Georges Dumezil

Prin dreptul naşterii sale, Yudhiştira este regele şi din capul locului şeful fraţiloi săi; şi aceasta atât în vremurile fericite cât şi în cele de încercări. În cântul al II-lea, în timpul primei sale domnii efemere, atunci când îşi pregăteşte De ex., I, 34, 6, la vocativ, s'ubhas pati, 'stăpâni ai frumuseţii'. * 'Pândavasagan.', p. 32-33 (= JMQ, IV, p. 44).

Îsacrarea regală (ÎI, 23), el trimite pe fiecare din fraţii săi să supună unul din sărituri iar el însuşi rămâne în palatul său, înconjurat de cete de prieteni, io extremă maiestate regală', faramayă la şmyă (993). În cântul ai II-lea, în îpul exilului, el îi trimite pe fraţii săi, cu toată repulsia lor, să-i salveze pe verii cei răi pe care nişte Gandharva i-au capturat, însă nu ia parte la expediţie; uşi el e'ste cel care, la sfârşit, dispune în chip suveran de prizonieri: el le redă îrtatea şi îi lasă să plece. Căci regalitatea sa, poruncile sale n-au niciodată nimic înic, capricios sau imoral; el este un dharmarâja, un rege după dharma.

Însă dharma epic nu este acel rţâ vedic de care l.

— Am apropiat în primă aproxiţie şi nici idealul, tipurile epice ale omului sfinţit nu se reduc la preotul, regele din timpurile arhaice. De unde, la Yudhişthira, o tensiune continuă între ia idealuri: pe de o parte, îndeplinirea riguroasă a datoriei sale de kşatriya oronat şi de 'rege moral'; pe de alta, renunţarea sub toate formele sale la torie, la tron, la viaţa publică. Nu numai o dată îl vedem aspirând la viaţa de itnic, cu mult înainte de a fi ajuns la vârsta la care ea devine recomandabilă: nu-i place războiul în care, tehnic vorbind, se arată a fi de-abia mulţumitor.

Trebuie să uităm că, spre a-l zămisli, Dharma s-a înfăţişat Ini Kuntî 'sub o iţişare yoga', yogamurtidharah (4763): Yudhişthira are yoga în sânge.

I, a modul mai general, el este caracterizat prin cel mai înalt grad de tute şi de inteligenţă; dă mereu dovadă şi de una şi de cealaltă, iar ambele t recunoscute de către celelalte personaje. Va fi de ajuns un episod ca să te ce faimă de lealitate îşi dobândise şi ce chin a fost pentru el o singură ă în viaţă, de a fi silit să se situeze la hotarul nelămurit şi subtil care deşte uneori adevărul de minciună (VII, 190-192, 8694-889^).

