Georges Dumezil

Şi totuşi, la noi, prezenţa publică a operei dumeziliene a fost, în bun; măsură, ascunsă, subterană, un şipot adânc, ştiut de puţini dintre mulţii înse taţi de carte. Mai mult chiar, înseşi volumele fundamentale ale trilogiei d faţă, care alcătuieşte cheia de boltă a întregii sale opere, au ajuns să adasti ani şi ani înainte de a fi putut vedea lumina tiparului, manuscrisul lor dorminc în colbul dosarelor refuzate mereu de 'Cineva' şi aceasta în ciuda faptulu că editura Gallimard, cunoscându-ne greutăţile financiare, avusese eleganţa s; accepte plata drepturilor sale în moneda noastră. În toţi aceşti lungi ani pentru tineri, pentru studenţii noştri, pentru iubitorii mitologiei, ai istoriei ai folclorului european oriental şi românesc, pentru tot omul care îndrăgeşti cultura sufletului, lipsa acestei fundamentale contribuţii la ştiinţele umanişti moderne a însemnat o frustrare cu atât mai aprigă, cu cât era mai absurd; sau poate mai perversă.

Acum însă putem în sfârşit, cu suspin de uşurare şi cu gând cald de gra titudine, să mulţumim cum se cuvine celor ce ne-au ajutat în truda de transpu nere şi de revizuire a acestor volume, profesorul Petru Creţia, profesorul Bărbi Sluşanschi, precum şi redactorilor care ne-au fost alături din partea editurii domnul Mircea Radian şi doamna Măria Stanciu.

Iar nouă, din parte-ţi, iubite Cititorule, ne urăm să-ţi fie drag să iei ş iarăşi să iei în mâini această carte, care ne-a stat aproape de suflet, ca floare vitregită, mai bine de zece ani.

TRADUCĂTORI ianuarie 1990 NOTA ASUPRA EDIŢIEI ROMÂNEŞTI.

Îcificul acestei lucrări face necesare câteva cuvinte de lămurire, date fiind condiţiile trans' ei în româneşte.

Stele latineşti şi greceşti au fost traduse direct din original, ţinând, fireşte, seama şi de: lui Georges Dumezil. Atunci când pentru textele în versuri există o traducere românească tot în versuri, am adoptat-o pe aceea, cu specificarea de rigoare, t de la original am pornit – în măsura în care am dispus de materiale – şi în cazul în sanscrită, persă veche, avestică şi nordica veche. Pentru cele celtice, osetine şi penân limbi ne-indo-europene am urmat însă traducerea şi, fireşte, interpretarea lui Dumezil. Iele nume proprii din limbile clasice apar în două sau chiar trei forme, una dintre ele a de uz curent în română (Marte, Iunona, Iupiter etc), iar cealaltă, cea originală, fiind i în context sau păstrată în traducerile pe care le-am preluat (Marş, Iuno, Iuppiterjjupiter alte cazuri cele două forme deosebesc varianta greacă (de ex., Kastor) de cea latină (resp., îlte nume proprii şi comune în -ă (a scurt) din sanscrită au fost deja preluate în română nine, deşi ele sunt masculine în limba de origine (Mahăbhărata, dharma, vama etc). În numeroase nume iranice apar în trei şi chiar patru variante, în funcţie de epoca şi de. Testării lor (de pildă, Haosravah [avestică], Husrav [pehlevi arsacid], Husrog [pehlevi saschosroes [forma greco-latină]); diferenţierea lor este voită şi necesară, în funcţie de conulţimea cuvintelor, expresiilor, denumirilor tehnice din textul învăţatului francez ne-a imactarea unui Glosar, la ale cărui cuvinte-titlu se trimite prin trecerea în textul românesc forme curente în caractere cursive (de pildă, Agni, ahemenid, Ahura etc). Aeori, faţă de textul francez, au fost necesare explicaţii suplimentare din partea traducătorie într-un şir de note aparte, la care se trimite prin asteriscuri postpuse (*, * etc). Orice pus înaintea unei forme indică faptul că ea este nu una atestată, ci una reconstituită iă, * yima-). În sfârşit, croşetele [] încadrează fie adaosurile lămuritoare date de

1 în cadrul textului preluat dintr-un alt autor, fie, prin analogie, o traducere făcută de tru o formulă dată într-o altă limbă decât franceza, sau o lămurire care ni s-a părut absoispensabilă (în acest din urmă caz s-a adăugat specificarea – N. Tr. J.

