Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

IV. O CHEIE PENTRU SIMBOLISMUL ASTROLOGIC

Dacă vom analiza mai profund domeniul simbolismului astrologie, aşa cum studiem semnificaţia multelor sale elemente, vom descoperi că conceptele prezentate în capitolele precedente ne vor da posibilitatea să interpretăm într-o manieră consecventă, logică şi naturală, succe­siunea factorilor astrologiei.

În special, vom descoperi că opoziţia dintre individual şi colectiv reprezintă minunata cheie către înţelegerea esenţială şi practică a elementelor astrologice, care sunt produse, de obicei, în perechi de polarităţi opuse. La început, astrologia poate părea un sistem dualist profund, foarte asemănător cu sistemul chinezesc Yi Jing. Dar va fi uşor pentru noi să subliniem faptul că, în spatele acestui dualism evident, există întotdeauna un al treilea termen ce trebuie aflat şi care integrează opoziţiile. Şi acesta este, probabil, cel mai important punct din această reformulare a astrologiei: că el revelează cu consecvenţă o cale spre integrare, un factor de semnificaţie individuală care, folosit în mod creativ, ne poate ajuta să percepem totalitatea oricărui întreg, strălucirea luminii creatoare care singură poate integra opoziţiile, făcându-le astfel semnificative.

Signaturile şi faptele semnificative

„A formula semnificativ” înseamnă a percepe toate situaţiile sau entităţile pe care cineva le întâlneşte ca semne ale lucrărilor Spiritului. In fiecare dintre cele mai mici detalii ale tiparului-lumii se poate vedea la lucru Totalitatea întregului; se pot simţi toate forţele fundamentale care reprezintă urzeala şi ţesătura oricărui ciclu de viaţă. În orice situaţie, în orice entitate organică operează toate aceste forţe, întocmai cum fiecare moment reprezintă sinteza tuturor momentelor trecute şi sursa tuturor momentelor viitoare. Întregul este activ pretutindeni.

Dar cum să se vadă această acţiune? Cum să se penetreze „vălul iluziei” care acoperă fiecare entitate separată şi pare să facă din ea ceva neasociat cu toate celelalte? Cum să se ajungă la interiorul tiparului, la aranjamentul particular al elementelor universale, care este „adevărata fiinţă”?

Ceea ce este implicat aici reprezintă puterea de a lucra cu situaţii ^sau entităţi vii ca întreguri; o putere la care deja ne-am referit. Este instinct la nivel inconştient. Este intuiţie sau percepţie holistică sau „clarvedere” la nivel conştient (şi nu clarvedere instinctuală obişnuită).

Reprezintă puterea de a vedea la lucru tiparele de viaţă universale, în funcţionarea organismelor şi proceselor particulare.

In fiecare om operează individualul, colectivul şi creativul, dar bineînţeles, în cele mai variate proporţii. Un spectator obişnuit este atras de rezultatul exterior, aparent unic, al combinaţiei. El este incapabil să analizeze forţele la lucru, să priceapă semnificaţia combi­naţiei lor. Omul este exact domnul cutare sau cutare. „Văzătorul” vede în acest om o concentrare specială a principiilor fundamentale de viaţă şi este capabil să „localizeze” fiecare principiu de viaţă acolo unde aparţine, trasându-i înapoi obârşia prin implicaţii, pricepând imediat suma totală a legăturilor omului cu întregul univers. El vede astfel semnificaţia omului şi, pe lângă aceasta, el vede semnificaţia relaţiei omului cu întregul.

Instinctul oferă toată această cunoaştere animalului care acţio­nează în mod corespunzător - dar el nu ştie de ce acţionează. Pentru animal, totul poartă o semnificaţie de viaţă. Este semnul unui fapt fundamental de viaţă. Aceste fapte sunt câteva, dar acolo unde au legătură cu animalul, este „clarvedere”. Fiecare trăsătură specifică a unei situaţii sau persoane este citită ca „signatură” a vieţii care este concentrată în, şi prin, ea.

Alchimiştii medievali au pus un mare accent pe această teorie a signaturilor, urmând astfel vechea tradiţie chineză - dacă nu cumva tradiţia universală a omenirii arhaice. Forma şi trăsăturile specifice ale plantei, pietrei, copacului, animalului etc. erau considerate signatura spiritului care sălăşluieşte în ele. Alchimistul se presupunea a fi un expert grafolog care descifra imediat Signatura; de la Semn se merge direct către viaţă; de la simbol, la realitate.

Semnătura unui om nu este legală dacă nu conţine prenumele individului şi numele de familie (colectiv). Ea conţine de obicei şi alte caracteristici sau trăsături care se referă la ritmul individului - adică la factorul creativ din el.

Acesta reprezintă, bineînţeles, un simbol amuzant - vor spune mulţi. Adevărat, dar de ce „doar” un simbol? Prin perceperea valorii unor astfel de simboluri, viaţa este formulată semnificativ. Fiecare obiect şi situaţie devin semne ale sumei totale a legăturilor ce asociază obiectul şi situaţia la întregul univers. Atenţia acordată de om unui astfel de obiect focalizează, dintr-o dată, în el, întregul proces vital. Drama vieţii universale este văzută a fi interpretată pe acea mică scenă, care devine astfel un microcosmos - o imagine a întregului.

Din nou, este acelaşi lucru care apare într-o acţiune cu adevărat instinctuală. Actorul nu este pur şi simplu un animal. Este întreaga specie animală şi, în spatele ei, întreaga fiinţă planetară care acţionează, întregul de viaţă este focalizat într-o acţiune instinctuală: adâncime şi adâncime de semnificaţie - dar fără conştiinţa care să o vadă pe aceasta ca semnificativă. Este natural - dar nu semnificativ, până când omul ajunge la stadiul în care „vede” în ea signatura principiilor eterne şi universale.

După cum vom vedea, o hartă natală astrologică este o adevărată Signatură - şi trebuie citită ca atare. În ea trebuie să se găsească numele individului şi cel al colectivului - plus semnul creativului. Dar nu am ajuns încă aici, la discutarea interpretării hărţii. Există, înainte de a atinge acest punct, o altă signatură de descifrat: signatura Fiinţei Pământului.

