Dic?ionar de Geografie



Yüklə 4,37 Mb.
səhifə48/124
tarix16.04.2018
ölçüsü4,37 Mb.
#48290
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   ...   124

Golf tectonic. Semifereastra unei pânze de şariaj (ex.: semifereastra Pânzei de Tarcău, în regiunea Slănic Moldova) sau zona depresionară tectonică satelită, pe marginea unei depresiuni tectonice majore (ex.: Depresiunea Ciucului, prin raport cu Depresiunea Braşovului).

Gomphoceras. Cefalopod tetrabranhiat din subclasa Nautiloidea, ce a trăit în Silurian şi până în Carbonifer.

Gondwana. (nume dat de geologul austriac Ed. Suess, în 1897, după numele provinciei Gonds, din India). Vast continent care a existat în emisfera sudică, probabil din Cambrian până în Triasic, cuprinzând podişurile Guyanei şi Braziliei din America de Sud, Africa, Insula Madagascar, Peninsula Arabia, India peninsulară, Australia şi Antarctida. După Triasic, continentul s-a dezmembrat şi diversele blocuri formate s-au depărtat unele de altele (conform teoriei derivei continentale a lui A. Wegener, deplasându-se divergent faţă de un punct central, probabil vechiul pol sud), situat în partea sudică a actualului Ocean Indian. Formaţiunea sedimentară, de facies în special continental, care acoperea continentul, este cunoscută sub numele de formaţiunea de Gondwana şi este caracterizată prin flora cu Glossopteris, o faună marină de apă rece (în Permian şi Triasic) şi prezenţa unor tillite (în Carboniferul superior şi în Permian). Formaţiunea de Gondwana, tipic dezvoltată în India, şi care în Africa este cunoscută sub numele de sistemul de Karoo, cuprinde şi unele importante zăcăminte de cărbuni (în Australia, India, Africa de Sud şi America de Sud).

Gonflare. Proces de mărire a volumului unui sol sau a unei roci în condiţii de exces de umiditate. Este cu atât mai puternică cu cât materialul este mai argilos şi în componenţa argilei predomină minerale din grupul montmorillonitului. Sin. Umflare. Ant. Contracţie.

Goniatiţi. (gr. gonio-unghi). Cele mai vechi şi mai primitive cefalopode din ordinul Ammonoidae (amoniţi). Au trăit în Paleozoic, din Devonian până în Permian, cu maximum de dezvoltare în Carbonifer. Reprezentantul tipic al acestor cefalopode este Goniatites (specia Goniatites sphaericus este caracteristică pentru Carboniferul mediu). Etajul biostratigrafic corespunzător Viseanului (etaj al Carboniferului inferior din vestul Europei), care conţine trei zone cu goniatiţi (Goniatites crenistria, G. striatus şi G. granosus), este cunoscut, în literatura de specialitate, sub denumirea de etajul cu Goniatites.

Gore. Arenă care derivă din tufuri sau cenuşe andezitice alterate; se compune din caolin, mică albă, cuarţ; uneori arena se află într-o argilă compactizată.

Gorgan. (nume cuman, kurkan-movilă). Movilă de pământ, ridicată atât în orânduirea comunei primitive, cât şi în vremea migraţiei popoarelor, deasupra mormântului unui conducător. Unele gorgane au servit ca puncte de orientare pe întinderile stepelor, altele au mai putut servi ca puncte de hotar, sau loc de pază şi de observaţie. Se întâlnesc frecvent în ţara noastră în Dobrogea, în Bărăgan şi pe terasa râului Prahova, la sud de Câmpina.

Gorunet. Pădure de gorun (Quercus, seria sessilis; Q. petraea, Q. delachampii, Q. polycarpa).

Goruniş. Pădure în care predomină gorunul.

Gossau, facies de. Strat din Cretacicul superior (Senonian) format la marginea nordică a Munţilor Alpi. Stratul este format din conglomerate, gresii, argile, cărbuni şi calcare organogene. Stratul, format în mare, conţine resturi de Hippurites, Cyclolites, Actaeonella şi Nerinea.