TRADUCĂTORII.

PARTEA ÎNTÂI.

PĂMÂNTUL ALINAT.

Capitolul I MAHĂBHĂRATA

1. POEMUL.

Mahăbhărata, 'istoria cea mare a urmaşilor lui Bharata', este cel nu lung poem pe care l-a produs India şi unul dintre cele mai lungi din toat literaturile: în versiunile din nord el numără mai mult de nouăzeci de mii d sloka. Fie ea filologică sau istorică, critica nu-i poate aplica acestui monstr procedeele ei obişnuite. Nici locul, nici timpul în care s-a născut nu se lăs nicicum determinate. Louis Renou prezintă astfel incertitudinea datării1: Noţiunea de dată nu are nici un sens pentru epopee. Ar trebui să se poată distinge lenl elaborare a temelor, ajustarea lor la povestirea centrală, redactările succesive.

Tot ceea ce vom îndrăzni să spunem împreună cu Winternitz este că Mahăbhărata ajuns la forma ei actuală între secolul al IV-lea înaintea erei noastre şi secolul al IV-lea al e Dar originile ei pot urca mult mai sus, anumite trăsături mitice pot fi de dată vedică, unele chi preariene. Pe de altă parte, indicii literare şi epigrafice ne permit să credem că, sub rezerva un interpolări minore, redactarea era terminată la sfârşitul secolului al IV-lea. Nimic hotărâtor nu poate dobândi din mărturia lui Dion Chrysostomul, potrivit căruia în primul secol al erei noast exista o epopee indiană tradusă din Homer. Şi mai puţin încă din tradiţia purănică, pentru ca domnia lui Yudhişţhira se situează la începutul erei Kali.

Nu se pune nici problema autorului: generaţii la rând au adus contribuţ lor, dând poemului forma în care îl citim azi2. Textul este cunoscut prin num roase manuscrise care se împart, în mare, în două versiuni: una din nord (c pe care o reprezintă ediţiile tipărite la Bombay şi la Calcutta) şi una din suc afară de ele, traducerile în limbile vii ale Indiei, în limbile ţărilor vecin oferă variante care, uneori, pot continua o tradiţie indiană autentică, d diferită. Marea ediţie de la Poona, datorată lui Bhandarkar Oriental Researc Institute, este, desigur, critică – atât cât poate să fie3 – dar este totoda şi sinoptică, graţie părţilor, adesea foarte lungi, care se găsesc relegate în no sau în apendice. Îndeobşte, în aprecierea pasajelor interpolate, este cuminte ne situăm pe o 'poziţie conservatoare': până şi 'cânturile enciclopedice', doisprezecelea şi al treisprezecelea (învăţăturile stufoase pe care le dă Bhlşrj llouis Renou şi Jean Filliozat, l/înde classique, I, [1947-] 1949, §803, p. 400-401. General, vezi faptele expuse în §§ 774-807, p. 383 -403. Dar interpretarea prezentată aici este opi celei a autorului (, ideea unei Mahăbhărate mitice, în care s-au complăcut unii uneori, pare de nes ţinut': § 775, p. 384). Ultima lucrare de ansamblu, şcolară, despre Mahăbhărata, dintr-un pul de vedere foarte special, este aceea a Giselei Krantz, Vers und Prosa, Entstehungstheorien zum de schen und indischen Bpos, dizertaţie de doctorat, Munchen, 1961.

8 U. Renou, op. Cât., §777, p. 385.

8 O elegantă traducere engleză, datorată lui J. A. B. van Buitenen, a textului ediţiei critice apărut (în 1973) la Editura Universităţii din Chicago.

: de a binevoi să moară) nu sunt, fără îndoială, în întregime un corp: cât despre Bhagavadgâtă, de la începutul cântului al şaselea, chiar, e' poate crede că ea a fost amplificată şi că spiritul i-a fost modificat, ne totuşi, în acest punct al poemului, un rol util, conform cu caracterul juna*.

