Ethan Frome

Fridman şi israelienii lui Rich ies din culise.

Sfindându-le, chiar sub nasul lor, pe noile autorităţi ro­mâ­ne, cu o parte din­tre „eroii“ evenimentelor ares­taţi, în 30 mar­tie 2005 deţinătorii Rafo ho­tărâseră (în AGA) reor­ga­­ni­za­rea so­ci­e­tăţii, adică emiterea de acţiuni în locul da­to­ri­ilor. Sta­tului român i se aruncă o cotă de 40,45% din noul capital social al Rafo, nerecunoscându-i-se in­te­gral drepturile (crean­ţele), care i-ar fi adus o cotă de peste 60% din rafinărie¹.

Au­tori­tă­ţi­le române, având noi conduceri urmare schimbării de pu­tere, respectiv Avas-ul şi Finanţele, şi-au ex­pri­mat dezacordul pentru apli­­carea pla­nului şi au contestat în in­stan­ţă hotărârea „ac­ţi­o­na­ri­lor“, fis­cul (ANAF) obţinând chiar o ho­tă­râ­re ju­­decătorească prin care trebuia reluat votul în adu­narea cre­di­torilor (/acţionarilor).

În timp ce statul contesta hotărârile ac­ţi­o­na­ri­lor Rafo, în umbra te­nebrelor era înstrăinată ponderea de aproape 60% din Rafo (sau peste 90% din vechiul întreg), deţinută de cei­lal­ţi acţionari (cei vechi), în frunte cu Balkan Petroleum, care aproape distruseseră compania. „Cum­­pă­­ră­to­rul“ s-a arătat a fi - mai întâi - consorţiul de trei firme ruso-evreieşti uni­te în Elveţia sub nu­me­le de Alfa Oil (ceea ce demonstrează că evreii lui Marc Rich ac­­ţi­onau alături şi de oli­gar­hul Mikhail Frid­­man, evreu şi el), dar două din aceste trei firme au acţionat şi independent în faţa auto­ri­tă­ţilor, prin isra­e­li­enii Levy Nissim şi Uri Bidner. Conform datelor de la Re­gistrul Comerţului din Elveţia, Alfa Oil AG, era în­tr-adevăr o mică firmă de buzunar cu sediul ini­ţi­al, la înfiinţare, în februarie 2004, în cantonul Zug (unde îşi avea sediul central Marc Rich), având în obiec­tul de ac­ti­vitate, din aprilie 2004, „comerţului ex­tern de pro­du­se şi materii prime sub toa­te formele şi, în particular, în do­me­niul petrolului şi a produselor derivate din aces­ta“, dar s-a mu­tat în can­­tonul Gene­va (1204, Rue du Port 4).

Cele 60% (sau 98% în vechea organizare) din acţi­u­ni­le Rafo „cum­­pă­ra­te“ de nou creata firmă „elveţiană“ Alfa Oil prin preluare, în prin­ci­pal, de la Balkan Pe­tro­leum erau, de fapt, deţi­nu­te de ace­iaşi ruso-evrei din cele trei firme, toate trei off-shore-uri: Expa­net Tra­ding Ltd, Cal­der-A In­ter­national BV şi Ra­glam Overseas Ltd¹.

Deoarece transferul nu era operat şi în evidenţele ro­mâ­neşti, fiind numai aranjat în Elveţia şi chiar blocat în România la Oficiul Registrului Comerţului de cererea sta­tu­lui, tot Balkan Petroleum, ve­chiul acţionar ma­joritar al rafi­nă­riei, a fost acela care trâm­biţa pu­blic la în­ceputul lui aprilie 2005 că vrea „să cumpere ac­ţi­u­ni­le pe care le va primi statul după con­ver­sia datoriilor“. Po­tri­vit fiscului (Anaf), însă, BkP ar fi pro­pus să plă­teas­că suma în rate, eşalonate pe opt ani, în timp ce statul voia toţi banii o dată, corect calculaţi. „Pen­tru ca «circul» să fie com­plet, la cum­părarea ac­­ţiunilor s-a mai în­s­cris un pretendent, [sus-amintita] Alfa Oil din Elveţia, repre­zen­tată, însă, tot de oamenii Balkan Pe­tro­­leum“, scria presa.

Tot în aprilie, statul român, prin Avas, îi acuza pe re­pre­zentanţii Bal­kan Petro­­leum de faptul că induc în eroare opi­­­nia publică prin afir­ma­ţiile potrivit cărora statul va re­cu­pe­ra integral datoriile rafinăriei în ur­ma transformării aces­to­ra în acţiuni, precizând că: „În realitate, aşa zisa con­ver­sie a creanţelor în ac­ţi­u­ni nu este decât o încercare a ac­ţi­o­narului ma­joritar de a arun­ca în sar­ci­na statului datoriile uriaşe ale Rafo, şi de a aco­­peri în acest fel de răspunderea ju­ri­dică reprezentanţii ac­ţi­o­na­rului ma­jo­ri­tar“ (zicea Avas).

Se pare că, în aprilie 2005, nu venise încă momentul ca Avas-ului să i se transmită de către puternicii zilei de la Cotroceni cum trebuie să joace în faţa noilor „investitori“, dar, cum astăzi se ştie (şi se va vedea în următorul capitol), Traian Băsescu era înconjurat de oamenii evreilor „ruşi“, de la Rafo până la Alro ş.a.
Descinderea la Cotroceni a lui Uri Bidner.

Urmare rezistenţei oficialilor români, în 14 aprilie 2005 şeful fis­cu­lui (Anaf) se trezeşte pe cap cu „vizita unei delegaţii condusă de domnul Uri Bi­der [or­to­grafiat Bidner - n.n.], director executiv al companiei Alfa Oil din Elveţia… Cu acest pri­lej, reprezentanţii firmei au prezen­tat o serie de aspecte re­fe­ritoare la activitatea şi po­ten­ţi­alul fi­nan­ciar al com­paniei şi au reiterat intenţia de a cum­pă­ra cre­an­ţele deţinute de stat la SC Rafo SA Oneşti.“ Dintr-o dată, autorităţile române devin do­cile, de­cla­rând că „oferta¹ înaintată în aceas­tă dis­cuţie pre­li­mi­na­ră va fi analizată de Agen­­ţia Na­ţi­o­nală de Administrare Fis­ca­lă împreună cu Agenţia pentru Valo­ri­fi­ca­rea Activelor Statului, ur­mând să se elaboreze un punct de ve­de­re co­mun… Gu­ver­nul va fi cel care va decide asu­pra stra­tegiei abordate“.

În faţa nedumeririi oficialilor şi a timorării lor, zia­ris­tul Ovidiu Zară investiga pe cont propriu, căutând în Re­gis­trul Comerţului din Elveţia după cuvântul-cheie Alfa, „din­tr-o diagramă rezultând că acţionarul majoritar al Alfa Oil este [indirect] consorţiul rus Alfa Group, entitate condusă de Mik­hail Frid­man, un oligarh rus cu un trecut controversat“².

Subiectul era deschis mai târziu (peste 4 luni) şi de că­­tre Eveni­men­tul Zilei (din 20 august 2005), care se temea însă să pro­nunţe numele magnatului evreu din Ucraina, Fridman:

„Despre acţionariatul Alfa Oil (din care fac parte trei firme off-shore: Expanet Trading Limited, Calder-A Inter­na­tional BV şi Raglam Overseas Ltd) nu se ştie nimic… Per­soa­­ne im­por­­­tante din domeniul petrolier mani­fes­­tă însă o oa­re­care tea­mă în a vorbi despre personajele care roiesc de ceva vre­me în jurul rafinăriei şi lasă să se înţeleagă că sunt sufi­ci­en­te motive de a păstra tăcerea. Totuşi, o sursă bine informată... ne-a de­cla­rat: «La Alfa Oil sunt aceiaşi ac­ţi­o­nari de la Balkan Petroleum, iar în afa­­ce­re sunt implicaţi Uri Bidner, om de afaceri de origine israeliană, şi un oligarh rus (n.r. - su­ge­rând că este vorba des­pre un personaj bine cu­nos­cut ce se învârte în cercuri de afaceri de te­mut nu nu­mai în Rusia). Este o asociere între cele două persoane şi Bal­kan Petroleum».“

S-a mai aflat şi că israelianul Uri Bider era primit seara, la Palatul Cotroceni, de către consilierul prezidenţial Teodor Stolojan.

Observând brusca schimbare de ton a oficialilor ro­mâni, dintr-o da­tă cuminţiţi după vizita lui Uri Bidner, ace­eaşi publicaţie conchidea des­pre cazul Rafo că are „ra­mi­fi­ca­ţii so­li­de în afara ţării. Probabil aşa se ex­plica şi atitu­di­nea sfi­dă­toa­re pe care Balkan Petroleum a avut-o faţă de sta­tul român şi chiar faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI)… Sta­­tul nu [mai] lasă impresia că ar fi prea mult preocupat de ce se întâmplă la Rafo şi chiar acordă credit noului acţionar. «Schim­­barea proprietarului socie­tăţii Rafo Oneşti, prin vân­­­zarea pa­chetului deţinut de Balkan Pe­tro­leum către Alfa Oil, nu afec­tează creanţele deţinute de stat asupra ra­fi­nă­ri­ei. Rafo Oneşti şi Alfa Oil sunt societăţi cu ca­pi­tal privat, iar trans­ferul acţiunilor între aceste două societăţi nu implică în nici un fel statul. Faptul că s-a schimbat ac­ţio­na­ri­a­tul poate fi un lucru pozitiv», arăta un comunicat Anaf“ (adică Sebastian Bodu, şeful PD-ist al fiscului atunci).

Dezvăluirile continuau, însă, reieşind că, speriaţi de Uri Bidner, din mai 2005 oficialii români i-au lăsat pe cei de la Alfa Oil să exploateze ra­fi­năria Rafo numai în folos propriu. Astfel, numai din mai până în august 2005, „cumpărătorul Rafo“ luase deja de sub nasul statului român câte­va mii de mi­liarde de lei. Expanet, firmă din gru­pul Alfa Oil ce „a pre­lu­at“ Rafo, aducea petrol din import şi ex­por­ta produsele finite, ceea ce o scutea de plata TVA şi a acci­zelor, în valoare de 40 milioane euro lunar.

„Noul proprietar“ procesa cantităţi mari de pe­trol la Rafo, fără ca statul român să se aleagă cu ceva din afa­cere. Când Alfa Oil de­pu­nea la Anaf oferta de preluare a Rafo, rafinăria era în blocaj. Imediat după aceea, Expanet a pompat zilnic în instalaţiile Rafo în jur de 7.000 de tone de ţiţei, dar la pro­fi­tul ra­por­tat statul român nu câştiga prin im­po­zitare, căci era men­ţi­nută in­gi­ne­ria din acte: import de ţiţei scump şi export ieftin.
Levy Nissim către premierul român.

La scurt timp după vizita israelianului Uri Bidner la au­torităţile ro­mâne PD-iste pentru revendicarea rafinăriei Rafo, pe 6 mai 2005 s-a în­re­gistrat şi adresa lui Levy Nis­sim (apar­ţi­nând ace­luiaşi grup) către pre­mi­erul PNL-ist Că­lin Tăriceanu şi alte au­to­ri­tăţi, pentru a le cere oarecum ace­laşi lucru, dar ca şi cum ar avea chiar un drept asupra rafinăriei.

„Domnului Prim-Ministru al României

Călin Popescu Tăriceanu

Atât Vitol cât şi Interlink au livrat ţiţei în Ro­mâ­nia, Inter­link către Rafo iar Vitol către toţi marii jucă­tori din pia­ţa românească. Cele două com­­­­­pa­nii au în co­mun faptul că au livrat mari cantităţi de ţiţei către Rafo, ţiţei ră­­mas nea­chi­tat, valoarea totală a datoriilor către cele două so­ci­e­tăţi fiind as­­tăzi de circa 35 de milioane de dolari. Obiectivul nos­tru este cla­ri­fi­ca­rea si­tu­­aţiei liti­­gi­oa­se cu grupul de fir­me Rafo-Faber-VGB pen­tru care s-au efec­­tu­at deja o serie de acţiuni legale...

Este deosebit de important să menţionăm că în rea­litate firmele Faber şi Vgb Oil nu au creanţe pro­­prii de vo­lumul ce­lor înregistrate în con­ta­bi­li­ta­tea Rafo SA Oneşti, aceste cre­an­ţe fiind con­ce­si­o­na­te de la firmele noas­tre, gre­şit în­re­gistrate şi (părerea noastră) um­flate artificial îm­po­triva Rafo Oneşti.

A
răspunsul formal

către Levy Nissim
vând în vedere complexitatea problemelor ac­tu­a­le le­ga­te de cazul Rafo şi bazându-ne pe expertiza în piaţa pe­tro­li­eră românească şi inter­na­ţi­onală a grupului nostru, dorim să exprimăm pe această cale intenţia noas­tră fermă ca, în condiţii legale bine definite, să in­ves­tim sume im­por­tante în re­­lan­sarea eco­nomică a activităţii pe Platforma Petro­chimică Oneşti. În acest sens dorim cât mai urgent posibil iniţierea unor serii de con­tacte directe cu in­­sti­tu­ţi­ile abilitate şi cu re­pre­zen­tanţi ai sta­tului ro­mân. Dorim de asemenea să aducem în atenţia Dvs. că fir­ma Vitol are o cifră de afaceri de peste 60 de mi­li­ar­de de do­lari în do­me­ni­ul petro­lier şi inves­tiţii ma­jore la nivel global.“

În final, consorţiul ad-hoc între Vitol şi Interlink Over­­se­as Corp. Ltd. reprezentat de Levy Nissim asigura autori­tă­ţi­le că se consideră „un bun par­te­ner pen­tru statul român“.

Totuşi, conţinutul unei Note Informative a SRI din mar­­­­tie 2005, îna­intată primului-mi­nistru, îi con­­­­­tra­zi­cea în bună măsură pe Levy Nissim, ca şi pe Vitol. Astfel, Levy Nissim l-a min­ţit pe Călin Tă­ri­cea­nu când i-a pre­zen­tat di­men­siunea creanţelor gru­­­pu­lui său asupra Rafo, ascun­zând că acestea fu­se­se­ră pre­luate de fraţii Ian­cu şi parţial achi­tate. Aşa că suma datoriilor Rafo către Inter­link şi Vitol era cu mult mai mi­că decât cele 35 de milioa­ne de dolari specificate în scri­­soa­rea de in­tenţie către pre­­mi­er şi celelalte instituţii ale sta­tu­lui, chiar dacă evreii se pretindeau modeşti şi binevoitori, pretinzând că ei solicită o sumă mai mică decât cea din evidenţele rafinăriei. Dar, în lupta sa fără scru­pule de a reintra pe „linia Rafo“, Levy Nissim năştea şi astfel de scri­sori de intenţie măsluitoare.

Oricum, Tăriceanu nu muşca momeala, ci se mulţumea să-i răs­pun­dă for­mal lui Levy Nissim.