Gothiglaciar. V. Tardiglaciar.

Gotlandian. (de la numele insulei Gotland din Marea Baltică). Perioadă a Paleozoicului, considerată în trecut ca diviziune superioară a Silurianului, astăzi ca Silurian propriu-zis, în sens restrâns. Este caracterizat prin: graptoliţi (în special Monograptide, asociate la început cu Diplograptidele şi apoi cu Retiolitidele), trilobiţi (Phacops, Calymene, Dalmanites etc. şi Harpes, Illaenus care persistă din Ordovician), ostracode (Leperditia), gigantostracei (Eurypterus şi Pterygotus), nautiloidee (Orthoceras, Cyrtoceras, Gomphoceras, Phragmoceras etc.), brahiopode (Trimerella, gen exclusiv Gotlandian; Orthis etc.), crinoide (Cyathocrinus, Callicrinius), stomatoporide, coralieri, peşti (Pteraspis, Cefalaspis) etc. Gotlandianul conţine 22 zone cu graptoliţi (de la 15-37), care îl împart în următoarele subdiviziuni: Llandoverianul (Valenţianul inferior) cu zonele 16-20; Valenţianul superior (zonele 21-25); Wenlokianul (zonele 26-31); Ludlovianul inferior (zonele 32-36) şi Ludlovianul superior (zona 37). Apare în regiunea Scutului Baltic, în Insulele Britanice, în zona ardeno-polonă, în diferite regiuni din zona mediteraneană, în Podişul Podolic, în Munţii Ural şi Caucaz etc. În ţara noastră a fost identificat în forajele executate în Podişul Moldovenesc (Iaşi, Todireni, Hârlău-Deleni) şi la Tuzla-Costineşti (jud. Constanţa).

Goud. (rus.). v. Dună.

Gour. Sin. Stâlp eolian (v.).

Gours (gur). Cavitate mică, cu pereţi abrupţi, umplută cu apă care deversează pe margini. De obicei apare în calcare, prin mecanisme carstice (cuvetă închisă prin pereţi concreţionari de calcită, formaţi pe podeaua peşterilor, la locul de apariţie al unui izvor în formă de puţ), sau în regiuni vulcanice, prin procese similare maarelor. Crestele ce închid gururile sunt festonate.

Goze (goz). Termen arab din Sahara meridională unde semnifică o întindere mare de nisip, de tipul ergului, dar de obicei mai subţire, modelat sau nu cu dune puţin ridicate şi cu pantă lină, adesea fixate în jurul tufelor şi boschetelor. V. Dună.

Graben. (germ. graben-groapă, şanţ). Dislocaţie tectonică disjunctivă a scoarţei terestre, la care compartimentul central este scufundat în raport cu compartimentele vecine mai ridicate, de care este delimitat printr-o serie de falii paralele. Lungimea grabenelor poate atinge sute şi chiar mii de km, iar lăţimea 20-30-70 km sau chiar 100 km. (numai la Marea Roşie, cel mai mare graben al scoarţei, are 250 km lăţime). Grabenele se formează atât în regiuni consolidate ale scoarţei supuse la tensiuni (teoria riftului), cât şi în regiuni rigide ale scoarţei supuse la compresiune (teoria rampelor). În apropierea liniilor de falie care mărginesc grabenele au loc frecvent manifestaţii vulcanice. Exemple clasice de grabene: Rinului, între Munţii Vosgi şi Pădurea Neagră; Iordanului (cu o denivelare de 748 sub nivelul mării, în Marea Moartă); marea fosă africană cu lacurile: Tanganyika (denivelare 655 m sub nivelul mării), Malawi, Nyasa, Turkana etc.; Marea Roşie. Cel mai adânc graben cunoscut este grabenul lacului Baikal, din Siberia, care are 1 165 m adâncime. În ţara noastră grabene mai mici sunt Valea Cernei, culoarul Bistrei, Valea Iadei (la Remeţi, în Munţii Pădurea Craiului), etc. Grabenele sunt de trei feluri: grabene normale (mărginite pe ambele flancuri de falii normale), semigrabene (numai pe o latură are o falie normală) şi grabene complexe (blocuri prăbuşite la diferite nivele).

