Domaine de référence : Bourse



Yüklə 490,78 Kb.
səhifə6/6
tarix03.04.2018
ölçüsü490,78 Kb.
#46364
1   2   3   4   5   6

active de capital rezultate din plasamente pe termen lung prin asocierea deţinătorului la riscul afacerii şi care îi dau dreptul la obţinerea veniturilor viitoare;

  • activele monetare rezultate din plasamente pe termen scurt cu un grad ridicat de lichiditate;

  • active hibride care prezintă caracteristici bancare şi nebancare (de exemplu certificatele de depozit).


    Titlurile financiare reprezintă modul de existenţă a activelor nebancare şi pot fi definite prin câteva elemente.

    În primul rând, titlurile financiare sunt exprimate printr-un înscris sub formă materială sau ca înregistrare electronică. Din acest punct de vedere, ele fac parte din categoria titlurilor de credit.

    În al doilea rând, titlurile financiare pe termen lung (acţiunile şi obligaţiunile) au un rol deosebit în circuitul economico-financiar. Ele permit transformarea unor valori imobiliare prin esenţa lor (pământ, clădiri, bunuri de echipament) în valori mobiliare prin natura lor (acţiuni etc).

    În al treilea rând, titlurile financiare au o valoare. Deţinătorul unui titlu financiar se află în poziţia de investitor: el a achiziţionat titlul contra bani, optând pentru valorificarea în acest fel a fondurilor sale, asumându-şi un risc corespunzător. Practic, titlurile financiare sunt drepturi asupra unor venituri viitoare, dobândite de cumpărătorul titlurilor la achiziţionarea acestora.

    Din punct de vedere al modului in care sunt create, instrumentele financiare se pot împărţi în 3 categorii:


    • instrumente financiare primare;

    • instrumente financiare derivate;

    • instrumente financiare sintetice.


    Instrumentele financiare pe piaţa de capital se pot împărţi in funcţie de tipul de venituri pe care îl pot aduce în:
    valori mobiliare cu venituri fixe:


    • titluri de stat (guvernamentale, municipale);

    • obligaţiuni ale societăţilor comerciale;


    valori mobiliare cu venituri variabile:


    • acţiuni comune şi preferenţiale;

    • valori mobiliare derivate:

    • combinate;

    • forwards;

    • standardizate (futures, options);

    ■ valori mobiliare sintetice (contracte pe indici bursieri).
    [3.] Organizarea unei pieţe de valori mobiliare depinde de satisfacerea unor condiţii obligatorii:
    a. existenţa cererii de capital din partea societăţilor publice sau private, guverne, instituţii financiar-bancare, societăţi de asigurare. Cererea este exprimată prin emisiunea de valori mobiliare, care urmează a fi schimbate pe lichidităţi pentru satisfacerea nevoii de resurse. Cererea poate fi:

    • structurală → pentru finanţarea de investiţii productive de bunuri şi servicii, de creare de noi societăţi, de dezvoltare a celor existente, de achiziţionare de bunuri şi servicii de către persoane fizice sau juridice;

    • conjuncturală → pentru necesităţi tranzitorii: limitări la plafonul de credite, deficite bugetare şi ale balanţelor.

    b. existenţa ofertei de capital pe baza disponibilităţilor acumulate prin care se vor achiziţiona titlurile de pe piaţă;

    c. tranzacţii cât mai rapide – lichiditate ridicata;

    d. posibilitatea de întâlnire a cererii cu oferta pe o piaţă reglementată;

    e. nivelul preţului de tranzacţionare trebuie să fie public.


    Elementele pieţei de capital sunt:

    • obiectul (reprezentat de valorile mobiliare sinonim cu titlurile financiare de pe piaţa de capital anglo-saxona);

    • operatorii (intermediari persoane juridice (societăţi de valori mobiliare în România), [intermediari] persoane fizice – agenţi de valori mobiliare, agenţi de bursă salariaţi ai intermediarilor [persoane juridice], respectiv bursa de valori),

    • specialiştii (creatori de piaţă) şi pe unele pieţe toate cele trei categorii de salariaţi [CARE? agenţi de valori mobiliare, agenţi de bursă si creatori de piaţă?] în calitate de liberi profesionişti;37





    Agenţi de valori mobiliare: salariaţi ai unei societăţi de valori mobiliare (nu acţionează pe cont propriu).
    Agenţi de bursă: angajaţi de bursă (agenţi oficiali), agreaţi de bursă (liberi profesionişti)

    • specialişti operativi

      • intermediari de bursă (brokeri: nu acţionează pe cont propriu)

      • comercianti de bursă (dealeri : acţionează pe cont propriu)

    • specialişti neoperativi : analişti bursieri.


