Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Conştient şi inconştient

Conform lui Freud, toate procesele mentale (cu excepţia receptării de stimuli externi) derivă din influenţa reciprocă a forţelor care, la origine, sunt de natură instinctuală, adică organică. Există totuşi o forţă în minte, capabilă să excludă din conştiinţă şi din orice acţiune toate tendinţele care, pentru anumite motive, nu sunt acceptabile minţii. Asemenea tendinţe sunt „reprimate”. Ele cad sub pragul conştiinţei şi devin conţinuturi inconştiente. Aceste impulsuri instinc­tuale reprimate nu sunt totuşi lipsite de putere; ele acţionează indirect, cauzând tulburări psihologice.

Jung admite existenţa acestor conţinuturi reprimate, care în suma lor totală constituie ceea ce el numeşte „inconştientul personal”; dar el vorbeşte şi de „inconştientul colectiv”, care are o origine şi o semnifi­caţie total diferită:

„Exact după cum corpul uman prezintă o anatomie comună peste şi deasupra tuturor diferenţelor de rasă, la fel şi psihicul posedă un substrat comun. L-am numit pe ultimul inconştient colectiv. Ca moştenire umană comună, el transcende toate diferenţele de cultură şi de conştiinţă şi nu constă pur şi simplu din conţinu­turi capabile să devină conştiente, ci din dispoziţii latente spre reacţii identice. Astfel, faptul inconştientului colectiv este pur şi simplu expresia psihică a identităţii structurii creierului, independent de toate diferenţele rasiale. Prin intermediul său poate fi explicată analogia care merge la fel de departe ca şi identitatea dintre diferite teme mitice şi simboluri şi posibilitatea înţelegerii umane în general. Diferitele linii de dezvoltare ale psihicului încep de la un trunchi comun, ale cărui rădăcini ajung înapoi în trecut. Considerat în mod pur psihologic, înseamnă că avem instincte comune de ideaţie (imaginaţie) şi de acţiune. Toată imaginaţia şi acţiunea conştientă au crescut din aceste prototipuri inconştiente şi au rămas legate de ele”. (Comentariu la Secretul Florii de Aur, p. 83)

Relaţia dintre conştient şi inconştient este descrisă astfel:

„Fără nici o îndoială, conştiinţa este derivată din inconştient. Aceasta este ceva de care ne amintim prea puţin şi de aceea încercăm întotdeauna să identificăm psihicul cu conştiinţa; sau cel puţin încercăm să reprezentăm inconştientul ca un derivat, sau ca un efect al conştientului (ca, de exemplu, în teoria freudiană a reprimării)”. (Comentariu la Secretul Florii de Aur, p. 119)

„Inconştientul are conţinuturi caracteristice lui însuşi care, ridicându-se uşor în sus din adâncuri, ajung în cele din urmă în conştiinţă”. (Omul modern în căutarea sufletului, p. 37)

Acestor conţinuturi care se ivesc din adâncurile inconştientului colectiv li se dă în mod obişnuit numele de „arhetipuri” sau de „imagini primordiale”. Se spune, de asemenea, că „instinctele sunt arhetipuri” sau „conţinuturile inconştientului colectiv nu sunt pur şi simplu reziduuri arhaice ale modurilor umane specifice de funcţionare, ci şi reziduuri ale funcţiilor animal-ancestrale ale omenirii. Ele...

„pot fi găsite în toate minţile. Imaginile primordiale sunt cele mai adânci, cele mai vechi şi cele mai universale gânduri ale uma­nităţii. Ele sunt, în aceeaşi măsură, sentimente şi gânduri, şi au într-adevăr o existenţă individuală, independentă, într-un fel ! ca aceea a „sufletelor parţiale” pe care le putem uşor distinge în toate acele sisteme filozofice sau gnostice bazate pe percepţia inconştientului ca sursă de cunoaştere, ca de exemplu în Geisteswissenschaft-nl (Ştiinţa spirituală) orientat antropozofic al lui Steiner. Concepţia de îngeri, arhangheli, „principate” şi „puteri” la Sf. Pavel, de „armonii” şi „regate” de lumină, la gnostici, sau de ierarhii cereşti la Dionysos Areopagitul, toate vin de la percepţia relativei independenţe a arhetipurilor inconştientului colectiv”. (Două eseuri despre psihologia analitică, p. 68)

Nu vom încerca să discutăm aici cele mai controversate afirmaţii conţinute în ultima parte a acestui citat, pentru că scopul nostru este ^să prezentăm doar nişte concepte fundamentale ale psihologiei analitice, la care vom face frecvente referiri pe parcursul acestei cărţi. Totuşi, problema existenţei „reale” a „zeilor” sau a „fiinţelor oculte” este de mare interes pentru majoritatea cercetătorilor astrologiei şi o vom menţiona din nou în capitolul „Individual, colectiv, creativ şi procesul ciclic”; de asemenea vom încerca să arătăm ce relaţie există între „imaginile primordiale” ale lui Jung şi anumite clase de fiinţe cosmice menţionate de religie şi de ocultism.

Punctul principal de luat în considerare este că, în timp ce Freud dă inconştientului un caracter pur secundar şi negativ, Jung îl vede ca pe un factor pozitiv şi primordial, de fapt ca pe adevărata matrice din care conştientul creşte prin diferenţiere. El recunoaşte, totuşi existenţa unui „inconştient personal”, care este rezultatul inhibiţiilor şi pervertirilor ce apar în timpul procesului de diferenţiere a conştientului, Acest „inconştient personal” este aproape identic cu inconştientul lui Freud. Dar, deşi este un factor fundamental în psihoterapia lui, Jung îi lasă totuşi „inconştientului colectiv” locul central în filozofia şi atitudinea sa faţă de viaţă.

Cu Freud şi Adler, psihologia este aproape în întregime o chestiune de vindecare psihologică. Primul pune accent pe vindecarea tulburărilor psihice, considerate aproape în mod strict ca boli şi, după ce încearcă să îndepărteze cauzele, „natura” este mai mult sau mai puţin lăsată să rezolve situaţia. Pe de altă parte, Adler lucrează în mod mai particular cu problema readaptării la condiţiile sociale şi la valorile colective ale individului care, pentru un anumit motiv, a fost incapabil să facă o adaptare socială corectă în tinereţe sau după aceea. El porneşte de la individ şi de la inabilitatea sa ca individ de a funcţiona în colectivitate în timp ce Freud încearcă mai degrabă să îndepărteze, din părţile ascunse ale psihicului individului, consecinţele minciunilor şi perver­tirilor exercitate asupra individului de către colectiv (familie, obiceiuri rasiale, tendinţe moştenite, influenţe de mediu etc.).

Jung nu încearcă doar să sintetizeze cele două abordări în practica sa terapeutică, ci ajunge mult mai departe. El tinde să devină un „vindecător de suflete”, într-o manieră care aminteşte de învăţătorii spirituali şi de guru orientali - în special de maeştrii şcolii japoneze Zen. Am spus doar „care aminteşte”; pentru că în mod evident, tehnica lui Jung este diferită de cea a vechilor „maeştri spirituali”. Punctul important, totuşi, este că el deţine un ideal de desăvârşire umană pentru clienţii săi, în particular, şi pentru umanitate, în general. Opera sa este utilă şi completă. El tânjeşte după fiinţa umană completă. El are viziunea, nu neapărat a unui „supraom”, ci a unui „om întreg”. Şi încearcă să conducă omul spre împlinirea acestei viziuni, către ţelul pe care îl numeşte individuaţie.