Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Filozofia holismului

Această filozofie este expusă în întregime într-o carte admirabilă, Holism şi evoluţie, scrisă în 1926 de un om mai mult decât remarcabil, Jan C. Smuts, om de stat, filozof şi savant. Un articol din ultima ediţie a Enciclopediei Britannica, intitulat „holism”, scris de asemenea de către Smuts, ne oferă un rezumat al ideilor dezvoltate în carte. Vom cita în extenso din acest articol:

„Holismul este o teorie care face din existenţa «întregurilor» o trăsătură fundamentală a lumii. El se referă la obiecte naturale, atât animate cât şi neanimate, ca întreguri şi nu doar ca an­sambluri de elemente sau părţi. Priveşte natura ca având în componenţă corpuri şi lucruri abstracte şi concrete şi nu ca fiind un întreg organic omogen şi difuz. Şi aceste corpuri sau lucruri nu sunt în întregime reductibile la părţi; într-un grad sau altul, ele sunt întreguri care înseamnă mai mult decât suma părţilor lor, iar punerea laolaltă in mod mecanic a părţilor nu va deter­mina sau explica caracterul sau comportamentul. Aşa-zisele părţi nu sunt de fapt reale, ci doar distincţii analitice abstracte şi nu exprimă în mod corespunzător sau adecvat ce s-a întâmplat cu alcătuirea lucrului ca întreg.

Holismul este deci un punct de vedere adiţional şi complementar celui ştiinţific, ale cărui cuvinte cheie sunt continuitatea şi mecanicismul... Schemele mecaniciste ale ştiinţei se aplică chiar şi corpurilor vii, deoarece structurile lor materiale determină funcţiile ce constituie caractere de viaţă... Viaţa şi mintea sunt considerate a fi derivate ale materiei .... Schema ştiinţifică a fost în mod serios subminată de cele mai recente descoperiri din fizică şi matematică¹¹... Valoarea conceptului mecanicist pentru cerce­tare nu este pusă la îndoială, dar nu mai poate fi considerată drept un adevărat indice al caracterului concret al universului şi al conţinutului acestuia. Holismul este o încercare de a explora o schemă alternativă care va evita, totuşi, capcana vitalismului.” „Ce implică acest concept al întregului? În primul rând, în măsura în care un întreg este constituit din părţi sau elemente, ele nu pot fi fixe, constante sau neschimbate... Întregul şi părţile se influen­ţează reciproc şi se modifică reciproc... Părţile sunt turnate în formă şi adaptate de întreg, exact după cum întregul, la rândul lui, depinde de cooperarea părţilor sale... Întrucât conceptul de întreg se aplică obiectelor naturale, apar două mari abateri de la schema ştiinţifică ortodoxă. În primul rând, din punct de vedere material, viaţa şi mintea nu sunt constituite din elemente fixe, constante şi neschimbătoare. În al doilea rând, în afara părţilor sau a elementelor din lucruri, există un alt factor activ (întregul) pe care ştiinţa nu îl recunoaşte deloc.

„Evoluţia înseamnă creşterea gradului de complexitate a părţilor sau elementelor co-operante, cu o simultană creştere în unitate a tiparului cu care ele sunt combinate. Înseamnă astfel o serie de întreguri în ascensiune, de la cele mai simple tipare materiale până la cele mai avansate... Totalitatea sau holismul caracterizează întregul proces de evoluţie într-o măsură mereu crescândă. Şi procesul este continuu, în sensul că tipurile mai vechi de întreguri sau tipare nu sunt înlăturate, ci devin punctul de pornire şi elementele unor tipare mai noi şi mai avansate. Astfel, tiparele material-chimice sunt incorporate în tipare biologice şi ambele în tipare sau întreguri fizice ulterioare. Electroni şi protoni, atomi şi molecule, componente neorganice şi organice, protoplasma, plante şi animale, minţi şi personalităţi sunt doar simpli paşi în această mişcare a holismului... Întregul este creator; oriunde părţile conspiră să formeze un întreg, acolo apare ceva care înseamnă mai mult decât părţile... Naşterea întregului din părţile sale este un exemplu al mai multului răsărind din mai puţin, mai înaltului din mai jos, într-un mod care nu violentează raţiunea... deoarece conceptul de întreg în relaţie cu părţile sale este un produs al raţiunii.”

(Enciclopedia Britannica: „Holism”)

Smuts explică mai departe cum conceptul de cauzalitate pur mecanică este nesatisfăcător şi, probabil, o ficţiune căci, dacă efectul nu e niciodată mai mare decât cauza, dacă cauza este şi trebuie întot­deauna să fie o măsură exactă a efectului, acesta nu poate fi un univers progresiv creator. Cauzalitatea holistică (unde câţiva factori contribuie la formarea de noi întreguri) este procesul real şi face posibilă creşterea şi progresul care, de fapt, este realitatea în natură. De asemenea, dacă această cauză determină complet efectul, determinismul este absolut. În universul holistic libertatea este recunoscută ca fiind inerentă naturii.

Unitatea organică care constituie un întreg reprezintă baza ultimă a individualităţii. Dificil de observat în domeniul anorganic, individua­litatea creşte de-a lungul lumii organice până când devine bază pentru întregul cel mare şi ultim al evoluţiei - personalitatea umană. Dincolo de combinaţia progresiv-evoluţionistă sau de integrarea tiparelor mate­riale, chimice, biologice şi mentale, se naşte personalitatea completă, care constituie şi explică unitatea şi inter-relaţiile existente între aceste trei seturi de tipare.

Întregul, privit dintr-un punct de vedere mecanic, exterior, este ceea ce numim părţi. Dar dintr-un punct de vedere integral interior, întregul este şinele. Relaţia întregului cu părţile este astfel transformată în relaţia sinelui cu non-sinele, cu care am făcut cunoştinţă ca relaţie subiect-obiect în psihologie. Totalitatea este şinele. Procesul lumii tinde de la materie, prin viaţă, la minte şi spirit; de la necesitate la libertate; de la exteriorul elementelor la interiorul şi şinele întregului. Formarea întregului caracterizează acest proces în fiecare stadiu. Aceasta se aplică proceselor psihologice în care există o construcţie crescătoare a tiparelor mai înalte din cele mai joase. Psihologia Gestalt a arătat, de exemplu, că activitatea mentală produce tipare sau structuri de ex­perienţă care se comportă ca întreguri şi intră în alte experienţe ca întreguri nedivizate şi indivizibile.

Deşi acelaşi lucru este valabil şi pentru structurile sociale, religi­oase şi politice, acestea sunt mai degrabă holoizi decât întreguri; şi întregurile reale sunt întotdeauna personalităţile care şi-au construit aceste structuri în scopul creşterii şi avansării spirituale a tuturor indivizilor umani. Smuts nu crede că individul există de dragul Statului sau al Bisericii, ci viceversa. Cât priveşte posibilitatea ca universul să poată fi considerat de asemenea ca un întreg, el refuză să aibă o părere clară, spunând doar că „acesta nu este un univers complet, ci unul în formare; şi pot exista întreguri mari şi mici în formare dincolo de înţelegerea facultăţilor noastre limitate”. El încheie cu aceste cuvinte:

„Deşi teoria holistică acceptă cu francheţe baza materială a lumii şi recunoaşte ordinea naturală ca idealism, totuşi justifică pe deplin drepturile spiritelor la interpretarea lumii... Suntem con­stant confruntaţi cu opoziţia dintre materie şi spirit, dintre temporar şi etern, dintre fenomenal şi real. Holismul arată aceste opoziţii ca reconciliate şi armonizate în întreg. Arată întregul şi părţile ca fiind aspecte reciproce; finitul este identificat cu infinitul, particularul cu universalul. Eternitatea este conţinută în timp, materia este veşmântul şi vehiculul spiritului, realitatea nu este o ordine transcendentă a unei alte lumi, ci este imanentă fenomenalului.

Pentru a atinge realitatea nu este nevoie să evităm aparenţa. Fiecare mic întreg în lume, deşi modest, este un laborator în care timpul este transmutat în eternitate, fenomenalul în real. Adevărul minunat este pretutindeni; firul cu plumb lăsat în jos oriunde va atinge adâncimi necunoscute; orice încrucişare cu lumea aparenţei va revela adevărata textură a realităţii. Pretutindeni întregul - chiar cel mai mic şi mai nesemnificativ în aparenţă - este o adevărată minune, miracolul care deţine tainele după care bâjbâim cu gândul şi fapta. Există „lăuntrul” care este „cel de dincolo”. A fi un întreg şi a trăi în întreg devine principiul suprem din care derivă toate regulile etice şi spirituale cele mai înalte (cum este Regula de Aur). Şi el leagă aceste reguli cu natura lucrurilor, căci nu doar bunătatea, iubirea şi dreptatea derivă din el, ci şi frumuseţea şi adevărul îşi au rădăcina în întreg şi nu înseamnă nimic în afara lui. Întregul este deopotrivă sursa şi principiul explicării atât a celor mai înalte idealuri ale noastre cât şi a structurilor evolutive mai timpurii.”