Dane Rudhyar Astrologia personalităţii

Astrologia şi procesul civilizaţiei

Civilizaţia vie este un proces, nicidecum un lucru. Este procesul de gestaţie al omului - starea-germene a omenirii perfectibile. O teorie greşită, produs al minţii europene materialiste, a făcut din civilizaţie un cimitir de valori vii. Dar germenele nu este mort. Civilizaţia nu trebuie confundată cu tulpina rigidă şi uscată a plantei în prag de iarnă. O astfel de civilizaţie nu e o civilizaţie vie şi adevărată; este doar sfârşitul unui ciclu cultural.

Cultura reprezintă echivalentul procesului de schimbare - al personalităţii, care este un mereu schimbător echilibru de factori individuali şi colectivi. Ea îşi are obârşia într-un impuls spiritual-monadic, care este Unul-de-la-începuturi, „Avatarul”, Marea Persoană Universală care, ca să spunem aşa, dă aripi primăverii ciclului-care-trebuie-să-fie, căci este un agent direct, un act-de-voinţă întrupat al „Marelui Individualizat”, Fiinţa Planetară. Apoi cultura se dezvoltă prin vicisitudini şi transformări fără de sfârşit; întocmai cum germenele, tulpina şi rădăcina, frunzele şi, în final, floarea şi fructul - cresc din pământ, sunt legate de pământ şi de energiile sale fiziologice, pozitive şi negative.

În cele din urmă germenele se formează în interiorul fructului; şi după ce se petrece acest lucru, planta începe să moară. Tulpina se rigidizează. Cultura devine un set de formule stereotipe de gândire, sentiment şi comportament. Acum germenele cade pe pământ. Deja frunzele au început să se descompună pe sol, pentru a deveni mai târziu îngrăşământul care eliberează substanţa chimică - elementele colective - pentru a hrăni noua plantă ce va răsări la chemarea noii primăveri. Dar germenele nu se dezintegrează. El trăieşte şi această viaţă este una de totalitate concentrată şi relativ permanentă, căci în germene este conţinută în potenţialitate întreaga putere şi sumă de caracteristici a speciei.

Civilizaţia vie este germenele Omului şi deopotrivă procesul care cheamă germenele la viaţă - procesul de individuaţie; este procesul în care germenele moare ca germene pentru ca noua plantă să poată exista - procesul de sacrificiu. Civilizaţia vie este principiul creator care operează prin rasa umană ca întreg. Ea se manifestă îndeosebi „în ultimul moment” al ciclului, când tot ce este viu şi adevărat pentru tiparul arhetipal de la începuturi este strâns laolaltă într-o sinteză-germene care va fi hrană pentru umanitatea ce va să vină. Conform simbolismului profetic, două treimi se va pierde - adică, se vor dezin­tegra asemenea frunzelor, tulpinii şi chiar fructului. Dar o treime va fi salvată şi această treime va fi germenele-Shistas: aceia în şi prin care principiul creator va interpreta o nouă simfonie a vieţii, atunci când primăvara va suna chemarea şi va conduce piesa.

Aceşti interpreţi care, ca grup, constituie germenele, orchestra, sunt cei care au devenit „separaţi”, cei care au experimentat o „a doua naştere” - o naştere, nu pe tărâmul frunzelor în descompunere, ci pe tărâmul germenului sfinţit. Aceşti indivizi sunt pregătiţi să-şi împli­nească lucrarea de grup. Ei sunt pregătiţi atât ca indivizi cât şi ca grup. Ei nu trebuie să fie solişti, ci cântăreţi într-o orchestră. Ei trebuie să renunţe la ceva din „personalitatea” lor (în sensul comun al terme­nului), pentru a se putea naşte o „personalitate de grup”: orchestra. Ei trebuie să rămână in orchestră pentru că orchestra va trebui într-o zi să interpreteze o partitură simfonică.

O partitură este o formulă de relaţie, un tipar de entităţi simbolice numite „note muzicale”. O partitură este deopotrivă scopul interpretării şi al orchestrei. Partitura reprezintă entitatea abstractă care este forma personalităţii-de-grup (orchestra). Ne putem imagina că orchestra este antrenată să interpreteze doar o singură partitură simfonică. În acest caz, partitura aceasta reprezintă arhetipul structural al personalităţii-grup orchestrale, pentru că partitura este cea care va determina ce instrumente sunt necesare şi unde şi când va trebui fiecare să se facă auzit, să interpreteze partea care îi este rezervată.

