Eugen cizek istoria literaturii latine

NOTE

1. Această inscripţie, care descrie cu certitudine cariera scriitorului - sacerdot, flamen al Antoninilor,

pontif al lui Vulcan, apoi şef de birouri imperiale, scrinia, menţionate în text - a fost publicată de E. MAREC-H.G. PFLAUM, „Nouvelie inscription sur la carriere de Suetone l'historien, Comptes Rendus de /'Academie des Inscriptions et Belles Lettres, 1952, pp. 76-85. Diverşi cercetători au comentat amplu conţinutul acestei inscripţii: vezi, printre alţii, Fulvio GROSSO, „L'epigrafe di Ippona e la Vita di Suetonio. Con i fasti dei pontifici di Volcano a Ostia", Ani dell'Accademia Nazionale dei Lincei, seria a 8-a, Classe di Scienze Morali, Storiche e Filologiche, 14, 1959, pp. 253-282. Formula homo curiosissimus apare la Rene MARTIN-Jacques GAILLARD, Les genres litteraires ă Rome, 2 voi., Paris, 1981, I, p. 137.

2. Pentru biografia lui Suetoniu şi cauzele dizgraţierii, vezi Alcide MACE, Essai sur Suătone, Paris,

1900, p. 34; Eugen CIZEK, Structure et idâologie dans les Vies des douze Cesars de Suetone, Bucarest-Paris, 1977, pp. 7-l2 (dar am renunţat la ideea că Suetoniu s-ar fi născut la Roma); „Suetoniu", Istoria literaturii latine (117e.n.-sec.VI e.n), Bucureşti, 1986, IV, pp. 52-54; sir Ronald SYME, „The Travels of Suetonius Tranquillus", Hermes, 109,1981, pp. 105-l17; Ulrich LAMBRECHT, Herrscherbild und Principatsidee in Suetons Kaiserbiographien, Bonn, 1984, pp. 22-23; Wilhelm KIERDORF, Introducere la Sueton: Leben des Claudius und Nero. Textausgabe mit Einleitung, kritischen Apparat und Kommentar, Padeborn-Munchen-Wien-Zurich, 1992, pp. 1l-l4. Este posibil ca Suetoniu să fi fost unul dintre funcţionarii lui Pliniu cel Tânăr în Bithynia, cum susţinea G. BAURIAN, „Suetone et l'inscription d'Hippone" (Suetonius praefectus fabrum de Pline en Bithynie). Les Etudes Classiques, 44, 1976, pp. 124-l44.

3. Cum a remarcat Augusto ROSTAGNI, Storia della letteratura latina, 3 voi., revăzută şi completată

de Italo LÂNA, ed. a 3-a, Torino, 1964, III, p. 256; Giorgio BRUGNOLI, „Suetoniania II. II titolo de uiris illustribus", Annali della Facoltă di Lettere, Filosofia e Magistero deli'Universitâ di Cagliari, 38, 1960, pp. 363-380, considera că autenticul titlu al lucrării ar fi fost „Catalog al bărbaţilor iluştri", Catalogus uirorum illustrium. Ceea ce ni se pare foarte posibil. Pentru alte lucrări aie lui Suetoniu vezi C.L. ROTH, C.Suetonii Tranquilli quae supersunt omnia, Leipzig, 1858; A. REIFFERSCHEID, C.Suetonii Tranquillipraeter Caesarum libros reliquiae, Leipzig, 1860; Giorgio BRUGNOLI, „Sulle possibilrtâ di una ricostruzione dei Prata e della loro attribuzione a Suetonio", Mem. di Accademia Nazionale dei Lincei, Class. Scienze Morali, Storiche, Filologiche, seria a 8-a, 6, 1954, pp. 27 şi urm.

4. Pentru detalii, vezi Eugen CIZEK, „Structure du De grammaticis et rhetoribus", Revue des Etudes

Latines, 52,1974, pp. 304-315; şi „Suetoniu", istoria literaturii latine, IV, pp. 55-58.

5. Datarea timpurie a Vieţilor celor doisprezece cezari apare, între alţii, la A. MACE, op. cit, PP-

197-212; Cesare GRASSI, Introducere ia Suetoniu, Testo, Traduzione e Commento, Breacia, 1972, p. 13, n.18; E. CIZEK, Structures et idâologie, pp. 13-l4; Geza ALFOLDI, „Marcius Turbo, Septicius Clarus, Sueton und die Historia Augusta", Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphie, 36, 1979, pp. 233-253. în schimb, alţi savanţi se pronunţă pentru o publicare pe tranşe a biografiilor cezarilor, între 119 (când ar fi apărut primele două uitae) şi 128 d.C: vezi mai ales G.B. TOWNEND, „The Date of Composition of Suetonius Caesares", Classical Quarteriy, 9, 1959, pp. 285-293; R.SYME, op. cit, pp. 116-l17; W. KIERDORF, op. cit, pp. 13-l4 (care crede că ultima secţiune

617

SUETONIU, FLORUS Şl ALŢI PROZATORI

din operă a apărut după 122 d.C, dar că documentarea de bază se realizase înaintea dizgraţiei). Referinţa la dedicarea operei lui Septicius Clarus apare la un autor din secolul al Vl-lea d.C. (Lydus în De magistratibus, 2,6). în Evul Mediu, pentru culegerea biografică s-a propus şi un titlu puţin diferit de cel consacrat.

6. Pentru izvoarele lui Suetoniu şi utilizarea lor, vezi A. MACE, op. cit, p. 360; C. GRASSI, op. cit,

pp. 13-l4; Jean-Marie ANDRE-Alain HUS, L'histoire â Rome. Historiens et biographes dans la litterature latine, Paris, 1974, pp. 145-l53; K.R. BRADLEY, Suetonius'Life of Nero. An Historical Commentary, Bruxelles, 1978, pp. 148; 163; 227; 232-235; 241; 267; 272-273; dar mai ales Jacques GASCOU, Suetone historien, Roma, 1984, pp.3-339; 457-668; 707-708; 801 (care a subliniat, în repetate rânduri, că biograful îşi filtra atent informaţiile culese, că n-a fost neutru sau indiferent faţă de materialul oferit de ele). Pentru modele literare utilizate de biograf, vezi Pierre GRIMAL, Introducere la Suetone. Vies des douze Cesars, Paris, 1973,pp. XXII-XXIII; XXXV; E. CIZEK, Structures et ideologie pp. 25-28; J. GASCOU, op. cit, pp. X-XI. In ce priveşte arhetipurile tehnicii biografice suetoniene, vexi W. KIERDORF, op. cit, pp. 14-l8.

7. Cum pune în evidenţă J. GASCOU, op. cit, pp. XIII-XIV; 338-339; 345; 707-708; vezi şi U.

LAMBRECHT, op. cit, pp. 156-l57.

8. Cum arată tot J. GASCOU, op. cit, pp. XV; 708; 711. Dar anterior, puncte de vedere similare

enunţaseră Wolf STEIDLE, Sueton und die antike Biographie, ed. a 2-a, Miinchen, 1963,passim (dar ed. I, 1951: el revelase că biograful mobiliza „den spezifische romischen Sinn", că antiteza vicii-virtuţi era intenţională pentru a caracteriza cezarii); fără a cunoaşte contribuţia lui Steidle, opinii asemănătoare apar la Eugen CIZEK, „Sur la composition des Vitae Caesarum", Studii clasice, 3, 1961, pp. 355-360 (ulterior, după lectura lui Steidle, Structures et ideologie, pp. 32-44). Aceeaşi orientare apare la Bohumila MOUCHOVA, Studie zu Kaiserbiographien Suetons, Praha, 1968; Jean-Michel CROISILLE, „L'art de la composition chez Suetone, d'apres Ies Vies de Claude et de Neron", Annali dell'lstituto Italiano per gli Studi Storici, 2, 1970, pp. 73-87; P. GRIMAL, op. cit, p. XXV; K.R. BRADLEY, op. cit, pp. 171; 242-243 etc. Vechea optică apăruse la Martin SCHANZ-Karl HOSIUS, Geschichte der romischen Literatur, ed. a 4-a, Miinchen, 1935, II, p. 41 (care susţineau că Suetoniu scria „cu mâinile şi nu cu capul"); G. FUNAIOLI, „I Cesari di Suetonio", Raccolta di Scritti in Onore di Felice Ramorino, Milano, 1927, pp. l-26; Ettore PARATORE, „Ciaude et Neron chez Suetone", Tacito, ed. a 2-a, Roma, 1962, pp. 713-727.

9. Pentru idealul de principe la Suetoniu, vezi J. GASCOU, op. cit, pp. 717-784. Afinităţile dintre biograf

şi ordinul cavalerilor, căruia aparţinea prin origine, au fost evidenţiate de Francesco DELLA CORTE, Suetonio, eques Romanus, Milano, 1958, pp. 159-l68; 195-l98 (dar nu credem că Suetoniu a fost un exponent numai sS acestui ordin şi cu atât mai puţin al micilor cavaleri); vezi şi U. LAMBRECHT, op. cit, pp. 24; 157. Filiaţiile cu mediile curţii imperiale au fost relevate de P. GRIMAL, op. cit, pp. XV-XVI, iar cele cu birocraţia de J.M. ANDRE-A. HUS., op. cit, p. 145. Pentru monarhismul suetonian, vezi şi C. GRASSI, op. cit, pp. 1l-l2 (biograful se pronunţă pentru „un impero moderato, non tiranico"); U. LAMBRECHT, op. cit, pp. 24; 32; 78-83; 147-l58.

10. Pentru aceste patru categorii de cezari, vezi E. CIZEK, Structures et ideologie, pp. 65-l55; „Suetoniu", Istoria literaturii latine, pp. 66-67. C. GRASSI, op. cit, p. 19, se referă la un „bilancio" suetonian, dar nu arată în ce rezidă el. Pentru Vitellius, ca cel mai „monstruos" principe, vezi Eugen CIZEK, „La mort de Vitellius dans Ies Vies des douze Cesars de Suetone", Revue des Etudes Anciennes, 57, 1975, pp. 125-l30. Pentru imperiul care transcende principilor, vezi J. GASCOU, op. cit, pp. 775-785.

11. Punctul de vedere potrivit căruia Suetoniu l-ar blama pe Hadrian, făcând aluzie la comportamentul lui politic şi privat în biografiile lui Tiberiu, Gaius-Caligula şi Nero, a fost profesat de T.F. CARNEY, „How Suetonius'Lives Reflect on Hadrian", Proceedings of the African Classical Associations, 11, 1968, pp. 7-21. E contrarie, susţine că Suetoniu ar fi elogiat ditirambic pe Hadrian J. GASCOU, op. cit, pp. 758-773.

12. Motivaţia noastră a includerii vieţii lui Caesar printre biografiile imperiale apare la E. CIZEK, Structures et idâologie, p. 37; vezi şi U. LAMBRECHT, op. cit, pp. 158-l59. Pe de altă parte Suetoniu ştia, pe urmele lui Polibiu, să facă diferenţa între cauza reală a unui fapt istoric şi pretextul lui (Caes., 30,2).

618

NOTE

13. Evitarea termenilor polarizanţi, din punct de vedere moral, a fost consemnată de T.F. CARNEY, op. cit, p. 11. Pentru imprecizia vocabularului politic, vezi Bohumila MOUCHOVA, „Einige technische Termine bei Sueton", Acta Universitatis Carolinae. Philologica I. Graeco-Latina XI, 1987, pp. 49-62. J.M. ANDRE-A. HUS, op. cit, p. 145, se străduiesc în zadar să identifice un stoicism mistic în biografiile suetoniene. Dar ei recunosc că Suetoniu evită rostirea sentinţelor categorice şi lasă cititorului grija de a trage concluziile (ibid., p. 151). Pentru opţiunea în favoarea Noii Academii vezi E. CIZEK, Structuress et ideologie, pp. 156-l65; „Suetoniu", Istoria literaturii latine, pp. 67-72. J. GASCOU, op. cit., pp. 714-716, când critică interpretarea noastră a opţiunii filosofice suetoniene, pare a nu înţelege că învăţătura Noii Academii era antidogmatică şi antisistematică, tributară mai degrabă unei antifilosofii decât unei filosofii. Strădania lui Suetoniu de a demistifica cezarii a fost pusă în valoare de C. GRASSI, op. cit., p. 21 şi mai ales de P. GRIMAL, op. cit, pp. XVIII-XXXVIII. U. LAMBRECHT, op. cit, p. 20 susţine că Suetoniu se referă mai ales la virtuţile care, precizăm noi, dominau codul moral conferit principelui ideal şi la vicii ca: „aroganţa", arrogantia, „zgârcenia", auaritia, „lăcomia", cupiditas, „pofta erotică", libido, „destrăbălarea", luxuria, „cruzimea", saeuitia, „trufia", superbia.

14. Pentru rolul portretelor fizice, vezi E.C.EVANS, „Roman Description of Personal Appearence in History and Biography", Harvard Studies in Classical Philology, 46,1935, pp. 43-84; J. COUISSIN, „Suetone physiognomoniste dans Ies Vies des XII Cesars", Ftevue des Etudes Latines, 31,1953, pp. 234-256. Pentru funcţia care revine cuvintelor de spirit, alegaţiilor personajelor, vezi Werner MULLER, „Sueton und seine Zitierweise im Divus lulius", Symboiae Osloenses, 47, 1972, pp. 95-l08. Pentru structura compoziţională, statistica trăsăturilor morale, gradaţiile efectelor, „behaviorismul" suetonian, vezi E.CIZEK, Structure du De grammaticis, p. 306; Structures et ideologie, pp. 35-l55; 199-245; Helmut GUGEL, „Studien zur biographischen Technik Suetons", WienerStudien, Beiheft\a 7, Wien-Koln-Graz 1977; J. GASCOU, op. cit, pp. X; 344-349; 390-392; 802.

15. „Schema" biografică a fost reconstituită de Friedrich LEO, Die griechisch-romische Biographie nach ihrer literarischen Form, Leipzig, 1901, pp. 2-34; 134-321. A fost criticată, între alţii, de D.R. STUART, Epochs of Greek and Roman Biography, Berkeley-London, 1928, pp. 189-200; 22l-253, etc; Henri AILLOUD, Introducere la Suetone, Vies des douze Cesars, al 4-lea tiraj, Paris, 1967, pp. XXVII-XXVIII; J. GASCOU, op. cit, p. X. O succintă prezentare a acestei polemici se poate decela la J.M. ANDRE-A. HUS, op. cit, pp. 147-l54.

16. Pentru scriitura suetoniană, pentru constituirea imaginarului şi a vocabularului, vezi A. MACE, op. cit, pp. 56-57; 379-398; Giovanni D'ANNA, Le idee letterarie di Suetonio, Firenze, 1954; Anton D. LEEMAN, Orationis Ratio. Teoria e pratica stilistica degli oratori, storici e filosofi latini, trad. italiană de Gian Carlo GIARDINA-Rita CUCCIOLI MELLONI, Bologna, 1974, pp. 498-499; 505; J.M. ANDRE-A. HUS, op. cit, pp. 154-l55; E. CIZEK, Structures et ideologie, pp. 18-25; „Suetoniu", Istoria literaturii latine, pp. 72-78; Dan SLUŞANSCHI, „Suetone critique litteraire. Problemes du vocabulaire", Actes de la Xll-e Conference Internationale d'âtudes Classiques Eirene, Bucureşti-Amsterdam, 1975, pp. 115-l19; Alain MICHEL, „De Vespasien â Hadrien", Rome et nous. Manuel d'initiation â la litterature et â la civilisation latines, Paris, 1977, pp. 195-l96 (care menţionează „la derision historique sans la grandeur"); R. MARTIN-J. GAILLARD, op. cit, I, p. 138 (unde se afirmă cu umor că „Suetone a pris la rhetorique et lui a tordu le cou'); J. GASCOU, op. cit, pp. 572-582. Pentru pluralitatea stilurilor - discursiv, de catalog - vezi C. GRASSI, op. cit, pp. 23-24; K.R. BRADLEY, op. cit, pp. 19; 143; 200-201; 268. Pentru impactul efectelor dramatice în vieţile cezarilor preocupaţi de teatru, vezi Eugen CIZEK, „Suetone et le theâtre, Actes du IX-e Congres de l'Association Guillaume Bude, Rome, 13-l8 avril 1973, 2 voi., Paris, 1975, I, pp. 480-485.

17. Pentru receptarea lui Suetoniu, vezi Radu SĂNDULESCU, „Tipare biografice suetoniene în Vita Caroli Magni a lui Eginhard", Culegere de studii de civilizaţie romană, Bucureşti, 1979, pp. 95-l11; R. MARTIN-J. GAILLARD, op. cit, I, p. 138; E. CIZEK, „Suetoniu", Istoria literaturii latine, pp. 78-80.

18. Cum reliefează J. GASCOU, op. cit, pp. 345; 802-803.

619

SUETONIU, FLORUS Şl ALŢI PROZATORI

19.

20.

21.

22.

23

24

25.

26.

Controversele savanţilor asupra numelui şi personalităţii lui Florus au fost lungi şi înverşunate. O. JAHN, Introducere la ediţia operelor lui Florus, Leipzig, 1852, p. XIV, a fost foarte ezitant. O. ROSSBACH, Introducere la LAnnaei Flori epitomae libri II et P.Annii Flori fragmentum de Vergilio oratore anpoeta, Leipzig, 1896, pp. XLIII-XLV, disocia un istoriograf numit Publius Annaeus Florus de autorul dialogului despre retorică, care ar fi fost Publius Annius Florus. Aderăm la interpretarea unificatoare a lui Paul JAL, Introducere la Florus, Oeuvres, 2 voi., Paris, 1967,1, pp. LXXXVII-CXIV şi Note, II, pp. 13l-l36.

Pentru dialogul şi poemele scrise de Florus, vezi D. MULLER, De P.Annio Floro poeta et carmine quod Peruigilium Veneris inscriptum est, disertaţie, Berlin, 1855; G. COSTA, „Floro e Adriano", Bolletino di Filologia Classica, 14, 1907, pp. 252-255; Albino GARZETTI, „Floro e l'eta adrianea", Athenaeum, 42, 1964, pp. 136-l56; Eugen CIZEK, „Florus", Istoria literaturii latine, pp. 96-99; Pierre GRIMAL, Tacite, Paris, 1990, pp. 57 şi 359, n.28.

Manuscrisele operei istorice a lui Florus indică diferite titluri. Cele mai multe conţin titlu! „Epitoma despre Titus Livius", Epitoma (sau Epitomae) de Tito Livio. S-a demonstrat că Florus nu şi-a putut intitula astfel o lucrare în care nu foloseşte termenul de epitoma şi nici nu-l rezumă pe Titus Livius. însă Florus, în prefaţa operei istorice, declară: „Voi cuprinde într-un tablou concentrat întreaga imagine a acestuia", adică a poporului roman {Tabel., praef., 3). De aceea P. JAL, op. cit, pp. XVIII-XXIII şi J.M. ANDRE-A. HUS, op. cit, p. 156, consideră că epitoma lui Florus se intitula Tabella. Noi am opinat însă că, probabil, acest „tablou" trebuia să aibă o completare, o explicaţie şi, deci, că se intitula probabil Tabella rerum romanarum: vezi E. CIZEK, „Florus", Istoria literaturii latine, pp. 87. Unele manuscrise, influenţate de teoria celor patru vârste ale poporului roman, enunţată de Florus în prefaţă, împart Tabella în patru cărţi. Dar cel mai bun manuscris al Tabloului comportă o diviziune binară, în prezent acceptată de majoritatea cercetătorilor. Această dihotomie, chiar dacă n-a fost realizată de însuşi Florus, corespunde planului sugerat de acest autor, cum evidenţiază P.JAL, op. cit, pp. IX-XIV.

Ca să ne limităm la un singur exemplu, în discursul istorioriografic livian, fiul lui Tarquinius II şi Brutus se înfruntă pe câmpul de luptă şi mor, înaintea invaziei lui Porsenna {Tabel., 2,6). Florus situează acest duel, după „eşecul" lui Porsenna, ca o încununare a căderii regalităţii (Tabel., 1,4). Pentru izvoarele lui Florus şi vocaţiile fundamentale ale operei lui istorice, vezi A. KLOTZ, „Die Epitoma des Livius", Hermes, 48, 1913, pp. 542 şi urm.; Paoia ZANCAN, „Floro e Livio", Padova, 1942, passim; Albino GARZETTI, „Floro e l'etâ adrianea", Athenaeum, 42, 1964, pp. 136-l56; P.JAL, op. cit, pp. XXIII-LIV; A. MICHEL, „De Vespasian â Hadrien", Rome et nous, p. 196; E. CIZEK, „Florus", Istoria literaturii latine, pp. 88-89; J. GASCOU, op. cit, pp. 147-l58. Noi nu-l considerăm pe Florus nici un partizan fanatic al lui Hadrian şi nici un opozant împotriva acestuia, cum îl concep J.M. ANDRE-A. HUS, op. cit, p. 156. El s-a străduit să arunce o punte între gestiunile şi strategiile politice practicate de Traian şi de Hadrian.

