Georges Dumezil

Mai întâi, cum s-a văzut mai înainte, camuflajele pe care Nakula şi Sahadeva şi le iau la curtea regelui Virata sunt amândouă de nivelul vaisya, însă, la acest nivel, distincte: ei îşi împart cele două specii animale la care se reducea, în vremurile vedice, bogăţia crescătorilor: caii şi boii. Or, dacă, în imnuri, taţii lor, As'vinii, au fireşte a se ocupa de boi şi de cai şi dacă printre cei care se bucură de minunile lor se află atât o iapă schilodită căreia ei îi prind la loc un picior, cât şi o vacă stearpă pe care o fac să aibă iarăşi lapte, acestea nu sunt două specialităţi separate; şi într-un caz şi în celălalt, ei colaborează fără a putea fi deosebiţi.

Această distincţie este izbitoare, însă fără aplicare în afara cântului al patrulea, dincolo de anul petrecut sub deghizări. Alta, mai profundă, privind caracterele lor, reiese, dimpotrivă, dintr-un mare număr de pasaje răspândite prin tot poemul. Plecând de la ceea ce indică examenul atent al epitetelor, Wikander a formulat-o astfel24: Judecind numai după epitete şi presupunând că epitetele slnt tot atlt de importante pentru analiza gemenilor epici ca şi pentru analiza divinităţilor vedice – ceea ce rămâne de văzut – se ajunge deci la concluzia următoare: Epitetele care se referă la tinerelul chipeş şi la războinic se aplică în parte exclusiv lui Nakula (darsanâya, atiratha, sarvayuddhavistzrada etc), în parte lui Nakula şi gemenilor (yuddhadurmada rabhasah yuddhe), în parte gemenilor (riipasampannau, yasasvinau etc), dar niciodată lui Sahadeva singur.

Dimpotrivă, epitetele care 11 caracterizează pe Sahadeva, excluzându-l pe Nakula, se mişcă într-un domeniu semantic precis la care Nakula nu are acces; dacă însuşirea de docilitate şi disciplină le este comună, numeroasele adjective ce exprimă cuminţenia, deşteptăciunea, bunătatea şi pudoarea lui Sahadeva nu i se aplică niciodată, nici ele nici sinonimele lor, lui Nakula şi se întâlnesc încă şi mai puţin la dual pentru a caracteriza solidar perechea unită. Se întâlnesc în schimb unele din aceste calificative printre epitetele fie ale lui Yudhişţhira, fie ale lui Draupadî. Dacă, după acest recensământ al epitetelor, considerăm conţinutul textelor, remarcăm bineînţeles anumite episoade unde Nakula şi Sahadeva sunt prezentaţi ca echivalenţi, înainte de toate din punctul de vedere al disciplinei şi al ascultării (vinaya, sus'ruşă etc). Fiind astfel, ei au însărcinarea să întâmpine pe oaspeţii fraţilor Pândava, să aducă apă sau foc pentru fraţii mai mari care, în scenele de acest fel, găsesc cât se poate de firesc să se folosească de ei ca de nişte servitori. Dar, în cea mai mare parte a episoadelor în care ei apar, li se atribuie caractere şi îndeletniciri diferite.

Poate că în enumerările colective ale celor cinci Pândava apare cel mai net această distinc-

— ' nu sunt decât trei pasaje care îi prezintă drept echivalenţi (I, 1, 124; II, 69, 2448; XII, 2); 'n toate celelalte Nakula este opus, ca viteaz şi frumos, inteligentului şi piosului Sahadeva. Unul r111 Pasajele cele mai semnificative în această privinţă este scena finală a cărţii a XVII-a, în care toţi raţn mor pe rând la urcarea muntelui şi în care moartea fiecăruia este interpretată drept peeapsa pentru o varietate de hybris pe care au săvârşit-o în timpul vieţii lor: or, vina lui Nakula e de a fi pretins că este mai frumos decât toţi ceilalţi oameni (XVII, 2, 62), cea a lui Sahal'jV j *e a A pretins că este cel mai înţelept (prăjna, XVII, 2, 56). În cursul marii scene a jocuqe zaruri, Yudhişţhira în persoană îi caracterizează la fel pe cei doi gemeni: Nakula este un pe 01! Oac^e? Şi tânăr, cu ochii ca para focului, cu umeri de leu, cu braţe lungi (mahăbhuja) ', lume'0 Sahadeva, învaţă [pe alţii] dreptatea (dharma) şi este socotit un învăţat în această ci Astfel, Nakula se opune prin frumuseţea şi puterea sa lui Sahadeva, definit prin înţelepbijt a ^ dreptatea sa (mahăbhuja, cu braţe lungi, este un epitet tipic al lui Ar juna şi al lui ma. Cei doi Pândava războinici).