    Creatori de piaţă: societăţi (persoane juridice).






    • operaţiunile care înşiruite logic formează un ansamblu numit tranzacţie, plasament;

    • locul de desfăşurare este format din mijloace de comunicaţii între operaţiuni (piaţa inter-dealeri), între aceştia din urmă şi o instituţie numită bursa de valori.38





    Pieţe secundare


    • Burse (de valori, de mărfuri): sediu dedicat, acces la tranzacţionare limitat.

    • Pieţe inter-dealeri OTC (over the counter): fără sediu dedicat, acces la tranzacţionare mult mai lax, preţuri foarte variate de la o tranzacţie la alta.




    [4.] [Piaţa primară si piaţa secundară] (…)


    Privită prin prisma momentului producerii şi comercializării valorilor mobiliare, piaţa de capital cuprinde două segmente:


    • piaţa de capital primară – piaţa pe care sunt emise valori mobiliare primare şi negociate pentru prima oară; participanţii sunt emitenţii în calitate de vânzător şi investitorii în cea de cumpărător;




    • piaţa de capital secundară – piaţa pe care sunt tranzacţionate valori mobiliare primare aflate deja în circulaţie, sunt emise şi tranzacţionate valori mobiliare secundare şi unde participanţii sunt investitorii în dubla calitate de vânzători şi cumpărători. Piaţa secundară furnizează lichiditate pentru investitorii care doresc să-şi schimbe portofoliile înainte de data scadenţei.

    Piaţa de capital asigură legătura permanentă dintre emitenţi şi investitori, atât în momentul acoperirii cererii de capital, cât şi în procesul transformării în lichidităţi a valorilor mobiliare deţinute.


    Piaţa primară reprezintă acel segment de piaţă pe care se emit şi se vând sau se distribuie valorile mobiliare către primii deţinători. Piaţa primară constituie un circuit de finanţare specializat. Această piaţă permite transformarea directă a economiilor în resurse pe termen lung, de care vor beneficia colectivităţile publice şi private. Pe piaţa primară se emit valori mobiliare ce conferă anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri. Prin intermediul pieţei primare se pun în evidenţă mişcările de capitaluri dintr-o economie, generate de către emitenţi, în calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Această piaţă permite finanţarea agenţilor economici.

    Participanţi pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou emise, sunt:



    • solicitatorii de capital: statul şi colectivităţile locale, întreprinderile publice şi cele private;

    • ofertanţii de capital: persoane private, agenţi economici, bănci, case de economii, societăţi de asigurare;

    • intermediarii: societăţi de valori mobiliare, bănci comerciale, societăţi de investiţii financiare care, prin reţeaua proprie, asigură vânzarea titlurilor.

    Piaţa primară are deci rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri disponibile pe termen lung.

    Pe piaţa primară se vând valori mobiliare emise de unele entităţi economice care au nevoie de resurse financiare şi se cumpără de către alte entităţi posesoare de economii pe termen mediu şi lung.

    Emitenţii de valori mobiliare pot opta, privitor la lansarea pe piaţă a titlurilor emise, între a derula ei înşişi operaţiunea sau a apela la intermediari. Indiferent de modalitatea aleasă, emitenţii atrag resurse financiare pe piaţa primară în scopuri anunţate în mod public înainte de derularea ofertei.

    Piaţa primară permite atragerea capitalurilor în scopul constituirii sau majorării capitalului social, precum şi apelarea la resurse împrumutate. Totodată, piaţa primară oferă cadrul şi posibilitatea practică ca o societate închisă să devină societate comercială deschisă, prin ofertă publică de vânzare de acţiuni, prin emiterea unor obligaţiuni convertibile în acţiuni.

    Sigur că o negociere directă între vânzător şi cumpărător este destul de greoaie şi uneori ineficientă. Este necesar ca între ofertantul de fonduri şi solicitant să existe o coincidenţă a nevoilor financiare (remunerare, scadenţă, lichiditate, risc). De aceea, calea cea mai lejeră este apelarea la un intermediar financiar capabil să armonizeze nevoile celor două părţi.