Grad Beaufort. V. Scara Beaufort.

Grad Celsius. Unitate de măsură a temperaturii. Este utilizată în întreaga lume, cu excepţia statelor anglo-saxone.

Grad de agregare. Raport între conţinutul de agregate structurale şi conţinutul de particule elementare nestructurate dintr-un sol sau orizont al acestuia. Sin. Grad de structurare.

Grad de alcalizare. Parametru ce se referă la intensitatea alcalizării şi la adâncimea la care ea apare. Serveşte drept caracter diagnostic pentru separarea varietăţilor de sol la subtipurile alcalizate şi alte subtipuri.

Grad de densitate. V. sub Greutate volumetrică.

Grad de eroziune. Parametru ce se referă la intensitatea eroziunii accelerate, exprimată prin orizontul rămas la zi (la suprafaţă). Serveşte drept criteriu diagnostic pentru separarea varietăţilor oricărui subtip de sol supus eroziunii menţionate.

Grad de îndesare. Raportul (D) dintre greutatea volumetrică (a) a rocii sau a substanţei minerale utile şi greutatea ei specifică (). Valoarea inversă a gradului de îndesare este gradul de porozitate. Ambele mărimi se exprimă în procente sau sub formă de fracţii zecimale. Aceşti parametri caracterizează depozitele de roci neconsolidate (aluviuni de nisipuri, pietrişuri etc. comune sau metalifere) sau de substanţe minerale utile dezagregate sau alterate. Gradul de îndesare serveşte la aprecierea stării de îndesare a unei roci sau substanţe minerale utile neconsolidate sau a unui pământ necoeziv. După gradul de îndesare, rocile neconsolidate sau substanţele minerale utile dezagregate pot fi: afânate, dacă 0D0,33 (1/3); cu îndesare mijlocie, dacă (1/3) 0,33D0,67 (2/3); compacte (cu îndesare mare), dacă (2/3) 0,67
Grad de porozitate. Sin. Coeficient de porozitate (v.), Indicele porilor.

Grad de saturaţie. Sin. Coeficient de umiditate (v.), Grad de umiditate.

Grad de structurare. V. Grad de agregare.

Grad de transformare a materiei organice. Se referă la intensitatea de descompunere a materialului organic, în funcţie de care poate fi material fibric, hemic, sau supric. Serveşte drept caracter diagnostic pentru separarea solurilor organice la nivel de specie.

Grad de umiditate. Sin. Coeficient de umiditate (v.), Grad de saturaţie.

Grad geotermic. V. sub Geotermie.

Gradient adiabatic. Variaţia temperaturii în volumele de aer cu mişcare convectivă adiabatică (fără schimb de căldură cu mediul înconjurător). După gradul de saturaţie a aerului cu vapori de apă se disting: gradient adiabatic uscat, propriu mişcărilor verticale ale aerului uscat sau umed nesaturat şi având o valoare constantă (a= 1oC/100 m diferenţă de nivel) şi gradient adiabatic umed, propriu mişcărilor verticale ale aerului umed saturat şi având valori subunitare, care variază în funcţie de cantitatea vaporilor condensaţi pe unitatea de distanţă (au 1oC/100 m diferenţă de nivel). Deci în aer umed este de 0,6oC la 100 m, iar în aer uscat, 1oC la 100 m.

Gradient baric. Variaţia presiunii atmosferice pe unitatea de distanţă în direcţia perpendiculară pe izobare, care se pot exprima în milibari la 100 km sau la un grad de meridian (111 km). Gradientul baric înseamnă variaţia numerică a presiunii atmosferice pe unitatea de distanţă. Se exprimă prin relaţia: Gp= -dp/dnn, fiind întotdeauna orientat dinspre presiunea ridicată, către cea coborâtă. După direcţia componentelor sale poate fi: gradient baric orizontal şi gradient baric vertical. Sin. Gradient de presiune.

Gradient de presiune. Sin. Gradient baric (v.).

Gradient de temperatură. Variaţia temperaturii atmosferice cu unitatea de lungime, pe verticală (gradient vertical) şi pe orizontală (gradient orizontal). Gradientul vertical de temperatură se exprimă în grade Celsius la 100 m (în aer umed este 0,6oC la 100 m, iar în aer uscat, 1oC la 100 m). Gradientul orizontal de temperatură se exprimă în grade Celsius la 100 km sau la un grad geografic (111 km), considerat perpendicular pe izotermă. Sin. Gradient termic.

Gradient geotermic. Adâncimea pe verticală în interiorul Pământului măsurată în metri, începând de la pătura cu temperatură constantă, şi căreia îi corespunde o creştere a temperaturii cu 1oC. În medie, este de 33 m, dar variază de la 7-13 m în regiunile vulcanice, la 120 m în roci cristaline vechi. Sin. Treaptă geotermică.

Gradient termic. Variaţia numerică a temperaturii aerului pe unitatea de distanţă. V. Gradient de temperatură.

Grafic. Reprezentarea prin desen a raportului dintre două sau mai multe mărimi; reprezentarea prin desen a variaţiei în timp sau spaţiu a unuia sau mai multor fenomene faţă de două axe. Sin. Diagramă.

Grafit. (gr. graphein-a scrie, sau graphe-scriere). Varietate alotropică a carbonului. Se formează prin metamorfozarea şisturilor cărbunoase şi bituminoase sau a stratelor de cărbuni, sau se găseşte în roci magmatice de diferite compoziţii, provenind din rocile carbonatate înconjurătoare printr-un proces de reducere la temperatură înaltă (grafitizare). Poate fi fabricat şi sintetic, prin încălzirea antracitului sau a cocsului în stare pulverulentă la 2 700-3 300o. Lasă urme pe mână şi pe hârtie. Zăcăminte de grafit se găsesc în: Rusia, Germania (Bavaria), Coreea de Nord, Italia, Austria, Mexic, Sri Lanka, S.U.A. În România se găseşte în Muntele Corbu (jud. Gorj), la Vaidei-Schela (jud. Gorj), şi în munţii Lotrului şi Vâlcanului.

Grafitizare. V. sub Grafit.

Grammatit. Sin. Tremolit (v.).

Granaţi. (lat. granum-grăunte, granulă, deoarece majoritatea acestor minerale sunt granulare). Sunt silicaţi naturali de Ca, Mg, Fe, Mn, Al, şi Cr, cristalizaţi şi cu multe proprietăţi comune. Se formează în cadrul metamorfismului de contact prin acţiunea magmelor acide asupra rocilor carbonatate (calcare şi dolomite) şi în procesul de metamorfism regional din rocile iniţial bogate în Al, Fe, Mg, Mn etc. Sunt minerale relativ stabile, care trec în aluviuni şi, uneori, prin alterare, se descompun dând limoniţi. Se remarcă: pirop (silicat de Mg, Al); almandin (silicat de Fe, Al); spessartin (silicat de Mn, Al); grossular (silicat de Ca, Al); andradit (silicat de Ca, Fe); uwarowit (silicat de Ca, Cr). Varietăţile de granaţi transparente şi frumos colorate sunt folosite ca pietre semipreţioase, iar cele cu duritate mare (almandin, pirop, spessartin), ca material abraziv, pentru lustruirea lemnului tare (hârtie sau pânză de granat) de stejar, nuc, arin etc. Se întâlnesc în concentraţii variabile în skarne, în Rusia (în munţii Ural: Magnitnaia, Vâsokaia, Blagodat; în Siberia de Est etc.), Cehia, Germania (Bavaria), Spania, S.U.A., Republica Sud Africană, Sri Lanka etc. În ţara noastră se găsesc: în skarnele de la contactul granodioritelor cu calcarele de la Ocna de Fier, Dognecea, Oraviţa-Ciclova Română, Moldova Nouă, Sasca Montană etc. (jud. Caraş-Severin); în şisturile cristaline din Carpaţii Orientali (în munţii Preluca, Rodnei, Bistriţei etc.), din Carpaţii Meridionali (în munţii Făgăraş, Lotru, Cindrel, Şureanu, Godeanu), în Munţii Banatului (în Semenic), în Munţii Apuseni (în munţii Gilău, Şes, în regiunea Baia de Arieş etc.) şi la Camena (jud. Tulcea); în corneenele unor granite (Văcăreni, Măcin-jud. Tulcea) etc.

Granit. (lat. granum-granulă). Rocă magmatică intruzivă, acidă, cu structură holocristalină, hipidiomorfă, echigranulară, constituită din cuarţ (cristale frecvente), feldspaţi potasici (în special ortoză sau microclin) şi plagioclazi (albit, oligoclaz), mică (muscovit şi biotit), horblendă şi, mai rar, piroxen. Ca minerale accesorii conţine: magnetit, apatit, zircon, fluorină, granaţi, turmalină etc. Are culoarea albă-cenuşie, gălbuie, roşietică, roz-deschis şi, mai rar, verzuie şi chiar albăstruie, greutatea volumetrică 2 300-2 700 daN/m3 şi rezistenţa la compresiune până la 3 000 daN/cm2. Granitele se denumesc după mineralul component predominant, în afară de cuarţ: granit cu biotit, granit cu două mice, granit cu augit, granit cu egirin, granit cu riebeckit, granit cu muscovit etc. şi după structura lor: granite fenocristaline, granite microcristaline, granite porfiroide, granite orbiculare, granite gnaisice. Granitul se găseşte în batolite (uneori de dimensiuni enorme), în lacolite, stockuri şi filoane, din care se separă natural în blocuri paralelipipedice sau neregulate de 1-3 m3, şi chiar mai mult, iar prin dezagregare (în general rapidă) formează grohotişuri (pe versanţi), "mări de roci" (la poalele acestora) şi "râuri de blocuri" (pe văi). Granitul se întrebuinţează ca piatră de construcţii pentru: fundaţii, socluri, pile şi culee de poduri, cheiuri, fortificaţii, pavaje, borduri, piatră spartă etc., şi ca piatră ornamentală pentru: coloane, obeliscuri, sculptură (mai rar) etc. În asociaţie cu masivele granitice se întâlnesc frecvent concentraţii de minerale utile, în filoane pegmatitice şi metalifere sau în corpuri metasomatice. Granitul prezintă mai multe variaţii: aplit (cu grăunţi fini), pegmatit (cu cristale ce ating mai mulţi decimetri în lungime) etc. Uneori granitul îmbibă rocile metamorfice sau sedimentare şi dau naştere la migmatite. Granitul are o densitate relativ mică, ceea ce face să aibă tendinţa de a se ridica spre suprafaţă, transformând rocile pe care le traversează, fenomen numit granitizare (v.). Însoţeşte de obicei mişcările tectonice; când se pune în loc în timpul tectogenezei se vorbeşte de granitizare sintectonică şi formează masive concordante, cu zone de tranziţie foarte extinse. Când se pun în loc posttectonic, formează masive bine circumscrise, discordante-batolitele, care au zone de tranziţie foarte înguste-aureolele de contact (v. Metamorfism). Granitul se separă natural în blocuri paralelipipedice, prin dezagregare (mai ales prin îngheţ), iar prin descompunere granulară creează arena. În general, corpurile granitice au un relief greoi şi masiv. Granitul este cunoscut în Ucraina (granitul roşu de Ucraina), Suedia (granitul de Virbo), Finlanda (granitul de Rapakiwi), Egipt (granitul roşu de Assuan), Italia (granitul de Baveno, Monte Orfano), apoi în S.U.A., Canada, Munţii Pirinei, Mont Blanc, Saint Gothard etc. În ţara noastră masive de granit se cunosc: în Dobrogea (Pricopan, Greci, apoi la Turcoaia), în Munţii Apuseni (Muntele Mare, Highiş), în Munţii Banatului (la Sicheviţa, Poniasca), în Carpaţii Meridionali (Ogradena, Cherbelezu, Sfârdinu, Şuşiţa, Cerna, Muntele Mic, Retezat, Parâng etc.).