Pământul este signatura acelui întreg planetar în care oamenii „trăiesc şi îşi au fiinţa” ca simple celule ale unui vast corp. Toate valorile colective - sau mai degrabă generice - din om, vin de la Pământ. Poate că Pământul este corpul unei entităţi spirituale cosmice, Logosul Planetar (cum îl numesc ocultiştii). Dar din tot ce ştim, Pământul trebuie considerat drept vasta matrice a Omului-întreg. Omenirea se întinde pe tot globul. A înţelege Pământul înseamnă a înţelege umanitatea. Deoarece fiecare fiinţă umană singulară este un reprezentant al omenirii, primul lucru de făcut, înainte de a spera să înţelegem un om particular în termenii raporturilor şi principiilor universale, este să înţelegem Pământul. Pământul ca o signatură. Trebuie să citim fiecare literă a numelor şi să înţelegem toate faptele Pământului. Ele trebuie să ne devină semnificative. Felul cum se mişcă Pământul, poziţiile lui, viteza, raporturile lui cu tot ce mişcă în jurul lui, relaţia lui cu Soarele, din care aparent a provenit. Toate aceste lucruri trebuie să devină signaturi. Astrologia trebuie formulată din toate aceste fapte semnificative ale Pământului. Ea nu poate părăsi Pământul pentru că atunci ar părăsi chiar tărâmul faptelor, iar astro­logia lucrează numai cu fapte - dar fapte care sunt văzute ca signaturi ale vieţii Pământului.

Evident, există multe tipuri de fapte. Astrologul, fiind în mod originar un „văzător”, va fi capabil să vadă clar ce fapte au semnificaţie de viaţă, ce fapte sunt pur superficiale. Mai mult, astrologia, fiind doar unul din multele sisteme simbolice ale vieţii, poate opera numai printr-o anumită categorie de fapte. Aceste fapte sunt, în primul rând, acelea care influenţează sau sunt experimentabile fiinţelor umane de pe suprafaţa globului. Nici o faptă nu este susceptibilă a fi o signatură pentru om dacă omul nu o poate experimenta şi vedea efectiv, direct sau indirect. De exemplu, Uranus şi Neptun nu au avut valoare ca signaturi până când omul nu le-a văzut. Dacă există planete în afară de acelea pe care le cunoaştem acum, ele nu au semnificaţie pentru noi atât timp cât ele nu reprezintă fapte care să fie experimentate cu ochiul liber sau cu telescopul. Nimic nu poate fi un simbol dacă nu devine obiectul unei experienţe semnificative.

Acestea fiind înţelese, vom începe să studiem acele fapte ale vieţii Pământului care sunt cele mai semnificative pentru omenire. Aceste fapte - cum sunt anotimpurile, clima etc. - sunt toate rezultatele diferitelor mişcări ale pământului. Aceste mişcări se vor dovedi a fi materialele din care astrologia îşi extrage simbolismul. Fiecare mişcare va fi văzută ca o signatură a unuia dintre cele mai importante principii ale existenţei.

Mişcarea subiectivă şi cea obiectivă

Am repetat de mai multe ori propoziţia: „astrologia este algebra vieţii”. Dar deocamdată nu am subliniat îndeajuns faptul că viaţa este în mod esenţial mişcare ciclică. În capitolele precedente vorbeam despre trini­tatea timp-spaţiu-lumină, iar în termenul „lumină” includeam toate energiile care, în mod fundamental, constituie „viaţa”. Lumina şi viaţa sunt, din punct de vedere filozofic şi practic, sinonime. În spatele amân­durora putem percepe, printr-un proces suplimentar de abstractizare, elementul de mişcare. Mişcarea, spaţiul şi timpul constituie o veche şi fundamentală trinitate metafizică. „Viaţa” este sinteza celor trei. Dar ceea ce numim „viaţă” în mod mai particular este simbolizat prin mişcare. În vechiul simbolism, acestei mişcări care este Viaţa i s-a spus „Marele Suflu”, inspiraţia şi expiraţia lui Brahma, Creatorul. Dar în actualul nostru simbolism astrologie avem de-a face cu un alt fel de dualism al mişcării.

Toate mişcările necesită de fapt spaţiu şi timp. Totuşi, din punct de vedere filozofic este necesar să distingem două tipuri de mişcări: mişcarea care nu implică deplasarea centrului fiinţei şi mişcarea care implică o astfel de deplasare. Aceste două tipuri sunt uşor de recu­noscut, când sunt astfel descrise, aşa cum le găsim exemplificate cel mai evident în comportamentul corpurilor celeste. Fiecare planetă se roteşte în jurul axei sale (primul tip) şi face ocoluri în jurul soarelui (al doilea tip). Aceste două tipuri ne oferă un nou dualism al direcţiei de viaţă şi se potriveşte cel mai logic cu dualismul individual-colectiv.

Primul tip de mişcare poate fi numit „mişcare în timp” sau „mişcare subiectivă”, deoarece nu creează nici o schimbare a direcţiei corpului ca întreg. Este o mişcare în limitele sinelui; astfel, prin extensie, este o mişcare interioară sau subiectivă. Ea simbolizează schimbări interioare precum şi ceea ce Bergson numeşte „timp” sau „durată reală”, adică serii de modificări ale stărilor interioare ale conştiinţei. Ea se referă la fiinţa subiectivă, la individ.

Al doilea tip de mişcare, pe de altă parte, este în mod fundamental „mişcare în spaţii/ sau „mişcare obiectivă”, căci aduce cu sine schim­barea de poziţie şi deplasarea centrului fiinţei. Este mişcarea vizibilă şi tangibilă prin spaţiu. Spaţiul, după cum am văzut în capitolul precedent, reprezintă un cadru pentru influenţa reciprocă a relaţiilor părţilor în interiorul unui întreg. El este substratul tuturor relaţiilor, al tuturor schimburilor reciproce. Prin mişcare în spaţiu, prin deplasarea efectivă a propriului centru, omul se pune în relaţie cu ceilalţi, câştigă experienţe concrete şi obiective cu privire la alţii, devine conştient de realitatea întregului colectiv din care el este doar o parte.

Am exemplificat astfel prin intermediul principalelor mişcări ale corpurilor celeste dualismul individual-colectiv. „Algebra noastră de viaţă” va folosi aceste două tipuri de mişcări ca temelie pentru simbolismul său. Rotaţia axială şi revoluţia orbitală vor fi cei doi piloni pe care se va sprijini templul simbolismului astrologie - un templu de o simplitate doriana, odată ce este înţeles în deplinătatea echilibrului său şi în logica construcţiei sale. Astrologia este un studiu în mişcare semnificativă. Ea interpretează simbolic mişcările corpurilor celeste şi le asociază mişcărilor forţelor vitale din interiorul tuturor organismelor şi ciclurilor. Aceste mişcări ale forţei de viaţă sunt reprezentate atât printr-o serie de stări de conştiinţă, cât şi printr-o serie de evenimente organice; prin ceea ce se întâmplă în interiorul individului şi prin evenimentele care au semnificaţie în termenii colectivului.

