Epidemiologia

2.1.2. Complement compus

355. 
     Care dintre factorii enumeraţi pot fi mediu favorabil pentru păstrarea şi multiplicarea agenţilor cauzali în infecţiile intestinale:
     

1. 
   laptele;
   
2. 
   carnea prăjită;
   
3. 
   castraveţii;
   
4. 
   roşiile;
   
5. 
   salata de legume cu smântână.
   

355. 
     Din lista propusă selectaţi metodele de investigare a persoanelor con­tac­te cu bolnavul de febră tifoidă:
     

1. 
   termometria;
   
2. 
   bacteriologia sângelui;
   
3. 
   bacteriologia maselor fecale;
   
4. 
   reacţia de hemaglutinare pasivă;
   
5. 
   supravegherea timp de 10 zile.
   

355. 
     Febra tifoidă la etapa actuală se caracterizează prin:
     

1. 
   tendinţa către majorarea morbidităţii;
   
2. 
   nivel sporadic al morbidităţii;
   
3. 
   majorări sezoniere caracteristice;
   
4. 
   repartizare neuniformă a morbidităţii în teritoriu;
   
5. 
   tendinţa către stabilizarea morbidităţii.
   

355. 
     Corecte pentru febra tifoidă sunt afirmaţiile:
     

1. 
   omul bolnav prezintă pericol din momentul apariţiei primelor sem­ne clinice;
   
2. 
   dezinfecţia chimică terminală este obligatorie;
   
3. 
   vaccinarea planificată după indicaţii epidemiologice se efectuează în anumite grupe de populaţie;
   
4. 
   copiii fac mai frecvent această infecţie;
   
5. 
   ana­liza de laborator la externare din staţionar are importanţă epi­de­mio­logică.
   

355. 
     Corecte pentru febra tifoidă sunt afirmaţiile:
     

1. 
   sursa de infecţie este omul;
   
2. 
   morbiditatea este reglată prin vaccinoprevenţie;
   
3. 
   copiii de vârstă fragedă sunt receptivi;
   
4. 
   perioada de incubaţie e de 6–25 zile;
   
5. 
   externarea corectă sau incorectă din staţionar are importanţă epi­de­mio­logică.
   

355. 
     Corecte pentru febra tifoidă sunt afirmaţiile:
     

1. 
   pericol prezintă animalele bolnave şi purtătoare;
   
2. 
   omul prezintă pericol deja în perioada de prodromă;
   
3. 
   hemocultura este una dintre metodele de confirmare precoce a diag­­nos­ticului;
   
4. 
   este caracteristic portajul cronic;
   
5. 
   vaccinarea se efectuează după indicaţii epidemiologice.
   

355. 
     Pentru imunoprofilaxia febrei tifoide se folosesc:
     

1. 
   vaccin viu atenuat;
   
2. 
   vaccin corpuscular;
   
3. 
   vaccin chimic;
   
4. 
   anatoxină;
   
5. 
   serul imun şi imunoglobulina.
   

355. 
     Sursă de infecţie în febra tifoidă sunt:
     

1. 
   animalele domestice;
   
2. 
   omul bolnav;
   
3. 
   purtătorii convalescenţi;
   
4. 
   apa, solul;
   
5. 
   animalele xenantrope.
   

355. 
     Pentru febra tifoidă sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   bolnavul la etapa iniţială a bolii nu prezintă pericol;
   
2. 
   persoanele contacte necesită a fi supravegheate timp de 21 zile;
   
3. 
   persoanele contacte sunt vaccinate;
   
4. 
   persoanele contacte sunt supuse investigaţiilor bacteriologice ale sân­gelui;
   
5. 
   persoanele contacte sunt investigate serologic.
   

355. 
     Cui dintre cei enumeraţi le sunt indicate vaccinările contra febrei ti­foi­de?
     

1. 
   persoanelor contacte cu bolnavul în focar;
   
2. 
   locuitorilor unei localităţi ce nu poate fi asigurată temporar cu apă potabilă calitativă;
   
3. 
   populaţiei ce locuieşte într-o zonă endemică la această infecţie (>25,0%_ooo);
   
4. 
   persoanelor cu risc profesional de infectare;
   
5. 
   lucrătorilor sferei de alimentaţie publică.
   

