Epidemiologia



Yüklə 3,29 Mb.
səhifə1/36
tarix30.07.2018
ölçüsü3,29 Mb.
#62925
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   36

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPIBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE NICOLAE TESTEMIŢANU
Catedra Epidemiologie

EPIDEMIOLOGIA

ÎN TESTE
Ediţia II

CHIŞINĂU

2011

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPIBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE NICOLAE TESTEMIŢANU

Catedra Epidemiologie

EPIDEMIOLOGIA

ÎN TESTE
Ediţia II


Sub redacţia profesorului universitar

Viorel Prisăcaru

CHIŞINĂU

Centrul Editorial-Poligrafic Medicina

2011

CZU 616.9-036.2(079)

E 61
Aprobat de Consiliul Metodic Central al USMFNicolae Testemiţanu cu

nr. 4 din 27.05.2011


Autori:V. Prisăcaruşeful catedrei Epidemilogie, profesor universitar, dr. habilitat, Om Emerit

Ad. Cotelea– dr. în medicină, conferenţiar universitar

L. Guţu – dr. în medicină, conferenţiar universitar

A. Paraschiv – dr. în medicină, conferenţiar universitar

G. Obreja– dr. în medicină, conferenţiar universitar
Recenzenţi:C. Andriuţă – profesor universitar, dr. habilitat, Om Emerit

M. Barabaş– dr. în medicină, conferenţiar universitar
Manualul este elaborat în conformitate cu programele analitice de stu­dii în vi­goa­re în epidemiologie, întru optimizarea instruirii studenţilor de la toa­te facultăţile, rezi­denţilor şi cursanţilor-epidemiologi. Poate fi util, de asemenea, şi pentru medici-epi­demiologi, medici de familie în auto­in­stru­ire şi autocontrol în domeniul epi­de­mio­logiei.
Redactor:Lidia Câssa

Machetare computerizată:Ala Livădar

Asistenţă computerizată:Natalia Coca

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Epidemiologia în teste / V. Prisăcaru, Ad. Cotelea, L. Guţu [et.al.]; Univ. de Stat de Medicină şi Farmacie Nicolae Testemiţanu, catedra Epidemiologie. – Ch.: CEP Medicina, 2011. – 336 p.

250 ex.

ISBN 978-9975-913-67-6.


616.9-036.2(079)

E 61

ISBN 978-9975-913-67-6. © CEP Medicina, 2011

© V. Prisăcaru, 2011



EPIDEMIOLOGIA GENERALĂ
I.1. Caracteristica procesului epidemic


      1. Complement simplu




  1. Obiectul de studiu al epidemiologiei bolilor infecţioase este:

  1. procesul infecţios;

  2. procesul epidemic;

  3. focarul epidemic.




  1. Obiectul de studiu al epidemiologiei ca ştiinţă medical-generală este:

  1. morbiditatea;

  2. focarul epidemic;

  3. procesul infecţios.




  1. Intensitatea procesului epidemic poate fi determinată ca “sporadică”,“epi­demică” şi “pandemică” în funcţie de:

  1. gravitatea manifestării bolii;

  2. viteza de răspândire a maladiilor;

  3. numărul bolnavilor.




  1. Prin morbiditate sporadică se subînţelege:

  1. infectarea populaţiei prin maladii infecţioase nespecifice regiunii date;

  2. infectarea în grup a oamenilor prin maladii infecţioase;

  3. cazuri unice de infectare a oamenilor prin maladii infecţioase.




  1. Durata în timp a focarului epidemic corespunde perioadei:

  1. până la momentul spitalizării;

  2. durata maximă a perioadei de incubaţie din momentul dezinfecţiei ter­minale;

  3. până la însănătoşirea bolnavului, dacă el a fost tratat în condiţii de am­bulator.




  1. Indicele focalităţii reprezintă:

  1. numărul de focare într-o anumită perioadă de timp;

  2. numărul de focare într-o anumită localitate;

  3. numărul de cazuri ce revine unui focar.




  1. Focalitatea naturală este caracteristică pentru:

  1. rabie, bruceloză;

  2. leptospiroză, tetanos;

  3. tularemie, pestă.




