Emanuel Le Roy Ladurie

Celelalte angajări ale lui Pierre Maury au ceva monoton şi repetitiv; va fi de ajuns să rezum, foarte repede, partea aceasta, mereu aceeaşi, a „statelor lui de serviciu”: de Paşti, în 1315 (sau 1316), Pierre Maury se angajează ca cioban la Arnaud Faure, din Puigcerda, pentru cinci sau şapte săptămâni. Pentru el este un prilej să se îndrepte, din nou, către nord, până în Catalonia regiunii Roussillon: mână oile noului său stăpân, împreună poate şi cu ale lui, în Cerdagne.

Întors în dragii lui Pirinei, Pierre îl părăseşte (provizoriu) pe Arnaud Faure, pentru care tocmai făcuse diferite treburi de transhuman206 ţă; intră sau reintră în slujba fostei lui patroane, doamna Brunissende de Cervello. Această bogartă crescătoare de animale, catalană şi femeie de vază, are ca asociat pe inevitabilul Raymond Boursier, din Puigcerda, o altă veche cunoştinţă a bunului nostru păstor. Cu câţiva ani mai înainte, Pierre petrecuse într-adevăr doi ani în Cerdagne ca păstor al acestui Raymond Boursier. Păstor cunoscut şi competent, Pierre îşi poate alege stăpânii în reţeaua patronală pusă la dispoziţia lui, după cum îşi schimbă rolul, de Catalonia de sud şi de Nord, Cerdagne, valea superioară a râului Ariege. In vara aceea, Pierre duce cu el oile doamnei Brunissende şi le paşte în munţii din Ariege: echipa lui cuprinde – în afară de el însuşi şi de fratele său Jean – obişnuitul „cvartet” din Pirinei (trei oameni din Cerdagne şi unul din Andorra); plus un aragonez, originar din regiunea Teruel. După ce a trecut vara, Pierre, care tocmai îşi isprăvise munca pe care o avea de făcut pentru nobila doamnă Brunissende, se hotăreşte dintr-o dată să se ducă să mai petreacă o iarnă în Catalonia de Sud; este chemat acolo de către puternica lui afecţiune din totdeauna pentru Belibaste. îşi reia deci slujba la Arnaud Faure, pe care-1 părăsise primăvara trecută; şi se obligă să „coboare din nou”, cu oile acestui Arnaud, spre păşunile de iarnă de la Plana de Cenia, nu departe de Tarragona; în felul acesta se poate apropia de Morella şi de San Mateo, reşedinţele permanente ale micii colonii belibas-tiene (III, 172). în anii următori, ocupat cu neînţelegerile mai mult sau mai puţin amicale cu clanul Belâbastc, este ceva mai stabil. însă în vara lui 1319, o apucă din nou înspre nord: es1te întâlnit la trecătoarea Puymorens (Hospi-talet), cu vechea lui echipă de ciobani din Mon-taillou, care-i include în primul rând pe fraţii Maurs, plus un cioban din Prades d'Aillon, sat vecin cu al nostru, plus un cerdan (III, 181).

Îrt vara aceea, este evocat tot timpul – în conversaţiile echipei, lângă focul de tabără, episcopul Jacques Fournier, despre care ciobanii spun, cu teamă, că smulge adevărul când îi interoghează pe suspecţi; se mai vorbeşte şi despre preotul Pierre Clergue; nu i se spune decât micul episcop din Sabarthes, din pricina puterii pe care o are; duce la distrugerea ţinutului, întrucât este complice cu Inchiziţia. Oamenii aceştia nu ştiu, bineînţeles, că mulţi dintre ei, împreună cu Pierre Clergue însuşi, vor ajunge curând în ghiarele episcopului ap-pamean.

Ce iese din pisică şoareei mănâncă: în ziua de sfântul Ioan din anul acela, Pierre nu mai poate rezista vechilor şi utilelor sale apucături de salariat nestatornic. îşi părăseşte aşadar patronul din acel moment, cerdanul Raymond de Barri. Şi intră din nou la draga sa patroană Brunissende de Cervello, pe care. de acum încolo, o întâlnim în toate călătoriile lui (III, 181). Pentru lunile care mai rămân din anotimpul frumos, Pierre, proaspătul angajat, plecă împreună cu turma pe care o are în grijă, la o oarecare distanţă de Hospitalet, până în ţinuturile Cavaleriei şi Fontaine-argent. Grupul lui de păstori, din care face parte şi fratele său Jean Maury, cuprinde oameni din Cerdagne, Catalonia, Îndorra şi, în sfârşit, Ariege, din satele Montsegur şi Montaillou.

Vara aceea se scurge fără eretici. Totuşi, speriat de nişte amintiri neplăcute, Pierre preferă, prudent, să nu coboare din creierul munţilor Pirinei înspre podişurile din Sabarthes, care, în ceea ce-1 privea, ar fi putut fi nesigure. Chiar şi partea de sus a ţinutului Sabarthes pare, eventual, nesănătoasă pentru acest om îndrăgostit de libertate. La venirea iernii din 1319-1329, Pierre nu mai şovăie: pleacă în transhumantă, pentru hibernare meridională, înspre regiunile Tarragona, în apropiere de Carol şi de mânăstirea Sainte Croix (III, 181, 208

). Destinul său se confundă cu cel al prietenilor lui Belibaste; iar arestarea lui, cum se va vedea, se va produce curând după a acestora.

Cu prilejul unei vizite la Guillaume Belibaste, probabil prin 1319, în preajma sărbătorilor de Paşti, Pierre Maury este pus, în mod serios, în faţa unei perspective de căsătorie (III, 185). După o discuţie privitoare la absenţele prea îndelungate ale lui Pierre şi ia imposibilitatea morală în care s-ar afla Cristos, dacă era într-adevăr prezent în Eucarisitie, să treacă prin părţile ruşinoase ale trupului omenesc, Belibaste atacă problema crucială: căsătoria lui Pierre Maury. Sfântul om, pentru a ajunge aici, foloseşte mai întâi o dialectică de papis-taş, care începe cu nişte critici prieteneşti: te-ai apucat din nou de crailâcuri, Pierre. Ai întreţinut o ibovnică, timp de doi ani cit te-ai aflat la păşune 8- Apoi a continuat, pe aceeaşi temă, spunând, în esenţă, următoarele: Pierre, te risipeşti, ar fi bine să nu mai umbli, în transhumantă, din păşune în păşune, şi din ibovnică în ibovnică. A sosit vremea să te îmori. întru-cit Pierre respinge cu hotărâre acest argument, Belibaste îşi schimbă, sau mai curând îşi descoperă, bateriile: fiindcă nu vrei să te lipseşti de femei, îi spune el ciobanidui, ei bine, mă voi strădui să-ţi găsesc eu una bună. Va fi în stare să priceapă ce este binele (va fi eretică). Pe deasupra, poate că veţi avea copii, care vă vor sluji, şi vă vor fi sprijin la bătrâneţe. Ar fi, oricum, mai cinstit din partea ta să ai o singură femeie, decât să te ţii după o mulţime de fete, care te mănâncă de viu. Răspunsul lui Pierre este prompt:

— Mu-mi trebuie nevastă. N-am cu ce s-o ţin. Nu îndrăznesc să mă însor, deoarece nu am siguranţă (de frica Inchiziţiei).

Prima tentativă a lui Belibaste, ca să-1 facă pe Pierre să se căsătorească aşa cum se cuvine, se soldează aşadar cu un eşec. Bună cunoscă-* toare, Guillemette Maury, care ştie bine ce este cu compatriotul ei, îşi dă repede seama care este cauza acestui insucces: Tu n-ai astâmpăr, Pierre! (III, 180-187). Nu trebuie căutată altă cauză. Formulând o judecată de acelaşi tip, celălalt Pierre Maury (frate cu Guillemette) întăreşte, vorbind despre bunul nostru păstor: Pierre, ţie ţi-e dor de locurile natale. Vrei cu orice preţ să te întorci în neprielnica şi primejdioasa ta patrie (valea superioară a râului Ariege). într-o zi, ai să ajungi la închisoare.

