Foaia de parcurs

Constrîngeri şi probleme specifice

Pentru fiecare componentă a Foii de parcurs sînt prezentate constrîngerile şi problemele caracteristice obiectivului de creştere a competitivităţii, şi anume:

Resursele umane. Abilitatea unei ţări de a concura la nivel global „Competitivitatea naţiunii” depinde în mare măsură de capitalul ei intelectual şi de modul în care se investeşte în dezvoltarea şi valorificarea acestuia.
În afară de constrîngerile şi problemele orizontale privind calitatea instituţiilor publice, inclusiv cele educaţionale, a cadrului normativ şi de reglementare, este important de atenţionat şi asupra unor aspecte specifice competitivităţii prin prisma resurselor umane, şi anume:

• 
  managementul ineficient şi lipsa culturii guvernării instituţiilor de învăţămînt de toate nivelurile;
  
• 
  criza profesiei de pedagog, cadrele didactice îmbătrînite şi de-motivate;
  
• 
  sistemul ineficient de evaluare şi stimulare a cadrelor didactice pentru inovaţii şi performanţe didactice, ştiinţifice, tehnologice;
  
• 
  mixul de competenţe al cadrelor didactice este în disonanţă cu provocările noului context socio-economic;
  
• 
  sistemul ineficient de formare continuă a cadrelor didactice din învăţămîntul profesional de toate nivelurile (GIC 2012/2013, locul 122/144 de ţări);
  
• 
  criza morală şi etică din sistemul educaţional;
  
• 
  existenta unei reţele de instituţii exploatate ineficient şi infrastructura educaţională uzată fizic şi moral/non-conformă noilor obiective educaţionale;
  
• 
  reţeaua subdezvoltată a serviciilor pentru formarea continuă specifică diverselor sectoare ale economiei;
  
• 
  competenţe şi experienţă insuficiente ale resurselor umane pentru exercitarea supravegherii pieţei, inclusiv a supravegherii tehnice la obiectele industriale periculoase;
  
• 
  lipsa instituţiilor de învăţămînt şi centrelor de instruire specializate pentru pregătirea, instruirea şi atestarea tuturor categoriilor de specialişti care activează în domeniul securităţii industriale;
  
• 
  capacităţile insuficiente ale populaţiei, businessului şi angajaţilor sectorului public pentru utilizarea serviciilor societăţii informaţionale;
  
• 
  capacităţile reduse ale companiilor locale de a recruta resurse umane pe plan internaţional;
  
• 
  calificarea absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt nu corespunde cerinţelor pieţei/ irelevanţa studiilor/lipsa competenţelor solicitate pe piaţa muncii;
  
• 
  nevalorificarea talentelor şi exodul lor peste hotare.
  

Constrîngerile din sectorul dezvoltării resurselor umane şi valorificării eficiente a lor vor fi lichidate preponderent de către Ministerul Educaţiei prin realizarea reformelor pe toată verticala sistemului. O parte din aceste reforme sînt deja aprobate sau urmează să fie elaborate într-un şir de documente de politici strategice sectoriale, şi anume: Strategia de dezvoltare a învăţămîntului vocaţional/tehnic pentru anii 2013–2020 Educaţie 2020, etc. Noul cadru legal al educaţiei prevede crearea unei instituţii naţionale responsabile de asigurarea calităţii învăţămîntului profesional de toate nivelurile. Pe unele segmente de probleme în domeniul dezvoltării resurselor umane se va conecta şi Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Economiei şi ministerele de ramură pentru a asigura dezvoltarea competenţelor specifice fiecărui sector. În mare măsură eforturile de reformare şi modernizare a sistemului educaţional vor fi orientate spre sporirea competitivităţii resurselor umane şi spre realizarea dezideratului de integrare europeană, care se conţine în Planul de Acţiuni UE-Moldova, sub-prioritatea 3.2.4 „Reforma pieţei muncii şi educaţiei”.

Cercetare, tehnologii şi inovaţii. Luînd în considerare ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii, precum şi gradul de implementare a acestora în diferite domenii economice, se poate afirma că domeniile precum ştiinţa, tehnologiile şi inovaţiile devin vitale pentru o dezvoltare rapidă a unei economii naţionale competitive şi durabile. Cercetarea-dezvoltarea, inovaţiile şi transferul de tehnologii, antreprenoriatul bazat pe cunoştinţe sînt rezerve esenţiale şi, practic, inepuizabile de dezvoltare a unei economii competitive. De aceea în ţările prospere peste 70% din creşterea PIB se realizează cu implicarea ştiinţei şi prin implementarea realizărilor ştiinţifice, asimilarea tehnologiilor avansate, cunoştinţelor şi informaţiei.
Este necesar de menţionat că rating-ul dezvoltării inovaţionale al Republicii Moldova, conform Indexului Inovaţional Global (GII) pentru anul 2012, a constituit 50 (din 141 de state). GII 2012 include evaluarea dezvoltării inovaţionale a economiei ţării pe următoarele subcomponente: instituţii (rating-ul 78); capitalul uman şi cercetarea (55); infrastructură (85); complexitatea pieţei (96); complexitatea businessului (104); outputuri de cunoştinţe şi tehnologii (31); outputuri de creaţie (32).
În acelaşi timp, domeniul se confruntă cu un şir de constrîngeri ce vizează:

• 
  dezvoltarea insuficientă a capacităţilor umane şi instituţionale în sistemul cercetare, dezvoltare şi inovaţii;
  
• 
  lipsa unui model deschis de guvernare în sfera cercetărilor, tehnologiilor şi inovaţiilor;
  
• 
  existenţa unor bariere în realizarea mobilităţii academice şi profesionale, determinate de un număr mare de formalităţi pentru accesul în activitatea didactică şi ştiinţifică.
  

Noul cadru strategic în domeniu - strategia inovaţională a Republicii Moldova pentru perioada 2013-2020 „Inovaţii pentru competitivitate” şi strategia de cercetare-dezvoltare a Republicii Moldova pînă în anul 2020 - se află la etapa finală de elaborare şi defineşte clar viziunea pe termen lung privind dezvoltarea unei economii competitive bazate pe inovare şi transfer tehnologic, susţinută de un sistem modern de cercetare-dezvoltare, cu utilizarea potenţialului uman al ţării şi a celor mai performante practici internaţionale. Realizarea obiectivelor stabilite presupune conjugarea eforturilor Ministerului Economiei, Ministerului Educaţiei, Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală etc.

Infrastructura Republicii Moldova necesită o îmbunătăţire considerabilă din punct de vedere al calităţii, eficienţei şi utilităţii. Starea proastă a infrastructurii afectează dezvoltarea afacerilor şi perturbează fluxurile comerciale ale ţării. În acest sens, domeniile abordate de Foaia de parcurs, care necesită intervenţie rapidă şi sistemică, sînt: i) infrastructura transportului feroviar, rutier şi fluvial/maritim (portuar şi naval) şi aerian, inclusiv infrastructura pentru depozitarea, transloading şi transbordare; ii) infrastructura energetică, iii) infrastructura calităţii; iv) infrastructura TIC şi v) infrastructura de mediu.
Problemele aferente infrastructurii transportului sînt:

• 
  degradarea intensivă a infrastructurii drumurilor;
  
• 
  administrarea ineficientă a segmentului de transport feroviar;
  
• 
  degradarea infrastructurii de transport feroviar din cauza insuficienţei investiţiilor;
  
• 
  dezvoltarea nesatisfăcătoare a transportului aerian de mărfuri etc.
  

O bună parte din constrîngerile acestui sector vor fi eliminate odată cu implementarea documentelor strategice sectoriale: Strategia infrastructurii transportului terestru pe anii 2008-2017, Strategia de transport şi logistică 2013-2020, Planul de acţiuni Moldova – UE, prioritatea: Dezvoltarea regională şi locală, atingerea obiectivelor puse în sarcina Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor şi altor instituţii guvernamentale, care implementează politici conexe.

