Drept maritim intenational

11.2. Regimul juridic al apelor naţionale navigabile ale României

Apele naţionale navigabile ale României sunt formate din marea teritoriala şi apele interioare navigabile.

Regimul şi întinderea marii teritoriale se stabilesc prin lege.(vezi Legea 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale şi al zonei contigue a României)

Apele interioare navigabile ale României sunt constituite din:

a) fluviile, râurile, canalele şi lacurile situate în interiorul teritoriului României, pe porţiunile navigabile;

b) apele navigabile de frontiera, de la malul romanesc pana la linia de frontiera;

c) apele maritime considerate, potrivit legii, ape interioare. Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Apelor, Pădurilor şi

Protecţiei Mediului, al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, al Ministerului Industriei şi Comerţului şi al Departamentului pentru Administraţie Publica Locala, stabileşte nominal şi pe porţiuni apele navigabile ale României. Pentru apele de frontiera se va tine seama şi de acordurile bilaterale privind regimul frontierei de stat.

Constituie zona maritima, fluviala sau a altor cai navigabile fâşia de teren situata în lungul ţărmului marii teritoriale sau ai apelor interioare navigabile, pe o lăţime de 30 de metri.

In cazuri justificate, Ministerul Transporturilor poate mari lăţimea zonei maritime, fluviale sau a altor cai navigabile, cu avizul celorlalte organe centrale ale administraţiei de stat interesate.

In porturi, zona maritima, fluviala sau a altor cai de navigaţie coincide cu incinta portuara.
11.3. Regimul juridic al apelor interioare, marii teritoriale, zonei contigue, platoului continental şi al marii libere.

Marea teritorială, delimitându-se de apele maritime interioare prin linia sa de bază, face parte integrantă din teritoriul de stat, fiind supusă - împreună cu resursele sale - suveranităţii naţionale a statului riveran iar regimul său juridic este stabilit prin legislaţia internă a statului riveran, ţinându-se seama şi de prevederile dreptului internaţional. Asupra mării teritoriale statul riveran exercită toate drepturile ce decurg din suveranitatea sa, în ce priveşte apele, solul şi subsolul, coloana de aer de deasupra, drepturi ce constă în: pescuit, navigaţie, jurisdicţia, protecţia mediului, etc. având şi obligaţiile corespunzătoare.

Pescuitul, exploatarea resurselor minerale, revin, în exclusivitate, statului riveran. Acesta poate însă încheia acorduri cu alte state, prin care să stabilească modul şi condiţiile de pescuit în marea sa teritorială pentru alte state cu sau fără clauza reciprocităţii.

Statul riveran are dreptul de a reglementa, în conformitate cu dreptul internaţional, exercitarea de către navele comerciale ale altor state a dreptului de trecere inofensivă. Cât priveşte navele străine, statul riveran determină, prin legea sa şi în conformitate cu acordurile la care este parte condiţiile de intrare şi navigaţie în marea sa teritorială, activităţile interzise în această zonă, sancţiunile pentru încălcarea acestor interdicţii, statul putând, de asemenea, să stabilească zone maritime de securitate interzise intrării navelor străine de orice fel sau numai unora dintre acestea. De exemplu, o serie de state (între care şi România), au interzis accesul în marea teritorială, în apele maritime interioare, oricărei nave care are la bord arme nucleare, chimice sau alte arme de distrugere în masă ori care transportă arme sau muniţie (art. 10 din Legea nr 17/1990).

Dreptul de control şi supraveghere vamală urmăreşte prevenirea contrabandei şi aplicarea de sancţiuni pentru astfel de infracţiuni, navele comerciale străine având obligaţia de a staţiona în locuri determinate, de a nu încărca şi descărca mărfuri în afara punctelor de control stabilite. Statele pot crea pe teritoriul lor porturi şi zone libere, în interiorul cărora sunt acordate facilităţi vamale şi fiscale pentru activităţi de comerţ, exterior, tranzit, depozitare, producţie etc. Controlul sanitar se realizează în porturi şi în apele maritime interioare şi are ca scop asigurarea sănătăţii populaţiei.

Reglementarea navigaţiei în marea teritorială de către statul riveran are ca scop asigurarea securităţii traficului, separarea căilor de trafic, pilotajul şi prevenirea abordajelor, protecţia cablurilor submarine şi conductelor petroliere, stabilirea semnalelor obişnuite şi de alarmă în caz de primejdie sau naufragiu etc.

