Evaluarea Psihologica Psihodiagnoza Personalitatii

Există 3 factori secunari pentru acest interval de vârstă.

15. Factorul secundar Introversie – extraversie

16. factorul secundar Adaptare – anxietate

17. Factorul secundar tendinţă nevrotică
12.5. Chestionarul C de anxietate al lui Cattell
După Porot, anxietatea are 3 condiţii esenţiale:

1. Sentimentul iminenţei unui pericol indeterminat, acompaniat de regulă de fantasme tragice

2. Starea de atenţie faţă de un pericol, alerta psihică ce cuprinde subiectul în întregime, ca dominantă emoţională şi comportamentală

3. Convingerea de neputinţă, însoţită de sentimentul de dezorganizare şi aneantizare în faţa pericolului.

Dominanta afectivă a anxietăţii este însoţită de o simptomatologie vgetativă: disfuncţii respiratorii şi cardiace, dispnee, paloare, relaxarea întregii musculaturi sau contractura puternică a unor segmente corporale, tulburări digestive, tulburări de somn, tulburări genito-urinare etc.
Raportul A / B

Chestionarul are 40 itemi organizaţi pe de o parte după factorii primari componenţi şi după caracterul manifest sau interiorizat al manifestărilor simptomatice, pe de altă parte. Primii 20 itemi se referă la manifetări indirecte, voalate ale anxietăţii iar ceilalţi 20 la expresia directă a stării în comprtament. Raportul între scorurile brute parţiale la cele 2 jumătăţi ae testului: A şi B, devine un indice pentru gradul de mascare sau acentuare în comportament a anxietăţii (independent de nota generală de anxietate). Un raport supraunitar indică tendinţa de mascare iar unul subunitar tendinţa de exprimare deschisă.

Corecţii în funcţie de vârstă şi sex

Anxietatea variază în funcţie de vârsta şi sexul subiecţilor. Astfel, putem afirma că anxietatea are un vârf în perioada 19 - 21 ani şi este mai puternică la femei decât la bărbaţi. Aceste date de cercetare l-au determinat pe autor să introducă unele modalităţi de corecţie a scorurilor brute, date în materialul testului.

Factorul anxietate şi faţetele lui

Factorul anxietate este unul dintre factorii secundari ai personalităţi, reprezentând o combinaţie particulară a 5 dintre factorii primari: Q3 – Conştiinţa de sine, C – Forţa eului, L – Propensiunea paranoidă, O – Tendinţa spre culpabilitate şi Q4 – Tensiunea ergică.

Dintre componentele primare ale anxietăţii Q3 şi Q4 sunt cel mai direct legate şi influenţate de mediu iar C are o importantă contribuţie ereditară. Factorii O şi L sunt cei mai stabili. Situaţiile stresante determină o mai puternică presiune a pulsiunilor (Q4 ridicat) şi tulbură un eu imatur (C scăzut).
Pentru Cattell, anxietatea priveşte caracteristici precum: tensiunea interioară, instabilitatea, lipsa de încredere în sine, rezerva în asumarea situaţiilor de risc, temeri, manifestări psihosomatice amplificate în plan subiectiv. Anxietatea diferă de nevrotism prin accentul pus în cazul nevrotismului pe incapacitatea de adaptare la situaţii noi şi rigiditatea comportamentului.
Cotele ridicate, începând cu nota standard 7, indică instalarea anxietăţii. Nivelul 10 pe o scală în 11 trepte indică necesitatea intervenţiei terapeutice. Nevroza, ca dimensiune independentă de anxietate, duce la creşterea scorului anxietăţii, în unele stări nevrotice putând fi întâlnite creşteri extreme ale anxietăţii. Un nevrotic va avea în genere scoruri între 7 şi 8. De asemenea, nivelul scorului standard diferenţiază între un diagnostic de isterie de angoasă sau nevoză de angoasă (75% dintre bolnavi au note peste 7) şi normalitate (75% dintre „normali” au un scor sub 7). Stările psihotice determină de asemenea o creştere a scorurilor la anxietate mai accentuată decât la nevrotici (deci peste 8). Se poate distinge între anxietate „normală”, când starea psihică este direct dependentă de o situaţie existenţială stresantă (anxiogenă) şi anxietatea de tip patologic.

Notele foarte mici (0 – 1) sunt semnificative pentru lipsa de motivaţie generală sau pentru starea de apatie. În acest sens, de exemplu, reuşita şcolară corelează cu anxietatea de nivel mediu.

13. Chestionare de personalitate construite de H. J. Eysenck
13.1. Concepţia lui Eysenck privind personalitatea şi măsurarea acesteia
Timp de peste 50 ani Eysenck a studiat şi experimentat un model tridimensional al personalităţii, conform căruia personalitatea are următoarele dimensiuni fundamentale: extraversia, nevrotismul şi psihotismul. Acestea apar treptat în chestionarele construite de autor. Primul chestionar a fost MMQ – Maudsley Medical Questionaire (1952), constând într-o scală de nevrotism cu 40 itemi. Următorul a fost MPI – Maudsley Personality Inventory (1959), care prezenta şi o scală pentru măsurarea extraversiei – introversiei în afara celei pentru nevrotism. În 1964 a apărut EPI – Eysenck Personality Inventory, constând într-un total de 57 itemi şi 3 scale: Nevrotism, Extraversie şi Minciună – L. În 1975 a fost introdus factorul psihotism prin chestionarul EPQ – Eysenck Personality Questionaire.
Pentru autor, personalitatea este structurată pe 4 nivele aflate în interrelaţie:

1. la nivel bazal sunt comportamentele sau actele mentale care apar singular

2. nivelul deprinderilor sau al actelor mentale habituale

3. nivelul trăsăturilor de personalitate, definite ca şi corelaţii între comportamentele habituale (o consistenţă observabilă între deprinderi sau acte repetate ale subiectului)

4. nivelul cu cel mai înalt grad de generalitate este cel al tipului de personalitate, definit ca o corelaţie a trăsăturilor sau ca o „constelaţie orbervabilă sau sindrom de trăsături”.
Metoda folosită de autor şi considerată fundamentală pentru studiul personalităţii este analiza factorială. El consideră că cele 4 nivele descriptive corespund celor 4 tipurid e factori ce pot fi derivaţi: 1. tipul de personalitate corepunde unui factor general, 2. trăsătura corespunde unui factor de grup, 3. deprinderile sau răspunsurile hbituale corespund factorilor specifici iar 4. răspunsul specific al subiectului corespunde unui factor de eroare.
Trăsăturile (sau dimensiunile primare ale personalităţii, cum au fost definite de Eysenck) sunt conceptualizate ca şi continuumuri bipolare, de-a lungul cărora putem plasa subiecţii investigaţi.
Autorul atrage de asemenea atenţia asupra insuficienţei definirii personalităţii strict prin analiză factorială. Utilizarea doar a răspunsurilor subiectului sau a datelor furnizate de evaluatori externi implică un grad înalt de subiectivitate. El propune utilizarea unor surse variate de informaţii despre subiect, cu scopul de a obţine măsurători sigure şi obiective ale comportamentului uman. Perspectiva din care el a gândit evaluare este cea a „personalităţii întregi”, ceea ce înseamnă a evalua persoanlitatea în toate aspectele ei. Această perspectivă este justificată prin consideraţia că o abordare parţială este capabilă a conduce doar către o înţelegere parţială.
În 1967, în lucrarea „The biological basis of personality”, subliniază faptul că personalitatea dispune de o bază ereditară (genetică) substanţială, idee reluată în 1976, în „The measurements of persoanlity”. El susţine ideea că pentru personalitate influenţele genetice sunt deosebit de puternice şi rolul mediului unul secundar, capabil a conduce doar spre schimbări de suprafaţă.

El a încercat să susţină ipoteza conform căreia tipurile de personalitate sunt legate de nivelele de activitate ale diferitelor arii cerebrale. El sugera în 1967 că extraversia - introversia este în relaţie cu modul de funcţionare a SRAA iar nevrotismul este legat de stimularea sistemului limbic cranian. În 1976 aceste afirmaţii sunt reluate şi însoţite de date experimentale. El arată suplimentar că nevrotismul este legat de sistemul limbic şi activarea emoţiilor la nivelul sistemului nervos automat (vegetativ) care reglează muşchii netezi şi glandele iar psihotismul este legat de sistemul hormonal androgin (glandele endocrine responsabile de dezvoltarea şi menţinerea caracteristicilor masculine).

Cauzalitatea genetică joacă după autor rolul de predispozant, definind unele tendinţe naturale ale organismului către anumite modalităţi specifice de simţire, percepere şi reacţie la stimulările mediului. Aceste influenţe genetice sunt mediate de aspectele fiziologice, neurologice şi hormonale ale organismului persoanei.

Comportamentul observabil reprezintă un rezultat al diferenţelor constituţionale în interacţiune cu mediul, interacţiune care naşte unele diferenţe cu caracter descriptiv, care ţin de fenotip. Există deci o serie de diferenţe interindividuale ce se pot identifica la nivelul trăsăturilor şi al tipului, diferenţe care permit descrierea personalităţii şi totodată găsirea de explicaţii privind apariţia lor. Multitudinea de fapte şi evenimente existenţiale, de comportamente reale etc poate fi redusă într-o astfel de abordare la un număr mic de variabile lşegate între ele prin reguli şi legi. Conceptele (trăsăturile şi tipul) permit diagnosticianului să facă predicţii asupra comportamentului individual.

Validitatea de construct este considerată ca tip fundamental de validare în ceea ce priveşte măsurarea personalităţii. În 1995 autorul sintetizează cerinţele esenţiale pentru stabilirea unei validităţi de construct adecvate, cerinţa care împlică combinarea studiilor de tip corelaţional-statistic cu cele de tip experimental:

1. punctul de pornire este modelul teoretic al conceptului

2. itemii chestionarului sunt construiţi pe baza comportamentelor tipice, congruenţa scalelor cu itemii stabilindu-se prin analiză factorială

3. constructul factorial este examinat prin conjuncţia dintre deducţiile teoretice şi testarea experimentală

4. se stabilesc predicţii distale în câmpul social (de exemplu, pentru extraversie: frcvenţa divorţului, schimbări ale locului de muncă, preferinţe profesionale, preferinţa de adescoperi versus a învăţa prin receptare, comportamentul antisocial)

5. se caută antecedente distale, în special factori genetici

6. pornind de la determinarea genetică, se caută intermediari biologici (SRAA pentru extraversie, de exemplu)

7. se testează experimental deducţiile ce se pot face pornind de la teoria activării

8. se revizuieşte întregul sistem prin alăturarea antecedenţilor distali şi proximali, a teoriei şi măsurătorilor, se consideră distal şi proximal descoperirile, cu scopul de a îmbogăţi reţeaua nomologică respectivă.
13.2. Cei 3 superfactori ai personalităţii
În ceea cepriveşte cei 3 superfactori, autorul precizează că înţelesul conceptelor se referă la comportmente integrate normalităţii psihice şi nu simptomatologiei psihiatrice.
Extraversia - E

Factorul a mai fost denumit extraversie – introversie şi se defineşte în principal prin intercorelaţiile dintre trăsăturile de afirmare de sine, sociabilitate, energie de viaţă şi dominanţă. Descrierile care sunt date de obicei pentru extraversie sau introversie reprezintă situaţii cumva extremizate ale unui continuum pe care oamenii reali se pot situa la un grad mai înalt sau mai scăzut. De asemenea, autorul insistă asupra faptului că aceste descrieri sunt aspecte fenotipice ale personalităţii şi nu genotipice, comportamentale şi nu constituţionale.

Introverţii (scoruri mici) sunt descrişi de Eysenck ca având tendinţe obsesionale şi de a dezvolta simptome de anxietate şi depresie. Ei suferă de o labilitate a sistemului nervos automat (vegetativ). Se percep pe sine ca având sentimente uşor de rănit, conştienţi de sine, nervoşi, cu tendinţa de a experimente sentimente de inferioritate, care au adesea reverii, au insomnii, care stau în fundal în situaţiile sociale. Corporal, creşterea veticală predomină asupra celei orizontale. Efortul de răspuns este slab, inteligenţa este în genere înaltă, există tendinţa de a fi persistenţi, sunt indivizi limpezi în gândire dar lenţi. Au nivel înalt de aspiraţii dublat de tendinţa de a-şi subestima propriile performanţe. Sunt rigizi şi prezintă o variabilitate interpersonală slabă. Au preferinţe estetice „de modă veche” şi cumva concrete. Nu apreciază în mod special glumele, în special pe cele cu conţinut sexual. Au un scris distinctiv.

Extraverţii (scoruri înalte) prezintă tendinţa spre a dezvolta simptome de conversie isterică şi o atitudine isterică faţă de simptome. Prezintă o energie slabă, interese înguste, au în genere un trecut profesional problematic, au tendinţa de a deveni ipohondrici. Se percep ca fiind predispuşi la accidente, absentează frecvent de la muncă datorită bolii, au dureri şi neplăceri fizice. În constituţia corporală prevalează creşterea orizontală faţă de cea verticală, efortul de răspuns este destul de bun. Au nivel de aspiraţie destul de scăzut şi tind să-şi supraevalueze performanţele. Sunt flexibilşi şi prezintă o mare varietate interpersonală. Au preferinţe estetice pentru culoare şi modernism, abstract. Apreciază glumele, în special pe cele sexuale. Au un scris distinctiv.

La extraverţi pare să predomine Sinele ca formaţiune iar la introverţi Supraeul.

Nevrotismul - N

Factorul a fot denumit şi instabilitate emoţională şi este definit de interrelaţia dintre trăsăturile de anxietate, depresie, autoepreciere scăzută, timiditate.

Instabilul emoţional (scoruri înalte) are reacţii emoţionale puternice care interferează cu adaptarea sa slabă, conducându-l spre reacţii iraţionale, uneori rigide. Din asocierea dintre nevrotism şi extraversie vor ieşi în prim plan nelinitea şi sensibilitatea, comportamentul fiind excitabil sau chiar agresiv.

Stabilul emoţional (scoruri scăzute) are reacţii emoţionale lente şi slabe, prezentând tendinţa de a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională.
Într-un stuiu realizat de Eysnck acestadescrie soldatul nevrotic ca: o persoană defectivă mental şi corporal; sub medie ca inteligenţă, voinţă, control emoţional, acuitate senzorială şicapacitate de ase afirma. Este sugestibil, lipsit de persistenţă şi lent în gândire şi acţiune, nesociabil, tinde să reprime faptele neplăcute.
Psihotismul - P

Este cea mai complexă dimensiune a personalităţii, definită de interrelaţiile dintre trăsăturile de agresivitate, egocentrism, comportament antisocial şi lipsă de empatie.

Individul cu scor înalt se caracterizează prin tendinţa de a produce tulburări, de a fi solitar, de a arăta cruzime, de a fi ostil faţă de ceilalţi, de a prefera lucruri ciudate şi neobişnuite. Este genul de persoană care nu are consideraţie faţă de regulile sociale.

Persoana cu scor scăzut este înalt socializată şi are tendinţa de a respecta şi a ţine cont de drepturile celorlalţi.

Eysenck descrie indivizii cu scor înalt la psihotism ca fiind mai puţin fluenţi, cu performanţe slabe în activităţi susţinute, indeciţi în privinţa atitudinilor sociale, cu capacitate de concentrare slabă, cu memorie deficitară, cu tendinţa de a face mişcări largi şi de a supraestima distanţala şi scorurile, cu o anumită lentoare în citire şi cu nivele de aspiraţie puţin adecvate la realitate.

În 1991 Zuckerman sugerează înlocuirea denumirii de psihotism cu cea de psihopatie.

13.3. Factorii secundari
Gray, 1981 realizează un nou studiu factorial rotind axele factorului Extraversie şi Nevrotism cu 45 grade şi identifică 2 factori secundari la care factorii E şi N contribuie în mod diferenţiat.
Factorul Anxietate are la o extremă (nivel scăzut) combinaţia stabilitate – extraversie iar la cealaltă extremă (nivel ridicat) combinaţia nevrotic – introvert.

