Evaluarea Psihologica Psihodiagnoza Personalitatii

14. Inventarul de personalitate Freiburg – FPI (Freiburger Persönlichkeitsinventar)
Inventarul de Personalitate Freiburg (FPI) este un instrument de evaluare de tip omnibus, construit de J. Fahrenberg, H. Selg si R. Hampel, destinat a evalua dimensiuni ale personalitatii adulte. FPI a fost dezvoltat în anii ’60 în Germania, perioada in care nu existau inventare de personalitate indigene, ci doar traduceri dupa testele autorilor anglo-americani. FPI este un chestionar multifazic, construit prin combinarea unui sistem psihologic clasic cu unul extras din nosologia psihiatrica. El poate fi utilizat atât în domeniul clinic, cât si în cel neclinic. FPI este probabil cel mai valoros si ma cunoscut chestionar de personalitate european.

FPI a avut ca precursor chestionarul ALNEV, publicat în 1968 de catre aceiasi trei autori, care continea dimensiunile: emotionalitate (nevrotism), extraversie-introversie, agresivitate si labilitate psihovegetativa.

Sub numele actual, FPI a fost publicat pentru prima data în 1970 iar ultima versiune (a saptea) dateaza din 2001. Forma originala a FPI cuprinde 212 itemi, grupati în 9 scale, la care s-au adaugat 3 scale secundare. Pornind de la forma completa a chestionarului (FPI-G), au fost construite, în scop de triere rapida sau examinare repetata a acelei persoane, înca trei forme: forma scurta FPI-K (76 itemi), si formele paralele FPI-A (114 itemi) si FPI-B (114 itemi). König & Schmidt (1982) au realizat de asemenea o forma chiar mai prescurtata decât versiunea FPI-K a chestionarului, de doar 54 de itemi structurati in 7 scale.
FPI este disponibil in Romania atât in versiunea FPI-G, cât si in forma sa ultima, finala, FPI-R, care este a saptea versiune, revazuta, a chestionarului. FPI-G are 212 itemi si 12 scale, iar FPI-R contine 138 de itemi grupati in 12 scale. Adaptarea a fost realizata prin traduceri si retroversiuni consecutive, cu diade de traducatori lucrând în procedura „blind”. Traducerea a fost considerata relativ adecvata dupa trei retroversiuni si a fost finisata în continuare de autorii manualului românesc. Etalonarea testului s-a bazat pe utilizarea unui esantion final de 2400 subiecti (1200 barbati si 1200 femei), reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei, controlat dupa urmatoarele cote demografice: sex, vârsta, mediu de provenienta, educatie si statut ocupational ESOMAR.
14.1. Scalele FPI R:
1. Satisfactie cu viata