Este adevărat, se pot dezvolta relaţii personale (prietenii, antipatii etc.) între interpreţi ca fiinţe umane emoţionale; dar asemenea relaţii trebuie să fie întotdeauna subordonate singurului scop al personalităţii grupului orchestral: interpretarea partiturii.

Setul fundamental şi permanent de relaţii dintre interpreţi este determinat de partitura ce trebuie interpretată. Este o relaţie arhetipală de lucru şi scop - o relaţie creativă şi nu una determinată de senti­mente personale sau individual-colective, în mare măsură dependentă de toanele şi de influenţa mereu schimbătoare a stărilor naturale sau de moment.

Asemenea ilustrare - care este îndeajuns de exactă - arată foarte clar rolul pe care astrologia îl poate juca în procesul civilizaţiei vii şi în special în cel al strângerii laolaltă în viitor a interpreţilor, care, în schimb, vor trebui să devină „individuaţi” într-o personalitate-grup: orchestra. Astrologia revelează partitura simfoniei şi locul pe care fiecare interpret trebuie să-l ocupe în orchestră.

Tipul de astrologie care poate revela partitura unei civilizaţii viitoare încă nu e cunoscut, cel puţin oamenilor obişnuiţi ai actualei generaţii. Dacă unii „Adepţi” sunt competenţi sau nu în aceasta, nu trebuie să o spunem noi. Am atins, totuşi, subiectul unei asemenea astrologii planetare care se referă la „creativul planetar” în capitolele: „Cheia către simbolismul astrologie” şi „O clasificare a punctelor de vedere astrologie”. Este îndoielnic că se poate afirma mai mult în prezent, deşi ar putea exista - există, dacă e să dăm crezare Doctrinei secrete a lui H. P. Blavatsky - oameni care cunosc bine complexităţile ciclurilor planetare şi cosmice.

Marele ciclu polar şi aşa numitele sale „Ere zodiacale”, cum sunt Era Peştilor şi cea a Vărsătorului, indică foarte general caracteristicile marilor civilizaţii, modul cum cresc şi decad pe continentele repre­zentând corpurile lor fizice. Recent, au fost făcute interesante încercări de corelare a erelor precedente şi a civilizaţiilor trecute, şi de asociere a semnelor zodiacale cu zone de longitudini geografice. Însă opiniile sunt divergente şi cheia finală poate că nu a fost încă descoperită. Ea depinde mai degrabă de studierea împărţirii în şapte sau în şaptezeci a Marelui ciclu polar (după cum deja am sugerat), decât de analiza mişcării de precesie îndoisprezecită a echinocţiilor de-a lungul centurii zodiacal-ecuatoriale; sau, încă şi mai bine, de corelarea acestor două puncte de vedere.

Dar există alte cicluri planetare la fel de importante ca cel creat de mişcarea de rotaţie a axei polare a Pământului în aproximativ 25868 ani. Un ciclu de 10000 ani care poate fi numit în mod simbolic cel al lui Buddha, pentru că are de-a face cu procesul planetar, ca să spunem aşa, al „individuaţiei cosmice” - din nou un simbol! - a fost sugerat în literatura teozofică, în timpul vieţii lui H. P. Blavatsky (Scrisorile Mahatma). El se referă prezumtiv la acelaşi lucru - la un nivel planetar, cu care ciclul de 28 de ani studiat de noi anterior a operat la nivelul personalităţii umane. Şi între trei cicluri de 10 000 de ani şi Cercul Polar de 25868 există aceeaşi diferenţă, cu aceea dintre trei cicluri de 28 de ani şi cel de „trei de douăzeci şi zece”, măsura tradiţională a duratei de viaţă a omului.