Granitizare. Proces natural de formare a rocilor granitice. Are loc în zonele de orogeneză, unde sedimentele, de compoziţie diferită, depuse pe fundul geosinclinalelor, se transformă fie printr-un proces analog celui magmatic, adică topire a materialului sedimentar, urmată de cristalizare prin răcire (anatexie şi palingeneză), fie printr-un proces metamorfic în stare solidă, în roci cu compoziţia şi structura granitelor.

Granodiorit. Rocă magmatică intruzivă, acidă, intermediară între granit şi diorit, cu structura asemănătoare granitului, de care se deosebeşte prin compoziţia sa mineralogică: are cuarţ mai puţin (cristale rare, 2-3 pe cm2) şi plagioclazii predomină faţă de ortoză. Culoarea este albă-cenuşie, roşcată, pestriţă, în general mai închisă decât a granitului. Granodioritele, frecvente în blocurile continentale ale orogenului mezozoic, apar sub formă de batolite, lacolite, filoane, dyke-uri şi stockuri. Se întrebuinţează ca piatră de construcţii (la fel ca granitul) şi piatră ornamentală. Se găseşte în S.U.A. (Munţii Stâncoşi), în Anzi, în zonele de cutare alpină etc., iar în România, reprezentat în special prin banatite (v.), în Munţii Apuseni (Vlădeasa, Pietroasa-Budureasa, Săvârşin), în Banat (Bocşa-Montană, Ocna de Fier, Dognecea, Poiana Ruscă etc.), în Carpaţii Meridionali (Retezat, Parâng) etc.

Granulă. Sin. Grăunte.

Granulară, structură. Structură macroscopică a unei roci care are aspect grăunţos. Granulele pot fi grosiere, medii sau fine. Rocile respective se descompun cu relativă uşurinţă faţă de anumite procese (ex.: granitul datorită îngheţ-dezgheţului). Şi formaţiunile mobile pot fi compuse din granule (ex.: nisip granular, sau arena granitică). Sin. Granulozitate.

Granule de gheaţă. Hidrometeor format din granule transparente ori translucide de gheaţă, cu forme sferice sau neregulate şi diametre între 1-5 milimetri. Se formează în norii Altostratus şi Nimbostratus, prin îngheţarea picăturilor de apă suprarăcită sau prin reîngheţarea apei provenite din topirea fulgilor de zăpadă aflaţi în cădere spre suprafaţa terestră.

Granulometrie. Măsurarea dimensiunilor şi formei elementelor rocilor sedimentare, în special detritice, şi studiul repartiţiei şi frecvenţei acestora după formă şi dimensiuni. Există mai multe clasificări ale acestor mărimi: 1. bolovani (peste 0,5 mm); 2. galeţi (50-25 mm); 3. prundiş (25-5 mm); 4. granule (5-2 mm); 5. nisip (2-0,02 mm) şi poate fi: grosier (2-1 mm), mediu (1-0,5 mm), fin (0,5-0,1 mm), foarte fin (0,01-0,02 mm); 6. praf (0,02-0,001 mm); 7. precoloide (sub 0,001 mm).

Graptoliţi. (gr. graptos-sculptat, lithos-piatră). Clasă de organisme marine, numai fosile, din încrengătura Stomochordata, care trăiau în colonii bentonice (fixate sau pelagice). Graptoliţii se împart în două grupe: Dendroidea, cu colonia ramificată şi aspect reticular (ex. Dictyonema flabelliforme), şi Graptoloidea (ex.: Monograptus, Rastrites, Didymograptus, Tetragraptus etc.). Deşi se cunosc din Cambrian şi până în Carbonifer, graptoliţii caracterizează perioadele Ordovician şi Silurian, în care au avut maximum de dezvoltare. Pe baza speciilor caracteristice au fost separate 37 de zone paleontologice cu graptoliţi (în Anglia, în Ţara Galilor), care au răspândire aproape mondială. Faciesul de geosinclinal al Silurianului, constituit din şisturi argiloase de culoare închisă care conţin aproape exclusiv graptoliţi, este cunoscut, peste tot, sun denumirea de şisturi cu graptoliţi. În ţara noastră, genul Monograptus a fost identificat în forajul de la Palazu (lângă Constanţa), care a pătruns fundamentul Silurian al şisturilor verzi.

Grau. Canal ce traversează un cordon litoral care leagă o lagună de mare (termen local francez din Languedoc). Sin. Portiţă.

Grauwacke. Rocă conglomeratică sau grezoasă de vârstă paleozoică, alcătuită din fragmente de cuarţ, feldspaţi, clorit şi mică (provenite din roci magmatice), cimentate cu un ciment silicios sau silicoargilos, rar calcaros.

Gravimetrie. (lat. gravis-greu, gr. metron-măsură). Parte a geofizicii care se ocupă cu studiul distribuţiei geografice a câmpului gravitaţional în legătură cu forma Pământului (gravimetrie geodezică sau geodezie dinamică), cu echilibrul stratelor mai adânci ale scoarţei terestre (izostazie) sau cu structura stratelor superioare ale Pământului (prospecţiune gravimetrică). Metodele de cercetare gravimetrice (v. Prospecţiune) au căpătat o largă utilizare în prospecţiunile geofizice, mai ales în căutarea zăcămintelor de ţiţei şi de gaze.

Gravitaţie terestră. Atracţia exercitată de centrul Pământului asupra tuturor corpurilor şi materiei din exteriorul său şi din raza sa de influenţă, conform legii atracţiei universale (proprietatea tuturor corpurilor din univers de a se atrage reciproc cu o forţă egală cu masa lor şi invers proporţional cu distanţa) şi a forţei centrifuge (cu cât este mai mare cu atât gravitaţia este mai mică). Gravitaţia terestră este maximă la poli şi minimă la ecuator reprezentând o sursă importantă de energie pentru unele procese geomorfologice (procesele gravitaţionale). În mod indirect, gravitaţia terestră acţionează şi în cadrul altor procese de modelare a reliefului, prin contribuţia sa la mişcarea apelor, a gheţarilor, impunerea unor mişcări de scufundare etc.

Grădişte. Formă de relief pozitiv cu aspect circular sau oval, situată în lunca majoră sau pe terasele inferioare ale râurilor, în sectoarele de câmpie, care reprezintă un martor de eroziune provenit prin tăierea gâtului unui meandru în procesul de evoluţie laterală a eroziunii. Pot fi rupte dintr-un câmp sau dintr-o terasă prin evoluţia meandrelor albiei minore. Grădiştele se întâlnesc în luncile Dunării, Argeşului, Dâmboviţei, Ialomiţei, Buzăului etc. Fiind ferite de inundaţii au constituit, din cele mai vechi timpuri, locuri favorabile aşezărilor omeneşti. Ex.: "Păcuiul lui Soare" din Lunca Dunării din dreptul oraşului Călăraşi. Sin. Popină.

Yüklə 4,37 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   44   45   46   47   48   49   50   51   ...   124




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin