Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Astrologia şi logica holistică

Întregul este deopotrivă „sursa şi principiul explicaţiei” a adevăratei astrologii. După cum o înţelegem noi, şi după cum probabil a fost întotdeauna înţeleasă de cei care i-au cercetat semnificaţia cea mai Profundă, adevărata astrologie este matematica totalităţii. Este „logica holistică” în opoziţie cu „logica intelectuală” a actualei civilizaţii occidentale. Ea lucrează cu întreguri, studiază armonia structurală, creşterea, dezvoltarea şi dezintegrarea sau transfigurarea întregurilor - indiferent dacă acestea sunt organisme biologice obişnuite sau întreguri mai înalte sub aspect mental şi spiritual.

Logica intelectuală lucrează cu „părţi”, logica holistică cu „întreguri”. Toate propoziţiile intelectual-logice, cum spune Bertrand Russel, sunt în mod fundamental tautologii. Ele pun în ecuaţie judecăţi referitoare la domeniul „părţilor”. Ele observă că părţile se potrivesc bine din punct de vedere cauzal una cu cealaltă. Sunt propoziţii strict analitice şi sunt perfect adaptate la concepţia mecanicistă a lumii - care va rămâne întotdeauna un factor esenţial în cunoaşterea umană. Acest concept, atât de puternic (aproape exclusiv) dezvoltat în civilizaţia europeană (şi prototipurile sale greceşti), este un minunat instrument de cunoaştere. Dar numai un instrument. El nu ne face să înţelegem realitatea. El stabileşte doar o bază pentru „onestitatea intelectuală” în abordarea realităţii. El ajută la îndepărtarea creşterilor parazite ale emoţionalismului subiectiv, care corupe atât de uşor orice tip de cunoaştere vitală. Filtrează apele cunoaşterii, ca să spunem aşa; sau, într-un alt sens, este un eşafodaj care ridică cunoaşterea la un plan cu adevărat uman.

Logica intelectuală şi ideea de strictă cauzalitate (rezultatul ei) sunt instrumente minunate pentru antrenarea unei minţi clare precum cristalul, oneste şi ne-emoţionale sau ne-devoţionale. Ele servesc la extirparea miraculosului, a falsităţii religioase, a minţii tribale. Dar deşi se poate ghici forma unei clădiri studiind eşafodajul folosit la construcţia ei, eşafodajul nu înseamnă clădirea.

Eşafodajul înseamnă vederea exterioară a lumii, o vedere care lucrează cu părţi ca şi cum ar fi componente integrante şi, cel puţin într-un sens, produse ale întregului. Dar în momentul în care întregul devine o unitate care operează, părţile încetează să fie simple părţi; ele devin organe funcţionale ale întregului organic. De obicei, noi restrângem uzul anumitor termeni precum organism, organe, funcţii, la ceea ce este acum cunoscut în ştiinţă ca întreguri biologice. Dar în concepţia holistică asupra universului extindem uzul acestor termeni, cel puţin potenţial, la toate tipurile de întreguri. Existenţa unui întreg implică existenţa părţilor, care reprezintă mai mult decât ceea ce se înţelege, din punct de vedere mecanicist, ca simple părţi. Din nou facem dis­tincţia între părţile analizate mecanicist sau intelectual şi cele holistice, ultimele fiind în toate privinţele organe, celule sau grupuri de celule, agenţi ai întregului.

Vorbeam în altă parte, pe larg, de filozofia Totalităţii operative¹². Aveam sentimentul că aceste două cuvinte, „Totalitate operativă”, pe care le foloseam cu mult înainte de a fi la curent cu lucrarea lui Smuts sau a altor filozofi englezi, sunt foarte semnificative, pentru că ele dau întotdeauna nota dominantă a filozofiei astrologiei. Adevărata astro­logie lucrează exclusiv şi integral cu întreguri operative. Lucrează cu ele exact la momentul precis, când acestea se manifestă în condiţia de întreguri; când devin capabile să menţină operarea independentă

ca întreguri, pe propriul lor nivel de viaţă; capabile, cel puţin po­tenţial, de a se reproduce printr-un fel de proces de emanaţie sau de multiplicare.

Ne confruntăm aici cu doi factori: un factor spaţial - structura întregului, morfologia sa şi suma totală a caracterului său specific - şi un factor temporal - momentul de integrare, de „totalizare”, când ceea ce a fost doar un grup de elemente începe să opereze ca un întreg independent. Factorul spaţial trebuie cunoscut independent de astro­logie. El aparţine acelor ştiinţe care lucrează cu aranjamentul sau structura spaţială, aşa cum sunt fizica, fiziologia şi psihologia. O hartă astrologică nu va spune niciodată, prin ea însăşi, dacă întregul caracterizează un om, un câine, un germene de grâu sau o idee. Dacă se cunoaşte faptul că harta trebuie să se refere la o entitate a speciei homo sapiens şi, mai mult, la o anumită rasă din cadrul speciei (albă, galbenă, neagră, roşie), atunci se poate obţine o bună cunoaştere bazată pe deducţie, cu privire la variaţia individuală a tipului pe care harta îl reprezintă; nimic mai mult.

Acesta este unul din motivele pentru care am comparat astrologia cu matematica pură; pentru că matematica nu dă nici o informaţie despre ceea ce înseamnă conţinutul ecuaţiilor sale. Mai întâi trebuie să ai cunoaştere perceptivă, apoi poţi folosi matematica pentru a da o nouă calitate acelei cunoaşteri. Adică, pentru a folosi în mod inteligent astrologia, trebuie mai întâi să ştii ce fel de întreg simbolizează harta. Este o fiinţă umană? Este un bărbat sau o femeie? Cunoscând aceste lucruri, astrologia poate fi folosită pentru a adăuga o nouă calitate acelei cunoaşteri. Această calitate este aproape exclusiv dependentă de valori ce se referă la esenţa timpului - un factor aproape necunoscut al ştiinţei. Astrologia este înrădăcinată în misterul timpului.

Să reafirmăm paralelismul pe care l-am făcut între logică şi astrologie. Logica este metoda de testare a purităţii principiului cauzal din orice concept. Principiul cauzal, la rândul său, este temelia teoriei mecaniciste care se referă, după cum am văzut mai sus, la un punct de vedere exterior, din care universul apare ca o grupare de elemente asociate cauzal într-o manieră abstractă, numită acum spaţiu-timp sau continuum. Într-o astfel de teorie, esenţa spaţiului absoarbe aproape complet realitatea timpului, care devine pur şi simplu a patra dimen­siune a spaţiului.

Aşa după cum Bergson a subliniat în marea sa lucrare Evoluţia creatoare, timpul ştiinţei este pur matematic şi nu are valoare vitală intrinsecă. Apoi el a încercat să abordeze realitatea timpului, pe care a exprimat-o prin termenul de „durată”.