Echipa de elaborare: S. C. Regional Consulting & Management S. A


Strategia de dezvoltare a municipiului Odorheiu Secuiesc (2020/2025)



Yüklə 1,6 Mb.
səhifə17/27
tarix25.07.2018
ölçüsü1,6 Mb.
#58048
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   27

5.4Strategia de dezvoltare a municipiului Odorheiu Secuiesc (2020/2025)


Obiectivul strategiei unitare de dezvoltare a oraşului este elaborarea unei optici cuprinzătoare care pe de o parte se reflectă într-o viziune unitară direcţiile de dezvoltare ale diferitelor domenii, intervenţiile în zonele cheie, pe de altă parte întăreşte responsabilitatea reprezentanţilor urbani, contribuie la stabilirea unor relaţii de parteneriat, respectiv antrenează grupurile ţintă în procesele de proiectare şi implementare.

Unul din capitolele cel mai importante din strategia de dezvoltare sustenabilă a oraşului Odorheiu Secuiesc este tocmai această secţiune care formulează şi însumează obiectivele strategice.

Plecând de la analiza SWOT şi cele mai importante probleme identificate care rezumă concluziile secţiunii de diagnostică, în urma discuţiilor cu echipele de lucru, s-a stabilit că Odorheiu Secuiesc are nevoie de un document care pune pe prim plan dezvoltarea sustenabilă. Acesta transformă posibilităţile de dezvoltare formulate în analiza SWOT în obiective de dezvoltare în aşa fel încât se bazează pe punctele tari în vederea eliminării punctelor slabe şi a pericolelor eventuale.

Prezentul document este un document strategic cu optică de dezvoltare care se bazează ca punct de plecare pe de o parte pe diagnosticul enunţat în prima parte a documentului şi pe datele rezumate ale acesteia: analiza SWOT, arborele-probleme, arborele-obiective, iar pe de altă parte pe rezultatele obţinute în perioada 2008–2015.

Într-o retrospectivă scurtă, fără pretenţia de a fi exhaustivi, rezumăm bilanţul obiectivelor formulate în documentul strategic al perioadei precedente şi al rezultatelor obţinute, iar în continuare conturăm directivele perioadei 2015–2020.


Obiectivul general al Planului de dezvoltare urbană al municipiului Odorheiu Secuiesc pentru perioada 2008-2015 era înfiinţarea unui orăşel atractiv, cu o atmosferă plăcută, integrat, armonizat cu mediul său, care astfel va fi considerat, pe bună dreptate, polul de dezvoltare şi centrul regiunii, unde:

  • Economia modernă va asigura regenerarea permanentă a municipiului şi a microregiunii, respectiv competitivitatea sustenabilă ale acestora pe termen lung,

  • serviciile complexe oferite populaţiei locale şi din raza de acţiune a oraşului, vor asigura un nivel de trai ridicat,

  • iar prin exploatarea durabilă a potenţialului mediului natural şi construit va transmite valori culturale şi colective esenţiale atât localnicilor cât şi vizitatorilor.

Printre obiectivele specifice ale strategiei se prevăd următoarele:



  1. Economie competitivă, adică municipiul Odorheiu Secuiesc să atragă mai mulţi investitori, să fie mai atractiv pentru înteprinzători şi forţele de muncă, dar şi mai plăcut pentru vizitatori, decât alte localităţi din judeţ sau din regiune. Consolidarea coeziunii sociale, adică să fie preferabilă efectuarea studiilor şi studiilor suplimentare în Odorheiu Secuiesc faţă de alte oraşe mici din regiune, să fie mai important a fi „odorheian” şi de a aparţine comunităţii.

  2. Oraş provincial locuibil, agreabil, adică să fie mai agreabil şi sănătos traiul, dezvoltarea culturii şi divertismentul în Odorheiu Secuiesc, să fie mai atractivă ideea mutării în oraş.

  3. Oraşul integrat în mediul înconjurător, adică mediul înconjurător să fie mai important locuitorilor oraşului Odorheiu Secuiesc decăt celorlalte oraşe mici din judeţ şi din regiune, iar să se înceapă o colaborare cu celelalte oraşe.