    Titlurile secundare sunt surse pentru instituţiile financiare şi sunt posedate ca active financiare de agenţii excedentari. Procesul de transformare a titlurilor primare în titluri secundare se numeşte intermediere. Toate instituţiile financiare practică intermedierea creând titluri secundare cu diferite caracteristici financiare pentru a atrage noi clienţi şi pentru a le satisface mai bine nevoile.



    Piaţa secundară asigură, prin intermediul bursei de valori mobiliare şi al pieţelor extra-bursiere, atât buna funcţionare a pieţei primare, cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au posibilitatea de a negocia, în orice moment, acţiunile şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau pot cumpăra noi valori mobiliare, titluri.

    Piaţa secundară concentrează cererea şi oferta derivată, care se manifestă după ce piaţa valorilor mobiliare s-a constituit.

    Un rol important pe piaţa financiară revine societăţilor de intermediere a valorilor mobiliare care:


    • îşi asumă angajamentul de distribuire a titlurilor emise;

    • efectuează comerţul cu titluri, respectiv, vânzarea-cumpărarea de valori mobiliare în nume şi pe cont propriu;

    • efectuează intermedierea în comerţul cu titluri în contul unor terţi;

    Societăţile de intermediere se pot specializa în una sau mai multe activităţi:

    • unele acţionează prioritar pe piaţa primară, asigurând distribuirea şi plasamentul noilor emisiuni;

    • altele acţionează numai pe piaţa secundară, fiind considerate firme de „broker/dealer”.


    Piaţa secundară este o piaţa organizată care asigură operatorilor următoarele avantaje:


    • oferă informaţiile referitoare la produsul ce urmează a fi tranzacţionat;

    • informaţiile despre produs şi despre emitent sunt difuzate în marea masă a investitorilor;

    • oferă informaţii privind nivelul şi mişcarea preţului de piaţă.

    Cele două segmente de piaţă se intercondiţioează. Piaţa secundară nu poate exista fără piaţa primară şi funcţionarea pieţei primare este influenţată de capacitatea pieţei secundare de a realiza transferabilitatea valorilor mobiliare şi transformarea lor în lichidităţi.


    Pentru a funcţiona eficient, piaţa secundară trebuie să respecte anumite cerinţe:


    • lichiditate: abundenţa de fonduri şi titluri (asigură continuitatea derulării tranzacţiilor);

    • eficienţă: mecanisme operative la costuri cât mai reduse;

    • transparenţă: informaţia asigură o bună orientare investiţională şi contracararea tendinţelor de monopol;

    • corectitudine: prin reglementări se contracarează tendinţele de manipulare a pieţei;

    • adaptabilitate la condiţiile economice şi extra-economice.


    Funcţiile pieţei secundare sunt:


    • asigurarea lichidităţii şi mobilităţii economiilor investite;

    • răspunsul la necesitatea creării unei pieţe oficiale şi organizate pentru deţinătorii care doresc recuperarea fondurilor investite în valori mobiliare înainte de scadenţă (durata de viaţă a acţiunii este egală cu durata de viaţă a emitentului);

    • evaluarea permanentă a titlurilor listate;

    • protecţia investitorilor, realizată prin transparenţa, reglementarea şi supravegherea pieţei.

    Clasificarea pieţelor secundare
    Pieţele secundare de capital se caracterizează prin existenţa mai multor participanţi de ambele părţi. Există mai multe criterii de departajare:

    a) după continuitate:



    • pieţe intermitente → formarea preţurilor se bazează în general pe fixing. Tranzacţionarea valorilor mobiliare este permisă doar în anumite momente specificate: când un titlu este anunţat, acele persoane interesate să vândă sau să cumpere se reunesc pentru o licitaţie explicită. Se anunţă preţuri până când cantitatea cerută este cât mai aproape de cea oferită - cazul procedurii folosite la Bursa de la Paris pentru acţiuni majore. Altă modalitate este reprezentată de încredinţarea ordinelor unui funcţionar: periodic, un specialist al bursei fixează un preţ care permite tranzacţionarea unui număr maxim de acţiuni de la ordinele acumulate anterior;

    • pieţe continue → tranzacţionarea titlurilor poate avea loc în orice moment. Tranzacţiile nu se încheie la un preţ unic pentru întreaga zi de tranzacţionare, ci la preţuri care se modifică în cursul unei şedinţe de bursă. Deşi mecanismul teoretic implică doar existenţa investitorilor, execuţia practică ar fi ineficientă fără acţiunea intermediarilor; altfel, s-ar cere sume mari pentru ca investitorii să găsească o ofertă bună sau să-şi asume riscul de a accepta una modestă. Ordinele investitorilor intervin mai mult sau mai puţin aleatoriu - preţurile pot varia considerabil pe o astfel de piaţă, depinzând de jocul raportului cerere/ofertă. în practică, intermediarii (dealeri - market-makers şi specialişti), urmărind câştigul personal, reduc fluctuaţiile din preţurile valorilor mobiliare (când acestea nu se
      datorează modificărilor de valoare ale activului-suport). în acest proces ei furnizează lichiditate pentru investitori, lichiditatea fiind acceptată în sensul abilităţii investitorului de a transforma valorile mobiliare deţinute în sume cash la un preţ similar cu cel al tranzacţiei anterioare, presupunând că în mecanismul pieţei nu a intervenit o nouă informaţie;

    • pieţe mixte.

    Pentru titlurile mai importante se tranzacţionează intermitent.
    b) după suportul tranzacţional, negocierile pot fi:

    • licitaţii libere;

    • prin calculator (tehnici electronice);

    c) după localizarea ringului de negocieri, pieţele se împart în:



    • pieţe centralizate;

    • pieţe descentralizate;

    d) după proprietatea asupra pieţei şi accesul operatorilor, există pieţe:



    • private: după acest principiu funcţionează majoritatea pieţelor moderne de inspiraţie anglo-saxonă;

    • de stat: pieţele sunt privite ca instituţii publice, cu acces liber al operatorilor;

    e) după modul de formare a preţului valorilor mobiliare, se deosebesc:



    • pieţe de licitaţie, în cadrul cărora preţul se formează ca punct de echilibru între cererea şi oferta concentrată la bursă; piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în funcţie de suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau de a vinde o anumită valoare mobiliară. Persoana care tranzacţionează este un agent de piaţă. Cererile şi ofertele menţionează atât preţul, cât şi cantitatea.

    Tranzacţiile se realizează la acele preţuri pentru care există atât cerere, cât şi ofertă. Cumpărătorii şi vânzătorii nu tranzacţionează unul cu celălalt şi, în general, nu cunosc identitatea celeilalte părţi. Piaţa este impersonală şi organizată, având reguli de tranzacţionare fixate. Funcţionează într-un sediu cu o localizare fizică centrală unde tranzacţionarea se realizează, de regulă, prin licitaţie.

    • pieţe de negocieri, de tip OTC, unde tranzacţiile se derulează pe baza unui nivel negociat al preţului, astfel încât, în acelaşi moment, aceeaşi valoare mobiliară să poată fi tranzacţionată de mai mulţi intermediari la preţuri diferite - Piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer. Dacă tranzacţia se realizează printr-un dealer sau broker, identitatea uneia dintre părţi poate sau nu poate fi cunoscută celeilalte părţi. Această piaţă este utilă în cazul valorilor mobiliare inactive şi pentru tranzacţii foarte mari, care pot cauza pe o piaţă de licitaţii fluctuaţii de scurtă durată, până în momentul în care vor exista suficiente ordine în cealaltă parte a pieţei. Negocierea furnizează timp pentru identificarea cumpărătorilor şi vânzătorilor şi pentru revizuirea preţului sau volumului. Piaţa de negocieri este o piaţă „la ghişeu” (Over-the-counter), localizată la birourile brokerilor, dealerilor şi emitenţilor de valori mobiliare secundare, cum sunt băncile comerciale sau societăţile de asigurări. Deoarece tranzacţiile au loc în mai multe locuri, este o piaţă prin telefon, telex sau computer.

