Drept maritim intenational

10.3. Pregătirea, răspunsul şi cooperarea în caz de poluare

ORDONANŢA NR. 148 DIN 27 IANUARIE 2000 PENTRU ADERAREA ROMÂNIEI LA CONVENŢIA INTERNAŢIONALĂ PRIVIND PREGĂTIREA, RĂSPUNSUL ŞI COOPERAREA ÎN CAZ DE POLUARE CU HIDROCARBURI, ADOPTATĂ LA LONDRA LA 30 NOIEMBRIE 1990 Art. 3: Planuri de urgenţă pentru combaterea poluării cu hidrocarburi

(1) a) Fiecare parte va cere ca navele autorizate să arboreze pavilionul său să posede la bord un plan de urgenţă pentru combaterea poluării cu hidrocarburi, astfel cum se solicită şi prin prevederile adoptate în acest scop de Organizaţie şi în conformitate cu acestea.

b) O navă care trebuie să aibă la bord un plan de urgenţă pentru combaterea poluării cu hidrocarburi, conform sub-paragrafului a), este supusă, atâta timp cât se află într-un port sau la un terminal în mare, sub jurisdicţia unei părţi, controlului funcţionarilor autorizaţi corespunzător în acest scop de acea parte, conform practicilor prevăzute în acordurile internaţionale existente sau în legislaţia sa naţională.

(2) Fiecare parte va cere ca operatorii unităţilor de foraj marin aflate sub jurisdicţia sa să posede planuri de urgenţă pentru combaterea poluării cu hidrocarburi, care să fie coordonate cu sistemul naţional, stabilit conform art. 6, şi să fie aprobate conform procedurilor stabilite de autoritatea naţională competentă.

(3) Fiecare parte va cere ca autorităţile sau operatorii aflaţi în serviciul acestor porturi maritime şi al mijloacelor de manipulare a hidrocarburilor, de sub jurisdicţia sa, după caz, să posede planuri de urgenţă pentru combaterea poluării cu hidrocarburi sau aranjamente similare, care să fie coordonate cu sistemul naţional, stabilit conform art. 6, şi să fie aprobate conform procedurilor stabilite de autoritatea naţională competentă.

Art. 4: Procedee de raportare a poluării cu hidrocarburi

(1) Fiecare parte:

a) va cere comandanţilor sau celorlalte persoane care au în subordine nave ce arborează pavilionul său şi persoanelor care au în subordine unităţi de foraj marin aflate sub jurisdicţia sa să raporteze fără întârziere orice eveniment la nava lor sau la unitatea de foraj, care implică o scurgere sau o scurgere probabilă de hidrocarburi:

(i) în cazul unei nave, statului de coastă cel mai apropiat;

(ii) în cazul unei unităţi de foraj, statului de coastă sub a cărui jurisdicţie se află unitatea;

b) va cere comandanţilor sau altor persoane care au în subordine nave ce arborează pavilionul său şi persoanelor care au în subordine unităţi de foraj aflate sub jurisdicţia sa să raporteze fără întârziere orice eveniment observat pe mare, în care este implicată o scurgere de hidrocarburi sau prezenţa hidrocarburilor:

(i) în cazul unei nave, statului de coastă cel mai apropiat;

(ii) în cazul unei unităţi de foraj, statului de coastă sub a cărui jurisdicţie se află unitatea;

c) va cere persoanelor care au în subordine porturile maritime şi mijloacele de manipulare a hidrocarburilor de sub jurisdicţia sa să raporteze, fără întârziere, autorităţii naţionale competente orice eveniment ce implică o descărcare sau o descărcare probabilă de hidrocarburi ori prezenţa hidrocarburilor;

d) va instrui navele sale maritime sau avioanele sale de inspecţie şi alte servicii sau funcţionari anume desemnaţi să raporteze neîntârziat autorităţii naţionale competente sau, după caz, statului de coastă cel mai apropiat orice eveniment observat pe mare sau într-un port maritim ori mijloc de manipulare a hidrocarburilor, care implică o descărcare de hidrocarburi sau prezenţa hidrocarburilor;

e) va cere piloţilor de avioane civile să raporteze, fără întârziere, statului de coastă cel mai apropiat orice eveniment observat pe mare, care implică o descărcare de hidrocarburi sau prezenţa hidrocarburilor.

(2) Rapoartele la care se referă paragraful (1) a) (i) vor fi întocmite în conformitate cu cerinţele elaborate de Organizaţie şi vor fi bazate pe liniile directoare şi pe principiile generale adoptate de Organizaţie. Rapoartele la

care se referă paragrafele 1) a) (ii), b), c) şi d) vor fi întocmite conform liniilor directoare şi principiilor generale adoptate de Organizaţie, în măsura în care acestea se aplică.
10.4. Răspunderea şi consecinţele juridice ale poluării

LEGEA NR. 137/19959 DIN 29 DECEMBRIE 1995

Principiile şi elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, în scopul asigurării unei dezvoltări durabile, sunt:

a) principiul precauţiei în luarea deciziei;

b) principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor;

c) principiul conservării bio-diversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural;

d) principul "poluatorul plăteşte";

e) înlăturarea cu prioritate a poluanţilor care periclitează nemijlocit şi grav sănătatea oamenilor;

f) crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului;

g) utilizarea durabilă;

h) menţinerea, ameliorarea calităţii mediului şi reconstrucţia zonelor deteriorate;

i) crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi aplicarea deciziilor;

j) dezvoltarea colaborării internaţionale pentru asigurarea calităţii mediului.

Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop:

a) solicită autorităţilor pentru protecţia mediului acord şi/sau autorizaţie de mediu, după caz, potrivit prezentei legi;

b) asistă persoanele împuternicite cu inspecţia, punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii, toate documentele relevante, şi le facilitează controlul activităţilor şi prelevarea de probe;

c) se supun ordinului de încetare temporară sau definitivă a activităţii;

d) suportă costul pentru repararea prejudiciului şi înlătură urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului;

e) asigură sisteme proprii de supraveghere a instalaţiilor şi proceselor tehnologice şi pentru analiza şi controlul poluanţilor pe raza de incidenţă a activităţilor desfăşurate şi evidenţa rezultatelor, în scopul prevenirii şi evitării riscurilor tehnologice şi eliberărilor accidentale de poluanţi în mediu şi

raportează lunar rezultatele supravegherii mediului autorităţii competente pentru protecţia mediului;

f) informează autorităţile competente şi populaţia. în caz de eliminări accidentale de poluanţi în mediu sau de accident major;

g) restructurează, pentru activităţile existente, şi propun, la solicitarea autorizaţiei de mediu, programe pentru conformare. în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi;

h) adoptă soluţii adecvate pentru mediu la propunerea proiectelor sau activităţilor noi, precum şi pentru modificarea celor existente;

i) nu degradează mediul natural sau amenajat prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel.

Răspunderea pentru prejudiciu are caracter obiectiv, independent de culpă, în cazul pluralităţii autorilor, răspunderea este solidară.

In cazul activităţilor generatoare de risc major, asigurarea pentru daune este obligatorie.

Incălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.
10.5. Responsabilităţile comandantului şi ofiţerilor de la bordul navei pentru protecţia mediului marin

In conformitate cu Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1730/2001 privind aprobarea sistemelor de raportare a incidentelor în care sunt implicate nave maritime care transportă mărfuri periculoase, substanţe dăunătoare şi/sau poluanţi marini:

Comandanţii navelor maritime care transportă mărfuri periculoase, substanţe dăunătoare sau poluanţi marini în vrac ori în formă ambalată, implicate într-un incident în apele aflate sub jurisdicţia României sau în porturile româneşti, precum şi comandanţii navelor maritime care arborează pavilionul român, implicate într-un incident în afara apelor aflate sub jurisdicţia României sau în afara porturilor româneşti, sunt obligaţi să redacteze şi să transmită rapoarte, cu respectarea cerinţelor prevăzute în prezentul ordin.

Rapoartele prevăzute trebuie să fie transmise după cum urmează:

1. în cazul în care se produce un incident în apele aflate sub jurisdicţia României, comandantul navei implicate trebuie să îl notifice imediat către operatorul serviciului de comunicaţii de apel, pericol şi salvare, prin staţia de radio-coastă, pe cel puţin una dintre frecvenţele alocate comunicaţiilor de apel, pericol şi salvare pe 2.187,5 KHz sau canalul 70 VHF.

2. în cazul în care se produce un incident în care este implicată o navă care arborează pavilionul român, în afara apelor aflate sub jurisdicţie română, raportul trebuie să fie făcut către statul riveran cel mai apropiat, prin staţia de radio-coastă adecvată. în cazul în care incidentul afectează siguranţa navigaţiei, raportul va fi precedat de un apel de pericol, iar în cazul în care incidentul afectează siguranţa navei sau a persoanelor, de un apel de urgenţă.

3. în cazul în care nava nu se află în vecinătatea unei staţii de radio-coastă de frecvenţă medie (MF) sau de frecvenţă foarte înaltă (VHF), raportul trebuie făcut către cea mai apropiată staţie de radio-coastă de frecvenţă înaltă (HF) sau prin sistemul de comunicaţii maritime prin satelit.

4. în cazul în care nava se află în interiorul sau în apropierea unei zone în care a fost stabilit un sistem de raportare de către navele maritime, raportul trebuie transmis către organismul desemnat responsabil de operarea acelui sistem.

5. Formatul rapoartelor şi procedurile de raportare trebuie să fie conforme cu cerinţele prevăzute în secţiunea a 2-a "Formatul şi procedurile standard de raportare" a anexei la prezentul ordin.

6. Pe lângă rapoartele făcute conform pct. 1, în cazul în care incidentul se produce la un terminal de manipulare a hidrocarburilor, operatorul terminalului trebuie, de asemenea, să raporteze acest incident:

a) cât mai repede posibil şi utilizând mijloacele cele mai rapide, la căpitănia portului în a cărei zonă de activitate se află terminalul;

b) după posibilităţi, în conformitate cu prevederile secţiunii a 2-a a anexei la prezentul ordin.

Pentru comunicarea rapoartelor staţia de radio-coastă nu percepe tarife.

Rapoartele trebuie să conţină informaţiile specifice incluse în secţiunea a 3-a "Cerinţe privind raportarea detaliată" a anexei la prezentul ordin.

La redactarea rapoartelor se vor utiliza termenii şi noţiunile specifice prevăzute în Codul fMDG, Codul IBC, Codul IGC şi Codul INF.

Prevederile anexei la prezentul ordin nu se aplică mesajelor de pericol la care se face referire în regula V/2 din Convenţia SOLAS.

Detaliile care nu sunt disponibile imediat trebuie să fie transmise într-un raport suplimentar.

In cazul în care sunt implicate substanţe dăunătoare şi/sau poluanţi marini, raportul suplimentar trebuie să urmeze imediat sau cât mai repede posibil după raportul iniţial.

In raportul suplimentar trebuie incluse informaţiile care sunt esenţiale pentru protecţia mediului marin, în concordanţă cu incidentul. Aceste informaţii trebuie să includă lit. P, Q, R, S şi X, a cum sunt prevăzute în secţiunea a 2-a a anexei la prezentul ordin.

Probabilitatea unei deversări rezultate din avarierea navei sau echipamentelor sale constituie un motiv pentru a face un raport. Pentru a se stabili dacă există o astfel de probabilitate şi dacă este necesar să se facă raportul, trebuie să se ţină seama, printre altele, de următorii factori:

1. natura avariei, deteriorării sau defectării navei, instalaţiilor ori echipamentelor; i

2. starea mării şi condiţiile meteorologice, precum şi densitatea traficului în zonă, la momentul şi locul producerii incidentului.

Comandantul navei trebuie să facă raport cel puţin în următoarele cazuri:

1. avarierea, deteriorarea sau defectarea navei care afectează siguranţa acesteia, produsă ca urmare a unor incidente cum sunt: coliziunea, eşuarea, incendiul, explozia, deteriorarea structurală, inundarea, deplasarea mărfii; şi

2. defectarea instalaţiilor sau echipamentelor navei care are ca rezultat afectarea siguranţei navigaţiei, produsă ca urmare a unor incidente cum sunt: defectarea instalaţiei de guvernare, a instalaţiei de propulsie, a sistemului de generare a energiei electrice (generatorul electric), a mijloacelor navale esenţiale de asigurare a navigaţiei.

In cazul în care o navă este angajată sau şi se cere să fie angajată într-o operaţiune de acordare de asistenţă sau salvare a unei nave implicate într-un incident la care se face referire în art. ÎI alin. 1 lit. a) sau b) din Protocolul I la Convenţia MARPOL 73/78, comandantul navei salvatoare trebuie să raporteze fără întârziere caracteristicile acţiunii întreprinse sau planificate. Raportul trebuie să includă lit. A, B, C (sau D), E, F, L, M, N, P, Q, R, S, T, U şi X.

Comandantul navei salvatoare trebuie să se asigure că statul riveran este informat asupra desfăşurării acţiunii de salvare.

Nerespectarea prevederilor prezentului ordin de către comandanţii navelor maritime care arborează pavilionul român constituie acţiune de indisciplină şi se sancţionează în conformitate cu prevederile legale.

Nerespectarea prevederilor prezentului ordin de către comandanţii navelor maritime care arborează pavilionul altui stat, aflate în apele de sub jurisdicţia României, constatată de căpităniile de port, va fi adusă la cunoştinţă de către ANR autorităţii care a eliberat brevetul respectivului comandant şi autorităţii care a acordat dreptul de arborare a pavilionului navei implicate.

10.6. Controlul, constatarea şi sancţionarea cazurilor de poluare

In situaţii deosebit de grave, organele romane competente pot dispune, ca masuri complementare, confiscarea navei, a instalaţiilor, a uneltelor de pescuit, a aparaturii şi a altor obiecte de la contravenient, folosite la săvârşirea contravenţiei.

Bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confisca.

Sancţiunile se aplică şi persoanelor juridice.

Nu constituie contravenţie faptele prevăzute, dacă au fost săvârşite în scopul garantării securităţii navei ori a navigaţiei sau al salvării de vieţi omeneşti ori în scopul evitării unor avarii la navă sau la încărcătură.

Contravenţiile se constată şi sancţiunile se aplică, în conformitate cu reglementările în vigoare, de personalul cu sarcini de supraveghere şi control al navigaţiei din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, de personalul special împuternicit de ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul apelor şi protecţiei mediului, ministrul agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor şi de ministrul sănătăţii şi familiei, precum şi de alte persoane special împuternicite prin lege.

Aplicarea amenzilor pentru contravenţii nu scuteşte contravenientul de obligaţia de despăgubire pentru daunele pricinuite pe uscat, în apele maritime interioare, în marea teritorială şi în zona economică exclusivă ale României, în conformitate cu legislaţia română. Amenzile aplicate persoanelor fizice sau juridice străine se plătesc în valuta convertibila, prin transformarea amenzilor din lei în valuta la cursul de schimb oficial din momentul săvârşirii contravenţiei.

Impotriva procesului-verbal de contravenţie se poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia maritima şi fluviala a Judecătoriei Constanta.

Contravenţiilor le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

In cazul comiterii unor fapte pentru care legea romana prevede arestarea comandantului navei străine sau reţinerea acesteia, organele romane competente vor înştiinţa imediat oficiul consular sau misiunea diplomatica ale statului de pavilion despre masurile luate.

Nava reţinuta şi echipajul sau vor fi eliberate de îndată ce a fost depusa o cauţiune corespunzătoare, potrivit reglementarilor legale în vigoare. Cauţiunea va fi stabilita în lei şi se va plaţi în valuta convertibila, prin transformarea sumei din lei în valuta la cursul de schimb oficial de la data săvârşirii contravenţiei.

Organele Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne vor asigura aplicarea prevederilor legale şi vor acorda sprijin altor organe de stat competente la aplicarea unor măsuri de constrângere împotriva navelor străine în marea teritorială şi în zona economică exclusivă ale României, în baza prevederilor prezentei legi.

CAPITOLUL 11. TERITORIUL IN DREPTUL INTERNAŢIONAL
11.1. Teritoriul terestru, fluvial şi maritim al statului

COMPONENTA TERITORIULUI DE STAT

Teritoriul de stat este spaţiul geografic alcătuit din suprafeţe terestre, acvatice şi marine, din solul, subsolul şi spaţiul aerian asupra căruia statul îşi exercită suveranitatea sa deplină şi exclusivă. Teritoriul de stat reprezintă una din premisele materiale naturale care condiţionează existenţa statului. Teritoriul defineşte limitele spaţiale ale existenţei şi organizării statale suverane constituind astfel o noţiune politico-juridică.

Teritoriul se compune din: spaţiul terestru, spaţiul acvatic spaţiul aerian.

A. SPAŢIUL TERESTRU.

Aceasta cuprinde partea uscată (sol şi subsol) şi poate fi formată dintr-o singură întindere terestră sau din mai multe insule despărţite de ape maritime, care formează un stat arhipelag (de exemplu, Indonezia, Filipine).

B. SPAŢIUL ACVATIC.

Acesta este reprezentat de apele interioare (naţionale) şi marea teritorială. La rândul lor, apele interioare cuprind: cursuri de apă (fluvii, râuri, canale) lacuri, mări care se află în întregime pe teritoriul aceluiaşi stat, precum şi apele maritime interioare. în ce priveşte cursurile de apă, în afara celor situate în întregime pe teritoriul unui stat, există şi cursuri de apă care formează frontiera de stat între două sau mai multe state (denumite şi continue) şi cursuri care traversează teritoriile a două sau mai multe state (denumite şi succesive).

Apele interioare făcând parte din teritoriul statului sunt supuse suveranităţii sale, ceea ce înseamnă că statul exercită asupra acestora jurisdicţia sa deplină, având dreptul de a reglementa, prin legi interne, navigaţia, exploatarea hidroenergetică şi a resurselor naturale, măsurile de protecţie a mediului înconjurător, de protecţie împotriva inundaţiilor etc.

Cât priveşte apele de frontieră fiecare stat exercită drepturile sale suverane numai asupra sectorului de apă care se află pe teritoriul său, problemele care se

pun în legătură cu navigaţia, cu exploataţia şi utilizarea resurselor acestora fiind, de obicei, reglementate prin acorduri încheiate între statele riverane.

Apele maritime interioare cuprind: apa portului, rada sa, golfurile şi băile interioare, precum şi apele maritime situate între ţărm şi limita interioară a mării teritoriale (în cazurile în care linia de bază a acestora nu coincide cu linia ţărmului). Apele porturilor sunt considerate ape maritime interioare până la linia care uneşte instalaţiile permanente făcând parte integrantă din sistemul portuar şi care înaintează cel mai mult spre larg. Apele portuare fiind supuse suveranităţii statului riveran, acesta stabileşte regulile de intrare şi ieşire a navelor străine, condiţiile privind accesul, staţionarea şi activitatea acestora în apa portului şi, de asemenea, poate institui anumite interdicţii. Statul riveran arc dreptul să permită sau să interzică accesul navelor străine în porturile sale şi să stabilească porturile deschise pentru navele străine.

De regulă, porturile militare sunt porturi închise iar celelalte porturi sunt de obicei deschise navelor comerciale străine, în conformitate cu tratatele bilaterale de comerţ şi navigaţie, iar în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate, în cadrul Convenţiei multilaterale de la Geneva din 1923 referitoare la regimul internaţional al porturilor sau a dreptului internaţional culumiar.

Referitor la statutul navelor şi echipajelor în apele porturilor străine, regula generală este cea conform căreia aceste nave sunt obligate să respecte toate legile şi regulamentele statului riveran. Regulile aplicabile navelor străine sunt însă diferite, după cum nava străină este militară (de război) sau comercială ori nave de stat afectate unor scopuri necomerciale.

Navele militare sunt acelea care aparţin unui stat, posedă armament, sunt manevrate de un echipaj militar din forţele armate ale statului căruia îi aparţin, echipaj care este supus disciplinei militare şi este subordonat unui comandant cu grad militar.

Navele comerciale sunt cele care aparţin fie unui stat, fie unor resortisanţi, persoane juridice sau fizice şi care efectuează transporturi de mărfuri sau de pasageri ori exploatează resurse marine.

Navele de stat sunt destinate unor scopuri necomerciale cum sunt, de exemplu, navele de cercetare ştiinţifică, de poştă, control sanitar, vamal, pentru salvarea naufragiaţilor etc.

In scopul asigurării securităţii statului riveran, intrarea navelor de război străine în porturile sale se poate efectua numai pe baza unei autorizaţii prealabile din partea acelui stat (care poate impune anumite restricţii, atât în legătură cu numărul navelor, cât şi cu durata staţionării lor în apele sale portuare), ori a unei notificări prealabile.

In caz de forţă majoră, (furtuni, avarii etc.) navele de război pot intra într-un port străin fără autorizaţie.

In ultimii ani, o serie de state, între care şi România au interzis prin legi interne, accesul în marea teritorială, în apele maritime interioare şi în porturi a oricărei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere în masă.

Astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 17/1990, în marea teritorială, în apele maritime interioare şi în porturile României este interzis accesul oricărei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere în masă, sau care transportă asemenea arme sau muniţie pentru acestea, precum şi orice alte mărfuri sau produse interzise de legile României.

Navele străine cu propulsie nucleară pot intra în rade sau în porturi numai cu aprobarea prealabilă a organelor române competente, care va fi solicitată cu cel puţin 30 de zile înainte de data intrării.

Nava de război care e află în mod legal într-un port străin se bucură de imunitate de jurisdicţie penală şi civilă, neputând fi sechestrată, confiscată sau rechiziţionată. De acelaşi regim beneficiază şi navele de stat afectate unor scopuri necomercialc. Dacă nava încalcă legile şi reglementările statului riveran şi nu ţine seamă de avertismentul dat de a se conforma acestora, va fi somată să părăsească imediat apele portuare sau marea teritorială, iar în cazul în care interesele statului riveran sunt prejudiciate aceasta atrage răspunderea statului de pavilion.

In apele portuare, nava comercială este supusă unei duble jurisdicţii: a statului de pavilion şi a statului riveran.

Jurisdicţia penală a statului de pavilion se aplică faptelor pe care le comit între ei membrii echipajului, ca şi faptelor care privesc disciplina internă a navei. Jurisdicţia penală a statului riveran se aplică când infracţiunea a fost comisă:

a) la bordul navei de către sau împotriva unei persoane care nu aparţine echipajului;

b) pe uscat, de către membrii echipajului şi a avut ca rezultat tulburarea ordinii publice a statului riveran;

c) atunci când, deşi fapta a fost săvârşită la bordul navei, căpitanul acesteia solicită sprijinul autorităţilor locale.

Dacă problema este altfel reglementată prin tratatele încheiate de statele în cauză, vor avea prevalentă prevederilor acelor tratate.

Jurisdicţia civilă a statului riveran se exercită pentru asigurarea executării obligaţiilor contractate de nava respectivă în timp ce se află în apele maritime interioare sau în marea teritorială, precum şi pentru alte pretenţii rezultând din evenimente de navigaţie care au avut ca urmare avarii asupra navei ori încărcăturii, ca şi pentru despăgubiri şi taxe.

In astfel de împrejurări, nava poate fi reţinută sau sechestrată, împotriva acesteia putându-se lua măsuri de executare silită.