S-au scurs 5000 ani de la ceea ce brahmanii numesc „începutul lui Kali Yuga” (3102 Î.Ch). 2500 de ani au trecut de la venirea lui Buddha (aprox. 602 Î.Ch). Şi s-a spus că anul 1898 (sau perioada 1891-1898, care a fost martora morţii lui H. P. Blavatsky şi a lui Baha'ullah) marchează începutul unei noi ere - o eră care poate fi concepută drept perioada de gestaţie spirituală sau, poate, de copilărie foarte timpurie a unui nou tip de individualitate umană la nivel psiho-mental. Diagrama care a fost prezentată pe pagina anterioară interpretează un asemenea ciclu în termenii formei astrologice conven­ţionale - lucru important pentru minţile interesate de un asemenea simbolism cosmic. O nouă istorie spirituală a omenirii poate fi atinsă într-o zi pe baza unor astfel de cicluri planetare. Dar cunoaşterea noastră este, în mod evident, prea incompletă astăzi pentru aceasta.

Integrarea personalităţii-grup

Mult mai semnificativ pentru viaţa noastră actuală este utilizarea astrologiei în determinarea personalităţii-grup reale şi armonioase. Acest subiect este cu atât mai actual cu cât există un mare accent pe factorul „grup”. Ca temă de discuţie, aceasta este mult dincolo de scopul acestei cărţi; de aceea nu putem să evaluăm semnificaţia, importanţa şi valabilitatea acestor tendinţe moderne faţă de compor­tamentul de grup şi de personalitatea-grup. Această tendinţă este totuşi reală şi astrologia are multe de spus în ce priveşte inventare a unei tehnici pentru strângerea, armonizarea şi integrarea unor astfel de grupuri.

În cel mai real şi valabil sens al termenului, personalitatea-grup reprezintă un factor de reconciliere între individual şi colectiv în societatea umană. Din acest motiv, putem considera două tipuri de grupuri: 1). grupuri care reprezintă colectivităţi de indivizi; 2). grupuri care reprezintă individualităţi alcătuite din elemente colective. În primul tip, accentul cade pe indivizi; în cel de-al doilea, pe natura colectivă a elementelor dominate de o singură entitate - sau de o singură idee, carte, imagine.

Al doilea tip de grupuri este de regulă cel găsit în actualul stadiu de dezvoltare umană. Un asemenea grup reprezintă deseori un conglo­merat de personalităţi mai puţin individualizate adunate laolaltă, fie de un conducător, fie de o credinţă sau o autoritate conducătoare. Cu cât membrii grupului sunt mai puţin individualizaţi, cu atât mai omogen şi mai stabil este acesta. Cu cât este mai puternic conducătorul, vizibil sau invizibil, cu atât conducerea este mai generatoare de emoţii şi constrângătoare în credinţă.

Primul tip de grupuri abia începe să apară in lumea modernă şi deseori acolo unde se aşteaptă cel mai puţin. Aici, grupul reprezintă într-adevăr o asociaţie (sau tovărăşie, sau camaraderie cooperantă) de indivizi diferenţiaţi şi încrezători în ei înşişi, strânşi laolaltă pentru o lucrare comună, pentru a promova un ţel comun şi a demonstra un ideal considerat valabil de către toţi. Grupul este păstrat laolaltă mai degrabă de o realizare comună, de o „calitate” comună de viaţă, decât de o credinţă comună. El are foarte puţin de-a face cu sentimentele personale - în sensul obişnuit al cuvântului. Nu admite constrângere, cu excepţia celei determinate de scopul comun şi de necesitatea lucrului în comun. Postulatul său fundamental este că fiecare individ e liber să-şi ducă la bun sfârşit propriul destin într-o manieră naturală şi individuală; că el trebuie să facă ce ştie să facă cel mai bine, şi că lucrul în grup înseamnă, nu doar să nu împiedice rolul creativului individual, ci din contră, să îl stimuleze şi să îl sporească, să-i dea o semnificaţie mai mare, mai multă putere, un scop mai înalt şi o permanenţă de acţiune.