Statul riveran este obligat să comunice prin avize pentru navigatori orice modificare adusă acestor reguli şi de a face publicitatea necesară, prin hărţi maritime, culoare de navigaţie şi sistemelor de separarea traficului.
11.4 Dreptul de trecere inofensivă prin marea teritorială

Dreptul de trecere inofensivă este recunoscut navelor comerciale ale tuturor statelor, constituind - în condiţiile actuale - un principiu general al dreptului mării. Trecerea inofensivă a navelor străine prin marea teritorială este reglementată prin legi interne, ţinându-se seama de normele dreptului internaţional. In această privinţă, Convenţia din 1982 reprezintă un progres, prevăzând reglementări mai detaliate şi clare (art. 14-93), în comparaţie cu Convenţia din 1958.

Conform art. 18-19 din Convenţie (1982). termenul pasaj este aplicabil navelor străine care intră în marea teritorială sau traversează marea teritorială spre porturile şi instalaţiile maritime ale statului riveran, spre apele interioare, porturile şi instalaţiile acestora sau dinspre acestea spre marea liberă, precum şi apelor aflate în trecere spre porturile altor state. Trecerea trebuie să fie neîntreruptă şi rapidă; oprirea sau ancorarea sunt interzise, exceptându-se cazurile impuse de nevoile navigaţiei sau ca urmare a unui caz de forţă majoră, sau avarie, pentru salvarea persoanelor sau pentru ajutorarea navelor şi aeronavelor în primejdie.

Trecerea este inofensivă atât timp cât nu aduce stingere păcii, ordini publice sau securităţii statului riveran.

Se consideră că trecerea nu mai este inofensivă dacă nava străină desfăşoară în marea teritorială una din următoarele activităţi, prevăzute în art. 19 din Convenţie:

a) ameninţă cu forţa sau foloseşte forţa împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independenţei politice a statului riveran, sau în orice alt mod contrar dreptului internaţional;

b) efectuează exerciţii sau manevre cu arme de orice fel;

c) culege informaţii care pot să aducă prejudicii apărării sau securităţii statului riveran;

d) desfăşoară propagandă care prejudiciază interesele apărării sau ale securităţii;

e) decolarea de pe nave sau îmbarcare, pe nave a oricăror aparate de zbor;

f) lansarea, debarcarea sau îmbarcarea de tehnică militară, scafandri, submarine, orice alte instalaţii în măsură să execute cercetări subacvatice;

g) îmbarcarea sau debarcarea de mărfuri, bani sau persoane cu încălcarea reglementărilor statului riveran;

h) săvârşeşte acte de poluare gravă, desfăşoară activităţi de pescuit, de cercetare, sau orice alte activităţi care nu au o legătură directă cu navigaţia.

Intrarea navelor străine cu propulsie nucleară în marea teritorială este supusă în unele state (ca şi în România) unei aprobări prealabile. Aceste nave, precum şi cele care transportă substanţe radioactive sau alte substanţe periculoase sunt obligate, ca atunci când se află în trecere inofensivă să ia măsuri speciale de precauţie.

Submarinele şi celelalte nave submersibile au obligaţia ca în marea teritorială să navigheze la suprafaţă şi să arboreze pavilionul naţional.

Statul riveran are obligaţia de a nu împiedica trecerea inofensivă, de a semnala prin publicitatea necesară orice pericol cunoscut pentru navigaţia prin marea sa teritorială, de a indica prin hărţi maritime culoarele de navigaţie şi sistemele de separare a traficului.

Totodată, el are dreptul de a adopta şi aplica măsurile legale necesare pentru a împiedica orice trecere care nu este inofensivă el poate interzice navei străine intrarea în marea sa teritorială, sau dacă nava, este în trecere, să-i ceară respectarea obligaţiilor aferente sau chiar părăsirea apelor sale.

Impotriva navelor străine infractoare, statul riveran are dreptul de urmărire a acestora în marea sa teritorială şi în anumite condiţii (nava a încălcat legile statului riveran pe timpul cât se afla în apele sale naţionale, apele maritime interioare sau marea teritorială şi dincolo de limitele acesteia, în marea liberă).

Dacă o navă a fost reţinută în afara mării teritoriale, a zonei exclusive, în împrejurări care nu justifică exercitarea dreptului de urmărire, ea va fi despăgubită, pentru orice pierdere sau daună suferită ca urmare a acestei acţiuni.

Trecerea navelor militare străine prin marea teritorială este controversată în doctrina şi în practica statelor. Convenţia din 1958 şi nici Convenţia din 1982 nu consacră direct şi clar un astfel de drept, ci acesta este recunoscut în mod indirect. în esenţă, se prevede că în trecerea lor inofensivă prin marea teritorială navele trebuie să respecte legile şi reglementările statului riveran privind această trecere şi că, dacă nu ţin seama de cerinţele de a se conforma acestora, statul riveran poate cere părăsirea de către ele a mării sale teritoriale, în aceste condiţii, nu s-ar putea vorbi de existenţa unei reglementări clare de drept internaţional privind dreptul absolut de pasaj inofensiv al acestor nave. Legislaţiile naţionale dintr-o serie de state (între care şi România) subordonează dreptul de trecere al navelor militare străine prin marea teritorială, unei aprobări prealabile a statului riveran.

Trecerea inofensiva a navelor străine prin marea teritoriala a României se efectuează în condiţiile stabilite de prezenta LEGEA 17/1990 şi de alte reglementari în vigoare, cu respectarea normelor dreptului internaţional.

Prin "trecere" se înţelege faptul de a naviga în marea teritoriala în scopul :

a) de a o traversa fără a intra în apele maritime interioare ori fără a ancora intr-o rada sau a face escala intr-o instalaţie portuara situata în afara apelor maritime interioare;

b) de a intra în apele maritime interioare şi a ancora intr-o rada sau a face escala intr-o instalaţie portuară sau de a le părăsi.

Trecerea trebuie să fie neîntreruptă şi rapida. Navele vor urma drumurile maritime, şenalele şi pasele recomandate, specificate de hărţile maritime şi în documentele de navigaţie.

Pe timpul trecerii inofensive nu se permite oprirea sau ancorarea, în afara cazurilor când acestea sunt impuse de nevoile navigaţiei, sau ca urmare a unui caz de forţa majora ori avarie, pentru salvarea persoanelor sau pentru ajutorarea navelor şi aeronavelor aflate în pericol.

Trecerea unei nave străine prin marea teritoriala este inofensiva atât timp cit nu aduce atingere păcii, ordinii publice sau securităţii naţionale.

Se considera ca trecerea aduce atingere păcii, ordinii publice sau securităţii naţionale daca o asemenea nava desfăşoară, în marea teritoriala sau în apele maritime interioare, una dintre următoarele activităţi:

a) ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independentei politice a României sau în orice alt mod contrar principiilor dreptului internaţional;

b) manevre sau exerciţii cu arme de orice fel;

c) culegerea de informaţii în detrimentul apărării sau securităţii naţionale ;

d) propaganda care prejudiciază interesele apărării sau ale securităţii naţionale;

e) decolarea de pe nave, apuntarea sau îmbarcarea pe nave a oricărui fel de aparate de zbor;

f) lansarea, debarcarea sau îmbarcarea de tehnică militară, scafandri, submarine, alte vehicule submersibile sau amfibii şi de orice alte instalaţii în măsură să execute cercetări acvatice sau subacvatice;

g) îmbarcarea sau debarcarea de mărfuri, stupefiante şi substanţe psihotrope, fonduri băneşti sau de persoane, contrar legilor şi reglementărilor în vigoare, inclusiv vamale, fiscale, sanitare sau de imigrare;

h) poluarea deliberată şi gravă, de orice natură, a apei şi a mediului marin, a spaţiului aerian de deasupra apei sau afectarea deliberată şi gravă a ecosistemelor marine;

i) orice activitate de pescuit sau altă activitate de explorare ori exploatare ilegală a resurselor naturale şi biologice;

j) orice activitate de cercetări ştiinţifice, arheologice sau ridicări hidrografice

k) orice activitate care se desfăşoară cu încălcarea reglementarilor

internaţionale în domeniul radiocomunicaţiilor sau care poate perturba

funcţionarea sistemelor de comunicaţii sau a oricărui alt echipament sau instalaţii;

1) orice alta activitate care nu are o legătura directa cu trecerea sau care se desfăşoară cu încălcarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege.

în marea teritoriala, în apele maritime interioare şi în porturile României este interzis accesul oricărei nave care are la bord arme nucleare, chimice ori alte arme de distrugere în masa, sau care transporta asemenea arme sau muniţie pentm acestea, precum şi orice alte mărfuri sau produse interzise de legile României.

Navele străine cu propulsie nucleara pot intra în rade sau în porturi numai cu aprobarea prealabila a organelor romane competente, care va fi solicitata cu cel puţin 30 de zile înainte de data intrării.

Navele străine cu propulsie nucleara şi navele care transporta substanţe radioactive sau alle substanţe periculoase sunt obligate, atunci când se afla în trecere prin marea teritoriala, sa aibă asupra lor documentele prevăzute de acordurile internaţionale pentru aceste nave şi încărcătura pe care o transporta şi sa ia masurile speciale de precauţie prevăzute de aceste acorduri.

Navele străine care transportă substanţe radioactive sau alte substanţe ori deşeuri periculoase sau nocive pot trece prin marea teritorială numai cu aprobarea organelor române competente. Aprobarea trebuie solicitată cu cel puţin 30 de zile înainte de data estimată a intrării în marea teritorială a României.

Pe timpul trecerii inofensive a navelor prevăzute la alin. 2 oprirea sau ancorarea nu este permisă, în afara cazurilor prevăzute la art. 8.

Navele străine cu propulsie nucleară sau care transportă substanţe radioactive ori alte substanţe sau deşeuri periculoase ori nocive vor utiliza numai căile de navigaţie desemnate de autoritatea română competentă şi vor respecta dispozitivele de separare a traficului prescrise.

Controlul documentelor de siguranţa a navelor cu propulsie nucleara şi a navelor care transporta substanţe radioactive sau alte substanţe periculoase, controlul dozimetric şi celelalte controale legate de protecţia mediului înconjurător se execută de organele române competente, în locuri stabilite de către acestea. Pe timpul staţionarii navelor în porturi sau în rade pot fi executate controale suplimentare.

Daca în urma controlului se constata ca prezenta unei nave poate duce la consecinţe periculoase, organele române competente pot dispune ca, intr-un termen stabilit, nava respectiva sa părăsească marea teritoriala.

Navele străine aflate în trecere prin marea teritoriala sau staţionate în rade ori în porturi nu vor folosi mijloacele de navigaţie radio, aparatura hidroacustică şi de radiocomunicaţii, sistemele electronice şi optice de observare, decât pentru necesităţile siguranţei navigaţiei şi staţionarii la ancoră, precum şi pentru a comunica cu autorităţile portuare şi a realiza traficul radio,

în clar sau folosind coduri, cu staţiile româneşti de pe uscat, potrivit regulilor şi procedurilor prevăzute în Regulamentul radiocomunicaţiilor care este anexă la Convenţia internaţională a telecomunicaţiilor.

Organele romane competente vor lua masurile necesare pentru a preveni orice încălcare a condiţiilor stabilite prin reglementările în vigoare cu privire la admiterea navelor străine în apele maritime interioare sau la instalaţiile portuare şi vor folosi orice mijloace legale, inclusiv de constrângere pentru a împiedica trecerea oricărei nave străine prin apele maritime interioare sau marea teritoriala, daca aceasta trecere nu este inofensiva.

Organele romane competente pot suspenda temporar, în anumite zone ale marii teritoriale, trecerea inofensiva a navelor străine, ori de câte ori aceasta suspendare este ceruta de asigurarea securităţii tarii sau este necesara pentru a se putea executa exerciţii militare.

Măsurile de suspendare a trecerii inofensive prevăzute la alineatul precedent vor fi publicate

în "avize pentru navigatori" emise de organele romane competente.

11.5 Jurizdicția statului riveran

Jurisdicţia statului riveran în marea sa teritorială rezultă din suveranitatea sa asupra acestei zone. Totodată, statul de pavilion îşi exercită jurisdicţia sa asupra navelor sale, indiferent de locul în care s-ar afla acestea. Rezultă, că în marea teritorială, navele sunt supuse unei duble jurisdicţii: a statului riveran şi a statului de pavilion. Totuşi, ca regulă generală, se aplică jurisdicţia statului riveran, iar cea a statului de pavilion acţionează, mai mult ca o regulă de curtoazie internaţională.

In mare teritorială se face, de asemenea, distincţie între nave comerciale şi nave maritime.

Pentru navele comerciale în trecere prin marea teritorială, jurisdicţia penală a statului riveran se exercită la bordul acestora prim acte de arestare sau de instrucţie cu privire la infracţiunile comise la bord în timpul pasajului atunci când:

a) consecinţele infracţiunii se extind asupra statului riveran;

b) a fost încălcată liniştea publică a ţării sau ordinea în marea teritorială;

c) exercitarea jurisdicţiei este cerută de căpitanul navei (ori de un agent diplomatic sau consular al statului de pavilion;

d) pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante.

Pe timpul cât se află în marea teritorială a unui stat, nava comercială străină se bucură de protecţia legilor acestuia, revenindu-i obligaţia respectării lor.

Statul riveran poate recurge la acte de arestare sau de instrucţie şi la bordul navei străine care trece prin marea teritorială după ce aceasta a părăsit apele sale maritime interioare.

Conform legislaţiei sale de poliţie, securitate fiscală şi vamală în marea teritorială, statul riveran are dreptul de vizită, de captură sau de reţinere a navelor comerciale străine, de confiscare a produselor interzise aflate la bord lor, etc.

Statul riveran poate începe exercitarea dreptului de urmărire împotriva navelor care au încălcat legile şi regulamentele, în marea teritorială şi continuă acest drept în marea liberă. Dreptul de urmărire se aplică şi în cazul încălcării legislaţiei referitoare la zona economică exclusivă.

In cazul săvârşirii unei infracţiuni înainte de intrarea navei în zona economică sau marea teritorială, statul riveran nu poate recurge la nici o măsură de instrucţie sau arestare la bordul navei, care venind dintr-un port străin se află în trecere, fără a intra în apele maritime interioare ale acestuia.

Jurisdicţia civilă a statului riveran nu se poate exercita asupra unei persoane aflată la bordul unei nave străine în trecere prin marea sa teritorială. Statul riveran poate să dispună potrivit dispoziţiilor sale legale, reţinerea sau sechestrarea ori executarea silită împotriva unei asemenea nave dar numai în legătură cu obligaţiile contractuale sau responsabilităţile asumate de navă în timpul pasajului său pentru trecerea prin apele statului riveran.

Navele de război şi navele de stat străine afectate unor scopuri necomerciale se bucură de imunitate de jurisdicţie în marea teritorială a altui stat. Acestea trebuie însă, să respecte legile statului riveran, în caz contrar, ele putând fi obligate să părăsească marea teritorială.
11.6 Marea teritorială

Incepând cu sec. XVII s-au formulat o serie de criterii pentru delimitarea mării teritoriale faţă de marea liberă, cum ar fi:

- criteriul de determinare a lăţimi mării teritoriale "bătaia tunului", regulă care a fost impusă mai ales de cerinţele militare, de apărare ale statelor;

- criteriul "linia orizontului";

- criteriul "matematic", constând într-o distanţă de 3 mile marine de la ţărm.

Treptat, are loc precizarea şi consolidarea regimurilor juridice diferitelor diferite, aplicabile mării teritoriale şi respectiv mării libere, pentru ca în anul 1930 la Conferinţa de la Haga privind dreptul mării să se recunoască şi conceptul de zonă contiguă, în care statul riveran exercită drepturi speciale, cum sunt cele vamale, fiscale, de control sanitar etc. Datorită intereselor divergente ale statelor, Conferinţa de la Haga nu a reuşit o codificare în materie. Această problemă a rămas nesoluţionată de către cele două conferinţe de la Geneva (1958 şi 1961).

Lucrările pregătitoare pentru cea de-a 3-a conferinţă O.N.U. asupra dreptului mării au creat un climat favorabil pentru instituirea regulii celor 3 mile, iar Convenţia din 19,82 consacră această regulă, prevăzând dreptul fiecărui stat riveran de a stabili mărimea mării sale teritoriale de 12 mile măsurate de la liniile de bază determinate în conformitate cu convenţia.

Limita interioară de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale diferă, în raport de configuraţia ţărmului. în cazul unui ţărm lin, fără crestături adânci, această limită e formată de linia de bază normală de-a lungul ţărmului, iar când ţărmul prezintă crestături adânci în uscat (de exemplu, fiorduri, ca în cazul Norvegiei) sau a unor insule de-a lungul coastei, limita interioară, este constituită din liniile de bază drepte care unesc punctele cele mai îndepărtate în larg, legate însă efectiv de uscat şi urmează configuraţia generală a ţărmului. în situaţia unui litoral la o mare cu flux şi reflux, limita interioară este linia celui mai mare reflux.

In legătură cu delimitarea, se ridică probleme deosebite în cazul existenţei unor golfuri, insule şi pentru statele arhipelagice.

Apa unui golf ale cărui maluri aparţin unui singur stat - până acolo unde distanţa între cele două ţărmuri naturale la intrare nu depăşeşte 24 de mile are regim de ape maritime interioare a statului riveran.

De la această regulă sunt exceptate "golfurile istorice" (de exemplu Hudson Canada, Bristol - Anglia, Riga Letonia şi Estonia), adică acelea care deşi au o deschidere mai mare de 24 mile, pe consideraţii istorice bazate pe uzul continuu şi pe recunoaşterea statelor terţe, fac parte în întregime din apele maritime interioare ale statului riveran.

Convenţia din 1982 instituie un regim juridic special pentru apele maritime ale statelor arhipelagice şi totodată defineşte arhipelagul ca un grup de insule, inclusiv parte din insule, şi ape legate între ele şi cu alte elemente naturale. în aşa fel încât formează o entitate intrinsec geografică, economică şi politică, istoriceşte considerată ca atare.

Statul arhipelagic este acel stat constituit în întregime din unul sau mai multe arhipelaguri, putând include şi alte insule. Şi în cazul statelor arhipelagice limita interioară a mării teritoriale este constituită din liniile de bază drepte care unesc punctele extreme de ale în insulelor celor mai îndepărtate, fără ca traseul acestor linii să se îndepărteze de la configuraţia generală a arhipelagului.

Limita laterală a mării teritoriale în raport cu statele vecine limitrofe, precum şi limita mării teritoriale între state situate faţă în faţă se stabileşte pe bază de acord între statele respective. în lipsa ajungerii la un acord, nici unui stat nu-i este admis să-şi extindă marea teritorială dincolo de linia mediană, ale cărei puncte sunt echidistante faţă de punctele cele mai apropiate de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale a fiecăruia dintre cele două state.

Marea teritorială a României cuprinde fâşia de mare adiacentă ţărmului ori, după caz, apelor maritime interioare, având lăţimea de 12 mile marine (22.224 m), măsurată de la liniile de bază.

Liniile de bază sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului sau, după caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale ţărmului, inclusiv ale ţărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajărilor hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare permanente.

Coordonatele geografice ale punctelor între care sunt trasate liniile de bază drepte sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. în cazul unor evoluţii obiective de natură să influenţeze punctele între care sunt trasate liniile de bază drepte, coordonatele noilor puncte sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Limita exterioară a mării teritoriale este linia care are fiecare punct situat la o distanţă de 12 mile marine, măsurată de la punctul cel mai apropiat al liniilor de bază.

Marea teritoriala a României se delimitează de marea teritoriala a statelor vecine prin înţelegeri cu fiecare dintre aceste state, în conformitate cu principiile şi normele dreptului internaţional.

Limitele exterioare şi laterale ale marii teritoriale, stabilite conform prevederilor art. 1 şi 2, constituie frontiera de stat maritima a României.

Suprafeţele de apa situate între ţărmul mării şi liniile de bază stabilite în art. 1 constituie apele maritime interioare ale României.

Apele maritime interioare, marea teritoriala, solul şi subsolul acestora, precum şi spaţiul aerian de deasupra lor fac parte din teritoriul României.

In aceste spatii România îşi exercita suveranitatea în conformitate cu legislaţia sa interna, cu prevederile convenţiilor internaţionale la care este parte şi ţinând seama de principiile şi normele dreptului internaţional.
11.6 Zona contiguă

Zona contiguă reprezintă fâşia de mare adiacentă mării teritoriale, care se întinde spre largul mării până la distanţa de 24 mile, măsurată de la liniile de bază ale mării teritoriale (art. 6 din Legea nr. 17/1990).

In această zonă, statul riveran exercită jurisdicţia şi controlul, având o serie de drepturi speciale, constând în dreptul de control vamal, fiscal, sanitar şi al trecerii frontierei de stat.

Statul riveran are dreptul de a preveni şi reprima în zonă infracţiunile comise pe teritoriul său ori în marea sa teritorială, exercitând în acest scop dreptul de urmărire împotriva navei respective.

Zona contiguă a României

Zona contigua a României este fâşia de mare adiacenta marii teritoriale care se întinde spre largul marii până la distanta de 24 mile marine, măsurata de la liniile de baza stabilite în art. 1.

In zona sa contigua, România exercita controlul pentru prevenirea şi reprimarea încălcărilor, pe teritoriul sau, a legilor şi reglementarilor sale din domeniul vamal, fiscal, sanitar şi al trecerii frontierei de stat.

11.7 Zona economică exclusivă

In vederea protejării resurselor piscicole şi a altor interese economice, în perioada 1970-1980 au stabilit o serie de state riverane, au stabilit zone speciale, zone exclusive de pescuit, de jurisdicţie sau chiar de mare teritorială până la 200 de mile, ori între 15 şi 100 de mile marine, conceptul şi instituţia zonei economice exclusive dobândind astfel semnificaţia cutumei.

In plan convenţional, ea a fost consacrată pentru prima dată de Convenţia din 1982 (art. 55-75).

Zona economică exclusivă se întinde spre largul mării pe o distanţă de 200 de mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea mării teritoriale.

Natura juridică a acestei zone se defineşte prin drepturile suverane, exclusive ale statului riveran de explorare, exploatare, cercetare ştiinţifică şi conservare a resurselor naturale biologice şi nebiologice precum şi de protecţia mediului marin.

Zona economică nu face parte din teritoriul statului riveran. Zona este supusă jurisdicţiei acestuia şi drepturilor sale suverane economice, şi reprezintă şi aspecte de mare liberă constând în: libertatea de navigaţie, de survol şi de aşezare a cablurilor şi conductelor submarine. Aşadar, zona economică exclusivă are un regim juridic mixt.

In exercitarea drepturilor sale suverane, statul riveran are dreptul de a construi, autoriza şi reglementa construirea, exploatarea şi utilizarea de insule artificiale, instalaţii şi lucrări cu scop economic şi de a stabili în jurul acestora zone de securitate până la 500 m, având obligaţia de a nu prejudicia navigaţia pe căile maritime internaţionale recunoscute.

Statul riveran poate permite, prin încheierea de acorduri, în condiţiile stabilite, statelor ne-riverane desfăşurarea unor activităţi de pescuit, beneficiind de un regim preferenţial statele fără litoral şi statele dezavantajate din punct de vedere geografic, situate în regiunea sau sub-regiunea în care se află statul riveran.

Statul riveran are dreptul de a reglementa prin legi interne exercitarea drepturilor sale suverane şi a jurisdicţiei, stabilind, de asemenea, măsuri administrative, judiciare şi de sancţionare împotriva oricăror încălcări ale regimului juridic al zonei economice.

In acest sens, România a adoptat Decretul nr. 142/1986 privind instituirea zonei economice exclusive a ţării noastre în Marea Neagră. Acest act normativ stipulează drepturile suverane şi jurisdicţia României în zonă asupra activităţilor de exploatare şi protecţie a resurselor biologice şi mediului marin, de cercetare ştiinţifică marină precum şi sancţiunile ce urmează a fi aplicate în caz de încălcare a acestor reguli. Se stabileşte lăţimea zonei (până la o distanţă de 200 mile) şi delimitarea pe cale de negocierii încheierea de acorduri cu statele riverane având ţărmurile limitrofe ori faţă în faţă.
Zona economică exclusivă a României în Marea Neagră

Zona economică exclusivă a României este instituită în spaţiul marin al ţărmului românesc la Marea Neagră, situat dincolo de limita apelor mării teritoriale şi adiacent acestora, în care România îşi exercită drepturi suverane şi jurisdicţia asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia şi coloanei de apă de deasupra, precum şi în ceea ce priveşte diferitele activităţi legate de explorarea, exploatarea, protecţia, conservarea mediului şi gestionarea acestora.

In condiţiile specifice determinate de dimensiunile Mării Negre, întinderea zonei economice exclusive a României se stabileşte prin delimitare, pe bază de acord încheiat cu statele vecine ale căror ţărmuri sunt limitrofe sau situate faţă în faţă cu litoralul românesc al Mării Negre, ţinându-se seama de faptul că lăţimea maximă a zonei economice exclusive, în conformitate cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, ratificată de România prin Legea nr. 110/1996. poate fi de 200 mile marine măsurate de la liniile de bază prevăzute la art. 11 .

Delimitarea se face în conformitate cu principiile general recunoscute de dreptul internaţional şi cu respectarea legislaţiei române, prin aplicarea, în funcţie de circumstanţele specifice din fiecare sector de delimitat, a principiilor şi criteriilor de delimitare general recunoscute, astfel încât să se ajungă la o soluţie echitabilă.

In zona economică exclusivă România exercită:

a) drepturi suverane de explorare şi exploatare, protecţie, conservare şi gestionare a tuturor resurselor naturale biologice şi/sau nebiologice şi a altor resurse care se află pe fundul mării, în subsolul acestuia, în coloana de apă, în spaţiul aerian de deasupra acestuia;

b) drepturi suverane privind alte activităţi legate de explorarea şi exploatarea zonei în scopuri economice, cum sunt producerea de energie cu ajutorul apei, a curenţilor şi a vânturilor;

c) drepturi exclusive privind amplasarea şi folosirea de insule artificiale, de instalaţii şi lucrări destinate cercetării ştiinţifice, explorării şi exploatării resurselor naturale din această zonă sau în alte scopuri economice;

d) jurisdicţie privind:

- amplasarea şi folosirea de insule artificiale, de instalaţii şi lucrări;

- cercetarea ştiinţifică marină;

- protecţia şi conservarea mediului marin şi a faunei marine;

e) alte drepturi prevăzute în prezenta lege sau în alte acte normative ale României şi de normele general recunoscute ale dreptului internaţional.

Drepturile suverane şi jurisdicţia prevăzute la alin. 1 se realizează în conformitate cu legislaţia României.

România poate coopera în zona sa economică exclusivă, prin organele sale competente, cu celelalte state riverane la Marea Neagră, pentru asigurarea conservării, explorării şi exploatării raţionale a resurselor biologice, protecţiei şi apărării mediului marin, îndeosebi în sectoarele direct învecinate cu această zonă, ţinându-se seama de caracteristicile specifice ale Mării Negre ca mare semi-închisă şi cu potenţial biologic redus.

In zona economică exclusivă a României toate statele, riverane sau fără litoral, se bucură, în conformitate cu normele general recunoscute ale dreptului internaţional, de libertăţile de navigaţie, de survol şi de a instala cabluri şi conducte submarine, precum şi de libertatea de a utiliza marea în alte scopuri licite pe plan internaţional, legate de exercitarea acestor libertăţi, în condiţiile respectării prevederilor prezentei legi şi ale altor acte normative ale României.

Pe axul traseului cablurilor şi conductelor montate în mare se instituie zone de securitate şi protecţie, care se întind până la 1.000 de metri de o parte şi de alta a acestuia.

România are interese prioritare în legătură cu stocurile de peşti anadromi care se reproduc în apele sale şi are răspunderea principală pentru aceste specii, exercitându-şi în consecinţă drepturile cu privire la ele.

Organele competente române iau măsuri pentru a asigura conservarea stocurilor acestor specii de peşti anadromi prin acţiuni corespunzătoare şi stabilirea de norme privind reglementarea pescuitului lor, inclusiv stabilirea capturii totale autorizate, şi cooperează în acest scop cu organele altor state interesate, în cazul în care speciile menţionate migrează dincolo de limitele zonei economice exclusive a României.

România asigură utilizarea optimă a resurselor piscicole şi a altor resurse biologice, prin luarea măsurilor tehnice sau de altă natură ce se impun cu privire la conservarea şi gestionarea lor în toate apele situate în interiorul limitelor exterioare ale zonei sale economice exclusive, cu luarea în considerare a celor mai sigure date ştiinţifice, iar în cazurile în care consideră necesar, în colaborare cu organizaţiile internaţionale având competenţă în acest domeniu şi la care România este sau nu este membră.

In acest scop organele competente române stabilesc anual volumul total autorizat al capturilor pentru fiecare specie de peşte şi alte resurse biologice, adoptă măsuri tehnice şi de altă natură pentru a asigura un pescuit raţional şi conservarea, protecţia şi regenerarea resurselor biologice, asigurând respectarea legislaţiei române în materie privind monitorizarea prin satelit a navelor de pescuit, inclusiv inspecţia, reţinerea, sechestrarea şi urmărirea judiciară a navelor de pescuit care încalcă drepturile suverane ale statului român.

Stocurile de peşti anadromi care se reproduc în cursurile de apă ale României nu pot fi pescuite decât în apele situate în interiorul limitelor zonei sale economice exclusive.

In ceea ce priveşte respectarea reglementărilor privind stocurile de peşti ce habitează sau traversează ape situate în zonele economice exclusive ale altor state ori migrează în apele internaţionale, cooperarea României va fi asigurată prin acorduri specifice, în vederea conservării şi gestiunii acestor stocuri, şi ţinând seama, în mod corespunzător, de interesele şi de responsabilităţile sale.

- Organele competente române pot permite accesul navelor de pescuit ale altor state în zona economică exclusivă a României, pe bază de acorduri, în condiţii de reciprocitate, cu respectarea legilor şi a reglementărilor române, precum şi a normelor general recunoscute ale dreptului internaţional, în scopul exploatării unui eventual excedent al volumului total autorizat al capturilor.

Statele care participă, pe bază de acord cu România, la măsuri care urmăresc reînnoirea stocurilor de peşti anadromi şi la refacerea resurselor piscicole şi a altor resurse biologice din zona sa economică exclusivă, îndeosebi prin finanţarea acestor măsuri, sunt luate în considerare cu prioritate la realizarea prevederilor alin. 1.

In zona sa economică România are jurisdicţie exclusivă asupra insulelor artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor, inclusiv dreptul de a exercita controlul pentru prevenirea infracţiunilor şi a altor încălcări privind legile şi reglementările sale în domeniul vamal, fiscal, sanitar şi al imigraţiei, precum şi în legătură cu legile şi regulamentele privind securitatea.

In jurul insulelor artificiale, al instalaţiilor şi lucrărilor din zona economică exclusivă a României se instituie zone de securitate şi protecţie care se întind până la 500 de metri de la fiecare punct al limitelor lor exterioare, în afară de cazurile în care se prevede altfel prin norme internaţionale general recunoscute. Organele române competente stabilesc şi instituie în aceste zone măsurile care se impun pentru asigurarea securităţii şi protecţiei atât a navigaţiei, cât şi a insulelor artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor.

Organizaţiile, companiile, persoanele fizice şi juridice, române şi străine, care au dreptul să amplaseze, să menţină şi să exploateze insulele artificiale, instalaţiile şi lucrările sus-menţionate, sunt obligate să asigure şi să menţină în stare de funcţionare mijloacele permanente de avertizare asupra existenţei acestora.

Instalarea de insule artificiale, amplasarea de instalaţii şi lucrări, instituirea în jurul lor a zonelor de securitate şi protecţie, precum şi desfiinţarea completă sau parţială a acestor instalaţii şi lucrări se comunică prin avize pentru navigatori emise de autorităţile române competente, împreună cu toate datele necesare identificării acestora.
11.8 Platoul continental și Statele arhipelagice

Platoul continental este teritoriul submarin situat dincolo de apele teritoriale sau continuarea liniei uscatului dincolo de apele teritoriale pâna la marginea externa a zonei continentale (200 m) si priveste în general resursele minerale.

În aceasta zona statul riveran are drepturi exclusive asupra bogatiilor naturale, asupra solului si subsolului marin, ceea ce înseamna ca daca statul riveran nu întelege sa exploreze sau sa exploateze, nimeni nu poate sa faca acest lucru fara consimtamântul sau expres.

În ceea ce priveste statele straine, acestea au dreptul sa opuna cabluri submarine sub rezerva statului riveran si sa respecte conditiile impuse acesta.