Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Formula ariano-hindusă

India reprezintă în mod tipic (dar bineînţeles nu exclusiv) atitudinea de devoţiune; adică dependenţa de Unu-care-este-la-început. Ea accentuează - în multe moduri - Principiul Prim, alpha evoluţiei şi tinderea spre Unitate absolută. Faptul că în India a existat o sinteză universală a cunoaşterii nu este întotdeauna recunoscut; dar poate fi descoperit în zilele de glorie ale vechii Aryavarta, ale civilizaţiei ariene, sub marile acumulări care au marcat frumuseţea pură şi simplitatea sistemului antic cu mult înaintea buddhismului - exact după cum Yi Jing antedatează cu mult confucianismul. Acest sistem pare să fi fost recuperat, cel puţin în parte, într-un mod oarecum ciudat, de Bhagavan Das; ne referim la marea sa lucrare, Pranava Veda.

Integrarea Indiei, fiind bazată pe Unu originar, este esenţialmente ierarhică - mult mai mult decât a Chinei, care este echilibrată. Toată activitatea şi cunoaşterea sunt văzute în relaţia-rădăcină a lor faţă de întreitul Unu, care este AUM, procesul lumii derivat din necunoscutul absolut şi Unitatea de nepătruns. În Aum, A simbolizează monada universală, U este lumea iluziei, iar M relaţia dintre cele două. Această relaţie este o relaţie de negaţie, deoarece vechea înţelepciune hindusă, bazată pe Unu, nega Multitudinea, cu excepţia unei obscure obiectivări a acestui Unu.

Astfel, formula procesului lumii este dată ca: „Şinele nu este Non-Sinele”. Formula cunoaşterii este că obiectul (Non-Sinele) trebuie să fie cunoscut, astfel că subiectul (Şinele) realizează, prin înţelegerea caracterului iluzoriu al acestuia, că nimic nu există în afară de subiect. Integrarea este atinsă prin negare şi renunţare. Procesul lumii este văzut ca o iluzie {maya). Personalitatea şi schimbarea sunt iluzii; şi, la sfârşitul ciclului, Unu originar se regăseşte în ceea ce a fost în mod originar, adică necorupt de schimbare. Ce a câştigat el prin procesul schimbării? Acum el ştie în mod conştient că „eu sunt cel ce sunt”. Astfel, conştiinţa este sfârşitul procesului, dar o conştiinţa care se identifică complet cu subiectul şi retrage din obiect întreaga realitate. Totuşi, toate focurile lasă cenuşă şi astfel este necesar ca un nou ciclu să reîncorporeze această cenuşă într-o nouă existenţă şi într-un nou copac care va creşte. Procesul lumii continuă fără a se termina, prin încarnare după încarnare a aceluiaşi Sine. Timpul devine astfel fatalitatea vieţii - urzeala şi ţesătura karmei şi a suferinţei.

Această atitudine fundamentală faţă de viaţă urmează în mod necesar o puternică accentuare a Unului-care-este-la-început. Pentru acest Unu, „procesul” mijlocului de ciclu înseamnă dezmembrare, tragedie sau sacrificiu. Sfârşitul înseamnă întoarcerea la integritatea începutului. De aici nevoia de a repeta AUM în mod succesiv; pentru că M înseamnă încetare, eliberare, dar aduce din nou re-naşterea. Şi adevăratul AUM este cel abia auzit, adevărul inerent retragerii şi abstragerii. A şi U sunt de asemenea rostite ce O pentru a. arăta că distincţia dintre sine şi non-sine este un simplu concept, o iluzie. Astfel OM este tonul integrat - cea mai simplă vocală rostită, care expiră aerul şi închide buzele. Un adevărat simbol al Unului fără al doilea.

Sinteza cunoaşterii şi activităţii universale a urmat asemenea concepte. Din OM a emanat Gayatri, sacra invocaţie către Soare şi către unitatea vieţii întregi. Din Gayatri şi alte mantre fundamentale au izvorât cele patru Vede; de la Vede s-a ajuns la Vedanta; din acestea toate, care laolaltă alcătuiesc cunoaşterea fundamentală asupra sinelui, îşi au originea cele şase şcoli ale filozofiei indiene, sintetizate în final într-o a şaptea, secretă - Atma Vidya - conştiinţa „sfârşitului”, care conduce la re-rostirea lui AUM într-un mod universal. Toate acestea sunt doar o schiţă sumară a unuia dintre sistemele fundamentale ale conştiinţei omenirii, un sistem care continuă să fie temelia celor mai multe religii şi tipuri de filozofie ocultă.

Formula chinezească

Sistemul descris înainte este, bineînţeles, fundamental diferit de sistemul chinezesc, care pune accentul pe realitatea „procesului” şi a dualismului implicat în acesta. Yang şi Yin, cele două polarităţi cosmice, sunt văzute în influenţa lor ciclică reciprocă. Timpul nu mai este fatalitatea care forţează spiritul la reîncarnare, ci realitatea fundamen­tală a procesului schimbării. Toată viaţa este un ritual al schimbării, o dramă care descrie activităţile asociate lui Yang şi Yin, şi care le caracterizează permutările succesive. Aceste permutări sunt simbo­lizate geometric, la început într-o schemă întreită de manifestare arhetipală (pentru că fiecare relaţie între două elemente implică acţiune, reacţiune şi interacţiune) şi apoi într-un domeniu de activitate înşesit, care este scena dramei efective sau a execuţiei exterioare. Astfel sunt formate şaizeci şi patru de hexagrame, reprezentând toate fazele posibile de interacţiune între cele două principii, în domeniul înşesit de activitate. Aceste hexagrame sunt apoi distribuite într-un cerc, foarte asemănător semnelor zodiacului din astrologia modernă.

Această serie ciclică de hexagrame reprezintă drama universală a vieţii, tiparul cosmic al întregii activităţi şi al întregii reacţii la activitate (ceea ce putem numi cunoaştere). Mai specific, ea este un fel de grafic al relaţiilor schimbătoare ale Soarelui cu Pământul de-a lungul ciclului anual. Dar această relaţie, care se curbează de-a lungul căii orbitei Pământului, reprezintă de fapt adevărata origine a principiului vital din toate. Viaţa nu vine de la Soare, viaţa este rezultatul relaţiei dintre Soare şi Pământ, dintre energie şi substanţă, dintre Lumină şi întuneric.

La solstiţiul de vară domină Yang, la solstiţiul de iarnă, Yin; la echinocţii, ele sunt într-o stare de echilibru dinamic. Dar toamna creşte Yin, în timp ce primăvara creşte în intensitate Yang şi descreşte Yin De aici, cele patru puncte fundamentale, crucea activităţii, cele patru acte ale dramei - pe care un al cincilea act le poate sau nu sintetiza. Acest al cincilea act este „chintesenţa” ştiinţei alchimice. Este ai Cincilea Limb - casa Creatorului indiferent dacă se află deasupra sau dedesubt. Este locul sacru unde sălăşluieşte Tao, Marea Semni­ficaţie, vârful piramidei bazat pe cele patru puncte fundamentale ale anului, Simbolul tuturor simbolurilor.

Tao este soluţia tuturor conflictelor şi de aceea nu este un lucru şi nici chiar o esenţă, ci un proces. Este procesul din cap. Este urcuşul Iniţiatului pe treptele care duc la vârful piramidei - un vârf neted, originar, pentru că vârful însuşi poate să fie doar Focul mistic care răsare din altarul înflăcărat; altarul unde cele Patru Erori (care sunt cu adevărat puncte de vedere limitate) sunt arse şi descifrate, rezolvate şi integrate în semnificaţia lui Unu.

Această Semnificaţie a lui Unu, care rezolvă toate conflictele prin echilibrarea şi transcenderea lor, este întruchipată de împăratul Chinei. El reprezintă punctul neutru în care se echilibrează toate energiile cosmice, este Marele Gol, axul roţii. Aceasta, în cadrul Statului. Pentru mistic, însă, fiecare om are potenţial în lăuntrul său un „palat imperial”. Şi acolo, în cap, Tao a atins desăvârşirea ca proces - procesul „circulaţiei Luminii*. „Corpul de Diamant” s-a născut: este împăratul, Dumnezeul-sfârşitului, Germenele-Lumină.

Cuvântul Tao poate fi analizat în mod simbolic, astfel încât fiecare din cele trei litere ale sale se referă la un termen al Ciclului. A se referă la Unu-care-este-la-început, monada; O sugerează suprema împlinire care, în om, înseamnă Personalitatea integrată, centrată în Sine (şi nu doar eul conştient) - şi, într-o fază următoare de abstragere, chinte­senţa Individualităţii; T simbolizează procesul de schimbare a lumii - în om, pentru acea stare de viaţă care este un continuu flux de gânduri, sentimente, intuiţii şi senzaţii, starea de evoluţie mereu schimbătoare a personalităţii. Litera T se află la începutul acestui cuvânt sacru al Chinei, pentru că civilizaţia chineză punea accentul pe elementul „proces” şi litera T, în simbolistica universală, semnifică puterea vieţii curgând prin procesul devenirii, puterea născută de „crucificarea” lui Unu pe tărâmul dualităţii. Totuşi, această putere vitală, atunci când e controlată de om în echilibrul acţiunii, devine energia care conduce înspre interior de-a lungul „Căii Conştiente”, care este Tao.

Astfel scopul înţeleptului era să echilibreze în interior polarităţile opuse, să atingă un punct de echilibru în care toate conflictele puteau fi rezolvate simbolic prin obiectivarea şi transcenderea lor, şi să aducă în centrul creator al sinelui său chintesenţa întregului proces de schimbare, cu care să construiască vehiculul spiritual al unui tip relativ de nemurire individuală, ca unul din adevăraţii „Celeşti” - cu alte cuvinte, ca o manifestare spirituală a unuia din Principiile arhetipale din domeniul Universalilor.