Epidemiologia

EPIDEMIOLOGIA SPECIALĂ

II.1. Infecţiile intestinale

2.1.1. Complement simplu

355. 
     Agentul patogen în febra tifoidă este:
     

1. 
   S.typhimurium;
   
2. 
   S.enteritidis;
   
3. 
   S.typhi.
   

355. 
     Sursa principală de agenţi patogeni în febra tifoidă este:
     

1. 
   bolnavul;
   
2. 
   purtătorul acut;
   
3. 
   purtătorul cronic.
   

355. 
     Calea principală de transmitere în febra tifoidă este:
     

1. 
   hidrică;
   
2. 
   alimentară;
   
3. 
   de contact.
   

355. 
     Perioada de incubaţie în febra tifoidă este:
     

1. 
   1–20 zile;
   
2. 
   6–25 zile;
   
3. 
   1–14 zile.
   

355. 
     În diagnosticul precoce al febrei tifoide se utilizează:
     

1. 
   urino- şi coprocultura;
   
2. 
   investigaţiile serologice;
   
3. 
   hemocultura.
   

355. 
     În vaccinoprevenţia febrei tifoide este utilizat:
     

1. 
   vaccinul viu atenuat;
   
2. 
   vaccinul inactiv sau chimic;
   
3. 
   anatoxina.
   

355. 
     Măsurile antiepidemice de bază la febra tifoidă ţin de:
     

1. 
   sursa de agenţi patogeni;
   
2. 
   mecanismul de transmitere;
   
3. 
   receptivitatea populaţiei.
   

355. 
     Sursă de agenţi patogeni în febra tifoidă este:
     

1. 
   omul bolnav în ultimele 2–3 zile ale perioadei de incubaţie;
   
2. 
   omul bolnav în perioada de convalescenţă;
   
3. 
   rozătoarele sinantrope.
   

355. 
     Bolnavul cu febră tifoidă este contagios:
     

1. 
   în perioada de incubaţie;
   
2. 
   toată perioada de manifestări clinice;
   
3. 
   în perioada de convalescenţă.
   

355. 
     Sursa principală de agenţi patogeni în febra tifoidă este:
     

1. 
   bolnavul cu forme asimptomatice;
   
2. 
   purtătorul;
   
3. 
   bolnavul cu forme clinice manifeste.
   

355. 
     Diagnosticul de “portaj tranzitor” în febra tifoidă poate fi presupus, daca S.typhi a fost depistată în:
     

1. 
   urinocultură;
   
2. 
   coprocultură;
   
3. 
   hemocultură.
   

355. 
     Supravegherea persoanelor ce au fost în contact cu bolnavul de febră tifoidă se efectuează timp de:
     

1. 
   21 zile;
   
2. 
   14 zile;
   
3. 
   7 zile.
   

355. 
     Grupul de vârstă cu risc major în febra tifoidă este de:
     

1. 
   1–4 ani;
   
2. 
   20–40 ani;
   
3. 
   50–70 ani.
   

355. 
     Spitalizarea bolnavilor cu febră tifoidă se efectuează:
     

1. 
   după indicaţii epidemiologice;
   
2. 
   obligatoriu toţi bolnavii;
   
3. 
   după indicaţii clinice.
   

355. 
     Externarea din staţionar a convalescenţilor ce au făcut febra tifoidă se efectuează:
     

1. 
   fără investigaţii bacteriologice:
   
2. 
   în baza unui rezultat negativ de laborator;
   
3. 
   în baza a trei rezultate negative de laborator.
   

355. 
     Scopul supravegherii epidemiologice în febra tifoidă la etapa actuală este:
     

1. 
   eradicarea infecţiei;
   
2. 
   diminuarea indicilor morbidităţii;
   
3. 
   efectuarea măsurilor ce ar face populaţia ireceptivă.
   

355. 
     În condiţiile actuale procesul epidemic în febra tifoidă se manifestă prin:
     

1. 
   tendinţa de majorare a morbidităţii;
   
2. 
   manifestări epidemice ale morbidităţii;
   
3. 
   nivelarea majorărilor sezoniere.
   

355. 
     Determinarea fagovariantelor ale germenilor febrei tifoide are im­por­tan­ţă practică pentru:
     

1. 
   terapia etiotropică şi patogenetică raţională;
   
2. 
   determinarea sursei de infecţie;
   
3. 
   prezintă importanţă practică substanţială.
   

355. 
     Profilaxia febrei tifoide la persoanele contacte cu bolnavul este rea­li­za­tă cu:
     

1. 
   antibiotice;
   
2. 
   bacteriofag;
   
3. 
   vaccin.
   

355. 
     Putem suspecta portaj tranzitor în cazul depistării a Salmonella typhi în:
     

1. 
   urinocultură;
   
2. 
   coprocultură;
   
3. 
   bilicultură.
   

355. 
     Perioada de dispensarizare după suportarea febrei tifoide sau a pa­ra­ti­filor este de:
     

1. 
   21 zile;
   
2. 
   3 luni;
   
3. 
   6 luni.
   

355. 
     Perioada de supraveghere a purtătorilor cronici de Salmonella typhi este:
     

1. 
   3 luni;
   
2. 
   6 luni;
   
3. 
   pe întreaga durată a vieţii.
   

355. 
     Perioada de supraveghere a persoanelor contacte cu bolnavii de febră tifoidă este:
     

1. 
   11 zile;
   
2. 
   21 zile;
   
3. 
   40 zile.
   

355. 
     Volumul necesar de sânge pentru efectuarea reacţiilor serologice în febră tifoidă în primele zile de manifestări clinice este de:
     

1. 
   1 ml;
   
2. 
   5 ml;
   
3. 
   10 ml.
   

355. 
     În Republica Moldova predomină îmbolnăvirile cu:
     

1. 
   Sh. Flexneri;
   
2. 
   Sh. Sonnei;
   
3. 
   Sh.Dyzenteriae.
   

355. 
     Care dintre tipurile de shigele produce exotoxină:
     

1. 
   Sh.Boydi;
   
2. 
   Sh.Dysenteriae;
   
3. 
   Sh.Flexneri.
   

355. 
     Sursa principală de agenţi patogeni în dizenterie este:
     

1. 
   bolnavii în perioada de prodromă;
   
2. 
   bolnavii în perioada acută;
   
3. 
   bolnavii cronici.
   

355. 
     Durata supravegherii medicale a persoanelor contacte la dizenterie:
     

1. 
   4 zile;
   
2. 
   7 zile;
   
3. 
   14 zile.
   

355. 
     Supravegherea medicală a persoanelor contacte cu bolnavul de di­zen­te­rie se efectuează timp de:
     

1. 
   7 zile;
   
2. 
   14 zile;
   
3. 
   21 zile.
   

355. 
     Răspunsul corect pentru dizenterie este:
     

1. 
   agentul patogen este S.virhov;
   
2. 
   sunt cunoscuţi 2 agenţi patogeni;
   
3. 
   numai un tip de agent patogen produce exotoxină.
   

355. 
     Pentru dizenterie este corectă afirmaţia:
     

1. 
   este provocată de mai mulţi agenţi patogeni;
   
2. 
   bolnavul începe să prezinte pericol la sfârşitul primei săptămâni de boală;
   
3. 
   la baza confirmării de laborator stă serologia.
   

355. 
     Calea alimentară este mai caracteristică pentru:
     

1. 
   Sh.Sonnei;
   
2. 
   Sh.Flexneri;
   
3. 
   S.Typhi.
   

355. 
     Perioadă mai scurtă de incubaţie are:
     

1. 
   dizenteria;
   
2. 
   rujeola;
   
3. 
   parotidita epidemică.
   

355. 
     Convalescentul la dizenterie este externat din staţionar:
     

1. 
   fără investigaţii bacteriologice;
   
2. 
   după două investigaţii bacteriologice;
   
3. 
   sunt posibile ambele variante.
   

355. 
     Erupţiade dizenterie cu cale habituală de transmitere se ca­rac­te­ri­zea­ză prin:
     

1. 
   implicarea preponderent a persoanelor, care au avut contact nemijlocit cu sursa de infecţie;
   
2. 
   înregistrarea preponderentă în colectivităţile de copii;
   
3. 
   înregistrarea preponderentă a formelor clinice cu evoluţie gravă.
   

355. 
     Calea hidrică de transmitere este mai caracteristică pentru:
     

1. 
   Sh.boydi;
   
2. 
   Sh.sonnei;
   
3. 
   Sh.flexneri.
   

355. 
     Sursa principală de infecţie în salmoneloze este:
     

1. 
   omul;
   
2. 
   animalul;
   
3. 
   solul.
   

355. 
     Care salmonele mai frecvent provoacă infecţii nozocomiale:
     

1. 
   S.newport;
   
2. 
   S.enteritidis;
   
3. 
   S.typhimurium.
   

355. 
     Factori de transmitere a salmonelelor sunt:
     

1. 
   muştele, aerul;
   
2. 
   ouăle de găină, carnea;
   
3. 
   apa, insectele hematofage.
   

355. 
     Surse de infecţie la salmoneloză pot fi:
     

1. 
   căpuşele, gâştele;
   
2. 
   raţele, porcinele;
   
3. 
   bovinele, muştele.
   

355. 
     Noţiunea de intoxicaţie alimentară de origine bacteriană e mai bine ve­nită în cazul:
     

1. 
   salmonelozei;
   
2. 
   botulismului;
   
3. 
   dizenteriei.
   

355. 
     Agentul patogen al escherichiozelor este:
     

1. 
   culturile enteropatogene ale E. coli;
   
2. 
   Yersinia enterocolitica;
   
3. 
   diverse tipuri de microorganisme din genul Shigella.
   

355. 
     Ce tip de eşerihii determină îmbolnăviri similare cu dizenteria?
     

1. 
   E. coli enteropatogenă;
   
2. 
   E. coli enteroinvazivă;
   
3. 
   E. coli enterotoxigenă.
   

355. 
     E.coli enteropatogenă mai frecvent afectează :
     

1. 
   copiii în primul an de viaţă;
   
2. 
   copiii din colectivităţi;
   
3. 
   copiii, indiferent de apartenenţa la grupuri de vârstă, contingente etc.
   

355. 
     Perioada maximă de incubaţie pentru eserihioze este de :
     

1. 
   1–2 zile;
   
2. 
   3 zile;
   
3. 
   7–10 zile.
   

355. 
     Care dintre tipurile serologice ale poliovirusului sunt mai patogene şi frec­vent întâlnite ?
     

1. 
   I;
   
2. 
   II;
   
3. 
   III.
   

355. 
     Poliovirusul face parte din familia:
     

1. 
   rabdaviruşilor;
   
2. 
   picornoviruşilor;
   
3. 
   astroviruşilor.
   

355. 
     Măsura antiepidemică de bază la poliomielită este îndreptată asupra:
     

1. 
   sursei de agenţi patogeni;
   
2. 
   mecanismului de transmitere;
   
3. 
   receptivităţii.
   

355. 
     Vaccinarea contra poliomielitei începe la vârsta:
     

1. 
   2 luni;
   
2. 
   6 luni;
   
3. 
   12 luni.
   

355. 
     Poliomielita se transmite:
     

1. 
   aerogen;
   
2. 
   fecal-oral;
   
3. 
   prin ambele mecanisme enumerate mai sus.
   

355. 
     Bolnavul de poliomielită este contagios în perioada de:
     

1. 
   incubaţie;
   
2. 
   de prodrom;
   
3. 
   convalescenţă.
   

355. 
     Răspunsul corect pentru poliomielită este:
     

1. 
   virusul aparţine familiei picornoviridae;
   
2. 
   sunt cunoscute 2 serovaruri;
   
3. 
   formele paralitice constituie circa 50% din cazurile de îm­bol­nă­vi­re.
   

355. 
     Măsura de bază în profilaxia poliomielitei este:
     

1. 
   depistarea şi izolarea sursei;
   
2. 
   dezinfecţia şi măsurile sanitaro-igienice;
   
3. 
   vaccinoprevenţia.
   

355. 
     Scopul supravegherii epidemiologice la poliomielită la etapa actuală în Republica Moldova este:
     

1. 
   eradicarea infecţiei;
   
2. 
   prevenirea erupţiilor;
   
3. 
   prevenirea importului.
   

355. 
     Perioada maximă de incubaţie pentru poliomielită este de:
     

1. 
   3 zile;
   
2. 
   14–15 zile;
   
3. 
   21 zile.
   

355. 
     În cazul toxiinfecţiilor alimentare de origine stafilococică este corectă afirmaţia:
     

1. 
   se înregistrează frecvent în formă de erupţii alimentare;
   
2. 
   morbiditatea este mai înaltă la copii;
   
3. 
   în ultumul timp se observă tendinţa de creştere a incidenţei.
   

355. 
     Toxiinfecţiile alimentare includ maladiile, care apar ca urmare a ac­ţiu­­­nii:
     

1. 
   toxinelor de origine bacteriană;
   
2. 
   agent cauzal;
   
3. 
   acţiunea concomitentă a agentului cauzal şi toxinelor.
   

