favorită a lui Tankado!

— Aşadar, interveni Midge, este asta cheia de acces sau nu?

Trebuie să fie cheia de acces, declară Brinkerhoff.

Fontaine tăcea, părând a procesa informaţiile primite:

— Nu ştiu dacă e cheia, zise Jabba. Mi se pare impropriu ca Tankado să fi folosit o construcţie logică.

— Omiteţi spaţiile, strigă Brinkerhoff, şi tastaţi blestematul ăla de cod!

Fontaine se întoarse spre Susan:

Dumneata ce zici, domnişoară Fletcher?

Susan se gândi o clipă. Nu putea rosti un diagnostic precis, dar ceva nu era în regulă. Îl cunoscuse pe Tankado suficient de bine ca să ştie că lui îi plăcea enorm simplitatea. Programele scrise de el fuseseră întotdeauna extrem de logice şi de limpezi. Părea ciudat faptul că existau spaţii. Era un detaliu minor, dar constituia o scă­pare, ceva necurat — în mod clar, nu ceea ce ar fi aşteptat Susan de la lovitura măiastră a lui Ensei Tankado.

— Nu pare a fi în regulă, zise ea într-un târziu. Nu cred că e cheia. Fontaine trase aer cu zgomot printre dinţi şi o privi fix cu ochii lui negri.

— Domnişoară Fletcher, dumneata ce crezi, dacă aceasta nu e cheia, de ce ar fi dat-o Ensei Tankado din mână? Dacă ştia că l-am omorât — nu crezi că ar fi vrut mai degrabă să ne pedepsească fă­când inelul să dispară?

O voce nouă întrerupse dialogul:

— Ah... domnule director?

Toate privirile se îndreptară spre ecran. Era agentul Coliander. Omul se sprijinea de umărul lui Becker şi vorbea în microfon:

— Trebuie să vă spun că nu sunt sigur că Tankado a ştiut că e omorât.

— Ce spui acolo? se miră Fontaine.

— Hulohot a fost un profesionist, domnule. Noi am văzut crima — eram la doar cincizeci de metri depărtare. Toate dovezile sugerea­ză că Tankado n-a fost conştient de omor.

— Dovezile? interveni Brinkerhoff. Ce dovezi? Tankado a dăruit inelul. După mine, asta e o dovadă suficientă!

Agent Smith, îl întrerupse Fontaine. Ce te face să crezi că Ensei Tankado nu era conştient că este omorât?

Smith îşi drese glasul:

— Hulohot l-a lichidat cu un GTN — un glonţ traumatizant noninvaziv. Este un fel de miniobuz din cauciuc, care loveşte pieptul şi se împrăştie. Discret. Foarte curat. Probabil că domnul Tankado nu a simţit decât o înţepătură dureroasă înainte de a intra în stop cardiac.

— Un glonţ traumatizant, rosti Becker, mai mult pentru sine. Asta explică vânătăile.

— Mă îndoiesc, adăugă Smith, că Tankado a asociat senzaţia cu lovitura unui asasin.

Şi totuşi, a dăruit inelul, afirmă Fontaine.

— Adevărat, domnule. Dar nu şi-a căutat nici o clipă asasinul cu privirea. O victimă se uită întotdeauna după atacator, atunci când e împuşcată. E vorba de instinct.

Fontaine era nedumerit:

— Şi tu zici că Tankado nu s-a uitat după Hulohot?

— Nu, domnule. Avem totul filmat, dacă vreţi...

— Cade filtrul X-unsprezece! ţipă un tehnician. Viermele a stră­bătut jumătate de drum!

— Lăsaţi filmul, zise Brinkerhoff. Tastaţi blestematul de cod ucigaş şi să terminăm o dată!

Jabba oftă. Dintr-o dată, devenise prudent.

— Directore, dacă introducem codul greşit...

— Da, îl întrerupse Susan, dacă Tankado n-a bănuit că îl omo­râm, atunci trebuie să răspundem la nişte întrebări.

— Cum stăm cu timpul? se interesă Fontaine.

Jabba privi diagrama:

— Mai avem cam douăzeci de minute. Aş sugera să folosim timpul rămas cu înţelepciune.

Fontaine tăcu câteva clipe. Apoi oftă din rărunchi:

— În regulă. Daţi drumul la film!


Yüklə 3,06 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   114   115   116   117   118   119   120   121   ...   130




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin