Georges Dumezil

3* Vezi, mai jos, Frothones şi Frocti, p. 377, n. 16 şi 17.

' Saxo, V, XV, 3-XVI, 1 – 2; vrăjitoarea îmbracă o formă equina [de cal] pentru a-l atrage rotho, apoi, când el este lângă ea, îşi dă mariiimae bouis figuram [un chip de vacă de mare) răneşte de moarte cu o lovitură de corn.

Pe malurile Tibrului ruptura este mare: Romulus singur 'ajunge', doar el devine un zeu, primeşte un cult, iar fratele său Remus, înlăturat înainte de marea lucrare, n-are drept decât la parentatio [pomenirea] obişnuită a morţilor; în plus, în timp ce Romulus, prin cvadriga sa vestită şi prin cursele pe care spune că le-a întemeiat38, se interesează de cal, Remus este cel care îşi biruie fratele în ziua în care, fiind încă păstori, ei rivalizează pentru a-şi redobândi vacile furate39.

Dar, fireşte, mitologia Iranului zoroastrian, în care gemenii indo-europeni au fost sublimaţi cel puţin de două ori, este cea pe care este mai interesant să o confruntăm cu datele indiene. În structura [arhanghelilor] Amgsa Spgnta, rangul şi funcţiunea gemenilor sunt deţinute de două Entităţi, Haurvatăf şi Amarată^, 'Integritatea' (sau Sănătatea) şi 'Nemurirea'40; legendele şi ritualurile le asociază strâns, însă una patronează apele, cealaltă plantele, iar arhidemonii care le sunt potrivnici sunt setea şi foamea. Într-o altă transpunere, fără îndoială mai recentă dar mai colorată, în yazata, gemenii par să fi dat loc la două figuri, Drvăspă şi Gaus Tasan (Gsus Urvan), 'Stăpâna cailor teferi' şi Plăsmuitorul (Sufletul) boului', care patronează împreună a paisprezecea zi a fiecărei luni (Sâh rocak, I şi II, 14); Yast-nl IX, consacrat în întregime lui Drvăspă, este totuşi numit de tradiţie fără deosebire Gos Yast sau ~Drvăsp Yast şi, de fapt, primele două versete, privind unul vitele (mari şi mici), celălalt caii, pun sănătatea unora şi a celorlalţi numai sub ocrotirea lui Drvăspă41: această repartizare, conformă numelor, a boului şi a calului între două personaje, care sunt totuşi atât de mult simţite ca echivalente, încât unul îl eclipsează pe celălalt, oferă fără îndoială imaginea cea mai apropiată a ceea ce trebuie să fi fost statutul As'vinilor prevedici, înainte ca autorii imnurilor să fi hotărât reţinerea, chiar accentuată, doar a echivalenţei lor: un statut care, păstrat In reprezentările altor cercuri, va fi servit drept model celui al principilor gemeni Nakula şi Sahadeva.

Prin acest caz precis se vede cum studierea transpunerii epice, lămurită şi verificată prin mijlocirea datelor corespunzătoare de la iranieni şi de la alte popoare înrudite, poate dezvălui trăsături teologice sau mitice foarte vechi, anterioare imnurilor şi eliminate din imnuri.

9. Fraţii rand ava In cântul al patrulea începutul cântului Virăţaparvan*, invenţia deghizărilor care îngăduie să se exprime ceea ce uniformul kşatriya nu putea face să se vadă din afinităţile sociale a trei fraţi din cinci, ne-a introdus dintr-o dată în munca de cugetare care a produs Mahăbhărata. De fapt, în această privinţă, întreg cântul al patrulea tot anul al treisprezecelea de exil trebuie să fie luate deopotrivă în conside rare Dovada că intenţia profundă este într-adevăr cea pe care am recunoscut-o

? E'°. Dă faptul că, din punctul de vedere al acţiunii, acest cânt este cu totul

: dacă cei cinci Păndava ar fi fost condamnaţi numai la doisprezece „? *ai? Lns Diacomis, s.v. Equirria; Tertullian, De spectaculis. 9, 4 etc. ^Ovidiu, Faste, II, 361-380. ^ Naţssance d'Archanges, 1948, p. 158-170. P. 2. „Vi? Nu et les Mariit î travers la reforme zoroastrienne', Journal Asiatique, CCXI/ÎI, 1953, „y. Ezi' mai sus caPT. P- 26-27. A-rjuna ^? 5ul fo. Los. Pentru fraţii Păndava este, la sfârşit, căsătoria lui Abhimanyu, fiul lui. Cu tuca lui Virata; din această' căsătorie se va naşte Parikşit, vezi, mai jos, p. 154.

E exil în pădure, odată sfârşit acest exil, situaţia ar fi fost exact aşa; ste după anul suplimentar de incognito reuşit; în aceleaşi condiţii, Yudra şi-ar fi cerut drepturile şi ar fi făcut aceleaşi propuneri pe care verii i aceleaşi condiţii, le-ar fi respins. Poeţii şi-au oferit deci, în greaua lor Lă un fel de recreaţie, care le-a permis mai întâi să descrie, să-şi exploreze complet personajele, în afara constrângerilor intrigii principale; ea le-a îs de asemenea – acesta este specificul oricărei recreaţii – să se amuze, îndu-ne.

De fapt, cum se desfăşoară acest cânt? El expediază repede (13, 325-372); le zece luni ale anului, în timpul cărora planul lui Yudhişthira se execută multă zarvă: cei cinci Păndava şi soţia lor n-au între ei decât relaţii; te, secrete şi fiecare îşi îndeplineşte oficiul spre satisfacţia regelui, a ei şi a curţii. Însă ultimele şaizeci de zile sunt mult mai puţin liniştite. Cele trei evenimente care le ocupă, în 'cauzalitatea lor romanescă', de. Riguroasă.

1. Căpetenia oştilor regelui, Kăcika, se îndrăgosteşte de DraupadI şi îşi puie că poate să rezolve problema soldăţeşte. Se înşală: Bhima izbu-: să-l omoare fără a se trăda, purtându-se cu leşul în aşa chip, încât toată; a să creadă că i-au făcut felul fiinţele jumătate divine, jumătate animalice ite Gandharva (14-24, 373-860).

2. Informat că acest general, mare om al regatului, a murit, Sus'arman, ege aliat cu verii fraţilor Păndava şi care mai înainte rămăsese mai prejos onflictele sale cu Virata, socoteşte momentul potrivit pentru o incursiune amatoare. Virata adună trupe şi înarmează chiar şi pe fraţii Păndava, cel n pe aceia care, în gândul său, sunt bărbaţi: ceea ce îl exclude pe 'eunuarjuna. Îi prinde bine regelui, căci este făcut prizonier şi, fără fraţii dava, ar fi fost pierdut. I, a porunca lui Yudhişthira, Bhima intervine, na sa mişcare este să smulgă un copac şi – vechi reflex care îl caractează – să-şi facă din el o măciucă prudentul Yudhişthira îl împiedică s-o.: această tehnică de război ar anula incognito-u şi atunci el se foloseşte arc; îl eliberează pe Virata, îl capturează pe Sus'arman şi redobândeşte nele; tot la porunca lui Yudhişthira, el nu-l omoară, ci-l sileşte doar să se Llească în faţa lui Virăţa (25-34, 861 – 1148).

3. Această campanie nu era încă sfârşită când, la câteva zile înainte de 3C, înşişi verii şi duşmanii fraţilor Păndava întreprind prin alt punct al itierei o incursiune cu totul asemănătoare celei a lui Sus'arman: răutăciosul ryodhana este de faţă cu toate neamurile sale, inclusiv bătrânul Bhâşma, ceptorii, pe scurt toţi cei care, de voie de nevoie, vor porni, de la cântul nător, uriaşa bătălie contra lui Yudhişthira şi a fraţilor săi. Alarma este re: nu rămâne în palat decât tânărul prinţ, fiul lui Virata. Lăudăros, el acă la război. Însă 'eunucul' Arjuna, singurul dintre Păndava care mai e în palat, face ce face ca să fie angajat ca vizitiul lui, punând-o pe Draupadi spună că, aşa eunuc cum este, a condus odinioară carul lui Arjuna în cele i mari fapte de arme ale acestuia. Pe câmpul de bătaie, rolurile, fireşte, se rersează. Prinţul tremură de frică, Arjuna îl ia în zeflemea şi-l îmbărbătează, dă pe faţă, îl trimite să-i aducă vestitul arc Găndâva din salcâmul în care ţii Păndava şi-au ascuns armele; zeii se amestecă în această treabă: prin iya, ei îl prefac pe Arjuna în el însuşi, cu cochilia sa*, carul său şi stindardul a de odinioară; redobândindu-şi cumpătul, tânărul prinţ ia locul vizitiului, timp ce Arjuna luptă. Începe o serie de dueluri fantastice, în care Arjuna

* Cornul de luptă al lui Arjuna este făcut dintr-o cochilie mare de melc marin.

Pune pe fugă pe rând toate căpeteniile duşmane, a căror armată în cele din urmă bate în retragere. Desigur, Duryodhana, Kama s-au bucurat mai întâi, văzând limpede că aveau de-a face cu Arjuna şi că, prin urmare, eroul neştiind să-şi păstreze incognito-ul până la capăt, fraţii Păndava vor trebui să plece din nou în exil pentru doisprezece ani. Însă mâyă a încetat şi deja Arjuna a redevenit 'eunucul' împlătoşat cum era la început. Bl îl sfătuieşte pe prinţ să nu spună ceea ce s-a petrecut cu adevărat şi astfel se ajunge la sorocul ultimei zile a ultimei luni (35-69, 1149-2259). Abia atunci fraţii Păndava se lasă recunoscuţi de către regele Virata (70-72, 2260-2375) şi firul normal al evenimentelor se reînnoadă după acest 'an pe degeaba'.

Dar această cauzalitate romanescă bine înlănţuită şi care pare să aibă rost în sine este totuşi în serviciul celeilalte cauzalităţi, mai profunde, cea ideologică. Cum au disptis, cum au utilizat autorii poemului pe cei cinci Păndava în evenimentele ultimelor luni? Ei i-au neglijat pe gemeni, absolut la largul lor în rolurile de îngrijitor la cai şi de bouar şi şi-au rezervat atenţia pentru ceilalţi trei: Yudhişthira 'brahmanul', pentru a-i pune în valoare inteligenţa şi sângele rece; Bhima şi Arjuna, deoarece contradicţia dintre reacţiile lor de kşatriya şi serviciile lor de măcelar-bucătar şi de eunuc maestru de dans dădeau prilej unor scene totodată instructive şi hazlii. Să-i examinăm unul câte unul.

Gemenii dispar. Desigur, când Virata pleacă la război, el îi înarmează şi-i ia cu sine precum şi pe doi din fraţii lor mai mari.

— Şi înţelegem de ce: trebuie ca, pentru episodul următor, Arjuna să fi fost lăsat singur în palat, însă, de fapt, în clipa hotărâtoare, ei nu intervin: Bhima le ordonă să stea deoparte cu Yudhişthira şi i-o plăteşte singur lui Sus'arman. Păndava bouarul este chiar uitat în singura împrejurare în care putea interveni ca atare: la începutul episodului, nişte 'paznici' anonimi ai turmelor răpite de Sus'arman sunt cei care aleragă să dea alarma la palat; ei se adresează direct regelui” fără să treacă pe la Sahadeva.

Yudhişthira, stăpân pe sine, nu încetează să tempereze nerăbdările şi mâniile celorlalţi pentru a salva incognito-ul. Când soldăţoiul îndrăgostit o loveşte cu piciorul pe Draupadî, Bhâma şi Yudhişthira sunt de faţă. Bhâma este gata să se repeadă, Yudhişthira îl reţine. Când Draupadî, indignată, cu lacrimi în ochi, cere regelui dreptate, Yudhişthira i se adresează cu răceală şi asprime, prin cuvinte cu dublu înţeles care o fac să priceapă că răzbunarea trebuie amânată şi că este mai important 'să se joace jocul'. În al doilea episod, cum am văzut, chiar atunci când îi porunceşte lui Bhâma să-l elibereze pe Virata, îl împiedică să se înarmeze cu un copac-măcuică ce l-ar fi dat de gol drept acel Hercule care era în adevăr, apoi, adăugind omenia la sângele rece, el îl sileşte să-l cruţe pe vinovatul învins.

El intervine şi la sfârşitul episodului al treilea. De astă dată sorocul incogmto-ului este aproape atins şi el se amuză să repete regelui Virata, foarte mândru de isprava vitejească pe care o atribuie fiului său: 'Cum să nu fi biruit fiul tau, avându-l pe eunuc drept vizitiu!'. Regele se enervează, se înfurie, îşi loveşte brahmanul în obraz, încât îi curge sângele. Yudhişthira nu se clinteşte: el face doar semn lui Draupadî să-i adune sângele într-un păhărel înainte de 1 picura pe jos.