Văzând atâta îndărătnicie, din partea unui păstor care stăruie să se întoarcă în Sabarthes, unde este totuşi persona non grata, lui Beli-baste nu-i mai rămâne, ca şi fratelui Guillemet-tei, decât să ridice braţele către cer: Bine, să plece, de vreme ce ţine musai la aceasta. Orice i-aş spune, nu vrea să răraână. Ultimul (provizoriu) cuvânt îl are, fireşte, Pierre Maury, care învinge încercările de seducere şi de seden-tarizare ce se fac asupra luiDe fapt, mă voi întoarce la oile Brunissen-dei! (111,187).

Întoarcerea la turmă se desfăşoară clasic: hibernare, apoi petrecerea verii alături de catalani, cerdani, oameni clin Ariege, din Aragon, în zona pireneană şi în Catalonia. Anul următor. Pierre credincios tropismelor propriei sale transhumante ideologice, se întoarce la colonia ' belibastiană. La Morella, într-o noapte de noiembrie, Pierre se culcă în acelaşi pat cu Guillaume Belibaste (III, 188). A doua zi, cei doi bărbaţi pleacă, pe jos, la San Mateo; în drum, se opresc la hanul Doamnei Gargailie (la Na Gargalha). După masă, pornesc din nou la drum; după mai bine de un an, Belibaste nu vrea să mai umble cu ocolişuri şi-i spune încă o dată prietenului său să se însoare. De data aceasta însă, îi propune un nume precis de femeie: Vreau să-ţi spun ceva, îi declară el lui Pierre (ibid.). Nu poţi zburda aşa, la nesfârşit. Aş fi de părere să te învoieşti să-ţi ici o nevastă.

Dintre cele ce pricep ce este binele (eretică). Şi să stai cu ea. Şi care să te ajute la bătfineţe. Şi de la care să ai, eventual, băieţi şi fete. De care te' vei bucura. Şi cure (soţia) te va ajuta ciad nu vei mai putea. Şi tu o vei ajuta pe ea. Şi de care (spre deosebire de iubite) nu va fi nevoie să te fereşti.

Ideea de a avea o „jumătate iubitoare”, care să-i oblojească reumatismele senile, nu-i pare atrăgătoare lui Maury. Ripostează deci la discursul lui Belibaste, încâlcit cu tot felul de şi şi de care, invocând, ca de obicei, condiţia (pretinsă) lui de om sărman.

— Nu-mi trebuii* nevastă, spune el. Am des tulă bătaie de eap ca să am eu din ce trăi.

Atunci, Belibaste dă cărţile pe faţă:

Am o nevastă pentru tine, Raymonde, cea care locuieşte cu mine. Este tocmai ce-ţi trebuie ţie.

Dar bărbatul ei, Piquier, poate că mai trăieşte, i-o întoarce numaidecât Pierre Maury.

Nu, răspunde omul cel sfânt, nu cred să mai fie pe lumea aceasta. Şi apoi, viu sau mort, în locurile acestea, nu poate să vă stân gherească prea mult. Intre timp, Raymonde şi cu tine vă puteţi vedea de treabă, dacă ajun geţi să vă înţelegeţi (ibid.).

Zdruncinat, sedus poate, Pierre bate în retragere. Din clipa aceea, adoptă o poziţie de espectativă, dar nu defavorabilă:

— Raymonde nu este de mine, îi spune ci lui Guillaume (este fata unui proprietar de fierărie, sau a unui fierar înstărit; condiţia.

ei socială este mai înaltă decât cea a unui cio ban din Montaillou, cum este Pierre Maury).

Dacă vrei, vorbeşte cu Raymonde. Nu mă îm potrivesc, însă nu poate fi vorba să mă apuc eu să-i spun ceva.

Luându-se astfel cu vorba, cei doi ajung la San Mateo, la domiciliul Guillemettei Maury. Ca de obicei, la această persoană ospitalieră, 211 este iunită lume; în afară de Guillemette, se află acolo infirmul Arnaud Maury, fiul patroanei; fratele acestuia; şi, în plus, o femeie străină, angajată ca să dărăcească lina; şi un om sărman, pe care Guillemette îl pofteşte la masă „de dragul lui Dumnezeu” (III, 188-189). Se ia întâi o gustare. Apoi toţi se aşează la cină. Intre timp, Pierre Maury – după ce a oscilat, ca Panurge, între a se căsători şi a nu se căsători – este aproape hotărât, nemaiputându-se opune, să asculte sfaturile conjugalizante ale lui Belibaste.