Dificultatea rezidă, evident, în faptul că există o zonă de conflict şi luptă - în afara cazului când acţiunile liber-creative ale individului se potrivesc cu ale celorlalţi indivizi, dacă nu cumva toate aceste acţiuni se împletesc armonios, în relaţie temporală şi spaţială, fără a sacrifica valoarea fundamentală a spontaneităţii. Pe scurt vorbind, în afară de cazul când indivizii care compun grupul se potrivesc împreună în mod structural, ca piesele unui puzzle, un asemenea tip de grup nu poate opera în mod satisfăcător pe nici o lungime de timp. Căci, dacă era să existe cooperare reală a indivizilor care nu se potriveau împreună în mod structural şi a priori, atunci unii dintre aceşti indivizi ar trebui, în mod necesar, să-şi modifice ritmul creator şi, prin aceasta, să devină ceea ce nu sunt - admiţând, bineînţeles, că ei erau în mod efectiv ceea ce sunt în mod arhetipal, înainte de a se întâlni să constituie un grup.

Această ultimă propoziţie subliniază o dublă problemă: prima, indivizii care urmează să constituie un asemenea grup nu sunt cel mai adesea efectiv individuaţi. Ei nu sunt complet conformi cu propria lor monadă, cu propriul lor arhetip. Ei sunt deocamdată personalităţi neintegrate, formate incomplet. Din această cauză nu există limpezime şi nedenaturare în comportamentul lor şi în procesele lor creatoare. Nu sunt nici puternici, nici fermi. Ei urmează toanele, sentimentele şi toate felurile de imperative ne-formate. Ei sunt necunoscuţi - lor înşile ca şi asociaţilor lor. A construi un grup adevărat cu asemenea persoane este ca şi cum s-ar interpreta o simfonie cu muzicieni care nu sunt siguri ce notă va suna efectiv atunci când vor cânta cu propriile lor instrumente.

Cealaltă dificultate (în cazul asociaţilor care sunt personalităţi foarte limpezi şi pe deplin individuate) este cum să se găsească un număr de asemenea indivizi care se vor potrivi din punct de vedere structural - cel puţin în privinţa relaţiei lor creative pentru împlinirea scopului comun. Lipsa unei percepţii intuitive supra-normale şi directe a caracteristicilor structurale ale tuturor indivizilor ce urmează să constituie grupul poate fi compensată doar de astrologie.

Avem aici de-a face cu complexa problemă a stabilirii şi interpre­tării corecte a relaţiilor valabile între hărţile natale a doi sau mai mulţi indivizi. A cerceta cum poate fi rezolvată această chestiune este de asemenea dincolo de scopul acestei cărţi. Tot ce dorim să afirmăm acum, cel puţin teoretic, este că aceasta poate fi făcută în mod satisfăcător. Practic, există numeroase dificultăţi de care trebuie să ţinem seama.

Primul lucru de făcut este stabilirea naturii exacte a relaţiei consi­derate. Am văzut deseori două persoane venind cu hărţile lor pentru a afla dacă să se căsătorească sau nu. Răspunsul nostru la aceasta este întotdeauna: Pentru ce vreţi să vă căsătoriţi? Ce fel de căsnicie aveţi în vedere? În ce scop? Nu toţi oamenii se căsătoresc cu scopul, conştient sau inconştient, de a-şi face o casă, a creşte copii şi tot ceea ce derivă din aceasta. Căsătoria poate fi regeneratoare. Poate produce repolarizare spirituală. Poate elibera ambii parteneri de complexe şi inhibiţii care pot să nu includă cămin, copii sau chiar felul obişnuit de fericire. Căsătoria poate fi o armonie consonantă sau una disonantă. Poate fi destinată să dăinuie sau să se destrame. Poate include conflicte adânci şi opoziţii de atitudini - şi totuşi reprezintă adevărata salvare, adevă­rata nevoie pentru ambii parteneri. Cine, atunci, va dori să-şi asume responsabilitatea de a sfătui două persoane să nu se căsătorească din cauza conflictelor şi a contrastelor puternice care ies la iveală din compararea celor două hărţi natale?

Aceasta este o dificultate. Alta constă în obişnuita nesiguranţă în privinţa momentului exact al naşterii individului - care se accentuează atunci când e vorba de două sau mai multe persoane. Mai există şi alte dificultăţi, care sunt asociate faptului că psihologia tipului de grup pe care îl considerăm noi acum este foarte puţin înţeleasă; că în astfel de grupuri se formează relaţii secundare aproape în mod necesar, şi acelea la diferite niveluri. Totuşi, în pofida tuturor acestor aspecte, se poate spune că astrologia, prin compararea hărţilor natale, poate defini tipul de relaţie ce se aşteaptă între indivizii simbolizaţi prin aceste hărţi. Alte metode astrologice, prea complexe pentru a fi studiate aici, pot fi de asemenea puse să lucreze cu această problemă a relaţiei.