În a cincisprezecea zi a bătăliei, fraţii Păndava pierd nădejdea de a pune ăt isprăvilor vitejeşti ale generalisimului duşman, Drona, fostul lor pretor. Drona, cum a anunţat-o el însuşi, nu poate fi învins decât dacă reanunţă se apere şi nu va renunţa să se apere decât dacă va afla, în condiţii care nu ăduie îndoiala, o ştire deosebit de întristătoare. Atunci Dhrşţadyumna, fiul Drupada, duşmanul lui înverşunat şi generalisimul fraţilor Păndava, se desluieşte lui Krşna. Iată viclenia, de o moralitate discutabilă, pe care o îmagiză atunci întruparea lui Vişnu. Fiul lui Drona se numeşte As'vatthaman; fi de ajuns să se vestească tatălui, cu o garanţie incontestabilă de veracitate, ea falsă a morţii acestui fiu. Nobilul Arjuna refuză, ceilalţi 'Păndava minori' nesc. Dar ce va face Yudhişthira? O astfel de minciună repugnă firii sale otuşi, în temeiul acestei firi înseşi, el este singurul al cărui cuvânt^ îl va crede na. Fraţii Păndava încearcă să atenueze minciuna prefăcând-o într-o tiţelegere. Bhâma omoară un elefant cu acelaşi nume ca al fiului lui Drona, ^atthăman şi revine pe câmpul de bătaie strigându-i lui Drona: 'As'vatthaman iurit!'. Tulburat, Drona nu este convins şi îşi continuă isprăvile. El se aprode Yudhişthira şi-l întreabă: 'Este adevărat?'. Krşna, Bhâma îl conjură dharmară.ja să-şi salveze armata, confirmând vestea. Atunci el cedează pe tătate şi, răspicat, spune că într-adevăr As'vatthaman a murit, adăugind, neluşit, cuvântul 'elefant'. Efectul este imediat: în culmea îndurerări, Drona va întârzia să se lase pradă loviturilor lui Dhrşţadyumna. Aceasta este singuinprejurare în care Yudhişthira a păcătuit împotriva adevărului. De altfel, ste pedepsit pe loc pentru asta. Până atunci, printr-un privilegiu de care se ură şi alţi regi eminamente virtuoşi din legenda indiană şi iraniană, el circula carul de luptă fără să atingă pământul; nu foarte pe sus, nu în plin văzduh icel Jemsâd din Săhnămeh, ci la patru degete de la sol, ceea ce este deja onoil. După această jumătate de minciună (minciuna este şi păcatul lui Yimaaăld), el pierde acest dar şi caii săi calcă pământul ca şi ai celorlalţi eroi.

Cât priveşte inteligenţa lui Yudhişţhira, ea nu se manifestă numai prin înţelepciunea părerilor sale, ea se vădeşte în adevărate examene, cu susţinerea cărora – socotindu-le drept cea mai mare plăcere a cititorului instruit – autorii poemului însărcinează din timp în timp pe câte un zeu sau pe câte un om priceput.

Printre mijloacele pe care le imaginează Duryodhana ca să scape de verii săi, cu mult înainte de partida fatală de zaruri, cel mai primejdios este cu siguranţă incendiul 'casei de lac' (I, 146-151, 5635-5926). El obţine ca tatăl său, nevolnicul Dhrtarăşţra, să-i surghiunească pe fraţii Păndava; la Văranăvata, locul. Acestui exil, a pus să se clădească o casă cu înfăţişare luxoasă, dar din materiale foarte inflamabile, din jatu (lac, răşină; este primul element al latinului bitumen); într-o noapte, un trimis al lui Duryodhana îi va da foc şi fraţii Păndava vor pieri în vâlvătăi. În fapt, ei nu se vor prăpădi: preveniţi de primejdie, ei pregătesc încă de la sosirea lor o subterană, care va avea darul să-i scape în noaptea fatală. Prin Vidura a aflat Yudhişţhira tot ceea ce trebuia să ştie, însă Vidura – deşi erau între patru ochi – nu i-a vorbit pe şleau: el a recitat şase sloka enigmatice (5754-59) în care nouă ne-ar fi anevoios să citim planul vărului cel rău; înecată în consideraţii asupra artei de a se proteja, indicaţia cea mai precisă este aceasta (5756): Trăieşte cel care se păzeşte zicându-şi: 'Nimicitorul mărăcinilor şi distrugătorul frigului nu poate să-i ardă pe locuitorii gropilor din marele hăţiş'10.

Totuşi, de îndată ce a sfârşit de vorbit, Yudhişţhira îi răspunde cu un cuvânt: 'ânţeles!'. Şi urmarea arată că, de fapt, el a ştiut să traducă 'groapă' prin 'subterană'.

În timpul celuilalt exil, exilul al doilea din cântul al treilea, Yudhişţhira îşi salvează iar fraţii prin răspunsurile sale bune.

În ciuda puterii sale, Bhâma a fost prins în încleştare de un şarpe şi nu se mai poate desface. B drept, este vorba de un şarpe puţin obişnuit: este un rege, fostul înţelept Nahuşa, căruia trufia şi lipsa de măsură i-au adus odinioară această preschimbare. Yudhişţhira apare. Şarpele primeşte să desfacă strânsoarea dacă noul venit poate să răspundă la toate întrebările sale. Urmează un lung examen de teologie pe care Yudhişţhira îl trece fără greşeală. Drept consecinţă este salvat nu numai Bhâma, ci şi Nahuşa, căci blestemul care îl lovise aştepta doar o astfel de împrejurare pentru a fi desfăcut (III, 178-181, 12391 – -12533).

Altă dată, cei patru fraţi Păndava mai tineri, Nakula, apoi Sahadeva, apoi Arjuna şi la urmă şi Bhâma s-au prăbuşit fără suflare lângă un izvor, pentru că au băut fără să asculte prevenirea unui 'glas fără trup' care le spunea: 'Nu te purta uşuratic (mă tata săhasam kărşih, dobândeşte mai întâi îngăduinţa mea răspunzându-mi la întrebări şi pe urmă ia apă şi bea „ Yudhişţhira soseşte ultimul. Bl dă ascultare îndemnului şi iese învingător dintr-o probă teoretică de metafizică şi de morală, urmată de o curioasă aplicare practică. Atunci află el că vocea este a lui Dharma, tatăl său, care, din consideraţie pentru cel inteligent, redă viaţa celor patru fără minte (III, 311-313, 17251 – 17445).

Măiestria la jocul de zaruri, în ciuda aparenţelor, ţine şi ea de inteligenţa sau cel puţin de intuiţia sa, superioară celei normale la oameni. Într-o notă la a sa Legende de Nala et le Damayantî (Nala este un alt minunat jucător de zaruri), Sylvain Levi a amintit cum se desfăşura în vechime acest joc de noroc: 'Trebuie înlăturată ideea cuburilor noastre cu şase feţe şi cu şase combina-

10, kaksaghnah s'is'iraghnas ca mahăkakşe bilaukasah na daked Ui cătmanam yo raksali jivati le puncte. Baza cea mai veche a jocului este o combinaţie de numai patermeni: kali, 1, dvăpara, 2, tretă, 3, kzta, 4. Primele zaruri sunt nişte jle nuci, nucile de vibhâtaka, arborele pe care s-a refugiat Kalî când a tresă-l părăsească pe Nala; se pare că fiecare jucător arunca pe rând câte jumn de nuci luate din grămadă; totalul se împărţea la patru. Un multiplu Datru dădea lovitura perfectă (kfta); cu trei, doi sau unu peste necesar, tura era destul de bună, mediocră sau rea. Bl ev al regelui J? Tupama, care ştie umere dintr-o ochire frunzele şi fructele unui pom, Nala poate socoti cu uşui dintr-o ochire numărul de nuci, sau de zaruri, pe care le apucă'. I^a fel, ormele cele mai vechi ale jocului în care în mod normal excelează şi în este înfrânt prin înşelăciune Yudhişţhira, acest dar de apreciere instantanee uia să-i întemeieze superioritatea. Cei 'deştepţi' din folclor sunt deseori aseea calculatori.

Fiul lui Văyu, Bhâma (numit şi Bhlmasena), operează cel mai adesea cu măa, aşa cum face – a remarcat-o Wikander – şi avesticul Karasăspa, ataşat lui Văyu. Sau luptă fără arc, fără car şi fără armură, doar cu puterea elor sale.

Un colos, dar tot atât de iute ca uraganul, el îşi salvează fraţii şi mama în lentul incendiului 'casei de lac' (I, 148, 5839-5840): El o puse pe mama sa să i se urce pe umeri, gemenii pe şolduri, pe cei doi Părtha* (=Yu lira şi Arjuna) îi luă în braţe şi, frângând copacii cu pieptul, despicând pământul sub picioare iul Pintece-de-Lup alergă cu iuţeală vântului (sa jagămăsu tejasvî vătaramhă vrkodarah).

Reversul acestui privilegiu este o neplăcută brutalitate, o minte cu vederea,: ă, o mare greutate de a-şi stăpâni ieşirile de mânie şi de a-şi depăşi resenntele11. Când fratele mai mare şi şeful său Yudhişţhira a pierdut totul la l de zaruri, el vrea să-i pună pe foc membrele vinovate, mâinile (ÎI, 66, 2256). Împul de bătaie, pentru a-i veni de hac lui Durydhana, el recurge la o 'loră sub centură', apoi dă un picior în capul adversarului doborât (IX, 59,

— 3295), ceea ce îi aduce un blam solemn din partea lui Yudhişţhira. I, a tul conflictului şi lungă vreme după aceea, pe când ceilalţi patru fraţi l-au ierde unchiul lor Dhrtarăştra, el singur se va încăpăţâna în duşmănie, contrid astfel la hotărârea pe care o ia bătrânul principe de a se retrage în pădure, 1, 27; 3, 60-75). Da-a lungul întregului poem, Yudhişţhira şi Arjuna fac i ei cu schimbul în scopul de a-l înfrâna, de a-l dojeni: este în zadar, căci el: găseşte neschimbat la cel dintâi prilej. În două rânduri, în timpul exilului idure (III, 151-155, 11346-11423; 160, 11677-11688), el se dedă la un arat dezmăţ de cruzime gratuită împotriva nefericitelor genii care păzesc miile zeului Kubera şi dezlănţuie astfel în natură mari furtuni, prin care. Săi sunt înştiinţaţi din depărtare; Yudhişţhira îi cere cu asprime să n-o i la capăt. Această ambiguitate a fiului lui Văyu care îl duce, deşi credincios are chemării sale de erou 'bun', la comportări aproape demoniace, reamincă Iranul a dedublat personajul lui Văyu: el este singurul fost zeu care a zat, sub acelaşi nume, un yazata creaţiei celei bune şi un daeva celei rele. Ivikander a observat, de asemenea, că, spre deosebire de Arjuna pe care: ul în dragoste îl apropie de femei onorabile, Bhâma se împreunează cu metonimie pentru fraţii născuţi din Kintî şi în special pentru Arjuna.

1 Trupul uriaş şi caracterul ambiguu al lui Vâyuinia-iranian care transpare prin Bhâma explică luat în osetă de uasjug (*uayuka): uriaş', vezi, Notns mythiques indo-iraniens dans le re des Ossetes', Journal Asiatique, CCXMV, 1956, (oss. Uaejitg, umjyg, uriaş'), p. 349-352, Itând etimologia propusă de V. I. Abaev, BtimologiLeskie zametki, 2. Osetinskoe waejygjwaeân Trudy Instituta Jazykonanija Akad. Nauk S. S. S. R., VI, 1956, p. 450 – 457.

Rakşasî, Hidimba şi îi face un fiu (minunat, de altfel), tot aşa cum Kargsăspa se lasă sedus de un demon femelă, o pairika12.

Tot în cursul exilului şi de două ori (III, 33-36, 1265-1430; 52, 2037- 2051), el susţine contra lui Yudhişţhira o dispută care lămureşte bine, prin contrast, 'cele două caractere: sub formă de reproşuri vehemente el opune concepţia sa despre acţiune celei a lui dharmarăja, a 'regelui după dreptate' care este fratele său. Reduse la esenţial, tezele lor sunt acestea: Bhâma: 1. Când ai la dispoziţie puterea spre a-ţi restabili dreptul, datoria ta este să te slujeşti de ea; bărbatul puternic poartă războiul cu tărie (1332); 2. Trebuie să te grăbeşti, timpul nu-i aparţine omului, 'ânainte de a muri, cel puţin, domneşte!' (1381).

Yudhişţhira: 1. Datoria trece înaintea interesului individual, iar datoria ta este să te desăvârşeşti slujindu-te de învăţămintele nenorocirilor tale, distrugând în tine duşmănia cu florile şi fructele ei cu tot (1373); 2. Înţelepciunea constă în aşteptare, căci semănătorul aşteaptă ca grânele să se coacă (1372). Fireşte, Yudhişţhira este cel care are ultimul cuvânt: umilit, în culmea mâniei, Bhâma tremură şi tace13.

Ca războinic, Arjuna se deosebeşte de Bhâma. Moralmente, cum s-a văzut, dar şi tehnic: el nu este luptătorul gol, ci luptătorul acoperit (platoşă, cămaşă de zale) şi înarmat, 'supraânarmat', cum se spune astăzi: el dispune de unul din marile arcuri ale epopeii, Găndâva şi, până la bătălie, o mare parte din activitatea sa este îndreptată spre obţinerea de la oameni şi de la zei a unor proiectile extraordinare, împreună cu modul lor de utilizare. El nu este nici – ca Bhâma – un luptător solitar, 'avangarda' (I, 138, 5468: senăgraga, 'cel care păşeşte în fruntea armatei'), caracter pe care Bhâma îl are, fără îndoială, de la tatăl său, Văyu, care, printre zei, este un 'zeu dintâi' care le deschide celorlalţi calea14; Arjuna este, ca atare, luptătorul încadrat în armată. El întruchipează în puritatea şi complexitatea sa, idealul kşatriya, în care se împacă forţa (la care aproape că se reduce Bhâma) şi respectul pentru dharma, pentru toate formele de dharma: în primul rând pentru acela al castei sale – vama – despre care dă, între altele o sută, un frumos exemplu în cântul al paisprezecelea, obligându-l pe fiul său, regele din Manipur, să se opună trecerii, pe pământurile sale, a Calului jertfei asvamedha şi în consecinţă să se bată cu el, cu tatăl său (79- 81, 2302-2426); pentru dharma, morală generală, de asemenea, pe care refuză să o încalce, de exemplu, când Krşna plăsmuieşte minciuna care va permite să fie ucis Drona15.

În ce-i priveşte pe gemenii Nakula şi Sahadeva, aceia din cei cinci fraţi despre care se vorbeşte cel mai rar, ei sunt bine caracterizaţi în esenţa lor comună prin epitetele care le sunt aplicate la numărul dual şi care au două orientări: Este vorba mai întâi, spune Wikander15, de termeni care subliniază asemănarea lor cu Asvinii, îndeosebi în privinţa frumuseţii şi a, strălucirii'; ei sunt 'ânzestraţi cu frumuseţe' (rupasampannau, I, 63, 2445), de o frumuseţe fără pereche pe pământ' (rupenăpratibhau bhuvi, I, 67, 2746 = 124, 4851), 'luminoşi' (yas'asvinau, V, 740, 4791), 'âncântând sufletul tuturor fiinţelor' (sarvabhtitamanoharau, I, 67, 2747). ^ Alţii pun în valoare docilitatea şi serviabilitatea lor: ei sunt 'ascultători laţă de maestrul lor' (guruvartinau, III, 779, 12432; XV, 77, 481, gurususrusane ratau, I, 63,

12 'Pandavasagan.', p. 34 (= JMQ, IV, p. 46).

13 JMQ, IV, p. 66.

14 JMQ, IV, p. 63 – 65; despre 'Văyu dintâi', vezi Tarpeia, 1947, p, 66-76.

15 Vezi, n: ai sus, p. 42-43.

16 'Nakula et Sahadeva', în Orientalia Suecana, VI, 1957 (apărut în 1958), p. 66-96.

3. FRAŢII PĂNDAVA IN GRUP.

Astfel, de la început până la sfârşit, fiecare din fraţii Păndava îşi păstrează ilustrează 'tipul' anunţat la naşterea sa. Avem de înregistrat o singură: epţie: la război, cum toţi sunt, deopotrivă, kşatriya, cei cinci fraţi luptă, iar beţia luptei fiecăruia i se întâmplă să săvârşească isprăvi nemaipomenite, apară drept un mare războinic: este un efect firesc al teniei. Dar chiar şi i, indicii fugare restabilesc adesea o anumită ierarhie. Astfel, în cântul al pălea, patru din fraţii Păndava – Arjuna singur lipseşte – reiau pe seama bătălia pe care a pierdut-o gazda lor, regele Virata şi o câştigă; ei ucid atâduşmani cât poate fiecare, dar nu toţi au aceeaşi putere; iată tabloul lor vânătoare (IV, 33, 1099-1100): Yudhişţhira, fiul lui Kuntî, ucise acolo o mie de războinici, iar Bhâma îi făcu pe şapte miiadă lumea lui Yama*. Nakula, sub săgeţile sale, ucise şapte sute de eroi şi slăvitul Sahadeva sute, la porunca lui Yudhişţhira.

Războinicul Bhâma vine deci în frunte; regele Yudhişţhira îl urmează de arte, pentru onoare; cât îl priveşte pe gemeni, ei rămân smeriţi în urmă. Se vedea mai departe că relativa puţinătate a bilanţului lui Sahadeva în raport cel al gemenului său răspunde şi unei trăsături a firii sale.

De altfel, pasajele, destul de numeroase, în care poeţii au vrut să-i înfă-: ze pe fraţii Păndava împreună, specificând însă conduita fiecăruia, sunt cele le se măsoară cei mai bine cât de fideli sunt ei definiţiilor lor, tipurilor tar lor. Vom întâlni mai multe în analizele noastre. Iată doar două, unul abstract chematic, celălalt bogat şi colorat. Încă din 'catalogul părţilor' pus în fruncărţii întâi, un nimerit cuvânt scoate în evidenţă virtuţile caracteristice ale ăruia din cei cinci eroi (124-125): Supuşii erau fermecaţi de puritatea (saucena) lui Yudhişţhira, de fermitatea (dhrtyă) lui nasena, de vitejia (vikramena) lui Arjuna,. De disciplina (vinayena) gemenilor.

Da sfârşitul cântului al doilea, după a doua partidă de zaruri, fraţii Păndava ăsesc palatul plecând în surghiun. Atitudinile, gesturile fiecăruia vădesc filor aparte (ÎI, 78, 2632-2625, 2631-2636): Yudhişţhira înaintează, acoperindu-şi faţa cu veşmântul (vastrena samvftya kham). De ce? 'Ca să nu ard lumea, îşi zice el, privind-o cu un ochi înfricoşă- (nâham janam nirdaheyam dfştvă ghorena cakşuşă)!'.

Bhimă îşi priveşte braţele puternice (băhu visălau sampasyan) şi îşi zice: i am seamăn pentru puterea braţelor (bahvor bale năsti samo mama) „; el arată braţele, fălos de puterea lor, dorind să facă împotriva duşmanilor o: ă pe măsura puterii adevărate a braţelor sale (băhu vidarsayan. Băhunnadarpitahjcikirşan karma satrubhyo băhudravyănurupatah).

Arjuna îl urmează pe Yudhişţhira, împrăştiind pietricele, ca prefigurare a lor de săgeţi pe care le va trage în duşmani (sikată vapan.; asaktăh tăs tasya yathă samprati bhâratajasaktam saravarşăni tathă mikşyati satruşu).

Nakula, cel mai frumos dintre oameni şi-a zis: 'Să nu atrag inima femeilor Irumul meu (năham manămsy ădadeyam mărge strinăm) „. De aceea şi-a aerit toate membrele cu praf (pămsupaliptasarvăngah). Sahadeva şi-a mânjit, el, faţa (mukham ălipya) dintr-o pricină oarecum diferită, dar care bate şi în aceeaşi direcţie: el se face de nerecunoscut, adică, dat fiind că este ios, se desfigurează: 'Nimeni astăzi să nu-mi recunoască faţa (na tne id vijaniyăn mukham adya)!'.

* i/umea cealaltă, Infernul.

Astfel, de la ăharmarăja, dotat cu o forţă mistică de o putere la fel de mare ca cea a asceţilor, pmă la frumoşii fraţi mezini, trecând prin hercule şi prin arcaş, cei cinci fraţi dau despre ei înşişi imaginile aşteptate. În acelaşi sens, vom 'nota că numai cei doi războinici, Bhima şi Arjuna, sunt agresivi, pregătesc deja răzbunarea; sfântul rege şi bunii gemeni au dimpotrivă, grijă de ceilalţi ei vor să evite altora neplăcerea sau dezamăgirea care riscă să ia naştere' prin firea lor.

4. FRAŢII PĂNDAVA ŞI CLASELE SOCIALE.

Tot ce am observat, în ordine dispersată sau în mod diferenţiat, în conduitele celor cinci fraţi, arată conformitatea continuă a fiecăruia cu una din cele trei funcţiuni fundamentale, a căror armonie asigură viaţa normală, fericită a unei societăţi. Nimic, în schimb, nu se referă acolo la cele trei clase sociale la cele trei vama (caste) în care India a întruchipat foarte devreme aceste trei funcţiuni, înăsprindu-le diferenţierea: brahmani, kşatriya, vaisya.

— Preoţi războinici, crescători de animale-agricultori.

Se pare că, încă din timpurile vedice – de fapt deja din cele indo-iraniene (însă în chip mai elastic, ca un model ideal mai degrabă decât ca armătura reală a corpului social)-această idee simplă, de a deosebi şi corela, mai jos faţă de nivelul regelui, câte un grup de oameni specializaţi în câte una din cele trei funcţiuni, a fost luată în considerare favorabil şi ilustrată deja, în parte, cu nume tehnice. În această privinţă, pasajul cel mai importat din Rgveăa este un terţet de strofe dintr-un imn adresat Asvinilor (VIII, 35, 16-18)17. Trei rugăciuni simetrice sunt înălţate acolo către aceste zeităţi:

16. Favorizaţi brdhman-nl, favorizaţi rugăciunile (sau gândurile pioase, dhiyah).

17. Favorizaţi kşatrd-ul, favorizaţi-i pe bărbaţi (, uiros'*: nm) abcdefghijklmnopqrstuvwxyzşţăââ.

18. Favorizaţi vacile (dhenilh), favorizaţi obştile de crescători de vite (visah).

Astfel apropiaţi, brahman şi kşatră, ambele la genul neutru, desemnează cu siguranţă principiile celor două funcţiuni superioare, cea sacră şi cea războinică; şi dacă pluralul visah înseamnă obştile, acelaşi cuvânt, la singular, desemnează şi principiul funcţiunii 'producătoare'; numele clasice ale varna-lor derivă, de altfel, din aceste trei substantive: brahmana, kşatriya, vaisya. Or se vede că, în aceste strofe, funcţiunile, în afară de prima, sunt caracterizate totodată prin principiul lor abstract (kşatrâ) sau materia lor (vacile) şi prin grupurile de oameni care le asigură (, uiri'; obştile). Paralelele iraniene şi nu numai cea avestică, ne fac să credem că acest tip de formulare, această corespondenţă explicită între funcţiuni şi, agenţi' sunt fapte vechi. Nu ar fi deci cu putinţă, „ priori, ca echipa fraţilor Păndava, atât de clar distribuită pe funcţiuni, să-şi fi extins afinităţile diferenţiale la cele trei categorii de oameni, din care India a făcut grupuri endogame, iremediabil rigide. Însă la aceasta se opunea o împrejurare: aceşti Păndava sunt fraţi, iar familia lor aparţine clasei kşatriya; iar. Rşvendicările lor, ca şi în actele prin care le susţin, ei sunt nişte kşatriya tipici; sunt angajaţi cu toţii în imensa bătălie care se desfăşoară de-a lungul cânturilor VI-IX. Desigur, cum am văzut, lui Yudhişthira nu-i place războiul, el race tot ce poate ca să-l evite şi, pe teren, nu este cel mai strălucit dintre răz- „Y, ezi articolul din 1961, citat mai sus (p. 36), p. 274-278. Ved. Dhi înseamnă etimologic. Viziune (J. Gonda), însă este puţin probabil ca aceasta să fie şi mai apoi valoarea curentă a cuvântului în Rgveda.

* Autorul pune în paralel numele latin al 'bărbatului' în putere, pentru a suplini carenţa termenilor moderni, care poartă doar semnificaţia masculinităţii şi a statului marital (fr. homme) aici. Însă atunci când Krşna, care parcă ar fi conştiinţa vie a tuturor acesbărbaţi, îi reaminteşte cu ardoare datoria lui de kşatriya şi anume de kşa – „-rege, el i se conformează; în pofida gustului său profund pentru sihăstria ilă, în ciuda şovăielilor, el nu renunţă nici la drepturile sale înaintea unei untări care îi face silă, nici la tron, mai ales după o biruinţă plătită cu atât multe nenorociri. I, a celălalt capăt al listei, cei doi gemeni nu scapă nici ei de tinul lor de kşatriya. Pe scurt, cu toate deosebirile lor, niciunul nu trece vederea, niciunul nu respinge statutul uniform al familiei lor.

Privind-o însă de aproape, organizarea internă a grupului aminteşte prinp trăsătură importantă structura castelor-vama. În Brahmana, solidaritatea nsă a primelor două vama în opoziţie cu a treia este un loc comun: brahnul şi kşatriya sunt 'cele două puteri', ubke vlrye, a căror înţelegere este profiilă, necesară amândurora. Tratatele care enunţă îndatoririle castelor-vama: unanime; când, după ce le-au definit pe cele ale brahmanilor şi ale kşatriya un conţinut pozitiv şi bogat, ajung la vaisya, esenţialul este cuprins într-o: ă: vaisya trebuie să-i cinstească şi să-i servească pe brahmani şi pe kşaa. Or, în epopee, * separaţia nu este mai puţin precisă între gemeni şi fraţii mai mari. Mai întâi prin sânge: cele două grupuri nu apar ca fraţi decât mulată numelui presupusului lor tată comun; nu numai taţii lor adevăraţi, L mamele lor sunt diferite. Apoi, una din însuşirile care le este cel mai adesea buită este aceea de a fi resepctuoşii şi modeştii slujitori ai fraţilor lor. Fabulaţia epică, această aşezare statornică este înţeleasă drept comportarea mala a unor mezini bine crescuţi faţă de fraţii lor mai mari, gemenii fiind nu nai ultimii născuţi, ci şi nişte 'fragezi', nişte 'tineri'; în realitate, poprea cuprinde aici o incoerenţă, căci naşterile s-au succedat prea repede tru ca diferenţa vârstelor să justifice pe deplin această situaţie; si, mai, dacă Bhâma şi Arjuna arată şi ei respect faţă de Yudhişţhira pentru că el: cel mai în vârstă dintre toţi, acest respect le lasă o anumită libertate, apoi oaste anumite eclipse ce nu se observă în cazul gemenilor. Este deci proil că smerenia şi disponibilitatea acestora are o altă origine, sau, cel puţin, cauzalitatea secundă, romanescă a intrigii epice se ascunde şi de astă dată mzalitate primă, o necesitate dată de o transpoziţie. Dar această necesitate, 1 se vede, rezultă mai curând din considerarea castelor-vama umane, decât funcţiunile abstracte pe care se întemeiază aceste vama: în afara acestei cari la diviziunile sociale, ierarhia funcţiunilor nu implică, pentru cel de-al lea termen al ei, morala totalei subordonări care este aceea a producătorilor ya – şi cea a gemenilor din epopee.