Baza acestui studiu al mişcării semnificative este, bineînţeles, Pământul. Pământul nu atât ca obiect material, cât mai degrabă ca simbol al omului, cel care interpretează şi simbolizează. Astrologia, aşa cum o prezentăm, este, în mod necesar, „antropocentrică”, adică centrată pe om. Este un efort făcut de om de a reduce numeroasele şi agitatele evenimente ale vieţii la o serie complexă de mişcări ordonate şi ciclice. Astrologia, în aspectul ei cel mai profund, este acel efort al omului de a-i conferi Naturii semnificaţia de ordine, de cosmos. Toate ştiinţele, bineînţeles, lucrează pentru acest ţel. Dar astrologia, care probabil le antedatează pe toate, urmăreşte ţelul într-un mod mai general şi mai structural decât orice altă metodă de gândire, pentru că ea nu este o simplă ştiinţă care înregistrează fapte, ci este şi o filozofie care interpretează aceste fapte pe bază de idei - şi deopotrivă, o artă care aplică interpretarea la cazuri individuale.

Fiecare tip de interpretare creativă trebuie să fie centrată în jurul celui care o interpretează. Individul este temelia interpretării creative, în astrologie, aşadar, totul se referă la punctul, în timp şi spaţiu, al observatorului (sau nativului). O hartă natală este universul văzut din punctul, în timp şi spaţiu, al evenimentului-naştere. Nativul a cărui hartă natală e interpretată este văzut în centrul propriului său univers. Faptul naşterii, poziţia sa în spaţiu şi momentul său în timp creează un univers în jurul lui. Fiecare factor de interpretare se roteşte in jurul acestui fapt al naşterii.

Deoarece oamenii trăiesc pe întreaga suprafaţă a Pământului şi nu doar într-un anumit loc, Pământul, ca întreg, trebuie să fie considerat simbolul omului. Ritmurile mişcărilor Pământului vor fi folosite pentru a simboliza ritmurile fiinţei umane generice. Pe de altă parte, un om individual este născut într-un singur punct particular al suprafeţei Pământului; şi, de aceea, în timp ce omenirea generică nu este afectată de rotaţia axială a Pământului, personalitatea individuală a unui om va fi determinată tocmai de această rotaţie axială. Cu alte cuvinte, nu există zi sau noapte (rezultatele rotaţiei axiale) pentru omenire ca întreg, întrucât este întotdeauna zi pentru o jumătate a omenirii şi noapte pentru cealaltă. Dar există zi şi noapte pentru un om particular care ocupă un loc particular pe suprafaţa globului. Pe de altă parte' raporturile (aspectele) Pământului cu celelalte plante ale sistemului au exact aceeaşi semnificaţie pentru omul colectiv cât şi pentru orice om individual; atâta doar că poziţia omului individual pe suprafaţa globului va localiza, aceste aspecte într-un segment al propriilor sale ceruri, fie sub sau deasupra orizontului şi, mai precis, în ceea ce astrologia numeşte „case”.

Astfel, toate valorile care au de-a face cu individul şi cu problemele sale de conştiinţă ca individ, vor fi în mod simbolic legate de rotaţia axială a Pământului şi de factorii astrologiei creaţi de aceasta, în principal cercul caselor şi cele două axe ale sale, verticală şi orizontală. Pe de altă parte, valorile colective care aparţin comportamentului uman, cum ar fi fiinţa rasială şi cea generică, se vor referi la revoluţia orbitală anuală a Pământului în jurul Soarelui. Această revoluţie orbitală este cea care schimbă în mod constant relaţia Pământului cu Soarele şi planetele. Întrucât ultimele se rotesc de asemenea în jurul Soarelui, se produce un tipar complex de mişcări planetare şi de relaţii logice. Tocmai pentru a fi capabili să facem diagrama unei asemenea constante schimbări de tipar s-a născut ideea de „zodiac” sau, cel puţin, ar trebui folosită într-o astrologie reformulată ia un nivel abstract şi simbolic. Zodiacul devine astfel o serie de puncte de referinţă care ne permit să reprezentăm grafic, în mod exact, poziţia tuturor planetelor şi a Soarelui în relaţie cu mişcarea orbitală a Pământului. Această mişcare este cea care creează ciclul anului.

Zi şi an - individual şi colectiv

Înţelesul colectiv al ciclului anual va fi mai evident dacă realizăm că, datorită înclinaţiei axei Pământului (care nu este perpendiculară pe orbita Pământului), unghiul de incidenţă al razelor Soarelui variază de-a lungul anului, cauzând schimbarea anotimpurilor. Anotimpurile şi clima influenţează fiinţa colectivă şi conştiinţa raselor şi grupurilor umane. Ele afectează creşterea şi dezvoltarea corpurilor şi a tuturor elementelor fiziologice care aparţin domeniului colectiv.

Ciclul anual este, într-adevăr, de mare importanţă în dezvoltarea individului, dar aceasta mai degrabă în termeni de creştere sau de descompunere fiziologică a corpului fizic, decât în termeni de modificări periodice ale forţelor vitale din corp. Energiile vegetale şi animale din om sunt aduse sub influenţa sa - în special primele, deoarece ultimele sunt probabil mai puternic conectate la tendinţele lunare. Marele sistem simpatic, dominat de plexul solar, e puternic influenţat de acest ritm anual, care afectează şi influxul de energii ale „inconştientului colectiv” în conştient.

Ar mai putea fi adăugat faptul că, după cum spune Biblia, o zi a Domnului este ca un an din viaţa omului. Aceasta înseamnă că Domnul (spiritul-Rasă colectiv: Iehova) îşi regăseşte ciclul-unitar al sinelui individual într-un an. Pentru conştiinţa colectivă a Omului - întreg, revoluţia orbitală a Pământului în jurul Soarelui înseamnă o „zi”. „Ziua* _este întotdeauna unitatea sinelui. Şinele omului colectiv operează printr-o unitate fundamentală: ciclul orbital.

Marele ciclu polar

În afară de acestea, există un alt ciclu fundamental: ciclul precesiei echinocţiilor. Ar trebui mai degrabă numit „Marele ciclu polar”. Este creat de o mişcare specifică de rotaţie a axei Pământului, care poate fi comparată cu mişcarea unui titirez şcolar. Această mişcare de rotaţie schimbă foarte încet direcţia axelor polare şi, prin urmare, punctele în care ecuatorul Pământului taie planul eclipticii (calea anuală aparentă a Soarelui). Astfel, pe de o parte, Polul Nord indică succesiv o serie de stele, descriind un cerc complet în aproximativ 25868 ani; pe de altă parte, punctul vernal (Echinocţiul de primăvară) se deplasează înapoi printre constelaţii (de aici termenul de „precesia echinocţiilor”) de-a lungul cercului eclipticii.