Rezultatul este că se pot selecta, prin studierea relaţiilor hărţilor lor, doisprezece indivizi deplin dezvoltaţi care ar fi capabili să coopereze la promovarea unui scop comun care să-i estompeze pe toţi, astfel încât activităţile fiecăruia ar rămâne strict autentice cu şinele şi destinul individului şi, totuşi, toate aceste activităţi s-ar pune în acord - exact cum interpretările individuale ale muzicienilor care compun o orchestră se potrivesc în transpunerea orchestrală a unei simfonii. În această analogie orchestrală, a fi o primă vioară sau un al doilea corn francez ar corespunde sinelui generic al personalităţilor care compun grupul (tipul lor rasial, fundalul lor - din punct de vedere ocult, „Raza” lor de dezvoltare), în timp ce şinele individual ar fi simbolizat prin partitura muzicală, pe care interpretul trebuie să o interpreteze şi care reprezintă „signatura” funcţiei sale in grup.

Astrologia nu poate spune mai mult referitor la personalitatea generică; dar poate lucra în mod satisfăcător cu „partitura” sau „schiţa” sinelui individual. În cazul formării personalităţii-grup, factorul necunoscut este chiar „partitura” acestei personalităţi-grup; dar chiar şi acolo astrologia ar putea interpreta în mod semnificativ harta natală a grupului, luând ca moment al naşterii fie pe acela la care a fost făcută prima mişcare spre formarea grupului, fie pe acela când a apărut prima manifestare concretă a activităţii de grup sau a relaţiei de grup.

Dacă vom continua ilustrarea cu orchestra, va trebui să spunem că orchestra are nevoie de un conducător. Ea are în mod evident nevoie de un factor, principiu sau scop conducător, dar nu în mod necesar de o personalitate conducătoare. Orchestrele fără dirijori s-au dovedit a fi de succes. Dar punctul esenţial este într-adevăr mai presus de prezenta noastră discuţie şi poate fi dezbătut doar prin considerarea tipului de relaţie existentă între personalităţile umane şi „Marele Individualizat” la nivel planetar.

Ce contează acum pentru noi este faptul că astrologia poate rezolva dilema fundamentală a constituirii grupurilor sau a oricărei relaţii între două sau mai multe personalităţi. Că persoanele asociate sunt prin firea lor discipoli, credincioşi sau devoţi, este de puţin folos; relaţia va fi stabilă şi trainică dacă există o forţă puternică care domină relaţia. In căsătoria tipică pentru fiinţele centrate fiziologic-emoţional, această putere este sexul: scopul rasial şi social domină relaţia, în grupurile obişnuite - indiferent dacă se cheamă „oculte”, religioase, politice sau, la limită, găşti - un conducător, vizibil sau invizibil, domină cu puterea şi personalitatea sa puternică un conglomerat de discipoli. Asemenea grupuri, ca şi căsătoria emoţională, reprezintă părţi ale tiparului karmic care conduce oamenii insuficient individualizaţi, exact cum impulsurile şi instinctele biologice conduc animalul şi planta. Toate aceste relaţii şi combinaţii de dorinţe, impulsuri, iubiri, uri - toată această naştere, moarte şi renaştere aparţin colectivului, vastului flux şi reflux al procesului de viaţă - acelei mări infinite, incomensurabile a devenirii care continuă la nesfârşit.

Astrologia poate face puţin în raport cu asemenea factori colectivi. Ea poate revela inevitabilele crize şi sfârşitul relaţiei. Dar la ce bun să-i spui unui neajutorat, care nu a devenit cu adevărat un Unu, că va fi împuşcat în atâtea zile? Acolo unde nu există libertate - şi există într-adevăr puţină libertate în relaţiile controlate de impulsurile biologice sau de forţa psihică oarbă a credinţei - astrologia este mai curând distructivă decât constructivă. Şi libertatea există numai în funcţia de individ. Numai ceea ce este întreg poate fi liber.

Numai grupurile de indivizi adevăraţi au nevoie de astrologie, pentru că în aceste grupuri există doar problema cum să se echilibreze libertatea inerent individuală cu eficienţa grupului; cum să se păstreze forma individuală în cadrul structurii de grup. Existenţa unui grup de indivizi nu este posibilă dacă această problemă nu e rezolvată. Şi a rezolva aceasta problemă nu înseamnă că un conducător ar trebui să selecteze membrii „orchestrei” sale din punct de vedere astrologie; ci ar însemna mai degrabă că interpreţii individuali ar trebui să se strângă laolaltă pe baza unei asemenea cunoaşteri structural-astrologice a relaţiei.

În altă parte ne-am referit la o asemenea relaţie semnificativă între indivizii creativi ca la o „relaţie aeriană”, spre deosebire de „relaţia terestră” sau de „relaţia de sânge”, care leagă emoţional şi tinde să reducă asocierea faţă de marea masă - puternică probabil, totuşi nici liberă, nici semnificativă în termenii indivizilor. Am pretins „o aristo­craţie de Persoane Vii integrate printr-o voinţă comună pentru a servi viaţa şi omul; o aristocraţie creativă; o aristocraţie a Egalilor în termeni de egalitate sufletească, nu o asemănare corporală sau o asemănare de îndatoriri; o aristocraţie care ar fi un grup în virtutea consacrării unanime a unităţilor sale unui scop comun, evident fiecăruia şi tuturor.

Acest grup ar fi dinamic, mobil întotdeauna în acţiune - prin gând sau faptă: o ţesătură de centri de forţă şi eliberări de energie care radiază forţa unei existenţe intense şi a unei relaţii reciproce viguroase, care nu se eschivează de la responsabilitate, gata să servească total Cauza care creează întotdeauna valori, individual sau în grup, întotdeauna stăruind şi fecundând minţi şi suflete. Nu un corp static înrădăcinat într-o izolată complacere de sine, ci o Idee unanimă care operează, concret în extrema diversitate, prin mulţi centri individuali care acţionează ca focare pentru mai marele întreg, în stări consi­derabil diferite; în toate statele, ţările, clasele, religiile; omniprezentă, regeneratoare de sine, nelegată de dogmă, înrădăcinată doar în viaţă şi Scop, universală - forţa in mişcare a oamenilor liberi care îndrăznesc să-şi asume responsabilitatea creatoare a unei Lumi Noi”. Cu o subliniere într-un fel diferită, Alice Bailey a susţinut în faţa studenţilor săi şi în faţa unui vast număr de cititori, idealul unui „Nou grup de slujitori ai lumii”, universalist şi creativ-spiritual. Şi teozofii moderni au vorbit de peste cincizeci de ani, la diferite grade de înţelegere, de omniprezenţa „Lojei Albe” a Adepţilor - care, ca grup, constituie Fiinţa-Germene a ultimei zile a ciclului nostru planetar-uman.

În aceste cazuri, şi în altele cu o abordare mai mult sau mai puţin similară ca tip de grup-ideal, accentul fundamental trebuie întot­deauna să fie pus pe semnificaţia creativă a individului. Indivizii care cooperează, creează împreună. Tovarăşi care „mănâncă aceeaşi pâine” a semnificaţiei, „prieteni” care au făcut din relaţiile lor personale o vastă relaţie de prietenie vie - dar întotdeauna indivizi, pentru că „întregul mai mare”, care înseamnă încheierea evoluţiei planetar-umane, poate fi format doar de interacţiunea creatoare a oamenilor care sunt întregi şi, deci, indivizi.

Astrologia, atunci când este interpretată simbolic şi structural, poate ghida şi oferi semnificaţie deplină unei asemenea interacţiuni creative a indivizilor. Ea devine, ca atare, o artă a interpretării formelor simbolice ale relaţiei; şi poate servi scopului formării grupurilor, pentru că ea însăşi lucrează cu grupuri de factori simbolici şi reprezintă o metodă practică de percepţie a semnificaţiei grupurilor în procesul devenirii lor deplin individuate, ca personalităţi integrale.

