Dinu C. Giurescu Ţara românească

176

de la sud şi este de Carpaţi ? ²³⁰ Să căutăm răspunsurile în documentele vremii : în unele aflăm formularea prin­cipială a poziţiei domnilor munteni, în altele aplicarea ei practică.

Chiar la 1421, Radu Praznaglava, după ce reamin­teşte bazele politice ale alianţei, trece la clauzele econo­mice : „Şi să umble cu marfă oamenii domniei mele în ţara voastră şi să lăsaţi să vie orice marfă în ţara dom­niei mele : şi pîine şi fier sau orice, slobod să umble şi să trăim în pace şi în bună înţelegere, cu dreptate şi cu adevăr"²³¹. Şi adaugă la sfîrşit : „Şi să se judece să­racii (neguţătorii) domniei mele înaintea domniei mele, iar săracii voştri înaintea voastră, şi să nu li se facă ne­dreptate". Cu alte cuvinte, alianţa se întemeiază pe li­bertatea reciprocă a negustorilor celor două părţi, de a-şi desfăşura activitatea, fiindu-le asigurată, în caz de litigii, jurisdicţia ţării căreia aparţin.

Atitudine de circumstanţă ? Nicidecum ; e vorba de o poziţie constantă a voievozilor Ţării Româneşti care spri­jină interesele economice ale supuşilor lor, poziţie con­semnată încă din vremea lui Mircea cel Bătrîn, de măr­turii scrise categorice. Să-1 ascultăm pe Dan al Il-lea, urmaşul şi rivalul lui Radu : „Şi să ştiţi că s-a învoit domnia mea cu braşovenii, ca să umble cu negoaţe oa­menii domniei mele şi să ducă la Braşov cine ce voieşte : fie ceară, fie său, fie argint, fie aur, fie mărgăritar sau orice ar vrea cineva, să fie slobod să ducă la Braşov şi să vînză, cine ce voieşte şi să nu se teamă de nimic, fiindcă aşa a întocmit domnia mea". Şi deopotrivă : „Şi iarăşi, din Braşov să aducă în ţara domniei mele cine ce voieşte şi să facă negoţ cu postav, ori cu argint, ori cu florini, sau cu orice ar vrea cineva să aducă în ţara domniei mele şi să vînză, şi să fie cum a "fost în zi­lele moşului domniei mele Ioan Mircea Voievod. Tot aşa să fie şi acum slobode toate" ²³². Formularea acestei reciprocităţi în exercitarea negoţului — inclusiv referi­rea la anii lui Mircea cel Bătrîn — este cu atît mai sem­nificativă cu cît Dan al Il-lea se adresează, în primul rînd, tîrgoveţilor pe care-i enumera după numele ora-

²³⁰ Ibidem.

²³¹ I. BOGDAN, op. cit., p. 10 (nr. IV).

²³² Ibidem, p. 39 (nr. XVIII).

177

_II

şelor respective, cei dintîi interesaţi în învoiala statorni­cită cu braşovenii.

Urmaşii lui Dan al II-lea formulează periodic acelaşi principiu al reciprocităţii, de exemplu, Alexandru Al-dea²³³, Vlad Dracul²³⁴, Radu cel Frumos*³⁵.. Basarab Laiotă ²³⁶ sau Basarab cel Tînăr, care spunea : „Şi după aceasta dau de ştire... că oamenii voştri pot să vie cu marfă mare în ţara noastră să se hrănească slobod şi în bună voie ca şi pînă acum şi nimănui nu i se va întîmpla nimic, fie orice va fi... Şi apoi să ia şi milostivirea voas­tră pe sufletul şi pe credinţa voastră, ca neguţătorii din ţara domniei mele să poată veni la milostivirea voastră cu marjă mare şi să facă negoţ şi să se hrănească slobod şi în bună voie şi nimănui nimic să nu i se întîmple, de-ar fi chiar răsmeriţă" ²³⁷ (subl. ns., D.C.G.). Menţiunea „cu marfă mare" arată că avem de-a face cu angrosişti. Ţe-peluş merge chiar mai departe, hotărînd ca braşovenii să-şi caute mărfurile în anume puncte de la hotarul Ţării Româneşti : „...de aci înainte aveţi să vă înţele­geţi cu negustorii noştri aşa : să veniţi să luaţi marfa de la neguţătorii noştri la hotar ; astfel neguţătorii noştri vor plăti vamă turcilor şi nouă, iar voi veţi plăti ungu­rilor" ²³⁸. Drepturi egale pentru neguţătorii ambelor părţi sînt reafirmate de Vlad Călugărul, care însă ridică res­tricţiile edictate de predecesorul său ²³⁹ — ca şi de unii dregători cum ar fi jupanii Dragomir al lui Manea, Neagoe al lui Radul, Stănilă vornicul şi Balea paharni­cul — în timpul cîrmuirii lui Basarab Laiotă ²⁴° sau de marele vornic Cazan ²⁴¹.