  1. Focalitatea naturală este caracteristică pentru:

  1. rabie, pestă;

  2. bruceloză, ornitoză;

  3. tetanos, listerioză.




  1. Focalitatea naturală este caracteristică pentru:

  1. antrax, bruceloză;

  2. rabie, leptospiroză;

  3. bruceloză, salmoneloză.




  1. Focalitatea naturală este caracteristică pentru infecţiile:

  1. sapronoze;

  2. antroponoze;

  3. zooantroponoze.




  1. Infecţii exotice sunt:

  1. maladii infecţioase nespecifice zonei date;

  2. maladii infecţioase rar întâlnite, dar caracteristice zonei;

  3. maladii virotice transmise prin intermediul vectorilor hematofagi.




  1. Enzootie este:

  1. morbiditatea animalelor, specifică regiunii date;

  2. răspândirea maladiilor infecţioase printre animale;

  3. morbiditatea populaţiei umane, specifică regiunii date.




  1. Verigă a procesului epidemic este:

  1. agentul cauzal al maladiilor infecţioase;

  2. mecanismul de transmitere al agenţilor patogeni;

  3. apa, aerul, solul.




  1. La baza clasificării epidemiologice a antroponozelor stau:

  1. particularităţile manifestărilor clinice ale bolii;

  2. mecanismul de transmitere;

  3. proprietăţile agentului patogen.




  1. Factorul ce determină contagiozitatea bolnavului la antroponoze este:

  1. manifestarea clinică a bolii;

  2. condiţiile igienice;

  3. ambele.




  1. Antroponoze sunt:

  1. febra tifoidă, rubeola;

  2. difteria, listerioza;

  3. HVD, legioneloza.




  1. Antroponoze sunt:

  1. rujeola, leptospiroza;

  2. scarlatina, tifosul exantematic;

  3. difteria, listerioza.




  1. O durată mai îndelungată a portajului este caracteristică pentru:

  1. difterie;

  2. dizenterie;

  3. HVB.




  1. Mecanisme de transmitere sunt:

  1. aerogen, hidric:

  2. fecal-oral, transmisiv;

  3. alimentar, de contact.




  1. Mecanisme de transmitere sunt:

  1. fecal-oral, de contact;

  2. aerogen, alimentar;

  3. transmisiv, hidric.




  1. Mecanismul de transmitere la antroponoze este determinat de:

  1. formele clinice;

  2. rezistenţa agentului patogen;

  3. localizarea agentului patogen în organismul sursă.




  1. Ţânţarii pot fi vectori transmitători la:

  1. malarie, pestă;

  2. encefalită de căpuşă, tifos exantematic;

  3. febră galbenă, febra Denge.




  1. Vectorii transmitători au importanţă epidemiologică pentru:

  1. dizenterie, rujeolă;

  2. tifos exantematic, tularemie;

  3. rabie, HVA.




  1. Sezonalitatea este caracteristică pentru:

  1. dizenterie;

  2. HVB;

  3. tuberculoză.




  1. Surse de agenţi patogeni la sapronoze pot fi:

  1. solul;

  2. gândacii de bucătărie;

  3. păduchii.




  1. Un pericol epidemiologic mai mare ca sursă de infecţie îl prezintă:

  1. purtătorii acuţi;

  2. purtătorii cronici;

  3. purtătorii tranzitori.




  1. Surse de agenţi patogeni la zooantroponoze servesc:

  1. omul;

  2. animalele;

  3. solul şi apa.




  1. Zoooantroponoze transmise de la animale xenantrope sunt:

  1. tularemia, rabia;

  2. ornitoza, bruceloza;

  3. trihofitia, shistoplasmoza.




  1. Animalele servesc ca sursă de agenţi patogeni pentru:

  1. salmoneloză, ornitoză;

  2. tetanos, amibiază;

  3. rabie, enterobioză.




  1. Surse de agenţi patogeni pentru sapronoze sunt:

  1. animalele;

  2. solul şi apa;

  3. omul.




  1. Maladiile infecţioase după sursele de agenţi patogeni sunt divizate în:

  1. 2 grupuri;

  2. 4 grupuri;

  3. 5 grupuri.