355. 
     Vaccinării anti-febră tifoidă sunt supuşi:
     

1. 
   persoanele din localitate, unde incidenţa prin febră tifoidă în ulti­mul an a constituit 1,7 ‰;
   
2. 
   lucrătorii laboratorului în care se fabrică vaccinul anti-febră tifoidă;
   
3. 
   lucrătorii industriei alimentare;
   
4. 
   lucrătorii staţiilor de epurare a apei;
   
5. 
   lucrătorii Serviciului de exploatare a locuinţelor.
   

355. 
     Pentru febra tifoidă e corectă afirmaţia:
     

1. 
   principala sursă de agenţi patogeni e purtătorul de S.typhi;
   
2. 
   febra tifoidă e provocată de S.typhimurium;
   
3. 
   metoda precoce de diagnostic e urinocultura;
   
4. 
   bilicultura se foloseşte pentru diagnosticul purtătorilor;
   
5. 
   e specific portajul convalescent.
   

355. 
     Pentru febra tifoidă sunt specifice căile de transmitere:
     

1. 
   hidrică;
   
2. 
   sexuală;
   
3. 
   alimentară;
   
4. 
   parenterală;
   
5. 
   contact habitual.
   

355. 
     Selectaţi din lista propusă purtătorii tranzitori:
     

1. 
   persoană sănătoasă la care în coprocultură a fost identificată Sal­mo­nella typhi o singură dată;
   
2. 
   persoană la care peste 6 luni după febră tifoidă în bilicultură a fost iden­tificată Salmonella typhi;
   
3. 
   persoană la care peste 2 luni după febră tifoidă în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi;
   
4. 
   persoană la care peste 4 luni după febră tifoidă în urinocultură a fost identificată Salmonella typhi;
   
5. 
   persoană la care peste 3 ani după febră tifoidă în coprocultură a fost iden­tificată Salmonella typhi.
   

355. 
     Selectaţi din lista propusă purtătorii acuţi:
     

1. 
   persoană sănătoasă la care în coprocultură a fost identificată Sal­mo­nella typhi o singură dată;
   
2. 
   persoană la care peste 6 luni după febră tifoidă în bilicultură a fost iden­tificată Salmonella typhi;
   
3. 
   persoană la care peste 2 luni după febră tifoidă încoprocultură a fost identificată Salmonella typhi;
   
4. 
   persoană la care peste 4 luni după febră tifoidă în urinocultură a fost identificată Salmonella typhi;
   
5. 
   persoană la care peste 3 ani după febră tifoidă în coprocultură a fost iden­tificată Salmonella typhi.
   

355. 
     Selectaţi din lista propusă purtătorii cronici:
     

1. 
   persoană sănătoasă la care în coprocultură a fost identificată Sal­mo­nella typhi o singură dată;
   
2. 
   persoană la care peste 6 luni după febră tifoidă în bilicultură a fost iden­tificată Salmonella typhi;
   
3. 
   persoană la care peste 2 luni după febră tifoidă în coprocultură a fost identificată Salmonella typhi;
   
4. 
   persoană la care peste 4 luni după febră tifoidă în urinocultură a fost identificată Salmonella typhi;
   
5. 
   persoană la care peste 3 ani după febră tifoidă în coprocultură a fost iden­tificată Salmonella typhi.
   

355. 
     Selectaţi metodele aplicate persoanelor care au fost în contact cu bol­na­vi de febră tifoidă?
     

1. 
   termometrie;
   
2. 
   hemocultură;
   
3. 
   coprocultură;
   
4. 
   RHAD;
   
5. 
   supraveghere timp de 21 zile.
   

355. 
     În focarul de febră tifoidă dezinfecţia terminală se aplică pentru:
     

1. 
   veselă;
   
2. 
   lenjerie de pat;
   
3. 
   veceu;
   
4. 
   aer;
   
5. 
   jucării.
   

355. 
     Factorii de transmitere a salmonelozelor sunt:
     

1. 
   apa;
   
2. 
   carnea de porc;
   
3. 
   legumele, fructele;
   
4. 
   ouăle;
   
5. 
   carnea de pasăre.
   

355. 
     Factori de transmitere a salmonelozelor sunt:
     

1. 
   ouăle;
   
2. 
   produsele din carne;
   
3. 
   peştele şi produsele din peşte;
   
4. 
   laptele;
   
5. 
   vectorii transmiţători.
   

355. 
     Salmonelele îşi păstrează viabilitatea de la câteva zile până la câteva luni în:
     

1. 
   produse alimentare;
   
2. 
   sol;
   
3. 
   apă;
   
4. 
   aer;
   
5. 
   furajul pentru animale.
   

355. 
     Căile de transmitere posibile a salmonelozei sunt:
     

1. 
   alimentară;
   
2. 
   hidrică;
   
3. 
   contact habitual;
   
4. 
   aerogen;
   
5. 
   transmisiv.
   

355. 
     Corecte pentru salmoneloze sunt afirmaţiile:
     

1. 
   sunt zooantroponoze;
   
2. 
   mai frecvent întâlnite în RM sunt S.enteritidis şi S.typhimurium;
   
3. 
   supravegherea epidemiologică a focarului durează o săptămână;
   
4. 
   afectează prioritar persoanele adulte;
   
5. 
   vaccinarea se efectuează după indicaţii epidemiologice.
   

355. 
     Corecte pentru salmoneloze sunt afirmaţiile:
     

1. 
   sunt antroponoze;
   
2. 
   S.enteritidis mai frecvent provoacă infecţii intraspitaliceşti;
   
3. 
   posedă o rezistenţă medie în mediul ambiant;
   
4. 
   adeseori provoacă erupţii epidemice de toxiinfecţii alimentare;
   
5. 
   ca infecţie intraspitalicească e mai frecventă în instituţiile de profil pediatric.
   

355. 
     În cazul unei erupţii epidemice de salmoneloză la o şcoală internat este necesar:
     

1. 
   a spitaliza toţi bolnavii;
   
2. 
   a spitaliza bolnavii după indicaţii clinice;
   
3. 
   a investiga bacteriologic şi clinic toate persoanele ce se alimentează la aceeaşi cantină;
   
4. 
   tuturor elevilor a indica antibioticoprofilaxia;
   
5. 
   a investiga bacteriologic toţi lucrătorii cantinei.
   

355. 
     Complexul de măsuri direcţionat spre neutralizarea căilor şi fa­cto­r­i­lor de transmitere la salmoneloză include:
     

1. 
   măsuri sanitaro-veterinare;
   
2. 
   controlul respectării tehnologiei de preparare, transportare, păstrare şi realizare a produselor de origine animalieră;
   
3. 
   deratizarea;
   
4. 
   profilaxia de urgenţă cu antibiotice;
   
5. 
   controlul bacteriologic al produselor alimentare.
   

355. 
     Factori socio-economici ce au favorizat majorarea morbidităţii prin sal­moneloze:
     

1. 
   contactele internaţionale comerciale;
   
2. 
   producerea centralizată a produselor alimentare;
   
3. 
   lărgirea producţiei de semifabricate din carne;
   
4. 
   activizarea proceselor de migraţie a populaţiei;
   
5. 
   mărirea lungimii sistemelor de asigurare cu apă potabilă.
   

355. 
     Complexul de măsuri antiepidemice pentru neutralizarea factorilor şi căi­lor de transmitere a salmonelozei include:
     

1. 
   controlul sanitaro-veterinar la întreţinerea şi sacrificarea ani­ma­le­lor;
   
2. 
   măsuri de dezinfecţie şi deratizare la combinatele şi întreprinderile de prelucrare a produselor din carne;
   
3. 
   respectarea regulilor igienice şi regimului antiepidemic în sta­ţio­na­re pentru preîntâmpinarea apariţiei cazurilor de salmoneloză no­so­co­mială;
   
4. 
   imunoprofilaxia populaţiei;
   
5. 
   imunoprofilaxia contingentelor cu risc major de infectare.
   

