Date comuna draganesti judetul bihor

10.5. TURISMUL

Comuna Drăgăneşti se află în apropierea unor obiective turistice de mare interes naţional, însă punctele turistice situate în teritoriul comunei sunt reduse.

Comuna Drăgăneşti se află situată la circa 20 de km de Peştera Urşilor de la Chişcău, peşteră intrată în circuitul turistic naţional şi internaţional la 14 iulie 1980. Este prima peşteră de la noi din ţară în care s-a conservat în întregime scheletul unui Urs Paeleus (în Europa, mai sunt doar 4 peşteri cu asemenea comori).

La 30 de km de Drăgăneşti se află o adevarată perlă a Carpaţilor Apuseni, Staţiunea climaterică Stâna de Vale. Staţiunea este situată la 1 102 m altitudine, în Masivul Vlădeasa şi se remarcă prin clima ei alpină, presiunea scăzută şi ionizarea puternică a aerului şi prin prezenţa unor radiaţii ultraviolete intense.

În zonă sunt unele semne incipiente de formare a turismului rural.

La Drăgăneşti funcţionează deja două moteluri:

-Motelul Chiaburu Turism al firmei cu acelaşi nume (cu 12 locuri de cazare în

camere de două paturi, cu baie şi cu cablu TV). Motelul funcţionează din anul 1994, are un restaurant şi o benzinărie proprie. Fiind situat pe DN 79, cu trafic intens, programul motelului este non stop.

-Motelul Maranata, care aparţine de S.C. Mance S.R.L. Acesta dispune de 15 camere (20 de locuri) cu dotări corespunzătoare, are o bucătărie proprie şi deserveşte, de regulă, constructorii de la şantierele firmelor European Drinks S.R.L. şi Repcon S.A. Oradea. Motelul Maranata funcţionează din 1996.

Numărul turiştilor variază în funcţie de sezon, provenienţa lor fiind dintre localnicii angajaţi ai firmelor mai sus amintite, turişti aflaţi în vizita unor obiective turistice din apropiere şi oameni de afaceri aflaţi în tranzit. Durata sejurului este în general redusă.

La Păntăşeşti se remarcă Braseria Ponor şi se află în construcţie un motel cu 50 de locuri, prevăzut la parter cu spaţii pentru magazine de carne şi patiserie. Construcţia aparţine firmei care adminisrează şi staţia Peco din vecinătate, S.C. Vionel S.R.L.

Comuna Drăgăneşti nu dispune de obiective economice cu valoare turistică, pe teritoriul comunei nefiind întâlnite baraje, lacuri de acumulare, turnuri de apă, poduri sau viaducte pe căile ferate sau canale.

-hotelul Maranata-

Un alt obiectiv interesant este Biserica veche din Talpe considerată monument istoric şi de artă din România.

De asemenea, la Biserica veche din Şebiş, pot fi văzute o serie de obiecte de valoare, în interior se mai păstrează icoane vechi din lemn, icoane pe sticlă şi mobilier foarte vechi, se distinge masa altarului, care are piciorul confecţionat dintr-o stalactită de peşteră.

”

Cap. 11. ASPECTE SOCIALE

11.1. INVAŢĂMÂNT

Multă vreme organizarea învăţământului poporal s-a făcut după modelul organizării bisericeşti. Situaţia era generală în toată zona Bihorului, deci şi în satele aparţinătoare comunei Drăgăneşti. Zona fiind în general săracă, mulţi locuitori nu-şi trimiteau copiii la şcoală. Mai profitabil pentru părinţi era să-şi trimită copiii cu animalele pe izlazul comunei, sau să-i folosească la muncile câmpului (când erau mai mari).

Primele şcoli au apărut, aşadar, în jurul bisericii. Instrucţia consta în învăţatul scrisului, cititului, socotitului, a cântărilor, şi a tipicului bisericesc. Cel care ţinea şcoala cu copiii satului era preotul sau dascălul din biserică (cantorul). Cum edificii şcolare nu prea existau, şcoala se făcea duminica, după slujbă, la biserică sau acasă la dascăl sau preot. Probleme se iveau atunci când în sat nu exista biserică, iar adulţii şi copiii trebuiau să parcurgă pe jos sau cu căruţa distanţe destul de mari până la cea mai apropiată şcoală sau biserică. Din această cauză, mulţi copii au rămas fără ştiinţă de carte. Situaţia nu a fost remediată pe deplin nici spre sfârşitul secolului XIX.

Potrivit unor statistici de la sfârşitul secolului XIX, la Drăgăneşti a existat o şcoală, cu locuinţă pentru învăţător. Şcoala nu avea alte valori mobile sau imobile, nici pământ pentru învăţător. Nu a existat nici o fundaţie care să susţină şcoala, care, spre deosebire de biserică, nu avea nici un capital.

La Drăgăneşti, între 1896 şi 1920, au funcţionat cu întrerupere, doi învaţători în opinci şi sumane. Aceştia învăţau elevii, într-o veche casă parohială, scrisul şi cititul în limba romănească, ceva în maghiară, rugăciunile şi socotitul.

Mizieşul stătea mai bine în ce priveşte învăţătura: aici exista o şcoală cu locuinţă pentru învăţător. Nici şcoala de aici nu avea însă alte valori mobile sau imobile.

La Negru, la sfârşitul secolului XIX, existau circa 30 de elevi greco-catolici şi cu puţin mai mulţi ortodocşi.

În anul 1883, la Ţigăneşti erau obligaţi să urmeze cursurile şcolii din Drăgăneşti 15 copii între 6-12 ani şi 9 între 12-15 ani. Ei se aflau sub îndrumarea unui învăţător din Drăgăneşti. Deoarece nu au frecventat cursurile şcolii, părinţii au trebuit să plătească nişte amenzi. Astfel, locuitorii satului Ţigăneşti s-au hotărât sa-şi facă o şcoală proprie.

Programa şcolară era aceeaşi indiferent de şcoală. În anul 1869 s-a elaborat un regulament de funcţionare a şcolilor poporale. Acest regulament, care avea 45 de articole, stabilea toate detaliile privitoare la programa şcolară, structura anului şcolar, frecvenţa, localul şcolii, regulile de numire a învăţătorilor, etc. Răspunzător de îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a şcolii era comitetul parohial. Pentru şcoală trebuia să se asigure încăperi spaţioase şi luminoase. Fetele şi băieţii trebuiau să stea în încăperi separate, iar dacă acest lucru nu putea fi îndeplinit, trebuiau să aibă scaune separate. Dacă un sat nu îşi permitea să întreţină singur o şcoală, se puteau grupa mai multe la un loc, cu condiţia ca distanţa dintre sate să nu fie mai mare de 2 km. Elevii cu vârsta între 6-12 ani erau obligaţi să frecventeze şcoala zilnic, iar cei cu vârste între 12-16 ani, doar duminica şi de sărbători. Vara trebuia mers la şcoală de cel puţin două ori pe săptămână, iar iarna de nouă ori. Dacă duminica nu era timp destul pentru astfel de activităţi, ele puteau continua în timpul săptămânii. Preotul era obligat să-i îndemne pe copii spre învăţătură, explicându-le părinţilor folosul acesteia, dar şi pedepsele la care se expun dacă nu-şi trimit copii la şcoală. Aceste amenzi erau încasate de inspectorul cercual, împreună cu judele comunei.

Materiile obligatorii pentru toate şcolile poporale erau: Religia, Citirea, Scrierea, Aritmetica, Cunoaşterea măsurilor, Gramatica română, Elemente de fizică şi istorie naturala, Geografia şi istoria patriei, Economia practică şi grădinăritul, Drepturi şi îndatoriri cetăţeneşti, Cântarea bisericească şi naţională, Deprinderi de gimnastică şi exerciţii militare. Cărţile trebuiau cumpărate de părinţi, iar pentru copiii săraci ele puteau fi cumpărate din fondul de amenzi.

Vacanţele au fost stabilite la patru luni pentru şcolile săteşti. Ele puteau fi scurtate, dar nu lungite. Lunile august-septembrie erau luni de repaus total, iar în rest erau zile libere doar de sărbători sau cu prilejul muncilor agricole.

După anul 1870 doar învăţătorii cu studii pedagogice mai puteau preda, inclusiv la sate. Fiecare învăţător trebuia să aibă un testimoniu de calificare, după care dădea concurs pentru post.

Activitatea şcolară era verificată periodic de un membru al Senatului şcolar. Mai aveau drept de inspecţie preotul şi inspectorul local. Activitatea şcolară era verificată prin examene de sfârşit de semestru şi de an. Cel mai mare accent se punea pe scris, citit, socotit, religie şi activităţi practice.

Deşi existau unele neajunsuri, spre sfârşitul secolului XIX, preocuparea pentru şcoală a devenit constantă. Aceasta, deoarece românii şi-au dat seama că de gradul lor de cultură depindea şi emanciparea comunei.