; ntru a-i servi cititorului drept referinţă în cercetările ce vor urma, iată analiză rapidă a celor optsprezece cânturi – în original parvăni, 'noduri ei plante' – foarte inegale ca lungime, dintre care şapte din cele de pe (X-XI, XIV-XVIII) sunt mult mai puţin dezvoltate decât celelalte şi, curi, aproape schematice. Primul cânt, care condiţionează tot restul, va ici un rezumat mai detaliat.

TNTUL I – Ădiparvan, 'Cartea începutului'. În prima parte a cântului. Şiruite diferite legende privitoare la autorul şi la primul recitator legenf poemului, apoi la originile dinastiei. Un fel de prefaţă conţine totodată Lreptar asupra evenimentelor ce vor urma şi, pentru a le înţelege, o cheie, idesea considerată drept secundară, a cărei însemnătate o vor confirma, trivă, demersurile studiului de faţă: personajele din Mahăbhărata – atât incipale, cât şi multe secundare, sau chiar episodice – sunt fiinţe supranazei şi demoni, întrupaţi la porunca lui Brahma în vederea marelui război, îi obiectiv provindenţial era acela de a uşura pământul de o suprapopulare indurat. Cât priveşte dinastia însăşi – fie ea şi coborâtoare din Bharata, i Duşmanta şi al eroinei cu un bogat viitor literar care este Sakuntală – un alt strămoş al ei nu este mai puţin însemnat, anume din punct de; onomastic: Kuru. Cele două partide duşmane din poem vor fi, în fapt, louă nişte Kaurava, adică 'descendenţi ai lui Kuru', sau mai pe scurt Kuru, dar cel mai adesea acest nume va fi rezervat doar uneia din cele părţi, aceea pe care o vom numi, pentru concizie, a celor 'răi'; avem ă o ambiguitate despre care este de ajuns să fi luat cunoştinţă. Oar ultimele generaţii ale dinastiei sunt importante pentru acţiune. De ţa Gangă, regele îăntanu are un fiu, numit mai întâi Devavrata, apoi La, care este întruparea zeului Dyu, 'cerul' Acest fiu renunţă deopotrivă tnnească şi să se însoare, pentru a permite tatălui său să ia în căsătorie Loua femeie de care este îndrăgostit şi al cărei tutore pune aceste două; îi pentru însurătoare; drept mulţumire, tatăl său îi acordă privilegiul de nuri decât atunci când va vrea: aceasta îi îngăduie să străbată trei generară să se vadă că ar scădea în putere.

Hâşma este mai întâi, la moartea tatălui său, tutorele celor doi fraţi vitregi, născuţi din a doua căsătorie. Aceştia, Citrăngada şi Vicitravârya, dompe rând şi mor amândoi de tineri, fără copii. Pentru a asigura continuitatea iei, Bhâşma şi regina mamă îl pun să zămislească, pe seama mortului, pe: et venerabil, dar respingător – de altminteri fiu tainic al reginei mame. Louă văduve ale lui Vicitravârya se supun acestei îndatoriri, însă spaima ire le-o pricinuieşte partenerul lor are anumite urmări: fiul cel mare, irăştra, se naşte orb, pentru că mama sa a închis ochii în timpul îmbră-; fiul al doilea, Păndu, se naşte palid, albicios (acesta şi înseamnă numele pentru că mama sa a pălit; al treilea, Vidura, îşi datorează viaţa unui c: nevrândsămai sufere încă o dată încercarea, prima regină a trimis în ei o servitoare, o suiră, o femeie din ultima castă; copilul este deci un Citatele vor fi date aici, în afara unor indicaţii de altă natură, după ediţia de la Calcutta, olume, 1834-1839, care dezvoltă adeseori, în unele puncte importante pentru demonstraţia i, ceea ce, în textul reţinut de ediţia critică, se află redus la o limpede, dar scurtă indicaţie.

Bastard, cu sânge amestecat, ceea ce nu-l împiedică să fie însuşi zeul Dharm întrupat.