  1. Mai frecvent întâlnite la copii de vârsta fragedă sunt infecţiile:

  1. antroponoze;

  2. zooantroponoze;

  3. sapronoze.




  1. La baza clasificării epidemiologice a zooantroponozelor stau:

  1. particularităţile manifestărilor clinice ale bolii;

  2. specificul relaţiilor ecologice ale omului cu animalele;

  3. mecanismul de infectare a omului.




  1. Rozătoarele servesc surse de agenţi patogeni pentru:

  1. listerioză, tularemie;

  2. bruceloză, melioidoză;

  3. pestă, antrax.




  1. Surse de infecţie sunt:

  1. bovinele, muştele;

  2. omul, solul;

  3. gâştele, păduchii.




  1. Sapronoze sunt:

  1. leptospiroza, encefalita de căpuşă;

  2. coccidioidomicoza, febra galbenă;

  3. tetanosul, holera.




  1. O răspândire mai vastă în Republica Moldova au infecţiile:

  1. antroponoze;

  2. zooantroponoze;

  3. sapronoze.




  1. Surse de agenţi patogeni la zooantroponoze servesc:

  1. şobolanii, gâştele;

  2. animalele mari cornute, omul bolnav;

  3. porcinele, omul purtător de agenţi patogeni.




  1. La care zooantroponoze, în unele cazuri, surse de infecţie poate servi şi omul:

  1. pesta, salmoneloza;

  2. antraxul, leptospiroza;

  3. rabia, bruceloza.




  1. Variaţiile morbidităţii în dinamica multianuală sunt elucidate de teo­ria:

  1. focalităţii naturale;

  2. mecanismului de transmitere;

  3. autoreglării sistemelor parazitare.




  1. Fişa de urgenţă (despre caz de boală) se transmite la CSP:

  1. imediat la suspecţia maladiei contagioase;

  2. după stabilirea diagnosticului definitiv;

  3. în primele 36 ore de la depistarea maladiei contagioase.




  1. Spitalizarea bolnavilor cu antrax, leptospiroză, bruceloză:

  1. este obligatorie conform indicaţiilor clinice;

  2. nu este obligatorie;

  3. se efectuează după indicaţii epidemiologice.




  1. Când se consideră un focar epidemic lichidat:

  1. la momentul spitalizării bolnavului;

  2. după efectuarea dezinfecţiei terminale;

  3. la expirarea perioadei maxime de incubaţie la ultima persoană ce a fost în contact cu bolnavul.




  1. Principala cauză a repartizării neuniforme a morbidităţii pe parcursulanului (sezonalitate) este:

  1. rezistenţa diferită a agenţilor patogeni în mediul ambiant;

  2. activizarea mecanismului de transmitere într-o anumită perioadă de timp;

  3. manifestările clinice diferite ale bolii.




  1. Indicele eficacităţii epidemiologice reprezintă raportul dintre:

  1. morbiditatea populaţiei care este supusă măsurilor şi morbiditatea to­ta­lă a populaţiei;

  2. morbiditatea populaţiei care nu este supusă măsurilor şi mor­bi­di­ta­tea în populaţie în integritate;

  3. morbiditatea populaţiei, care nu este supusă măsurilor şi morbi­di­ta­tea în populaţia care este supusă măsurilor.

  1. În combaterea infecţiilor intestinale rolul principal îl au măsurile ce ţin de:

  1. sursa de agenţi patogeni;

  2. mecanismul de transmitere;

  3. formarea ireceptivităţii populaţiei.




  1. În combaterea şi dirijarea infecţiilor aerogene rolul principal îi apar­ţi­ne:

  1. dezinfecţiei;

  2. imunoprofilaxiei;

  3. depistării precoce şi izolării surselor de agenţi patogeni.




  1. Izolarea obligatorie în staţionar se efectuează în cazul:

  1. portajului sănătos al tulpinilor lizogene de C.diphteriae;

  2. dizenteriei;

  3. salmonelozei.




  1. Respectarea regulilor sanitaro-igienice de prelucrare a cărnii are im­­portanţă deosebită în profilaxia:

  1. trichocefalozei;

  2. teniozei;

  3. opistorhozei.