Luând în considerare obiectivele principale definite, s-au stabilit priorităţile de dezvoltare printre care multe s-au şi realizat datorită implicării active şi colaborării tuturor segmentelor societăţii, astfel:



  • Realizarea şi reglementarea sistemului de parcare;

  • Transportul în comun;

  • Dezvoltarea spaţiilor verzi, de exemplu, parcul municipiului;

  • Reabilitarea unor terenuri de joacă;

  • Reabilitarea infrastructurii educaţionale;

  • Dezvoltarea centrelor şi locurilor destinate activităţilor de recreere şi de timp liber, în primul rând prin capital privat – de exemplu, skate park, wellness center;

  • Creşterea ofertelor evenimentelor sportive şi culturale;

  • Extinderea programelor culturale – de exemplu, festivalul Tánc tavasza, Festivalul G., programele Filarmonicii din Ţinutul Secuiesc.

Lipsurile cele mai semnificative se prezintă şi se concretizează – în mod neschimbat – pe plan infrastructural. Acestea includ următoarele:



  • Traficul – traficul este în continuare supraaglomerat, congestionarea traficului este un fenomen zilnic, de asemenea, dificultăţile de parcare îngreunează traficul (deşi unele probleme legate de parcare sunt deja soluţionate), condiţiile minime ale circulaţiei cu biciclete nu sunt îndeplinite, iar fluidizarea traficului pietonal nu este asigurată deocamdată;

  • Infrastructura utilităţilor publice – modernizarea reţelei de alimentare cu apă potabilă şi a reţelei de canalizare, extinderea şi eficientizarea din punct de vedere energetic a reţelei de iluminat public;

  • Patrimoniu construit – renovarea clădirilor istorice şi a monumentelor istorice, amenajarea străzilor pietonale şi spaţiilor publice;

  • Economie – îmbunătăţirea condiţiilor infrastructurale, crearea unui mediu instituţional, regulatoriu şi administrativ favorabil dezvoltării, elaborarea strategiei de branding a municipiului, dezvoltarea infrastructurii şi diversificarea ofertelor turistice;

  • Educaţie – renovarea instituţiilor educaţionale cu renume;

  • Sănătate – îmbunătăţirea condiţiilor serviciilor medicale de urgenţă (de exemplu, construirea unei piste de aterizare elicopter smurd) şi de ambulatoriu;

  • Cultură – soluţionarea problemelor imobiliare ale muzeului, etc.

Cu toate acestea, ne mai confruntăm şi cu alte probleme independente de lipsa unor dezvoltări infrastructurale. Printre acestea, fără să se vrea exhaustivă, le menţionăm pe următoarele: sfera antreprenorială a municipiului Odorheiu Secuiesc se confruntă cu probleme serioase legate de resurse umane, lipsa forţei de muncă specializate; în ultimele perioade dinamica municipiului şi-a pierdut mult din elanul de altădată, nu se mai evidenţiază existenţa şi funcţionarea unui mediu economic mai favorabil în comparaţie cu alte zone ale Ţinutului Secuiesc; s-a ivit problema lipsei comunicării şi transferului de informaţii între organele administraţiei locale şi entităţile culturale ale municipiului (şi a microregiunii); nu se mai poate vorbi de un spirit dinamic antreprenorial; etc.
De reţinut că evaluarea de situaţie formulată în prima parte a documentului cuprinde univoc şi perioada sus menţionată, cu rezultatele şi cerinţele sale în egală măsură.

După scurtul rezumat de mai sus revenim la procesul metodologic de elaborare a prezentului document de proiectare.

În elaborarea strategiei primul pas l-a constituit modelarea arborelui-probleme care însumează problemele cardinale identificate în cursul procesului de diagnostizare, acoperind totalitatea domeniilor de interes local, în vederea unei viziuni integrate (vezi capitolul 4.1.).

Plecând de la constatările arborelui-probleme am avansat în direcţia proiectării prin elaborarea arborelui-obiective care se bazează pe transformarea factorilor negativi în factori pozitivi, pe transformarea stărilor problematice nedorite în stări-ţintă care pot fi atinse prin măsurile cuprinse în prezentul document şi intrinsec prin proiecte de dezvoltare concrete.

După alegerea tipului de strategie am jalonat un obiectiv general, principalele linii directoare ale dezvoltării oraşului, punctele de vedere prioritare, am stabilit măsurile cuvenite şi proiectele de dezvoltare urbanistică corespunzătoare, pe baza arborelui-probleme şi a arborelui-obiective.

În privinţa diferitelor sectoare şi a stabilirii obiectivelor pe zonele de dezvoltare determinate ale oraşului am luat în considerare şi obiectivele strategice formulate în documentele de proiectare de nivel european, naţional, regional şi judeţean, asigurând astfel integrarea obiectivelor de dezvoltare la nivel de oraş într-un model de dezvoltare coerent.



Până în anul 2020, orașul Odorheiu Secuiesc va deveni un centru microregional dinamic, care are întotdeauna în vedere tradițiile și obiceiurile sale, va deveni un oraș atrăgător atât pentru investitori, cât și pentru turiști, precum un oraș cu nivel de trai ridicat atât al locuitorilor orașului, cât și ai zonei.
Pe parcursul elaborării planului de dezvoltare urbană s-a concretizat următorul obiectiv:

În scopul argumentării acestei afirmaţii, considerăm că este indicată prezentarea obiectivelor generale care s-au concretizat pe parcursul planificărilor pe termen mediu. Obiectivul general vizează toate cele trei grupuri ţintă (locuitorii oraşului, investitorii, turiştii) de importanţă semnificativă din perspectiva dezvoltării municipiului. Scopul nostru este elaborarea unei strategii integrate de dezvoltare urbană a minicipiului cu prevederile şi obiectivele căruia toate grupurile ţintă se pot identifica. Astfel, strategia elaborată îşi stabileşte şi prevede următoarele obiective de îndeplinit până anul 2020:



  • Municipiul şi microregiunea se va transforma într-o localitate cu un spaţiu vital cât mai confortabil, atractiv, cu un nivel de trai ridicat; va trasmite din ce în ce mai multe „mesaje pozitive” la adresa odorheienilor migraţi din zonă şi, de asemenea, vizitatorilor; se va consolida o ambianţă favorabilă vieţii cotidiene, copiilor şi familiilor.

  • Odorheiu Secuiesc va deveni oraș smart : Se va elaborarea Studiul de dezvoltare “Smart city”, inclus în Planul de investiții a localității pentru 2018. Pe baza acestui studiu se vor realiza sisteme de parcare on-line, monitorizarea prin aplicații mobile/on-line în real-time situația locurilor de parcare libere în zona centrală al orașului, sisteme smart aplicate în transport urban, folosirea sistemului de semnalizare real-time în stațiile de autobuz, sisteme on-line pentru sesizarea problemelor etc. Se va realiza aplicații smart pentru comunicarea în real-time evenimentelor din oraș locuitorilor. Este prevăzut și utilizarea unor elemente de design arhitectural în piețele, piațetele urbane - utilizând variante creative, care pot cea o atmosferă destinsă atât pentru adulți cât și pentru copii..

  • Mediul investiţional se va ameliora – în primul rând – prin simplificarea administraţiei, formarea locală a forţei de muncă, eficientizarea şi raţionalizarea administraţiei, dezvoltarea resurselor umane, precum prin emiterea unor mesaje pozitive la adresa investitorilor.

  • Se vor consolida în municipiu industria uşoară tradiţională şi sectorul terţiar; iar în acelaşi timp se va crea şi ameliora climatul investiţional favorabil societăţilor mari. Totodată se consolidează şi trece la un nivel de calitate tradiţia păstrată din epoca modernă: sectorul IMM-urilor se dezvoltă conştient, municipiul Odorheiu Secuiesc rămâne localitatea cu cel mai remarcabil spirit antreprenorial al regiunii.

  • Traficul în centrul municipiului se va caracteriza accentuat prin trafic pietonal şi de biciclete; vor apărea noi pieţe, spaţii publice care vor fi populate datorită teraselor care contribuie la consolidarea caracterului urban al municipiului Odorheiu Secuiesc.

  • Municipiul ocroteşte şi reabilitează patrimoniul său construit şi natural în scopul exploatării potenţialului regional.

  • Municipiul va deveni un centru cultural microregional; cooperarea între instituţiile culturale ale municipiului şi cele ale regiunii se va consolida, va deveni mai activ şi cu o pondere semnificativă.

  • Promovarea mentalităţii vizând protecţia şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi promovarea soluţiilor favorabile pentru economisirea energiei.

  • Se vor desfiinţa punctele de întâlnire infrastructurale aglomerate, traficul municipiului se va simplifica, diferitele puncte ale municipiului vor fi accesibile mai uşor (de exemplu, Băile Szejke, noile cartiere situate la marginea municipiului); spaţiul va fi mai locuibil ceea ce asigură condiţii mai favorabile de trai cotidian.

  • Sistemul educaţional şi formarea profesională se vor desfăşura în conformitate şi în concordanţă cu cerinţele pieţei de muncă, formarea profesională ia în considerare tendinţele şi cerinţele actuale astfel încât absolvenţii să se poate angaja cât mai curând şi cât mai uşor posibil. Sistemul educaţional şi formarea profesională sunt considerate ca fiind cele două ramuri cu o existenţă interdependentă.

  • Numărul înnoptărilor turiştilor în structurile de primire turistice va creşte cu cel puţin 2-3 zile datorită gamei lărgite de servicii turistice, respectiv serviciilor şi obiectelor turistice nou înfiinţate în municipiu şi în zonă. În locul turismului de tranzit obişnuit în zonă, municipiul şi microregiunea va capăta calitatea de destinaţie turistică unde vizitatorii vor petrece mai multe zile.

  • Integrarea zonelor urbane marginalizate (zona Budvar, Văii, Recoltei, Centrului istoric), prin mecanismul dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunităţii, prin care se vor reduce numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate.

Concomitent cu planurile de intervenţie prezentate în planul de dezvoltare inainte – dar în strictă legătură cu ele – este inevitabilă iniţierea unui dialog microregional în scopul consolidării statutului de centru microregional al municipiului Odorheiu Secuiesc. Obiectivul final şi cel mai semnificativ al unui dialog microregional este elaborarea unei strategii de dezvoltare microregională a Zonei Odorhei. Pe parcursul elaborării acesteia trebuie avute în vedere caracteristicile, potenţialul şi oportunităţile zonei, planurile de dezvoltare ale localităţilor învecinate, iniţiativele şi măsurile microregionale deja existente (în primul rând activităţile Leader).


Pe parcursul elaborării planului de dezvoltare, în cadrul fiecărei etape de lucru s-a formulat cu fermitate necesitatea unei comunicaţii interne eficace între administraţia locală şi reprezentanţii diferitelor domenii de activitate, diferitelor sectoare şi segmente ale societăţii. Obiectivul general menţionat nu se va realiza şi înfiinţa prin execuţia pur şi simplu tehnică a proiectelor prezentate în portofoliul de proiecte prioritare, ci are semnificaţie implicarea activă şi cu pondere a reprezentanţilor societăţii locale, sferei economice şi civile chiar începând din faza proiectării şi planificării. Prin urmare, este recomandată înfiinţarea celor două platforme – una economică şi una socială – în cadrul cărora reprezentanţii vieţii economice şi strategice se întrunesc o dată la şase luni sub coordonarea administraţiei locale în vederea schimbărilor de idei privind starea actuală, realizările parţiale şi implementarea proiectelor prioritare. Aceste platforme vor constitui un organ de consultanţă informală activităţii consiliului local, respectiv contribuie la luarea unor decizii referitoare la viaţa cotidiană locală cu participarea activă a Primăriei Odorheiu Secuiesc.
Pe parcursul elaborării strategiei de dezvoltare, vom identifica şi prezenta obiectivele generale şi cele tematice în baza celor patru domenii semnificative din aspectul dezvoltării mediului urban, precum infrastructură, economie, societate şi administraţie publică.


Yüklə 1,6 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   13   14   15   16   17   18   19   20   ...   27




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin