Georges Dumezil

Iste interesant de observat cum se operează această transformare. Desigur, lumea se străduieşte pentru ea. Yudhişţhira se comportă filial faţă de ui său, îl tratează mai bine decât o făcuseră propriii lui fii. Această uşupreschimbarea, dar nu este de ajuns: tranziţia trebuie să fie interioară, e^ca vinovatul să se simtă justificat. Această justificare se produce în-; văr: scuza prin Destin încetează să fie o biată înfrângere a spiritului, a deveni cu adevărat explicativă, luminoasă şi aceasta pentru că noţipoem din cadrul ciclului epic grecesc, atribuit lui Arctinos din Milet; în el era istorisită ea Ilionului, adică a Troiei: ni s-au păstrat câteva scurte fragmente prin intermediul scoliilor îi Dionis din Halicarnas. Sa tvam mayi mrte răjan vidurena sukhî bhava bhokşyase prthivâm krtsnăm Kim mayă tvam karişyasi.

Unea de 'destin' se lărgeşte ea însăşi, devenind Providenţă şi, ca în teodiceele noastre occidentale, 'răul' în jurul căruia se învârteşte toată discuţia încetează să fie un rău, spre a deveni un element necesar într-un ansamblu 'bun'. Este vorba de o adevărată revelaţie şi cel care o aduce este fiinţa excepţională pe care am văzut-o deja, la începutul luptelor, reunind, fără să stăruie, cei doi termeni ai antinomiei: Vyăsa, tatăl lui Dhrtarăşţra, al lui Păndu şi al lui Vidura, superior tuturor ca putere vizionară, luciditate, înţelepciune. Intervenţia sa a fost pregătită: Krşna a venit să-l asigure pe Orb de bunele sentimente ale învingătorului; după tăcerea pe care trebuise s-o păstreze în timpul cât vorbeau armele, Vidura a revărsat din plin asupră-i, în lungi cuvântări, consolări filosofice şi religioase. Însă lui Vyăsa îi esta menit să-i dezvăluie esenţialul: prin ceea ce crede că au fost greşeli, el a contribuit, în realitate, în mod activ la îndeplinirea unui plan divin îndreptat spre un 'bine' cosmic cu mult mai însemnat decât mizeriile omeneşti – ele înseşi pur aparente – al căror gând îl mâhneşte. Din complice al Destinului într-o încăierare sângeroasă, Dhrtarăşţra devine, sau, mai bine-zis,. Îşi dă seama că a fost colaboratorul celor mai înţelepţi dintre zei, într-o necesară operaţie de chirurgie (XI, 8, 212- 245)27: Am auzit cu propriile mele urechi hotărârea zeilor. Ţi-o voi povesti, pentru a-ţi Întări cugetul. Mă îndreptam odinioară, alergând repede şi fără oboseală, spre curtea lui Indra; văzui atunci pe locuitorii cerului adunaţi acolo. O, omule fără păcat, văzui acolo pe toţi devarşi, avându-l în frunte pe Nărada. Şi Pământul era de faţă, o, stăpâne al pământului, ca şi cum ar fi venit cu un scop anume. Atunci Pământul, apropiindu-se de zei, zise nemuritorilor adunaţi: „O, Preafericiţilor, fie ca ceea ce trebuie făcut pentru mine şi la care aţi consimţit în locul de petrecere al lui Brahma să se săvârşească repede”. După ce a auzit aceste cuvinte, Vişnu, căruia lumile i se închină, îi vorbi astfel Pământului în adunarea zeilor: „Cel mai vârstnic din cei o sută de fii ai lui Dhrtarăşţra, numit Duryodhana, va îndeplini ceea ce trebuie făcut pentru tine. Când îl vei fi primit ca rege, ţelurile tale vor fi atinse. Regii, adunaţi la Kurukşetra în interesul lui Duryodhana, se vor nimici unii pe alţii, lovindu-se cu arme puternice. Află, o, zeiţă, că în această luptă tu vei fi despovărată. Grăbeşte-te să te întorci la locul tău. Susţine lumea, o, frumoaso!” '.

În adevăr, pentru a elibera Pământul compleşit de o suprapopulare – pe care Mahăbhărata o explică în mai multe rânduri şi în mai multe feluri – Brahma hotărâse marea luare de sânge şi poruncise zeilor să se întrupeze pentru a o duce la îndeplinire. Dhrtarăşţra ar fi putut s-o împiedice, înfrânând demonii întrupaţi – pe fiul său mai mare şi pe mai mulţi alţii; astfel al ar fi evitat, în aparenţă, mari nenorociri; în fapt, el s-ar fi opus însă mântuirii lumii.

Vyăsa încheie: 'Veşnica taină a zeilor îţi este astfel dezvăluită. Te-am făcut să vezi cum poate să-ţi piară mâhnirea, cum poţi îndura viaţa şi dobândi iubire pentru fiii lui Păndu, recunoscând că ceea ce s-a petrecut era o povară a destinului.;'.

Cum să nu se gândească cineva aici la acea uimitoare Viziune a opta din Chute d'un Ange*, în care Emile Faguet* saluta une din culmile poeziei filosofice în limba franceză?

Le sage en sa pensee a dit un jour:

— Pourquoi şi je suiş fils de Dieu, le mal est-il en moi?

Si l'homme dut tomber, qui donc previt la chute? S îi dut etre vaincu, qui donc permit la lutte?

Est-il donc, 6 douleur I deux axes dans Ies cieux? Deux îmes dans mon sein, dans Jehova deux dieux?

„Traducere de I,. Ballin, Le Mahăbhărata, X, XI, XII, 1899, p. 137-140. * Căderea unui înger (1838), de Lamartine (1790-1869). * fim. Faguet, critic literar francez (1847-1916).

Or, l' esprit du Seigneur, qui dans notre nuit plonge, Vit son doute et sourit; et Vemportant en songe Au point de l'infini, d'ou le regard divin Voit Ies commencements, Ies milieux et la fin, Et, completant Ies temps qui ne sont pas encore, Du desorde apparent voit l'harmonie eclore: Regarde, lui dit-il, et le sage eperdu Vit l'horizon divin sous ses pieds etendu.

Par l'admiration son îme aneantie – Se fondit, par le tout îi comprit la patrie, ha fin justifia la voie et le moyen; Ce qu'il appelait mal fut le souverain bien; La matiere, ou la mort germe dans la scniffrance, jtfe fut plus a ses yeux qu'une vaine apparence, Epreuve de l'esprit, enigme de bonte, Ou la nature lutte avec la volonte, Et dlou la liberte, qui pressent le mystere, Prend, pour monter plus haut, son point d appui sur terre, Et le sage comprit que le mal n Hait pas, Et dans l' oeuvre de Dieu ne se voit que d en bas

[Cel înţelept în cuget şi-a zis într-o zi:

— De ce, Dacă sunt fiul lui Dumnezeu, răul este în mine? Dacă omul trebui să cadă, cine oare prevăzu căderea? Dacă el trebui să fie învins, cine oare îngădui lupta? Sunt oare, o durere! Două axe în cer? Două suflete în sânul meu, în Iehova doi zei? Or, spiritul Domnului, care pătrunde în noaptea noastră, Văzu îndoiala lui şi zâmbi; şi ducându-l cu sine în vis La locul din infinit, de unde privirea divină Vede începuturile, mijlocurile şi sfârşitul şi, întregind timpurile care nu sunt încă. Din dezordinea aparentă vede născând armonia: Priveşte, îi zise el; şi înţeleptul tulburat Văzu orizontul divin întins sub picioarele sale. Sufletul său pierdut de admirare Se topi, prin întreg el înţelese partea, Sfârşitul îndreptăţi calea şi mijlocul; Ceea ce el numea rău fu suveranul bine; Materia, în care moartea încolţeşte în suferinţă, Nu mai fu în ochii săi decât o vană aparenţă, încercare a spiritului, enigmă de bunătate, In care natura luptă cu voinţa şi din care libertatea, care presimte misterul, îşi ia, spre a se înălţa mai sus, punctul de sprijin pe pământ şi înţeleptul înţelese că răul nu există. Iar în opera lui Dumnezeu el nu se vede decât de jos!] să Dhrtarăştra n-a fost numai spectatorul, 'ânţeleptul': el a fost: imaginea însăşi, dacă nu întruparea Destinului, a lui Bhaga.

11. PĂNBE, FIUL SĂU, FRAŢII SAI ŞI ZEII SUVERAXI VEDICI ecunoaşterea modelelor mitice al tatălui şi ale celor doi unchi ai fraţilor i. va impune câteva reflecţii şi suscită mai multe probleme importante, i care nu se pot decât schiţa soluţii provizorii.

Iste uşor de înţeles că ei formează, împreună cu Yudhişţhira, grupul de transi ale zeilor suverani: în economia poemului, ei au fost zămisliţi toţi trei u a continua dinastia, pentru a fi, eventual, regi. Unul singur dintre ei, cărui tară nu este prohibitivă, Păndu, 'palidul', este rege cu adevărat

— Şi este firesc, de vreme ce el reproduce tipul lui Varuna, suveran major cu aceeaşi îndreptăţire ca Mitra – însă intenţia străunchiului şi a bunicii, conform căreia ei au venit pe lume, era una şi aceeaşi. De altfel, deşi nu domneşte, cel puţin Dhrtarăşţra este numit statornic 'regele'.

Deficienţa lor poate fi, de asemenea, înţeleasă. Două sunt prohibitive şi semnificative, 'calificatoare' prin contrast, potrivit modelului amintit mai sus: sunt cele care îi lovesc pe corespondenţii 'suveranilor minori'; corespondentul lui Bhaga, distribuitorul, este orb; corespondentul lui Aryaman, patronul arianităţii, este născut dintr-o mamă sclavă. Deficienţa lui Păndu nu este de acest tip, însă reproduce pur şi simplu o trăsătură aproape folclorică al lui Varuna.

Cât despre repartizarea corespondenţilor zeilor suverani pe două generaţii, ea a fost justificată mai sus în ceea ce-i priveşte pe Păndu şi pe Yudhişthira, cei doi regi efectivi: când raporturile conceptuale sunt exprimate în limbaj istoric, termenul 'varunian' este întotdeauna anterior (cu o generaţie, cu o domnie) termenului 'mitrian'. Docul reprezentanţilor 'suveranilor minori' este, la prima vedere şi mai uimitor. Într-adevăr, în mitologia vedică şi, judecind după structura păstrată sub reforma zoroastriană, deja în mitologia indo-iraniană, 'suveranii minori' erau colaboratorii lui Mitra, la nivelul lui Mitra, mai curând decât ai lui Varuna. Funcţional, este chiar ceea ce păstrează Mahăbhărata, unde Dhrtarăşţra şi Vudura nu îşi găsesc decât alături de Yudhişthira-rege adevăratul lor loc, acela la care au aspirat conştient sau inconştient şi unde, în sfârşit, sunt la largul lor. Ei aparţin totuşi, prin naştere, generaţiei anterioare, cea a lui Păndu; ei au schiţat, pe lângă el, mult mai vag, deoarece Păndu trăieşte în pădure, iar ei în oraş, o colaborare care o prefigurează pe cea care se va dezvolta pe lângă Yudhişthira. Fapt mai grav: în conflictul dintre cei 'buni' şi cei 'răi', deşi 'buni' ei înşişi, ei sunt în mod obiectiv angajaţi în partida celor 'răi', împotriva lui Yudhişthira şi i se alătură apoi printr-o raliere mai uşoară pentru Vi dura, mai puţin uşoară pentru Dhrtarăşţra. De ce? Sunt posibile mai multe explicaţii, dintre care niciuna nu se impune. Se poate observa că, în istorisirea Mahăbhăratei, în care locurile şi afinităţile funcţionale ale zeilor au fost transpuse în grade de rudenie, gradul 'fraţi' fiind dejaocupat de reprezentanţii zeilor canonici ai celor trei niveluri funcţionale, reprezentanţii celorlalţi zei ai primului nivel (suveranitate) nu mai dispuneau decât de gradul cel mai apropiat după cel de frate: tată şi unchi. Se poate bănui, de asemenea, că transpunerea epică păstrează aici urmele unei teme mitice pe care documentele vedice şi avestice nu mai permit să o percepem direct, dar care ar aminti faimosul imn din Rgveda, X, 124, în care Agni şi mai mulţi alţi zei îi spun semeţ adio 'tatălui Asura', socotit prăbuşit, neputincios şi 'trec la Indra': cei doi colaboratori ai lui Mitra i s-ar fi alăturat deci, prin convertire, venind de lângă Varuna. Ne mai putem gândi încă, făcând economie de această schimbare, că mitologia indo-iraniană îi concepea pe suveranii minori ca fiind activi în cele două jumătăţi ale suveranităţii, îndeosebi pe lângă Mitra, mai apropiat de om, dar şi pe lângă Varuna, mai cosmic; dacă Vidura, personaj simplu şi fără contradicţii şi, prin el, Aryaman, nu pot fi deloc împărţiţi, cele două aspecte ale lui Dhrtarăşţra şi, prin el, ale lui Bhaga sunt într-adevăr unul varunian (înainte de domnia lui Yudhişthira, Destinul orb sau Providenţa cosmică jertfind alinării Pământului mulţimi de oameni), celălalt mitrian (după urcarea pe tron a lui Yudhişthira; regele onorific luând decizii şi făcând distribuiri utile oamenilor). ai mare problemă, pentru cine se interesează de mecanismele transtmâne cea pe care o puneam la începutul acestui capitol, dar care cum un enunţ mai strict. Poeţii au transpus, desigur şi încă fidel, mod care dovedeşte că o înţelegeau perfect, structura celor patru ai au făcut să corespundă fiecăruia din cei patru un personaj care îi caracterul şi funcţiunea: zeilor suverani majori le corespund cei doi n; zeilor suverani minori, cei doi 'aproape regi'. Şi totuşi numele celor suverani sunt eliminate, Varuna şi Bhaga vedici dispar cu totul şi Păndu şi pe Dhrtarăşţra fără rădăcină trupească în lumea zeilor; Aryaman vedici – zeii suverani cei mai apropiaţi – nu subzistă zându-şi numele, prin altă Entitate, Dharma, totodată întrupat în şi tată al lui Yudhişţhira. Explicaţia cea mai probabilă mi se parentr-o primă formă, contemporană cu cele mai vechi timpuri vedice sau

: lor, Mahăbhărata nu avea cum să conţină o a_semenea anomalie; le corespunzătoare celor patru zei suverani, zeii Ăditya, se cădea să întrupările sau fiii acestor zei, în acelaşi fel în care personajele cooare zeilor funcţionali erau şi au rămas fiii sau întrupările acestor teologia suveranităţii fiind, prin uzură sau reformă, reînnoită în întrenele zeilor suverani au fost retrase, făcând din Păndu şi din Dhrtarăşţra e bătătoare la ochi, un fel de orfani în jocul generalizat al paternitâântrupărilor divine. Însuşi Mitra a fost radiat; însă cum Yudhişţhira,.

Lentul său, era cuprins ca prim termen în lista eroilor funcţionali,.

Alţi termeni aveau fiecare un zeu-tată, strânsa solidaritate a celor cinci i-a obligat pe poeţi să-i păstreze şi lui un tată divin, sub numele înle Dharma, care, prin extindere, a fost, de asemenea, substituit lui

1, întrupat în Vidura. Această ipoteză, plină de consecinţă pentru preoemului aşa cum îl citim, este singura care dă seamă de toate datele şi negative, ale dosarului29.

Easta este doctrina constantă de-a lungul poemului. Un singur pasaj este obscur. În catanpârilor, I, 67, 2721 citim: 'Află că Vidura este fiul foarte norocos al lui Atri', atres ibhăgam purtram. Viduram viddhi. Comentariul lui Nâlakanţha iese din încurcătură

5. Atri echivalează aici cu Viv'asvat, al cărui fiu, Yama, este de fapt confundat foarte des a. Dar poate că este urma unui alt înlocuitor al lui Aryaman înlăturat?

Apă F. B. J. Kuiper, Numen, VIII, 1961, p. 43, Yudhişţhira este cel în care s-ar ascunde n Dhrtarăşţra, după G. Johnsen, Indo-lrawan Jonrual, IX, 1966, p. 249. Fără a discuta terpretări, mă voi mărgini să le contest două fundamente. Mai întâi, unul de metodă: eniţi prin fraţii Păndava că 'grupările de fraţi' din Mahăbhărata sunt semnificative, că i limbaj de rudenie structuri teologice şi că nu trebuie prin urmare să fie disociate în ire nici aceste grupări nici aceste structuri, autorii citaţi neglijează solidaritatea celor trei tarăşţra, Pandu şi Vidura, pe de o parte şi solidaritatea celor patru mari Ăditya vedici, pe Jarte.

Ilalt [fundament] priveşte o stare'de fapt: orice ar fi să creadă G. Johnsen, Varuna este un dsura în sens de demon şi nu are a fi modelul divin al tatălui epic al celor 'răi'.

Eicultăţi se vor risipi în religia vedică atunci când se va renunţa la opoziţia dintre deva şi zuţi ca doi termeni omogeni: deva notează un statut, aceşti deva sunt numai şi numai zeii, eu sunt nişte deva; dsura desemnează un mod de putere, de acţiune, un tip de caracter enea, cam îngrijorătoare, care sunt tipice câtorva devd (în principal, Varuna şi zeii Ăditya, Jidra, Agni, Soma, Rudra, Savitar, Puşan, Dyau) şi, duse la extrem, demonilor (şi este cea mai puţin frecventă a cuvântului în imnuri). Mazdeismul cu siguranţă n-a răsturnat rt antitetic ahura, scoţându-l pe marele zeu din starea de demon în acelaşi moment îi arunca în ea pe daiva; el a păstrat, dimpotrivă, a exaltat în Ahura Mazda condiţia de unuia din zeii suverani, a lui Varuna fără îndoială.

Teva observaţii de amănunt: Atât Kuiper cât şi Johnsen îmi par a atribui numelor eroilor o importanţă pe care nu o puţin pentru numele compuse): de pildă pentru Dhrtarăşţra, care este şi numele unui rege lor. ' Asimetria care a rezultat din aceasta şi care n-a fost remediată, dublul rol impus lui Dharma, trădează retuşarea, o retuşare făcută cu stângăcie. De altfel, Dharma, devenit singurul moştenitor al totalităţii fostului personal divin al suveranităţii, are multe alte întrupări în poem: de la şarpele care îl pune pe Yudhişthira să treacă un examen de înţelepciune până la câinele care îl întovărăşeşte în ultima sa călătorie30; însă acestea nu sunt decât intervenţii fugitive, ' fără înrâurire asupra cursului marilor evenimente; în timp ce Vidura „i Yudhişthira străbat întreg poemul şi deţin în el rolurile ştiute. Pentru mitografi, dubla funcţie a lui Dharma are cel puţin meritul de a confirma că acel Mitra şi acel Aryaman indo-iranieni se aflau într-o legătură specială, ba erau chiar greu de deosebit, Aryaman nefiind decât doar o specificare a lui Mitra31.

12. VIDURA ŞI YUDHIŞTHIRA, MOARTEA LUI VIDURA.

După paisprezece ani de 'domnie în trei', Dhrtarăştra, luându-le cu sine pe reginele Gandharî, soţia sa şi Kuntî, cumnata sa, laolaltă cu Vidura, s-au despărţit de Yudhişthira pentru a-şi sfârşi viaţa în pădure, loc al pocăinţelor.

B) Kuiper, p. 43, n. 1: 'It may [be] noted that Pandu, like Rotnulus, is held [de către Dumezil] to manifest „le caractere assaillant de Varuna „ (e.'g. Indo-lr. J., III, p. 6) but that, asfar as I am avvare, no justification whatever can be found for the idea that Varuna is a warrior god. This must be an invention of Dumezil's'. [Se poate nota că Pandu, ca şi Romulus, este ţinut (de către Dumezil) drept o manifestare a 'caracterului atacator al lui Varuna' (de ex., Indu-lramian Journal, III, p. 6), dar, după câte ştiu eu, nu poate fi găsită nici o justificare pentru ideea că Varuna ar fi un zeu războinic. Aceasta trebuie să fie o invenţie de-a lui Dumezil.] Varuna este, Ţpe plan teologic, un zeu care pedepseşte, al cărui caracter agresiv, ale cărui atacuri bruşte le simt cu cruzime Bhrgu*, Sunahsepa* şi 'rudele sărace' de la răjasuya, ca şi toţi păcătoşii. Pe plan „pic, regele în care este transpus corespunde prin războaie de pedepsire şi războaie-fulger acestor bruşte operaţii de justiţie agresivă. In afară de aceasta, Kuiper contestă oare afinitatea Varuna- -ksatrd afirmată de Brahmana, în opoziţie cu afinitatea WAxa.

— Brdhm.an? Şi afinitatea Varuna-lndra mult mai frecvent pusă în evidenţă decât conflictul latent dintre cei doi zei?

C) Cu privire la raporturile dintre Dhrtaraşţra şi Yudhişthira, Johnsen, p. 262: 'I think that it is rather misleading to speak about him [= Dh.] as a loyal and indispensable counsellor of „Yudhişthira (Dumezil, La transposition,., p. 8) '. [Bu cred că este mai degrabă înşelător să vorbim despre el (= Dhrtaraşţra) ca despre un sfetnic leal şi de n2lipsit al lui Yudhişthira (Dumezil, La transposition,., p. 8).] Vezi, mai sus, la p. 109-111: în ultima parte a acţiunii, după război, asta s-a şi întâmplat cu Dhrtaraşţra – şi eu n-am spus nimic altceva. Pentru a interpreta un „nsamblu (Dhrtaraşţra înainte şi după război) nu trebuie început prin a-l mutila.

D) Johns'en, ibid.: It is equally incorrect to identify Varuna with Pandu, who fades away svhen the others enter the stage (Damizil, JMQ, IV, p. 77). Oa ths' contrary Vedas stress Varutia's omniscience and otnnipresence. Bven when he has ceded the sovereighnty to Indra he is still there'. [Bste, de asemenea, incorectă identificarea lui Varuna cu Pandu, care dispare treptat, pe când ceilalţi intră în scenă (Dumezil, JMQ. TV, p. 77). Dimpotrivă, Ved'eie accentuează omniscienţa şi omniprezenţa lui Varuna. Chiar şi când i-a cedat suveranitatea lui Indra, el este mereu de faţă]. Vezi, mai sus, la p. 108.' Varuna este un zeu care nu poate să moară, dar transpunerea sa epică este un om, iar expresia unui teologem nu are nici aceleaşi libertăţi, nici aceleaşi restricţii în mitologie şi în istorie; Varuna şi Mitra, ca zei, coexistă şi vor coexista întotdeauna, deopotrivă în activitate, cu mijloacele lor de acţiune contrare şi complementare; Romulus şi Numa, oameni, „xpyitnă aceleaşi două tipuri de regalitate, unul pe urma celuilalt, primul fiind mort când celălalt devine rege: la fel fac Pându şi Yudhişthira; altundeva, într-un tip intermediar, nişte zei de acejaşi tip, concepuţi sub formă dinastică, îşi urmează fără ca vreunul să moară: Uranos subzistă lndepărtările sale, în timp ce Zeus domneşte asupra lumii.

* înţelept vedic, căruia în tradiţia epică Varuna (var. îiva) îi smulge barba. % _ * Tinăr vândut spre a-i fi sacrificat lui Varuna, ' dar salvat prin recitarea unor versuri sacre, Wcmnate celor mai de seamă zeităţi.

Care Isidore Levy a văzut prototipul câinelui celor Şapte Adormiţi, Annuaire de l'Institut tf” Pkilologie et d'Histoire Orientales, II, 1933-1934 (Melanges Bidez), p. 579-583.

31 înt r-un jătaka buddhist, Vidhurapanditajătaka, simplificarea este şi mai mare: Yudhişthira este eliminat şi 'Vidhura' este miza partidei de zaruri măsluită, ediţia lui V. Fausboll, VI, 1896 P- 255 – 329; traducere germană de J. Dutoit, VI, 1918, p. 316-339.

As imp după aceasta, Yudhişthira şi fraţii săi merg să-i viziteze. Ei îi Dhrtarăştra şi pe regine în sihăstrie, dar nu-l mai află şi pe Vidura hrtarăştra dă lămuriri: Vidura este pe cale (XV, 26, 689-/07) de ne singur de tot celor mai grozave austerităţi; netrăind decât cu ms atât de slab, încât vinele i se văd ieşind de tot prin piele. Yudhişthira pădurea în căutarea lui. Îl zăreşte, îl strigă: 'Hei, Vidura* eu sunt Ihişthira, cel care ţi-este drag.'. Vidura se sprijină de un copac, te îndelung, fără să clipească; prin această privire, el se goleşte litentr-însul: ptul Vidura îi pătrunse mădularele cu mădularele sale, el puse suflările sale în suflările sale în simţurile lui. Puternic prin forţa yoga şi parcă strălucind de energie, Vidura pul (tanu) principelui, al regelui celui drept. Totuşi făptura (sărară) lui Vidura departe proptit de copac, cu ochii aţintiţi şi cu privirea neabătută. Şi regele văzu iţa îl părăsise'.

Işthira vrea să îndeplinească de îndată riturile funerare, să ardă cadalas îl opreşte de la aceasta: mortul este în el, el este în cel mort. E la Dhrtarăştra, chiar în clipa în care înţeleptul Vyăsa, ivit încă o dată | dă bătrânului explicaţia necesară a acestei forme stranii de moarte: Yudhişthira n-au făcut decât să-şi regăsească în mod vădit unitatea mentală.

Na este Vidura, iar Vidura, este fiul lui Păndu (yo hi dharmah sa viduro viduro yah h). Graţie marii puteri pe care o dă yoga, mărinimosul tău frate, cel mai inteligent: ni, când îl văzu pe mărinimosul fiu al lui Kuntî, a intrat în el.

1 sfârşeşte Vidura, dând exegetului o ultimă lecţie asupra teologiei evedice, a suveranităţii32.

Rtarâşţra piere, împreună cu ceilalţi însoţitori şi însoţitoare, în incendiul cauzat accideninie sale sacre: moarte pură prin excelenţă. Dintre cei doi suverani minori, Iranul l-a pe Bhaga şi l-a substituit uneori lui Mitra. Vezi acum la Emile Benveniste, Titres et res cn iranien ancien, 1966, p. 79-81, numeroşii compuşi ai lui baga – în onomastica n tabletele elamite, încă inedite, de la Persepolis (p. 88-89, compusele lui Mâqta -; compusele lui Ha-).

Capitolul VI STRĂUNCHIUL.

Santanu (Regele pescarilor) i l ' f. +.,. Saiyavau J_ | Citrangada Vicilravtryi

— L Dhrt-QrăsţTQ (Pândo! Vidgra Dhc. Rrr. A efc. UDharma) cei o suta de Dhortarăsira cei cinci (RQSCUţl din FândQVQ.

Dhrtarăsfr-c) 1. CARACTERUL LUI BHÂŞMA.

Trebuie să luăm acum aminte, în perspectiva transpunerii epice a mitologiei, la un personaj eminamente simpatic, dar straniu, străunchiul fraţilor Păndava, Bhâşma. Acest erou a primit în tinereţe un privilegiu: el nu va muri decât atunci când va consimţi la aceasta. Până atunci, fără să-şi piardă din puteri, el străbate generaţiile: veghează asupra fraţilor săi mai mici, regii Citrangada, apoi Vicitravârya, a căror naştere a îngăduit-o; asigură procrearea postumă a celor trei fii ai acestuia din urmă, regele Păndu şi cei doi fraţi ai săi, îi creşte, organizează noua domnie; după moartea lui Păndu, în sfârşit, se îngrijeşte de educaţia fraţilor Păndava şi a fiilor lui Dhrtarăştra. Când izbucneşte criza dintre veri, el îşi uneşte eforturile şi rugăminţile cu cele ale lui Vidura şi ale preceptorilor, face tot ce poate pentru a împiedica nedreptăţile, apoi conflictul care rezultă din ele. Războiul odată izbucnit, el ia totuşi, drept cel dintâi generalisim, comanda trupelor celor 'răi' contra celor 'buni', către care se îndreaptă, cu toate acestea, urările, ba chiar şi sfaturile sale. Lovit de moarte – în condiţii fixate de altfel jie el însuşi – cade, dar pune să fie aşezat la marginea câmpului de bătaie şi îşi suspendă moartea până după victoria celor 'buni', că-

^cnga Bhtşir. Q (= Dyu i ersoana lui Yudhisthira), îşi rezervă încă timpul să le înfăţişeze înde toate felurile care umplu cântunle XII şi XIII1, e astfel un fel de 'erou cadru': născut primul din toţi cei care uractioneze în poem'* el moare ultimul din cei care urmează să moaâte' de renaşterea' de sub domnia lui Yudhisthira. El este, cum îl i drag „cei mai tineri, pitămaha, 'tata-mare'.