²³³ I. BOGDAN, op. cit., p. 46 (nr. XXV).

²³⁴ Ibidem, p. 76 (nr. LII).

²³⁵ Ibidem, p. 109 (nr. LXXXIII).
"« Ibidem, p. 129 (nr. Cil).

²³⁷ Ibidem, pp. 136—137 (nr. CIX). Cf. pp. 137—138
(nr. CX), p. 146 (nr. CXVIII), p. 157 (nr. CXXVI).

²³⁸ Ibidem, pp. 176—177 (nr. CXLV). Organizarea unor ase­
menea puncte pentru tranzacţii comerciale între negustorii celor
două ţări a fost atribuită şi lui Vlad Ţepeş ; vezi întreaga ex­
punere a lui RADU MANOLESCU, op. cit., pp. 54—57. Pro­
blema necesită ştiri suplimentare.

²³⁹ I. BOGDAN, op. cit., p. 186 (nr. CLIII), p. 203
(nr. CLXVIII).

²⁴⁰ I. BOGDAN, op. cit., p. 268 (nr. CCXXX).

²⁴¹ Al lui Basarab Ţepeluş, ibidem, p. 287 (nr. CCXXXII).

1/8

Cazurile individuale, adică intervenţiile voievozilor Ţării Româneşti în favoarea neguţătorilor aflaţi în li­tigiu cu braşovenii sînt exemplificări practice ale prin­cipiilor formulate mai sus, manifestări concludente în politica voievozilor munteni, care sprijină interesele eco^ nomice ale propriilor lor supuşi. Dan al II-lea cere ca­tegoric pedepsirea pîrcălabilor de la Bran care „prigo­nesc" pe neguţătorii munteni „şi le fac rău", subliniind : „Şi de nu-i veţi pedepsi, să ştiţi că nu voi lăsa pe oa­menii domniei mele în pagubă, ci voi răzbuna eu pe oamenii mei" (subl. ns., D.C.G.). Iritarea reală a voie­vodului muntean şi hotărîrea sa de a obţine satisfacţie reies şi din tonul sec al scrisorii, fără nici o formulă introductivă de politeţe la adresa pîrgarilor din Braşov şi nici obişnuita urare de încheiere²⁴². Vlad Dracul, fo­losind şi salutările de rigoare, scrie la fel şi încheie : „Acum văd însă că săracii mei nu pot să se hrănească slabozi din pricina pîrcălabilor de la cetate, care-i pradă şi-i jupuesc fără lege. Spuneţi-mi : pentru ce fel de vină se prăpădesc săracii mei ? Nu sînt şi eu în state să pot face dreptate săracilor mei ?" ²⁴³

Atare intervenţii se repetă : Vladis'lav voievod pentru cumpărături de oi şi porci²⁴⁴, Vlad Ţepeş pentru o anume cantitate de oţel²⁴⁵, Radu cel Frumos pentru da­torii în valoare de 15 000 de florini²⁴⁶, Basarab cel Bâ-trîn pentru o confiscare de 200 de bogasii²⁴⁷ şi pentru fierul şi armele cerute chiar de el însuşi ^24B. Acelaşi spri­jin pentru neguţătorii din Ţara Românească îl acordă şi voievozii Basarab cel Tînăr²⁴⁹, Vlad Călugărul²⁵⁰, Radu cel Mare²⁵¹ care ameninţă pe braşoveni cu repre-

²⁴² I. BOGDAN, op. cit., p. 31 (nr. XVI). La fel şi în scri­
soarea aceluiaşi domn, la p. 30 (nr. XV), unde începe direct:
„...astfel vă porunceşte domnia mea".

²⁴³ Ibidem, p. 79 (,nr. LIV). „Cetate" = Branul.

²⁴⁴ Ibidem, p. 88 (nr. LXIV) şi p. 89 (nr. LXVI).

²⁴⁵ I. BOGDAN, op. cit., p. 94 (nr. LXXII).

²⁴⁶ Ibidem, p. 107 (nr. LXXXII).

²⁴⁷ Ibidem, p. 122 (nr. XCV).
²« Ibidem, p. 125 (nr. XCIX).

2« Ibidem, p. 170 (nr. CXXXVI), pp. 172—173 (nr. CXXXIX—CXL).

^2M Ibidem, p. 191 (nr. CLVII). p. 202 (nr. CLXVII), pp. 205—206 (nr. CLXX şi CLXXI), p. 209 (nr. CLXXV).

²⁵¹ Ibidem, p. 221 (nr. CLXXXV).

179

sălii, cu închiderea drumurilor²⁵². Aceeaşi politică este continuată de voievozii munteni din secolul al XVI-lea, de la Mihnea cel Rău şi pînă la Mircea Ciobanul²⁵³.

Interesant de relevat că şi suveranii Ungariei — deşi adoptă periodic, din pricina împrejurărilor politice sau la intervenţia braşovenilor sau sibienilor, măsuri restric­tive privind circulaţia anumitor mărfuri la sud de Car-paţi ²⁵⁴, recunosc necesitatea aplicării unui tratament egal neguţătorilor celor două ţări. La 26 aprilie 1438, regele Albert porunceşte castelanilor de la Bran să nu încarce cu vămi pe cei din părţile „transalpine", deoarece în acest caz şi transilvănenii vor fi supuşi în Ţara Româ­nească unui regim asemănător, suferind pagube ; moti­varea însăşi arată reacţia efectivă a voievozilor de la sud de Carpaţi pentru a-şi apăra supuşii²⁵⁵. Încheind pacea cu Vladislav al II-lea, Iancu de Hunedoara dă asigurări, la 15 noiembrie 1455, asupra libertăţii exportului şi im­portului de mărfuri în Transilvania²⁵⁶. La 6 septem­brie 1468, Ioan Pongracz, voievodul Ardealului, şi la 4 noiembrie 1491 regele Ungariei repetă braşovenilor şi brănenilor interdicţia majorării nedrepte a vămii, cu aceeaşi motivare ca în cazurile precedente²⁵⁷.

Se poate aprecia ponderea neguţătorilor din Ţara Românească şi Transilvania în comerţul dintre cele două ţâri, în ce măsură participă ei la realizarea feluriteioi tranzacţii ? Registrele vigesimale ale Braşovului din 1503 ne dau putinţa de a aprecia care au fost tendinţele aces­tor raporturi de-a lungul secolului al XV-lea. In anul amintit, neguţătorii munteni aduc pe piaţa Braşovu­lui 17,6°/₀ din produsele exportate de Ţara Românească,

252 Ibidem, p. 227 (nr. CLXXXVIII). Of. p. 234 (nr. CXCV)
şi p. 242 (nr. CCII).

²⁵³ Vezi DINU C. GIURESCU, Relaţiile economice... sec.
XIV—XVI, p. 171 şi RADU MANOLESCU, op. cit., pp. 54—65.

²⁵⁴ Vezi RADU MANOLESCU, op. cit., pp. 47—53.

²⁵⁵ HURMUZAKI-N. IORGA, Documente, XV/l, pp. 25—26
(nr. XI). Cf. N. IORGA, Istoria comerţului, I, ed. a 2-a, p. 70.

²⁵⁶ HURMUZAKI-N. IORGA, Documente, XV/l, p. 41
(nr. LXXII).

²⁵⁷ Ibidem, XV/l, p. 69 şi 132 (nr. CXXI şi GCXXXIX).
Pentru legăturile comerciale ale Ţării Româneşti în secolele
XIV—XV vezi şi N. IORGA) Istoria comerţului, şi Şt. Metes,
op. cit.

180

în timp ce colegilor lor transilvăneni le revine 64,3%²⁵⁸. Obiectivul braşovenilor rămîne, aşadar, în secolul al XV-lea, de a se aproviziona direct cu peşte, vite, miere, ceară, vin, piei din Ţara Românească, deoarece în acest fel realizau cîştiguri mai bune : privilegiile de liberă circulaţie obţinute de la unii voievozi confirmă o atare tendinţă. Dar concurenţii lor „transalpini" îşi fac trep­tat loc şi de-a lungul deceniilor secolului al XVI-lea, sfîrşesc prin a aduce la Braşov mai multe mărfuri tra­diţionale ale exportului Tării Româneşti²⁵⁹.

Dar cu articolele de import — postavuri, fier, oţel şi multiplele bunuri meşteşugăreşti — care se aduceau din sau prin mijlocirea marelui centru transilvănean ? Aici comercianţii munteni vehiculează, în 1503, 43,9%, iar braşovenii 48,4%, deci o situaţie aproape de egalitate. Şi la acest capitol, procentele evoluează în favoarea pri­milor, ajungînd în 1542 — 67% şi 28.4% în 1547 — 77,8o/₀ şi 10,50/₀ iar în 1554 — 91,50 şi 5,6% ²⁶⁰.

Dar în negoţul de tranzit ? E drept că braşovenii ob­ţin, de timpuriu, să se aprovizioneze direct în tîrguri sau la schelele muntene cu produsele „...ce vin de peste mare" ; dar de-a lungul secolului al XV-lea cei din Ţara Românească preiau iniţiativa şi dobîndesc preponderenţa. Un episod semnificativ al acestei concurenţe ni-1 descrie Basarab cel Tînăr (Ţepeluş) pe la 1478—1482 : „...dar săracii (neguţători — N. A.) noştri iau marfa de la turci şi aceştia le pun soroc, iar ei la soroc nu pot plăti, fiindcă nu le plătiţi voi, ca să se plătească şi ei de turci. Astfel (aceştia) aduc cărţi de la împăratul şi neavînd ei²⁶¹ de unde să plătească, îi dăm legaţi turcilor. Aşa mi s-au sărăcit toţi neguţătorii, căci voi nici nu le plă­tiţi, nici nu-i lăsaţi să vînză altor neguţători din ţara ungurească. Şi iarăşi, marfa care nu vă place voi nu lă­saţi să şi-o trimită îndărăt, ca s-o dea de la cine au luat-o, ci le aprindeţi piperul şi vreţi să-i nimiciţi şi pe ei, cum aţi făcut cu Dragotă"²⁶² (subl. ns., D.C.G.).

²⁵⁸ Iar moldovenilor şi altora 18,1% = 100% — RADU MA-
NOLESCU, Comerţul..., tabelul anexă, p. 308.

²⁵⁹ în 1543, neguţătorii munteni aduc 25,3o/₀, în 1546—35,2%,
în 1549—40,3«/o, iar în 1554—54,7% depăşind pe braşoveni:
RADU MANOLESCU, op. cit.

²⁶⁰ Ibidem, tabelul citat.

²⁶¹ Adică neguţători munteni.

²⁶² I. BOGDAN, op. cit., p. 176 (nr. CXLV).

181

Alţi

participanţi la

comerţul

extern

al tării

Evoluţia nu a putut fi împiedicată, cu toate măsurile de acest fel. In 1503, neguţătorii munteni vin la Braşov cu mărfuri orientale în valoare de 2 749 472 aspri — 64,8% din total — în timp ce braşovenii aduc la ei acasă aceleaşi produse în valoare numai de 1 296 879 aspri sau 30,50 din totalul de 4 246 034 aspri, realizat în acest an, la categoria amintită²⁶³. O situaţie similară oferă şi piaţa Sibiului, unde, la 1500, soseau cu aceleaşi mărfuri „turceşti" neguţătorii din Curtea de Argeş, Rîm-nicul Vîlcea, Cîmpulung, Tîrgovişte, Bucureşti şi din sa­tul Mărceşti²⁶⁴.

Dacă socotim anume per global, tot în 1503, negustorii munteni sînt prezenţi în comerţul braşovean — import, export şi tranzit — cu un procent (valoric) de 51,1%, care sporeşte la 59,2% — 66,3o/_o între 1545—1550 şi la 82,1% în 1554 ²⁶⁵: sînt etapele succesive ale unei evo-luiţii de durată, continuată de-a lungul secolului al XV-lea şi confirmată de politica domnilor români care au spri­jinit cu regularitate interesele propriilor lor neguţători, în primul rînd tîrgoveţii, în schimbul de mărfuri cu Tran­silvania ^2<>6. Cifre care pentru ansamblul circulaţiei co­merciale ilustrează rolul aparte al Braşovului, ca centru al negoţului dintre ţările române ²⁶⁷.

Dar în comerţul exterior al Ţării Româneşti găsim şi pe alţii. Genovezii sînt prezenţi la Chilia, la 1359—1361, unde fac tranzacţii cu grîu, miere, vin, sare etc.²⁶⁸, la Caffa, unde aduc, cu bani mulţi, trei clopote din Mol­dova ²⁶⁹ şi, eventual, la Mangalia ²⁷°. Mecanismul aces-

²⁶³ RADU MANOLESCU, Comerţul..., tabelul citat şi DINU
C. GIURESCU, op. cit., pp. 189—192.

²⁶⁴ RADU MANOLESCU, Relaţiile comerciale ale Ţării Româ­
neşti cu Sibiul..., pp. 207—240.

²⁶⁵ Idem, Comerţul..., tabelul anexă, p. 308.

²⁶⁶ DINU C. GIURESCU, op. cit., pp. 191—192.

²⁶⁷ RADU MANOLESCU, Unitatea economică a Ţărilor Ro-
năne in evul mediu (secolele XIV—XVI), în „Unitate şi conti­
nuitate în istoria poporului român", Bucureşti, 1968, pp. 135—152.

²⁶⁸ Vezi mai sus, p. 158—162.

²⁶⁹ Pe la 1410: N. IORGA, 'Studii istorice asupra Chiliei...,
p. 58.

²⁷⁰ Judecind după un fragment de sticla eu scena Sf. Gheor-
ghe, omorînd balaurul : I. BARNEA, Descoperiri arheologice din
epoca feudală la Mangalia, în M.C.A., VI, 1959, pp. 908—909.
La 1392, italienii Iullianus de Finario şi Johannes Daniele sînt

182

tor tranzacţii se urmăreşte în scrisorile de schimb înre­gistrate la Chilia exigibile la Constantinopol. Nichita şi Sava Azaman de Ghirissunda primesc, la 8 martie 1361, de la Iane Coschina din Chilia, o sumă de argint ,,ad pondus Chili", obligîndu-se a restitui la Pera 130 de hiperperi, ,,ad sagium Peyre" (reprezentînd împru­mutul contractat plus beneficiul creditorului). Restituirea se efectua în termen de 12 pînă la 15 zile după sosirea corăbiei la Constantinopol²⁷¹. Comercianţii din Chilia genovezi, greci, armeni — ca şi predecesorii lor din Vi-cina la 1280 — cumpărau cu banii lor sau cu aceia împrumutaţi feluriţilor bancheri produse ale ţărilor ro­mâne ²⁷², pentru a le revinde mai ales în capitala Bi­zanţului unde, obţinînd preţuri superioare, îşi achitau datoriile (inclusiv dobînzile) şi realizau profitul scontat. De la Constantinopol, aceiaşi neguţători cumpărau ţesă­turi fine (postavuri, mătăsuri), bumbac, in, podoabe etc., pe care le revindeau, fireşte, iarăşi cu un beneficiu la Dunărea de Jos, unde erau preţuite şi căutate. Furnizorii mărfurilor expediate spre Constantinopol erau feudalii români de la Dunărea de Jos. deoarece singuri ei puteau strînge — din dijme — cantităţi mai importante de grîne, miere, ceară, sare etc. şi tot ei cumpărau postavu­rile aduse la Chilia. Fără acest comerţ întemeiat pe ca­pacitatea de export si de import a ţinuturilor româneşti, amploarea tranzacţiilor de la Chilia, la 1360—1361 ca şi la Vicina, cu aproximativ opt decenii mai înainte, nu se poate în nici un fel explica, genovezii, ca şi ceilalţi negociatori, fiind simpli intermediari vehiculind în ambele sensuri mărfurile produse de alţii, în vederea realizării unui cîştig. Tratau ei direct cu fruntaşii români sau cu alţi neguţători locali ? Credem că şi cu unii şi cu cei­lalţi (prin analogie cu comerţul braşovenilor în Ţara Românească, deşi actele Chiliei nu cuprind vreo deslu­şire). Evident, şi neguţătorii de la Chilia plăteau vamă autorităţilor politice româneşti pentru ceea ce vindeau sau cumpărau. Numai aşa — din taxele achitate de toţi aceşti străini şi din comercializarea produselor tradiţio-

semnalaţi în Valahia, fără a se preciza însă rosturile lor ; N. IORGA, Acte si fragmente, III, p,p. 3—4 şi DINU C. GIU-RESCU, op. cit., pp. 192—193.

S7i OCT. ILIESCU, Notes sur Vappart roumain..., pp. 108—110.

"'- Vezi mai sus, pp. 158—162.

1S3

nale ale ţărilor române — s-au constituit rezervele im­presionante de numerar de care dispun voievozii în se­colul al XlV-lea : Basarab cel Mare oferă regelui Carol Robert, la 1330, pentru restabilirea păcii, 7 000 de mărci de argint —■ echivalentul a 1 157,9 kg de argint pur sau 74 kg de aur pur sau ceva peste 20 000 de ducaţi veneţieni²⁷³, în timp ce voievodul Moldovei, Petru Mu-şat, împrumută pe regele Poloniei, Vladislav Iagello, cu 3 000 de ruble argint, echivalent cu 493,4 kg de argint fin sau 47,49 kg de aur curat sau 13 377 de ducaţi ve­neţieni ²⁷⁴. Este probabil că schimburile comerciale ale Ţării Româneşti, prin intermediul genovezilor, au con­tinuat şi de-a lungul deceniilor secolului al XV-lea ; este sigur însă că ele scad continuu după 1400 şi încetează cu totul la 1475, cînd coastele Mării Negre intră aproape în întregime în stăpînirea otomană.

Prezenţi în Ţara Românească — cel puţin în unele perioade — au fost şi Hovenii din marele centru Lvov (Liov în vechile noastre documente) : la 1408, ei vin obişnuit la Brăila, de unde cumpără peşte pe care-1 trans­portă de-a lungul Moldovei pînă în Polonia²⁷⁵ ; tot în Muntenia achiziţionează şi ceară²⁷⁶. După 1401 Mircea cel Bătrîn le acordă un privilegiu menit, în mod evi­dent, să le favorizeze negoţul în Ţara Românească. Sînt slobozi să vină în ţară cu „...marfă cît de multă, chiar de ar fi nenumăratele nenumăratelor şi miile miilor" (în­demnul este exprimat la superlativ !). Vor plăti o sin­gură vamă la Tîrgovişte — unde domnul îşi rezervă dreptul de a cumpăra din mărfurile aduse ce-i va fi de trebuinţă — după care sînt liberi să circule pretutindeni prin ţară scutiţi de orice alte taxe ²⁷⁷. Scutirea este efec­tivă şi generală — cu excepţia Tîrgoviştei — şi voievodul adaugă, pentru a preveni vreo interpretare contrarie : „...unde va fi vama vîndută de domnia mea, vameşii

²⁷³ OCT. ILIESCU, Despre natura juridică şi importanţa des­
păgubirilor oferite de Basarab voievod regelui Carol Robert
(1330), în SMIM. V, 1962, pp. 139—141.

274 OCT. ILIESCU, Note sur l'apport ronmain..., pp. 112—113.

²⁷⁵ MIHAI COSTACHESCU, Documente moldoveneşti înainte
de Ştefan cel Mare, pp. 632 şi 635—636.

²⁷⁶ Ibidem.

²⁷⁷ HAŞDEU, Arhiva, I, pp. 3—4 ; P. P. PANAITESCU, Mir-
cea cel Bătrîn, Bucureşti, 1944, pp. 101—102.

184

domniei mele să se socotească cu domnia mea". Prin intervenţia factorului politic se instituie atare clauze fa­vorabile (în comparaţie, de exemplu, cu braşovenii), toc­mai pentru a stimula fluxul de mărfuri pe un nou im­portant circuit (transcontinental), spre şi dinspre Polo­nia. In 1409 privilegiul este confirmat cu cîteva preci­zări : vama este obişnuita „tricesima" ; dintre mărfurile aduse de lioveni, „postavurile" sînt trecute aparte, iar la exporturile din Ţara Românească intervine o interdicţie : argintul²⁷⁸. Oricum, regimul acordat „mercatonbus ci-vitatis Leonburgensis" (actul este scris în latină), ră-mîne preferenţial faţă de alţi neguţători străini. Cît timp durează exact nu ştim : în 1439 constatăm revenirea la normal : ei plătesc prima vamă la Rîmnicul Sărat — doi florini ungureşti de căruţă încărcată, apoi dau şi cele­lalte vămi : „...precum plătesc şi oamenii mei" precizează voievodul Vlad Dracul ; tariful spre „ţara turcească" este liber, fireşte tot cu plata cuvenitelor taxe²⁷⁹. Ame­ninţau tarifele preferenţiale din 1401—1409 să fie re­vendicate şi de alţi parteneri comerciali ai Ţării Româ­neşti şi, ca atare, a fost necesar să se renunţe la ele ? Posibil. Dar nici conjunctura politică²⁸⁰ nu mai făcea utile probabil asemenea concesii.

La comerţul exterior al Ţării Româneşti au participat, în secolul al XlV-lea şi îndeosebi al XV-lea, şi ragu-zanii. Dar pînă către mijlocul veacului al XVI-lea, vo­lumul lor de afaceri rămîne relativ restrîns^z81. Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea beneficiind de au­toritatea înaltei Porţi, instalaţi solid în centrele mari sud-dunărene, ei îşi extind sfera intereselor şi în Ţările Române, ca şi neguţătorii levantini din Imperiul oto­man 282.

Despre greci, ca mijlocitori ai schimburilor comerciale, avem ştiri disparate. Pe unii i-am întîlnit la Chilia, pe

²⁷⁸ P. P. PANAITESCU, op. cit., pp. 103 şi 353. ^2?a Hasdeu Arhiva, 1/1, pp. 84—85 _?i P. P. PANAITESCU, op. cit., p. 104.

²⁸⁰ O constantă a politicii externe a lui Mircea cel Bătrîn a
fost alianţa cu Polonia.

²⁸¹ Vezi mai sus, p. 44—45.

²¹² Vezi detalii şi bibi. în DINU C. GIURESCU, Relaţiile eco­nomice... sec. XIV—XVI, pp. 194—196.