Dinu C. Giurescu Ţara românească

92

PLUG SIMETRIC CU CORMAN SCHIMBĂTOR. PĂRŢILE COMPONENTE: GRINDEIUL (1), TALPA (2), COARNELE (3), BlRSA (4), BRÂZDARUL (5) FIERUL LUNG (6), CORMANUL (7), BĂŢUL CU CARE SE SCHIMBĂ FIERUL LUNG (8). SUS, SEPARAT, TALPA PLUGULUI (2). (DUPĂN. EDROIU, P. GYU-LAI, EVOLUŢIA PLUGULUI IN ŢĂRILE ROMÂNE In EPOCA FEUDALA, IN „ACTA MUSEI NAPOCENSIS", II, 1965, P. 310 FIG. 1).

simple — sapa, hîrleţul, grapa (nume autohtone apar-ţinînd vechiului substrat tracodacic²⁴). Studiul plu­gului din ţările române, în secolele XIV—XV — anevoie de efectuat din pricina lipsei de informaţii scrise asupra caracterului tehnic, a rarităţii materialului iconografic şi a insuficienţei celui arheologic — se completează însă cu ceea ce ştim din veacurile XVI—XVIII, evoluţia pornită din antichitate fiind în acest sector îndeobşte lentă. Dacii aveau un instrument de arat cu un tip de brăzdar caracteristic (neîntîlnit în afara teritoriilor traco-dacice) ; cadru simplu cu grindei curbat, în care se prindea uneori cuţitul de fier ce despica pămîntul, cu talpă (plaz) sau fără²⁵; cu coarne şi bârsă²⁶. Romanii aduc în Dacia un alt brăzdar de fier (de 2 tipuri) ²⁷ şi

pp. 307—344 ; VASILE NEAMŢU, Contribution ă l'etude du probUme des instruments aratoires utilises au Moyen Age, în RRH, 1967, nr. 4, pp. 533—552 ; N. EDROIU, Despre apariţia plugului în ţările române, în „Terra Nostra", II, Bucureşti, 1971, pp. 95—117.

²⁴ I. I. RUSU, Limba traco-dacilor, p. 204.

²⁵ Se pare că în Dacia preromană cel mai răspîndit era tipul
de plug fără plaz : N. EDROIU, op. cit., p. 106.

²⁶ Ibidem, pp. 104—106 (cu bibliografia respectivă).

²⁷ Ibidem, pp. 107—108.

93

PLUG DE CONSTRUCŢIE ASIMETRICĂ, AVlND URMĂTOARELE ELEMENTE TALPA (1), GRINDEIUL (2), COARNELE (3), BlRSA (4), BRÂZDARUL (5): FIERUL LUNG (6), CORMANUL (7). (DUPĂN. EDROIU, P. GYULAI,EVOLUŢl PLUGULUI ÎN ŢĂRILE ROMÂNE IN EPOCA FEUDALĂ, IN „ACTA MUSEI NAPOCENSIS", II, 1965, P. 311, P. 2).

aratrul — instrument mai perfecţionat, termen păstrat şi în vechea limbă romană şi de unde derivă şi verbul „a ara"²⁸. Din aratru derivă şi plugul propriu-zis, în mo­mentul cînd utilajul a fost completat prin cormană²⁹, evoluţia (foarte lentă de altfel) avînd loc prin practica­rea neîntreruptă a agriculturii în ţinuturile carpato-danu-biene, în îndelungata perioadă a migraţiunilor ca şi a feudalismului timpuriu. Descoperirile de brăzdare de la Garvăn-Dinogeţia (judeţul Tulcea) secolele IV—VI, Bîrlogu (judeţul Argeş), Capidava (judeţul Constanţa), Băneasa-Bucureşti, Radovanu (judeţul Ilfov), Ploieşti-Triaj, Surduleşti (judeţul Argeş) ³⁰, precum şi identifi­carea oticului³¹ la Dridul (judeţul Ilfov), Ciurelu-Bucu-reşti, Păcuiul lui Soare (judeţul Ialomiţa), Capidava atestă, în etapa feudalismului timpuriu, folosirea unui instrument de arat derivat din aratru, dar mai perfecţio­nat, cu brăzdar de tip simetric ³².

în secolele XlV—XV (ca şi în etapele următoare), cet mai frecvent utilizat a fost tocmai plugul simetric cu

²⁸ Ibidem.

²⁹ Ibidem, p. 109.

³⁰ Din secolele IX—XI.

³¹ Piesă ca o lopăţică, servind la curăţirea brazdei de fier.

³² Toate cu trimiterile bibliografice la N. EDROIU, op. cit.,
pp. 109—111.

94

O SCENA DIN PICTURA EXTERIOARA. A CTITORIEI DE LA VORONEŢ, (PERETELE NORD), REPREZINTĂ PE ADAM IN STRAIE ŢĂRĂNEŞTI, LA ARAT. SE DISTING BINE LA PLUG, COARNELE, TALPA, BRAZDARUL, BÎRSA, GRINDEIUL ŞI FIERUL LUNG. PLUGARUL ŢINE ÎN MÎNA DREAPTĂ O LOPĂŢICĂ. PLUGUL DE CONSTRUCŢIE ASIMETRICĂ, INSTRUMENT DE­RIVAT DIN ARATUL ROMAN, A FOST UTILIZAT ÎN DIFERITE ŢĂRI EURO­PENE, PÎNÂ ÎN ANGLIA (DUPĂ VASILE NEAMŢU, CONTRIBUTION Â VtTUDE DU PROBLEME DES INSTRUMENTS ARATOIRES UTILISES AU MOYEN ÂGE EN UOLDAVIE, IN „REVUE ROUMAINE D'HISTOIRE", VI, 1967, NR. 4, P. 544-54W, FIG. 9 ŞI 10).

cormană schimbătoare, alcătuit dintr-un cadru (cu talpă, grindei, coarne şi bîrsă) şi din cele trei părţi direct lu­crătoare : brăzdarul (sau fierul lat), fierul lung (cuţitul de plug) şi cormanul ce se schimbă de pe o parte pe alta a plugului. A fost utilizat în secolele XIV—XV — deşi în mai mică măsură — şi plugul asimetric, cu cor­man fix aşezat întotdeauna pe partea dreaptă, cum şi unele tipuri de tranziţie³³. In stadiul actual al cercetâ-

³³ N. EDROIU, P. GYULAI, Evoluţia plugului..., pp. 307— 344 ; VASILE NEAMŢU, op. cit., pp. 533—552 ; N. EDROIU, Despre apariţia plugului, pp. 95—117 (cu toate trimiterile biblio­grafice la studiile mai vechi sau recente) ; ŞT. OLTEANU, Evo­luţia procesului de organizare statală..., pp. 770—771, nota 60 ; concluziile adoptate mai sus pentru Ţara Românească se în­temeiază pe cercetarea comparativă, efectuată de autorii citaţi, a materialelor arheologice şi documentare de pe tot teritoriul României.

95

O PICTURĂ INTERIOARĂ DIN CTITORIA SF. ILIE - SUCEAVA (ZIDITA IN 1488), REPREZINTĂ UN PLUG „GREU" CU ROTILE, TRAS DE OPT BOI. (DUPĂ VASILE NEAMŢU, CONTRIBVTION Â L'ETUDE DU PROBLkME DES INSTRUMENTS ARATOIRES UTILISgS AU MOYEN ÂGE EN MOL DAVIE, ÎN „REVUE ROUMAINE D'HISTOIRE", VI, 1967, NR. 4, PP. 547-552 ŞI FIG. 15-16).

rilor, putem reţine, ca o constatare de ordin general, ca evoluţia, pe plan tehnic, de la aratru la plugul simetric cu cormană şi la acel simetric a însemnat şi un spor de productivitate în cultura cerealelor³⁴. Cît anume ră-mîne, deocamdată fără răspuns.