355. 
     Sursa principală de agenţi patogeni pentru botulism este:
     

1. 
   omul;
   
2. 
   animalele;
   
3. 
   solul.
   

355. 
     Botulismul este:
     

1. 
   toxiinfecţie alimentară;
   
2. 
   sapronoză;
   
3. 
   are o perioadă de incubaţie de până la câteva săptămâni.
   

355. 
     În patogenia intoxicaţiilor de origine stafilococică rolul major îi re­vi­n­e:
     

1. 
   exotoxinelor;
   
2. 
   enterotoxinelor;
   
3. 
   ambelor.
   

355. 
     Pentru toxiinfecţiile de origine stafilococică este caracteristic:
     

1. 
   morbiditatea în grupuri;
   
2. 
   sunt mai frecvent întâlnite la copii;
   
3. 
   grup de populaţie cu risc mai înalt de îmbolnăvire sunt lucrătorii in­dus­triei alimentare.
   

355. 
     Perioada de incubaţie pentru intoxicaţia botulinică e de:
     

1. 
   6–36 ore;
   
2. 
   30'–7 ore;
   
3. 
   1 oră–3 zile.
   

355. 
     Agentul patogen al iersiniozei intestinale este:
     

1. 
   Yersinia enterocolitica;
   
2. 
   Yersinia pseudotuberculosis;
   
3. 
   Yersinia pestis.
   

355. 
     Procesului epidemic la iersinioze îi este caracteristic răspândirea:
     

1. 
   sporadică;
   
2. 
   pandemică;
   
3. 
   aerogenă.
   

355. 
     Calea principală de transmitere pentru iersinioză şi pseu­do­tu­ber­cu­lo­ză este:
     

1. 
   alimentară;
   
2. 
   hidrică;
   
3. 
   contact habitual.
   

355. 
     Perioada de incubaţie pentru iersinioza intestinală este de:
     

1. 
   3–7 zile;
   
2. 
   14–15 zile;
   
3. 
   21 zile.
   

355. 
     Iersiniozele sunt infecţii:
     

1. 
   antroponoze;
   
2. 
   zooantroponoze;
   
3. 
   sapronoze.
   

355. 
     Sursa principală de infecţie pentru iersinioze este:
     

1. 
   animalele sinantrope;
   
2. 
   animalele xenantrope;
   
3. 
   omul bolnav.
   

355. 
     Pseudotuberculoza şi iersiniozele intestinale sunt:
     

1. 
   infecţii ubicuitare;
   
2. 
   infecţii cu nozoareale zonale;
   
3. 
   infecţii înregistrate doar în ţările cu industria alimentară dez­vo­lta­tă.
   

355. 
     Morbiditatea prin campilobacterioză este mai înaltă:
     

1. 
   în ţările cu clima tropicală;
   
2. 
   în ţările cu clima moderată;
   
3. 
   pe diferite teritorii indiferent de climă.
   

355. 
     În escherichiozele determinate de E.coli enteroinvazivă mai frecvent este afectat:
     

1. 
   intestinul subţire;
   
2. 
   porţiunea terminală a intestinului subţire şi intestinului cec;
   
3. 
   porţiunea distală a intestinului gros.
   

355. 
     Microorganisme ce determină „diareea călătorilor” sunt tulpini ai E.coli:
     

1. 
   enterohemoragice;
   
2. 
   enteroinvazive;
   
3. 
   enterotoxigene.
   

355. 
     Esherihioza determinată de tulpinele E.coli enterotoxigene, se în­re­gis­trea­ză în:
     

1. 
   toate zonele climaterice;
   
2. 
   preponderent în zonele tropicale şi subtropicale;
   
3. 
   în regiunile cu clima moderată.
   

355. 
     Legioneloza, determinată de Legionella pneumophilla, face parte din in­fecţiile deosebit de periculoase datorită:
     

1. 
   capacităţii de a se transmite de la om la om;
   
2. 
   letalităţii înalte;
   
3. 
   manifestărilor similare cu maladiile de carantină.
   

355. 
     Sezonalitatea legionelozei habituale (netehnogene) este de:
     

1. 
   primăvara-vara;
   
2. 
   vară-toamnă;
   
3. 
   toamnă-iarnă.
   

355. 
     Sezonalitatea legionelozei spitaliceşti (tehnogenă) este de:
     

1. 
   vară-toamnă;
   
2. 
   toamnă-iarnă;
   
3. 
   toată perioada anului.