2. Orientare sociala (responsabilitate sociala, solidariate, altruism vs egoism, lipsa de responsabilitate)

3. Orientare spre realizare

4. Inhibitie

5. Excitabilitate

6. Agresivitate

7. Solicitare (tensiune subiectiva vs relaxare)

8. Acuze somatice

9. Probleme de sanatate

10. Sinceritate

11. Extraversie

12. Emotionalitate.

15. Modelul Big Five si inventarul NEO PI R
15.1. Date generale despre modelul Big Five în cunoaşterea personalităţii
Modelul Big Five derivă din abordările de tip lexical în studiul personalităţii, având la bază ipoteza că acele diferenţe individuale care sunt cele mai semnificative pe plan social şi comportamental vor fi encodate în limbajul persoanelor. Cu cât aceste difernţe sunt mai importante, cu atât creşte probabilitatea ca ele să fie exprimate prin înţelesul unui singur cuvânt. Primul care a încercat o descriere a personalităţii în termeni lingvistici a fost Klages (1926), urmat apoi de cercetători precum Allport şi Odbert, Cattell, Gough, Eysenck,etc. O parte dintre aceste abordări se înscriu pe linia deschisă de analiza factorială, altele aparţin mai degrabă curentului empirist.
Pentru prima oară ideea modelului personalităţii în 5 factori a fost o ipoteză teoretică a unor autori ca Fiske (1949) sau Tupes şi Christal (1961). Ea a căpătat relevanţă şi pregnanţă ştiiinţifică printr-un studiu realizat de Norman în 1963. De atunci modelul a constituit obiectul a numeroase cercetări şi a generat mai multe instrumente psihodiagnostice.
Chestionarele de tip Big Five se înscriu pe de o parte în sfera abordărilor lingvistice, pe de altă parte în sfera liniei de cercetare generată de aplicarea analizei factoriale în studiul personalităţii şi foarte general vorbind, în curentul care vizează conceperea personalităţii ca un ansamblu de trăsăsturi sau dimensiuni. Procedura de lucru in constuirea unor instrumente de tip Big Five este aplicarea analizei factoriale asupra unor date de autoevaluare şi heteroevaluare pentru aceleaşi loturi de subiecţi. Majoritatea cercetărilor indică actualmente un acord general asupra modelului cu 5 factori, cu atât mai mult cu cât au fost realizate studii pe un număr larg de limbi şi populaţii.
Goldberg şi Hofstee (1990, 1992) identifică 5 factori numiţi: 1. Surgency (izbucnire) – extravert, vorbăreţ; 2. Agreabilitate – plăcut, cooperant; 3. Conştiinciozitate – organizat, sistematic; 4. Stabilitate emoţională – neemotiv, lipsit de invidie; 5. Intelect – creativ, intelectual.

Costa şi McCrae au realizat o serie de studii care i-au condus către realizarea unor chestionare care cuprind 5 factori, fiecare dintre aceştia având 6 faţete: 1. Nevrotism, 2. Extraversie; 3. Deschidere; 4. Agreabilitate; 5. Conştiinciozitate. Este vorba despre chestionarul NEO pI R cu cele două forme ale sale (auto- şi hetero- evaluare).

Studii realizate în Olanda Brokken (1978), De Raad (1988, 1992), Hofstee, De Raad, Goldberg (1991). Au evidenţiat în fază iniţială 6 factori, a căror analiză a condus în final spre o soluţie de 5 superfactori: 1. Extraversie – vesel, exuberant; 2. Agreabilitate – blând, tolerant; 3. Conştiinciozitate – grijuliu, prompt; 4. Stabilitate emoţională – calm, stabil şi 5. Intelect – critic, rebel.

Cercetările germane (Ostendorf, 1990) au condus de asemenea spre 5 factori: Surgency, Agreabilitate, Conştiinciozitate, Stabilitate emoţională, Intelect. În acest context factorul 5 – Intelect este definit ca inteligenţă sau factor intelectual de abilităţi cognitive.

Caprara şi Perugini (1994) în cadrul unor studii realizate pe populaţie italiană, identifică de asemenea 5 mari factori: 1. Conştiinciozitate; 2. Extraversie; 3. Calmitate vs iritabilitate; 4. Egoism vs altruism şi 5. Convenţionalitate. Factorii 3 şi 4 erau rotaţii ale Agreabilităţii şi Stabilităţii emoţionale. Factorul 5, definit prin termeni ca: rebel, critic vs servil, conservator, este destul de apropiat de factorul 5 olandez.

Studii rezumative realizate de autori precum Digman şi De Raad (1990, 1994) indică un acord unanim al cercetătorilor în privinţa primilor 4 factori: Extraversie, Agreabilitate, Conştiinciozitate şi Stabilitate emoţională (Nevrotism). În ceea ce priveşte cel de-al cincilea factor denumirile sunt controversate.

În concluzie, se poate afirma că există un consens destul de larg între cercetătorii din domeniu şi constructorii de teste de personalitate în ceea ce priveşte o viziune asupra persoanlităţii ca o structură constând din 5 superfactori sau dimensiuni mari ale persoanalităţii. Modelul Big Five este în esenţă un cadru general de îţelegere şi descriere a personalităţii, în care ceea ce dă sens dimensiunilor personalităţii sunt acele grupări de înţelesuri psihologice importante în viaţa de zi cu zi şi utilizate ca atare pentru a diferenţia indivizii în cadrul fiecărei limbi.
15.2. Tipuri de instrumente construite în cadrul modelului Big Five
Există practic două categorii de instrumente: 1. teste (inventare) de personalitate şi 2. liste de adjective. De obicei listele de adjective sunt destinate heteroevaluării iar inventarele autoevaluării.
1. Liste de adjective:
a. BRS (Bipolar Rating Scale), lista de adjective a lui Goldberg, 1981, care conţine 50 adjective în scale bipolare, câte 10 pentru fiecare superfactor. Evaluarea pentru fiecare adjectiv se face pe o scală în 9 trepte.

b. IAS – R (Interpersonal Adjective Scales – Revised), Wiggins, 1990

c. BARS (Bipolar Adjective Rating Scale), care cuprinde 179 adjective bipolare, organizate în 5 scale

d. SACBIF (Short Adjective Checklist Big Five), Perugini, Leone, Galluci, Lauriola, 1993, care cuprinde 50 adjective bipolare pentru cele 5 scale.

2. Chestionare de personalitate
a. NEO PI R (Neuroticism Extraversion Openess Personality Inventory – Revised) si forma scurta NEO FFI (Neuroticism Extraversion Openess Five Factor Inventory), Costa şi McCrae, 1992

b. PPQ (Professional personality Questionaire), Kline şi Lapham, 1992

c. ZKPQ – III (Zuckerman – Kuhlman Personality Inventory), forma a II-a, 1992

d. BFQ (Big Factor Questionaire), Caprara, Barbaraneli, Borgogni, Perugini, 1993.

E. BFI (Big Five Inventory), John, Srivastava, 1999

f. FF NPQ (Five Factor Nonverbal Personality Questionnaire), Jackson, Paunonen, Ashton, 2004

15.3. Modelul Costa şi McCrae
Cazul celor 2 autori americani este cumva aparte printre apartenenţii modelului Big Five, ei fiind preocupaţi nu doar de cercetare, ci mai ales de construirea unui instrument psihodiagnostic complet. În 1985 au lansat prima variantă a chestionarului NEO, după care s-au focalizat pe descoperirea şi validarea faţetelor celor 5 mari factori şi pe construirea unui model interpretativ bazat pe acest model.
În modelul propus asupra persoanalităţii, trăsăturile sau dimensiunile de personalitate apar ca subdiviziuni fundamentale ale fiinţei umane, alături de abilităţile cognitive şi cele fizice, precum şi de altele care intră în alcătuirea personalităţii ca „material brut”. Psihodiagnoza nu abordează în mod direct aceste tendinţe bazale, ele nefiind observabile şi funcţionând ca şi constructe ipotetice. Ceea ce interesează pe psihodiagnostician sunt adaptările specifice, felul în care au fost modelate tendinţele de bază prin influenţele externe şi interne.
Trăsăturile bazale ale personalităţii, respectiv cei 5 superfactori, apar ca dispoziţii psihice fundamentale care sunt la rândul lor „deservite”, de structurile sau bazele biologice (suportă influenţe de intermediere din partea acestora din urmă). Între tendinţele bazale ale personalităţii şi biografia obiectivă a persoanei nu există o legătură directă. Trăsăsturile măsurate prin modelul Big Five pot fi cel mai bine înţelese dacă sunt privite ca explicaţii pentru o categorie intermediară de fapte psihice, denumite adaptări caracteristice, care la rândul lor pot furniza explicaţii pentru comportamentele observabile. În raport cu manifestările observabile, psihice sau psohosociale, trăsăturile de personalitate apar doar ca explicaţii distale.
Personalitatea aşa cum apare ea în ontogeneză este supusă unor influenţe endogene (tendinţe bazale – cu caracter de concepte ipotetice care nu sunt observabile direct dar pot fi inferate) şi unor influenţe exogene. Trăsăturile de personalitate constituie deci o subdiviziune majoră a tendinţelor de bază, alături de abilităţile cognitive, sexuale şi de alte materiale primare ale psihismului.

Influenţele externe includ cadrul socio-cultural de formare a persoanei, evenimentele de viaţă şi întăririle pozitive sau negative primite de individ de-a lungul vieţii. Ele operează asupra individului în ontogeneză şi pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială”.

Biografia obiectivă este constituită din cursul real al comportamentelor şi trăirilor care formează viaţa individului. Comportamentul observabil este o secţiune temporală a biografiei obiective şi include gânduri, sentimente, acţiuni, atitudini etc.

Punctul de focalizare (întâlnire) în modelul celor doi autori este nivelul „adaptărilor caracteristice”, constituite atât din personalitate cât şi din cultură, ele având valoare de expresii fenotipice ale trăsăturilor. Ele definesc identitatea contextualizată a persoanei şi conţin obiceiuri, deprinderi, valori, motive, roluri, relaţii.

Un rol important la nivelul adaptărilor caracteristice revine imaginii de sine, ca o subdiviziune a nivelului. Conţinuturile itemilor chestionarului sunt legate direct şi în înaltă măsură de acest nivel al imaginii de sine.




15.4. Superfactorii personalităţii şi faţetele acestora în NEO PI R
În chestionarul celor 2 autori americani fiecare dintre cei 5 superfactori are âte 6 faţete care au fost validate prin analiză factorială. Având în vedere specificitatea înaltă a acestor tipuri de instrumente pentru cultura limbii respective, este posibil ca structura intrafactorială (faţetele) a celor 5 superfactori să difere în spaţii lingvistice şi culturale diferite, conform a ceea ce populaţia vorbitoare în mod specific consideră util în evaluarea comportamentului sau a personalităţii. Structura normelor va fi de asemenea diferită de la o populţie la alta.
1. Nevrotism - N

Considerat ca domeniul cel mai cercetat al personalităţii, este definit ca stabilitate emoţională vs instabilitate, neadaptare. Scorurile înalte definesc tendinţa generală de a trăi afecte negative, de a avea idei iraţionale, scăderea capacităţii de control şi de a face faţă stresului. Scorurile joase definesc stabilitatea emoţională.

Desi Nevrotismul este definit ca o dimensiune a normalităţii, scorurile extreme (foarte înalte) sunt interpretabile în sens de risc de dezvoltări psihiatrice dar fără ca semnificaţia patologică să fie obligatorie.
Faţetele nevrotismului

N1 – Anxietate

N2 – Ostilitate

N3 – Depresie

N4 – Timiditate

N5 – Impulsivitate

N6 – Vulnerabilitate (la stres)
2. Extraversie - E

Sunt trăsături sesizabile în comportamentul curent. Comportamentul introvert (fiind mai puţin observabil) este mai sărac în aspecte diferenţiale. Este un superfactor care face referire la domeniul interpersonal.

Faţetele extraversiei

E1 - Căldură / entuziasm

E2 - Spirit gregar

E3 – Asertivitate

E4 – Activism

E5 - Căutarea stimulării

E6 - Emoţii pozitive
3. Deschidere catre experienta – O (openness to experience)

Este un factor oarecum contestat, între autori existând un relativ dezacord cu privire la conţinutul său de trăsături.

Caracterizată prin imaginaţie activă, sensibilitate estetică, atenţie pentu viaţa şi sentimentele interne, preferinţa pentru varietate, curiozitate intelectuală, independenţă în gândire, aspecte care nu se asociază în mod necesar cu educaţia sau inteligenţa generală. Polul opus indică un comportament conservator, preferinţa pentru familiar, viaţă afectivă „în surdină”. Lipsa deschiderii nu înseamnă intoleranţă, agresivitate autoritară (regăsite în agreabilitate) sau lipsă de principii.
Faţetele deschiderii:

O1 – Spre fantezie

O2 – Pe plan estetic

O3 – Către modurile proprii de a simţi

O4 – În planul acţiunilor

O5 – În plan ideatic

O6 – În planul valorilor
4. Agreabilitate – A

Apare ca o dimensiune pregnant interpersonală a personalităţii, asemeni extraversiei. Aspecte centrale: altruism, cooperare pe plan interpersonal, un comportament simpatetic şi de ajutorare a altora, uneori o persoană dependentă. Polul opus descrie un comportament dominant şi antagonist, egocentric, competitiv, uneori narcisic, hedonist, antsocial.

Faţetele agreabilităţii:

A1 – Încredere

A2 – Sinceritate

A3 – Altruism

A4 – Bunăvoinţă

A5 – Modestie

A6 – Blândeţe
5. Conştiinciozitate – C

Se referă la autocontrol sub aspectul capacităţii de autoorganizare, planificării, îndeplinirii datoriilor, voinţă, finalizare. Este un predictor (după autorii americani) pentru realizările de valoare din orice profesie. Polul opus se caracterizează printr-o mai scăzută exactitate în aplicarea principiilor morale, o manieră uşuratică de a urmări scopurile, de a realiza sarcinile, tendinţa spre hedonism şi interesul dominant pentru viaţa sexuală.

Faţetele conştiinciozităţii:

C1 – Competenţă

C2 – Ordine

C3 – Simţ al datoriei

C4 – Dorinţă de realizare

C5 – Auto-disciplină

C6 – Deliberare

16. Chestionare nonverbale de personalitate: NPQ şi FF NPQ
16.1. Date generale privind NPQ si FF NPQ
Istoria chestionarelor nonverbale de personalitate începe în 1979, când au fost desenaţi pentru un studiu al lui Paunonen & Jackson, prin care cei doi au intenţionat să testeze ipoteza similarităţii semantice.
Ipoteza similarităţii semantice consideră că atât auto-evaluările cât şi evaluările de personalitate făcute de observatori externi de fapt reflectă doar structuri comune şi regularităţi în limbajul folosit de noi pentru a face descrieri de personalitate (D’Andrade, 1974; Shweder, 1975). Cu alte cuvinte, indivizii umani tind să descrie caracteristicile de personalitate auto sau heteroatribuite, fără a avea o cunoaştere reală a tendinţelor comportamentale ale persoanei evaluate, ci având doar o bună cunoaştere la nivel semantic cu privire acele cuvinte (fie ele trăsături sau tendinţe comportamentale) care apar împreună atunci când se descrie în general felul de a fi al unei persoane. Aşadar, nu ştim cu adevărat cum să descriem o persoană, dar ştim că, dacă putem să îi atribuim o anumită trăsătură, un număr de alte trăsături vor apare în mod natural, evident, şi ele, ca fiind asociate.
După cum spun chiar Paunonen, Jackson & Ashton (2004), dacă vom observa că o persoană pune în act un comportament altruist, cum ar fi de exemplu donarea unei sume de bani, vom considera că respectiva persoană are şi un temperament cald, apropiat. Ipoteza similarităţii semantice consideră că o astfel de inferenţă nu se bazează pe nici un fel de legătură reală, empirică, demonstrabilă, între cele două trăsături, ci se bazează în schimb exclusiv pe elemente comune, asociate, ce ţin de semnificaţiile cuvintelor de „altruism” şi „căldură”. Adică, pentru că în „dicţionarul personologic” cele două cuvinte sunt asociate, le vom folosi asociat şi în descrierile comportamentale ale subiecţilor pe care îi analizăm din punct de vedere psihologic.
Ceea ce aduce ca noutate ipoteza similarităţii semantice este un scepticism faţă de valoarea instrumentelor psihometrice care tind la evaluarea personalităţii, în special a celor care se bazează pe evaluări ale trăsăturilor.
Cea mai simplă modalitate de a confirma sau infirma empiric ipoteza similarităţii semantice este aceea de a genera un design experimental în care sarcina de evaluare a personalităţii să fie liberă de conţinut semantic. Exact aceasta este modalitatea pentru care au optat Paunonen & Jackson (1979), eliminând itemii verbali din chestionarul folosit şi înlocuind fiecare din trăsăturile de personalitate ce s-au dorit a fi analizate prin comportamente ce au putut şi prezentate evaluatorilor sub formă vizuală, figurală. În cadrul acestui proiect ambiţios, au fost astfel desenate iniţial peste 200 de imagini desemnând anumite comportamente şi situaţii în care o persoană poate fi implicată.
Pentru o cât mai bună structurare a celor 200 de imagini, acestea au fost grupate de autori (Paunonen & Jackson, 1979) în aşa fel încât să caracterizeze fiecare câte o trăsătură descrisă de Murray (1938) în teoria sa sistemică privind nevoile umane. Sistemul nevoilor umane dezvoltat de Murray (1938) este una dintre cele mai influente teorii din istoria psihologiei şi are o reprezentare consistentă în rândul inventarelor de personalitate. Printre cele mai cunoscute chestionare care se bazează pe teoria lui Murray se numără PRF, Personality Research Form (Jackson, 1999) şi ACL, Adjective Check-List (Gough & Heilbrun, 1983). În mod special a fost folosit de Paunonen & Jackson (1979) în dezvoltarea şi gruparea imaginilor punctajul scalelor şi subscalelor PRF, în forma sa de 20 de scale, cunoscută şi sub numele de „forma E” (Paunonen, Jackson & Ashton, 2004).
Bineînţeles că cercetătorii au descoperit relativ rapid că anumite comportamente, trăsături, situaţii, caracteristici care pot fi reprezentate şi evocate cu uşurinţă printr-un item verbal, descriptiv, nu pot fi surprinse deopotrivă de facil cu ajutorul unui desen. Prin chiar natura lor, itemii nonverbali nu se pot referi decât la comportamente direct observabile (Paunonen, Jackson & Ashton, 2004), iar aceasta este o constrângere majoră cu care itemii verbali nu se confruntă. Cu siguranţă că acesta este şi motivul pentru care în construcţia itemilor nonverbali Paunonen & Jackson (1979) au renunţat la trei din scalele cuprinse în PRF şi teoretizate de Murray (1938), şi anume (a) tendinţa de a avea raţionamente organizate (Cognitive Structure, structură cognitivă), (b) tendinţa de a avea o postură şi atitudine defensivă în faţa criticilor (Deference, defensivă) şi (c) tendinţa de a prefera varietatea în faţa rutinei (Change, schimbare).
Este poate important de menţionat la acest moment că studiul lui Paunonen & Jackson (1979), ca urmare a căruia au luat naştere itemii nonverbali ai NPQ şi FF-NPQ a demonstrat ca şi concluzie generală şi foarte bine fundamentată empiric, că nu există diferenţe semnificative în fidelitatea sau validitatea evaluărilor de personalitate făcute pe baza unor itemi sau contexte încărcate verbal, respectiv libere de verbalizare. Din acest motiv ipoteza similarităţii semantice, care fusese ţinta primară a studiului, a fost respinsă ca o interpretare eronată şi nefundamentată empiric (Paunonen & Jackson, 1979).
O concluzie secundară a fost aceea că evaluările de personalitate, fie ele realizate de chiar persoana evaluată, ori de evaluatori externi, sunt deopotrivă de fidele şi de valide în condiţiile în care sunt realizate pe baza unui material-stimul verbal, aşa cum sunt majoritatea chestionarelor de personalitate clasice, ca atunci când sunt realizate ca urmare a reacţiei la stimuli nonverbali. Evaluările de personalitate bazate pe stimuli nonverbali sunt aşadar veridice, în sensul că ele descriu cu acurateţe tendinţele comportamentale reale ale persoanei evaluate (Paunonen, Jackson & Ashton, 2004).
Chestionarul nonverbal de personalitate (NPQ, Nonverbal Personality Questionnaire) şi Chestionarul nonverbal de personalitate în cinci factori (FF-NPQ, Five-Factor Nonverbal Personality Questionnaire) sunt destinate a măsura constructe ale personalităţii umane normale. Cele două instrumente psihometrice se înscriu în rândul abordărilor clasice în psihodiagnosticul de personalitate, bazându-se ambele pe constructe, teorii şi modele clasice în personologie. Ambele se înscriu în abordarea personalităţii ca un sistem de trăsături, abordare care a generat în psihologia aplicată cele mai multe instrumente psihometrice de măsurare şi evaluare a personalităţii. Mai mult decât atât, FF-NPQ se înscrie în cadrul abordării Big Five a personalităţii, care îmbină o abordare lingvistică şi analiza factorială într-un model de definire în cinci mari superfactori sau dimensiuni ale personalităţii umane.
Recoltarea răspunsurilor se face cu ajutorul unei scale lickert în 7 trepte care exprimă probabilitatea ca subiectul să se implice într-un comportament sau mod de reacţie similar cu cel pus în joc de personajul central din imagini. Itemii testului sunt aşadar imagini de aproximativ 6 / 9 cm, desene naive în care există un personaj central (cu păr), care pune în act diferite reacţii relevante pentru personalitate. Caietele de test sunt reutilizabile, foile de răspuns sunt de utilizare unică.
Adaptarea celor doua chestionare in Romania a fost realizata in perioada 2005-2006 si s-a bazat pe o serie de studii privind principalele calitati psihometrice, experimentarea si normarea instrumentelor. Etalonarea s-a bazat pe utilizarea raspunsurilor provenind de la un esantion total de 1800 subiecti (900 barbati si 900 femei), reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei.
16.2. Scalele NPQ
NPQ este un instrument de 136 de itemi, care a fost construit pentru a măsura un număr de 16 dintre trăsăturile de personalitate descrise de Murray (1936) în teoria sa sistemică dedicată nevoilor umane. Astfel, NPQ se adresează prin itemii săi unor concepte foarte bine delimitate, precum:
Reuşită (Achievement)

Afiliere (Affiliation)

Agresiune (Aggression)

Autonomie (Autonomy)

Dominanţă (Dominance)

Rezistenţă (Endurance)

Exhibiţie (Exhibition)

Căutarea aventurii (Thrill-Seeking)

Impulsivitate (Impulsivity)

Altruism (Nurturance)

Ordine (Order)

Joacă (Play)

Senzorialitate (Sentience)

Recunoaştere socială (Social Recognition)

Nevoia de ajutorare (Succorance)

Înţelegere (Understanding)

De asemenea, NPQ conţine o scală de validitate denumită Devianta (Deviance), care a fost generată special pentru a detecta răspunsurile aleatorii.
16.3. Scalele FF NPQ
FF-NPQ este o versiune mai scurtă, de 60 de itemi, a NPQ, destinată măsurarii celor cinci mari factori generali de personalitate cuprinşi în modelul Big Five al personalităţii umane. Aceşti cinci factori generali se concretizează în FF-NPQ în următoarele dimensiuni:
Extraversie (Extraversion)

Agreabilitate (Agreeableness)

Conştiinciozitate (Conscientiousness)

Nevrotism (Neuroticism)

Deschidere faţă de experienţă (Openness to Experience)
16.4. Evaluari clasice versus evaluari nonverbale
Există şi alte instrumente de evaluare a personalităţii ale căror itemi sunt nonverbali, vizuali, figurali, precum testele proiective, de exemplu testul petelor de cerneală Rorschach sau Testul de apercepţie tematică (TAT), testul de frustrare Rosenzveig etc. Ceea ce deosebeşte NPQ şi FF-NPQ de aceste alte instrumente nonverbale este faptul că cele două chestionare discutate de noi sunt măsuri structurate. Aceasta înseamnă că respondentul nu trebuie să aibă reacţii spontane la itemi, ci trebuie să îşi selecteze reacţia la fiecare item nonverbal dintr-o serie de alternative sau opţiuni de răspuns. În plus, ele sunt instrumente psihometrice, ceea ce oferă un plus de obiectivitate în evaluare, precum şi posibilitatea de a face raportări la diferite categorii de populaţie.
Printre avantajele importante ale unui instrument structurat de măsurare a personalităţii, Paunonen, Jackson & Ashton (2004) amintesc faptul că nu este necesar un training specializat, costisitor şi de lungă durată pentru evaluarea reacţiilor subiectului la stimulii chestionarului şi pentru scorarea acestuia. Într-adevăr, scalele NPQ şi FF-NPQ pot fi scorate şi de personal nespecializat sau de un computer. Alte avantaje:

1. Permit realizarea unor evaluări şi studii transculturale

2. Permit examinarea unor subiecti cu varste mai mici decat instrumentele verbale standard (minim 7 ani)

3. Permit evaluarea subiectilor cu nivel scazut de educaţie, de exemplu cei care au dificultati in a intelege sensul unor afirmatii scrise.

4. Permit evaluarea subiectilor cvasi-clinici: ex dislexici sau cu deficit de atenţie

5. Pot fi utilizate pentru evaluare şi comparaţii cu etnii şi categorii lingvistice diferite (nu necesită traducere).

Bibliografie
1. ALBU, MONICA, 1998, Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium, Cluj-Napoca,

2. „DSM IV – Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale (Ediţia a IV-a), 2000, Editat de Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti,

3. ANGLEITNER, A., OSTENDORF, F. & JOHN, O. P., 1990, Towards a taxonomy of personality descriptors in german: a psycho-lexical study. European Journal of Personality, 4,

4. COSTA, P. T. JR., & MCCRAE, R. R., 1992, Revised NEO Personality Inventory (NEOPI-R) and NEO Five-Factor Inventory (NEO-FFI) professional manual, Odessa, FL: Psychological Assessment Resources Inc,

5. CRAIG, R. J., 1999, Intepreting personality tests. A clinical manual for the MMPI 2, MCMI-III, CPI-R and 16 PF, John Wiley & Sons, Inc., New York, Chichester, Wienheim, Brisbane, Singapore, Toronto,

6. GELDER, M., GATH, D., MAYOU, R., 1994, Tratat de psihiatrie Oxford, Editura Psihiatrilor Liberi din România şi Geneva Initiative Publishers, Bucureşti,

7. ILIESCU, D., MINULESCU, M., NEDELCEA, C., 2005, Chestionarele nonverbale de personalitate: NPQ si FF NPQ, Editura PsihoCover, Bucuresti,

8. KLINE, P., 2000, The handbook of psychological testing (Second Edtition), Routledge, London and New York,

9. MINULESCU, MIHAELA, 1996, Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, Garell Publishing House, Bucureşti,

10. MINULESCU, MIHAELA, 2004, Psihodiagnoza modernă Chestionarele de personalitate, Editura fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti,

11. OLTMANS, T.F., 1995, Abnormal Psychology, Third Edition, Prentice Hall, New Jersey,

12. PITARIU, H. D., 1997, Managementul resurselor umane, Editura Clusium, Cluj Napoca,

13. PITARIU, H., ILIESCU, D., TUREANU, V., PELEASA, C., 2006, CPI - Inventarul Psihologic California, Editura PsihoCover, Bucuresti,

14. WIGGINS, J. S. (Ed.), 1995, Theoretical perspectives for the five factor model, New York, Guilford Press.