Dăinuire românească În covasna şi harghita

Prefaţă

Prezentul volum face parte din proiectul vizând cunoaşterea istoriei, culturii şi civilizaţiei românilor din sud-estul Transilvaniei, proiect început din iniţiativa asociaţiilor culturale româneşti, după decembrie 1989, şi continuat într-o formă structurată după înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, respectiv a Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, a Muzeului Carpaţilor Răsăriteni, Centrului European de Studii Covasna - Harghita şi a stabilirii unor relaţii de colaborare şi parteneriat între aceste instituţii şi Arhivele Naţionale, precum şi cu alte muzee, instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din întreaga ţară.

Cartea cuprinde o serie de studii şi articole apărute în diverse lucrări şi publicaţii de specialitate, sau în presa locală din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, de această dată, grupate tematic şi cronologic, pentru a oferi posibilitatea cunoaşterii, într-o formă sintetică şi coerentă, a unor secvenţe importante din istoria românilor din Arcul intracarpatic, în ultimele două secole.

Primul capitol intitulat Ierarhi ortodocşi ardeleni şi românii din Arcul intracarpatic abordează problemetica raportului Biserică - societate, respectiv cea a rolului Bisericii Ortodoxe în păstrarea şi afirmarea identităţii lingvistice, culturale şi confesionale a românilor din sud-estul Transilvaniei. Articolele prezentate se referă la: aspecte importante din viaţa bisericească a românilor din Covasna şi Harghita; prin evidenţierea contribuţiei patriarhului Miron Cristea, mitropoliţilor Nicolae Bălan, Nicolae Colan, Antonie Plămădeală şi I.P.S. Laurenţiu Streza, a episcopilor Justinian Teculescu şi P.S. Ioan Selejan, la dăinuirea românităţii şi credinţei ortodoxe în ţinutul Harghitei şi Covasnei; la restaurarea fiinţei naţionale prin Biserică, lucrare ilustrată convingător prin modul cum au fost depăşite marile încercări din ultimile două secole, cu care s-au confruntat credincioşii români din această parte de ţară, cât şi prin tot ceea ce s-a realizată în cei peste 10 ani de la întronizarea P.S. Ioan Selejan, în scaunul arhieresc al tinerii Episcopii a Covasnei şi Harghitei.

Aplicând perceptele biblice şi continuând tradiţia şaguniană a implicării Bisericii Ortodoxe Române în viaţa cetăţii, ierarhii menţionaţi, au fost în tot acest timp, nu numai păstori sufleteşti ai încercaţilor lor enoriaşi, ci adevăraţi lideri, implicaţi profund şi benefic în viaţa comunitară, culturală, economică şi socială a românilor trăitori, într-o zonă unde ei sunt numeric minoritari. În acelaşi timp, ierahii născuţi pe aceste meleaguri, respectiv patriarhul Miron Cristea, mitropolitul Nicolae Colan şi episcopul Justian Teculescu, la care se adaugă episcopii Veniamin Nistor, Emilian Antal şi mai nou P. S. Sofian Braşoveanu, şi-au adus, şi aduc o importantă contribuţie la îmbogăţirea patrimoniului cultural şi spiritual naţional.

Din această perspectivă, volumul oferă un răspuns la unele opinii despre aşa zisele slăbiciuni ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, în relaţiile sale cu autorităţile publice ale vremii. Se va putea vedea, că pentru mari perioade de timp (până la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, în anii ce au urmat Dictatului de la Viena - 1940-1944 - şi în timpul regimului comunist), Biserica Ortodoxă, prin ierahii şi reprezentanţii săi, a fost principala instituţie care s-a preocupat constant şi responsabil de aspectele de fond vizând identitatea confesională, culturală şi ligvistică a românilor.

