Georges Dumezil

Tocmai această încetineală vinovată şi doar pe ea, o exprimă ima^ 'căruţei'. Ne-am putea închipui, desigur, că Aurora a preferat acest ve carului, cu riscul de a întârzia, ca să-şi sporească încărcătura de daruri este aşa: niciuna din cele patru aluzii la acest mit nu menţionează contir căruţei, care este în mod firesc un vehicul de cărat: Indra nu se sinchi: să golească acel înas, nu cade din el nici un obiect, nimic din ceea ce imn Aurorei afirmă că aduce şi îi cer să aducă. Din căruţă rămân doar bucăţi pite în albia unui râu14, iar Aurora, singura ocupantă, trebuie să sară di şi să fugă. Trebuie deci să ne închipuim că a ales acel înas ca să piardă t fiindu-i silă să-şi reia sarcina zilnică, să se arate iar ochilor oameneşti această silă nu poate fi înţeleasă, nu poate avea un sens naturalist dec preajma solstiţiului de vară.

3. QUINQUATRUS MINUSCULAE.

Ceea ce a îmbogăţit riturile din 13 iunie cu o legendă de întemeiere nu o formă latină a acestui mit, ci un mit cu sens similar, clădit pe aceeaşi a zeutare.

La Idele lui Iunie au loc pitoreştile Quinquatrus Minusculae. În nu sub egida Minervei, toate meşteşugurile şi-au serbat în comun sărbătoarea (quatrus. Un singur grup a stat de o parte: flautiştii, tibicines; aşteptau de 13 iunie ca să pună stăpânire pe străzi. Un asemenea privilegiu, batjo de altfel cu eticheta depreciativă minusculae [cele mărunţele] în loc de mii [mici] (Faste, 6, 651), poate părea exagerat: de ce oare nu împărtăşea muzicanţii aceştia condiţia brutarilor, a cizmarilor, a profesorilor, a medic a ţesătorilor şi a tuturor celorlalţi meşteşugari? De fapt, aveau un ex motiv şi de a sta deoparte şi de a ocupa Idele, adică o zi a lui Iupp Economiceşte lipsită de importanţă, personal prea puţin stimată, corporaţis era foarte importantă pentru viaţa religioasă. Cum spune Ovidiu (Fast 657-660), Mult folosiţi cântăreţii dia flaut erau de stăbunii Voştri şi mare era cinstea ce li se dădea.

Ei din flaut cântau în temple, cântau şi la jocuri, Flautul însoţea tristele înmormântări.

14 Această menţionare a unui loc de pe pământ (râul Vipas) nu permite o interpretare i cizantă a isprăvii lui Indra împotriva lui Uşas şi, prin intermediul acestei isprăvi, a lui însuşi (J. Brough, de aceeaşi părere cu J. Charpentier).

Ăciunile din teinple şi la cortegiul triumfal15, iar Cicero precizează (Legea ară, 2, 13) că mai cântau şi în timp ce se sacrificau victimele. Sunetele iţelor lor nu erau un simplu ornament, ci un element indispensabil cereaiilor, împiedicând în special zgomotele profane să tulbure liniştea (silentium) -enită. Pe scurt, fără a fi preoţi şi aflaţi la un rang inferior celui al preoţilor, susţineau întreaga activitate rituală a republicii şi a familiilor. Slujba lor comparabilă, ca intenţie şi ca efect, cu cele prestate, în echipa sacrificialâ lică, de preoţii cântăreţi, cei ce foloseau pasajele potrivite din Corpus-ul lodiilor Sămaveda, alături de preoţii specialişti în Yajurveda, adică în cărţile e prescriu şi descriu riturile şi formulele, mantra16. Slujba lor era, poate şi i importantă în religia romană unde nu există nimic corespunzător cu Rgveda înde retorica sacră nu avea cum să fie prea rafinată. Aşa încât în ziua în e, cum spune legenda, au făcut grevă, sau, cu formularea locală, secesiune, agerea lor a paralizat întregul cult şi incidentul a devenit o problemă de;: pe preoţi i-a cuprins scrupulul de a face gesturile sacre fără acompaniait de flaut, Ţiţ t^tutcto Ssio-io'ai.fj. Ovâa tmv Isxecov avaupa 9-uovtcov, spune tarh (Probleme romane, 55) şi scrupulul acesta, această religio (Titus I^ivius, Y), 6), a ajuns până la senat. Având asemenea atribuţii speciale, este de: les că flautiştii să nu se fi alăturat, în martie, mulţimii celorlalte meserii: necesar să-şi aibă, clar separată, ziua proprie.