Însă lucrul important este că axa polară a Pământului indică stea după stea. Steaua Polară se schimbă: acum este Polaris din constelaţia Ursa Mică, dar, în cinci mii de ani, va fi Alfa Cephei. În concordanţă cu faptele astronomic-telurice, polii Nord şi Sud ai Pământului reprezintă intrarea şi respectiv ieşirea energiilor cosmic-magnetice. Interpretând aceasta, tradiţia ezoterică s-a referit întotdeauna la Polul Nord şi la poarta prin care Puterea cosmică curge în Pământ ca simbol al Conştiinţei divine. Din aceasta, s-a stabilit probabil o comparaţie între axa polară a Pământului şi coloana vertebrală a omului, care este „sceptrul puterii” prin care energia spiritului operează în interiorul omului. Polul Nord corespunde apoi cu vârful capului, cu misteriosul centru care, atunci când funcţionează perfect, reprezintă omul desă­vârşit înconjurat de un fel de aură.

A spune că acest „sceptru al puterii” Pământului îşi modifică direcţia, înseamnă a spune că însăşi calitatea puterii cosmice primită de Pământ se schimbă ciclic, urmând mişcarea de rotaţie a axei Pământului. Acum, punctul interesant este că această rotaţie înseamnă o deplasare a centrului Pământului. Aparţine astfel primei categorii a «mişcării în timp” sau „mişcării subiective”. Dar „subiectul” implicat aici este individul al cărui centru fizic este una cu centrul Pământului, adică cu marele întreg planetar despre care am vorbit. Axa polară, cel Puţin în mod simbolic, reprezintă „EU SUNT”-ul acestui întreg planetar.

Întrucât se mişcă, ea îşi schimbă relaţia cu stelele de care pare „a fi legată”. Cu alte cuvinte, şinele întregului planetar se modifică, consonând cu diferite tonuri cosmice.

Aceste schimbări ale sinelui planetar constituie realitatea a ceea ce numim „Era Peştilor”, „Era Vărsătorului” etc., prin referire la precesia echinocţiilor - un efect secundar, nu o cauză. Astfel, „ziua” reprezintă ciclul-unitate al omului individual, al cetăţeanului de pe suprafaţa acestui glob, care trebuie să se rotească pentru a avea toate punctele sale iluminate zilnic de soarele de amiază, (exceptând regiunile polare). „Anul” este ciclul-unitate al omului colectiv, o mulţime de fiinţe răspân­dite pe toată suprafaţa globului. „Marele ciclu polar” reprezintă ciclul-unitate al Individului planetar, al cărui centru este acelaşi cu centrul Pământului²³.

Cu acest ultim ciclu avem de-a face cu ceea ce numim Creatorul cosmic. Fiecare „Eră”, cum ar fi Era Peştilor, începe cu o eliberare de puteri cosmice creative, ce devin materialele colectivate pe care oamenii le vor folosi la construirea civilizaţiilor. Prin această consideraţie putem să înţelegem mai bine cele două moduri în care operează această ro­taţie a axei Pământului. Schimbarea Stelei Polare înseamnă schimbarea direcţiei corespunzătoare a axei - ceea ce este un lucru. Alt lucru este schimbarea poziţiei zodiacale a echinocţiilor. Prima se referă la axa polară - axa de integrare spirituală; ultima se referă la ecuator - cercul sau centura vitalităţii fiziologice. Acest dualism al axei polare şi al ecuatorului este foarte important şi va fi studiat mai jos.

Aceşti doi factori nu sunt în mod obişnuit clar separaţi şi aceasta poate duce la confuzii cu privire la^s începutul „Erei Vărsătorului”. Poate însemna că axa polară, în mişcarea sa, a devenit deja conectată cu „noua stea” (sau orice ar putea fi), care simbolizează impulsul spiritual creativ Bl noii ere. Şi totuşi, Soarele poate că nu a atins încă, prin mişcarea de precesie a Echinocţiilor, constelaţia Vărsătorului - care s-ar referi la vitalitatea şi manifestarea fiziologică a impulsului creativ al noii ere. Cu alte cuvinte, în timp ce impulsul spiritual creativ este deja deasupra noastră, va mai fi nevoie de ceva timp înainte ca forţele vitale care construiesc structurile exterioare ale noii ere să opereze din plin.

Pentru un motiv particular - totuşi, foarte reprezentativ pentru actualul stadiu de dezvoltare a omenirii - am abordat în special aspectul manifestării fiziologice - acela care lucrează cu relaţia ecuatorului cu ecliptica şi am uitat aspectul spiritual creativ - acela care lucrează cu mişcarea axei polare. Ceea ce ar trebui să studiem şi ceea ce va studia viitoarea astrologie ocultă este cercul descris de poli în timpul perioadei de 25868 ani - Marele ciclu polar.

Centre ale mişcării

Până acum am abordat cele trei tipuri fundamentale de mişcare ale Pământului. Încă un punct important trebuie clarificat - faptul că toate mişcările ciclice (singurele considerate în simbolismul vieţii) trebuie să-şi capete semnificaţia din înţelesul atribuit centrului unei astfel de mişcări. Rotaţia zilnică a Pământului are axa polară a Pământului drept „centrul său”. Revoluţia anuală a Pământului este centrată în jurul Soarelui.²⁴ Cât priveşte mişcarea de rotaţie a axei Pământului, ea este centrată de fapt în jurul polului eclipticii; adică exact perpendiculara la planul orbitei Pământului - o abstracţie, dar una semnificativă.

Linia abstractă care leagă cei doi poli ai Pământului este axa de rotaţie a planetei noastre. Această axă trebuie considerată ca fiind „centrul” ciclului rotaţiei zilnice. Aşa cum am spus, această axă polară simbolizează linia de putere a planetei, exact după cum coloana vertebrală umană reprezintă linia de putere a fiinţei umane. Această „putere” este puterea de a fi un sine individual, un „Eu”. Axa polară este linia de manifestare a EU SUNT-ului planetei, considerată ca fiinţă cosmică. Prin această linie curge puterea de a fi un sine individual, într-un sens general, ea se referă la sistemul nervos cerebro-spinal. De aceea, mişcarea ciclică a globului pământesc în jurul acestei axe trebuie să se refere la dezvoltarea ciclică a sinelui individual al tutu­ror fiinţelor vii de pe suprafaţa pământului sau din cadrul globului pământesc şi susceptibile de a fi „indivizi”. Trebuie să fie aşa tocmai din cauza principiului „logicii holistice” - logica simbolului - pe care deja am discutat-o în capitolul „Astrologia faţă în faţă cu gândirea modernă”.

În simbolismul astrologie, această rotaţie axială a pământului este schiţată prin intermediul cercului sau roţii caselor. Cele douăsprezece case sunt douăsprezece faze ale acestei mişcări zilnice a Pământului. O asemenea mişcare ar trebui considerată ca o „mişcare subiectivă” sau „mişcare în timp”; rezultă că cercul caselor ar trebui înţeles mai specific asemenea cadranului unui ceas. Acest „cadran al caselor” se referă astfel, în mod particular, la o dezvoltare secvenţială - dezvoltarea sinelui individual al omului de-a lungul vieţii sale.

Filozofic vorbind, trebuie să reţinem că necesitatea acestei rotaţii zilnice a Pământului este determinată de faptul că Pământul reprezintă ₍ un vast glob de substanţă solidă şi opacă. Întrucât oamenii trăiesc pe suprafaţa globului, conştiinţa lor cu privire la Univers (sau la viaţă, în general) este restricţionată la jumătate din deplinătatea sa. Acest fapt, interpretat simbolic, este nevoia omului normal de a experimenta, în mod alternativ, o perioadă de manifestare şi una de non-manifestare. In termeni de existenţă zilnică, aceasta înseamnă conştiinţa trează şi somn.

Deoarece Pământul interzice accesul sinelui omului la aproape jumătate din Univers, Pământul trebuie să se rotească pentru a aduce fiecărei creaturi care trăieşte pe suprafaţa sa, în fiecare zi, o viziune completă a lumii. Astfel, în momentul naşterii, roata horoscopului va reprezenta o proiecţie a acestui fapt fundamental al conştiinţei. Jumă­tatea mai joasă a roţii se va referi la ceea ce este dedesubtul suprafeţei Pământului, iar jumătatea superioară, la ceea ce este deasupra. Axa orizontală a hărţii este, de fapt, orizontul - care împarte lumea vie în două tărâmuri: vizibil şi invizibil; şi prin extensie obiectiv şi subiectiv, exterior şi interior.

Această linie orizontală a hărţii natale revelă astfel faptul unei necesare împărţiri a conştiinţei în două tărâmuri, pentru orice exis­tenţă individuală de pe suprafaţa Pământului. Dar există altceva care trebuie luat în considerare. Personalitatea şi conştiinţa individuală sunt dependente tocmai de experienţele lor de viaţă şi de lumină. Este adevărat că universul este plin de stele ale căror raze penetrează Pământul, dar până când una dintre aceste stele nu a devenit un centru focalizat de viaţă şi lumină pentru Pământ - un Soare - nu ar putea exista personalitate sau conştiinţă individuală pe Pământ.

Astfel, ar trebui să fie clar că, în timp ce orizontul şi linia orizon­tală de pe hartă sunt expresii ale dualismului conştiinţei, trebuie să existe un punct care să indice focalizarea vieţii şi luminii prin Soare, căci viaţa şi lumina reprezintă susţinerea necesară a conştiinţei. Acest punct este, în mod evident, punctul amiezii. Dacă Pământul se roteşte în jurul axei sale nu este numai (din punct de vedere antropocentric) pentru ca în fiecare zi omul să fie conştient de întregul universului; ci şi pentru ca el să poată fi energizat, în fiecare amiază, de influxul direct al vieţii şi luminii solare. Întrucât Pământul se roteşte, amiaza soseşte în fiecare punct al globului, care astfel este vitalizat şi iluminat.

Din acest punct de vedere s-ar putea spune că în faptul rotaţiei axiale este implicată imposibilitatea oricărui întreg de a avea toate părţile energizate dintr-o dată de către forţa vitală. De aceea, e nevoie de succesiune sau timp. Un exemplu poate clarifica aceasta. Este nevoie de timp pentru ca sângele să circule de-a lungul corpului, vitalizând toate funcţiile fiziologice şi organele lor. O asemenea analogie între ciclul circulator al sângelui şi rotaţia axială a Pământului nu trebuie să fie luată prea literal; totuşi, ea are o mare semnificaţie. Pentru că, exact după cum, prin intermediul circulaţiei sângelui, forţa vitală este distri­buită tuturor părţilor întregului organism, aşa este distribuită zilnic peste întregul Pământ, prin intermediul rotaţiei axiale, forţa vitală care emană de la Soare (simbolul „inimii”).

O să desluşim mai târziu întreaga semnificaţie a cuvântului „distribuită”, acum însă dorim să stabilim semnificaţia fundamentală a celor două axe ale cercului caselor: orizontala, reprezentând dualismul conştiinţei (subiectiv şi obiectiv, eu şi ceilalţi) - şi verticala, al cărei vârf simbolizează punctul de amiază, punctul susţinerii solare; de asemenea, şi punctul în care individul particular se găseşte în cea mai deplină legătură posibilă cu forţele ce vitalizează fiinţa universală simbolizată de Soare.

La orizont, omul se vede pe sine ca o pură fiinţă particulară; dar, întrucât se asociază cu Soarele, el absoarbe viaţa şi devine un participant la viaţa universală. Orizontul (şi, în special, orizontul estic: ascendentul hărţii natale) defineşte, limitează, particularizează. Meridianul sau zenitul (mijlocul-cerului hărţii natale) vitalizează, colectivizează, univer­salizează.

Aceasta ne conduce la studiul celei de-a două mişcări a Pămân­tului - revoluţia sa anuală în jurul Soarelui. Această mişcare dă naştere la ceea ce este numit zodiac. Deoarece fiecare mişcare ciclică ia semnificaţia centrului în jurul căruia apare, se va vedea că zodiacul are aceeaşi semnificaţie fundamentală ca şi Soarele - tot aşa cum cercul caselor are aceeaşi semnificaţie fundamentală cu cea a axei polare a Pământului. Semnificaţia Soarelui poate fi formulată în diferite moduri, în concordanţă cu nivelul de interpretare. Ea trebuie totuşi să se bazeze pe trei factori fundamentali: Soarele este sursa de viaţă şi de lumină pentru om; este tatăl şi mama sistemului solar ca întreg, al cărui centru îl ocupă.

În primul temei, Soarele reprezintă forţa vitală. Reprezintă puterea vitalizatoare, integrantă, care îl face pe om întreg pe fiecare plan de fiinţare, care face să rodească totul şi aduce fiecare organism la un punct de realizare creativă. In al doilea temei, Soarele reprezintă forţa care ţine laolaltă întregul sistem solar. Toate relaţiile inter-plane tare sunt formulate astfel organic şi semnificativ în termenii Soarelui; aşa cum, în alt plan, relaţiile mutuale dintre fraţi şi surori sunt, în mod fundamental, semnificative în termenii originii lor comune - mama şi tatăl. Putem de asemenea spune că, după cum complexul tipar al interdependenţei ce leagă toate glandele şi organele corpului este formulat semnificativ pe baza curentului de sânge, tot astfel şi tiparul complex al relaţiilor planetare este formulat semnificativ pe baza circulaţiei forţei solare sau prin referire la Soare, centrul sistemului şi stăpânul gravitaţiei.