Nakula et Sahadeva' (vezi, mai sus, p. 45, n. 16); despre RV, I, 181, 4, vezi p. 79. Ibid., p. 72-74.

Această deosebire de natură – care, dacă ne gândim bine, se potriveşte; cu cea dintre îngrijitorul de cai şi bouar, caii interesând mai ales funcţiurăzboinică, pe kşatriya, iar cornutele mari, prin produsele lor de lapte, tiale cultului, interesând mai curând funcţiunea sacră, pe brahman – explin urzeala epică mai multe comportamente diferite ale lui Nakula şi ale lui ideva şi, de asemenea, afinitatea deosebită pe care o vădeşte cel dintâi; ru fraţii săi războinici, îndeosebi pentru Bhlma, iar al doilea pentru fratele 'regele cel drept', Yudhişţhira25.

În timpul pregătirilor pentru sacrificiul Calului (asvamedha, cartea a XlV-a), Yudhişţhira trage în sihăstrie şi încredinţează cârmuirea la trei din fraţii săi: Bhâma şi Nakula vor avea ere regatul (în calitate de puraguptau [apărători ai cetăţii]), în timp ce Sahadeva se va ocupaeburile dinăuntru (kutumbatantra): regăsim aici opoziţia dintre eroicul Nakula, care se asocu Bhâma şi mai paşnicul Sahadeva (XIV, 72).

Afinitatea dintre Bhâma şi Nakula, pe care o consemnasem deja în legătură cu epitetul maija, se manifestă şi într-altfel. Am spus mai sus că, în descrierile de lupte din cărţile VIcei doi gemeni nu se deosebesc, în mare, prin comportamentul lor, ei acţionează la fel cu Iţi luptători: folosesc tot felul de arme, arcul, spada, lancea, dar în mod specific, deosebitor, a; sunt adesea numiţi împreună, însă fără diferenţa care se observă în cărţile anterioare şi

; rioare. Există totuşi o trăsătură izbitoare: când fraţii Păndava sunt la greu şi trebuie să-şi ajutor unii altora, îi vedem apropiindu-se între ei pe Bhâma şi Nakula; ei luptă alături în, 13 şi în VIII, 84-85; de două ori Nakula, fiindu-i ucişi caii, se refugiază pe carul lui Bhâma

270, 15758; 84, 4298); a treia oară, Bhâma, al cărui car este sfărâmat, urcă pe cel al lui Na- (VII, 189, 8596). În chip simetric, se asociază Yudhişţhira şi Sahadeva: în mai multe rânduri iintâi se refugiază pe carul celui de al doilea (III, 270, 15730; VI, 705, 4011 -4012; VIII,

— 3208; IX, 22, 1154). O singură dată regele dă preferinţă carului lui Nakula (VI, 84,

)

7. SAHABEVA ŞI PRIMA FUNCŢIUNE.

De mai multe ori, în prezentări de diferenţiere fie între cei doi gemeni, fie re cei cinci fraţi, o notă de 'primă funcţiune' îl distinge astfel pe Sahadeva Nakula. Textul cel mai remarcabil în această privinţă, cum spune Wikander,

; ăseşte chiar la sfârşitul poemului, în cântul al XVII-lea (2). Împreună cu Draulî, cei cinci Păndava au plecat spre nordul depărtat: va fi ultima lor călătorie.

