Dăinuire românească În covasna şi harghita

Învăţământul confesional

Fiind cunoscute consecinţele legilor care reglementau învăţământul confesional, potrivit cărora dacă nu erau îndepliniţi anumiţi parametri calitativi deosebiţi de exigenţi, şcolile respective erau „statificate”, respectiv transformate în şcoli de stat, cu predare în limba maghiară, Consistoriu solicita protopopului Coltofeanu, să remedieze deficienţele de la Şcoala din Mărcuş, pentru a se evita „închiderea şcoalei noastre din numita comună”.¹⁶ În 18 februarie 1897, protopopul Coltofeanu era desemnat să verifice „antecedentele şcolare ale tânărului Ioan Popa, învăţător în Mărcuş, în vederea soluţionării cererii parohiei din Cernatul Inferior”.¹⁷ Este posibil ca învăţătorul amintit, să fi plecat la şcoala din Cernatul Inferior, deoarece, în 13 martie 1897, protopopul era somat „să asigure învăţător calificat pentru şcoala din Mărcuş, pentru ca astfel existenţa acelei şcoli să fie asigurată”.¹⁸ Deoarece „organele politice administrative” locale „i-au pus gând rău” şcolii din Mărcuş, în ianuarie 1898, Consistoriu, „recunoscând zeloasa purtare” atât a protopupului Coltofeanu, cât şi a parohilui Georgiu Dogariu, revine cu însărcinarea „de a îngriji ca existenţa acestei şcoli să fie asigurată prin înlăturarea defectelor, spre care scop, în prima linie trebuie, ca în decursul verei viitoare la tot cazul să se ridice un edificiu şcolariu deplin corespunzătoriu”.¹⁹ Un ajutor din partea fondului Şaguna, se va putea acorda în anii următori, după elaborarea proiectului de execuţie, deoarece fondurile pentru anul respectiv, au fost deja repartizate.²⁰

Deoarece nu toate parohiile aveau posibilităţi ca din resurse proprii să asigure salariile învăţătorilor, în 8 martie 1897, protopopul primeşte însărcinarea de a înştiinţa parohiile din Apaţa, Arini, Mărtănuş, Hăghig, Vama-Buzăului, Teliu, Zagon şi Dobolii de Jos, despre faptul că li s-au aprobat „un ajutor pentru întregirea salariului învăţătoresc”, din partea Arhiepiscopiei.²¹ În ianuarie 1898, Consistoriu a votat un ajutor de 50 de fl, din fondul şcolar eparhial, preotului Augustin Cosma din Micfalău, în calitatea sa de catihet.²² Deşi în localitatea amintită, la acea dată, erau aproape 1000 de ortodocşii, şcoala din sat erau numai în limba maghiară.

Comunităţile parohiale care nu puteau achita integral salariu învăţătorilor, în bacnote, ofereau o parte din salariile respective, în natură. Un control făcut de reprezentanţii Ministerului de resort, constata, în 18 septembrie 1897, „că la mai multe şcoli nici până acum nu este sistemisat (achitat –n.n.) salariul învăţătoresc la o sumă minimală prescrisă de lege şi unii învăţători nu primesc cuartir natural sau competinţe de grădină de legume”. Printre şcolile aflate în „dificultate” se aflau şi cele din Covasna, Zăbala, Zagon, Apaţa.²³ Deosebit de edificatoare despre relaţiile dintre şcolile confesionale ortodoxe şi reprezentanţii administraţiei publice locale este adresa trimisă protopopului D. Coltoifeanu, în 17 iulie 1897, în care se spune: „Consistoriu a trimis Comitetului Administrativ al Comitatutlui Treiscaune o adresă prin care se protesta „contra ingerinţei ilegale”, în detrimentul bisericii – deoarece prin Decizia 889/1897 – erau traşi la răspundere preşedinţii comitetelor parohiale pentru faptul că nu au înştiinţat inspectorii şcolari judeţeni despre data ţinerii examenelor finale. În document, toate comitetele şcolare erau atenţionate de a nu „intra în corespondenţă cu organe administrative politice”, şi de a nu răspunde la provocări, deoarece şcolile nostre confesionale primesc „îndrumări numai de la oficiul protopopesc, respectiv de la Consisitoriu”.²⁴

Până la ocuparea prin concurs a posturilor de învăţători, aceştia „erau instituiţi în mod provizoziu”, de către Consistoriu. În acest mod au fost numiţi, în septembrie 1897, următorii învăţători: Ioachim Groza la Mărtănuş, David Bogdea la Dobârlău, Ilie Mihai la Mărcuş, Gavril Hereş la Teliu, Nicolae Secarea la Vama Buzăului, Nicolae Rădoiu la Dobolii de Jos, „teologul absolut” Emiliu Căpitan la Întorsura Buzăului, Popoviciu Andoc la Covasna, Maria Pop la Poiana Sărată.²⁵

Printre candidaţii admişi la examenul pentru ocuparea unor posturi de învăţători, în anul şcolar 1898, s-au aflat: Alexandrina Aitean din Hăghig (printre puţinele femeie întâlnite în această calitate), Alexandru Ciucan din Lisnău, Alexandru Bucşa din Arini, Elemer Fenechi din Breţcu, Ioan Popa la Cernatul de Jos, Nicolae Bărbat la Mărtănuş.²⁶

„Preaonoratul protopop, era anunţat, în 30 aprilie 1898, de faptul că solicitarea învăţătorului din Mărtănuş, Ioachim Groza„ pentru a i se permite repetirea examenului de calificaţiune din limba maghiară, nefiind înştiinţat cu documentele cerute de regulamentul seminarial pentru esamene, nu se poate lua în considerare”.²⁷

În legătură cu definitivarea pe post a învăţătorilor, se înregistrau şi eşecuri: Astfel, după ce, cu data de 18 septembrie 1897, „s-a întărit ca învăţător definitiv, candidatul Ilarie Aleman, pentru şcoala din Chichiş”, peste doar două luni, respectivul învăţător „a părăsit într-un mod atât de necuviincios postul”.²⁸

În 12 septembrie 1896, se aproba susţinerea examenului „în cale privată din obiectele cursului I pedagogic, până la data de 30 septembrie pentru Maria şi Emilia Pop din Poiana Sărată”, Ioan Pop din Ozun, iar în 28 august 1897 se aproba „primirea la concursul pedagogic a absolventului de clasa a IV a gimnazială Mihail Petru, din Dobolii de Jos.²⁹

În 3 august 1900, consistoriul „aprobă cererea studentului Nicolau Stanciu din Boroşneul Mic pentru primirea la cursul pedagogic în semninarul nostru arhideiecezan” şi a studentului Dumitru Purece din Budila. În schimb, „fiindcă studintele Corneliu Cosma din Micfalău nu are pregătirea prescrisă de regulamentul seminaral, cererea lui pentru primire la cursul pedagogic nu se poate încuviinţa”.³⁰