Personalitatea, în acest sens, apare ca stadiul final al procesului de viaţă; şi poate însemna fie Personalitatea umană după chipul christic, fie „Persoana mai mare” pe care o putem numi întregul planetar; sau, între cele două, orice Personalitate-grup care are ciclic caracteristici individuale permanent creative. Dar aceste caracteristici individuale sunt cele care dau forma şi semnificaţia Personalităţii, pentru că în fiecare caz Personalitatea reprezintă stadiul actualizării complete a Formei individuale. Sfârşitul ciclic este împlinirea într-un organism material a începutului ciclic. Individul reprezintă structura potenţială; personalitatea pe deplin individuată, organismul efectiv.

Semnificaţia rezidă în consumarea Ultimei Zile a ciclului. Este o funcţie a totalităţii întregului individuat. Ea rezidă în polul individual al fiinţei, parcă împotriva lipsei fundamentale de sens a soartei colectivului. Doar în totalitate există inteligenţă şi înţelegere, pentru că doar în ea există un moment de sfârşit şi de împlinire. Există conştiinţa formei în sine şi există frumuseţe. Procesul de viaţă nu are semni­ficaţie. Nici un eveniment nu are semnificaţie dacă omul nu îi dă semnificaţie - omul, sau orice fiinţă, sau totalitatea fiinţelor înrudite în care există inteligenţă, formă şi împlinire.

Procesul de viaţă are semnificaţie doar în termenii „ultimului moment” al fiecărui ciclu al său, căci acest schimbător „ultim moment” este Semnificaţia însăşi. Procesul de viaţă are formă doar în termenii „primului moment” al fiecărui ciclu al său, căci acest „prim moment” este Forma însăşi. Cât despre nenumăratele evenimente care se petrec de la începutul şi până la sfârşitul nenumăratelor cicluri, acestea sunt doar „întâmplări” ale elementelor colective, cu excepţia aceluia care este capabil să le asocieze „formei sale proprii de destin”, să le pună semnificativ în concordanţă în structura propriului său sine individual. Acest sine individual există de la începuturi şi el devine mereu mai manifest şi mai concret ca Personalitate integrată, întrucât fiecare moment este asociat şi întipărit, ca să spunem aşa, cu simbolul creator şi signatura lui „Eu Sunt”.

„La început a fost Cuvântul” - şi Cuvântul era structura individu­ală a sinelui. La început a fost Forma. De aceea astrologia, ca „ştiinţă a tuturor începuturilor” (M. Jones), este singurul revelator al „formei” tuturor lucrurilor aflate în proces de devenire. Semnificaţia este încheiată atunci când forma potenţială - şi în spatele ei calitatea Unuia-care-este-la-început (Monada) - este actualizată ca organism desăvârşit, integrat. Doar în integrare semnificaţia devine reală şi creativă. Procesul de individuaţie reprezintă acel proces universal ce se încheie odată cu realizarea semnificaţiei. El începe cu Forma şi se încheie cu Semnificaţia; şi întreaga semnificaţie se naşte în lăuntrul cel mai intim al individului, dar al unui individ care, după constante asimilări de conţinuturi de viaţă colective, a atins starea de desăvârşire ca Personalitate integrată.

Există individul - şi există Viaţa. Şi Viaţa este un flux de energii vast, fără limită, fără formă, care se supune unei singure Legi: Legea echilibrului, a compensării - sau a acţiunii compensatoare. În afara acestei Legi, care implică trinitatea mişcare-spaţiu-durată, se iveşte tipul de activitate pe care o numim „ciclică”. Toate ciclurile sunt în mod fundamental asemenea oscilaţiilor unui pendul - sau numeşte-le „vibraţii”. Şi toate aceste oscilaţii, infinite în micimea ca şi în vastitatea lor, sunt fără scop, fără sens. Ele sunt pur şi simplu - şi acest fapt este substratul a tot ce există, şi totuşi nu înseamnă nimic în particular. Aceste oscilaţii au în mod evident patru momente fundamentale, exemplificate de cele patru momente cardinale ale deplasării anuale a Soarelui: solstiţii, puncte de dezechilibru, echinocţii, puncte de echilibru instabil. Acestea sunt cele patru mari simboluri ale ciclului schimbării, ciclul energiilor naturale, biologice, care cresc şi descresc fără vreun sens anume.

