Drept comercial

8. Contencios administrativ. Stabilirea situaţiei de persecutat politic potrivit art. 1 lit. b şi c din Decretul-lege nr. 118/1990 republicat.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa sub nr. 409/CA/2003, contestatorul B.D.R. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Constanţa, solicitând anularea deciziei nr. 602/23.06.2003, emisă de aceasta şi recunoaşterea calităţii sale de beneficiar al prevederilor art.1 al.1 lit.b şi e din Decretul-lege nr.118/1990, republicată.

Reclamantul arată că decizia menţionată este nelegală, deoarece familia Borcea (compusă din bunicul acestuia - defunctul B.G., părinţii B.I. şi M., precum şi surorile B.G.M. şi B.V.) a fost expropriată din casa în care locuia în com. Independenţa, izgonită cu forţa din conacul familiei de fostele organe de miliţie, reprezentanţii primăriei şi de şeful Organizaţiei P.C.R.

Totodată, familia a fost ameninţată şi urcată cu forţa într-un camion cu destinaţie necunoscută în jud.Constanţa.

Separat, reclamantele G.M. şi B.V. au înregistrat contestaţii pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr.410/CA/2003 şi 411/CA/2003, invocând aceleaşi motive, ca şi reclamantul B.R.D., solicitând anularea deciziilor nr. 603 şi 604 din 23.06.2003, emise de pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Constanţa şi recunoaşterea calităţii lor de beneficiare a prev. art.1 al.1 lit.b şi e din Decretul-lege nr.118/1990, republicat.

Prin încheierea din 23.10.2003, instanţa, făcând aplicarea art. 264 Cod procedură civilă, a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea cauzelor.

Prin sentinţa civilă nr. 91/CA/12.02.2004, contestaţiile au fost respinse, ca nefondate.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanţii, prin probele administrate, nu au făcut dovada privării de libertate în locuri de deţinere a adulţilor familiei B., pentru cercetări de către organele de represiune şi nici a strămutării într-o altă localitate.

Impotriva acestei hotărâri, în termen, au formulat recurs reclamanţii B.D.R., B.V. şi B.G.M., solicitând, în conf.cu art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă, modificarea în tot a sentinţei, ca fiind nelegală şi netemeinică.

Se arată că hotărârea instanţei de fond este bazată pe o motivare sumară şi formală, fără a răspunde la toate motivele de fapt şi de drept invocate.

In opinia reclamanţilor, instanţa de fond se bazează pe afirmaţii şi pe o interpretare greşită şi eronată a probelor, deşi aceştia au făcut, cu înscrisurile existente la dosar, dovada că îndeplinesc condiţiile cerute de art.1 al.1 lit.b coroborat cu lit.e din Decretul-lege nr.118/1990, republicat.

Astfel, din acestea rezultă că, la data de 13.03.1949, au fost luaţi cu forţa din satul Independenţa de către organele de represiune şi urcaţi – fără nici un fel de bunuri – într-un camion şi sub paza fostei miliţii, fiind strămutaţi într-o altă localitate, pentru cercetări din motive politice, deoarece familia lor intra în categoria chiaburilor.

Această stare de fapt, a privării de libertate, a durat până al data de 1.06.1950, când tatăl lor B.I. a beneficiat de libertate şi s-a putut angaja la C.F.R., pentru a-şi putea întreţine familia.

Până atunci, întreaga familie B. a avut stabilit domiciliu obligatoriu şi având interdicţia de a se înapoia în satul Independenţa, judeţul Constanţa.

Reclamanţii au depus în recurs următoarele înscrisuri: adresa nr. 267945/4.10.2003, de la Postul de poliţie Independenţa, adresa nr. 208/A/ 20.02.2004 de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi adresa nr.1385/4.03.2004 emisă de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Constanţa.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.

Se arată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, deoarece nu există strămutare în vederea cercetării, cu stabilirea domiciliului obligatoriu într-o altă localitate.

Astfel declaraţiile notariale ale celor doi martori contrazic afirmaţiile reclamanţilor, iar pe de altă parte, aceştia nu cunosc cu exactitate locul în care au fost strămutaţi.

Analizând criticile formulate, în raport de temeiurile drept invocate, Curtea reţine următoarele:

Potrivit prev. art. 1 alin. 1 lit. b şi e din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice, a fost privată de libertate în locuri de deţinere, în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune (lit.”b”) ori a fost strămutată într-o altă localitate (lit.”e”).

Rezultă că problema de drept pusă în discuţie în cauza de faţă, constă în stabilirea situaţiilor de persecutat politic, prev.de art.b şi e.

Conform textului de lege invocat, dovada acestor situaţii se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în situaţia în care aceasta nu mai este posibil, prin orice mijloc prevăzut de lege, deci inclusiv cu declaraţii de martori.

Atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, reclamanţii au depus la dosar o serie de înscrisuri (procesul-verbal încheiat la 13.03.1949, adresa nr. 1617/10.10.2003 a Primăriei Comunei Independenţa, adresa nr.267945/4.10.2003 de la Postul de poliţie Independenţa, adresa nr.208/A/ 20.02.2004 de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi adresa nr.1385/4.03.2004 emisă de Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Constanţa) care, coroborate cu declaraţiile martorilor P.A. şi M.I., au făcut dovada cerinţelor impuse de textul de lege menţionat.

Astfel, din procesul-verbal încheiat la 13.03.1949, rezultă că s-a procedat la inventarierea bunurilor mobile şi obiectelor de valoare aparţinând moşierului G.B., expropriaţi în baza Decretului-lege nr.83/2.03.1949, iar din cuprinsul adresei nr.1617/10.10.2003, emisă de Primăria Comunei Independenţa, rezultă că familia B. a deţinut un imobil şi anexe gospodăreşti, fiind expropriaţi în anul 1949.

In raport de considerentele expuse, reţine instanţa de control, rezultă că reclamanţii au făcut dovada temeiniciei cererii lor, motiv pentru care, în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile au fost admise, cu consecinţa anulării hotărârilor 602, 603, 604/23.06.2003 emise de pârâtă.

Decizia civilă nr. 133/CA/20.09.2004