Georges Dumezil

În sfârşit, printre alte funcţiuni decât a lor proprie, Mitra are mai afinitate, prin firea felului său de acţiune, cu prosperitatea pastorală pacea (funcţiunea a treia), Varuna are afinitate cu Indra (Indro vai ah, Gopathabr., II, l, 22) şi cu violenţa cuceritoare (funcţiunea a doua), lomeniul însuşi al suveranităţii, Mitra este, cum spunea cu un anacronism manda Coomaraswamy, mai curând 'puterea spirituală', iar Varuna 'putemporală'.

— Respectiv brahman şi ksatrâ (Sat. Br., IV, 1, 4, 2 şi 3;

5, 2, 34 etc).

3. ZEII SUVERANI MINORI, ARYAMAN ŞI BHAGA.

Ipuneam adineauri că formula suveranităţii era în întregime binară, un m minor din 'planul Mitra' atrăgând după sine, la fiecare sporire a yului, un 'suveran minor' din 'planul Varuna'. Aşa stau lucrurile încă poca vedică, în care 'planul Mitra' conţine pe Aryaman şi Bhaga, iar ui Varuna' pe Dakşa şi Ams'a. Cu toate acestea, în imnuri, Dakşa şi, abia dacă există ca entităţi active în afara listelor zeilor Ăditya, iar un – comparativ, examinarea sublimării pe care zoroastrismul a făcut-o cu îi zeilor Ăditya5, ne îndeamnă să credem că în vremurile prevedice, indone, Varuna era singur în depărtările sale, iar Mitra, dimpotrivă, era secunle doi adjuncţi, Aryaman şi Baliga. Ce reprezentau ei? In examen exhaustiv al datelor vedice şi al transpunerii avestice, urmat discuţie vie, pitorească şi prelungită cu Paul Thieme6, permite astăzi efinim pe scurt: Aryaman, pe linia lui Mitra, patronează diversele forme; ături care realizează coeziunea oamenilor în sânul societăţii ărya; Bhaga, ui nume înseamnă la propriu 'partea', veghează asupra atribuirii fericite iurilor înăuntrul acestei societăţi. Nu este vorba exact, îndeosebi în priprimului termen, de partiţia romană a materiilor de drept în personae ~es, însă principiul este acelaşi: societatea trăieşte prin menţinerea anumi-? Uri de raporturi între membrii ei umani şi, de asemenea, printr-un sistem aţ de repartiţie a bunurilor între membrii ei. Astfel, Aryaman patronează ria, iar în căsătorie mai puţin fecunditatea ce va rezulta din ea (aceasta arcina As'vinilor, a lui Sarasvatî, a altor divinităţi specialiste), decât alianvezi comentariul lui Geldner la RV, VII, 82, 5-6: 'Mitra uud Indra sind nur die Gehulfa runa, der erste în friedlicher Arbeit, der andere im Krieg' [Mitra şi Indra sunt numai ajului Varuna, primul în munca paşnică, celălalt în război]. În raporturile lui Varuna cu kşatrp) uie disociate mai mult decât o fac indienii cele două valori ale acestui cuvânt: 'putere tem- 'principiu al celei de a doua clase sociale, cea a războinicilor', ha tablouri ca cel pe care-l uc aici (frecvente de la 1952 încoace) ar fi trebuit să se refere P. B. J. Kuiper pentru discuţia pra lui Mitra şi Varuna {Numen, VIII, 1961, p. 36, r. 21 de jos şi p. 37, r. 4-3 de jos), ţa formule pripite care nu au vreun sens decât sprijinite sau corectate de aceste analize.

Md ca acest autor să consimtă să-şi facă publice motivele (vezi, mai jos, p. 120, n. 29), îm' reu să cred că antiteza multiformă dintre Mitra şi Varuna derivă dintr-o 'difference rooted r aatithetic roles în the cosmogony' [diferenţă înrădăcinată în rolurile lor antitetice în cosâej.

Les dieux des Indo-Europeens, 1952, p. 59-67.

— Nu redeschid aici această dezbatere: voi reveni asupra ei în cartea care va fi consacrata suverani.

Tele pe care ea le stabileşte intre 'lamimie mcuscute', precum şi scriimbarea je statut la care o supune pe proaspăta căsătorită; el patronează, de asemenea, drumurile ca mijloc de circulaţie liberă şi ospitalitatea şi dărnicia. Cât îl priveşte pe Bhaga, care este apropiat adesea de divinităţile fecundităţii şi ale abundenţei? Atribuţia de care se îngrijeşte este ordonată: fără competiţie, fără surpriză, fără pasiune.

Aceste prezentări sunt cele din Veda. Dar, fără îndoială, ele nu epuizau, încă de pe atunci, nici acţiunea, nici măcar tipul celor două personaje. Imnurile, de pildă, nu arată nici un interes pentru ceea ce urmează după moarte, preocupare ce domină, dimpotrivă, epopeea. Or, în epopee, Aryaman prezidează dincolo de mormânt grupul fiitarah-ilor (Mbh., VI, 34, 1233), al 'părinţilor', un fel de genii a căror denumire dovedeşte îndeajuns că ei sunt sau au fost o reprezentare a străbunilor morţi: dincolo de succesiunea generaţiilor terestre, el îşi extinde astfel solicitudinea asupra societăţii ărya totale, eterne. Cât despre Bhaga, pe lângă semnalarea scurtă şi optimistă pe care o oferă imnurile, este probabil că în credinţa populară el avea un aspect mai ameninţător: ceea ce se 'distribuie' nu sunt numai bunurile materiale, ci reuşita şi eşecul, calităţile şi defectele, toate formele fericirii şi ale nefericirii, iar o privire asupra lumii în orice epocă dovedeşte că distribuirea nu este ceea ce ar trebui să fie şi deci că zeul care o face este fie răuvoitor, fie nepăsător, fie neputincios. Aceasta înseamnă că Bhaga este apropiat de noţiunile de noroc şi de soartă. În adevăr, Brahmana relatează un dicton: 'Bhaga este orb8'.

— Orb din acelaşi motiv ca şi Fortuna din Apus; şi au imaginat un pseudomit care explică în ce fel acest zeu şi-a pierdut ochii în acelaşi accident liturgic în care Savitar, 'Avântătorul' şi-a pierdut mâinile, iar POşan, zeul turmelor şi-a pierdut dinţii.

Să subliniem în treacăt acest tip de reprezentări, care am propus odinioară să fie numite 'mutilări calificatoare': la multe popoare indo-europene şi la altele, un personaj uman sau divin se află abilitat sau confirmat în misiunea sa specială prin pierderea organului care, în mod normal, ar trebui 'să-i fie instrumentul, pierderea fiind fie reparată prin restituire sau prin grefarea unui organ superior, fie doar compensată mistic, printr-un dar: la scandinavi, Odinn, zeul magician, 'văzătorul'atotştiutor a ajuns chiar pentru că şi-a scos de bună voie unul din ochi şi l-a pus în izvorul ştiinţei, iar Tyr, chezaşul jurămintelor, este ciung pentru că şi-a sacrificat de bună voie mâna dreaptă într-o procedură de jurământ; în India, Bhaga orbit, fie că îşi regăseşte ochii, fie că este poftit să 'privească partea sa de sacrificiu cu ochiul lui Mitra', aşa cum Savitar îşi redobândeşte mâinile sau capătul mâinii de aur.

4. PĂNDTJ ŞI FBAŢII SĂI, DHRTARĂŞŢRA ŞI VIDUBA.

Putem reveni la cele două probleme epice ale noastre. De ce în Mahăbhărata niciunul din aceşti patru zei suverani, din aceşti Ăditya, nu figurează printre zeii care zămislesc eroi sau se întrupează în eroi? Fără îndoială pentru că ei, mai mult decât toţi ceilalţi, suferiseră de pe urma transformării religiei: ui epopee, Văyu, Indra, As'vinii etc. Nu mai sunt desigur exact ceea ce erau în timpurile vedice, însă ei nu sunt de nerecunoscut. În timp ce 'zeii suverani' sunt fie complet ieşiţi din actualitate fie transformaţi pe de-a-ntregul, Aryaman Şi Bhaga nu mai joacă nici un rol, Mitra abia de joacă vreunul, iar denumirile lor nu mai sunt înţelese decât doar ca nume ale soarelui; cel mai rezistent

* Les dieux des Indo-Europeens, p. 52-53.

MitraVaruna*, 1948, p. 194-199.

Oti Varuna, s-a refugiat, hipertrofiind-o, într-o zonă secundară a domeău'vedic9'şi numai este decât zeul apelor Oceanului. Niciunul nu mai ctiune 'suverană': suveranitatea, conducerea lumii aparţine altora; în ea mai conservatoare a mitologiei, regele zeilor este Indra, iar în, mitoire vine' stăpânii lumii sunt figuri noi, ca Brahma, Vişnu, &va. 3tul este atât de adevărat, încât în tabloul taţilor divini ai fraţilor Păn-: ezentat mai sus şi care este întru totul satisfăcător, am remarcat totuşi ăcie10. Între cei 'cinci fraţi, regele este Yudhişţhira, fiul lui Dharma, corespunde caracterului său, dat fiind că el va fi dharmarăja, 'regele l cu dharma, conform dreptăţii'; dar fiul lui Indra, regele zeilor în este Arjuna, care nu este el însuşi rege, care nu moşteneşte de la u decât însuşirile şi darurile lui războinice, nu şi domeniul postvedic al itătii; el nu deţine în familie decât rangul al treilea, adică rangul pe ira' îl ocupă în lista prevedică a zeilor funcţionali. De aceea s-au şi poeţii în acest punct: când Păndu o pune pe soţia sa să-l evoce pe apoi pe Văyu, motivul pe care-l dă este în întregime pe potriva ului: el vrea şi obţine un fiu drept şi un fiu puternic; când ajunge la ntervine confuzia. Dacă vrea să primească un fiu de la acest zeu este, pentru că Indra este 'regele, cel mai însemnat dintre zei', este, de ta, pentru că în el forţa şi însuşirile conexe ale forţei sunt infinite. În în cele două calităţi ale lui Indra astfel enunţate, doar a doua este L să treacă în erou.

Odată înţelegem mai bine substituirea lui Mitra prin Dharma ca tată fudhişthira: în epoca redactării definitive a epopeii, dharma era cu ine cuvântul cel mai potrivit – sau cel mai puţin inadecvat – pentru tna substanţa lui Mitra vedic şi prevedic, substanţă de care Mitra cel ese golit.

Ce Păndu şi Dhrtarăştra nu sunt fiii sau întrupările nici unui zeu şi 'idura este întruparea aceluiaşi Dharma care, în plus, îl zămisleşte pe hira? Răspunsul este simplu: mai întâi, Păndu ar trebui să fie întruparea ina vedic şi prevedic, Dhrtarăştra cea a lui Bhaga, Vidura cea a lui n şi, apoi, ei au primit în adevăr, toţi trei, caracterele şi comportările a aceşti zei – dar aceşti zei, pentru motivul care s-a arătat, nu mai: rutabili, utilizabili deschis şi direct în redactarea poemului aşa cum îl tăzi. Această menţinere a amprentelor şi această suprimare a semnătun la rândul lor o problemă pe care o vom examina mai târziu. Trebuie i să dovedim cele trei transpuneri pe care tocmai le-am enunţat11.

5. REGALITATEA LUI YUDHIŞŢHIRA

; alitatea lui Yudhişţhira este una vădit şi întru totul mitriană. Wikander a relief, încă din 1947, un pasaj remarcabil din Virătaparvan12*. Duryoe îngrijorează că nu poate descoperi locul în care, bine deghizaţi, fraţii i îşi petrec cel de al treisprezecelea an de exil: dacă ei vor izbuti să-şi incognito-ul până la capăt, îşi vor fi isprăvit osânda şi uzurpatorul va ipra tezei lui H. Liiders, Varuna, I, Varuna und die Wasser, 1951, vezi, mai sus, p. 40,

: zi, mai sus, p. 39.

Losesc aici din plin articolul meu 'La transposition des dieux souverains mineurs en heros ahăbhărata', Indo-Tranian Journal, III, 1959, p. 1 – 16.

'ândavasagan.' (vezi, mai sus, p. 32, n. 10), p. 37 (= JMQ, IV, p. 49 – 50).

Zi, mai sus, p. 26.

Avea ae miiuiiiai v_v. j%_ mu„ u”.

— Principilor că nu trebuie să fie greu de aflat unde îşi petrece Yudhişţhira zilele, răci din acest rege, chiar când nu mai este rege, emană o putere care transfigurează ţinutul în care se află (IV, 28, 926-942): Regilor oraşului sau provinciei unde domneşte regele Yudhişţhira, fiul meu, nu li se poate „ntâmpla nic* ° nenorocire. Milostiv, darnic, smerit, modest trebuie să fie poporul ţinutului în care ' de Yudhişţhira. Cu vorbă prietenoasă, supus, iubitor de adevăr, în toane bune, bine hrănit, neprihănit şi ostenitor trebuie să fie poporul ţinutului unde sade regele Yudhişţhira. Acolo poporul P trebuie să fie răuvoitor, pizmaş, trufaş, egoist, ci, dimpotrivă, devotat fiecare propriilor sale. Datoriri (svayam dharmam anuuratahj. Acolo rugăciunile murmurate vor fi numeroase şi pline, libaţiile mereu vărsate, numeroase jertfele, îmbelşugate darurile către brahmani. Acolo, fără nici îndoială, norii revarsă o ploaie bogată şi ţara, acoperită de recolte bune, va fi ntotdeauna netemătoare. Acolo orezul nu va fi lipsit de boabe nici fructele de zeamă, ghirlandele de flori vor fi înmiresmate şi vorba oamenilor întotdeauna plină de cuvinte plăcute. Vuiturile vor fi desfătătoare vizitele fără piedici, iar teama nu poate pătrunde acolo unde sade regele Yudhişţhira. Acolo vacile vor fi din belşug, nici costelive nici slabe, Japtele, laptele covăsit, untul vor fi acolo totodată gustoase şi hrănitoare. Boabele de tot felul vor fi pline de putere nutritoare şi orice merinde pline de gust în ţara în care sade regele Yudhişţhira. Obiectele tuturor simţurilor – gust, pipăit, miros, auz _ vor fi înzestrate cu însuşiri minunate, acolo unde sade regele Yudhişţhira. Acolo unde sade regele Yudhişţhira, vederile, priveliştile de văzut vor fi fermecătoare. Regulile morale cu principiile lor aparte vor fi cultivate de cei de două ori născuţi*. În timpul acestui al treisprezecelea an, în acea ţară la care sunt alăturaţi fraţii Păndava, poporul va fi cu totul bucuros şi mulţumit, neprihănit, nestricat, devotat din tot sufletul zeilo'r, oaspeţilor şi închinărilor ce le sunt datorate; îi va face plăcere să dăruiască şi, plini de o mare energie, bărbaţii vor urma fiecare dharma lui. TJrând răul, însetat de bine, ocupat statornic cu sacrificii, făcând legăminte curate, astfel va fi poporul acolo unde îşi are şederea Yudhişţhira. Părăsind vorba mincinoasă, mereu dornic să obţină ceea ce este prielnic, de bun augur şi norocos, năzuind doar la foloase virtuoase, cu un cuget virtuos, astfel va fi poporul din locul unde sade regele Yudhişţhira. Doritoare să îndeplinească numai binele, inimile vor fi mereu înclinate spre virtute, vor face urări plăcute şi nu vor căuta decât să dobândească merite religioase'.

Este, cum vedem, o idilă a întregii societăţi şi a întregii naturi: virtuţile regelui acţionează prin contagiune fără să fie nevoie de constrângere şi vedem, de asemenea, operând din plin simpatia profundă ce există, în această formă de regalitate, între funcţiunile întâi şi a treia, între autoritate şi prosperitate, între programul de pace şi de virtute şi abundenţa agricolă. În faţa acestui tablou, cum să nu ne gândim la ceea ce plăsmuitorii istoriei romane au imaginat – cu caracter mai puţin miraculos – despre 'mitrianul' Numa, prin contrast cu 'varuuianul' Romulus13?

Muza (inspiratoare) a lui Numa i-a fost blândă şi omenoasă: el şi a îndreptat concetăţenii pe calea păcii şi a dreptăţii, domolindu-le firea avană şi înfierbântată. Dar, într-adevăr, Numa păstrează ceva măreţ şi divin şi anume, fiind un străin chemat [în ţară], a putut schimba totul pe calea convingerii şi a ţinut în stăpânire o cetate în care încă nu domnea armonia, fără a avea nevoie nici de arme, nici de vreo silnicie, ci înţelepciunea şi spiritul său de dreptate au izbutit să-i unească şi să-i lege armonios pe toţi cetăţenii. De aceea, Numa, oferindu-le concetăţenilor agricultura ca pe un fleac al păcii şi iubind acest meşteşug mai mult ca pe un mijloc de a le reforma moravurile decât de a-i îmbogăţi, împărţi tot ţinutul în părţi pe care le numi pagi. (Mulţimea), văzând cum strălucea virtutea în adevărata pildă a splendidei vieţi a regelui lor, se cuminţeşte de bunăvoie şi îşi schimbă felul de viaţă, luând calea cea fără de nor şi plină de fericire a prieteniei şi a înţelegerii, a spiritului de dreptate şi a cumpătării, care este ţelul cel mai frumos al oricărei cârmuiri.

Dar Yudhişţhira nu este totuşi, la curtea lui Virăţa, decât un rege virtual, deghizat. Când, după marea victorie scump plătită, el va ocupa în sfârşit tronul fără tăgadă, acţiunea sa regală nu va fi descrisă cu tot atâtea detalii, însă ea va

* Dvija, de două ori născuţi', erau consideraţi cei care aparţineau primelor trei caste (brahmana, ksatriya sau vaisya), care aveau acces la, a doua naştere' prin cunoaşterea Vedelor, semnalată prin 'firul sacru', primit la naştere.

' Plutarh, Paralela între Licurg şi JViimo, 1, 7; 4, 9; Numa, 16, 5; 20, 8.

Mt. Uuiuuic muica, m care va primi coiaoorarea tidelă a unchilor irtarăşţra şi Vidura14 şi din care pare exclus războiul15, acest flagel pe [°l-a detestat întotdeauna şi pe care a făcut totul ca să-l evite; prin abili – ui Vidura, prietenia se va întinde până dincolo de hotare.

6. DOMNIA LUI PĂNDU i totul altfel este scurta domnie a lui Păndu (I, 113, 4445-4462). Poemul i a povestit cele două căsătorii ale sale, puse la cale de Bhtşma, provilul lui străunchi, urmând astfel: lată însurat, după treizeci de nopţi dăruite plăcerii cu cele două soţii ale sale, Păndu plecă j cu dorinţa de a învinge pământul. După ce i-a salutat cu respect pe bătrâni, începând na, după ce şi-a luat rămas bun de la Dhrtarăsţra şi de la ceilalţi Kaurava mai de seamă binecuvântat de ei, el pleca, bucuros de binecuvântările pe care le însoţeau rituri de bun; u o mulţime de elefanţi, de cai şi de care, cu o mare oştire, asemenea unui copil divin, urcese împotriva unor regate, doritor să biruiască. El înainta cu aceste trupe voioase şi mite împotriva mai multor duşmani. Mai întâi tribul 'răufăcător (ăgaskrt) al Dasăma-lor t şi învins în bătălie de acest tigru al oamenilor, Păndu, sprijin al gloriei neamului Kaujoi, conducându-şi oastea cu stindarde de toate culorile, alcătuită din nenumăraţi elefanţi ilină de pedestraşi, îl ucise în propriul lui palat pe Dârgha, stăpânul regatului Magadha, os cu puterea sa, făcuse rău (ăgaskărin) multor principi.

Îşi continuă victorios acest răzbunător cutreier şi mulţi sunt prinţii care îaptă să fie înfrânţi spre a se supune. Când se întoarce, într-o adevărată; riumfală, poporul spune la trecerea lui: va cea răsunătoare a lui Sântanu, leu printre regi şi cea a înţeleptului Bharata, care se i, iată-le reînscăunate de către Pându! Cei care mai înainte puseseră mâna pe pământurile joarele neamului Kuru au fost siliţi de Păndu, leu din Năgapura, să plătească tribut. Esta este însă tot conţinutul activ al domniei: vedem cum ea se opune, părăsească zona 'binelui', chipului de a domni al lui Yudhiştira j violenţă, bunătoare, război, dar drept şi de pedeapsă, cum se spune astăzi, prin care i de teritorii dau înapoi şi prigonitorii de principi pier, într-un cuvânt, re orice ăgas săvârşit – păcat, jignire – este ispăşit: aşa este Varuna, B Romulus, unul faţă de Mitra, celalalt faţă de Numa. Două tipuri de regală deopotrivă necesare, neatrăgând niciunul nici altul reprobarea, ară astfel, sau mai curând se înlănţuie.

A ele se înlănţuie, cum e şi firesc. Teologia poate, desigur, să-i pună să scă împreună pe Varuna şi pe Mitra, dat fiind că domeniul lor este moral graniţe. Insă de îndată ce această doctrină este proiectată pe planul pretinde să fie istorie, istoria aceluiaşi loc, colegialitatea astfel întemeiată ţie nu este câtuşi de puţin posibilă: ni-l imaginăm oare pe Numa domnind Romei împreună cu Romulus? De fapt, de fiecare dată când cele două Le regalitate sunt cuprinse în timp, ele sunt succesive şi întotdeauna în ordine: Uranos îl precede pe Zeus, Romulus îl precede pe Numa, 1 precede pe Yudhişthira, aşa cum creatorul sau restauratorul îl precede. Ilustrator. Înţelegem de ce, pe când cei cinci fii ai zeilor funcţionali iţişaţi drept fraţi, proiecţiile celor doi mari zei suverani sunt cei doi regi i, tatăl şi presupusul său fiu16.

; zi, mai jos, p. 109-111.

Izboaiele^ lui Yudhişţhira rege, din ciuturile al doilea şi al paisprezecelea, nu sunt decât necesară şi deja o parte integrantă a celor două mari sacrificii regale pe care el le cele-jasuya şi asvamedha. 'ntra unei critici a lui G. Johnsen, vezi, mai jos, p. 121, n. 29 ă.

Altă trăsătură ciudată a lui Păndu ţine de aceeaşi explicaţie. Întors din războaiele purtate cu izbândă, el nu trăieşte în palatul său, în oraşul său: împreună cu cele două soţii, el se duce în pădure, nu cum merg acolo atâţia indieni cu vocaţie ascetică pentru a se dedica austerităţii, ci pentru a trăi în ea după placul său, îndeletnicindu-se cu vânătoarea, fără a înceta câtuşi de puţin să domnească i principilor rămaşi în capitală le revine organizarea legăturilor şi a aprovizionării. El domneşte deci de departe, practic nevăzut de cei pe care îi cârmuieşte. Situaţie stranie, neexplicată, dar care se înţelege, dacă vedem în ea traducerea terestră a teologemului amintit mai sus: în timp ce Mitra este apropiat omului şi, prin urmare, emulul său Yudhişthira domneşte, în cântul al cincisprezecelea, în palatul său, în mijlocul miniştrilor şi supuşilor său, Varuna, dimpotrivă, se ascunde în depărtările cosmosului şi anume în oceanul văzduhului şi de acolo îşi îndeplineşte oficiul de suveran. Rege omenesc, Păndu nu dispune de acest decor cosmic, însă 'pădurea', prin opoziţie cu oraşul, exprimă îndeajuns aceeaşi idee.

S-ar putea, în sfârşit, ca trăsătura corporală căreia Păndu îi datorează numele său şi, de asemenea, fatalitatea care îl împiedică să-şi procreeze singur fiii, să continue credinţe despre Varuna. Într-adevăr, în anumite ritualuri, un figurant uman este menit să reprezinte pe acest zeu suveran, ceea ce ne îngăduie să citim în tratate o descriere amănunţită a figurantului, deci a modelului său. Or, despre acest om se spune pe de o parte că trebuie să fie sukla, pe care comentariile îl glosează atigaura, 'extrem de alb', ceea ce trebuie înţeles drept o tară; în plus, că trebuie să fie banda, adică, spun iarăşi comentariile, din punct de vedere sexual un neputincios17. În această ultimă condiţie, trebuie să recunoaştem fără îndoială alt caz de 'mutilare calificatoare' ce loveşte pe suveranul cel mai prestigios, care acţionează prin creaţie magică, mai curând decât prin procreare. Aspectul excesiv de alb atribuit lui Varuna este astfel cauza profundă a palorii lui Păndu şi a numelui său, căci 'Păndu' înseamnă 'galben deschis, alb, palid'; însă, aşa cum se obişnuieşte pentru trăsăturile stranii impuse de modelul mitic, i-a fost subsituită o cauză românească: dacă tatăl fraţilor Păndava este năpăstuit cu această supărătoare culoare a pielii, aceasta este o urmare a lipsei de sânge rece a mamei sale, care a pălit ea însăşi la vederea urâţeniei cuviosului personaj care o cinstea cu îmbrăţişarea lui. În ce priveşte neputinţa sexuală cerută reprezentantului ritual al lui Varuna şi care trebuie să fie în legătură cu neputinţa vremelnică, remediată, a acestui zeu, la care face aluzie un imn din Atharvaveda (IV, 4), ea va fi oferit transpunătorilor o şansă pe care n-au lăsat-o să se piardă: graţie neputinţei cu care îl loveşte un blestem – cauză romanescă – Păndu poate, trebuie, spre a avea fii, să apeleze la zei – zeii celor trei funcţiuni18.

7. DHRTARĂSTRA ŞI VIDURA DUPĂ RĂZBOI.

Să-i examinăm acum pe cei doi fraţi ai lui Păndu, fiecare din ei însemnat cu o tară mult mai gravă decât paloarea, care îi împiedică să năzuiască la regalitate: Dhrtarăştra, cel mai în vârstă din cei trei, s-a născut orb, mama sa având imprudenţa, spune 'cauza romanescă', de a închide ochii văzându-l pe respingă-

17 JMQ, IV, p. 78 şi n. 1; sukla, glosat atigaura, de ex., în comentariul la Văjasaneyi Samh., XXV, 9: vezi textele în A. Hillebrandt, Vedische Mythologie2, 1929, II, p. 27-28 şi note.

18 Vezi, mai jos, p. 120, răsounsul meu la unele obiecţii privitoare la această interpretare a lui Păndu.

Inriici, viuuia, ai li cuca, caic u cuicauia, regina susrraginau-se de Ia o nbrăţişare cu acelaşi părtaş şi oferindu-i în locul ei o sclavă. De fapt, are sunt şi ele nişte 'mutilări (sau deficienţe) calificatoare': orbul este ă teoreticianul şi' instrumentul destinului, teoretician şi instrument, de erfect lucid, însă incapabil să se împotrivească 'fatalităţii'; în acelaşi i familie, între fiii şi nepoţii săi, el este distribuitorul suprem al dreptupe care le împarte cât se poate de rău; corcitul Vidura este teoretician măsura putinţelor sale (căci nu este deloc ascultat), păstrătorul neobosit: urilor familiale.