Costul înalt al resurselor energetice în Republica Moldova este generat nu numai de lipsa resurselor naturale, dar şi de infrastructura energetică şi de calitatea acesteia, şi anume:

• 
  dependenţa tot mai mare de importul resurselor energetice (95% din necesarul de energie al ţării este importat);
  
• 
  insuficienţa capacităţilor de generare a energiei electrice amplasate pe malul drept al rîului Nistru;
  
• 
  insuficienţa interconexiunilor fizice ale sectoarelor de gaze şi energie electrică cu ţările vecine;
  
• 
  reducerea sarcinii termice şi consumului de gaze naturale;
  
• 
  uzura fizică şi morală avansată a infrastructurii complexului energetic;
  
• 
  nivelul scăzut al eficienţei energetice;
  
• 
  nivelul redus de valorificare a surselor regenerabile de energie.
  

O altă constrîngere, semnalată de clasamentele internaţionale, este procedura de conectare la energia electrică. Conform raportului „Doing Business in Moldova 2013”, la capitolul „Getting electricity” Republica Moldova ocupă poziţia 161 (7 proceduri, 140 de zile) şi a înregistrat o coborîre în clasament cu 2 poziţii comparativ cu raportul Doing Business in Moldova 2012.

Realizarea unor transformări structurale solide în sectorul energetic este confirmată de cadrul naţional de planificare strategică pe termen mediu şi lung, elaborat în ultimii ani. Astfel, sectorul energetic constituie una din cele şapte priorităţi ale principalului document strategic la nivel naţional - Strategia naţională de dezvoltare „Moldova 2020” cu motoul: „Energie: furnizată sigur, utilizată eficient”. Obiectivele specifice şi direcţiile prioritare de dezvoltare ale sectorului sînt prevăzute de Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în anul 2030, Programul naţional pentru eficienţă energetică 2011-2020 şi în Programul ENPI la prioritatea „Dezvoltarea regională şi locală”, capitolul „Mediul, eficienţa energetică şi energia regenerabilă”.
Politica în sectorul energetic în ansamblu este elaborată de Ministerul Economiei, iar în domeniul eficienţei energetice a clădirilor - de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. Implementarea politicilor în sectorul energetic este asigurată de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, Inspectoratul Energetic de Stat, Agenţia pentru Eficienţă Energetică, Fondul pentru Eficienţă Energetică, precum şi prin intermediul mai multor întreprinderi energetice.
Infrastructura calităţii deţine un rol fundamental în asigurarea unei creşteri economice durabile bazate pe export şi investiţii. În procesul de producere şi comercializare a bunurilor şi serviciilor, atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă, suportul acreditării şi evaluării conformităţii, standardizării şi reglementării tehnice, metrologiei, protecţiei consumatorilor şi securităţii industriale este crucial. Pentru a putea beneficia de oportunităţile oferite de pieţele externe, care vor fi tot mai accesibile în viitorul apropiat, produsele moldoveneşti trebuie să corespundă cerinţelor tuturor rigorilor pieţelor de destinaţie, iar acest fapt trebuie să fie demonstrat. Astfel, principalele probleme şi dificultăţi cu care se confruntă domeniul infrastructurii calităţii sînt:

• 
  ponderea redusă a standardelor europene şi internaţionale adoptate în calitate de standarde naţionale;
  
• 
  gradul redus de implementare a standardelor europene şi internaţionale;.
  
• 
  dotarea insuficientă a Bazei Naţionale de Etaloane cu etaloanele necesare economiei naţionale;
  
• 
  lipsa dotării sau înzestrarea tehnico-materială învechită a laboratoarelor de încercări;
  
• 
  nerecunoaşterea rezultatelor evaluării conformităţii efectuate în Republica Moldova de către statele Uniunii Europene;
  
• 
  lipsa laboratoarelor acreditate şi recunoscute în sistemul UE;
  
• 
  plasarea pe piaţă a produselor neconforme cerinţelor;
  
• 
  lipsa condiţiilor, mijloacelor şi instrumentelor metrologice în domeniu;
  
• 
  nivelul redus al capitalului uman în domeniul standardizării, metrologiei, certificării şi acreditării;
  
• 
  capacităţi instituţionale şi mijloace financiare insuficiente pentru realizarea eficientă a reformelor preconizate de noul cadru legislativ în domeniu.
  

Finalizarea procesului de reformare instituţională şi reconceptualizare a sectorului respectiv, acţiuni aflate în prezent la o etapă avansată de implementare, va oferi posibilitatea pe termen mediu şi lung de a edifica un sistem al infrastructurii calităţii caracterizat prin eficienţă, independenţă şi transparenţă maximală. În acest sens, un element important îl va constitui dezvoltarea capacităţilor sectorului privat din domeniu, prin participarea acestuia în procesul evaluării conformităţii, precum şi prin accelerarea procesului de adoptare de către companiile autohtone a sistemelor de management al calităţii. În special, vom scoate în evidenţă programul de aliniere la cerinţele UE în domeniul aplicării măsurilor sanitare, fitosanitare şi veterinare.

Realizarea angajamentelor respectivele se va obţine prin conlucrarea eficientă a Ministerului Economiei, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, care elaborează politici în domeniu, şi a instituţiilor implementatoare, cum ar fi: Institutul Naţional de Standardizare, Institutul Naţional de Metrologie, Centrul Naţional de Acreditare MOLDAC, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, instituţiile care prestează servicii în domeniu etc.
Infrastructura TIC. Societatea informaţională este o societate post-industrială, în care informaţia este produsă, comunicată şi folosită intens. Tehnologiile şi competenţele aplicate au şi vor avea un efect profund asupra dezvoltării economiei şi societăţii în ansamblu. Infrastructura de telecomunicaţii, care este pilonul de bază pentru dezvoltarea TIC, s-a dezvoltat şi s-a extins activ, cu reţele de acces de ultimă generaţie şi conectivitate accesibilă. Reţelele de fibră optică acoperă 90 la sută din localităţile ţării, telefonia mobilă – 99 la sută din teritoriul ţării şi a atins un nivel de penetrare de 120%.
În ultimul an se dezvoltă rapid reţelele de ultimă generaţie, care oferă Internet mobil la viteză înaltă, Republica Moldova fiind printre primele 20 de ţări din lume la acest capitol. Rata de penetrare a Internetului este în creştere. În prezent peste 50 la sută din populaţia ţării este conectată la Internet. Totuşi, capacitatea redusă a mediului de afaceri în utilizarea eficientă a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru creşterea competitivităţii rămîne o oportunitate nevalorificată, Republica Moldova ocupînd în clasamentul mondial (Raportul Global privind Tehnologiile informaţionale 2013) poziţia 129 din 144 de ţări. De aceea este important să ne concentram asupra următoarelor problemele legate de infrastructura TIC:

• 
  infrastructura TIC este subdezvoltată şi nu permite implementarea tehnologiilor moderne de instruire, informatizarea proceselor de management educaţional, de realizare a cercetărilor şi diseminare a rezultatelor cunoaşterii;
  
• 
  calitate şi cadre inginereşti insuficiente;
  
• 
  infrastructura de comunicaţii electronice neoptimizată/insuficient partajată;
  
• 
  acces neuniform la banda largă;
  
• 
  tarifele sub costuri ale operatorului istoric inhibă competiţia pe piaţa de telefonie fixă;
  
• 
  securitatea scăzută în spaţiul digital;
  
• 
  certificatul cheilor publice ale semnăturii electronice nerecunoscut pe plan internaţional;
  
• 
  infrastructura de plăţi electronice pentru serviciile publice insuficient dezvoltată şi promovată.
  

Societatea informaţională. Rata de creştere înregistrată de economia digitală în ţările UE este de şapte ori mai mare faţă de cea pentru restul economiei. În Republica Moldova unicele resurse valoroase sînt pămîntul şi oamenii, care ar trebui să fie folosite efectiv şi eficient pentru a asigura prosperitatea ţării. Edificarea societăţii bazate pe cunoaştere este un amplificator al capacităţilor intelectuale ale oamenilor şi reprezintă o soluţie iminentă pentru creşterea competitivităţii.
La constrîngerile şi problemele menţionate pe orizontală, ce ţin de cadrul de reglementare, calitatea serviciilor publice şi resursele umane, se mai adaugă următoarele aspecte, care au un rol important în creşterea competitivităţii ţării, şi anume:

• 
  poziţia joasă a Republicii Moldova în clasamentele internaţionale privind societatea informaţională (69 şi mai jos), cu toate că în unele clasamente din domeniul TIC ea este poziţionată printre primele 50;
  
• 
  calitatea proastă a informaţiei din registrele de bază ale ţării şi tehnologii învechite;
  
• 
  comerţ electronic în fază incipientă de dezvoltare/servicii de plată neintegrate;
  
• 
  conţinut digital şi servicii electronice insuficiente pentru business;
  
• 
  piaţa mică/consum insuficient de produse IT;
  
• 
  competitivitate scăzută a companiilor TIC la nivel internaţional;
  
• 
  volum de export servicii/produse TIC moderat;
  
• 
  productivitate scăzută per angajat în sectorul IT;
  
• 
  servicii de consultanţă şi informaţionale insuficiente;
  
• 
  implementarea legislaţiei europene şi liberalizarea graduală a sectorului poştal.
  

Cadrul de politici pe termen mediu şi lung în domeniul TIC: i) programul strategic de modernizare tehnologică a guvernării (E-transformare); ii) proiectul strategiei „Moldova Digitală 2020”; iii) proiectul strategiei de creştere a competitivităţii industriei tehnologiei informaţiei pentru anii 2013 - 2022 se află în proces de definitivare şi oferă soluţii moderne şi inovative de depăşire a tuturor provocărilor existente în sector şi o abordare orizontală a priorităţilor de dezvoltare. Soluţionarea problemelor menţionate se va realiza sub egida Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, cu suportul Ministerului Economiei, Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei şi al celorlalte autorităţi publice centrale, cu antrenarea ANRCETI, CNFR, CRIS „Registru” etc.

Infrastructura de mediu cuprinde infrastructura de apă şi de canalizare, infrastructura de epurare a apelor uzate, infrastructura de gestionare a deşeurilor, infrastructura de protecţie împotriva inundaţiilor ş.a.
Infrastructura adecvată de aprovizionare cu apă şi canalizare, inclusiv existenţa staţiilor moderne de epurare a apelor reziduale, sînt condiţii indispensabile pentru dezvoltarea social-economică a ţării, modernizarea industriilor, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a populaţiei şi de protecţie a mediului. Starea actuală a infrastructurii respective este deplorabilă. Sistemele de aprovizionare cu apă şi canalizare proiectate şi constituite în alte condiţii economice nu corespund actualelor posibilităţi de întreţinere şi exploatare şi continuă să se degradeze, cauzînd pierderi ale resurselor de apă şi ale resurselor energetice. Actualmente mai mult de jumătate din populaţia ţării nu are acces la apă potabilă calitativă şi la sisteme de canalizare, fapt ce afectează condiţiile de trai şi constituie un factor de risc pentru sănătate. Sînt necesare măsuri de extindere a sistemelor centralizate de aprovizionare cu apă şi canalizare şi de creştere a accesului populaţiei şi a agenţilor economici la aceste servicii, de îmbunătăţire a performanţelor operaţionale şi financiare ale companiilor prestatoare de servicii în domeniu şi de promovare a parteneriatului public-privat în vederea sporirii siguranţei şi calităţii acestor servicii.
Accelerarea dezvoltării economice a ţării urmează să fie asociată cu o politică echilibrată în domeniul managementului deşeurilor şi substanţelor chimice, care ar minimiza impactul negativ asupra unor domenii, cum ar fi: agricultura, turismul şi sănătatea publică. Absenţa unui sistem diferenţiat de colectare a deşeurilor, tehnica existentă uzată, capacităţile de prelucrare a deşeurilor reduse, lipsa depozitelor corespunzătoare, a serviciilor/întreprinderilor de salubrizare în localităţile rurale, numărul mare de gunoişti neautorizate, existenţa terenurilor contaminate şi a stocurilor învechite de substanţe chimice constituie principalele probleme în acest domeniu, care condiţionează necesitatea creării şi dezvoltării infrastructurii de colectare, depozitare, prelucrare şi neutralizare a deşeurilor şi substanţelor chimice.
Facilitarea comerţului şi vama. Facilitarea comerţului este imperativul sporirii competitivităţii atît a exporturilor, cît şi a importurilor de materii prime, care pot intensifica în mod direct concurenţa pe piaţa internă şi, în mod indirect, pot crea stimulente pentru restructurarea economiei naţionale. Facilitarea importului bunurilor intermediare poate ameliora competitivitatea exporturilor, iar legătura dintre performanţa exporturilor şi facilitarea comerţului este foarte complexă nu numai pentru că fluxurile comerciale ale Republicii Moldova pot fi schimbate prin prisma reformelor sale şi a reformelor partenerilor săi comerciali, ci şi din cauza dimensiunii multilaterale a procesului de facilitate a comerţului şi a influenţei acesteia asupra competitivităţii. Precum a fost menţionat în capitolul 1, facilitarea comerţului se referă la reducerea costurilor asociate comerţului cu deplasarea mărfurilor peste frontieră.

Suplimentar la cele sus-menţionate, printre constrîngerile de ordin instituţional, legislativ şi de reglementare există şi alte probleme şi lacune, care urmează să fie abordate în contextul facilitării comerţului, şi anume:

• 
  legislaţia vamală parţial armonizată cu cea a UE;
  
• 
  sistemul de achitare a drepturilor de import şi de garantare a obligaţiei vamale parţial armonizat cu cel al UE;
  
• 
  infrastructura posturilor vamale slab dezvoltată;
  
• 
  insuficienţa echipamentului special de control;
  
• 
  lipsa unui ghişeu unic electronic cu toate serviciile inerente;
  
• 
  lipsa sistemului de monitorizare video la punctele de trecere a frontierei;
  
• 
  capacitatea insuficientă a sistemului informaţional integrat vamal pentru interconectare cu sisteme europene, implicit cu Noul Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS);
  
• 
  lipsa schimbului de date electronice vamale cu statele-membre ale UE;
  
• 
  schimbul insuficient de informaţii vamale prealabile.
  

Semnarea şi punerea în aplicare a Acordului ZLSAC va solicita operatorilor să respecte o serie de cerinţe de trasabilitate la diferite tipuri de produse alimentare şi agricole, să cunoască şi să se conformeze masurilor sanitare, fitosanitare, veterinare şi standardelor aplicate de UE pentru accesul la piaţa comunitară.

Politica şi administrarea fiscală. Cadrul normativ în vigoare în domeniul fiscal şi monetar afectează mediul economic general de afaceri. Structura sistemului de impozitare are o influenţă crucială asupra competitivităţii, problemele şi constrîngerile pe această dimensiune avînd un caracter transversal şi afectînd în egală măsură toate domeniile şi sectoarele economiei.
Conform clasamentului „Doing Business 2013”, Republica Moldova se plasează pe locul 109 din 185 de ţări la indicatorul „Plata impozitelor”. Printre problemele majore semnalate de rapoartele internaţionale, precum şi de mediul de afaceri din ţară, menţionăm:

• 
  imperfecţiunea legislaţiei fiscale şi, în special, a cadrului normativ de implementare a prevederilor legale;
  
• 
  proceduri de administrate neclare şi imprevizibile;
  
• 
  sancţiuni exagerate pentru erori neesenţiale şi proceduri neclar stabilite de cadrul normativ;
  
• 
  proceduri ineficiente în administrarea TVA;
  
• 
  proceduri depăşite şi durata lungă a controalelor şi inspecţiilor fiscale;
  
• 
  calificarea insuficientă a personalului ce activează în domeniul fiscal;
  
• 
  insuficienţa dialogului public-privat în domeniul politicilor fiscale.
  

Foaia de parcurs nu propune modificarea nivelului actual de impozitare, ci are drept scop accelerarea procesului de optimizare a sistemului de impozitare pentru susţinerea competitivităţii şi prevede măsuri pentru a-l face mai eficient din punct de vedere economic, simplu din punct de vedere administrativ, caracterizat prin flexibilitate, transparenţă şi echitate.

Pe termen mediu şi lung, setul de politici în domeniul administrării fiscale, promovate de Ministerul Finanţelor şi implementate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi Serviciul Vamal, se regăsesc integral în Strategia de dezvoltare a managementului finanţelor publice pentru anii 2013-2020 şi în Planul de dezvoltare a Serviciului Fiscal de Stat pentru anii 2011-2015.