    Raţiunea de a fi a pieţelor secundare ţine de facilităţile pe care le oferă pentru încheierea şi executarea tranzacţiilor cu valori mobiliare. In cazul burselor, concentrarea schimburilor într-un spaţiu dat asigură accesul direct la informaţia de piaţă şi deci lichiditatea, transparenţa şi economia de costuri. Prin tehnica electronică, transmiterea în timp real a datelor către toţi participanţii la sistem face inutilă concentrarea geografică, prin aceasta explicându-se concurenţa puternică pe care pieţele OTC o exercită asupra burselor oficiale.
    f) după obiectul tranzacţiei, piaţa de capital se subdivide în următoarele pieţe:


    • piaţa acţiunilor – piaţa pentru acţiuni comune şi preferenţiale ale corporaţiilor private. Spre deosebire de obligaţiune, care promite plăţi periodice ale cuponului şi rambursarea sumei împrumutate la scadenţă şi care are proprietate asupra veniturilor emitentului, o acţiune comună nu promite nici o plată periodică, ci conferă doar un drept rezidual asupra veniturilor emitentului;

    • piaţa obligaţiunilor – piaţa pentru instrumente de datorie de orice fel39;

    • piaţa opţiunilor şi piaţa futures sunt pieţe ale valorilor mobiliare derivate emise şi negociate de instituţiile pieţei de capital (intermediari, burse de valori):

    • piaţa contractelor la termen (Futures) – piaţa pe care valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrarea şi plata viitoare. Instrumentul tranzacţionat este numit contract la termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise înainte de scadenţa contractului. Dacă un contract la termen este tranzacţionat la ghişeu, prin negociere, se numeşte contract forward (piaţa forward);

    • piaţa opţiunilor (Options) – piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru livrare condiţionată. Instrumentul tranzacţionat este numit contract de opţiuni. Contractul este executat la opţiunea deţinătorului. Cele mai des întâlnite tipuri de contracte de opţiuni sunt: opţiunile call (de cumpărare) şi opţiunile put (de vânzare). O opţiune de cumpărare permite deţinătorului să cumpere o anumită valoare mobiliară, de la vânzătorul sau emitentul opţiunii, la un anumit preţ, înainte sau la o anumită scadenţă. O opţiune de vânzare permite deţinătorului să vândă o anumită valoare mobiliară, către emitentul opţiunii, la un anumit preţ, la un moment viitor. Contractul de opţiuni nu este obligatoriu a fi executat.

    g) după momentul finalizării tranzacţiilor, se deosebesc:



    • piaţă la vedere – cea pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi plată imediată. „Imediat” este definit de respectiva piaţă şi variază de la o zi la o săptămână, în funcţie de reglementările în vigoare. Această piaţă mai este denumită şi piaţă cu plata cash;

    • piaţa la termen, în cadrul căreia finalizarea tranzacţiei, referitoare la livrarea titlurilor către noul cumpărător şi efectuarea plăţii se realizează la o dată viitoare. Pe această piaţă tranzacţiile se derulează la termen ferm, când există certitudinea finalizării la o anumită scadenţă şi la termen condiţional, când finalizarea depinde de evoluţia viitoare a cursului şi este lăsată la latitudinea cumpărătorului care suportă un cost pentru dreptul de a renunţa la contract.

    [5.] În funcţie de organizarea teritorială, piaţa de capital se subdivide în:



    • piaţa de capital descentralizată

    • piaţa de capital naţională

    • piaţa de capital regională

    • piaţa de capital internaţională.

    [6.] Actorii pieţei de capital sunt:



    • emitenţii publici şi privaţi;

    • investitorii individuali şi instituţionali;

    • intermediarii - agenţi de valori mobiliare care operează prin intermediul societăţilor de valori mobiliare, care urmează să fie re-autorizate, în conformitate cu legislaţia actuală, ca societăţi de servicii de investiţii financiare


    http://facultate.regielive;ro/cursuri/piata_de_capital_30570.html

    Lector drd. DUHNEA Cristina,

    Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea Ovidius, Constanţa



    1 C’est-à-dire : i.e. (id est). Nous avons gardé tel quel le texte d’origine (graphie y comprise).

    2 Sigles explicités dans le texte. Vous ne manquerez pas de remarquer que tous ces sigles ne sont pas usités dans l’article. Identifiez ceux dont la mention est superflue.