Evoluţia nivelului de cultură de la sfârşitul secolului XIX reiese din datele comparative extrase din recensămintele anilor 1880 şi 1900.

Nr. Crt	Localitatea	Nr. de locuitori	Nr. alfabetizaţilor
1	Drăgăneşti	279	65
2	Belejeni	197	25
3	Grădinari	309	56
4	Mizieş	585	60
5	Sebiş	328	10
6	Talpe	244	40
7	Ţigăneştii de Beiuş	282	46
	TOTAL	2284	302

( Recensământul 1880 )

Se poate observa că doar 13,23% dintre adulţi ştiau carte în 1880. Pentru anul 1900, situaţia era următoarea:

Nr. Crt.	Localitatea	Nr.de locuitori	ştiu scrie şi citi	ştiu lb. maghiară	Copii de vârsta şcolară 6-11 12-14 15-19 ani ani ani
1	Drăgăneşti	317	18	31	49	28	33
2	Belejeni	275	5	15	42	29	25
3	Grădinari	391	132	234	47	46	42
4	Mizieş	611	40	22	88	42	63
5	Sebiş	378	11	12	49	24	38
6	Talpe	311	2	7	54	17	37
7	Ţigăneştii de Beiuş	329	0	4	47	29	27
	TOTAL	2 612	208	325	376	215	265

( Recensământul 1900 )

După cum se poate observa, în anul 1900 doar 7,97% din populaţia adultă ştia să scrie şi să citească. Un procent ceva mai mare ştia, în schimb, ungureşte. Această situaţie se explică prin frecvenţa redusă la şcoală, sătenii preferând muncile agricole, în loc să-şi trimită copiii la şcoală. Legile de maghiarizare au lovit şi ele crunt şcolile poporale. De multe ori românii preferau să nu-şi trimită copiii la şcoală, decât să fie maghiarizaţi cu forţa.

Pentru comparaţie, prezentăm situaţia în comunele învecinate şi în oraşul Beiuş. Analizând datele pentru acestea, vom constata că doar în oraşul Beiuş şi în comuna Tărcaia procentul ştiutorilor de carte e mult mai mare (46,53% în anul 1880 şi 59,17% în anul 1900 în Beiuş, respectiv 39,61% în anul 1880 şi 35,83% în anul 1900 în comuna Tărcaia).

Situaţia s-a ameliorat simţitor abia după ce Transilvania s-a unit cu patria mamă, în anul 1918. S-au construit şcoli şi s-au dotat cu materiale didactice. Profesorii au fost plătiţi de statul român cu salarii bune.

Din 1961 a început construcţia şcolii actuale.

La Sebiş, fiind mulţi elevi, a existat o şcoală de 7 clase, până la Reforma învăţământului din 1948.

În 1971 comuna Drăgăneşti avea 158 de copii în grădiniţe, 468 de elevi înscrişi în clasele I-VIII şi 26 de cadre didactice. În anul şcolar 1997/1998 în comună erau 211 elevi (119 la şcoala primară şi 92 la gimnaziu) şi 29 de cadre didactice.

În anul şcolar 2001-2002 există şcoli elementare în toate satele comunei, cu excepţia satului Livada Beiuşului; în satul Grădinari există şi o şcoală elementară în limba maghiară.

În anul şcolar 2001/2002 frecventau şcolile comunei 88 de elevi în clasele V-VIII şi 85 de elevi în clasele I- IV. Şcolile comunei erau încadrate cu 7 profesori titulari, cu 3 suplinitori calificaţi, cu 3 necalificaţi şi cu 10 învaţători. Cele 7 grădiniţe din comună erau frecventate în anul şcolar 2001-2002 de către 98 de preşcolari şi erau încadrate cu 7 educatoare.
Şcoala cu clasele I-VIII Drăgăneşti

La şcoala cu clasele V-VIII sunt înscrişi 76 de elevi şi existau 4 cadre didactice titulare, 3 suplinitori calificaţi şi 1 suplinitor necalificat.

La şcoala cu clasele I-IV Drăgăneşti sunt înscrişi 13 elevi, avănd 1 cadru didactic calificat.

Grădiniţa este frecventată de 13 preşcolari, având o educatoare.

Şcoala prezintă 5 săli de clasă, a câte 50 de mp., un laborator, fără să aibă dotări (cum ar fi calculatoare). Biblioteca şcolii are o suprafaţă de 25 mp, elevii putând împrumuta cărţi inclusiv pe perioada vacanţelor.