Fredonez printre gunoaie Firul verde-l rup in patru

Tipuri de stejari şi pădurile din România.

Stejarul (Quercus robur L.) face parte din Familia Fagaceae şi este întâlnit în lunci, la câmpie şi pe dealuri de până la 700 metri altitudine. Cunoscut şi sub denumirea de tufan sau stejar pendunculat, el este cel mai înalt din familia sa, ajungând până la 40 metri. Se cunosc mai multe specii care sunt: stejarul brumăriu, stejarul de baltă, stejarul hibrid, stejarul pufos şi stejarul roşu. Dintre rudele foarte apropiate semnalăm: Cerul (Quercus Cerris), Gârniţa (Quercus Frainetto) şi Gorunul (Quercus Petraea). Mai există şi stejarul verde care are în permanenţă frunze verzi (Quercus Ilex).

Mai este ultil de reţinut că denumirea stejarului în germană este Eiche, în engleză Oak, în fraceză Chêne, în rusă Dub şi în maghiară Tölgy .

Ca mod de creştere neobişnuit, se poate menţiona “Stejarul îngenunchiat” care, pe grindul Caraorman, din Delta Dunării, a crescut cu o tulpină (ramură) perfect orizontală.

Ca diametru record se consideră a-l avea stejarul “Baba Groasa” (de circa 400 ani vârstă) cu valoarea la bază de 4,00 metri, stejar care poate fi văzut în pădurea Bolintin.

Considerăm că este util a enumera doar câteva păduri de stejar mai celebre din România: în judeţul Arad pădurile Ceala şi Mândruloc, în judeţul Sibiu pădurea Dumbrava, în judeţul Timiş pădurea Verde, în judeţul Tulcea pădurea Babadag, în judeţul Constanţa pădurea Comorova, în judeţul Buzău pădurea Crângul Buzăului, în judeţul Neamţ pădurea Vânătorii Neamţului şi aşa mai departe.

În ceea ce priveşte pădurile de stejar din apropierea Capitalei, acestea sunt grupate în jurul Lacului Snagov, la Căldăruşani (cu exemplare de peste 300 de ani), pădurea Andronache, pădurea Cernica (în special de cer), Sineşti, Călugăreni, Cotroceanca (la Bolintin), Căscioarele ( la Crevedia) etc..

Trebuie menţionat că masivul Codru al Vlăsiei care domina zona de sud-est a Câmpiei Române încă şi la începutul secolului XIX-lea era alcătuit din stejari pedunculaţi de cel puţin 200 de ani vechime.

Motivele pentru care în prezent se mai găsesc doar resturi din această bogăţie, resturi numite “trupuri de pădure” totalizând circa 1900 hectare din cele câteva sute de mii, sunt numeroase şi variate. La încălzirea climatică globală, ca urmare a efectului de seră s-au adăugat perioade de secetă, mai ales în ultima vreme, dar şi poluarea industrială, precum şi scăderea umidităţii aerului după dispariţia suprafeţelor de apă din lunca majoră a Dunării prin desecări şi îndiguiri.

Cu alte cuvinte, pe scurt, ariditatea Câmpiei Române a crescut defavorizând viaţa seculară a stejarilor care au mai fost afectaţi şi de liberalizarea tăierii şi a comerţului atât după pacea de la Adrianopol din 1829 cât şi după Revoluţia din 1989.

Dispariţia stejarilor din Codrul Vlăsiei este accelerată având o rată de circa 30% pe an, a cărei mărime face ineficient orice program de salvare. Este cazul de a ne mai bucura de ultimele rezerve de viaţă ale stejarilor care, în prezent, sunt grupaţi în numai cele câteva păduri arătate.

La ce foloseşte stejarul

Regele pădurii este foarte solicitat în construcţii din cauză că lemnul lui este tare, foarte rezistent la aer şi apă, şi pe deasupra elastic. El va fi întâlnit în toate locurile unei gospodării, de la doagele butoaielor până la mobila cea mai bună, dar şi mai important în construcţia de nave. Un exemplu frumos în aceste sensuri este oraşul Veneţia a cărui case stau pe piloţi de stejar, gondolele de pe canale fiind şi ele din acelaşi material.

Stejarul are şi o justificare cinegetică, deoarece ghinda sa este o hrană excelentă pentru vânat. Înfăţişarea sa falnică îi acordă în plus şi o valoare estetică şi recreativă în ambientul peisagistic sub aspectul pădurilor care, în ansamblul lor, îndeplinesc şi alte numeroase funcţii.

Cercetări ştiinţifice au arătat că Plumbul din atmosferă este reţinut în coroanele copacilor cel mai mult în ordine, în pădurile de: cer, tei şi stejar. Aspectul gradului de ionizare a aerului a evidenţiat că stejarii seculari asigură un raport supraunitar de 1,09 între ionii negativi şi cei pozitivi pe centimetru cub.

[În ţara noastră numărul total cel mai mare de aeroioni a fost găsit de peste 2500 pe centimetru cub la Gura Humorului şi în Semenic, însă în păduri de alte specii.]

Stejarul are şi alte folosinţe de natură practic-gospodărească. Astfel, la ţară se folosea scoarţă de stejar fiartă cu adaos de calaican, pentru vopsirea în negru a firelor de ţesut.

Un produs al stejarului care este aşa numita gogoaşă de ristic s-a folosit la prepararea cernelei de scris, dar şi la tăbăcitul pieilor de bovine, împreună cu scoarţa.

Utilizarea stejarului în medicina

corpului fizic şi în terapiile subtile.