Ca răsplată pentru slujba lor aparte, se bucurau de un privilegiu tradiţio-: erau hrăniţi (uesci) pe Capitoliu, în incinta lui Iuppiter Capitolinus17. Şiui acesta este de înţeles: de vreme ce Iuppiter este supremul garant al şiei, fiinţa sacră prin excelenţă, aşa cum arată exigentul statut al flaminului şi de vreme ce toate Idele îi aparţin, este normal ca ziua flautiştilor să plasată într-unui dintre aceste vârfuri ale lunii. Dar de ce Idele lui Iunie?

Ce sunt flautiştii pe primul plan tocmai în scurta perioadă care precedă şi găteşte ritual solstiţiul de vară? Răspunsul îl dă legenda de întemeiere.

Avem patru versiuni detaliate ale ei; divergenţele dintre ele sunt lipsite importanţă pentru problema noastră: Titus Iivius, 9, 30, 5-10; Valerius dmus, 2, [5], 4; Plutarh, Probleme romane, 55; Ovidiu, Faste, 6, 653 -

; alte câteva fac scurte aluzii la această legendă.

, De ce, întreabă Plutarh, la Idele lui Ianuarie [greşit, în loc de Iunie18] 5te îngăduit flautiştilor să străbată oraşul înveşmântaţi în straie femeieşti?' ăspunde pe scurt: Se pare că regele Numa le dăduse mari cinstiri pentru serviciile aduse vieţii religioase. Pieri-le însă din pricina decemvirilor cu putere de consul (decemuiri consulari potestate) (utco tyj; xa-rixvj? Sekotsapx'as). au plecat din oraş. Dar li s-a simţit lipsa şi pe preoţi i-a cuprins scrupu-; a face gesturile rituale fără acompaniament de flaut. Flautiştii însă n-au vrut să asculte de şi şi au rămas la Tibur; atunci un libert le-a făgăduit în taină magistraţilor să-i aducă înapoi, regătind un mare ospăţ ca şi când ar fi vrut să aducă jertfe, i-a poftit şi pe ei. Erau şi femei, îtură, astfel că toată noaptea s-a scurs în petrecere şi dans. Deodată însă gazda spuse că i se rce patronul şi, prefăcându-se foarte tulburat, i-a îndemnat pe flautişti să se suie în căruţe în-

15 Tot începutul acestui capitol XII (De laudibus musicae eiusque uirtutibus [luanda muzicii virtuţilor ei]) trebuie citit.

' Despre omologiile dintre specialităţile sacerdotale la Roma şi sarcinile preoţilor vedici, vezi, p. 550 – 559. Două calendare plasează tot la Idele lui Iunie şi ziua de naştere a templului lor; în legătură cu unul dintre ele, editorul comentează bine această coincidenţă (CIL, I2, 320): natalis Musarum aperte coniunctus est cum iisdem cantorum feriis [ziua de naştere a temi Muzelor este vădit legată de aceleaşi sărbători ale cântăreţilor].

17 Se adunau în templul Minervei, patroana unică a tuturor meseriilor (Varro, Limba latină, Festus, 134 Lx= 266 I, 2), dar epulabantur în Capitolio) [luau masa pe Capitoliu] (Titus Livius,

: Censorinus, 12, 2).

18 Vezi, mai sus, p. 769-770.

Chise de jur-împrejur cu piei (ocvapivtai; st?' î [iisaq Ssfpeai xuxxtp ~Lpixaxu; rT: ouivaţ) ca întoarcă la Tibur. Dar era doar o înşelătorie. Căci întorcând căruţele cu cei care, din pricina şi a întunericului, n-aveau habar unde se află, i-a dus pe toţi înapoi la Roma, în zorii zilei (Cum veneau de la petrecere şi băutură, cei mai mulţi erau încă îmbrăcaţi în veşminte fer brodate cu flori. De aceep, după ce au dat ascultare magistraţilor şi s-au împăcat cu ei s-a 1 să se poată întotdeauna, de ziua aceea, plimba prin oraş îmbrăcaţi cu aceleaşi veşminte Titus Livius se scuză că face loc unei asemenea copilării între eri evenimente ale cărţii sale a noua: C. Iunius Bubulcus este a treia oară co Q. Aemilius Barbula, a doua oară şi Roma poartă războaie grele cu saim Aş trece cu vederea o întâmplare măruntă (rem dictu paruam) din acelaşi an dacă n-'- legată de religie. Flautiştii, indignaţi de faptul că ultimii cenzori [este vorba de celebrul de U Ap. Claudius şi de neînsemnatul C. Plautius] îi opriseră să-şi primească mâncarea în temn Iuppiter, cum era datina din vremuri vechi, au plecat cu toţii la Tibur, aşa încât n-a mai nimeni la Roma în stare să cânte la sacrificii. Din pricina aceasta senatul a fost preocupat scrupul religios şi a trimis soli la Tibur ca să încerce să-i aducă înapoi, la romani, pe oamenii Tiburtinii au făcut făgăduieli binevoitoare şi, chemându-i pe flautişti în senat, i-au îndemnat întoarcă la Roma; dar, văzând că nu-i pot clinti, au întreprins un lucru deloc străin de firea oameni. Într-o zi de sărbătoare, îi poftesc să le incinte ospeţele cu cântarea lor, î: îmbie cu de care tagma acelora este foarte dornică şi astfel îngreunaţi îi cufundă în somn (oneratos soi Şi aşa, încătuşaţi de vin, îi urcă în căruţe (in plaustra somno uinctos coniciunt) şi-i duc la] Ei însă n-au prins de veste înainte de a-i fi izbit pe neaşteptate lumina, aşa beţi cum er căruţele lăsate în for (nec prius sensere quam, plaustris în foro relictis, plenos crapulae eos li pressit). S-a adunat lume multă şi, făgăduind ei să rămână, li s-a dat dreptul ca, trei zile i să umble prin oraş, gătiţi şi cântând, cu acea libertate păstrată până în ziua de azi şi li sdin nou dreptul de a mânca în templu când cântă la sacrificii. Acestea se petreceau între pre rile pentru două mari războaie.

Valerius Maximus insistă mai ales asupra riturilor, a travestirii şi a '1 taţii' (licenţia): Şi membrii asociaţiei flautiştilor au obiceiul să atragă asupra lor privirile tuturor oam din for, când se produc, cântând, în vreme ce alături se petrec treburi serioase şi publice: au o' acoperit cu măşti şi haine pestriţe. Libertatea de a umbla aşa li se trage din faptul că, fiind opriţi să mai ia masa în templul lui Iuppiter, aşa cum făceau din cele mai vechi tit s-au supărat şi au plecat la Tibur. Senatul n-a fost bucuros să vadă slujbele lipsite de ajutoi şi le-a cerut tiburtinilor, prin câţiva soli, să mijlocească întoarcerea flautiştilor în templele ro Cum ei se încăpăţânau în hotărârea lor, tiburtinii, prefăcându-se că dau un ospăţ sărbătoresc cufundat în vin şi somn şi apoi s-au îngrijit să-i urce în căruţe şi să-i ducă înapoi în oraş. Tiştilor li s-a înapoiat vechiul semn de cinstire şi li s-a dat şi dreptul de a face acest soi de L Purtarea măştilor vine din ruşinea lor de a fi fost prinşi beţi.

Cea mai amănunţită povestire se găseşte în Faste 6, 653-692, unde pi nu se sfieşte s-o întrebe pe bălaia Minerva: Oare de ce rătăcesc prin întregul oraş flautiştii? Ce-i cu aceste măşti, ce e cu hainele lungi?

Zeiţa îşi lasă lancea jos şi răspunde: 'Mult folosiţi cântăreţii din flaut erau de străbunii Voştri şi mare era cinstea ce li se dădea. Ei din flaut cântau în temple, cântau şi la jocuri, Flautul însoţea tristele înmormântări. Dulce era a muncii răsplată, dar timpul venit-a Când acest meşteşug grec dintr-odatâ căzu. Unde mai pui c-un edil porunci să fie doar zece Toţi artiştii ce merg la-nmormântări în alai. Ei au plecat din oraş în exil, retrăgându-se-n Tibur.

Tibur loc de exil odinioară era! Flaut scobit în zadar mai cauţi pe scenă şi-n temple, Cântece nu însoţesc morţii pe-a lor năsălii. Fost-a-n sclavie la Tibur un om de orişice stare Vrednic; dar el de mult slobod fusese lăsat. Masă găteşte la ţară la el şi pofteşte mulţimea De cântăreţi, iară ei toţi au venit la ospăţ. Noaptea, când ochii şi mintea în vin înotau deopotrivă.

Vine la el un sol şi, cum fusese-nvăţat, Zise: Ce mai zăboveşti la masă cu oaspeţii? Iată Vine la tine acum cel care te-a slobozit/' Iute mesenii-şi ridic mădulari amorţite de vinul Tare; picioarele lor şovăie, fug de sub ei. Gazda le zice: 'Plecaţi' I, dar ei zăboveau şi atuncea I-a urcat într-un car cu nvi ir coperit. Timpul târziu şi mişcarea şi v:'nuJ m „imn îi afundă; Ceata băută credea că-i în spre 'ilbur pe drum Dar într-al Romei oraş intraseră ei prin Ksquilii Şi în zori de zi carul în for se a.'la, Plsutius, spre a putea înşela senatorii prin număr Şi-nfăţişare, i-a pus faţa s-o-nvoelbt cu măşti; Vâră şi pe-alţii-ntre ei; spre a mări ceata cu flautiste, El veşminte lungi le-a poruncit a-şi lua: Astfel schimbându-i, credea, nu vor fi-nvinuiţi că porunca Celuilalt cenzor călcau când s-au intors în oraş. Fapta plăcu şi la ide ei umblă-n veşmintele nouă, Vorbe glumeţe cântând pe melodiile vechi '.

Potrivirileşi nepotrivirile dintre aceste povestiri au fost culese cu grijă, unele apare, în altele nu, libertul din Tibur. Una vorbeşte de trei zile (trium) de 'libertate' (licenţia), celelalte numai de ziua Idelor. Numai Ovidiu mplică în această chestiune, nominal, pe cenzori, unul blajin, celălalt sever, r oricum este limpede că reforma pe care cei interesaţi o simt ca pe o intoabilă jignire este de competenţa cenzurii, duşmană a luxului şi a destrăbălaşi, mai exact, poartă semnul neîmblânzitului Appius Glaudius – pe care ttarh l-a şi confundat, deşi îi despărţea un secol, cu decemvirul cu acelaşi ne19. Gea mai gravă divergenţă constă în justificarea imediată a riturilor: şti, deghizare, travestire în femei. După Ovidiu, aceste 'retuşări' ale persoaor se fac chiar la Roma, voit, în interesul flautiştilor, în timp ce alţi autori erpretează această înveşmântare ca fiind urmarea unei nopţi de orgie şi a a fugi zorite şi atribuie purtarea măştii unei bruşte ruşinări. Dar nimic nu; rează datul obiectiv constant: ca să-i aducă înapoi la Roma pe flautiştii ari şi îndărătnici, un om din Tibur, sau toţi tiburtinii, îi îmbată, noaptea, tot noaptea îi încarcă în plaustra [căruţe] pe care, închise bine, le duc la tna; acolo dispar, lăsmd căruţele în For, dar flautiştii se dumiresc abia la nele licăriri ale zorilor; ies din căruţe, travestiţi, mascaţi (sau se travestesc se maschează abia atunci) şi, recăpătându-şi privilegiile, îşi reiau slujba.

4. PLA USTRA ÎN ZORI.

Aceste căruţe grele, bine închise, care vin noaptea de la Tibur la Roma, nd deci de la răsărit, sunt lăsate în For şi, în zori, îşi revarsă ciudata ară, ne amintesc de carul de povară, înas, din care iese, de nevoie, Aurora, ă să fie două variante ale unei povestiri unice, legenda romană şi mitul ic au exploatat, de bună seamă independent, acelaşi simbol pitoresc.

Despre cei doi Claudii şi confundarea lor, vezi F. Bomer în comentariul la Faste, 1958,. 381 (la 6, 663).

India'vedică Roma

1. Aurora, leneşă sau răuvoitoare,

2. Îşi întârzie întoarcerea şi slujba,

5. Umblmd în căruţa a cărei încetineală prelungeşte noaptea.

4. Intervine Indra,

5. Sfărâmă căruţa.

6. Aurora este silită să iasă de acolo,

7. Caraghioasă.

1. Tibicines, flautiştii, supăraţi sau în grevă

2. Refuză să se întoarcă de la Tibur la Roma'ş să-şi ia slujba în primire.

3. Intervine (intervin) un libert din Tibur (sau toţi tiburtmii),

4. Îi încarcă, noaptea, în căruţe greie bine cnise,

5. pe care le duc (e), noaptea, în For şi le lasă acolo.

6. Tibicines stat siliţi să iasă de acoIO] în zori,

7. Caraghioşi.

Deosebirile de intrigă se datorează, în parte, deosebirilor în distributi rolurilor: Versiunea romană nu personifică Aurora cum face mitul vedic sau cur au făcut, chiar la Roma, cu două zile înainte, în filigran ce e drept, râturil Jlatraliilor: ea nu intervine decât ca moment, ca zori de zi, aşa cum se întâm pla şi în 'biruinţele în zori, ale lui Camillus şi, ca şi atunci, face doar s: izbutească un plan urzit noaptea.

Aurora vedică, zeiţă activă şi răspunzătoare de faptele ei, îşi mână ea însăs carul de cu noapte până în clipa, ei', pe când tibicines nu sunt, în carele lor decât o încărcătură fără vlagă, târâtă, de cu noapte până în zori, de alţi oameni nişte străini.

Mitul indian este alcătuit spre gloria lui Indra: răuvoitoare, nevoind, evident să-şi părăsească sau măcar să-şi iuţească vehiculul, Uşas arată cam jalnic îj faţa zeului care i-l face bucăţi. Cu totul altfel este legenda romană: tiburtini care conduc carele sunt binevoitori şi, dacă le părăsesc în For, o fac înadins spre binele romanilor.

Dar ce reprezintă oare flautiştii mascaţi şi travestiţi? Căci, bineînţeles ei sunt elementul esenţial: ca şi acel dnas din mitul indian, care nu pare şi conţină altceva decât pe zeiţă, plaustra tiburtine nu au altă încărcătură decâl pe flautişti, nu au alt rost decât să-i transporte pe aceştia.

Am putea crede că trupa multicoloră care se revarsă dimineaţa în Foi reprezintă chiar specia umană. Într-adevăr, Aurora, pe lângă faptul că aduce pe cer un copil strălucitor, soarele, mai aduce şi la conştiinţa de sine sau la perceperea din afară – am spus-o şi în legătură cu episodul tusculanilor20 – tot ceea ce somnul şi umbra şterseseră cumva, figuranţii şi accesoriile întregii vieţi, ai tuturor farselor, idilelor, tragediilor, epopeilor care constituie viaţa oamenilor. Travestiţii de la Idele lui Iunie ar putea fi tocmai asta, schiţele tipurilor derizorii şi fermecătoare ale Comediei italiene, în care omenirea medie se proiectează, simplificându-se. Şi ne vine în gând alt roi de histrioni, Pasiunile acelea pe care vizionarul le-a privit estompându-se în crepusculul vârstei L une emportant son masque et l autre son couteau*.

Dar o asemenea interpretare s-ar lovi de greutăţi. Pe de o parte, nu ţine seama de faptul că flautiştii au rochii de femeie, pe de alta, dacă travestiţii ar avea această valoare, ar trebui să fie deosebiţi unul de altul, să evoce fiecare Un anume tip de om, un caracter, o meserie. Or, dimpotrivă, expresiile din texte ne dau a înţelege că nu pot fi deosebiţi, că sunt cu toţii costumaţi la fel.

80 Mai sus, p. 830-833.

* I, uându-şi, una, masca şi cealaltă, cuţitul.

F*4 – Mit şi epopee Sântem-deci îndemnaţi să credem că simbolismul este mai categoric naturalist, că muzicanţii îmbrăcaţi în femei sunt o caricaturală replică a matroanelor care, cu două zile înainte, îşi asumaseră rolul şi făcuseră gesturile salutare ale Aurorelor conştiincioase; că sunt şi ei, în costumaţia lor, figuri multiple ale aurorei, dar ale acelor Aurore, care, timp de şase luni, îşi vor face slujba în silă şi, deci, trebuie nu încurajate, ci silite să şi-o facă. Se poate de altfel verifica uşor că inversarea astfel întrezărită se extinde asupra ansamblului, în vreme ce neschimbate rămân, cum este de înţeles, doar indicaţiile de timp (noapte, zori).

Riturile din 11 iunie Legenda zilei de 13 iunie

1. Matroanele (reprezentind aurorele conştiincioase)

2. Silesc o sclavă (reprezentind răufăcătoarea întunecime)

3. Să intre în templul Aurorei

4. Şi apoi o aruncă afară

5. Cu forţa.

6. Ele pot atunci (ritul al doilea) să-şi îndeplinească slujba (de Aurore) alintânduşi nepoţii (care reprezintă Sorii).

1. Flautiştii (reprezentind aurorele îndărătnice)

2. Sunt siliţi de un libert tiburtin, noaptea,

3. Să iasă din Tibur, tot noaptea,

4. Şi acesta îi aduce înapoi la Roma, în zori,

5. Cu vicleşug.

6. Ei trebuie atunci să-şi reia slujba obişnuită şi o şi fac, contra compensaţie.

Serbările din 11 şi 13 iunie, completate cu ziua de naştere (dies natalis) din 20, marchează astfel, progresiv, trei aspecte ale efortului ritual impus romanilor de iminenta schimbare de sens a solstiţiului. L, a Matralii, matroanele au imitat faptele corecte ale Aurorelor (izgonirea întunecimii, alintarea Sorilor) şi, prin această imitaţie, consideră că le-au dat putere. După două zile, la Quinquatrus Minusculae, travestiţii reprezintă Aurorele îndărătnice, readuse fără voia lor şi cu vicleşug, la datorie. În sfârşit, în 20 iunie, zeul încărcat de onoruri va fi Summanus, activ în partea a doua a nopţilor, a acelor nopţi care vor începe să crească, dar care, nu mai puţin, vor pregăti în continuare lumina.

5. FLAUTIŞTII ŞI CULTUL.

Interpretarea dată acum iscă o altă întrebare: de ce tocmai ceata flautiştilor publici are sarcina acestor rituri, a acestui simbolism? Într-adevăr, nu e destul să spunem că, pentru a lua parte la o mascaradă justificată la rândul ei de o farsă legendară, era nevoie de oameni, desigur, liberi, dar nu foarte respectaţi: s-ar fi putut uşor găsi alt tip de figuranţi, în loc să se compromită un grup de specialişti aşa de strâns legaţi de religie. Dar poate tocmai importanţa lor religioasă, participarea lor generală şi necesară la cult îi desemna pentru acest rol. Şi de data aceasta, Aurora vedică îi împrumută latinistului luminile ei.

Dacă Uşas pune din nou în mişcare toate activităţile umane, prima el taptă, condiţie a tuturor celorlalte, este aceea de a deschide pentru toată zrua şirul riturilor, aşa cum arată locul ocupat de ea în slujbele de dimineaţaea îi pune în legătură pe zei cu credincioşii lor. Citim în Jigve&a, I, 48 H' 1221: Reproduc traducerile lui L. Renou (mai sus, p. 842, n. 7).

— ^i^ i^n_iiiiiiiiiic cieainciosujui. Adu-i pe toţi zeii, ca să bea soma, ţadt *u Auroră, din adâncurile văzduhului!

Complementar, citim în I, 113, 9: Auroră, făcând să se aprindă focul, lucind până în zori prin ochiul soarelui, trezindu-i pe oan) i datori să sacrifice: mare laudă ţi-ai câştigat printre zei.

Nu numai zeii profită de această facere de bine: de pe urma ei trăie ci preoţii; şi sunt grăbiţi să vadă urcând, odată cu ziua, valul de onorar] Astfel, I, 124, 10: Trezeşte-i, darnică Auroră, pe cei ce aduc daruri. Zgârciţii să adoarmă şi să nu se mai ti zească! Strălucind, îmbogăţeşte-i pe cei darnici, tu, damico, îmbogăţeşte-l pe cel ce l? Udă, tu, bit făcătoareo, care îi trezeşti (pe oameni)!

În 4, 51, 3: Fie ca astăzi, strălucind, Aurorele darnice să-i aleagă pe cei ce aduc daruri, ca să fie binei cători. Fie ca zgârciţii să doarmă în (tărâmul) întunecos, fără a se trezi, chiar în inima întunericulu Se stabileşte astfel, între oficianţi, zei şi Auroră (sau Aurore) o solidar tate cu multe sensuri, nu totdeauna coerentă, căreia un imn al preoţilor Vasii tha îi dă o bună formulare, autorizată de precedentul fabuloşilor preoţi di trecut (7, 76, 1-7):

Aurora a scos la iveală lumea întreagă.

Am început să văd drumurile care duc la zei, drumuri fără cusur, îngrijite de zei. Semn de lumină al Aurorei s-a ivit la răsărit. Ne-a ieşit şi ea înainte (venind), din spălatele ei.

Multe au fost, cu adevărat, zilele ce (s-au înălţat) odinioară, când răsărea soarele, după ca te-ai ivit, tu, Auroră, venind ca în întâmpinarea iubitului, nu ca una care pleacă.

Adevărat, şedeau la masă cu zeii, acei Poeţi din vechime, meniţi Rânduielii22. Lumina ascun. au aflat-o Părinţii; întocmind vorbe meşteşugite, au zămislit Aurora.

La rândul lor, te cheamă Vasisţha cu cintece de laudă, preafericite ei care se trezesc tort, lăudâridu-te. Călăuză a vacilor, stăpână a răsplătiţilor, străluceşte pentru noi, binenăscu Auroră, trezeşte-te cea dintâi!

Iat-o pe cea care aduce fapta bună, darurile. Aurora strălucitoare este cântată de Vasisţh ea care ne aduce bogăţia vestită până departe.

Este deci de înţeles că tibicines, nelipsiţi de la sacrificii, 'şezând' şi 'la masă cu zeii', cel puţin cu cel mai mare dintre ei, sunt la un nivel socis inferior, la fel de interesaţi de Auroră, la fel de solidari cu ea ca şi kavi păstrătorii indieni ai imnurilor şi ai melodiilor.

6. DENARII LUI C PLAUTIUS PLAIVCTJS.

Acesta este mănunchiul de date pe care se întemeiază interpretarea auro fală a serbărilor Quinquatrus Minusculae. Cum le-ar fi părut ea oare erudiţilo romani de la sfârşitul Republicii, credincioşi riturilor, dar lipsiţi de amintirei teologemelor ancestrale? Ne vom feri să ne pronunţăm în numele lor, da există dovada că, la mijlocul ultimului secol înaintea erei noastre, cel puţii un roman mai ştia că aurora şi, prin ea, zeiţa Aurora, juca un rol esenţia ui peripeţia aceea. Şi martorul acesta avea un motiv serios de a fi informat chiar dacă nu înţelegea importanţa informaţiei sale, căci era legat prin adop tare de C. Plautius, cenzorul care, după Ovidiu (corectare sigură a unui lapsu: evident al copiştilor), le-a 'scăpat turma' flautiştilor cu două veacuri şi juma tate mai înainte, păcălindu-l pe severul său coleg Ap. Claudius: pe fugari

22 4. Tdid devănăm sadhamud a ăsann rlăvănah Itavăyah purvyăsah * Cf. Mit şi' epopee, II, partea a doua, în special cap. II şi III.

Ruşinaţi care tocmai se treziseră, în zori, în caruţeie lor Dine menise, ei – ne aducem aminte – îi pusese să se mascheze şi să îmbrace rochii de femeie.

În 47 îse. N., L. Plautius Plancus a fost însărcinat să bată monedă şi, după obiceiul vremii, este a priori probabil că şi-a ales, ca să le reprezinte pe aversul sau pe reversul monedelor bătute, anumite imagini care să evoce scene din viaţa reală sau legendară a vreunui vechi membru al familiei. Mai avem astăzi de la el, după înlăturarea pieselor false, doaj câteva exemplare dintr-o singură serie de denari.