  1. Calculul duratei supravegherii focarului epidemic se efectuează din mo­mentul:

  1. depistării bolnavului;

  2. izolării bolnavului şi efectuării dezinfecţiei terminale;

  3. adresării bolnavului la medic.




  1. Omul poate prezenta pericol ca sursă de infecţie în cazul următoarelor zo­oantroponoze:

  1. bruceloză;

  2. encefalită de căpuşă;

  3. pestă.




  1. Sporirea periodică a morbidităţii este specifică pentru:

  1. toate bolile infecţioase;

  2. majoritatea bolilor infecţioase;

  3. toate bolile neinfecţioase.




  1. Factorii de realizare a mecanismului de transmitere fecal-oral sunt:

  1. produsele alimentare, apa;

  2. apa, aerul, insectele;

  3. produsele alimentare, sângele, instrumentarul medical.




  1. Care verigă a procesului epidemic poate fi influenţată de factorii na­tu­ra­li:

  1. sursa de agenţi patogeni;

  2. mecanismul de transmitere;

  3. receptivitatea populaţiei.




  1. Ubicuitare sunt considerate bolile infecţioase:

  1. cu răspândire globală;

  2. răspândite în anumite zone naturale;

  3. cu răspândire geografică limitată.




  1. Periodicitatea manifestărilor procesului epidemic, specifică anumitor boli infecţioase, este determinată de:

  1. modificarea condiţiilor natural-climaterice;

  2. evoluţia păturii imune;

  3. schimbarea condiţiilor socio-igienice (locative).




  1. Clasificarea maladiilor infecţioase conform mecanismului de trans­mi­te­re se efectuează în baza:

  1. afinităţii agentului cauzal faţă de anumite ţesuturi ale ma­cro­or­ga­nis­mu­lui;

  2. factorilor de transmitere a maladiilor infecţioase;

  3. căilor de transmitere a maladiilor infecţioase.




  1. Cale de transmitere a maladiilor infecţioase este:

  1. totalitatea elementelor (obiectelor) mediului ambiant care asigură transmiterea agentului cauzal de la sursa de infecţii la populaţia re­cep­tivă;

  2. procesul de diseminare a infecţiei;

  3. trecerea agentului patogen dintr-un organism în altul prin intermediul factorilor de transmitere.




  1. Mecanismul de transmitere este un proces realizat în:

  1. două etape;

  2. trei etape;

  3. patru etape.




  1. Mecanismul vertical de transmitere a maladiilor infecţioase presupune:

  1. infectarea intrauterină a fătului cu maladie infecţioasă;

  2. contractarea infecţiei în perioada dezvoltării intrauterine şi/sau în tim­pul naşterii fătului;

  3. contractarea infecţiei de către copil de la mama bolnavă sau pur­tă­toa­re de maladie infecţioasă.




  1. Fenomenul de premuniţie este o urmare a:

  1. obţinerii imunităţii specifice prin ereditate;

  2. administrării preparatului biologic conform indicaţiilor epi­d­emio­lo­gi­ce;

  3. contactului frecvent cu agentul cauzal al maladiilor infecţioase în do­ze mici.




  1. Supravegherea epidemiologică este:

  1. evaluarea permanentă a stării sănătăţii publice;

  2. măsuri realizate de medicul epidemiolog în focar epidemic în privinţa contacţilor;

  3. elaborarea măsurilor antiepidemice în focarul epidemic.




  1. Supravegherea epidemiologică se bazează pe:

  1. analiza epidemiologică retrospectivă a morbidităţii infecţioase;

  2. analiza epidemiologică operativă;

  3. pe ambele din cele menţionate anterior.


1.1.2. Complement compus


  1. Concepţiile de bază ce explică mecanismul dezvoltării procesului epi­de­mic, sunt:

  1. teoria mecanismului de transmitere;

  2. teoria focalităţii naturale;

  3. teoria formării focarelor epidemice;

  4. teoria autoreglării sistemelor parazitare;

  5. teoria evoluţiei agenţilor patogeni.




  1. Verigi ale procesului epidemic sunt:

  1. agentul patogen;

  2. sursa de agenţi patogeni;

  3. mecanismul de transmitere al agenţilor patogeni;

  4. apa, aerul, solul, obiectele de uz casnic, vectorii transmitători;

  5. populaţia receptivă.




  1. Focalitatea naturală este caracteristică pentru:

  1. bruceloză;

  2. leptospiroză;

  3. tularemie;

  4. rabie;

  5. antrax.




  1. Infecţii cu focalitate naturală sunt:

  1. pesta;

  2. holera;

  3. febra galbenă;

  4. tularemia;

  5. leptospiroza.




  1. Focalitatea naturală este caracteristică pentru:

  1. pestă;

  2. tularemie;

  3. rabie;

  4. salmoneloză;

  5. antrax.




  1. Sapronoze sunt:

  1. tetanosul;

  2. holera;

  3. legionelozele;

  4. bruceloza;

  5. poliomielita.




  1. Din lista propusă alegeţi sursele posibile de agenţi patogeni:

  1. purtătorii sănătoşi;

  2. păsările;

  3. ţânţarii;

  4. rozătoarele;

  5. laptele şi produsele lactate.




  1. Surse de agenţi patogeni pot fi:

  1. animalele domestice;

  2. animalele xenantrope;

  3. artropodele;

  4. rozătoarele;

  5. moluştele.

  1. Mecanisme de transmitere ale agenţilor patogeni sunt:

  1. respiratoriu;

  2. alimentar;

  3. fecal oral;

  4. transmisiv;

  5. hidric.




  1. Prin mecanismul fecal oral se realizează transmiterea:

  1. tifosului recurent;

  2. poliomielitei;

  3. malariei;

  4. HVE;

  5. enterovirozelor provocate de Koksaki, ECHO.




  1. Mecanismul transmisiv este caracteristic pentru următoarele maladii infecţioase:

  1. leptospiroze;

  2. pestă;

  3. tularemie;

  4. bruceloză;

  5. tifos exantematic.




  1. Regulile medico-sanitare internaţionale deligă la informarea de ur­gen­ţă (24 ore) a OMS în caz de:

  1. înregistrare a unui caz de boală convenţională la om;

  2. depistării ţânţarilor sau mamiferelor infectate cu virusul febrei gal­be­ne;

  3. depistarea rozătoarelor sinantrope sau xenantrope infectate cu Y.pes­­tis;

  4. pierderi social-economice considerabile în urma implementării ca­ran­tinei;

  5. sanarea cazurilor de import al malariei.




  1. Fişa de urgenţă e necesar a fi transmisă:

  1. numai în cazul confirmării diagnosticului prin metode de laborator;

  2. numai după consultaţia medicului infecţionist;

  3. imediat în caz de suspecţie a unei maladii infecţioase cu declarare no­mi­nală;

  4. nu mai târziu de 12 ore din momentul depistării bolnavului;

  5. până la efectuarea dezinfecţiei terminale în focar.

  1. Măsuri antiepidemice direcţionate asupra sursei de agenţi patogeni:

  1. deratizarea;

  2. dezinfecţia;

  3. sterilizarea

  4. izolarea;

  5. dezinsecţia.




  1. Criterii de lichidare a focarului epidemic sunt:

  1. depistarea şi izolarea sursei;

  2. efectuarea dezinfecţiei terminale;

  3. depistarea agentului patogen;

  4. efectuarea dezinfecţiei curente;

  5. supravegherea asupra persoanelor contacte pe durata maximă de in­cu­baţie din momentul efectuării dezinfecţiei terminale.




  1. Măsuri antiepidemice direcţionate asupra mecanismului de transmitere a agenţilor patogeni:

  1. deratizarea;

  2. dezinfecţia;

  3. dezinsecţia;

  4. sterilizarea;

  5. imunocorecţia.




  1. La organizarea şi efectuarea măsurilor antiepidemice în focar pa­r­ti­ci­pă:

  1. medicul de familie;

  2. asistenta medicală de sector;

  3. medicul infecţionist din cabinetul de boli contagioase;

  4. medicul igienist;

  5. medicul bacteriolog.




  1. Anamneza epidemiologică este colectată de:

  1. medicul de familie;

  2. medicul ce a suspectat boala la pacient;

  3. medicul epidemiolog;

  4. medicul bacteriolog care efectuează investigaţiile bacteriologice şi serologice;

  5. medicul infecţionist ce consultă pacientul.




  1. Medicul ce a suspectat un caz de boală transmisibilă trebuie să:

  1. colecteze anamneza epidemiologică;

  2. să transmită informaţia de urgenţă la CSP;

  3. să organizeze dezinfecţia curentă în focar;

  4. să organizeze vaccinarea în focar;

  5. să determine varianta de izolare a bolnavului.




  1. Dispensarizarea convalescenţilor are importanţă epidemiologică în ca­z­ul:

  1. HVA;

  2. HVB;

  3. tusei convulsive;

  4. febrei tifoide;

  5. infecţiei rotavirale.




  1. Supravegherea epidemiologică include:

  1. înregistrarea cazurilor de boală;

  2. studierea proprietăţilor biologice ale culturilor de agenţi patogeni;

  3. analiza epidemiologică a morbidităţii;

  4. analiza eficacităţii măsurilor antiepidemice efectuate;

  5. aprecierea situaţiei epidemiologice.




  1. Spitalizarea este obligatorie în cazul:

  1. dizenteriei;

  2. febrei tifoide;

  3. tifosului exantematic;

  4. salmonelozei;

  5. tetanosului.




  1. Măsuri de bază în profilaxia infecţiilor intestinale sunt:

  1. depistarea surselor de infecţie;

  2. depistarea şi sanarea purtătorilor;

  3. măsurile de ordin sanitaro-igienic;

  4. vaccinarea persoanelor receptive;

  5. dezinfecţia profilactică şi de focar.




  1. Drept bază a clasificării epidemiologice a maladiilor infecţioase poate servi:

  1. sursa de infecţie;

  2. forma clinică de evoluţie a maladiei;

  3. mecanismul de transmitere a infecţiei;

  4. căile de transmitere a infecţiei;

  5. apartenenţa ecologică a animalelor.

  1. Procesul epidemic răspândit pe cale de transmtere contact-habitual se caracterizează prin:

  1. evoluţia cazurilor în lanţ;

  2. perioadă minimă de incubaţie;

  3. afectarea uniformă a tuturor contingentelor de vârstă;

  4. legătura cu factorul hidric;

  5. transmiterea agenţilor patogeni ai HVA, escherihiozelor, etc.




  1. Erupţia de tip alimentar se caracterizează prin:

  1. evoluţia cazurilor în lanţ;

  2. sezonalitate evidentă;

  3. perioadă minimă de incubaţie;

  4. legătura cu factorul hidric;

  5. declanşarea morbidităţii variabile după nivelul gravităţii.




  1. Factori sociali, care pot iniţia apariţia procesului epidemic, pot fi:

  1. densitatea populaţiei în ţară;

  2. situaţia social-economică a populaţiei ţării;

  3. apartenenţa religioasă;

  4. posibilitatea efectuării unui spectru larg de investigaţii alternative;

  5. costul tratamentului.




  1. Factori naturali, ce favorizează declanşarea procesului epidemiologic în populaţie, pot fi:

  1. densitatea înaltă a populaţiei ţării;

  2. genul populaţiei receptive;

  3. landşaftul teritoriului;

  4. temperatura şi umiditatea aerului;

  5. presiunea atmosferică.




  1. Factori biologici, ce contribuie dezvoltării procesului epidemic în po­pu­laţie, pot fi:

  1. densitatea înaltă a populaţiei ţării;

  2. receptivitatea populaţiei;

  3. condiţiile mediului ambiant;

  4. rezistenţa agentului patogen în mediul ambiant;

  5. sensibilitatea agentului cauzal la substanţe dezinfectante.




  1. Etape ale mecanismului de transmitere sunt:

  1. circulaţia agentului patogen în organismul-gazdă;

  2. eliminarea agentului cauzal al maladiei infecţioase din sursa de in­fec­ţii în mediu ambiant;

  3. menţinerea agentului patogen în mediu ambiant;

  4. modificarea agentului cauzal sub acţiunea factorilor mediului am­bia­n­t;

  5. pătrunderea agentului cauzal în populaţia receptivă.




Yüklə 3,29 Mb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   36




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin