Foaia de parcurs

3. Contextul competitivităţii

În cadrul oricărui efort de ameliorare a competitivităţii, atît la nivel macro, cît şi la nivel de întreprindere, trebuie să se ţină cont de constrîngerile existente pentru creşterea şi, în special, pentru dezvoltarea sectorului privat. Pe lîngă îmbunătăţirea calificării forţei de muncă şi a competenţelor manageriale disponibile, ameliorarea competitivităţii va solicita în mod inevitabil acumulări de capital mai mari, mai multe inovaţii şi, în consecinţă, creşterea investiţiilor. Privite din această perspectivă, constrîngerile pentru competitivitate în mare măsură nu acoperă acelaşi domeniu ca şi constrîngerile pentru creştere.

Cercetările recente au demonstrat în mod convingător că deficitul de investiţii din ultimii cinci ani a constituit o constrîngere semnificativă pentru creştere. Astfel, climatul investiţional îmbunătăţit şi accesul la finanţe trebuie să constituie elementele critice ale oricărei strategii de ameliorare a competitivităţii ţării. Studiile şi analizele efectuate în procesul de elaborare a Strategiei Naţionale de Dezvoltare „Moldova 2020” identifică deficienţele climatului investiţional şi ale accesului la finanţe drept principalele constrîngeri pentru creştere.

Accesul la finanţe.

Disponibilitatea insuficientă de capital pe termen mediu pentru finanţarea dezvoltării afacerilor reprezintă o constrîngere semnificativă pentru ameliorarea competitivităţii. Cauza acestei constrîngeri nu este lipsa de capital intern, deoarece sectorul bancar dispune de rezerve considerabile şi de marja amplă pentru o finanţare mai bună a sectorului real. Cauza ei constă în constrîngerile instituţionale menţionate mai sus. Foaia de parcurs, prin urmare, are drept scop stimularea băncilor de a credita mai mult întreprinderile, şi pentru scadenţe mai lungi, şi sugerează măsuri în acest sens. Una dintre aceste măsuri este cooperarea cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, care utilizează sectorul bancar pentru canalizarea fondurilor sale (spre exemplu, BERD), pînă cînd băncile vor avea stimulentul de a credita mai mult. Sugestia este de a utiliza într-o măsură mai mare diferitele canale pentru finanţarea sectorului real, cum ar fi fondurile de capital privat sau alte instrumente. Soluţionarea problemei finanţării necesităţilor investiţionale ale sectorului real al economiei poate fi realizată şi prin dezvoltarea pieţei obligaţiunilor corporative. O piaţă a valorilor mobiliare de stat pe termen lung ar sprijini sectorul real în acest domeniu, oferind o curbă de randament de referinţă pentru piaţa obligaţiunilor corporative.
Conform acestor constatări, principalele obstacole pentru investiţii sînt de natură instituţională şi, mai exact, ţin de ineficienţa, non-transparenţa şi părtinirea (şi anume, vulnerabilitatea faţă de interesele personale şi corupţie) cîtorva instituţii critice, inclusiv şi mai presus de orice, administrarea judiciară, vamală şi fiscală. Neajunsurile acestor instituţii afectează structura, mărimea şi eficienţa factorului domestic şi a pieţelor de desfacere, limitează randamentul real al investiţiei, iar acestea reduc atît stimulentele, cît şi oportunităţile pentru un antreprenoriat productiv, investiţii şi inovaţii.
În paralel, constrîngerile respective afectează şi accesul la finanţe, sporind prima de risc a ţării, şi costul local al finanţelor. Evitarea riscului de către băncile locale, alimentate cu astfel de probleme, este la fel o cauză a condiţiilor inadecvate de disponibilizare a finanţelor în general, atît în ce priveşte durata/scadenţa, cît şi necesitatea gajului.
Climatul investiţional neatractiv/ defectuos şi accesul inadecvat la finanţe sînt de fapt două faţete ale aceloraşi probleme instituţionale, care sînt strîns corelate şi se consolidează reciproc: slăbiciunile sistemului judiciar reduc responsabilitatea şi în cadrul administraţiei fiscale şi vamale. Se ştie însă că responsabilizarea este cel mai puternic antidot al ineficienţei, arbitrarului şi părtinirii.
O constrîngere aferentă este intensitatea redusă a concurenţei pe pieţele locale, care pare să fie un semn al puterii pieţei concentrate şi reduce oportunităţile de investire. Dar aplicarea mai riguroasă a regulilor de concurenţă va solicita consolidarea instituţiilor relevante.
Oportunităţile investiţionale şi ameliorarea competitivităţii depind, în mare măsură, de calitatea mediului înconjurător, de accesul la infrastructura de mediu şi de cerinţele de protecţie a mediului, prin care sînt reglementate activităţile de dezvoltare socio-economică. Asigurarea unui mediu de înaltă calitate şi prevenirea efectelor negative, cauzate de activităţile economice, continuă să ramînă o prioritate a dezvoltării economice durabile în procesul de asociere la UE.

4. Ipoteze şi riscuri

Prin natura lor instituţională, constrîngerile pentru creştere şi competitivitate pot fi abordate în mod efectiv numai prin intermediul unor transformări structurale profunde, susceptibile de a da roade doar pe termen mediu sau lung, în paralel cu convergenţa treptată preconizată a Republicii Moldova cu standardele Uniunii Europene.

Guvernul Republicii Moldova, cu susţinerea Parlamentului, a lansat reforme structurale ambiţioase, orientate spre diminuarea acestor constrîngeri. Respectivele reforme sînt în mare parte acoperite de Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020” şi includ, în special, reformarea completă a sistemului judiciar, care ar putea spori responsabilitatea, transparenţa şi eficienţa în întreg cadrul instituţional ce stă la baza economiei Moldovei.
Cu toate acestea, astfel de reforme vor da rezultate apreciabile doar cu un decalaj de timp considerabil, iar lansarea şi implementarea unora dintre reforme abia a început. Acest decalaj a reprezentat un element important în elaborarea Foii de parcurs, deoarece constrîngerile instituţionale se presupune că vor persista o perioadă îndelungată, în timp ce oportunităţile şi provocările generate de ZLSAC, dimpotrivă, se vor materializa într-un interval de timp scurt sau mediu.

Astfel, Foaia de parcurs include măsuri care respectă două criterii: (1) compatibilitatea cu reformele structurale iniţiate pe termen lung (şi, în special, cu cele stabilite în Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020”), astfel încît societatea să beneficieze de efectele lor iniţiale preconizate şi să se consolideze rezultatele scontate; (2) presupunerea persistenţei constrîngerilor instituţionale menţionate şi încercarea de a le evita prin procedee inovatoare.

Respecatrea acestor două criterii a fost necesară pentru că numeroase constrîngeri pentru îmbunătăţirea competitivităţii derivă din ceea ce, în mod superficial, ar apărea ca eşecuri de piaţă – cum ar fi inaccesibilitatea finanţării pe termen lung sau mediu a datoriilor sau lipsa capitalului propriu pentru dezvoltarea afacerii – însă ele sînt de fapt produsul unor deficienţe instituţionale cum ar fi, spre exemplu, standardele slabe de guvernare corporativă, dificultatea executării contractelor şi gajului şi concurenţa insuficientă pe pieţele financiare, care denaturează stimulentele participanţilor pe piaţă.
În acest mod, în timp ce strategiile existente pe termen lung încearcă să abordeze atare probleme instituţionale, măsurile propuse de Foaia de parcurs vor fi direcţionate spre luarea unor măsuri proactive şi spre politici intervenţioniste. Politicile respective au fost proiectate astfel, încît să evite sau să limiteze riscul de a cădea pradă aceloraşi constrîngeri instituţionale. Boxa oferă un exemplu util. Exemple similare semnificative există în domeniul administrării vamale, unde îmbunătăţirile sînt posibile, de asemenea, în baza regulilor existente, doar cu ajustări limitate: cîteva măsuri incluse în secţiunea de facilitare a comerţului din Foaia de parcurs au drept scop extinderea nu numai a comerţului extern, dar şi a pieţelor interne.