Pentru doctrina celor patru vârste şi panegiricul închinat poporului roman, vezi O.JAHN, op. cit, p. XXXVII; P. MONCEAUX, Les Africains. Etude sur la litterature latine d'Afrique. Les paîens, Paris, 1894, pp. 193-209; W.DEN BOER, „Ftorus und die rdmische Geschichte", Mnemosyne, 18, 1955, pp. 366-387; P. JAL, op. cit, pp. XXXIX-XL; LXIX-CII; A. MICHEL, De Vespasian â Hadrien", Rome et nous, p. 196; R. MARTIN-J. GAILLARD, op. cit, I, pp. 138-l39. Pentru episodul lui Florus ca mică dramă şi discurs de aparat, vezi Eugen CIZEK, „Observaţii asupra compoziţiei şi stilului din opera lui Ficrus" (Epitome Rerum Romanarum), Analele Universităţii Ci. PARHON, seria Ştiinţe Sociale, Filologie, 15,1959, pp. 451 -463, mai ales pp. 460-461. în ce priveşte tendinţa spre rubrici, vezi P.JAL, op. cit, pp XVIfl-XIX; XXXVII!; LV-LVI; J.M. ANDRE-A. HUS, op. cit, p. 156.

Pentru stilul, scriitura şi metrica lui Frorus, vezi P.JAL, op. cit, pp. XXXVIII-LX; A.D. LEEMAN, op. cit, pp. 515-516; R. MARTIN-J GAILLARD, op. dl, pp. 138-l39; E. CIZEK, „Florus", Istoria literaturii latine, pp. 92-l00.

Pentru această datare şt alte elemente de interes filologic, vezi E. CHAMBRY-L. THELY-CHAMBRY, Introducere ia Iustin, Abrege des Histoires Philippiques de Trogue Pompăe, Paris, 1936, pp. I-X; Eugen CIZEK, „Florus şi Iustin", Istoria literaturii latine. Imperiul, Bucureşti, 1976, partea a ll-a, p. 155. Liviu FRANGA, „Â propos de fepitome de Justin", Latomus, 47,1988, pp. 868-874, în speţă

620
NOTE

p. 8688, n.1, are tendinţa să situeze opera lui Iustin la sfârşitul secolului al ll-lea e.n.

27. Pentru mesajul şi arta lui Iustin, vezi Luigi CASTIGLIONE, Studi intorno alle Storie Filippiche di Giustino, Napoli, 1925; L. FERRERO, Struttura e metodo dell' Epitome di Giustino, Torino, 1957; Otto SEEL, Eine romische Weltgeschichte. Studien zum Text der Epitome des lustinus und Historik des Pompeius Trogus, Nurnberg, 1972; L.FRANGA, op. cit, pp. 869-874; „Iustin", Istoria literaturii latine, IV, pp. 257-275.

28. Pentru Granius Licinianus, vezi Gino FUNAIOLI, „Granius Licinianus", Realencyclopădie der klassichen Altertumswissenschait, VII, col.1819-l822; R. ELLIS, The Annalist Licinianus, London, 1908; Nicola CRINITTI, Prefaţă la Grani Liciniani Reliquiae, Leipzig, 1981; pentru acest autor şi ceilalţi, vezi E. CIZEK, „Fronto şi mişcarea frontoniană. Alţi prozatori", Imperiul, II, p. 190; Histoire de l'historiographie ă Rome, sub tipar.

29. Citatul provine din Aurel N. POPESCU, Studiu introductiv la Gaius, Instituţiunile, Bucureşti, 1982, p. 40. Pentru opera lui Gaius, vezi A. HONORE, Biography of Gaius, Oxford, 1962, ca şi notele şi studiul introductiv ale lui A.N. POPESCU; a se vedea, de asemenea, Janina VILAN-UNGURU, „Dreptul în secolele Il-V e.n.", Istoria literaturii latine, IV, pp. 276-278.

621

XXX. IUVENAL Şl POEZIA SECOLULUI AL II-LEA D.C.

Viaţa lui luvenal

Cum am arătat într-un alt capitol, este foarte revelator faptul că cel mai valoros poet al Imperiului a fost luvenal. Revelator ş1 pentru statutul poeziei, oarecum pusă în umbră de masiva dezvoltare a prozei - căci luvenal scrie poeme, care nu sunt cânturi, ci un fel de proză versificată -, dar şi pentru situaţia satirei, în plină expansiune pe timpul Imperiului.

Ce fel de existenţă a dus luvenal? Se crede că Decimus lunius luuenalis era originar din orăşelul Aquinum, din Laţiu. O inscripţie din această localitate, astăzi pierdută, dar bine cunoscută exegeţilor operei lui luvenal, ne prezintă un personaj cu numele poetului, care începuse aici o solidă carieră ecvestră şi municipală. Acest personaj ar putea fi poetul însuşi, care oricum primise o educaţie îngrijită, consemnată în unele dintre poemele lui. De fapt, noi dispunem de numeroase „vieţi", uitae, ale poetului, dintre care şapte sunt mai importante. Dar în aceste biografii abundă informaţiile contradictorii, luvenal trebuie să se fi născut pe la 60-65 d.C. Poetul şi-a impus o cenzurare severă a propriilor pulsiuni, încă din copilărie şi din adolescenţă. în orice caz, primele satire iuvenaliene, alcătuite în vremea lui Traian, ne înfăţişează un luvenal dezabuzat, frustrat, sărăcit, chiar deznădăjduit. Ce se întâmplase? O scolie şi unele biografii afirmă că luvenal fusese exilat de Domiţian în Egipt (Schol. ad luu. 1,1; Vita luu., 4 şi 5). De aceea, reluând o ipoteză a lui Ludwig Friediander, savantul britanic Gilbert Highet a presupus că luvenal ar fi fost exilat din ordinul lui Domiţian, între 93 şi 96 d.C. Condamnarea la exil ar fi implicat şi confiscarea averii; ceea ce ar explica pauperizarea poetului, întors la Roma după moartea lui Domiţian, când însă n-a putut obţine recuperarea averii¹.

Biografiile la care ne-am referit afirmă însă că luvenal fusese trimis în Egipt într-o misiune militară, care însă ar fi camuflat un surghiun. Dar alte biografii situează data exilului mai târziu, sub Traian şi mai ales sub Hadrian². Unii cercetători moderni au optat pentru un exil sub Domiţian, alţii pentru surghiunul în vremea lui Hadrian, pentru ca o parte dintre savanţi să susţină că luvenal n-a fost niciodată exilat. Care este adevărul? El este greu de restaurat, dar noi opinăm că luvenal a fost îndepărtat de două ori din capitală. Prima oară, luvenal ar fi fost supus de Domiţian unui exil sever, tocmai în perioada reprimării crunte a opozanţilor de care viitorul poet era legat. A doua oară, Hadrian l-ar fi trimis în Egipt şi într-o misiune militară ridicolă, dată fiind vârsta înaintată a poetului, din pricina criticilor enunţate de acesta la adresa politicii împăratului faţă de armată şi, poate, din cauza ironiilor care vizaseră greco-orientali foarte influenţi la curte, precum sacerdotul-actor Titus Aelius Alcibiades şi Gaius Avidius Heliodorus.

-------------------622 ---------------------------------------------------------------------------------------------

VIAŢA LUI IUVENAL

Oricum, dacă dăm crezare primelor şase satire, luvenal a trăit în condiţii materiale penibile sub Traian, departe de cenaclurile aristocratice, inclusiv de cercul lui Pliniu cel Tânăr, pe care poetul nu l-a iubit. Hadrian, elogiat de luvenal la începutul domniei lui, i-a acordat sprijin pecuniar, încât statutul social al poetului s-a ameliorat, cum reliefează satirele opt-douăsprezece. Satira a cincisprezecea pare să fi fost elaborată prin 122-l30 d.C, deoarece menţionează consulatul lui Lucius Aemilius luncus, survenit în 127 d.C. {Sat, 15, v. 27). Ulterior, au survenit probabil ruptura cu împăratul, rocambolesca misiune a lui luvenal în Egipt, unde luvenal trebuie să fi murit prin 135 d.C, îndurerat şi amărât (Vita luu., 1; 2; 5; 6; 7).