355. 
     Factori social-economici ce determină tendinţa de majorare a mor­bi­di­tăţii prin salmoneloză sunt:
     

1. 
   lărgirea comerţului cu produse animaliere;
   
2. 
   creşterea numărului de localităţi care posedă reţele de apro­vi­zio­na­re cu apă centralizată;
   
3. 
   scăderea exportului şi importului de nutreţ pentru animale;
   
4. 
   producerea centralizată a produselor alimentare;
   
5. 
   activizarea proceselor de migrare.
   

355. 
     Agenţi cauzali ai dizenteriei sunt:
     

1. 
   iersiniile;
   
2. 
   salmonelele;
   
3. 
   clebsielele;
   
4. 
   shigelele;
   
5. 
   escherichiile.
   

355. 
     Agenţi patogeni ai dizenteriei sunt de tip:
     

1. 
   Dysenteriae;
   
2. 
   Enteritidis;
   
3. 
   Flexneri;
   
4. 
   Virhov;
   
5. 
   Sonnei.
   

355. 
     Pe teritoriul Republicii Moldova cei mai răspândiţi agenţi cauzali ai di­zenteriei sunt din specia:
     

1. 
   Dysenteriae;
   
2. 
   Flexnery;
   
3. 
   Sonnei;
   
4. 
   Boydi;
   
5. 
   Newkastl.
   

355. 
     Mai patogenă pentru om este:
     

1. 
   Sh. Boydi;
   
2. 
   Sh.Flexneri;
   
3. 
   Sh.Sonnei;
   
4. 
   Sh.Dyzenteriae;
   
5. 
   alte tipuri.
   

355. 
     Transmiterea shigelelor se realizează:
     

1. 
   pe cale hidrică;
   
2. 
   prin contact habitual;
   
3. 
   parenteral;
   
4. 
   pe cale alimentară;
   
5. 
   prin intermediul factorilor mecanici (muşte).
   

355. 
     Pacientul cu dizenterie este cel mai contagios în perioada de:
     

1. 
   prodrom;
   
2. 
   manifestări clinice;
   
3. 
   incubaţie;
   
4. 
   convalescenţă;
   
5. 
   în toate perioadele menţionate anterior.
   

355. 
     Pentru confirmarea diagnosticului de dizenterie sunt utilizate urmă­toa­rele metode de diagnostic de laborator:
     

1. 
   investigaţiile bacteriologice ale maselor fecale;
   
2. 
   investigaţiile bacteriologice ale urinei şi sângelui;
   
3. 
   investigaţiile serologice;
   
4. 
   bacterioscopia maselor fecale;
   
5. 
   investigaţiile maselor fecale la prezenţa sângelui ocult.
   

355. 
     Spitalizarea bolnavilor de dizenterie:
     

1. 
   este obligatorie;
   
2. 
   se realizează în baza indicaţiilor clinice;
   
3. 
   se realizează în baza indicaţiilor epidemiologice;
   
4. 
   spitalizarea nu se realizează;
   
5. 
   se efectuează la dorinţa bolnavului.
   

355. 
     Măsurile profilactice de bază în dizenterie sunt:
     

1. 
   depistarea şi sanarea sursei de infecţie;
   
2. 
   întreruperea căilor de transmitere a infecţiei;
   
3. 
   imunizarea contingentelor receptive de populaţie;
   
4. 
   diagnosticul de laborator;
   
5. 
   măsuri de educaţie pentru sănătate.
   

355. 
     Pentru procesul epidemic contemporan de dizenterie este ca­rac­te­ris­t­i­c­:
     

1. 
   majorarea sezonieră a morbidităţii;
   
2. 
   implicarea în mod egal a tuturor căilor de transmitere;
   
3. 
   transmiterea infecţiei preponderent pe cale hidrică;
   
4. 
   transmiterea infecţiei prin contact habitual;
   
5. 
   transmiterea infecţiei pe cale alimentară.
   