Îste două personaje trebuie observate dincoace şi dincolo” de moartea lui hana sau, după preferinţă, de venirea la domnie a lui Yudhişţhira: i parte, în decursul lungii perioade pe care o cuprind persecutarea fraţilor a şi bătălia de la Kurukşetra; pe de altă parte, în cursul domniei idilice idhişţhira, în sfârşit descotorosit de duşmani. În prima perioadă, ei coresâmnalmentului dramatic pe care tocmai l-am dat; în cea de a doua, nu este mai puţin instructiv, însă mai potolit: ei sunt aici rotiţele unei care funcţionează regulat. Să studiem mai întâi acest al doilea tablou, ire tinde întregul poem ca spre concluzia sa, o stare de echilibru multă încălcată de frământările oamenilor.

I cum guvernează Yudhisthira laolaltă cu Dhrtarăstra şi Vidura (XV, 1; 2, 29-54): ă ce şi-au redobândit regatul, iar toţi duşmanii lor au fost ucişi, mărinimoşii Pândava lământul, după ce l-au pus pe Dhrtarăstra în fruntea lor (dhrtarăşţram puraskrtya). Ndava îl întrebau despre toate treburile (păndavăh sarvakăryăni samprcchanti sma tam i, timp de cincisprezece ani, s-au luat în toate' după îndreptările lui. Mergeau statornic aşezau cu cinstire în preajma lui, după ce făcuseră o închinare dinainte-i, potrivit voini celui drept, Yudhişţhira. Ira, împuternicit de către Dhrtarăstra (dhrtarăsţrăbhyanujnătah), avea grijă de împlinir conforme legii morale şi privitoare la activitatea lumească (dharmayuktăni kăryăni vyaani ca). Prin buna administrare a lui Vidura, chiar şi necheltuind decât o câtime nedin avuţii, au fost dobândite de la vasali un mare număr de fapte plăcute (regelui) hyah priyăny asya kăryăni subahtiny api prăpyante rthaih sulaghubkih sunayăd viduraâya ibera pe prizonieri şi graţia pe cei care fuseseră osândiţi la moarte (akarod bandhamoşan năm moksanam tathă); regele, fiu al lui Dharma, nu obiecta niicodată nimic la acestea harmasuto răjă kadăcit kincit abravit).:1 cinstit de către fraţii Pândava, regescul fiu al lui Ambikă [= Dhrtarăstra] îşi petrecu chip tot atât de fericit ca odinioară, slujit şi cinstit de către rşi. Acest continuator al Kuru dăruia plocoane şi venituri brahmanilor; în toate acestea, regescul fiu al lui Kuntî iţhira] îl urma [= îi punea la îndemână cele necesare acestor distribuiri]. Lele rituale consacrate Pitarah-ilor, la îndeplinirea de srăddha [rituri funebre] în cinstea tuturor prietenilor săi, mărinimosul rege Kuru Dhrtarăstra făcea după pofta inimii sale elşugate brahmanilor, potrivit vredniciei lor. Regele cel drept Yudhisţira şi Bhânia şi gemenii, doritori să facă ceea ce era plăcut bătrânului rege, înlesneau toate acestea. au ne lăsăm înşelaţi, aici regele, singurul rege, este Yudhişţhira şi, pe ire, el dă un asemenea rang lui Dhrtarăstra doar din cuviinţă. Dar să o privire sub aceste aparenţe. Impresia dominantă este aceea a strânsei a echipei: aceste trei personaje, regele şi cei doi unchi ai săi, acţionează nai completă armonie; de la începutul poemului, ei erau făcuţi să se W ei se înţeleg, în sfârşit şi nu putem visa o cârmuire mai reuşită. Totuşi.