    3 Marchés sur lesquels sont traités des produits créés à partir d’autres produits traités sur un autre marché

    4 Actif de référence FICTIF (C’est pourquoi il est qualifié de “notionnel”), qui répond aux caractéristiques suivantes:

    - emprunt d’État;

    - taux nominal 10 % annuel;

    - durée: 7 à 10 ans;

    - valeur nominale: 500.000 FF. (Sousi-Roubi 1990)

    Le "notionnel" est un emprunt fictif représentatif d'un contrat. La valeur nominale du contrat (500000 francs) correspond à 100. Les contrats sur emprunt "notionnel", qui représentent l'essentiel des échanges sur le MATIF sont cotés à échéance du mois en cours et des trois échéances trimestrielles suivantes. La valeur de cet emprunt fluctue en sens inverse de la fluctuation des taux d'intérêt sur le marché obligataire.

    Par exemple, si à l'issue de la séance du 15 mai, l'échéance juin du notionnel a terminé par 101,40, en baisse de 0,30 point par rapport à la clôture de la veille, cette diminution traduit une anticipation de hausse des taux d'intérêt (liée par exemple aux craintes d'une reprise des tensions inflationnistes) ; les opérateurs ont donc vendu des contrats à terme (Les Cahiers français n° 277, juillet-septembre 1996, La Documentation française).


    5 Voir plus bas : indices boursiers.

    6 Sg. : sens spécialisé pour les valeurs mobilières, à ne pas confondre avec les divers marchés (Pl!) où se négocient, au comptant, des marchandises, des titres etc.

    7 Le marché à primes:

    - marché à terme conditionnel, sur lequel:

    - on négocie (depuis le 22 mai 1981) uniquement des marchandises;

    - l’ACHETEUR peut, moyennant un DÉBIT (“prime”), renoncer à son opération d’achat si au jour de l’échéance, le cours des marchandises ne lui est pas favorable. Dans ce cas, il abandonne la prime et résilie ce contrat.

    Au contraire, si le cours lui est favorable, il prend livraison des marchandises (il lève les marchandises).


    8 Suite de cet énoncé : …, trecerea la economia de piaţă a avut, în general, consecinţe brutale.

    9 Son succès a été tel que même des entreprises devenues entre temps de grands groupes (Microsoft, Intel ou Apple) y sont restées cotées.

    10 Dans le métalangage de Gouadec 1989 : « éléments non traduits ».

    11 Cf. Alexandra Volanschi 2004-2005, “Qu’est-ce qu’un concordancier et à quoi il sert?” (www.eila.jussieu.fr/~avolansk/COURS-IL/Conc.html)

    12 La notion de pré-traduction ressortit (en première instance) au paradigme pré-traduction/ traduction/ post-traduction de la traduction automatique (TA), d’où elle a été étendue au domaine des outils d’aide à la traduction (traduction assistée par l’ordinateur  (TAO)) – voir infra § 6.5. (« Outils d’aide à la traduction »). L’auteur emploie cependant ce terme dans une double acception : technique (en référence à la TA et à la TAO) et étendue (en référence à la traduction (manuelle) par un opérateur humain, comme une sorte d’abréviation du syntagme standard de préparation de la traduction).

    13 Il s’agit de ce que le même auteur appelait par le passsé « dictionnaire de la traduction » (Gouadec 1989).

    14 Ou : donneur d’ouvrage. Le client, la personne (physique ou morale) qui demande une traduction, donnant ainsi de l’ouvrage au traducteur (Gouadec 1989 : XIV).

    15 OK procent. Contamination avec l’anglais percent.

    16 OK titlurile.

    17 Voir note conjointe (1) après le texte.

    18 Voir note conjointe (2) après le texte.

    19 Ajout explicatif de notre main. La synonymie évoquée à l’avant-dernier paragraphe de la section précédente (marché primaire + marché secondaire = marché financier = Bourse) est ici mise à profit sans autre.

    Comme la saisie distinctive des deux notions est plus saillante (tableau à l’appui) que ces remarques relatives à l’usage, la relation thématique de l’intitulé de cette seconde section, aux deux intertitres (Le financement de l’économie et respectivement Les mutations financières des entreprises) et au contenu des paragraphes concernés reste des plus obscures (on voit en effet mal dans quelle mesure le financement de l’économie puisse être une fonction de la Bourse) : la cohérence textuelle en pâtit (de prime abord du moins). L’activation de la relation de synonymie notée en passant un peu plus haut reste donc une sorte de bouée de sauvetage, un dernier recours pour récupérer la cohérence compromise.



    20 Marché financier au sens strict (lieu d’émission), conformément au tableau de synthèse.

    21 Voir note conjointe (1) après le texte. Nous avons en effet changé l’emplacement de cette définition.

    22 Intervention dans le texte pour restituer la cohésion.

    23 Lire : [kak] (acronyme).

    24 Lire : [Es-bE-Ef] (sigle).

    25 L’AMF publie mensuellement une revue intitulé « La Revue de l’Autorité des marchés financiers » et dispose d’un site Internet riche en information, qui retrace instantanément l’actualité de cette nouvelle instance de régulation : www.amf-france.org.

    26 Michel Prada est le nouveau Président de l’AMF.

    27 Cf. Intervention de Michel Prada : « Présentation de l’organisation de l’autorité des marchés financiers à la place », Revue de l’Autorité des marchés financiers, Mars 2004.

    28Voir notes conjointe (3), infra.

    29 Ces opérations sont par exemple : les introductions en bourse, les augmentations de capital ou bien les offres publiques de fusions.

    30 A l’instar d’Euronext Paris.

    31 Comme Euroclear France.

    32 L’aptitude des marchés.

    33 Pluriel parasite dans l’original (fonctions d’échanges).

    34 C’est-à-dire : « les acteurs du marché, les émetteurs, les investisseurs et les intermédiaires » (voir troisième paragraphe, au début de la section : « De ce fait, l’AMF … ») ou, plus près dans le texte (paragraphe tout juste précédent) : « Demandeurs et offreurs de capitaux ». Il ne s’agit donc pas des seuls « acteurs de la Bourse » (intitulé du chap. V) – à savoir les sociétés de bourse.

    35 Comparer, ici, la ponctuation dans le texte (énumération ponctuée par des pauses-virgule – source d’ambiguïté) à l’absence d’ambiguïté d’une ponctuation explicative (deux points préfaçant l’énumération des divers types d’acteurs du marché) :
    (…) l’AMF (…) constituera en quelque sorte le régulateur des rapports entre les acteurs du marché : les émetteurs, les investisseurs et les intermédiaires.


    36 La définition des actifs (roum. active) dans la législation roumaine post-décembriste comporte d’autres distinctions pertinentes : active vs active financiare vs active monetare (Chelariu 2000 :41-42).

    • Active: activele sunt unităţi de producţie, subunităţi, secţii, spaţii comerciale, spaţii de cazare ori alte bunuri de acelaşi gen din patrimoniul unei societăţi comerciale, ce pot fi organizate să funcţioneze independent„ (O.U.G. nr. 88/23.12.1997 privind privatizarea societătilor comerciale, art.3, lit.b, (M. Of. Nr. 381/29.12.1997), apud Chelariu 2000 : 70);

    • Activ financiar:

      • valoare mobiliară emisă de stat sau de către o unitate administrativ-teritorială (certificat de trezorerie, obligaţiune cu dobândă fixă, variabilă sau indexată) ;

      • portofoliu de valori mobiliare cotat la bursa de valori

        • cu negociere pe piaţa la termen

        • cu opţiuni organizate la bursele de mărfuri, în baza unui instrument sintetic (indice de bursă) ;

      • indice de bursa calculat în baza unui alt indice de bursă (O.G. nr. 69/1997, apud Chelariu 2000 :41) ;

    • Activ monetar:

      • moneda naţională emisă de BNR (în conformitate cu legea nr. 34/1991) ;

      • devize liber convertibile (O.G. nr. 69/1997, apud Chelariu 2000 :41).

    37 Pasages à rédaction négligée requérant explications d’apoint. Fournies dans l’encadré subséquent.

    38 Pasage à rédaction négligée requérant explications d’apoint. Fournies dans l’encadré subséquent.


    39 Piaţa acţiunilor şi piaţa obligaţiunilor sunt pieţe ale valorilor mobiliare primare emise de către societăţi pe acţiuni, stat, colectivităţi publice şi tranzacţionate ulterior pe un segment al pieţei secundare de capital.





    Yüklə 490,78 Kb.

    Dostları ilə paylaş:
  • 1   2   3   4   5   6




    Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
    rəhbərliyinə müraciət

    gir | qeydiyyatdan keç
        Ana səhifə


    yükləyin