— Şi aflăm curând că o ceruse din omenie: sângele acestui personaj de funcţiunea întâi, al acestui rege virtuos, al acestui kşatriva-brahmeln ar n ars, ar fi nimicit regatul43.

Ard L*- mai sus, p. 46, precauţia pe care o are Yudhişthira la plecarea în exil: privirea lui ar e lumea; atât de mare este puterea magică a regalităţii sacre.

În sfârşit, sorocul fiind atins, Yudhişţhira se dezvăluie înaintea lui Virata tr-o punere în scenă care aminteşte în chip izbitor de anumite reprezentări jurate iraniene ale lui Ahura Mazda tronând în mijlocul Arhanghelilor săi, ei la dreapta, trei la stânga: cei cinci Păndava se duc în alai în sala de Temonii. Yudhişţhira, în sfârşit rege, urcă pe tronul lui Virata, fraţii săi se şază în jurul lui şi aşteaptă intrarea regelui.

— Bhima, în primele două episoade, arată în chipuri felurite totodată forţa i prodigioasă şi lipsa sa congenitală de judecată: fără Yudhişţhira, cum s-a ăzut, el ar săvârşi imprudenţă peste imprudenţă, lăsându-se pradă furiei molentului. Totuşi, episodul lui Kăcika a permis poeţilor să compună şi încă jarte bine, o scenă în acelaşi timp comică şi macabră, în care colosul nu este ipsit de duh: pentru a pune capăt stăruinţelor generalului, Draupadx îi dă utâlnire, într-o noapte, într-o încăpere cu un pat mare, iar în pat Bruma este: el care-l aşteaptă pe general; Bhâma suportă primele atingeri, apoi se ridică Irept şi, în timp ce-l felicită pe nenorocit pentru priceperea lui la mângâieri, îl loboară fără greutate şi-l ucide 'cu moartea dobitoacelor', fiind mai puţin nărinimos decât Hercule al lui Ovidiu care, într-o împrejurare identică, s-a mulţumit să facă haz de bietul Faunus. Pe urmă, pentru ca acest asasinat să Eie atribuit de zvonul public unui personaj supraomenesc, unuia din acei Centauri inversaţi care sunt Gandharva din epopee, el vâră membrele în trunchi şi Erământă cadavrul [ca pe o pâine – N. Tr.].

Arjuna, falsul eunuc, este cel care i-a inspirat cel mai din belşug pe poeţi. Ei l-au lăsat pentru episodul al treilea, însă acolo au învederat cu strălucire principalele aspecte ale caracterului şi acţiunii sale: cu suflet mare, milos, stăpân pe sine în toiul duelurilor, este viteaz şi îndrăzneţ ca nici un alt erou şi minunat de iscusit cu armele, îndeosebi cu arcul. În afară de asta, comicul situaţiei a fost exploatat cu multă vervă: nici Buripide, nici Aristofan n-ar fi izbutit mai bine. Când eunucul devine vizitiul prinţului, el se preface că nu poate îmbrăca platoşa ce i se dă şi o lasă să cadă greoi: trebuie ca junele fanfaron să i-o prindă la locul ei. I, a plecare, femeile din gineceu îl roagă să le aducă stofe frumoase; el promite, ca o slugă de comedie, cu condiţia, spune el, ca stăpânul său să fie victorios. Pe câmpul de bătaie, la prima înfruntare, prinţul sare jos din car şi o ia la fugă; eunucul îl urmăreşte, purtând platoşa peste roba sa albă, cu părul lung fluturând în vânt, iar oastea duşmană hohoteşte.

— Deşi unii observă deja cu nelinişte că săgetările acestui personaj grotesc seamănă cu cele ale celui de al treilea dintre Păndava. Amuzamentul vizibil al poeţilor a mers foarte departe: nu ne putem feri de impresia că aici ei au compus şi încă pe îndelete, o replică comică la Bhagavad-Gită care, două cânturi mai departe, va descrie cu măreţie lunga şi adevărata bătălie44. Bătălia din cântul al patrulea este de fapt ca un fel de repetiţie generală a celeilalte: de o aparte Duryodhana cu toţi tovarăşii şi sfetnicii săi, unii criticând, alţii aţâţând; de cealaltă, în lipsa celor cinci fraţi, Arjuna, cel mai strălucit luptător; duelurile pe care Arjuna le are cu fiecare prefigurează înfruntările din cărţile VI-IX, cu deosebirea că Arjuna se fereşte să ucidă şi pune doar pe fugă şi că niciunul din eroii potrivnici nu-şi pierde viaţa: cum s-ar fi putut altfel, în acest cânt care nu este decât o paranteză? Or, la început, tânărul prinţ ş1 vizitiul său, falsul eunuc, sunt în aceeaşi situaţie ca, înainte de bătălia cea mare, Arjuna şi vizitiul său divin, Vişnu întrupat în Krşna. Desigur, depri' marea' lui Arjuna şi cea a prinţului Uttara nu au aceeaşi cauză, acesta se „VI, 25-42.

Teme de primejdie, acela este deznădăjduit pentru tot sângele care va curge, pentru măcelul ce va trebui săvârşit între rudele sale, între dascălii săi veneraţi. Însă rezultatul este acelaşi: războinicul se prăbuşeşte şi trebuie ca vizitiul său, în ambele cazuri croit pe altă măsură decât acela, să-i redea curajul: Krşnâ îl scoate pe Ar juna din patetica^ lui strângere de inimă, Ar juna îl scoate pe TJttara din panica lui ridicolă. În ambele cazuri, vorbele nu sunt de ajuns, trebuie o 'revelaţie', acolo, o teofanie, Krşna arătându-se drept zeul care este, aici, o hcroofanie, eunucul dezvăluindu-şi adevărata personalitate. Iar apariţia eroului nu este mai puţin bruscă, mai puţin miraculoasă decât cea a zeului: la rugămintea lui Arjuna, o măyă, adică o vrajă, coboară pe câmpul de bătaie: înfăţişarea lui de eunuc se şterge, el îşi reia prestanţa de Păndava războinic, îşi primeşte armele, carul, steagul, cochilia* – faimoasa cochilie, ale cărei trâmbiţări zguduie în două rânduri deopotrivă oameni şi lucruri, aşa cum vor face pe câmpia de la Kurukşetra. Atunci, abia atunci, prinţul fricos redevine bărbat, gata să-şi ţină firea de-a lungul tuturor duelurilor. Numai că el lasă pe seama lui Arjuna rolul de luptător şi ia în mână hăţurile. 10. STRUCTURA FRAŢILOR PĂNDAVA ŞI DHARMA, ARTHA, KĂMA.

Am analizat pe larg acest al patrulea cânt, pentru că singularitatea sa, caracterul său marginal, în lipsa unor evenimente importante pentru cursul vieţii fraţilor Păndava, a îngăduit unor autori lucizi şi inteligenţi să-l umple cu invenţii care le dezvăluie ţelul şi metoda: cântul a fost suscitat de dorinţa de a pune în paralelă structura funcţională a grupului fraţilor Păndava cu ierarhia claselor sociale; el corectează, chiar dacă doar în trecere, anomalia pe care o semnalează, în limbajul comentariului nostru, expresiile 'kşatriya de prima funcţiune', 'cei doi kşatriya de a treia funcţiune'.

Însă lista castelor-wra” nu era singura structură a cărei confruntare cu cea a celor cinci fraţi putea fi interesantă. Gândirea indiană din orice epocă, ageră în compararea şi în gruparea celor trei funcţiuni, fie ele exprimate în vama sau nu – de exemplu, cu triada focurilor cosmice sau sacrificiale, cu cele trei părţi suprapuse ale universului, cu cele trei principii ale acţiunii ş.a. – - nu putea să nu 'probeze' structura cu trei etaje a fraţilor Păndava pe una sau alta din aceste realităţi sau speculaţii triple. De aceea, nu este de mirare că Sântiparvan, 'cântul alinării', al doisprezecelea, îngrămădire de învăţături şi discuţii, a dezvoltat sau schiţat în mai multe rânduri asemenea paralele. Ele nu sunt întotdeauna reuşite45. Iată un exemplu ales din aceste ocazii mai mult sau mai puţin pierdute'.

Este vorba de o dezbatere de şcoală. Yudhişţhira pune fraţilor săi şi, de asemenea, unchiului său Vidura, un alter ego în anumite privinţe, o întrebare de Pură teorie (XII, 767, 6210-6262): din cele trei principii ale oricărei activităţi omeneşti, dharma, artha şi kăma, care este cel mai bun? În ce ordin* a valoare să fie clasate aceste trei determinante pe care speculaţii bine cunos

*5Vezi, mai sus n. la p 62 victori exXII, 7-14, 157-423 (şi tot ceea ce urmează): învingător, Yudhişţhira a plăti naţiei; iCU Un asemenea Preţ. El se simte atât de mult mânjit de sângele rudelor, încât, cedând încli Acestei h? R-°f.'ntle' vrea de astă dată cu toată voinţa sa, să renunţe la lume, la tron, la acţiune Bra un *a^ri * se împotrivesc toţi fraţii săi, soţia lor comună, Krşna şi mai mulţi asceţi de frunt retoriciiP') de a colora V1u contrastul fiecăruia în contact cu aceiaşi reactiv. Din nefericire, form întrevăd'? Ne epice face ca vorbele să fie mai puţin clare decât faptele, iar diferenţele care s intre argumentările unora şi altora nu se lasă suficient conturate.

U S epop, le distribuie între varnal Vidura apără dharma, Arjuna arthct, Nakula şi: i Jâmnreună) o sinteză din cele trei, dar îndeosebi din artha şi dharma, adeva V^V ' Yudhisthira încheie doctoral, susţmând cea mai bună na apară/eawo, ^ să' depăşeşti aceste trei vocaţii, să nu te ataşezi

; rma: f- ^' T acţionând, să nu fii captivul acţiunii. Corespondenţa dintre llosoameni şi principii nu este rea: Vidura f Yudmsthira îşi aoua. | unul prin elogiul lui dharma, al conformam la ordinea lumu, f^ rintr-o teză chiar mai morală şi în plus mistică; din nefericire, terii artha şi Urna au sensuri şi utilizări tehnice fluide astfel că unul sau i rrivit punctelor de vedere, convine uneia sau celeilalte din funcţiuni. F Pt° mai jos de dharma proprie brahmanului, speculaţiile clasice atribuie „Seral artha lui kşatriya (şi îndeosebi lui kşatriya prin excelenţă, regele), Mima celorlalţi: vaisya şi eventual sudra; artha, m înţeles exact 'ciştig, arie' este atunci cum spune I/rais Dumont, 'ceva de felul acţiunii raţiodin teoriile noastre moderne ale economiei, însă extinsă la politică, bogăţia A aici mai curând atributul puterii' (şi, de asemenea, unul din principalei t loace de acţiune, la toate nivelurile: buget, fonduri secrete.), iar kama,”reies exact dorinţă', opunându-se lui artha aşa cum 'plăcerea imediata Sune satisfacerii amânate'*6. Elogiul lui artha de către Arjuna se întemeL într-adevăr pe această interpretare. Însă daca cel mai violent dintre. Fraţii ndava de a doua funcţiune', cel mai supus furiilor imediate preferă 'sdacă gemenii se fac propagandiştii unui artha moralizat, faptul vine te de acolo că în alte texte, mai rare, kăma caracterizează sau chiar 11 duce oe kşatriya, iar artha, în sensul primar şi nefilosofic, amintit adineauri, eâstiebogăţie' se alătură, oricum am lua-o, principiului activităţii econo- -e a castei vâisya. Puţin reuşită, această confruntare a celor două liste cea ratilor Păndava şi cea a principiilor acţiunii, dovedeşte cel puţin ca autorii tilor relativ târzii din Mahâbhărata aveau o conştiinţa destul de limpede a orii trifunctionale a grupului celor cinci fraţi pentru a se deda la jocurile iceptuale pe care le îngăduia, la exerciţiile retorice pe care le suscita aceasta oare.

Ei au imaginat, de asemenea, jocuri de un tip apropiat, dar diferit: i-au 3 pe cei cinci fraţi în prezenţa aceluiaşi reactiv – noţiune, tentaţie teorie – afobservat ijcţffle lor. 'A observa' este un fel de a vorbi, deoarece e, u stăoâni pe ioc şi puteau, printr-un joc suplimentar şi pentru amuzamentul So'Zsâvmodice, să-i încurce rezultatele aşteptate. Iată un exemplu care rezultatele nu sunt încurcate, ci riguros inversate, astfel ca este greu nu crezi, chiar şi aici, că învăţaţii autori au vrut să-şi surprindă auditoriul, se găseşte în prima parte a cântului al cincilea, a lui Vdyogafarvan (72-82, 32-2923), unde se vor dezbate pentru ultima dată şi fără speranţa şansele ei reglementări paşnice. Samjaya, confident al orbului Dhrtaraştra, dar parau şi informator devotat al lui Yudhisthira, tocmai şi-a făcut raportul^ către stk: propunerile conciliante pe care le-a supus lui Duryodhf^auio'% ise cu dispreţ şi răuvoitorul este mai înverşunat ca niciodată m dorinţa de duce la pierzanie. Ce-i de făcut? Yudhisthira deschide sfatul prmtr-o^cu ne destul de bine construită în care, înainte de a-i cere lui K^na a ho^că, el expune mai întâi elementele obiective şi aspectele morale ale situaţie^ de o parte, experinţa pe care o au cu verii lor, slăbiciunea lui Dhjtjrfjb* aebunia furioasă a lui Duryodhana; pe de altă parte, cele trei soluţii posibde.

' L. Dumont, Homo hierarchicus, 1965, p. 331-332.

Renunţa la drepturi şi a părăsi lupta; a mai încerca să se obţină pe cale paşnică o împărţeală; a se război şi a câştiga. Lăsând alegerea pe seama lui Kx'sna, el nu se pronunţă, dar lasă să se înţeleagă de mai multe ori preferinţa, ori cel'puţin înclinarea sa spre renunţare. Kşatriya prin naştere, dar nu cu inima, el spune tot ce se poate spune împotriva acestui război, împotriva războiului creneral: duşmanii sunt rude foarte apropiate, unii foarte dragi, alţii foarte respectabili prin vârstă, caracter, funcţie, astfel că 'datoria de kşatriya nu este fără de nelegiuire'. De altfel, o bătălie pune oare capăt unui conflict în mod drept? Nu vedem oare acolo pe laş doborând pe viteaz, un ins obscur triumfând asupra unui erou vestit? Marş caecus. [= Marte cel orb.]. Şi-apoi, la ce bun? În bătălie ucizi, eşti ucis şi, odată căzut la pământ, ce deosebire mai faci între biruinţă şi înfrângere (2634)? Dimpotrivă, pacea pe care o va aduce renunţarea va dărui bucuria şi în acelaşi timp va evita faptele criminale (2646). Krşna îşi anunţă hotărârea: el va face un ultim demers pe lângă verii cei răi * dacă ei primesc în sfârşit, aşa cum ar vrea sa spere, restabilirea dreptului, va fi pace, binecuvântată şi glorioasă; dacă, aşa cum este probabil, se vor încăpăţâna, vor fi ţinuţi de rău în ochii tuturor şi războiul, drept şi bun, îi va nimici. Yudhişţhira declară din nou că se bizuie pe înţelepciunea lui Krşna, iar acesta, înainte de a-i asculta pe ceilalţi, îi face acestui kşatriya, care – înnegurat cum este de spiritul preoţilor şi al asceţilor – are multă nevoie de asta, o predică tăioasă asupra îndatoririlor castei sale (vama), care se rezumă la dictonul: victoria sau moartea (2678).

În timp ce aşteptăm fără curiozitate părerea următorilor doi, 'kşatriya de a doua funcţiune', ni se oferă o surpriză. Şi unul şi celălalt se declară pentru conciliere şi pentru pace, într-un fel şi mai apăsat decât a făcut-o Krşna însuşi, iar Bhâma, cel mai brutal, încă mai hotărât decât Arjuna. Da, Bhima recomandă lui Krşna să evite, în ambasada sa, orice cuvânt supărător pentru susceptibilitatea răuvoitorilor; da, Bhima doreşte să poată trăi frăţeşte cu verii săi, să-i ferească de nenorocire. De îndată, nu fără ironie, Krşna îşi exprimă mirarea, adică pe a noastră şi prin cuvinte muşcătoare trezeşte adevărata fire a lui Bhâma care, într-o a doua cuvântare, redevine cel pe care îl cunoaştem. Arjuna, ca întotdeauna, este mai nuanţat; el se pronunţă fără şovăire pentru ambasadă, însă previne orice critică sau zeflemea, declarând că, dacă Krşna este de părere să se înceapă războiul imediat, el este gata.