Michael Eysenck realizează în 1994 un studiu în care abordează modular anxietatea ca trăsătură, considerând următoarele componente ale acesteia: cognitivă, comportamentală şi fiziologică. Aceste componente sunt parţial independente, fiind afectate de aspecte relativ diferite. Din perspectivă cognitivă, s-a demonstrat că există unele diferenţe psihologice între anxietatea manifestată comportamental şi cea reprimată. Cei care au scoruri înalte la anxietatea declarată sunt caracterizaţi printr-o serie de aspecte de ordin cognitiv, aspecte care ţin de selectivitatea atenţiei, interpretativitate, afectări în sens negativ ale memoriei. Toate aceste aspecte determină creşterea nivelului de anxietate pe plan cognitiv. Cei cu scor scăzut la anxietatea declarată şi cu scor înalt în ceea cde priveşte dezirabilitatea socială (reprimă manifestările conform cerinţelor sociale), prezintă caracteristici cognitive inverse faţă de primii, ceea ce conduce către un nivel scăzut de anxietate pe plan cognitiv. Totodată, primii raportează anxietate pe planul trăirilor emoţionale dar nu prezintă modificări fiziologice sau comportamentale semnificative, în timp ce ceilalţi nu raportează afectiv anxietatea dar în plan fiziologic apar extrem de anxioşi, cu importante modificări vegetative. Sub raportul diferenţierii de normalitate merită reţinut aspectul că indivizii aparţinând ambelor categorii descrise mai sus sunt percepuţi de către persoanele din anturaj ca fiind la fel de anxioşi, situaţiile anxiogene fiindu-le la fel de dăunătoare.

Factorul Impulsivitate are la un pol (nivel scăzut) combinaţia stabil – introvert iar la celălalt (nivel înalt) combinaţia nevrotic – extravert.
Anxietatea apare ca fiind legată în plan fiziologic de un sistem de inhibiţie comportamentală de susţinere, în timp ce impulsivitatea pare să fie legată de un sistem independent încă insuficient investigat.
13.4. Date privind testele EPI (Eysenck Personality Inventory) şi EPQ (Eysenck Personality Questionaire)
13.4.1. EPI – Eysenck Personality Inventory
A fost cel de-al treilea chestionar realizat de autor şi cuprinde 3 scale: L – Minciună, N – Nevrotism şi E – Extraversie. Este disponibil în 2 forme paralele, pentu a permite testarea repetată a aceleiaşi populaţii. Limbajul itemilor este unul accesibil, testul putându-se adresa astfel şi persoanelor cu educaţie mai limitată.
În plus faţă de MPI se remarcă completa independenţă a celor 2 dimensiuni (E şi N), acestea prezentând în MPI o uşoară corelaţie. Desigur că scalele E şi N din cele 3 probe în care apar împreună corelează puternic între ele, chestionarele fiind echivalente în privinţa evaluării acestor 2 dimensiuni.
Scala de minciună – L conţine 9 itemi care afirmă comportamente sociale dezirabile dar pe care majoritatea oamenilor le încalcă frecvent în comportamentul informal. Un scor brut de 5 este considerat critic. Teoretic, cu cât tendinţa spre disimulare este mai mare, cu atât subiectul alege rspunsuri care afirmă respectarea întocmai a conduitelor dezirabile formal. Studiile au indicat unitatea factorială a scalei, precum şi faptul că aceasta măsoară un factor stabil de personalitate ce denotă un anume grad de naivitate socială.

Asupra acestei scale au fost realizate o serie de studii privind validitatea ei. Şi s-a constatat că în condiţiile lipsei unei motivaţii spre disimulare din partea subiecţilor aceasta măsoară mai degrabă un factor de tip naivitate, capacitate redusă de conştientizare, rigiditate mentală. Un scor înalt indică tendinţa subiectului către disimulare doar în condiţiile existenţei unei motivaţii în acest sens. De obicei lipsa motivaţiei spre disimulare se traduce prin corelaţii scăzute între scalele N şi L iar prezenţa acestei motivaţii prin corelaţia înaltă N – L.

La interpretarea scalei L trebuie să se ia în considerare vârsta subiectului şi nivelul general al scorului la scală al populaţiei căreia aparţine subiectul. S-a constatat o creştere a scalei la copiii mici în condiţii în care nu este suspectată disimularea, creşetere dtorată unui nivel înalt de naivitate şi unor capacităţi introspective scăzute. Scala descreşte cu vârsta la copii şi creşte cu vârsta la adulţi.
Interpretarea scalelor înseamnă pentru autor a merge dincolo de statistică pentru a corela datele oferite de test cu datele teoretice şi cu cele experimentale şi observaţionale. Mai precis, atunci când încercăm să înţelegem cei 2 factori este necesar să facem trecerea de la nivel comportamental – fenotipal la nivel constituţional / temperamental – genotipal. În acest sens este introdus modelul bidimensional al temperamentului, în care variaţia comportamentului apare prin intersecţia extraversiei – intoversiei cu nevrotismul – stabilitatea emoţională.

Astfel, apar 4 structuri posibile, denumite de Eysenck prin termenii clasici pentru temperamente:

1. Structura temperamentului coleric variază în funcţie de gradul de manifestare a nevrotismului (instabilitate emoţională) şi extraversiei şi cuprinde caracteristici gradate de la sensibil, neliniştit, agresiv, excitabil spre schimbător, impulsiv, optimist, activ

2. Structura temperamentală sangvinică, definită de asocierea dintre extraversie şi stabilitate emoţională, prezintă caracteristici gradate de la sociabil, deschis, vorbăreţ, reactiv spre plin de viaţă, fără griji, conducător

3. Structura temperamentală flegmatică definită de gradul de manifestare a introversiei şi stabiităţii emoţionale, descrisă prin caracteristici ce variază gradat de la calm, mereu temperat, de încredere, controlat spre paşnic, reflexiv, grijuliu, pasiv

4. Structura temperamentală melancolică, definită de gradul de manifestare a introversiei şi instabilităţii emoţionale (nevrotism), descris prin caracteristici ca variază gradat de la liniştit, nesociabil, rezervat, pesimist spre sobru, rigid, anxios, plin de toane, cu dispoziţii labile.

13.4.2. EPQ – Eysenck Personality Questionaire
Prin acest instrument este introdusă o nouă dimensiune a personalităţii, denumită psihotism. Deşi termenul a fost prluat din psihiatrie, el nu implică faptul că scala ar măsura o caracteristică clinică. Psihotismul este o dimensiune prezentă în grade variate la toţi oamenii şi doar la un procent mic dintre cei cu scoruri foarte înalte este posibil să apară o psihoză de-a lungul vieţii. Un termen echivalent pentru psihotism este pentru Eysenck cel de duritate, făcând referire la un set de atitudini care se opun sensibilităţii şi consideraţiei şi nu sunt legate de axa radicalism – conservatorism. Empiric autorul a demonstrat o corelaţie înaltă într notele ridicate la P şi notele ridicate la scala de duritate în atitudini. Autorul consideră că schizofrenia este plasată la un capăt extrem al dimensiunii P, care include de asemenea criminalitate, psihopatie şi tulburări de tip maniaco-depresiv. Scala a fost revizuită în 1985.
Itemii scalei conţin caracteristici determinate la persoane cu comportament antisocial: trăsături impulsive, sadice, antisociale şi care ţin de nonconformism, precum şi elemente de ideaţie de tip paranoid şi anhedonist.
Datele de cercetare acumulate după 1990 indică faptul că scoruri înalte obţin persoanele cu conduită antisocială, consumatorii de droguri, delincvenţii, criminalii, persoanele agresive, cei care preferă filmele violente, sadomasochiştii, cei care au practici sexuale insecure, suicidarii (ideaţie şi comportament) şi chiar persoanele cu derpinderi slabe pentru studiu. Unele studii indică faptul că psihoticii sau schizofrenii obţin scoruri mai înalte decât subiecţii din loturile de control, dar nu obţin scoruri la fel de înalte ca subiecţii antisociali.

Unii autori (Zuckerman) consideră că scala nu măsoară chiar ceea ce denumeşte ca psihotism (critici privind validitatea) şi sugerează înlocuire a termenului cu cel de psihopatie. Eysenck susţine ca răspuns pentru aceste situaţii constatate empiric faptul că scorurile schizofrenilor sunt coborâte datorită confuziei mentale şi a lipsei de candoare. El aduce în sprijinul acetei afirmaţii date de laborator cu valoare de probe indirecte, pentru a accentua faptul că psihoticii diferă de subiecţii normali prin caracteristici asemănătoare celor care diferenţiază între subiecţii cu P scăzut şi cei cu P ridicat.

Alte date de cercetare indică diferenţe intersexuale pentru scalele N şi P. Astfel, băieţii prezintă scoruri medii mai înalte decât cele feminine la scala P iar fetele au scoruri mai înalte la scala N. Acest fapt poate fi explicat parţial prin considerarea de către modelul social comun a agresivităţii şi ostilităţii ca fiind descriptori ai comportamentului masculin.

Există o variantă românească a EPQ, experimentată în 1990 de Băban, Derevenco şi Eysenck, sub forma unui chestionar de 79 itemi. Au fost determinate norme pentru cele 4 scale ale testului, norme diferenţiate pe sexe.