355. 
     În cazul diagnosticului de Sh.sonnei spitalizării obligatorii sunt su­pu­se următoarele persoane:
     

1. 
   inginerul care locuieşte în garsonieră proprie;
   
2. 
   dădaca unei instituţii preşcolare;
   
3. 
   lăcătuş la fabrica de producere a lactatelor;
   
4. 
   angajatul combinatului de prestări de servicii populaţiei;
   
5. 
   student la Universitatea Tehnică.
   

355. 
     Specific pentru erupţiile alimentare de dizenterie este:
     

1. 
   predominarea formelor clinice cu evoluţie gravă şi de gravitate me­­die;
   
2. 
   identificarea aceluiaşi agent patogen la pacienţi şi purtători;
   
3. 
   molipsirea preponderent a persoanelor, care au avut contact ne­mij­lo­cit cu sursa de infecţie;
   
4. 
   în perioada de preerupţie s-a înregistrat sporirea morbidităţii prin alte BDA;
   
5. 
   înregistrarea preponderentă a astfel de erupţii în colectivităţile de co­pii.
   

355. 
     Corecte pentru dizenterie sunt afirmaţiile:
     

1. 
   S.boydii produce exotoxină;
   
2. 
   serologia stă la baza confirmării de laborator;
   
3. 
   copiii fac mai frecvent această infecţie;
   
4. 
   unii convalescenţi pot fi externaţi fără investigaţii de laborator;
   
5. 
   lipseşte un vaccin eficace.
   

355. 
     Corecte pentru dizenterie sunt afirmaţiile:
     

1. 
   externarea din staţionar poate fi efectuată după anumite scheme di­fe­rite;
   
2. 
   în RM predomină morbiditatea prin S.Sonnei;
   
3. 
   agentul patogen e deosebit de rezistent în mediul ambiant;
   
4. 
   S.flexneri se transmite prioritar pe cale hidrică;
   
5. 
   supravegherea asupra persoanelor contacte se efectuează 5 zile.
   

355. 
     Corecte pentru dizenterie sunt afirmaţiile:
     

1. 
   mecanismul de transmitere are mai multe căi de realizare;
   
2. 
   morbiditatea este dependentă prioritar de acţiunile de ordin medical (măsuri dispoziţionale);
   
3. 
   imunitatea postinfecţioasă nu are o importanţă practică mare;
   
4. 
   3 tipuri de agenţi patogeni formează exotoxină;
   
5. 
   bolnavii sunt sursa de infecţie din a 11-a zi de boală.
   

355. 
     Corecte pentru dizenterie sunt afirmaţiile:
     

1. 
   este o sapronoză;
   
2. 
   are o răspândire ubicuitară;
   
3. 
   nu există remedii de profilaxie specifică eficiente;
   
4. 
   S.dyzenteriae produce exotoxină;
   
5. 
   perioada de contagiozitate începe la sfârşitul primei, începutul săp­tă­mânii a doua de manifestări clinice.
   

355. 
     Pentru dizenterie sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   Sh.sonnei se transmite prioritar pe cale hidrică;
   
2. 
   surse de infecţie pot fi animalele purtătoare;
   
3. 
   Sh.flexneri este cea mai patogenă;
   
4. 
   lipsesc vaccinuri eficace;
   
5. 
   este caracteristică sezonalitatea.
   

355. 
     După suportarea dizenteriei,sunt dispensarizaţi:
     

1. 
   toţi copiii de vârstă preşcolară;
   
2. 
   copiii ce frecventează instituţii preşcolare;
   
3. 
   elevii;
   
4. 
   personalul din alimentaţia publică;
   
5. 
   toţi convalescenţii indiferent de vârstă sau profesie.
   

355. 
     Pentru escherichioză sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   surse de infecţie sunt animalele domestice (ovinele);
   
2. 
   e o antroponoză, care atacă în marea majoritate a cazurilor copiii;
   
3. 
   este caracteristică sezonalitatea;
   
4. 
   perioada de incubaţie 1–10 zile;
   
5. 
   mecanismul de transmitere – de contact.
   

355. 
     Pentru escherichioză sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   agentul patogen este un microorganism din genul E. coli;
   
2. 
   structura antigenică este reprezentată prin 3 antigeni: O; H; K;
   
3. 
   agentul cauzal al escherichiozei este foarte sensibil la acţiunea fac­to­ri­lor mediului extern;
   
4. 
   sursă de infecţii poate fi omul bolnav sau purtătorul;
   
5. 
   măsura antiepidemică de bază face parte din grupul de măsuri, îndreptate asupra sursei de agenţi patogeni.
   

355. 
     Pentru escherichioză nu sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   agentul cauzal e Iersinia enterocolitica sau I. Pseudotuberculosis;
   
2. 
   factorii de transmitere a infecţiei sunt legumele şi fructele ne­spă­la­te;
   
3. 
   transmiterea infecţiei are loc prin mâinile contaminate ale mamei şi ale personalului medical în timpul tualetei, alimentaţiei copilului;
   
4. 
   bolnavii sunt contagioşi în toată perioada bolii;
   
5. 
   sanarea purtătorilor de E. coli este măsura de bază de prevenţie a răs­­pândirii infecţiei.
   

355. 
     Particularităţile caracteristice escherichiozelor enterohemoragice sunt:
     

1. 
   evoluţie gravă;
   
2. 
   dezvoltarea sindromului hemolitico-uremic;
   
3. 
   dezvoltarea colitei pseudomembranoase;
   
4. 
   evoluţie subclinică;
   
5. 
   dezvoltarea colitei hemoragice.
   

355. 
     Cu diagnosticul de escherichioză sunt supuşi spitalizării:
     

1. 
   copiii de 0–14 ani;
   
2. 
   adulţii;
   
3. 
   obligatoriu toţi bolnavii;
   
4. 
   persoanele ce lucrează în întreprinderile alimentare;
   
5. 
   copiii, ce frecventează instituţiile preşcolare, case de copii şi şcoli internat.
   

355. 
     Surse de agenţi patogeni în escherichiozele enteropogene sunt:
     

1. 
   bolnavul cu formă tipică a bolii;
   
2. 
   bolnavul cu formă frustă a bolii;
   
3. 
   purtătorul;
   
4. 
   animalul purtător;
   
5. 
   animalul bolnav.
   

355. 
     Pentru escherichiozele enteropatogene sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   calea principală de transmitere este hidrică;
   
2. 
   sursa de infecţie poate fi purtătorul;
   
3. 
   clinica diferă în dependenţă de tipul de agent patogen;
   
4. 
   mai frecvent sunt afectaţi copii până la 1 an de viaţă;
   
5. 
   E.coli enteropathogenic poate provoca o clinică asemănătoare cu cea a holerei.
   

355. 
     Agentul patogen al holerei este:
     

1. 
   V. cholerae biovar cholera (clasic) grupa serologică 01;
   
2. 
   V. parahaemoliticus;
   
3. 
   V. cholerae biovar El-Tor grupa serologică 01;
   
4. 
   V. cholerae 01 0139 „Bengal”;
   
5. 
   NAG vibrionii.
   

355. 
     Erupţia hidrică cu infecţii intestinale se caracterizează prin:
     

1. 
   limitare teritorială;
   
2. 
   sezonalitate de vară;
   
3. 
   lipsa sezonalităţii;
   
4. 
   manifestarea erupţiilor prin o singură formă nosologică;
   
5. 
   evidenţierea diferitor sero- şi biovariante ale microorganismelor.
   

355. 
     Agenţi patogeni în campilobacterioză sunt:
     

1. 
   Campylobacter jejuni;
   
2. 
   Campylobacter pilori;
   
3. 
   Campylobacter coli;
   
4. 
   Campylobacter freundii;
   
5. 
   Campylobacter fetus.
   

355. 
     Sursă de infecţie în campilobacterioză servesc:
     

1. 
   ouăle de găină;
   
2. 
   vitele cornute mari şi mici;
   
3. 
   rozătoarele;
   
4. 
   oamenii bolnavi şi purtători;
   
5. 
   apa contaminată.
   

355. 
     Căile de transmitere în campilobacterioză sunt:
     

1. 
   alimentară;
   
2. 
   transmisivă;
   
3. 
   parenterală;
   
4. 
   hidrică;
   
5. 
   contact habitual.
   

355. 
     Poliomielita se poate transmite prin mecanismul:
     

1. 
   fecal-oral;
   
2. 
   respirator;
   
3. 
   transmisiv;
   
4. 
   de contact;
   
5. 
   vertical.
   

355. 
     Surse de infecţie în poliomielită sunt:
     

1. 
   bolnavul cu formă inaparentă a maladiei;
   
2. 
   bolnavul cu formă manifestă a maladiei;
   
3. 
   bolnavul cu formă acută a maladiei;
   
4. 
   purtătorul;
   
5. 
   bolnavul cu formă cronică a maladiei.
   

355. 
     Pentru poliomielită este caracteristic mecanismul şi căile de trans­mi­te­re:
     

1. 
   fecal-oral;
   
2. 
   aerogen;
   
3. 
   contact habitual;
   
4. 
   transmisiv;
   
5. 
   vertical.
   

355. 
     Enterovirusurile sunt agenţi patogeni ai:
     

1. 
   poliomielitei;
   
2. 
   Coxsackie A şi B;
   
3. 
   ECHO;
   
4. 
   HVA;
   
5. 
   HVC.
   

355. 
     În cazul infecţiilor provocate de virusurile Coxsackie A şi B corecte sunt afirmaţiile:
     

1. 
   surse de infecţie pot fi atât oamenii bolnavi, cât şi cei sănătoşi;
   
2. 
   este caracteristică răspândirea epidemică;
   
3. 
   are o sezonalitate de iarnă-primăvară;
   
4. 
   profilaxia specifică lipseşte;
   
5. 
   mai frecvent sunt afectate persoanele adulte.
   

355. 
     Corecte pentru botulism sunt afirmaţiile:
     

1. 
   e o sapronoză;
   
2. 
   în focare e necesară dezinfecţia terminală;
   
3. 
   bolnavul este izolat după indicaţii epidemiologice;
   
4. 
   una dintre metodele de profilaxie este prelucrarea termică a pro­du­se­lor alimentare înainte de a fi folosite;
   
5. 
   Cl.botulini nu schimbă organoleptica produselor.
   

355. 
     Corecte pentru poliomielită sunt afirmaţiile:
     

1. 
   exzistă 3 tipuri de viruşi;
   
2. 
   în profilaxia specifică poate fi folosit atât vaccinul viu, cât şi cel inac­tivat;
   
3. 
   infecţia este eradicată în RM;
   
4. 
   profilaxia de urgenţă se efectuează cu antibiotice;
   
5. 
   după infectare predomină formele paralitice.
   

355. 
     Pentru poliomielită sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   sursa de infecţie principală e omul bolnav la toate formele de po­lio­mie­lită;
   
2. 
   se transmite prin 2 mecanisme: fecal-oral, respirator;
   
3. 
   perioada de incubaţie 3–14 zile;
   
4. 
   bolnavii cu forme paralitice uşoare sunt izolaţi timp de 20 zile;
   
5. 
   în imunoprofilaxia poliomielitei se foloseşte vaccin viu atenuat şi vaccin inactivat.
   

355. 
     Agentul cauzal al legionelozei în natură există în combinaţie cu:
     

1. 
   amibele;
   
2. 
   acvabionţii;
   
3. 
   marinibionţii;
   
4. 
   crustaceele;
   
5. 
   moluştele.
   

355. 
     Măsura profilactică de bază în legioneloză este:
     

1. 
   vaccinoprofilaxia;
   
2. 
   profilaxia de urgenţă cu imunoglobulină specifică;
   
3. 
   izolarea contacţilor;
   
4. 
   curăţarea periodică a sistemelor de condiţionare a aerului de aqua­bi­onţi;
   
5. 
   dezinfecţia apei şi a instalaţiilor de duş.