Prin componentele sale: coajă, frunze, ghindă, vâsc şi gogoşile de pe frunze, stejarul poate fi considerat un leac pentru toate bolile, ne mai existând nici un alt arbore atât de valoros din acest punct de vedere.

Acest fapt obiectiv a fost înţeles din cele mai vechi timpuri şi aplicat nuanţat de la popor la popor.

În nordul Italiei frunzele de stejar erau culese în dimineaţa solstiţiului de vară pentru obţinerea untdelemnului numit al Sfântului Ion care rezolva rănile provocate de obiecte tăioase.

În ţara noastră coaja de stejar fiartă cu piatră acră ţinută în gură înlătură durerile de dinţi. Pentru folosul adus în gingivite, coaja se macerează în oţet, cu adaos de alaun.

Rănile ca şi hemoroizii se pot spăla cu un decoct tot din coajă de stejar. Folosind coajă numai de primăvară se obţine un ceai bun pentru rinichi. Ceaiul din coaja de stejar este util în cazul vărsăturilor de sânge, chiar a hemoptiziilor. Dacă se face un decoct, acesta este bun contra reumatismului prin băi la picioare. Din coajă, în sfârşit, se pot obţine băi de şezut folositoare în cazul durerilor abdominale.

Din rămurele de stejar se face un ceai bun în cazul leucoreei, şi la femei chiar pentru hemoragii.

Crenguţe de stejar, frunze şi coajă se pot pune cu folos în scăldătorile copiilor, acolo unde se mai practică astăzi aşa ceva.

Praful din coajă de stejar este bun de a fi tras pe nas pentru oprirea curgerii de sânge.

Ghinda de stejar prăjită şi râşnită fin este bună pentru copii când aceştia au diaree.

Gogoaşele de pe frunze, uscate şi pisate, înmuiate în apă pot fi folositoare ca apă de gură.

Este de amintit un episod interesant menţionat în literatură. La 30 iulie 1860 Alexandru Odobescu, împreună cu graficianul H. Trenk, aflându-se la Mănăstirea Dintr-un Lemn, a asistat la o scenă în care ţăranii din împrejurimi luau bucăţi din trunchiul (nu numai din scoarţă!) putred al unui gorun care se surpase de bătrâneţe de câţiva ani. Aceste bucăţele fierte constituiau un remediu foarte apreciat împotriva frigurilor (gorunul fiind o specie de stejar).

Terapiile subtile legate de stejar se practică în două moduri diferite.

Un om îşi poate reface sau supraîncărca energia îmbrăţişând copacii în general, stejarii în mod special.

Astfel se poate da ca exemplu istoric cazul “cancelarului de fier” al Germaniei, Otto von Bismarck (1871-1890) care, în a doua parte a zilei, îmbraţişa un stejar viguros pe care îl descoperise şi îl considera ca fiind binefăcător. Este de reţinut faptul că stejarul dă forţă şi limpezime gândurilor. Oricine vrea să întreprindă ceva serios trebuie să mediteze lângă un stejar.

Există mai multe tehnici de preluare a energiei (apropierea cu faţa, spatele, pulsul palmelor etc.) care au fost făcute cunoscute şi la noi în ţară în ultimii ani.

Acumularea bioenergiei stejarului se face nu numai prin contact, dar şi prin acordarea cu respiraţia omului. Aceasta trebuie să aibă un anumit ritm, de exemplu 4-6-8 (inspiraţie-reţinere-expiraţie). De asemenea trebuie folosită imaginaţia pentru a vizualiza o energie galbenă care se urcă la inspir şi coboară la expir.

Inginerul Valeriu Popa îşi avea arborele său preferat în parcul Teatrului de Vară 23 August din Bucureşti; doctor Dinculescu Dolj ţinea cursuri elevilor săi în Grădina Cişmigiu. Cel mai bun cunoscător al acestor tehnici este bioterapeutul Vladimir Ciorici, venit din Basarabia şi care, ca profesie de bază, este silvicultor. Stejarul are un maximum de manifestare energetică între orele 21-23, pentru clarvăzători energia sa fiind uniformă şi de culoare galben închis.

Afinitatea copac-om a ajuns la valenţe maxime în cazul marelui om al Bisericii, Arsenie Papacioc care, ascunzându-se trei ani în pădure din motive politice, ajunsese să înţeleagă graiul copacilor.

Importanţa cea mai mare în astfel de terapii este alegerea stejarului cu care se lucează şi cunoaşterea prin studiu a influenţei factorilor ambientali: poziţia Lunii în casele astrologice, stadiul ei de evoluţie, parametri fizici, etc.

Colaborarea om stejar se realizează la parametri maximi numai în condiţiile în care copacul rezonează afectiv cu interlocutorul său. Acest fapt a fost stabilit în mod ştiinţific prin măsurătorile efectuate într-o întreprindere aerospaţială din USA de către George Lawrence.

Tehnologia de valoare mondială de comunicare om-lumea vegetală pusă la punct de doctor Mărioara Godeanu din Bucureşti ar putea foarte uşor certifica concluzile la care a ajuns George Lawrence.

În practica mondială se cunosc cazuri când paturile bolnavilor netransportabili erau ţinute sub crengile unor stejari viguroşi.

Mergând în continuare pe folosirea efectului mai multor exemplare de copaci, ajungem la unitatea fizică care este pădurea şi care are în ansamblul ei efecte terapeutice diverse, în funcţie de specie. Astfel pădurea de stejar are un efect stenic, antistresant numai prin parcurgerea ei sau vieţuirea acolo un timp mai îndelungat.