Dar pentru omul care a devenit individuat şi care şi-a fixat conşti­inţa individuală la nivelul mental al fiinţei, unde Forma este revelată şi Semnificaţia apare din vieţile trăite în împlinire, Patru cel fără sens devine Trei, in care există semnificaţie. Această semnificaţie este tărâmul lui alpha şi omega integrate în Christos-ul viu - omul întreg şi plin de germeni. Odată atinsă această stare christică, Trei se transformă treptat în Unul etern şi tărâmul spiritului se naşte din nou. Se naşte din nou în fiecare fiinţă christică, pentru că nu este un fapt postulat, ci o realitate care se iveşte numai din lăuntrul structurii individuale împlinite, dincolo de conferirea individuală de semnificaţie fiecărui moment experimentat în frumuseţe.

Pacea este tocmai această împlinire în frumuseţe şi armonie, care clădeşte spiritul mereu într-un chip nou. Spiritul este împlinirea creatoare a fiecărui moment. Spiritul este integrarea începutului şi sfârşitului într-o sinteză care este renăscută şi făcută semnificativă în fiecare moment. Este ciclul concentrat în Acum. Este Acum-ul Creativ.

Fie ca puterea acestui Creativ Acum să ilumineze fiecare moment al nostru cu semnificaţie! Există într-adevăr frumuseţe şi semnificaţie în fiecare moment - pentru că în fiecare moment individul poate atinge integrarea şi bucuria creatoare, care dă naştere mai departe la noi cicluri şi afirmă faţă de necunoscut voinţa nobilă a destinului. Cerurile de deasupra nu mai sunt atât de radiante, forma constelaţiilor nu mai e atât de strălucitoare şi revelatoare pe cât este realizarea din lăuntrul cel mai adânc al sinelui nostru - anume, că noi suntem un întreg, că în totalitate creatoare tot ce este şi mereu va fi se desăvârşeşte în acest Acum. Oh! Într-adevăr - ACUM - totul este frumos! Întregul este frumos!

Sfârşit

DANE RUDHYAR 1895 - 1985

Dane Rudhyar s-a născut la Paris, în Franţa, la 23 martie 1895. Destul de timpuriu, el a realizat în mod intuitiv două lucruri care i-au influenţat pro­fund viaţa şi opera: timpul este ciclic şi legea ciclurilor guvernează toate civilizaţiile şi viaţa;

civilizaţia occidentală se află astăzi în ceea ce simbolic poate fi numită „faza autumnală a perioadei sale de existenţă”. întrucât aceste realizări s-au transformat într-un angajament

personal faţă de viitorul imaginat, Rudhyar a simţit nevoia să părăsească Europa pentru a căuta o „Lume Nouă” - o ţară în care a putut, ca să spunem aşa, să se sădească pe sine ca ger­mene, purtând în interiorul fiinţei sale moştenirea a tot ce era viabil şi constructiv în trecutul european. În toamna târzie a anului 1916 el sosea în America, lăsând în urmă ţara natală şi ancestrala cultură franceză, precum şi numele său de familie, Chenneviere.

Schimbarea numelui a fost simbolică, indicând o dedicare totală faţă de idealul asumat: transformarea civilizaţiei noastre, o „re-evaluare a tuturor valorilor”. A devenit cunoscut ca „Rudhyar”, un nume derivat din sanskritul rudra, care implică acţiune dinamică şi putere electrică eliberată în timpul furtunilor. Zeul Rudra din Vede este Distrugătorul şi Regeneratorul, energia transformatoare, spărgătorul vechilor şabloane, puterea voinţei sau forţa vitală.

Această înţelegere a destinului i-a dat lui Rudhyar o extraordinară energie, pe care el a canalizat-o spre dezvoltarea ideilor sale filozofice; spre muzică şi utilizarea tonului; spre pictură, ca artă a gesturilor; spre astrologie, ca limbaj simbolic având potenţialul de a acorda indivizii la ciclurile cosmice.

În decursul îndelungatei sale vieţi, el a folosit multe şi variate forme de exprimare şi, astfel, scopul său a devenit mai clar concentrat şi mai dinamic ca niciodată. El a cerut oamenilor înzestraţi cu viziune holistică şi abordare „transpersonală” a vieţii să servească ca temelie unei societăţi globale.