Măcinatul grăunţelor se făcea cu ajutorul rîşniţelor şi al morilor. Primele se aflau în orice sat producător de grîne³⁵ şi reprezintă tipul cel mai simplu al uneltei de măcinat, acţionată numai de forţa omenească. Este alcă­tuită din două pietre, aşezate una peste alta, aceea su­perioară, mobilă şi învîrtită tu ajutorul unui lemn bine fixat („hadaragul") în piatră³⁶; scoate o făină mai mare.

³⁴ ŞT. OLTEANU, op. cit.

³⁵ Sînt atestate în săpăturile arheologice : vezi, de exemplu,
N. CONSTANTINESCU, Coconi centru de producţie ceramică...,
p. 108.

³⁶ T. PAMFILE, Industria casnică la români, pp. 176—177 ;
V. COSTĂCHEL, P. P. PANAITESCU, A. GAZACU, Viaţa
feudală..., p. 41.

96

Morile Morile, mişcate de forţă hidraulică, cunoscute şi utilizate acţionate din antichitatea clasică³⁷, sînt amintite la mijlocul seco­le apă lului al XlII-lea ca fiind de construcţie curentă³⁸.

După întemeierea Ţării Româneşti independente, şti­rile se înmulţesc. Vladislav voievod (Vlaicul) dăruieşte ctitoriei de la Tismana şi o „moară în Bistriţa" (gîrla Bistreţ), confirmată apoi la 3 octombrie 1385 şi de Dan 1³⁹. La fel stăpânesc mori mănăstirile Bolintin⁴⁰, Snagov⁴¹, de la Cricov⁴², Govora⁴³ sau Gozia şi Cod-meana⁴⁴. „Am făcut domnia mea două mori" — ne spune Vlad Călugărul la 11 septembrie 1489 — pe care le dăruieşte apoi Govorei ⁴⁵.

Evident, cele mai multe erau ridicate şi aparţineau stăpînilor de pămînt : „...moara, care au cumpărat-o Pavel de la Stoica" pe rîul Neajlov, notează un hrisov din 29 aprilie 1459 ⁴⁶. Jupanul Mogoş, cu fiii şi cu fiicele sale, capătă de la domnie întărire şi pentru vaduri de moară la Miceşti (judeţul Muscel) ⁴⁷ ; alt jupan Stoica, soţia sa Caplea şi feciorii lor dăruiesc Codmenei „...a lor moară şi cu al ei hotar"⁴⁸ — deci cu tot terenul aferent instalaţiilor propriu-zise, cît şi spaţiul necesar sta­ţionării carelor şi oamenilor veniţi la măcinat. In Mi­ceşti — amintit mai sus — la finele secolului al XV-lea se făcuse şi un iaz de moară⁴⁹. Dar „nominalizarea" acestor construcţii prin indicarea proprietarului rămîne o excepţie, determinată de vreo schimbare în situaţia lor

³⁷ VITRUVIUS, De arhitectura, ed. G. M. Cantacuzino,
T. Costa, Gr. Ionescu, Bucureşti, 1964, pp. 402—410.

³⁸ DRH, B, I, p. 8.

³⁹ DRH, B, I, p. 21 (nr. 7). Confirmări ulterioare la 27
iunie 1387 (p. 24, nr. 8 „mori în Bistriţa") ; 1 sept. 1391—31
aug. 1392 ; (p. 35, nr. 14) : c. 1392 : (p. 41, nr. 16) ; 1400—
1418 (p. 54, nr. 22) etc. etc.

⁴⁰ Chiar în satul Bolintin; ibidem, p. 109 (nr. 109).

⁴¹ Patru mori la Didrîh ; ibidem, p. 218 (nr. 127).

⁴² Ibidem, p. 322 (nr. 201).

⁴³ Ibidem, p. 354 (nr. _220). Cf. A. SACERDOŢEANU,
Moara din Rîmnic a mănăstirii Govora, în M.O., XV, 1963,
nr. 5—6, pp. 371—373.

⁴⁴ DRH, B. I, p. 61 (nr. 26) şi pp. 99, 111 (nr. 49 şi 56).
« Ibidem, p. 354 (nr. 220). Cf. p. 260 (nr. 157).

⁴⁶ Ibidem, p. 191 (nr. 109).

⁴⁷ La 15 apr. 1456; ibidem, p. 197 (nr. 113).

⁴⁸ Doc. din 8 ian. 1489 ; ibidem, p. 341 (nr. 213). Cf. p. 356,
394 (,nr. 221, 243).

⁴⁹ La 1 apr. 1497 ; ibidem, p. 447 (nr. 274).

97

juridică, consemnată şi întărită de domnie ; pentru rest, adică în marea majoritate a satelor, morile hidraulice erau folosite de fiecare colectivitate, generaţie după ge­neraţie, fără vreo atestare documentară.

Le regăsim — normal — şi în tîrguri, unde măcinau grînele produse chiar pe ţarinele din ocolul oraşului. „A^m mai dăruit — spune Mircea cel Bătrîn chiar în actul de înzestrare a Coziei la 20 mai 1388 — şi o moară în ho­tarul Piteştilor... şi o moară la Rîmnic pe care a dăruit-o Dan voievod..." ⁵⁰.

Care este frecvenţa lor teritorială ? Ca în toate do­meniile vieţii noastre economice şi sociale din secolele XIV—XV, lipsesc orice fel de date recapitulative. Dar la 19 iunie 1421 mănăstirile Cozia şi Cotmeana cer şi obţin de la voievodul Radu Prasnaglava o confirmare a tuturor daniilor efectuate de Mircea cel Bătrîn. Sînt înşirate 16 sate cu 8 (opt) mori menţionate anume, plus alte patru mori — două în Tîrgovişte şi două în Piteşti. Iar la Dridu erau, în timpul lui Vlad Dracul, patru mori care funcţionau şi patru decenii mai tîrziu, cum ne ade­vereşte hrisovul lui Basarab cel Tînăr din 1482 ⁵¹. Erau, aşadar, destul de dese — din satele amintite, unul are patru mori, iar la celelalte întîlnim cel puţin o moară la 2 sate, aflate în stăpînirea mănăstirilor —, probabil sufciente numeric şi ca randament, într-o vreme cînd aşezările noastre nu erau prea mari ⁵².

Beneficii şi obligaţii apar pe planul relaţiilor sociale şi în legătură cu morile. Dreptul şi iniţativa construirii lor o aveau diferite categorii. Voievodul Vlad Călugă­rul — amintit înainte — face două mori în satul Nă-nişeşti (Nănăşeşti), la Gura Topologului⁵³. Cozia şi Cod-meana obţin hrisov special de la Mircea cel Bătrîn pen­tru stăpînirea unui loc de moară „pe apa Prahovei" ⁵⁴.

⁵⁰ DRH, B, I, p. 27 (nr. 9). Cf. p. 44 (nr. 17).

⁵¹ DRH, B, I, p. 291 (nr. 197).

⁵² O opinie contrară în interpretarea acestui document : Vezi
V. COSTĂGHEL, P. P. PANAITESCU, A. CAZACU, Viaţa
feudală..., p. 41. Pentru mărimea satelor vezi mai sus pp. 25—26.
Cf. Istoria României, II, harta de la p. 826 ; CORNEL IRIMIE,
Ancheta statistică în legătură cu reţeaua de instalaţii tehnice
populare acţionate de apă, în „Cibinum", 1967—1968. Vezi harta
Răspîndirea şi frecvenţa instalaţiilor de mori ţărăneşti.

⁵³ 1 sept. 1489, DRH, B, I, p. 354 (nr. 220).

⁵⁴ Ibidem. p. 61 (nr. 26).