— Dacă ţi se pare că este bine să mă însor cu Raymonde, îi spune el sfântului om, stai de vorbă cu ea. Şi dacă ea se învoieşte, mă învo-iesc şi eu. Stai de vorbă, mâine, când vei ji acolo, şi cu unchiul meu Pierre Maury (fratele Guillemette, omonimul eroului nostru).

Trebuie spus, pentru a explica slăbirea credinţei lui. Pierre în celibat, că bunul nostru păstor este asaltat din toate părţile. Cei ce forţează blo. cusul izbutesc să rupă fragilele bariere puse, cu succes pină atunci, de Pierre în faţa tentativelor matrimoniale. Bupă cina de la Guillemette, vine rândul stăpânei casei, cât mai stau de vorbă, seara, să-1 sâcâie pe Maury: Doamne, zice ea, mare necaz pe capul nostru cu Pierre acesta. Nu e chip să~l ţii pe loc. Când plea'că (pentru transhumanta), nu mai ştim de-l vom revedea vreodată, de cumva se duce prin părţile unde se ajlă duşmanii noştri (valea superioară a râului Ariege). Acolo, de-ar ji re-cunoscut, ar ji prins; şi, o dată cu el, am ji şi noi ceilalaţi nimiciţi 9.

Ipocrit, Belibaste, care ştie că, acum, Pierre muşcase din nadă, Ee preface că este obosit de o discuţie ca aceasta şi că o socoteşte de prisos:

— N-avem ce jace, îi spune el Guillemettei.

Pierre. nu se va schimba. Să nu mai vorbim despre aceasta (III, 189). – ': – '

Dar Guillemette nu se lasă:

Vreau să-l însor pe Pierre, ca şi pe fiul meu Jean. Ştiu eu nişte femei care le-ar fi pe plac. Am şi vorbit despre acest lucru. Căsăto riile acestea ne-ar aduce bunuri şi prieteni.

Nimic de zis, îi răspunde Belibaste. Vreau însă ca aceste viitoare neveste să fie din cele care ştiu ce este binele (bănuim că omul cel sfânt, vorbind în felul acesta, are el ceva în cap: se gândeşte anume la Raymonde a sa, pe care i-o propusese lui Pierre pe când veneau la San Mateo, şi ale cărei convingeri catare erau foarte solide).

Cu aceste vorbe hotărâte, sau aproape hotă-râte, se încheie seara. La Guillemette nu este destul loc: cei doi Pierre Maury (fratele Guil-lemettei şi ciobanul nostru). Guillaume Belibaste şi Arnaud Maury se vor culca, toţi patru, în acelaşi pat. Recordul de înghesuială este do-borât, O baie de mulţime.

Ce-are a face! Belibaste şi-a atins ţelul. A doua zi dimineaţă, întoreându-se la Morella, Guiilaume şi Pierre fac escală, aşa cum se cuvine, în hanul Doamnei Gargaille. Acolo, bunul nostru păstor îi spune omului celui sfânt, în faţa căruia capitulează definitiv: fiindcă iii atât de mult să mă însor cu Raymonde, mă supun voinţei tale.

Chiar în aceeaşi seară, cei doi bărbaţi ajung ia Morella: Belibaste, foarte simplu, o întreabă pe corezidenta lui, Raymonde Piquier:

— Vrei să fii nevasta lui Pierre Maury?

— Da, vreau, răspunde ea.

La aceste cuvinte. Belibaste se pune pe râs, dorind să exprime astfel o satisfacţie lăuntrică, uşor de înţeles, aşa cum se va vedea nurnai-<1ec: t. Sau poate că râsul acesta nu este, implicit, decât un mod de a spune noului cuplu: vă declar uniţi prin căsătorie. După ceremonia aceasta, trioul. – nu îndrăznesc să spun triunghiul – mănâncă la iuţeală nişte peşte şi pâine binecuvântată de Belibaste. Iar noaptea următoare, dacă ne luăm după povestirea scurtă şi simplă a lui Pierre Maury, făcută la Inchiziţie:

— Ne-am culcat, trupeşte, împreună, Ray-monde şi cu mine (III, 190).

Căsătoria aceasta, care s-a făcut cu atâta greutate, s-a desfăcut foarte repede. A doua zi după nuntă, Belibaste, care, de obicei, este o fire veselă, se arată deprimat (ibid.). Trei zile şi trei nopţi ţine post (endura). După această jumătate de săptămână de penitenţă – sau aproape – omul cel sfânt îl ia pe Pierre Maury de o parte. şi îi propune, de-a dreptul, să rupă legătura aceasta atât de proaspătă. Pierre nu-i poate refuza nimic prietenului său. Poate că ştie şi la ce să se aştepte de la el. Se în-voieşte la ciudata cerere a micului profet. Divorţează numaidecât. Pierre, după ce Belibaste îi spune ceva Raymondei, se trezeşte din nou în burlăcie, de care nu se despărţise decât o foarte scurtă săptămâna. După câtva timp, nu-i mai rămâne decât să se întoarcă la oile lui, în timp ce Raymonde naşte un prunc.

Al cui este acest copil? Al lui Pierre? sau al lui Guillaume? Al păstorului cel bun? sau al omului cel sfânt? Greu de spus. însă cea de a doua ipoteză este mai verosimilă. Guillaume Belibaste, de multă vreme, locuia cu Raymonde la Morella; susţinea, faţă de cine voia să-1 asculte, că nu se atingea niciodată de o femeie în pielea goală. I se întâmpla, desigur, să doarmă oficial cu Raymonde în acelaşi pat, mai ales când călătoreau, şi prin hanuri. Dar spunea în gura mare că n-o făcea decât de ochii lumii, ca să-i amăgească pe oamenii Bisericii romane, să creadă că este căsătorit, nu „parfait”. Ca să iasă basma curată din coabitarea aceasta atât de strânsă, afirma că, de altfel, înainte de a se urca în pat cu guvernanta lui, avea mare grijă să nu-şi scoată lenjeria de corp. Aceste cucernice scene de teatru comic nu puteau înşela la nesfârşit. Guillaume era, într-adevăr, de multă vreme concubinul Ray-mondei. Trebuia să fii naiv ca Pierre Maury ca să nu-ţi dai seama. Sau, mai probabil, să fii generos ca el, să ai prietenia frăţească pe care o avea el pentru Guillaume, la fel de vie şi de caldă ca cea care-1 lega pe Bernard Clergue de fratele său Pierre, preotul. Prietenie masculină, care, până la urmă, va fi socotită echivocă.: Pierre Maury, în orice caz, faţă de Inchiziţie şi faţă de cei apropiaţi lui, se va hotărî să ascundă desfrâul acestui parfait; se va face, pe deplin încredinţat sau de bună credinţă, că nu ştie nimic. El însuşi a arătat, faţă de fratele său Jean Maury (care-i reproşa „căsătoria” aceasta caraghioasă), caro sunt motivaţiile ascunse ale purtării sale: nu puteam face altfel, spune el, deoarece ţineam mult la Guillaume Belibaste 10. Pierre Maury era atât de afectuos încât accepta să înghită tot ce-i pregătise Belibaste.

Insă cei din jurul lui Pierre nu au motive la fel de puternice ca să tacă. Emersende Marty (din Montaillou) şi Blanche Marty (din Junac), soră cu Raymonde Piquier, ambele refugiate în zona iberică, condamnă scandalul; ceva mai târziu, îi arată, necruţător, că a fost înşelat: nu-mi prea place purtarea seniorului Bâlibaste faţă de tine. îi spune Emersende lui Pierre; te-a căsătorit cu Raymonde; apoi te-a despărţit de ea; şi a făcut atâta zarvă în casă după această căsătorie, încât te-a silit să pleci în mijlocul unei ierni foarte grele. Era cit pe-aci să mori de frig într-o trecătoare din inunţi (III, 198).

Iar Blanche Marty este şi mai necruţătoarej îi spune bunului păstor, verde în faţă, ce este cu Raymonde care i-a fost nevastă timp de trei zile: Pe vremuri, dezvăluie Blanche, locu* Fr. „caleţonnades”. 215 iam împreună, eu, Guillaume Belibaste şi Ray-monde, în. satul Prades n. într-o bună zi, am intrat dintr-o dată în odaia în care dormeau Guillaume şi Rayvionde. Am găsit cuplul în pat, Guillaume cu genunchii îndoiţi, de parcă ar fi fost gata s-o cunoască trupeşte pe Ray-monde, sau de parcă tocmai o cunoscuse în acest fel. Când Guillaume, prins asupra faptului, m-a văzut, a strigat:

— Lepădătură, tulburi înfăptuirile Sfintei Biserici (III, 198).

Şi Blanche încheie, ca una ce nu se lasă dusă de nas: ori rn-am înşelat eu asupra celor cs vedea; ori Guillaume făcea, într-adevăr, ştii tu ce, cu Raymonde. Aceste dezvăluiri, pentru ciobanul dus de nas – poate de bună voie, din credinţă frăţească – erau limpezi: Guillaume îşi lăsase iubita însărcinată; ca să-şi salveze onoarea lui de parfait, o măritase câteva zile cu păstorul cel bun, care, astfel, lua asupra lui paternitatea copilului ce avea să se nască. Guillaume îi făcea, literalmente, un copil lui Pierre Maury. Omul cel sfânt, în felul său, era un tartuffe. Dar să nu fim nedrepţi cu el: este un tartuffe ce va fi ars pe rug. înţelegem de ce Orgon, de data aceasta, trebuie să-i rămână credincios.

Prieten generos, ciobanul din Montaillou se hotărăşte să şteargă totul cu buretele. In ciuda acestei căsătorii care se sfârşeşte repede, el îi rămâne devotat iui Belibaste, care trăieşte rriai departe pe spinarea lui. Participă chiar la lungul marş al omului cel sfânt şi al celor apropiaţi lui către nord, provocat de spionul Ar-naud Sicre. Acesta se strecurase, ca un vierme într-un fruct. în colonia belibastiană, ca s-o nimicească. Curând după prinderea lui Guillaume, Pierre, după câteva peregrinări lipsite de interes, va fi şi el prins de Inchizitor. Osân-dit la temniţă, în 1324, din clipa aceea, va dispare din orizontul nostru de arhivă.

NOTE

III, 148 sq. şi III, 153; cf. şi Ph. Wolff, Cornmerce., harta 4, în fine; M. Chevalier, pp. 603-604 şi n. 5.

III, 160. De fapt, ciobanii şi migranţii, inclusiv ereticii parfaiis, părăseau eventual câteva săptămâni munca itinerantă cu oile, ca să facă ceva ce aducea câştiguri mai mari, munci de sezon ca săpatul viilor (III, 165).

Infra, cap. VII.

Actualul departament Ariege.

Localitate din „Pirineii-Orientali” de astăzi.

C. III, 166. Belibaste se compara adesea cu Fiul lui Dumnezeu (II, 78). Credincioşii din micul său grup spuneau despre el: Este Duhul Sfânt, (II, 49).

Despre cele precedente: Iii, 169. Despre reuşita materială a unor emigranţi din Ariege în Catalonia, şi mai ales a meşteşugarilor calificaţi, cizmari, fie rari etc, care câştigă mult, v. III, 171. Insă văduvele emigrate la sud de Pirinei – când nu au copii adulţi, ca să le sprijine – îmbătrânesc adesea în mizerie.

III, 185. Nu ştim mai mult despre această mişte rioasă amantă, şi regretăm. Adevărul este că o în trebare sau aluzie indiscretă a lui Guillaume Beli baste ar putea, în acest context, lăsa să se creadă că misterioasa iubită nu este alta decât doamna Brunissende de Cervello! Dar nu avansez această sugestie decât cu scepticism. Oricât de mare ar fi fost laxismul femeilor nobile, care nu se prea sinchiseau de situaţia amanţilor lor, distanţa socială era foarte mare între aceste doua personaje, şi nu vedem cum bunul nostru păstor, în ciuda relativei lui bogăţii şi a purtărilor lui alese, ar fi putut reduce cu totul o astfel de distanţă, în orice caz, iată dialogul: Beli baste, după ce i-a reproşat lui Pierre legătura pe care o avusese, timp de doi ani, cu o amantă, la păşune, îi declară mai departe: Pierre, ai de gând să te întorci ca să locuieşti cu doamna Brunissende de Cervello?

Da, răspunde Pierre.

Atunci, reia Belibaste, fiindcă nu vrei să te lipseşti de femei, îţi voi găsi eu una bună etc. (cf.

HI, 186).

— III, 189. Guillemette socoteşte, într-adevăr, că, dacă Pierre Maury este prins de Inchiziţie, acesta va vorbi. Aşa fac, în tot cazul, potrivit dezgustului lor faţă de minciună, dar nu chiar simplii „credin-cioşi'1, cel puţin ereticii parfaits sau bonshommes, când sunt încarceraţi de către Biserica romană.

Omul cel sfânt, dimpotrivă, nu se gânrâea, de fapt, decât să exploateze prietenia, nrfmpărtăşită de e], pe care i-u purta pastorul cel bun; să exploateze, de asemenea, generozitatea financiară a acestuia. Un suflet bun din Montaillou i-o va spune, cândva, direct lui Pierre Maury, după „scurta lui întâlnire” cu Raymonde: Guillaume Belibaste şi Raymonde nu prea au chef să mai rămâi cu ei la Morella. Deoarece omul cel sfânt s-ar da de ceasul morţii la gândul că vrei să te culci cu Raymonde. Raymonde şi Belibaste nu vor de la tina decât avutul tău; nu le pasă dacă te văd, şi nu ţin să stai cu ci (III, 195). Despre cupi ditatea lui Belibaste, v. şi: II, 442, III, 171.

III, 198. Prades, în apropiere de Tarragona. A nu se confunda i u Prades, în ţinutul Aillon.

i-p

Capitolul VI

ETNOGRAFIA PIRINEILOR PĂSTOREŞTI

Biografiile lui Pierre şi Jean Maury, cea a lui Pellissier, a lui Benet, a lui Maurs şi ale altor câţiva, la care se adaugă o mulţime de fapte mărunte din viaţa de cioban, răspândite prin registrul lui Fournior, pun oare temelia unei etnografii a Pirineilor păstoreşti, în primul sfert al secolului al XlV-lea? Aş fi ispitit s-o cred, întrucât aceste dosare ale Inchiziţiei sunt înţesate de date privitoare la transhumantă şi la păşunatul ovinelor.

Mai întâi, o etnografie economică: ciobanii şi ciobăniţele sunt oameni de afaceri şi femei de afaceri, de boriasi, uneori foarte aprigi. Borias sunt borias; sunt aşa cum Pierre Maury o află, pe spinarea lui, cu prilejul negoţului cu lână, cu miei şi cu piei pe care-1 face cu ruda sa Guillemette Maury. Schimbul, în regiunea de păşuni de pe înălţimile muntoase, se face pe bani (cum s-ar putea face altfel?), dar nu într-o măsură atât de mare încât să suprime trocul şi zălogul în natură, care sunt înfloritoare din clipa când se face simţită o lipsă de bani lichizi. Pierre Maury nu avea bani, a dat zălog lui Raymond Barry treizeci de oi, care constituiau singura lui avere, ca parte din preţul pe care normal ar ji trebuit să-l plătească atunci când a cumpărat o sută de oi de la acest

Rctymond Bamj (II, 186). Dacă nu am bani, dau oi: judecata aceasta, sau practica aceasta, pare destul de răspândită. Alaza'is Faure din Montaillou îi oferă o jumătate de duzină de oi, sau chiar o duzină, lui Bernard Benet, din aceeaşi parohie, dacă acesta acceptă să ascundă inchizitorilor „consolarea” lui Guillaume Guil-habert, fratele ci (I, 404). Şi, în general, fie că este vorba de seducerea străierului de la închisoare, fie de dorinţa de a-i întâlni pe eretici, cuvântul de ordine este acelaşi: oferă lină; nu există un dar mai bun pentru a întreţine prieteniile; sau pentru a le stârni. Importanţa trocului nu împiedică existenţa şi funcţionarea unei economii monetare, pe semne mai activă în zona muntoasă, unde se cresc ovine, decât în ţinutul de jos, unde se cultivă cereale2. Banii se strecoară între vânzarea lânii şi cumpărarea mieilor: Pierre Maury i-a cerut rudei sale, Guillemette, banii pe care-i scosese din, vânzarea lânii produsă de turma pe care i-o încredinţase anul trecut. Ea i-a răspuns: