Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Astrologia şi aplicaţiile sale în psihologie

Marea valoare a citatelor de mai sus constă în aceea că ele vin de la cel mai mare psiholog al timpului nostru. Faptul că Jung - primul om de ştiinţă şi psihiatru practician, apoi elev al lui Freud şi, în final, exponent al propriilor sale descoperiri şi interpretări, ca fondator al şcolii de psihologie analitică din Zurich - a descoperit acest principiu al „sincronicităţii” ca rezultat al practicii sale psihologice, este într-adevăr semnificativ. Aceasta demonstrează că, în timp ce cauzalul şi mecanicismul s-au dovedit inestimabile in studiul fenomenelor fizice, ele au eşuat în explicarea celor mai multe dintre caracteristicile fenomenelor psihologice. Astfel, într-un fel, teza lui Bergson este justificată. Valorile spaţiale se referă la materie; dar orice este psihologic necesită, pentru explicarea sa, valori bazate pe timp - timp real care durează. Astfel, principiul sincronist se potriveşte cu tabloul psihologic pentru că reprezintă o evaluare temporară. El se bazează pe puterea formatoare a momentului. Astfel, astrologia şi psihologia devin în mod intim legate.' De fapt, Jung spune:

„Recunoaşterea astrologiei este garantată de psihologie, fără alte restricţii, pentru că astrologia este suma tuturor cunoştinţelor psihologice ale antichităţii” (op. cit, p. 143).

Cu toate că această afirmaţie este, fără îndoială, importantă şi valoroasă, trebuie totuşi să spunem că ea implică o concepţie a naturii astrologiei pe care am arătat-o a fi, strict vorbind, incorectă. Astrologia stabilită în mod tradiţional de către Ptolemeu nu reprezintă suma astrologiei antice. În primul rând, pentru că se referă la multe lucruri în afară de psihologie - de la probleme guvernamentale la vreme, sau la condiţia recoltelor. În al doilea rând, pentru că - aşa după cum am văzut în prima parte a capitolului precedent - astrologia nu trebuie identificată în esenţa sa cu nici o ştiinţă experimentală sau empirică, ci, mai degrabă, ea este principiul care organizează asemenea ştiinţe ce lucrează cu viaţa şi semnificaţia în relaţie cu „întreguri organice”, aşa cum matematica este principiul care organizează ştiinţele care lucrează cu materie neanimată şi cu domeniul „părţilor”.

Fără îndoială, corpusul de concepte, judecăţi şi opinii transmise nouă de Ptolemeu şi de astrologii arabi ne poate da o idee excelentă a ceea ce a fost psihologia antichităţii. Dar aceasta deoarece cărţile de astrologie pe care le avem reprezintă colecţii de aplicaţii particulare ale principiilor simbolismului astrologie Sunt manuale care ne spun cum să aplicăm astrologia la diferite probleme - psihologia şi natura umană fiind de primă însemnătate. Ele nu sunt, în mod direct sau consistent, manuale stricte de astrologie. Trebuie să insistăm asupra acestui punct pentru că este unul fundamental. Lipsind înţelegerea acestui lucru, ideile majorităţii oamenilor referitoare la valoarea astrologiei au fost, în mod consecvent, părtinitoare.

Un manual strict de astrologie ar trebui să lucreze cu:

1. un studiu al principiilor a ceea ce am numit „logica holistică”;

2. un studiu al datelor concrete şi al implicaţiilor simbolice atât ale astronomiei geocentrice cât şi ale celei heliocentrice;

3. un studiu al tuturor elementelor folosite de astrologie, nu pe baza unei anumite aplicaţii a acesteia, ci pe baza logicii inerente definiţiilor şi corelaţiilor lor reciproce;

4. o trecere generală în revistă a domeniilor concrete (sau a ştiinţelor empirice) faţă de care pot fi aplicate aceste elemente simbolice şi ale tehnicii specifice de aplicare care trebuie, într-un fel, să varieze în fiecare din aceste domenii. Aceasta ar include, bineînţeles, exemple caracteristice ale aplicaţiei.

În loc să întruchipeze un asemenea program de studii, astrologia tradiţională se mulţumeşte să stabilească modul în care o hartă natală (sau orară, sau progresată) trebuie să fie construită, şi să tabeleze sem­nificaţiile tradiţionale ataşate fiecărui aspect sau poziţii, amestecând puncte de vedere psihologice şi fiziologice cu concepte pur divinatorii. Despre raţiunea de a exista a elementelor folosite în judecata super­ficială (poziţii, aspecte etc.) se spune, de regulă, foarte puţin. Numai în ultimii douăzeci de ani cărţile de astrologie au încercat să studieze „de ce”-ul simbolurilor astrologice; şi numai în cazul cursurilor recent ţinute de Marc Edmund Jones, astrologia a fost predată ca un vast program de simbolizare a tuturor domeniilor vieţii, în corelaţiile sale triple - ca formă, substanţă şi activitate.

Această carte nu este o încercare de a acoperi în mod adecvat tipurile de studii enumerate mai sus. Scopul ei este să paveze drumul către un nou tip de astrologie, care ar fi, din punct de vedere filozofic, sănătos şi a cărui aplicaţie în psihologia modernă ar ajuta oamenii să trăiască mai semnificativ şi, de aceea, mai spiritual.

„Sănătatea” filozofică rezidă în coerenţa absolută a ideilor şi în consistenţa dezvoltării şi aplicării principiilor de bază şi a simbolurilor folosite. Cât despre „utilitatea” psihologică, aceasta ar depinde în mare măsură de tipul de materiale psihologice corelate cu simbolurile astrologice. După cum am spus, majoritatea manualelor de astrologie lucrează doar cu un fel de psihologie „de bun simţ”, având mai degrabă un caracter superficial; altele, cu o psihologie influenţată de idei teozofice mai mult sau mai puţin valabile, nu întotdeauna coerente din punct de vedere psihologic, şi nici înrădăcinate în experienţa omului occidental modern. Ţinta noastră a fost să interpretăm simboluri astrologice în termenii psihologiei occidentale „moderne” influenţate consistent, ca să spunem aşa, de o filozofie ce pune în relief câteva din conceptele fundamentale ale acestui secol.

Noi folosim o terminologie care se găseşte îndeosebi în lucrările lui C. G. Jung, pentru că suntem profund convinşi de valabilitatea ei intrinsecă şi, de asemenea, pentru că se completează în mod remarcabil cu structura generală a simbolismului astrologie. Prima noastră sarcină este, de aceea, să-l familiarizăm pe cititor cu principiile generale ale «psihologiei analitice” a lui Jung, o psihologie ale cărei rădăcini pot fi găsite în psihanaliza freudiană.