Zodiacul ne oferă deci, întâi de toate, un tablou al desfăşurării ciclice a forţei vitale, atât în natură cât şi în om; apoi furnizează şi un fundal pentru dezvoltarea complexului tipar al relaţiilor inter-planetare şi intra-sistemice. În primul caz, reprezintă fluxul şi refluxul forţei vitale universale de-a lungul unui ciclu anual. În al doilea caz, constituie un sistem de coordonate ce ne permite să formulăm în fiecare moment configuraţia tuturor elementelor sistemului solar...dar întotdeauna, bineînţeles, din punctul de vedere al celui care interpre­tează, al omului de pe acest Pământ - un punct de importanţă capitală ce va fi dezvoltat în capitolul următor.

În timpurile străvechi, după cum am văzut în primul capitol, zodiacul a reprezentat pur şi simplu un calendar agricol, trasat în mod solemn de preoţii iniţiaţi, la porunca împăratului, sau a regelui, care schiţa schimbările din anotimp. Mişcarea aparentă a Soarelui a fost înregistrată prin verificarea ei pe permanentul tipar de referinţă furnizat de constelaţii. Deoarece calitatea şi intensitatea razelor solare se schimbă de-a lungul anului - şi se părea că aceste schimbări cores­pundeau conjuncţiilor succesive ale Soarelui cu stelele şi grupurile de stele - astrologii inventivi au crezut, probabil, că stelele înseamnă ceva pentru Soare, „ceva” care îl face să-şi modifice calitatea şi intensitatea razelor.

În felul acesta, atunci când Soarele „intra” într-o constelaţie a zodiacului, energiile sale luau ceva din natura constelaţiei. Soarele a ajuns să fie văzut ca o lentilă prin care misterioasa putere a con­stelaţiilor devenea focalizată. Au fost descrise astfel douăsprezece tipuri de energii cosmice iar forţa vitală solară avea caracteristicile acestora, succesiv, lună după lună.

Pentru mintea modernă, totuşi, este clar că forţa solară în sine nu se schimbă din cauza „influenţei” constelaţiilor, care sunt doar con­figuraţii vizuale legând stelele ale căror distanţe şi caracteristici sunt deseori atât de variate, încât exclud posibilitatea existenţei unei semnificaţii de grup a constelaţiei ca atare. Zodiacul este pur şi simplu un dispozitiv simbolic pentru a defini şi măsura desfăşurarea ciclică a forţei vitale, aşa cum aceasta se răspândeşte de la Soare la Pământ de-a lungul ciclului de revoluţie orbitală. El ajută la trasarea modifi­cărilor ciclice ale relaţiei Soare-Pământ (adică particular-universal, individual-colectiv). Semnificaţia zodiacului este semnificaţia mişcării orbitale. După cum am mai spus, mişcarea orbitală în sistemul solar reprezintă acel tip de mişcare care solicită deplasarea centrului; mişcare obiectivă, mişcare care implică schimbarea relaţiei în spaţiu. Este mişcarea părţilor în cadrul unui întreg organic. Fiecare întreg este compus din părţi care se mişcă în relaţie una cu alta şi, în cele mai perfecte sisteme (cum ar fi sistemele solare sau atomii), se mişcă pe orbite, în jurul unui centru comun.

Mişcarea orbitală reprezintă astfel mişcarea ritmică a relaţiei, în timp ce rotaţia axială reprezintă ciclul de autodezvoltare. Dezvoltarea relaţiei solicită deplasarea centrului, însă dezvoltarea personalităţii individului solicită un proces de, să spunem, meditaţie sau intros­pecţie. Comparam, cu puţin timp înainte, rotaţia axială a Pământului cu ciclul circulaţiei sângelui. Circulaţia sângelui nu implică deplasarea în spaţiu a organismului uman ca întreg. Dar toate activităţile unui om, aşa cum trece el prin viaţă, în oraşul său natal, implică deplasarea in spaţiu, pentru că ele se referă la rezolvarea relaţiilor sale cu semenii săi. Aceste relaţii sunt cauza mişcării lui la birou, la club, la casa părinţilor etc.; şi toate aceste deplasări pot fi divizate pe fundalul mai mult sau mai puţin permanent al străzilor şi clădirilor oraşului.

În acelaşi mod revoluţia Pământului în jurul Soarelui se poate spune că este motivată de nevoia de a rezolva variatele relaţii dintre Pământ şi Soare, şi dintre Pământ şi celelalte planete. O astfel de revoluţie poate fi divizată pe fundalul mai mult sau mai puţin permanent al stelelor fixe, schiţate ca şi constelaţii (blocurile şi străzile Universului). Când un astrolog spune că Soarele este în Berbec, el înţelege că relaţia Soare-Pământ poate fi localizată în raport cu anumite puncte ale cerului. Această poziţie îi conferă relaţiei caracteristici mai mult sau mai puţin cunoscute, tot aşa cum, de exemplu, faptul că doi oameni de afaceri se întâlnesc într-un birou şi stabilesc un contract, nu înseamnă că dacă semnarea contractului ar fi avut loc într-o sală de bal, ar fi avut o altă semnificaţie.

Stelele reprezintă astfel puncte de referinţă ce permit astrologului să dividă curba relaţiei schimbătoare dintre Soare şi Pământ şi a tuturor relaţiilor planetare. În cazul relaţiei Soare-Pământ, anotimpurile pot servi la definirea fazelor relaţiei; dar poziţia Soarelui în legătură cu stelele este un mod mult mai precis de determinare - cu condiţia luării în considerare a fenomenului de precesie al echinocţiilor. Acest fenomen arată nu numai că oamenii se mişcă încoace şi încolo în cadrul oraşului, dar că oraşul însuşi îşi schimbă topografia - de exemplu, un cartier rezidenţial devine un centru de afaceri, o mahala devine un cartier de vile, sau viceversa.

Acest exemplu este, în mod evident, departe de a fi perfect; totuşi, dacă nu este luat prea literal, prezintă ceva din valorile relative ale celor trei tipuri de mişcări ale Pământului pe care le-am studiat. Ne rămâne totuşi, pentru a completa această parte a lucrării, să indicăm natura şi semnificaţia „centrului” mişcării de rotaţie a axei Pământului - cauza „Marelui ciclu polar” sau ciclul de precesie a echinocţiilor.