Dintre aceşti trei fii năpăstuiţi, numai al doilea, cel mai puţin lovit, est apt să domnească. Bl şi domneşte, într-adevăr, după ce Bhâşma l-a pus să i în căsătorie două femei, pe Kuntî şi pe MădrI. Domnia lui este scurtă şi cât dată: după un şir de războaie de pedepsă împotriva vecinilor săi, Păndu J întoarce încărcat de glorie, dar, în loc să rămână în capitala sa, Hastinapuri el trăieşte în pădurile din apropiere, însoţit de cele două soţii ale sale şi î conduce regatul de acolo, printr-un neîncetat du-te-vino de mesageri. Întrzi, la vânătoare, el răneşte de moarte un ascet care luase înfăţişarea unei gazel pentru a se deda plăcerilor dragostei; ascetul îl blestemă şi îl osândeşte s moară la cea dintâi îmbrăţişare pe care şi-o va îngădui. Hotărât să nu-şi pe mită niciuna, Păndu trebuie şi vrea totuşi să dea moştenitori dinastiei. Di fericire, prima sa soţie, Kuntî, dispune de un mijloc ieşit din comun: în prin ei tinereţe, un brahman faţă de care ea se purtase cu bunătate i-a oferit mantra, un descântec prin care să poată să-l facă să apară pe zeul ales de (şi să aibă de la el un copil. Da porunca soţului ei, ea îi cheamă deci j rând, la răstimpuri de un an, pe zeii Dhrama, Văyu şi Indra; aceştia îi dăruie: fii care primesc numele de Yudhişţhira, Bhâma şi Arjuna. Ea îi îngăduie ap celei de a doua soţii a lui Păndu să se folosească de descântec; Mândri îi chean pe cei doi gemeni divini, pe Asvini, care îi dăruiesc, la un an după naşterea 1 Arjuna, doi fii de asemenea gemeni, pe Nakula şi pe Sahadeva. Aceşti cin băieţi, ţinuţi drept fii ai lui Păndu, vor purta numele de fraţii Păndava: sunt eroii cei 'buni' ai firului central al poemului. Puţin mai târziu, Păndu i poate ţine piept frumuseţii lui Mădrî, o îmbrăţişează şi moare. Mădrî urcă ea pe rugul soţului ei, după ce şi-a încredinţat fii lui Kuntî.

Orbul Dhrtarăşţra, fratele mai mare al lui Păndu, însurat la rândul şi cu prinţesa Găndherl, n-a avut mai puţin de o sută de fii, născuţi într-i chip puţin îmbietor: anume dintr-o halcă de carne ţinută mai în într-o oală şi apoi împărţită în o sută de bucăţi. Cel mai mare, Duryodharj venit pe lume în acelaşi timp cu naşterea lui Bhâma, fiul lui Văyu, este într părea înfricoşătorului demon Kali. Prevestiri ameninţătoare însoţesc naşter sa, iar înţelepţii îl sfătuiesc pe tatăl său să-l jertfesască. Tatăl refuză, aduci prin aceasta începutul unui şir de slăbiciuni care vor pricinui multe nenoroci Cele două grupuri de veri, fiii lui Păndu şi fiii lui Dhrtarăşţra, cn împreună, sub dubla tutelă a unchiului lor după bunic Bhâşma şi a orbu Dhrtarăşţra, cu dascăli aleşi, dintre care cel mai de seamă este Drona, adi zeul Brhaspati întrupat. Foarte curând, Duryodhana începe să-şi arate rel sale înclinări. Yudhişţhira, când va avea vârsta cuvenită, trebuie să-i urm în mod firesc tatălui său răposat, trebuie să fie rege, dar Duryodhana nu împacă cu gândul acesta. El le întinde diferite curse fraţilor Păndava şi aproa ca reuşeşte, o dată, să-l ducă la pierzanie pe Bhâma. Graţie unor întâmpl fericite şi mulţumită unchiului bastard Vidura, care ghiceşte şi înţelege tot fraţii Păndava supravieţuiesc. Ei scapă chiar, prin prevederea lui Vidura, (incendiul 'casei de lac', în care Duryodhana, cu consimţământul jalnicului! Tată, nădăjduia să-i vadă arşi de vii. Orbul deplânge aceste certuri, nedrept şi crime; Bhâşma, Vidura, Drona stăruie pe lingă el să i se împotrivească Duryodhana, dar el nu are puterea să o facă şi îl lasă de capul lui.

În vreme ce fraţii Păndava se află incognito într-o pădure, laolaltă mama lor, după ce fugiseră din 'casa de lac', Arjuna cucereşte, la o svaya vara, mâna prinţesei Draupadî, întrupare a zeiţei &rl. El o ia cu sine în pădt Auzindu-i paşii şi crezând că el nu aduce decât hrană, Kuntî strigă: 'Bucu u toţii de ea, laolaltă!' Cuvântul unei mame este o poruncă irevocabilă: iare, Draupadî nu îi va aparţine numai lui Arjuna, ci, oricât de scandair fi această rânduială faţă de morala ărya, ea devine soţia comună a r celor cinci fraţi.

Tre timp, vestea salvării fraţilor Păndava s-a răspândit peste tot. Prin mijlociri, se ajunge la o învoială: Yudhişţhira primeşte o jumătate din i îşi construieşte în ea o capitală, Indraprastha. În momentul acela, spre ^depsi pentru faptul că, într-un caz de forţă majoră, a călcat o poruncă lui său întâi născut, regele, Arjuna se exilează singur; această penitenţă ă doisprezece ani şi cuprinde mai multe aventuri faimoase, îndelung ite.

TNTUI/II – Sabhăparvan, 'Cartea palatului'. Arjuna se întoarce la; ăi; meşterul Maya, pe care l-a salvat dintr-un incendiu, îl însoţeşte şi e pentru Yudhişţhira un palat măreţ. Yudhişţhira celebrează acolo marele; iu răjasuya, al consacrării regale. Invitaţii la această serbare, verii Kaupoftesc la rândul lor pe fraţii Păndava la Hastinapura. Atunci Duryopune la cale fărădelegea cu cele mai grele urmări. Bl îi smulge tatălui voirea de a-l provoca pe Yudhi. Şţhira la o partidă de zaruri, dar cu un icat prin magie. Yudhişţhira este nebun după acest joc şi aceasta este i slăbiciune a unui om atât de neprihănit. Prevenit de Vidura despre şteaptă, el se duce totuşi la chemarea unchiului său şi joacă, avându-l tener pe un complice al lui Duryodhana. Pe rând, el îşi pierde tezaurele. 1 cel minunat, regatul, pe fraţii săi şi pe soţia lor. Aceasta este salvată ma clipă datorită înseşi neobrăzării fără margini a lui Duryodhana şi a r săi: înduioşat de rugăminţile nenorocitei, Dhrtarăşţra are o tresărire; rgie şi hotărăşte să se şteargă toate rezultatele jocului mincinos. Dar, rtă vreme, el îngăduie totuşi un al doilea, în care, din nou, Yudhişţhira tot ce mizează. De astă dată, totul este fără întoarcere: învins, în îa înţelegerii pe care a acceptat-o, el este osândit să trăiască doisprezece pădure, împreună cu fraţii săi şi cu soţia lor comună şi să petreacă un sprezecelea an unde va voi, însă incognito.

INTUI, III – Vanaparvan, 'Cartea pădurii'. Deşi aici acţiunea înaindoar cu puţin, acesta este, cu cele 17 500 de distihuri ale lui, cântul cel mg al poemului. El abundă în povestiri pe care sihăstrii din pădure vin istorisească fraţilor Păndava: cea mai celebră este aceea a nenorocirilor manşei lui Nala – o altă victimă a jocului de zaruri – şi a lui Damasoţia lui. Un singur incident important: regele Jayadratha cutează să îască pe Draupadî; cei cinci fraţi îl urmăresc şi, învingându-l, îi cruţă – fapt de care el se va folosi spre a se alia cu duşmanii lor.

INTUD IV – Virăţaparvan, 'Cartea lui Virata'. Este anul al treisprei, cel al incognitoului impus: dacă se lasă descoperiţi, fraţii Păndava şi adi vor trebui să petreacă din nou doisprezece ani de exil în pădure, duc deci la regele Virata şi, sub felurite deghizări, intră în serviciul lui. Adî destramă neobrăzatele uneltiri ale unui general al regelui, pe care., fără să se demaşte, îl ucide. Tot astfel, fără a ajunge să fie recunoscuţi, Păndava îl salvează pe regele Virata de o îndoită invazie, a doua fiind a propriilor lor veri Kaurava: este repetiţia generală a dramei războinice e va desfăşura între cântul al Vl-lea şi al IX-lea.

Înd se împlineşte anul, fraţii Păndava îşi dezvăluie identitatea. Recunosuluit, Virata o oferă pe fiica să Uttară lui Arjuna, care o acceptă, dar pentru Abhimanyu, fiul pe care l-a avut de la sora lui Krşna, întruchipare lui Vişnu, a intervenit deja de mai multe ori, în chip providenţial, în înce cările îndurate de fraţii Păndava, care sunt rudele lui depărtate, abia începân cu următorul cânt el îşi preia pe lângă ei întregul rol de ocrotitor şi devii unul din personajele principale ale poemului.

CÂNTUL V – Udyogaparvan, 'Cartea pregătirilor'. Exilul lor fiind înch iat şi urmările jocului de noroc şterse, fraţii Păndava îşi susţin dreptul, gat de altfel, să se mulţumească doar cu cinci sate drept regat. Krşna este sollor. De două ori el se duce la Hastinapura. Acolo îi găseşte pe Dhrtarăştr pe Bhâşma şi pe Drona şi fireşte pe Vidura, favorabili unei învoieli şi part zani ai păcii; însă toate stăruinţele – aceasta este cartea discursurilor – frâng de refuzul neînduplecat al lui Duryodhana. Războiul este de neînlătura Mulţimi de aliaţi vin în grabă, uriaşe armate se strâng de o parte şi (alta. Bhâşma primeşte să fie generalisimul lui Duryodhana (a cărui nedrepta o proclamă sus şi tare), dar cu condiţia să nu trebuiască să ucidă pe ni unul din nepoţii săi, totodată nici pe un personaj ciudat, pe 5ikhandin, o fa' preschimbată în băiat, care îl urmăreşte cu o ură neîmpăcată. De partea fr ţilor Păndava generalisim va fi Dhrştadyumna, fratele lui Draupadî şi într pare a zeului Focului, Agni, iar Krşna devine vizitiul carului de luptă al 1 Arjuna, dar spune de la început că el nu va lupta.

CÂNTUL VI – Bhâşmaparvan, 'Cartea lui Bhâşma'. Comanda lui Bhişn durează primele zece zile ale acestei bătălii ciudat orânduite: duşmanii înfruntă dimineaţa şi după amiază, în timp ce, în cursul pauzelor, îşi fac curt nitoare şi respectuoase vizite dintr-o tabără în cealaltă. Dar autorul poemul nu ia pe seama sa istorisirea întâmplărilor războinice, ci avem în faţă o Iun; povestire pe care o face orbului Dhrtarăşţra un prieten credincios, căruia i ascet cu mari puteri i-a dat pentru această împrejurare harul vederii magic înainte de primele lupte, deja pe carul său, Arjuna, deznădăjduit de aceas înfruntare fratricidă, cade într-o adâncă descurajare; vizitiul său Krşna îl scoa din ea cu ajutorul unor învăţăminte filosofice asupra faptei şi a dorinţ asupra aparenţelor şi a realităţii şi, în cele din urmă, se dezvăluie drept ce ce este, Vişnu, mântuitorul lumii: aceasta este Bhagavadgitâ.

Isprăvile vitejeşti care ocupă aceste zece zile sunt frumoase şi interesani dar ele nu ne vor folosi aici. În seara celei de a noua zile, însuşi Bhâşma dezvăluie lui Yudhişţhira singurul mijloc prin care putea fi el ucis (adică, d fiind privilegiul său, calea de a fi făcut să consimtă a muri): va fi de aju să îi fie pus în faţă bărbatul-femeie, Sikhandin, împotriva căruia el a hotă să nu se apere. Ca urmare, în ziua a zecea^ profitând de această ştire şi ac postându-se în spatele lui Sikhandin, Arjuna şi tovarăşii săi îl doboară pe strat chiul lor, trăgând cu arcul. Dar Bhâşma, rănit de moarte, declară că nu^ muri^ de îndată: ţinut deasupra pământului, ca pe un pat, de săgeţile îi număr înfipte în el, va asista mai întâi la sfârşitul luptelor.

CÂNTURILE VII, VIII, IX – Dronap arvan, Kamaparvan, Salyaparv Trei generalisimi trec rând pe rând în fruntea celor 'răi' şi mor fiecare sfârşitul (al treilea la mijlocul) cântului care îi poartă numele: învăţăto Drona; apoi Krşna, care este un frate mai mare, necunoscut, al fraţilor Pi dava, pe care Kuntî, foarte tânără, i-l născuse zeului Soare, graţie acelui descântec care avea să-i îngăduie mai târziu să-i cheme pe Dharma, Văyu Indra; în sfârşit Salya, unchiul după mamă al ultimilor doi Păndava, al ger mior, dar care s-a angajat cu toate acestea în partida adversă.

Te cânturi sunt înţesate de dueluri formidabile: cele două însemnate sfârşitul cântului al optulea, duelul, fatal lui Kama, în care acesta îl pe Arjuna; la sfârşitul cântului al nouălea, duelul dintre Duryodhana i: cu o lovitură nu tocmai cinstită, dar încuviinţată de Krşna şi Eăgăduinţei pe care o făcuse după mişeleasca partidă de zaruri, Bhâma adversarului coapsele, deasupra genunchilor. Duryodhana odată învins la pământ, rămăşiţele armatei sale se risipesc de-a valma, războiul TUL X – Sauptikaparavan,. Cartea atacului de noapte'. Trei răzle-ai lui Duryodhana, ultimii trei, răzbună înfrângerea lui. Căpetenia As'vatthăman, fiul lui Drona şi întrupare deopotrivă a lui Rudra-Siva, a Mâniei şi^ a Dorinţei, în care pătrunde, pe deasupra, într-o scenă igorică, zeul Siva însuşi: de acum înainte, As'vatthăman este Siva aşa sna este Vişnu. În timp ce războinicii fraţilor Păndava – aceştia şi ind plecaţi – se lasă fără teamă pradă somnului, As'vatthăman intră î. lor cu o uriaşă hoardă de monştri plăsmuiţi de Siva şi îi masacrează pe Dhţştadyumna generalisimul, pe Draupadeya, adică pe cei cinci re Draupadî i-a dăruit celor cinci Păndava ş.a.m.d. Apoi el se alătură i însoţitori ai săi care stau de pază pe iângă poartă şi toţi trei se întorc ultimele clipe ale lui Duryodhana cu istorisirea înfiorătoarei lor isprăvi.; easta, As'vatthăman se face nevăzut în pădure.

Fii Păndava şi Kţşna se iau după el într-acolo. Când îi vede, el aruncă; ctil îngrozitor, în stare să nimicească lumea întreagă. Dar Krşna şi stnici aflaţi de faţă îl fac nevătămător. Cum această lovitură nu poate st dată în zadar, As'vatthăman o abate asupra feţilor pe care soţiile: viţă Păndava îi poartă sau îi vor purta în pântecele lor, la care îl şi pe nepotul lui Arjuna, încă nenăscut. Kţşna îl osândeşte atunci la tiiun de trei mii de ani şi îi mângâie pe fraţii Păndava vestindu-le că, sorocită, el îl va învia de îndată pe copilul născut mort – ceea ce va în cântul al XlV-lea.

ÎTUL XI – Strâparvan, 'Cartea femeilor'. În ciuda tuturor celor în-

: orbul Dhrtarăştra şi soţia sa Găndhari se împacă cu nepoţii lor vicdar Găndhari îi blestemă pe Kţşna, pe care îl face răspunzător de irile ei. Femeile îşi plâng morţii, care sunt înmormântaţi cu solemnitate.

^TURIDE XII şi XIII – Santiparvan, 'Cartea alinării' şi Anusâsana-Cartea învăţăturii'. Deznădăjduit de atâtea ucideri, Yudhişţihra vrea nţe la o regalitate prea scump redobândită şi să trăiască în sihăstrie. E greutate, fraţii săi, Krşna şi mai mulţi înţelepţi îi dovedesc că datoeste să domnească. El se alină şi, în cursul acestor două cărţi imense, e de la străunchiul său Bhâşma, ţinut mai departe în aer de săgeţi colţ al câmpului de bătaie, învăţături felurite în domeniile teologiei şi: adăugiri din epoci diferite au venit cu siguranţă să amplifice materia: he.