Evoluţia cadrului politic

Cooperarea bilaterală va fi axată pe:

• aprofundarea şi diversificarea raporturilor de parteneriat cu statele vecine România şi Ucraina, inclusiv prin definitivarea cadrului juridic bilateral. Va finaliza Tratatul de Bază cu România. Va fi aprofundată cooperarea trilaterală dintre Republica Moldova, România şi Ucraina, valorificînd activ oportu­ni­tă­ţile oferite de euroregiuni şi zonele libere;

• dezvoltarea în continuare a relaţiilor constructive cu Federaţia Rusă, utilizarea eficientă a potenţialului de colaborare cu această ţară, acordîndu-se o atenţie deosebită şi finalizării tratatului de bază cu Rusia;

• aprofundarea şi diversificarea relaţiilor cu SUA;

• lărgirea şi amplificarea relaţiilor cu statele Europei Occidentale, în special cu Germania, Franţa, Olanda, Italia, Marea Britanie, care sprijină eficient Republica Moldova în vederea realizării cu succes a reformelor politice şi economice şi integrării ei în structurile europene;

• diversificarea şi permanentizarea raporturilor cu ţările baltice şi cele din Europa Centrală;

• iniţierea colaborării reciproc avantajoase cu ţările din Asia (China, Japonia, Coreea de Sud etc.), precum şi din Africa şi America Latină. O deosebită atenţie se va acorda relaţiilor comercial-economice cu ţările arabe;

• intensificarea raporturilor cu statele din Caucaz şi Asia Centrală, aprofundînd cooperarea cu acestea în domeniul economic şi comercial.

Cooperarea multilaterală va fi orientată spre:

• cooperarea multilaterală în cadrul organismelor regionale şi subregionale, care facilitează procesele de integrare europeană (CEMN, SECI, CEI, Planul de Acţiuni pentru Europa de Sud-Est etc.);

• susţinerea eforturilor diplomatice în vederea includerii plenare a ţării în Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est;

• realizarea măsurilor necesare pentru ca perioada actuală, în care Republica Moldova deţine preşedinţia Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, să fie exploatată cît mai eficient;

• continuarea acţiunilor în vederea unei participări mai active a Republicii Moldova în cadrul ONU, OSCE şi Consiliului Europei şi asumarea, împreună cu alte ţări, a statutului de „producător de securitate“, inclusiv prin diversi­fi­carea participării în cadrul programului de parteneriat pentru pace;

• finalizarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului şi continuarea demersurilor politico-diplomatice în vederea aderării ţării la CEFTA.

„Programul de activitate al Guvernului
Republicii Moldova, decembrie 1999“

Substituirile făcute în textul noului program de guvernare în domeniul politicii externe, în comparaţie cu programul precedent, în special caracterul lor incoerent, precum şi faptul că atît Guvernul Ciubuc I, cît şi Guvernul Braghiş sunt considerate guvernele preşedintelui Lucinschi ne permit să afirmăm că nu sunt simple „disfuncţii“ de expunere, ci poziţii politice foarte concrete. În acest context declaraţiile făcute la cel mai înalt nivel referitor la compatibilitatea aflării Republicii Moldova în CSI cu integrarea sa în UE nu puteau fi şi nici nu au fost considerate de către UE sincere. Totodată, ele nu sunt nişte fraze goale. În opinia noastră, aceste declaraţii reflectă un proces chinuitor de penetrare „forţată“ a realităţilor europene în viaţa politică din Moldova.

Pe de o parte, mesajul „proeuropean“ reflectă mutaţiile, fie şi minore, din societatea moldovenească. Deşi încă foarte plăpîndă, societatea civilă în Moldova prinde contur, iar procesul de instituţionalizare al societăţii civile este în mod logic legat de lărgirea cunoştinţelor despre Europa. Chiar dacă aceste cunoştinţe sunt preponderent mercantile, adică Europa se percepe ca un pol al prosperităţii materiale, ele au dus şi la evoluţia concepţiilor politice la nivelul maselor largi. Neglijarea acestei evoluţii din societate devine tot mai dificilă, impunînd schimbări în comportamentul forţelor politice. Pe de altă parte, ele reflectă şi evoluţiile de pe scena politică europeană, mai ales procesul de implementare a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, care impune clasa politică din Moldova să-şi modifice opţiunea sa politică în direcţia unui mesaj „proeuropean“ mai coerent. În cazul Pactului de Stabilitate putem constata încă un paradox „moldovenesc“. Faptul că această iniţiativă este percepută de clasa politică drept un proiect economic, cu menirea de a soluţiona o serie de probleme economice din zonă, face ca reticenţa forţelor politice ostile integrării europene să fie în acest caz puternic estompată. Existenţa Pactului de Stabilitate are şi avantajul de a pune în mod mai evident problema viitorului Republicii Moldova. Această iniţiativă europeană pune în mod foarte radical problema securităţii noastre, şi Moldova trebuie să decidă asupra preferinţelor sale. „Permanentizarea“ stării de indecizie pentru Republica Moldova riscă să ne plaseze nu numai în afara sistemului european de securitate, dar şi în afara oricărui spaţiu de securitate.

f) „Guvernul“ Voronin

Merită atenţie „programul de guvernare“ al candidatului la funcţia de prim-ministru din partea PCRM dl V. Voronin care, deşi nu a fost aprobat de către Parlamentul RM, reprezintă un punct de vedere important. Acest proiect de program poate fi considerat unul „revoluţionar“ în sensul discrepanţei sale cu programul PCRM. Într-o anumită măsură, acest program poate fi considerat chiar mai coerent decît programul Guvernului Braghiş, inclusiv sub aspectul atitudinii sau, mai exact, al abordării problemei integrării europene.

În cele ce urmează este prezentat un extras din proiectul Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Statalitate, redresare economică, securitate so­­cială“ al candidatului la funcţia de prim-ministru dl Vladimir Voronin. Com­­partimentul „Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană“ din subcapitolul „Politică externă“ include următoarele:

În scopul realizării obiectivului de integrare în Uniunea Europeană Guvernul va acţiona în vederea:

 elaborării şi realizării consecvente a strategiei naţionale de integrare în UE;

 eficientizării activităţii Comitetului Interministerial pentru Integrarea Europeană, racordării actelor normative naţionale exigenţelor comunitare. Crearea Departamentului Integrarea Europeană;

 implementării cu stricteţe a prevederilor Acordului de Parteneriat şi Cooperare;

 intensificării demersurilor politico-diplomatice pentru demararea negocierilor privind asocierea Republicii Moldova la UE.

Problema care trebuie abordată în acest context este credibilitatea nu numai a celor expuse în programul candidatului Voronin sau în programul de guvernare al Guvernului Braghiş (votat de fracţiunea parlamentară a PCRM), ci şi a politicii externe a Republicii Moldova în general şi în domeniul integrării europene în particular.

Schimbările atît de radicale, în perioade atît de mici, nu pot crea o atmosferă de credibilitate atît faţă de politica externă în general, cît şi faţă de doleanţa noastră de integrare în UE. Dezorientaţi rămîn nu numai partenerii noştri străini (din Occident şi din Est), dar, ceea ce este cel mai important, şi societatea moldovenească în ansamblul său.

În concluzie, putem afirma că problema integrării Republicii Moldova în UE devine una din liniile de demarcare între trecut şi viitor. Mesajul politic din partea structurilor de stat mai rămîne, în cele mai multe cazuri, încă foarte ambiguu. Însă această „performanţă“ le reuşeşte unor forţe politice tot mai greu.

Un lucru similar poate fi constatat şi la nivelul partidelor politice şi al societăţii civile. Majoritatea partidelor şi forţelor politice din Moldova, probabil cu o singură excepţie – PCRM, stipulează în documentele lor programatice adeziunea la idealul integrării europene.

3. Partide politice

În cele ce urmează sînt prezentate selectări din capitolele dedicate integrării europene sau politicii externe, incluse în programele partidelor respective.

1. Partidul Forţelor Democratice (PFD): „Integrarea Republicii Moldova în structurile vest-europene şi euroatlantice. PFD pledează pentru... aprofundarea raporturilor de parteneriat şi cooperare cu comunităţile europene în vederea asocierii şi aderării ulterioare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.“

2. Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD): „Integrare europeană. Globalizarea şi crearea unor entităţi interstatale optime din punct de vedere politic, economic, social, militar etc. constituie tendinţe ale lumii contemporane. Autarhia şi izolarea sunt anacronice şi contraproductive. Transparenţa frontierelor şi promovarea valorilor comune sunt în interesul statelor. Aderarea Republicii Moldova într un viitor previzibil la Uniunea Europeană constituie pentru noi un obiectiv strategic major. Pîna la atingerea acestui obiectiv raporturile Republicii Moldova cu Uniunea Europeana trebuie să se dezvolte în cadrul Acordului de Parteneriat şi Cooperare din 1994. De asemenea, relaţiile cu Consiliul Europei trebuie să fie axate în continuare pe cele trei dimensiuni: cooperare interparla­mentară, interguvernamentală şi în domeniul democraţiei locale.“

3. Partidul Renaşterii şi Concilierii din Moldova (PRCM): „...consolidarea colaborării cu organizaţiile internaţionale şi regionale, în primul rînd, cu ONU şi OSCE; promovarea activă a intereselor naţionale în Consiliul Europei, în cadrul cooperării economice a ţărilor riverane Mării Negre, Comisiei Dunării, Uniunii Economice a CSI; realizarea consecventă a unui program de integrare graduală în Uniunea Europeană.“

4. Partidul Democrat din Moldova (PDM): „Obiectivul strategic al Partidului îl constituie integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Strategia de integrare europeană necesită a fi elaborată şi adoptată la cel mai înalt nivel, urmînd ca ea să devină temelia întregii politici de stat. Ea îşi va găsi reflectare în reformele instituţionale şi în modificarea legislaţiei în domeniul politicii economice, sociale şi culturale. Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu mai poate fi doar o intenţie declarată, ea trebuie să devină un proces în dezvoltare, care necesită de la toate structurile puterii de stat o atenţie sporită şi eforturi sistematice.“

5. Partidul Naţional Liberal (PNL): „Politica externă. Direcţiile principale ale politicii externe a ţării în viziunea liberalilor sunt următoarele:

a) Diminuarea consecventă şi ieşirea definitivă din sfera de influenţă şi dependenţă economică a fostului imperiu sovietic.

b) Integrarea Moldovei cu drepturi depline în comunităţile europene şi în structurile de securitate colectivă, în primul rînd, în Uniunea Europeană şi în Alianţa Nord-Atlantică.

Asigurarea unui sprijin eficient din partea UE şi NATO în scopul accelerării dezvoltării economice şi garantării securităţii naţionale a Republicii Moldova prin mijloace politico-diplomatice.

c) Participarea eficientă în activitatea multilaterală a organizaţiilor internaţio­nale, care stimulează şi asigură integritatea europeană, cooperarea internaţională şi aprofundarea continuă a proceselor democratice din ţările membre: Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia pentru securitate şi Cooperare în Europa, Consiliul Europei, Uniunea Europeană, Adunarea Atlanticului de Nord.“

6. Partidul Ţărănesc Creştin Democrat din Moldova (PŢCDM): „Principiile politicii externe. Principiile fundamentale ale PŢCDM care stau la baza politicii externe promovate de el sunt:

 menţinerea păcii şi libertăţii. Expresia subliniază ideea că un război nu trebuie purtat decît în scopul apărării libertăţii şi atunci cînd toate mijloacele de menţinere a păcii s-au dovedit a fi inutile;

 realizarea integrării teritoriale (textul se referă în mod expres la integritatea Republicii Moldova prin anularea aşa-zisei „republici transnistrene“);

 realizarea unităţii europene;

 contribuirea activă la instaurarea unei ordini internaţionale stabile şi bazate pe respectarea drepturilor omului şi ale naţionalităţilor, inclusiv ale mino­ri­tăţilor naţionale, fapt ce va oferi tuturor popoarelor şansa unei vieţi în libertate, democraţie şi pace.“

7. Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM): „Consolidarea statalităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei:

 să intensificăm activitatea politică externă în vederea consolidării în continuare a poziţiilor republicii pe arena internaţională, pe baza respectării neabătute a normelor dreptului internaţional şi a principiului neutralităţii permanente a Moldovei, consfinţit în mod constituţional; sprijinindu-ne pe tradiţiile istorice ale legăturilor politice, economice şi culturale ale Moldovei cu alte state, să asigurăm ridicarea rolului lor în soluţionarea problemelor general-europene şi a problemelor ţărilor din regiunea Mării Negre.“

Din cele relatate se conturează un tablou destul de amorf al modului de percepere a ceea ce este UE şi al procesului de integrare în UE. În programele partidelor pot fi constatate în acelaşi timp referinţe concrete şi în cunoştinţă de cauză, dar şi lipsa acestora sau utilizarea unor formule destul de bizare. Dar însuşi faptul că majoritatea partidelor politice îşi propun, dacă nu integrarea în structurile europene, atunci cel puţin, dezvoltarea relaţiilor cu UE, poate fi considerat un progres important în comparaţie cu perioadele anterioare chiar destul de recente. Încă în cadrul campaniei electorale din martie 1998 nici un partid sau formaţiune politică şi nici un bloc electoral nu avea un slogan cu referinţe la integrarea europeană. Astăzi putem presupune că lucrurile se vor schimba mult în viitoarele campanii electorale.

O anumită evoluţie s-a făcut remarcată în contextul recentelor alegeri ale pre­şe­din­telui Republicii Moldova. Însă opţiunile de susţinere a unui candidat proeuropean din partea unui partid politic în contextul alegerii preşedintelui Republicii (de către Par­lamentul Republicii Moldova) nu denotă încă adoptarea de către partidele politice a ideii integrării politice drept argument politico-electoral principal. Alegerea pre­şe­din­telui în cadrul Parlamentului nu angajează opinia electoratului (care nu este antieuropeană), fapt ce facilitează promovarea atitudinilor proeuropene ale forţelor po­litice. Această situaţie ar putea fi mai curînd o testare a electoratului în problema in­tegrării europene, dar ea este, implicit, şi o testare a partidelor politice în acelaşi sens.  

Un moment aparte în viaţa politică a Moldovei a fost semnarea la 10.05.2000 de către majoritatea partidelor politice (22 din 26 înregistrate) a Declaraţiei comune prin care a fost exprimată pentru prima dată adeziunea la idealul integrării europene. Un alt pas în această direcţie l-a constituit semnarea la 17.06.2000 de către 23 partide şi mişcări politice (inclusiv parlamentare) a Strategiei de asociere la Uniunea Europeană.

Salutînd în principiu semnarea acestor documente de către majoritatea partidelor politice din Moldova şi fără intenţia de a diminua importanţa lor, trebuie să menţionăm, totodată, şi deficienţele care s-au făcut observate în procesul dezbaterilor pe marginea acestei probleme.

În primul rînd, în cadrul discuţiilor a ieşit în evidenţă vitalitatea formulei arhaice de percepere a UE. Pentru multe partide politice UE rămîne a fi o structură interna­ţională (dar occidentală!) deopotrivă cu altele. Unele partide au semnat declaraţia, fiind convinse că integrarea în UE nu contravine integrării în CSI, în timp ce altele au semnat-o în ferma convingere că au adoptat o poziţie antirusă.

O situaţie similară se observă şi la nivelul societăţii civile. În Republica Moldova sunt înregistrare un număr destul de mare de organizaţii neguvernamentale care au drept prevederi programatice de activitate referinţa la integrarea Republicii Moldova în UE, dar ele nu reprezintă un segment important de opinie. Activitatea lor este redusă la minimum, iar majoritatea există în mod fictiv, drept întruchipare a granturilor neobţinute. Nici chiar dezbaterile din mass-media în perioada campaniei electorale nu abundă în poziţii proeuropene.

Această situaţie s-a creat, deoarece societatea civilă şi forţele politice, cel puţin cele proeuropene, pe lîngă faptul că desfăşoară activităţi lipsite de importanţă, mai sunt şi dispersate. Situaţia este paradoxală, deoarece sursa opţiunilor politice, pentru orice forţă politică, nu poate fi decît societatea. Prin urmare, este vorba de precaritatea societăţii civile, dar şi a sistemului pluripartidist din Moldova, care sunt elemente complementare inseparabile. Lipsa de vitalitate a societăţii civile, dialogul slab dintre societatea civilă şi forţele politice şi cele de stat explică numeroasele confuzii din societate şi din politica promovată de stat.

Cel mai paradoxal lucru care se întîmplă în Moldova este că discursurile, atît cele proeuropene, cît şi cele antieuropene, modul de exprimare, atît a adeziunii, cît şi a „neadeziunii“ faţă de UE, sunt uneori ambigue şi contradictorii. Mai mult decît atît, în Moldova nu putem constata existenţa unor mesaje expres şi radical antieuropene. Luările de poziţie proeuropeană sunt exprimate, de regulă, în contextul luărilor de poziţie anti-CSI şi, invers, atitudinile critice faţă de ideea integrării europene sunt manifestate „de facto“ prin intermediul unui discurs pro-CSI-ist. O altă dificultate pe care o întîlneşte orice persoană care încearcă să analizeze modul de evoluare a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova o constituie discrepanţa enormă între declaraţiile şi acţiunile politice propriu-zise. Este foarte dificil să analizezi o acţiune politică prezentată în baza unei retorici proeuropene, dar cu finalităţi profund antieuropene. Un alt exemplu poate fi şi disparitatea iniţiativelor sau a acţiunilor proeuropene a partidelor „proeuropene“. Drept excepţie ar putea fi semnarea declaraţiilor comune ale partidelor politice, dar ele, după cum am menţionat nu reflectă o coeziune între partide în această problemă. Cercetătorul este pus, deseori, în faţa unor silogisme false, în faţa unui fel aparte de fragmentare a politicului între doctrinele formaţiunilor politice şi acţiunile pragmatice de moment; între programele de guvernare şi modul de implementare ale acestora etc. Însuşi faptul că problema integrării europene are un caracter foarte sporadic face dificilă înţelegerea şi, mai ales, analiza locului acestei problematici în viaţa politică din RM. Indiferent de rangul politic sau social la care se abordează – la nivelul acţiunilor guvernamentale, la nivelul forţelor politice ori la nivelul societăţii civile – în încercarea de a înţelege fenomenele care se produc pe marginea procesului de integrare europeană te confrunţi de o lipsă de continuitate şi de coerenţă.

Poziţia prim-ministrului D. Braghiş vizavi de „Strategia Republicii Moldova privind asocierea la Uniunea Europeană“ este un exemplu în acest sens şi merită o scurtă analiză. Declaraţia prim-ministrului, conform căreia „Strategia Republicii Moldova privind asocierea la Uniunea Europeană“ ar trebui supusă referendumului naţional, nu este decît o aparenţă de poziţie a Guvernului în această problemă. În primul rînd, această declaraţie reduce la inexistenţă stipulările propriului program de guvernare, care declară integrarea europeană drept prioritate naţională. În mod cert, populaţia Republicii Moldova trebuie să se pronunţe asupra unei perspective politice atît de importante cum este integrarea în UE. Acest lucru putea fi stipulat în programul de guvernare pentru a decide paşii ulteriori în cadrul politicii externe. În rîndul al doilea, în condiţiile Republicii Moldova, fapt valabil şi pentru societăţile mult mai avansate în materie de cultură politică, un referendum pe un text ce cuprinde referinţe la tehnicile de implementare a unei decizii politice este un lucru artificial. Această declaraţie reduce la inexistenţă şi Hotărîrea Guvernului RM „Privind aprobarea Programului extinderii şi aprofundării cooperării cu Uniunea Europeană în perioada 1998–1999“, semnată încă de prim-ministrul I. Ciubuc. Acelaşi lucru se referă şi la Concepţia politicii externe sau la solicitarea de asociere adresată UE. Trebuie să menţionăm că poziţia premierului nu a fost comentată de către reprezentanţii partidelor politice. Pasivitatea societăţii civile şi a forţelor politice în privinţa atitudinii pe marginea acestui caz a facilitat adoptarea acestei poziţii de către Guvern şi a demonstrat o dată în plus lipsa unei opinii publice în Republica Moldova. În ultimă instanţă, din partea UE această situaţie este percepută ca o poziţie politică a guvernanţilor, dar şi a forţelor politice din Moldova. Este logic, prin urmare, ca în aceste condiţii UE să manifeste anumite rezerve faţă de sinceritatea doleanţelor noastre de integrare europeană.

4. Dilema CSI–UE

Indiscutabil, alegerea viitorului nu este un lucru uşor, însă, pe lîngă lipsa tradiţiilor de organizare statală şi lipsa, în acest context, a unei elite politice naţionale, Moldova a mai moştenit şi un set de probleme foarte particulare. Modul paşnic în care s-a produs dezintegrarea URSS a indus în eroare nu numai elitele politice din fostele republici sovietice, dar şi elitele occidentale, care au salutat cu multă speranţă parada suveranităţilor. Foarte curînd însă a devenit clar că optimismul noilor state independente de a avea suportul necondiţionat al Occidentului nu se adevereşte, deoarece Occidentul, la rîndul său, sperase să obţină parteneri noi şi nicidecum o povară nouă. Această situaţie a scos pe prim-plan o problemă foarte importantă pentru societatea moldovenească: compatibilitatea aflării concomitente a Republicii Moldova în UE şi în CSI.

Apariţia CSI, după cum s-a mai spus, a fost acceptată de comunitatea internaţională ca o formulă de divorţ paşnic al fostelor republici sovietice ale URSS. Confuzia se menţine în însăşi noţiunea „Comunitatea Statelor Independente“, al cărei conţinut este, practic, imposibil de descifrat. Aceeaşi confuzie este specifică şi pentru procesul de „convieţuire“ a statelor în cadrul Comunităţii. Iar evoluţia ulterioară a CSI nu a făcut decît să încurce şi mai mult lucrurile.

Astăzi CSI poate fi caracterizată drept o organizaţie internaţională virtuală din care Moldova nu poate ieşi, iar UE, inclusiv în baza acestui fapt, nu concepe integrarea Moldovei în această uniune. Din discursurile politicienilor noştri se poate conchide că Moldova face parte din CSI de nevoie, în virtutea unor argumente economice. Şi invers, în ceea ce priveşte integrarea în UE, Moldova doreşte acest lucru, dar, din cauza altor argumente economice (discrepanţelor mari în dezvoltarea economică), nu poate realiza acest deziderat.

În opinia noastră, este vorba de un alt silogism fals. Este adevărat că Republica Moldova nu poate părăsi CSI, dar nu din cauza dependenţei economice de CSI, ci (şi anume în aceasta rezidă virtualitatea CSI-ului) din cauza dependenţei economice şi implicit politice de Federaţia Rusă. La fel este adevărat şi faptul că standardele economice ale Moldovei nu pot fi comparate cu cele ale UE, dar este greşit să motivăm ineficienţa încercărilor noastre de integrare în UE prin probleme de ordin economic.

Vizitele oficiale, declaraţiile sau iniţiativele politice ale politicienilor noştri referitoare la CSI şi UE, în mod paradoxal, pot coincide în timp şi să fie diametral opuse ca mesaj. Spre exemplificare pot fi citate declaraţiile primului preşedinte al Republicii Moldova, dl Mircea Snegur care, în contextul alegerilor preşedintelui Republicii Moldova (decembrie 2000), a declarat că „va sprijini pentru funcţia de preşedinte doar candidatura care este orientată spre integrarea europeana“. În acelaşi timp, el consideră că „Moldova nu poate ignora relaţiile cu CSI, de care mai depinde în mare măsură“. Un mesaj similar a fost lansat şi de către al doilea preşedinte al Republicii Moldova, dl Petru Lucinschi, care, la fel, în contextul alegerilor prezidenţiale, a declarat că va lipsi din ţară la data alegerilor, deplasîndu-se la Mensk pentru a participa la Reuniunea şefilor de stat ai ţărilor ce fac parte din CSI, unde va pleda „pentru crearea unei zone economice libere din care ar face parte toate statele CSI“.

Evident, referinţele permanente la CSI, chiar şi în contextul problemei de integrare europeană şi, mai ales, din partea primelor persoane din stat, nu sunt întîmplătoare. Problema constă în faptul că incapacitatea edificării relaţiilor politice şi economice normale cu Federaţia Rusă sunt substituite prin justificări şi raţionamente economice de aflare în CSI. În consecinţă, CSI rămîne pentru Moldova un mister. Iată o întrebare care necesită răspuns: ce reprezintă CSI în general şi ce reprezintă CSI pentru Moldova în particular?