E necesar să spunem că axa Pământului se mişcă în jurul axei ideale a Pământului: linia polilor eclipticii - adică, o perpendiculară la Planul orbitei Pământului. Axele planetelor sunt înclinate pe planul orbitei lor, şi ele trebuie toate să se mişte mai mult sau mai puţin aşa cum o fac axele Pământului. Când vorbim de axele planetare, vorbim de ceva care este de polaritate opusă Soarelui. Soarele este centrul colectiv al sistemului. El asociază toate planetele laolaltă. Puterea Soarelui este simţită în special la ecuator. Planul ecuatorului este planul celei mai mari acţiuni a Soarelui, deci planul de-a lungul căruia forţele de integrare ale Soarelui penetrează Pământul. El reprezintă intensitatea maximă a energiilor de viaţă colectivă. În om, se referă la Marele sistem nervos simpatic dominat de plexul solar, centrul instinctelor rasiale şi, în general, al emoţiilor.

Pe de altă parte, axa polară reprezintă cele mai individuale energii ale vieţii planetare. Astfel, planul ecuatorial şi axa polară simboli­zează opoziţiile. S-ar putea ca motivul semnificativ pentru care planul ecuatorial al Pământului să nu coincidă cu planul orbitei Pământului (ecliptica) este că puterea colectivă a Soarelui să nu poată fi supra-focalizată sau supra-puternică. Dar ca rezultat al acesteia, axa polară nu mai este perpendiculară la planul orbitei şi de aceea ea trebuie (în sens filozofic) să se rotească. Trebuie să se direcţioneze succesiv către diverse stele şi se poate întâmpla ca, făcând astfel, forţele cosmice individualizante, legate de axa polară, să fie întărite şi să devină capabile să echilibreze influenţa colectivă a Soarelui.²⁵

Influenţa Soarelui este pentru Pământ asemenea influenţei con­ştiinţei de sânge şi a sinelui rasial pentru individul care încearcă să funcţioneze ca individ. Este ca iubirea maternă care leagă şi deseori se opune dezvoltării factorilor individuali la copii. Aceasta probabil pentru că Pământul îşi orientează axa de individualizare către stele, aşa cum tânărul individ se orientează către profesori, dincolo de cercul familiei şi de cel al casei sale. Apoi, întrucât nu mai există puterea unică de influenţă a mamei, sosesc succesiv diverşi profesori şi inspiratori care trezesc, fiecare la rândul lui, o anumită calitate sau fază a sinelui indi­vidual. Şi aceasta poate fi semnificaţia, în termenii dezvoltării Omului-întreg, a „Marelui ciclu polar". Rotaţia polară nu implică deplasarea centrului Pământului. Ea este astfel o mişcare subiectivă, dar „subiectivă" în sens planetar.

Înainte de a părăsi această fază fascinantă a astrologiei, dorim totuşi să discutăm pe scurt problema diviziunii acestui Ciclu polar. Avem aici un ciclu complet de mişcare al axei Pământului şi se naşte întrebarea: să ne gândim la el ca fiind divizat în douăsprezece secţiuni, ca şi cum ar fi un fel de „zodiac polar” (adică spiritual creativ)? După toate probabilităţile, nu ar trebui împărţit astfel. Mai degrabă ar trebui împărţit în şapte sau şaptezeci de secţiuni. Motivul concret pentru o astfel de segmentare este că există o diviziune naturală a cursului polilor datorită a ceea ce se numeşte „nutaţie” . Nutaţia este o mică şi periodică balansare sau vibraţie a polilor Nord şi Sud ai Pământului, pe măsură ce ei se deplasează în jurul polilor eclipticii. Aceasta se întâmplă datorită schimbărilor periodice ale poziţiei Lunii, care modifică uşor direcţia atracţiei lunare asupra proeminenţei ecuatoriale a Pământului. Aceste schimbări periodice corespund cu acelea ale nodurilor lunare, care încheie un ciclu într-o medie de 18,6 ani. Există astfel aproape 1400 de oscilaţii polare datorită „nutaţiei” în cadrul fiecărui Mare ciclu polar. Cercul mişcării polare nu este o simplă curbă, ci una ondulatorie. Existând, în medie, 1400 de asemenea unde, acest fapt ne poate ajuta să stabilim o segmentare naturală a cercului mişcării polare.

Paisprezece este dublul lui şapte şi ocultiştii se referă, în mod repetat, la şapte raze sau faze de manifestare cosmică; de asemenea şi la şapte rase, sub-rase, familii-rasă şi cicluri planetare similare. Pare atunci logic să propunem o împărţire a Marelui ciclu polar în şapte perioade (şi poate în şapte sub-perioade), pentru a servi ca fundal unor asemenea cicluri septenare, care se referă la diferenţierea creativă a tipurilor sau calităţilor planetare şi generice.

Am împărţi astfel Marele Ciclu Polar în şapte perioade de aproape 3700 de ani fiecare. Fiecare din aceste perioade ar acoperi 200 de „nutaţii” şi 200 de cicluri complete ale nodurilor lunare. Există totuşi o altă alternativă, sugerată de H. P. Blavatsky în Doctrina secretă, şi care se referă la Kabbala.

În Cartea Misterelor (Siphra Dizenioutha)²⁶, care reprezintă temelia Kabbalei, citim următoarele (secţiunea a V-a):

„31. Copacul care este alinat rezidă în el însuşi. În ramurile sale, păsările (suflete şi îngeri) sălăşluiesc şi îşi fac cuiburile. La poalele lui, acele animale care au putere [personalităţi umane) caută . umbra.

32. Acesta este copacul care are două cărări pentru aceleaşi sfârşit. Şi are aproximativ şapte coloane (sau palate) şi cele patru splendori se rotesc în jurul lui pe cele patru feţe ale lor.

33. Şarpele care se grăbeşte înainte cu trei sute şaptezeci de paşi. «El dă roată munţilor şi se avântă grăbit peste dealuri», aşa cum este scris (în Biblie). El îşi tine coada în gură, între dinţi. El este străpuns prin fiecare parte”.

Blavatsky comentează ultimul paragraf spunând:

„Când se aminteşte de şarpele cosmic care aleargă cu 370 de paşi, aceasta înseamnă perioadele ciclice ale marelui an tropical de 25.868 de ani, împărţit în calculul ezoteric în 370 de perioade sau cicluri, după cum un an solar este împărţit în 365 de zile.” (Doctrina secretă, II, p.531, ediţia a III-a)

„Copacul” la care se face referire mai sus este axa Pământului - cel puţin conform unui anumit nivel de interpretare; ramurile lui sunt curenţii magnetismului planetar care, putem spune, se constituie ca un întreg, se constituie drept „corpul vital” sau „aura” planetei. Cele „şapte coloane sau palate” s-ar referi la cele şapte palate ale Polului, adică la cele şapte diviziuni ale marelui Ciclu polar de rotaţie. „Cele patru splendori” s-ar putea referi la cele mai strălucitoare patru stele din cărarea ciclică (Polaris şi Vega; Alfa Cephei şi Alfa Draconis). Polul Nord a indicat şi va indica aceste stele respectiv la aproximativ 2 700 î.Ch. (Alfa Draconis), 2 100 d.Ch. (Polaris), 7 500 d.Ch. (Alfa Cephei), 13 000 d.Ch. (Vega).

Cât despre „şarpe”, el se referă la marea undă de viaţă planetară, energia ascendentă şi descendentă care trece prin „coloana vertebrală” planetară, „Eu Sunt-ul” planetar: Axa Pământului. El poate fi numit „kundalini planetar”. Este dificil de spus dacă Kabbala încearcă să transmită ideea că ciclul total al mişcării polare (care ar controla, în mod natural, mişcarea în serpentină a lui Kundalini), trebuie să fie împărţit în 370 de perioade de aproximativ 70 de ani fiecare (după cum sugerează Blavatsky), sau, dacă fiecare dintre cele 7 „coloane sau palate” trebuie să fie împărţită în 370 de perioade a câte 10 ani fiecare, în minte se ivesc diferite posibilităţi de împărţire, dar într-un fel nume­rele 7 (sau 70) şi 370 (sau 3 700) par a fi cele fundamentale.

Punctul important rămâne totuşi că drumul polului, din cauza mişcării secundare a nutaţiei, este de fapt un drum în serpentină, făcând cercuri în jur cu „coada sa în gură* (sau aproape astfel, întrucât polul niciodată nu se întoarce exact în acelaşi loc al sferei celeste, atât de complexă fiind, de fapt, mişcarea). Ar părea atunci logic să avem un număr exact al curbelor mai mici, cel puţin în fiecare mare diviziune a întregului ciclu, care ar da ca rezultat 7 mari ere, fiecare împărţită în 370 de perioade de 10 ani; sau, încă mai bine, 70 şi 700 de sub-perioade de câte 370 şi, respectiv, 37 de ani fiecare. Această divizare în 7, 70 şi 700 de perioade poate fi cheia planetară a „misterului celor 777 de încarnări la care se referă Blavatsky; la fel şi Alice Bailey în Un tratat despre Focul Cosmic²⁷.

Rămâne totuşi o mare problemă: cum să se selecteze un început pentru Marele ciclu polar. Două posibilităţi par cele mai atractive, prima posibilitate este de a începe ciclul de îndată ce axa polară a pământului ajunge exact în punctul actualei Stele Polare, Polaris din constelaţia Ursa Mică, care ar trebui să aibă loc intre 2 000 şi 2 100 d.Ch. A doua posibilitate este de a începe ciclul de îndată ce axa polară indică cât mai aproape posibil spre marea stea Vega din constelaţia Lyra

Prima soluţie este recomandată din două motive: 1). Polaris este probabil cea mai strălucitoare stea care se află exact pe cercul descris de prelungirea axei Pământului; 2). Credem că ideile ajung să fie întotdeauna acceptate în preajma momentului când are loc aspectul la care se referă ideea. Cu alte cuvinte, iminenţa unui eveniment reclamă o interpretare adecvată a acestuia.

A doua soluţie este atractivă în măsura în care Vega a fost întotdeauna considerată ca o stea de semnificaţie specială şi e posibil ca ea să se afle aproape de punctul în care sistemul solar se mişcă ca întreg.

Fapt semnificativ, totuşi, este că arcul acoperit de mişcarea Polului Nord între Vega şi Polaris este de aproximativ patru ori 51°43', adică spaţiul dintre 4 puncte ale unei stele cu şapte colturi - reprezentând un interval de timp de aproximativ 14800 ani (4x3 700). Am putea nota următoarele date şi corespondenţe nu ca o apreciere definitivă, ci ca o sugestie pentru studiul ulterior:

1. 
   Polaris - Steaua Polară - 23800 î.Ch.
   
2. 
   Cepheus - constelaţia polară - 20100 Î.Ch.
   
3. 
   Alfa Cygni - Steaua Polară - 16400 î.Ch.
   
4. 
   Vega - Steaua Polară - 12700 Î.Ch.
   
5. 
   Hercules - constelaţia polară - 9000 î.Ch.
   
6. 
   Draco - constelaţia polară - 5300 î.Ch.
   
7. 
   Draco - constelaţia polară - 1600 Î.Ch.
   

apoi din nou Polaris - Steaua Polară - 2100 d.Ch.

Nu trebuie totuşi uitat faptul că aceste date sunt foarte aproxi­mative şi că alte mişcări polare (cum ar fi ciclul de variaţii în înclinarea axei pământului) introduc modificări ritmice. De asemenea, se poate întâmpla ca, după două mii de ani de observaţii ştiinţifice precise, să putem descoperi factori neaşteptaţi. Dacă, de exemplu, un electron pare a sări din orbită în orbită, întocmai cum face cercuri în jurul nucleului atomului, conform legii cuantice, de ce nu ar putea o planetă să-şi schimbe brusc orbita, să aibă bruşte variaţii de ritm - care s-ar putea supune legilor deocamdată nedescoperite? H. P. Blavatsky se referă la aceasta într-una din scrisorile către Sinnett, unde ea observa că lungimile vieţilor patriarhilor din Biblie erau, în mod simbolic, aceleaşi cu lungimile anului, întrucât aceştia s-au schimbat după lungi perioade de timp. Conform acestui lucru, Pământul ar trebui să se mişte de regulă mai aproape de Soare, şi astfel lungimea anului ar des­creşte. Aceasta poate explica perioadele enorme date istoriei planetelor în consemnările brahmanice.

Totuşi punctul important, din punct de vedere simbolic şi filozofic, îl reprezintă pentru noi faptul de a ne gândi la această mişcare polară ca la manifestarea fundamentală a factorului creativ din astrologie, exact după cum ne gândim la rotaţia axială ca la o expresie a factorului individual şi la revoluţia orbitală ca la o expresie a factorului colectiv.

Dar prin termenul „creativ” ne referim aici la creativitatea cosmică, la revărsarea arhetipurilor şi a ideilor primordiale care marchează începutul tuturor noilor cicluri planetare. Vom vedea mai târziu că există un alt factor astrologie care simbolizează de asemenea „creativul”, dar într-un sens mai personal. Acest factor este „Gradul zodiacului” - produsul unei combinaţii şi integrări a rotaţiei axiale (individual) şi a revoluţiei orbitale (colectiv).

Creativul este întotdeauna rezultatul unei sinteze şi a unei integrări de elemente. Astfel, rotaţia axei Pământului reprezintă sinteza factorilor diferiţi care implică, pe de o parte, influenţa gravitaţională a Soarelui şi Lunii asupra centurii ecuatoriale a Pământului (gravitaţia fiind forţa responsabilă pentru revoluţia orbitală şi astfel este asociată colectivului) şi, pe de altă parte, rotaţia axială a Pământului.