Capitolul intitulat Ferestre în timp – pagini de istorie românească din Arcul intracarpatic, cuprinde câteva studii şi articole în care sunt abordate unele probleme ale dăinuirii româneşti în localităţile fostelor scaune secuieşti. Un rol împortant la avut, în acest sens, solidaritatea românilor din întreg spaţiul românesc cu fraţii lor din curbura interioară a Carpaţilor, solidaritate pusă în evidenţă şi în studiul Ctitori şi binefăcători munteni ai parohiilor ortodoxe din fostele scaune secuieşti (sec. XIX).

Un argument major pentru a înţelege mai bine cât de importantă este soluţionarea problemei Fundaţiei Gojdu, conform dorinţei sale testamentare, şi cât de substanţială a fost contribuţia acestei fundaţii la formare elitei românilor ardeleni, inclusiv din Arcul intracarpatic, îl reprezintă şi articolele referitoare la bursierilor acestei fundaţii din judeţele Covasna şi Harghita, între anii 1875-1915, precum şi cel privind intelectualii români din Harghita şi Covasna, din sec. al XIX-lea şi începutul secolului XX. Este cunoscut faptul că această elită de excepţie şi-a adus obolul său major la înfăptuirea Marii Uniri. Înfătuirii acestui deziderat, vital pentru destinul României moderne, îi este consacrat şi articolul privind Starea de spirit a populaţiei româneşti din Arcul intracarpatic, în anul 1916.

Deoarece perioada interbelică, cu toate împlinirile sale, este tratată în studiul referitor la personalitatea mitropolitului Nicolae Bălan şi sprijinul acordat de ierahul ardelean credincioşilor români şi Ţinutul Harghitei şi Covasnei, în cuprinsul cestui capitol, este readus în actualitate episodul tragic de la Aita Seacă, din septembrie 1944, un moment tensionat al relaţiilor româno-maghiare, intens şi subiectiv mediatizat, în mass-media maghiară şi foarte puţin cunoscut, în adevăratele sale dimensiuni, precum şi alte alte mărturii documentare privind unele aspecte ale convieţuirii româno-maghiare din judeţul Covasna, între anii 1944-1946.

O parte din suferinţele Bisericii Ortodoxe Române din Harghita şi Covasna, din perioda regimului comunist, au fost relatate în materialele referitoare la activitatea mitropoliţilor Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Antonie Plămădeală, iar alte sunt consemnate în articolul Preoţi martiri din Covasna şi Harghita

Împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Muzeului Asociaţiunii ASTRA de la Sibiu (1905-2005), ne-a oferit posibilitatea de a evidenţia activitatea etnomuzeografică a lui Elie Miron Cristea şi Octavian C. Tăslăuanu – doi cărturari iluştri, născuţi pe meleagurile Harghitei şi de a prezenta succint muzeele româneşti din judeţele Covasna şi Harghita – ca demne continuatoare a tradiţiilor astriste din zonă.

În Anexe, capitol subintitulat, Însemne pe răbojul timpului - din cărţile şi publicaţiile românilor din Curbura interioară a Carpaţilor, sunt redate recenzii, prezentări, prefeţe, postfeţe şi argumente ale unor lucrări care poartă semnătura unor intelectuali de pe meleagurile Covasnei şi Harghitei, precum: Acad. Horia Colan, din Cluj-Napoca, Ilie Şandru din Topliţa; Stelian Florescu, din Gheorghieni; Vasile Stan, din Bilbor, Constantin Costea, Mihai Filimon, din Miercurea-Ciuc; Nicuşor Minculete, Dan Ciobanu, Luminiţa Graure Cornea, Dan Baicu, din Sfântu Gheorghe şi ale unor publicaţii editate în zonă. Majoritatea acestor volume şi publicaţii, care au apărut la editurile Grai Românesc, Eurocarpatica şi România pur şi simplu, oferă o imagine cât mai aproape de realitate, depre elita românescă actuală din Arcul intracarpatic şi însemnele trasate de aceasta pe răbojul timpului, materializate în producţii editoriale, ca mărturie pentru generaţiile viitoare, despre provocările şi priorităţile perioadei postdecembriste şi despre modul cum ele au gestionate, la nivelul discursului şi al acţiuniilor publice.

Prin conţinutul studiilor şi articolelor cuprinse în prezentul volum, se desprinde concluzia conform căreia, în ultimele două secole, în vremuri de cele mai multe ori potrivnice, dar şi în perioade faste, românii din Arcul intracarpatic au dăinuit pe melegurile lor strămoşeşti, asigurându-şi resursele necesare pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale şi pentru a creia însemne durabile pe răbojul timpului .

Dăinuirea românilor, într-un areal în care ei au devenit numeric minoritari, a fost determinată de un complex de factori, dintre care amintim: apartenenţa la statul român câştigată prin jertfa ostaşilor români, pe câmpurile de luptă din cele două războaie mondiale şi validată de tratatele internaţionale; situarea geografică în mijlocul ţării, într-o zonă înconjurată de aşezări româneşti; sporul natural superior înregistrat constant în mediul rural şi aportul sporului migratoriu din mediul urban; contribuţia decisivă a pilonilor identitari cunoscuţi precum: Biserica ortodoxă, şcoala, cultura, armata şi celalte instituţii teritoriale ale statului român; rolul important al elitelor şi al organizării comunitare; sprijinul permanent primit şi solidaritatea manifestată de către fraţii întru crediinţă şi neam din întreg spaţiul românesc şi din diaspora ş.a.

Un aspect specific al convieţuirii interetnice din judeţele Covasna şi Harghita, îl reprezintă perceperea câştigurilor româneşti înregistrate după Marea Unire de la 1 Decembrie şi după înlăturarea prevederilor Dictatului de la Viena, de către majoritatea reprezentanţilor populaţiei maghiare, ca pierderi pentru maghiarimea din zonă. De fapt, revigorarea românităţii şi ortodoxiei, în spaţiul la care ne referim, după perioade de maximă intoleranţă faţă de români, nu s-a făcut cu încălcarea drepturilor cetăţenilor români de etnie maghiară. Pentru orice observator obiectiv al realităţilor din zonă, este clar faptul că, după „Tratatul de la Trianon”, pe reprezentanţii maghiarilor, nu lipsa drepturilor îi preocupă, ci asigurarea conducerii aşa zisului Ţinut Secuiesc, cu excluderea românilor. Acestui obiectiv strategic îi sunt subordonate toate demersurilor întreprinse de către liderii maghiarimii de pretutindeni, atât de cei „radicali” cât şi de cei „moderaţi”, cât şi lupta dusă pentru stăpânirea şi controlul zonei, din punct de vedere politic, economic şi simbolic, prin excluderea, sau diminuarea, rolului statului român, a limbii române şi a simbolurilor româneşti.

În aceste condiţii, odată cu sporirea descentralizării şi a autonomiei locale, dacă nu se găsesc modalităţile adecvate de discriminare pozitivă a românilor din cele două judeţe, şi de asigurare a cadrului legislativ şi instituţional necesar păstrării şi afirmării identităţii acestora, dăinuirea românităţii în Arcul intracarpatic va fi grav ameninţată, pe termen lung.

Cartea se adresează tuturor celor interesaţi de cunoaşterea istoriei românilor din judeţele Covasna şi Harghita şi de persepectivele dăinuirii românităţii în această parte de ţară, dar în acelaşi timp şi celor care continuă să promoveze în anumite medii, clişee, prejudecăţi, jumătăţi de adevăr, sau omisiuni, faţă de această istorie şi faţă de relaţiile românilor cu concetăţenii lor de etnie maghiară, faţă de conveţuirea interetnică determinată de configuraţia demografică specifică zonei, cu luminile şi umbrele cunoscute, dar şi cu zestrea culturală comună, care poate constitui baza unei reconcilieri de durată, în contextul apartenenţei României la marea familie europeană.
Autorul

Cap. I