98

Stanciu Moenescul cu ai săi cinci feciori îşi văd con­firmat, între altele, şi un loc de moară în Olt, în Voila şi Apa Morii" (subl. ns., D.C.G.) ⁵⁵. Reţinem numele semnificativ — determinat de folosirea apei — pentru a mişca o roată de moară ; reţinem şi aprobarea dom­nească, ca jupan Moenescul să-şi facă toate amenajările tehnice necesare. Cazan logofătul şi fratele său Radul au o moară „...pe care au aşezat-o şi au făcut-o cu truda lor..." (subl. ns., D.C.G ) $®, în timp ce Voica şi Stoica din Urşi stăpînesc, pe Topolog, un vad de moară, pe care-1 vînd cu 600 de aspri⁵⁷. In sfîrşit, în tîrgul Jiului existau mori (actul nu precizează cîte !) „...pe care le-a făcut popa Agaton ⁵⁸ cu munca fraţilor săi", pe un loc dăruit Tismanei de jupanii Stanciul şi Micleuş (subl. ns., D.C.G.) ⁵⁹. Voievozi, boieri, călugări construiesc, aşadar, mori, la sate şi la oraşe ; alături de cele cîteva cazuri consemnate, sute de alte construcţii se înalţă pe malul apelor, fără a mai fi trecute în acte, pe măsura nevoilor şi împrejurărilor.

Dar, alături de beneficii, vin obligaţiile, îndatoririle : satele dependente trebuiau să se îngrijească de morile stă-pînului feudal, să le păzească şi să le repare. ,,iji oricîte sate au păzit morile, cît timp au fost domneşti — porun­ceşte Radu cel Frumos referindu-se la cele 4 mori exis­tente la Didrih (Dridu) şi ascultătoare acum de mănăsti­rea Snagov — acelea să le păzească şi să le dreagă cînd se strică"⁶⁰. Satele Bahna, Vîrful Vladului şi Gleceveţ — toate în dependenţa Tismanei — sînt scutite, în fa­voarea mănăstirii fireşte, de munca ce trebuiau s-o pres­teze, în folosul domniei, la mori şi poduri.⁶¹ „Nici o muncă o domniei mele să nu lucreze, nici la cetate, nici la mori" adaugă Radu cel Mare referindu-se la satul Glodul al mănăstirii Govora⁶². Tîrgoveţii dependenţi

⁵⁵ Doc. din 23 apr. 1441 ; ibidem, p. 161 (nr. 93).

⁵⁶ Doc. din 2 ian. 1450; ibidem, p. 177 (nr. 101).

⁵⁷ Doc. din 1 aug. 1496; ibidem, p. 435 (nr. 268).

⁵⁸ Egumenul Tismanei.

⁵⁹ DRH, B, I, p. 125 (nr. 64).

«° DRH, B, I, p. 218 (nr. 127). Cf. doc. din 23 mart. 1482 ; ibidem, p. 291 (nr. 179).

⁶¹ Doc. din 9 ian. 1498; ibidem, p. 459 (nr. 281).

⁶² Doc. din 25 ian. 1499; ibidem, p. 474 (nr. 290).

99

aveau obligaţii asemănătoare⁶³. N-avem, în schimb, in­formaţii despre îndatoririle membrilor unor obşti, stăpîni de pămînt, cînd construiau o moară în propriul lor sat, după ce norme funcţiona instalaţia, cine o repara sau o păzea etc.

Ce ştim despre vechimea morii de apă pe teritoriul ţărilor române ? Folosirea energiei hidraulice pentru mă­cinatul grînelor a fost cunoscută de daco-romani din an­tichitatea clasică (epoca romană) sau, aşa cum au fost exprimate unele opinii, abia în secolele VIII—XIII (după alţii de-abia în secolele XI—XIII) ? ^B4. Răspunsul într-un sens sau altul are o semnificaţie mai largă ; el ne poate arăta în ce măsură nivelul tehnic al civilizaţiei româneşti din secolele XIV—XV, în domeniile funda­mentale ale producţiei materiale, este un rezultat al ex­perienţei proprii a societăţii româneşti, determinat de continuitatea îndeletnicirilor şi de folosirea cît mai po­trivită a mediului natural sau dacă, dimpotrivă, această tehnică a fost împrumutată din alte părţi, de la alte popoare.