Îd pe când, Draupadî, apoi Sahadeva, apoi Nakula, apoi Arjuna, apoi Bhâma şi Yudhişţhira nu-i va mai reîntâlni decât pe lumea cealaltă. La fiecare iere, până la a sa proprie, Bhâma, înmărmurit, îl întreabă pe Yudhişţhira, ce ă atrăgea o atare pedeapsă. Yudhişţhira nu şovăie, el ştie, el explică. Vina Draupadî, soţia lor comună, este de a fi avut o preferinţă (pakşapăta, 52) itru Arjuna. Cea a lui Sahadeva este că a 'socotit întotdeauna că nu mai exisnimeni tot atât de deştept ca el' (ătmanah, sarsam prâjnam naişo 'manyata leana, 56). Cea a lui Nakula este că a crezut că nimeni nu-l egalează în frumue (rupena matsamo năsti kascid îţi, 62). Cea a lui Arjuna este că, după ce s-a dat că-i macină într-o zi pe toţi duşmanii, nu şi-a ţinut cuvântul (ekăhnâ daheyam vai satrun ity arjuno 'bravât na ca tat krtavăn eşa, 67) şi că, în trufia a dispreţuit pe toţi purtătorii de arc (avamene dhamurgrăhân cşa sarvăn, Când în sfârşit cade Bhâma, el are totuşi timp să-l întrebe iar pe fratele său i mare despre propria sa vină: 'Prea mare mâncău, i se răspunde, tu te lauzi vigoarea ta, fără să ţii seama de alţii' (atibhuktam ca bhavată prănena ca vithase anavekşya param, 71).

Este remarcabil că niciuna dintre aceste imputări nu trimite la un fapt; cis, identificabil, menţionat în corpul poemului: în nici o împrejurare Drau- Nakula et Sahadeva', p. 75.

Di n. a vădit o preferinţă accentuată pentru cel de al treilea Păndava; Nakula şi încă mai puţin Sahadeva, nu s-au lăudat niciodată cu nimic; Arjuna n-a fost un tniles gloriosus [soldat fanfaron]; cât despre lăcomia lui Bhâma – chiar dacă este într-adevăr bine cunoscută – ea nu era un viciu, ci o necesitate firească: fiind uriaş, el mânca mai mult decât ceilalţi, iar ceilalţi găseau cu totul natural să-i cedeze jumătate din toate merindele, împărţindu-şi cealaltă jumătate. Dar n-are importanţă. Faptul interesant este că, justificat sau nu, păcatul fiecăruia corespunde bine rangului său în structura trifuncţională, tipului care îi vine de la tatăl său divin (Nakula: frumuseţe; Arjuna: putere pe câmpul de bătaie; Bhâma: forţă musculară); or, cel al lui Sahadeva este un păcat de intelectual, prăjna.

În versiunile aberante ale Mahăbhăratei, caracterul intelectual al lui Sahadeva este şi mai mult (ba uneori exclusiv) pus în valoare cu specificări tehnice interesante. În povestirea persană a 'fiilor lui Pan', pe care Reinaud a încredinţat-o tiparului în Journal Asiatique din 184426 şi pe care A. Ludwig a comentat-o bine în 1896, se citeşte mai întâi, fără precizare (p. 159), în momentul naşterilor: 'Fiecare dintre cei cinci fraţi se deosebeşte printr-un talent aparte'. Mai departe (p. 163), aceste talente devin desăvârşite, graţie unor rugăciuni ale învăţătorilor lor: Pe atunci [adică la moartea tatălui lor – N. Tr.], copiii lui Pan [= Păndu] erau la o vârstă fragedă şi fiecare din ei fusese încredinţat unui om pios, însărcinat să-l crească şi să-l înveţe. Intre timp bărbaţii pioşi ziseră: Să-i ducem pe copii lui Pan la unchiul lor, Dhrita [= Dhrtarăsţra] '. Fiecare brahman îndreptă către Dumnezeu o rugăciune spre a obţine în favoarea elevului său ceea ce dorea acesta. Yudişt [= Yudhişţhira] ceruse o autoritate puternică şi o cârmuire tare; Bhâmaseva, o forţă impunătoare; Ardhuna [= Arjuna], o mare îndemânare la tragerea cu arcul; Nacula, o bravură şi o dibăcie la călărie aşa de mari, încât nimeni să nu-i poată face faţă: în sfârşit, Sahadeva, care umbla după înţelepciune şi care nu vorbea decât când era întrebat, cere ştiinţa stelelor şi cunoaşterea lucrurilor ascunse. În adevăr, cei cinci fraţi deveniră unici fiecaru în felul său. Toate aceste specificări sunt interesante. Cele mai nealterate sunt cea a puternicului luptător Bhâma şi a iscusitului arcaş Arjuna. Cât despre Nakula, care a trecut cu totul la funcţiunea războinică şi a cărui frumuseţe nu mai este amintită, afinitatea sa pentru cal este păstrată, însă orientată astfel: nu mai este nici îngrijitor de cai, nici veterinar, ci călăreţ tot atât cât şi Kastor în Grecia (şi îndeosebi la Roma, unde a devenit patron al casei equites [al cavalerilor]). Redus la puterea politică, Yudhişţhira pierde esenţialul – valoarea morală şi religioasă, superioritatea intelectuală – din definiţia sa, în timp ce Sahadeva adaugă acum la modestia sa tradiţională şi înţelepciunea şi tehnici ştiinţifice: astrologie, divinaţie.

^ Mahăbhârata colonelului de Polier, mai apropiată de vulgata, nu reţine insa, pentru a-l caracteriza pe Sahadeva, decât această ştiinţă specială, care îl tace să treacă înaintea gemenului său în enumerări. În mai multe rânduri, în lungul rezumat din Mythologie ies Indous, citim definiţii de diferenţiere între cei cinci fraţi. Aceasta, de exemplu, puţin timp după naşteri27: Fe atrt de iubiţi pe cât erau de temuţi, cei cinci fii ai lui Pan [= Păndu] erau fiinţe tot ue extraordinare prin calităţile lor rare, prin însuşirile cu care erau înzestraţi, cât şi prin miracolul naşterii lor. *

2. Fragments arabes ct persans relatifs a l'lnde', Journal Asiatique, 4' serie, t. IV, 1844, estet 40' 22l – 300. Fragmentul din 'Modjmei-Altevarykh' conţinând povestea fiilor lui Pan buch sV5 P' 158~169- El a fost comentat de A. lyudwig, Das Mahăbhârata als Epos und Rechtsgeschht zwn8sberichte der ksn. Bohmischen Gesellschaft der Wissenschaften. Classe fur Philosophie. Nis d Fhilolosie, 1896, §22: 'Das Mahăbhârata des Mujmil-ettawărikh', §24: 'Verhălt- „' M î, ' zu. Der Relation des Mujmil-ettawărikh', p. 66-70, 72-75; cf.p. 94. Mai s ytholosle des Indous, I, p. 533-534. Normalizez ortografia şi punctuaţia canonicei, vezi, Astfel, iubitorul qe adevăr Judister [= Yudhişţhira], cel întâi născut, capul spiţei Pandos Păndava], prin dreptatea sa, omenia sa şi toate calităţile care îl deosebesc, este cel mai bun re oameni.

Neînvinsul Bhim [= Bhâma], fratele născut după el, adaugă curajului şi vitejiei o forţă truca atât de uimitoare încât îl'ântrece în această privinţă pe Birmah [= Brahma] şi chiar pe daio [= Mahâdeva, giva].

Mai blând, mai simţitor, ' fără a fi mai puţin viteaz decât Bhim, neînvinsul Arjoon [= Arjupupilul, favoritul lui Chrisnen [= Krşna], se bucură pe drept cuvânt de renumele de cel mai iit arcaş al universului; nicicând Jbraţul său vajnic, călăuzit de puterea nevăzută a fiului Basdaio [= Vasudeva, tatăl lui Krşna], n-a tras o săgeată în deşert şi acest erou alătură jirilor războinice pe toate cele ale omului prietenos şi sensibil.

Mai puţin fermecător decât Arjuna, învăţatul Sşecdaio [- Sahadeva], fratele său mai mic însă cel mai luminat dintre muritori, cel mai ager şi cel mai instruit în cunoaşterea trecutua prezentului şi a viitorului.

Iar Nukul [= Nakula], ultimul dintre Pandos, întrece prin frumuseţe şi podoabe pe toţi ceioameni.

Acest caracter de învăţat al lui Sahadeva determină şi deghizarea sa la bea regelui din Bairutht [= Virata]. Îngrijirea bovinelor şi, ca urmare,: e simetrie cu Nakula au dispărut28:

Ei se duc la Bairuht, se înfăţişează Rajahului drept unii care au aparţinut Rajahului ister, a cărui nenorocire de pe atunci îi silea să caute de lucru şi-i cer favoarea de a intra; rviciul său; principele, primindu-i foarte bine, le încredinţează aceleaşi slujbe pe care ei suscă le avuseseră mai înainte. Judister devine sfetnicul său, Bhim mai mare peste bucătărie, ion, educatorul şi maestrul de arme al copiilor Rajahului; Sşecdaio, bibliotecarul său; iar caii rajdurile sunt puse sub conducerea lui Nukul.

Cele două divergenţe mai importante faţă de vulgata sunt deghizarea lui una, care nu mai este 'eunuc maestru de dans', ci maestru de arme; şi a lui Sahadeva, specialist în cărţi şi nu în vaci.

În momentul în care fraţii Păndava se prăpădesc, Mahăbhărata sanscrită, a ne amintim, consemna deja, pentru a găsi în ea motivul unui păcat, ţelepciunea' lui Sahadeva. Aşa face şi Mahăbhărata lui de Polier, însă păcaeste diferit, mai precis şi ţine de cunoaşterea supranaturală29.

Judister, mer gând în fruntea lor, i se vesteşte că Draupadî a căzut într-o prăpastie din care mărginesc drumul. Moartea ei mâhneşte adânc şi îi uluieşte pe Fandosi, care socoteau ijungă toţi împreună la Baikunt [=Vaikunţha, paradisul lui Vişnu], ţinta călătoriei lor. Însă ister le împărtăşeşte că Draupadî şi-a atras această năpastă prin preferinţa pe care a vădit-o tdeauna pentru Arjoon faţă de ceilalţi patru soţi ai ei. Câteva clipe mai târziu, Nukul are: aşi soartă ca şi ea; nenorocirea nu-l miră pe Judister, pentru că acel prinţ o datorează afecţipe care a purtat-o întotdeauna frumoasei sale făpturi, până într-atât, încât se temea de oboseşi primejdiile care puteau să-i vestejească farmecul. Cei patru fraţi îşi urmează drumul după ite două accidente, când Sşecdaio, care îi lăsase în neştiinţă pe Pandosi că aveau drept frate l născut pe Karen [= Karna], deşi prin întinsele sale cunoştinţe el pătrunsese acest secret, pedepsit pentru această tăinuire prin căderea şi moartea sa. Judister lămurea încă fraţilor pricina ei, când deodată Arjoon cade şi moare ca şi ceilalţi doi, drept pedeapsă că, după ce nise de la părinţii săi încuviinţare să viziteze Surg-utile [= svarga, raiul lui Indra] timp de I, el petrecuse acolo câteva luni, fără să-i pese de neliniştea mamei sale şi de poruncile care-l iernau. În sfârşit, Bhim îşi încheie şi el viaţa în prăpăstii pentru că a avut o părere prea bună jre sine.

Astfel, competenţa lui Sahadeva, pe măsură ce tradiţia evolua, a tins să reducă la ceea ce fusese la început doar un compartiment lateral. Gemen entat spre prima funcţiune, emul în acest sens al lui Yudhişţhira, răspund prin virtuţi umile la desăvârşirea morală a fratelui său mai mare, adăposoarecum sub ştiinţa şi vasta inteligenţă a acestuia – anexă cu siguranţă rţe veche a primei funcţiuni – Sahadeva şi-a făcut încetul cu încetul o: cialitate limitată, însă preţioasă: astrologia şi, în mod mai general, prin Mythologie des Indous, II, p. 46. Ibid., II, p. 152-154.

Iiloace care nu sunt precizate, dar care trebuia să fie înrudite cu astrologia, „moaşteiea trecutului, prezentului şi viitorului; într-un cuvânt, el a devenit un tehnician, maestru în tehnica sa, dar, cum se cuvine rangului său în lista f atilor Păndava, subaltern prin locul acestei tehnici în ansamblul aplicaţiilor teligenţeu 'Se vede că aceasta era o tendinţă firească a definiţiei sale: în 1 aoort cu prima funcţiune, el evoluează aşa cum, în raport cu cea de a doua, evoluat Nakula care, din îngrijitor la cai, a devenit călăreţ şi, pentru că La orientat către Bhâma, s-a definit pe scurt prin bravură.

— Devenind un Castor în-timpul în care gemenul său devenea un fel de pontifex minor.

Este remarcabil că cel puţin într-un colţ al lumii indo-iraniene teoria claselor sociale a ajuns să producă o configuraţie de acest gen. Avesta cunoaşte distribuirea oamenilor pe trei niveluri ierarhizate: preoţi, războinici, crescători-agricultori, cărora le sunt adăugaţi uneori, în poziţia a patra, meşteşugarii, însă mai multe texte medievale, sub cele două clase superioare ale preoţilor şi războinicilor, repartizează altfel masa activităţilor umane: ele îi reunesc pe meseriaşi şi pe crescătorii-agricultori în aceeaşi clasă, a patra şi ultima, iar rangul al treilea le este atribuit celor care s-ar putea numi 'mici intelectuali'. Iată în ce fel faimoasa scrisoare aprocrifă a lui Tansar către regele din Tabaristan defineşte diversele 'mădulare' ale corpului social30: Şi fiindcă scrii că Şâhanşâh-ul cere de la oameni profesarea unei îndeletniciri oarecare şi curtenia să ştii că, potrivit Religiei, oamenii sunt împărţiţi în patru clase. Acest lucru este însemnat şilănmritân multe pasaje în cărţile sfinte, într-un fel care face de prisos orice discuţie şi orice comentariu, orice împotrivire, orice tăgadă. Aceste clase sunt cunoscute sub numele celor patru 'mădulare'. Capul acestor mădulare este Padişahul. Primul mădular este Preoţimea şi aceasta se împarte, la rându-i, în mai multe categorii: judecători, preoţi, supraveghetori şi instruitori. Al doilea cuprinde pe războinici, care sunt împărţiţi ei înşişi în două clase, călăreţii şi pedestraşii; fiecare din aceste două clase îşi are rangul şi îndatoririle ei proprii. Al treilea mădular îi cuprinde pe scribi, împărţiţi şi ei în mai multe soiuri: scriitori, socotitori, redactori de judecăţi, de diplome, de contracte, biografi; medicii, poeţii şi astrologii intră şi ei în acest şir. Al patrulea mădular este alcătuit din oamenii de serviciu. Sub această denumire se cuprind comercianţii, cultivatorii, negustorii şi toate celelalte corporaţii de meserii.

Vedem că al treilea membru reuneşte aici subalterni şi auxiliari ai Preoţimii: tehnicieni ai tuturor formelor de redactări; învăţaţi ai câtorva specialităţi, medicina (care, încă din timpurile indo-iraniene era treaba Gemenilor divini), astrologia (care, în India, a ajuns până la urmă treaba lui Sahadeva), poezia (unele forme ale căreia, în cursul Indiei medievale, erau şi treaba unor suta, a vizitiilor).

Este probabil că această punere în valoare a scribilor şi a specialiştilor îiărunţi ai inteligenţei, sau cel puţin ai învăţăturii, deasupra poporului de rând ' 'oamenilor de serviciu', a fost operată de către scribii înşişi, întotdeauna prosperi în imperiile care s-au succedat pe pământul iranian. Putem crede la că în India evoluţia lui Sahadeva către aceste specialităţi a fost cel puţin ţvorizată prin înmulţirea astrologilor şi a celorlalţi cititori ai sorţii: ei vor fi Z^ut. Spre Propria lor imagine şi spre propriile lor ambiţii o evoluţie care Y HV mgr, rmen deiiniţia celui de-al doilea gemen ca 'frate într-ales al lui uciuişţhira', deci ca 'auxiliar al primei funcţiuni', dar care ar fi putut să se enteze într-alt fel. Aceasta nu este, bineînţeles, decât o ipoteză.

* III laq? ES Darmesteter. La lettre de Tansar au roi de Tabaristan', Journal Asiatique, 9” serie, dyiar'feH^- P' 517~518- Această scrisoare, care se găseşte în Tarâh-i Tabaristan a lui Ibn Isfanal Mahăhhn°Uă Iqba1, Teherau. 1320. P- 15-41), conţine un foarte scurt dar interesant rezumat Acta Ori, a, *eh V6zi' mai J°s' P- 114' n- 23= vezi SWikander, 'Tansar-nameh och Mahăbhărata', specimen*',? V XXX' 1966 [= M41anges Kaj Barr], p. 213-217 şi M. Grignaschi, 'Quelques îs ae litterature sassanide', Journal Asiatique, CCMV, 1966, p. 8-9 şi n. 32, p. 14.

8. GEMENII LA CEILALŢI INDO-EUROPENI rj L caz, în pofida solidarităţii lor aparte în grupul fraţilor, gemenii 1 gânt ideiitici. Prin aceasta, 'transpunerea' se îndepărtează de mitologia lupar se îndepărtează ea oare ca atare de adevăratul ei model, de mitocare ca-zul lui Văyu ne-a îndrumat deja s-o considerăm ca prevedică

1 păstfat^ m epoca vedică, în cercuri diferite de cele în care erau comimflurile? Am amintit deja vestigiul aproape unic al unei deosebiri care n Jfţgveda, strofa I, 181, 4 şi care îi opune (anyâh. Anyâh [unul. pe° cei doi gemeni, încărcându-l pe unul cu epitete amintind războiul şi tatea, declarându-l pe celălalt 'fiu al cerului' şi 'avut' şi este limpede eastă structură, oricare ar avea să fie interpretarea ei precisă, este de i sens cu cea pe care o expune Mahâbhărata: este limpede, de asemenea,

; e prea scurtă, prea izolată şi totodată prea obscură, pentru a fi produs igură ampla şi constanta structură epică Este mai probabil că ea este, Veda, o aluzie excepţională la o doctrină pe care poeţii nu voiau s-o

: ze dar care exista în vremea lor şi pe care ei o cunoşteau; este deci bil că stadiul vedic al teologiei As'vinilor rezultă dintr-o reformă îndreptată

5pre identificarea strânsă a două fiinţe divine între care credinţa ambii practica altor cercuri sociale decât cel al preoţilor, făcea în mod normal sebire.

— Tocmai cea pe care a preluat-o şi a transpus-o epopeea. Această î este sprijinită de faptul că pretutindeni aiurea, în lumea indo-europeană, primul rând în Iran, gemenii, deşi uniţi în chipul cel mai strâns, au sisic specialităţi şi uneori şi destine diferite, complementare, ba chiar opuse.

Castor este specialist în cai şi care; chiar dacă Polydeukes nu alătură mltli hipic al fratelui său nici vreo însuşire de bouar, nici înzestrări sau ri de primă funcţiune, cel puţin nu îl şi împărtăşeşte: arta sa proprie în pumni – Tttâ, îy”86ţ; în plus, singura dată când nişte vaci au un l viaţa perechii, Polydeukes triumfă, iar Kastor e înfrânt32. În Scandinaleşi ei nu sunt gemeni, ci tată şi fiu, s-a arătat că Njordr şi Freyr admi-

: ază între zei a 'treia funcţiune', în strânsă solidaritate; ei au aproape îşi griji, însă ruptura există: Njordr domneşte asupra navigaţiei, asupra rţului şi bogăţiilor maritime33, în vreme ce Freyr este exclusiv terestru; milt, fără ca vreo definiţie doctrinală să fie dată undeva, nu putem decât ata că numai vacile intervin în cultul lui Nerthus descris de Tacit, ca folclorul marin recent legat de 'Nor' şi de semenii săi34, pe când animalul iredilecţie al lui Freyr este calul35 şi, în transpunerea romanescă a lui Grammaticus, 'Frotho III', imul din eroii făuriţi după acest zeu36, aşa Hadingus este după Njordr, moare lovit de cornul unei 'vaci marine'37.

1 Este remarcabil că autorii imnurilor s-au dezinteresat în acelaşi timp de teologia de diferena zeilor suverani Mitra şi Varuna. 12 Ps.

— Apolodor, Biblioteca, III, îi, 2. „La Saga de Hadingus, 1953, p. 24-25.

94 Tacit, Germania, 40, 3; 'Njordr, Nerthus et le folklore scandinave des genies de la mer', vue de l'histoire des religions, CXI/VII, 1955, p. 210 – 226.

35 Helge Rosen, 'Freykult och Djurkult', Fomvannen, VIII, 1913, p. 213-244 (relativ puţine iri cu bovinele, p. 238; legături considerabile cu caii, p. 221: caii sacri la templul lui brând-; Hrafnkels saga Freysgoâla; Freysfaxi.); E. O. G. Turville Petre, Myth and Religion în 'orth, 1964, p. 325 şi p. 168 (bibliografie: A. şi K. Liestol). Nici o legătură nu există între tr şi cal.