Moara de apă a fost o instalaţie de întrebuinţare cu­rentă în lumea romană, în secolele II—III, iar Vitruvius, în a sa De arhitectura, precizează : „Şi tot aşa sînt nenu­mărate alte feluri de maşini despre care nu e nevoie să vorbim, căci ne sînt cunoscute, fiindu-ne zilnic sub mină, precum morile, foalele fierarilor, carele, trăsurile cu două roţi, strungurile şi altele, care au o întrebuinţare comună, potrivit cu deprinderile noastre" (subl. ns., D.C.G.) ⁶⁵.

Şi tot el ne explică iimpede şi principiile ei de funcţio­nare aşa încît putem socoti certă utilizarea morilor hi­draulice în Dacia Traiană.

Au rămas în folosinţă atare instalaţii şi în îndelungata perioadă a migraţiunilor ? Răspunsul este afirmativ, în-trucît cultivarea grînelor s-a efectuat în continuare ; con­diţiile naturale — mulţimea apelor curgătoare au favo­rizat construcţia morilor [o apă din Ţara Haţegului poartă şi azi numele de Rî de moare, denumire derivată prin forma Rîu de mori dintr-un latin popular (ri(u)u de

⁶³ Doc. din 1417—1418. DRH, B, I, p. 84 (nr. 39).

⁶⁴ întreaga argumentare la C. C. GIURESCU, Moara de apă
la români, în „Viaţa economică", nr. 50/174, din 16 dec. 1966.

⁶⁵ VITRUVIUS, De arhitectura, pp. 402, 410, planşele 79,
80/2.

100

molae)] ^e6 ; terminologia fundamentală legată de con­strucţia instalaţiei propriu-zise este de origine latină.

Termenul generic mcbară vine de la mola, nume vechi latinesc, anterior sinonimului molendinum (din care de­rivă moulin al francezilor). Construcţia în întregimea ei este casa morii. Ş?₃ cu pereţii ei şi cu masa pietrelor ⁶⁸. Pu­nerea în funcţiune este exprimată tot prin ciivinte lati­neşti : „Şi să avem a darea moara pe făină păn la Sănta Mărie Mare", citim într-o însemnare din 1702 ^6!) ; la fel şi operaţia esenţială — de fărîmare a grăunţelor şi de pro­ducere a făinii, a măcina — vine de la machinare. Şi părţile esenţiale ale morii au numirile de aceeaşi origine : roată (din rota) ; cupa (cuppa) ; dinte şi măsea (dens-dentem şi maxilla — de unde şi expresia, întâlnită în docu­mentele noastre, de a strica dinţii sau măselele sau inima morii, adică de a desfiinţa moara) ; piatră (petra), cea de jos fiind stătătoare (sto stare), iar aceea de deasupra alergătoare (allargare) ; fui (fusum) ; strat (stratum) : braţ (bracchium) ; cai — căluşei (caballus) ; coardă (chorda) ; spetează (de la spată — spat ha) ; scutură-toare (scutura, executulare) ; chingă (chinga) ; fruntar (frontale) ; ciutură (cytola) .; cruci (crucem) ; căpăstru (capistrum) ; buric (umbilicus) ; prefuste (fustis plus pre­fixul) ; brotac (brotacus) ; broască (brosca) ^7U. Concluzia se impune : moara de apă, cunoscută din antichitate, a fost folosită în continuare de daco-romani şi de români — cum arată terminologia citată — de-a lungul întregii perioade a migraţiunilor pînă în epoca feudală ; construc­ţia ei, de mai multe tipuri — diferenţiată în funcţie de debitul şi viteza apei, de numărul pietrelor de măcinat, de mărimea şi numărul aripilor roţilor — reprezintă una dintre manifestările şi contribuţiile certe ale societăţii româ­neşti la civilizaţia tehnică medievală europeană.

Pe plan tehnic, moara de apă este cu atît mai repre­zentativă cu cît construcţia ei dovedeşte deplină conlu-

⁶⁶ DANIEL POPESCU, De la „De arhitectura" lui Vitruvius
la toponimia românească, în „Tribuna", nr. 28 (388), din 9
iun. 1964.

⁶⁷ N. IORGA, Studii şi documente, I—II, Bucureşti, 1901,
p. 283 ; nota 2 ; doc. din 1702 ; „casa morii".

⁶⁸ Toţi termenii subliniaţi derivă din latină.

⁶⁹ N. IORGA, op. cit.

⁷⁰ C. C. GIURESCU, op. cit.

101

moara cu ciutură repre­zintă unul din cele mai vechi tipuri de moară din ţara noastră. apa vine pe planul înclinat al scocului (3) şi loveşte In paletele ciuturii (2) pe care le pune astfel In mişcare, jos, o ciutură de moară (după vasile cărăbiş, morile şi pivele de pe valea jaleşvlui judeţul gorj, în „cibi-num", sibiu, 1967-1968, p.

237).

crare şi articulare a mai multor meşteşuguri — în primul rînd, fasonarea lemnului şi a pietrei —, precum şi o com­pletă cunoaştere a principiilor de construcţie, fiecare parte componentă avînd o funcţionalitate precisă, cu to­tul adaptată condiţiilor naturale şi finalităţii întregii insta­laţii ⁿ. Evident, dacă moara hidraulică era cunoscută din antichitate, extinderea ei teritorială s-a produs treptat, de-a lungul feudalismului timpuriu — o dovadă mărturia adusă de diploma ioaniţilor din 1247 —, precum şi în secolele următoare, după întemeierea Ţării Româneşti in­dependente. Importanţa ei pentru economia feudală reiese din menţionarea anume în documente a morilor şi a va­durilor sau a iazurilor de moară, alături de celelalte bu­nuri — sate, ocine, vii, păduri etc, din obligaţiile impuse categoriilor sociale dependente, în legătură cu construcţia şi funcţionarea morilor. în paralel, desigur, s-au menţinut în folosinţă şi rîşniţele.

Asupra aspectelor tehnice propriu-zise, documentele scrise ale epocii cuprind, cum este de aşteptat, doar su­mare referinţe. Vadurile de moară — deci locurile anume potrivite pentru viitoarele construcţii — erau reperate, cu­noscute, luate în stăpînire şi formau obiect de tranzacţii. Printre ocinele jupanului Mogoş se numără la 1456 şi aceea „...de la Miceşti şi cu vaduri de moară"⁷² ; alte asemenea vaduri sînt amintite pe Teleajen ^rs sau pe To-polog⁷⁴ ; se adaugă, fireşte, numeroasele locuri cunoscute de colectivităţile în cauză pe baza unei multiseculare tradiţii, pentru care nu mai era necesară o recunoaştere scrisă a statului feudal.

Din aceeaşi străveche experienţă, oamenii secolelor XIV—XV cunoşteau precis cantitatea de apă (debit şi viteză) necesară, precum şi felul în care ea trebuie în­dreptată pentru funcţionarea optimă a morii.

Cînd voievodul Vlad Dracul confirmă lui Stanciul Moenescul proprietăţile din Ţara Făgăraşului, el adaugă : „...şi le-am dat lor loc de moară în Olt, în Voila şi Apa Morii, apă de două roate şi i-am slobozit să poată duce

⁷¹ CORNEL IRIMIE. Mulinologie, în ^Contemporanul", 1171,
nr. 12 din 21 mart. 1969.

⁷² Doc. din 15 aprilie; DRH, B, I, p. 197 (nr. 113).

⁷³ Doc. din 10 sept. 1486; ibidem, p. 322 (nr. 201).

⁷⁴ Doc. din 1 aug. 1496; ibidem, p. 433 (nr. 268).