Georges Dumezil

* Supranume al lui Visnu-Krsna şi al lui Siva. *” Oraş pe maiui drept al JYamunei.

Din manta, m^ timp ce Bhim [= Bhima] şi fraţii lui îşi căutau armele r, gâ-l pedepsească pe Suspal care, la rându-i, se pregătea de luptă Aşadar tot.' vestea o scenă de învălmăşeală şi de groază care, întrerupând jertfele ar fl împiedicat chiar să se mai celebreze Raisoo-yuc. Dar Chrisnen, int^venirJ atunci mai direct, i-a oprit pe Pandos de la orice act de violenţă, poruncindu le să împiedice tot ce putea duce la aşa ceva şi, adresându-se lui Suspal îi snus] că, datorită împrejurărilor, acceptă să-i mai ierte o sută de insulte averti zându-l că, odată împlinită această măsură, îl va pedepsi el însuşi 'Această oiărinimie a fiului lui Basdaio, departe de a-l opri pe înfumuratul 'Raiah 1 a aţâţat mai mult, aşa încât a depăşit în curând limitele stabilite. Atunci Chrisnen lăsând Mu liber dreptăţii, îşi aruncă împotriva lui inelul Sudarsun [= Sudar' s'ana, discul lui Vişnu], care dintr-o singură lovitură îi doboară capul din care ieşi o flacără ^ care s-a văzut câteva clipe rătăcind prin văzduh, după care pătrunse în sfârşit în gura fiinţei întrupate în timp ce slujitorii şi ostile lui Suspal fugeau în cea mai mare neorânduială.

— Spuneţi-mi, ce era această flacără? Întrebă Dl de Polier.

— Era, răspunse învăţatul [= Ramtchund, profesorul colonelului de Polier] sufletul Rajahului. Murind direct de mina întrupării, a primit harul lui, a fost eliberat de transmigrări şi s-a întors în Baikunt [= Vaikuntha, raiul lui' Vişnu 1 să-şi ia locul pe care-l avea ca portar al lui Vişnu.

— Cum, spuse Dl de Polier, atunci Suspal era una din regenerările acestor portari osândiţi prin blestemul aruncat de Rishi să transmigreze de trei ori pe pământ?

— Chiar aşa, spuse învăţatul, i-am văzut regeneraţi în trupul lui Hemcashup [= Hiranyakasipu] şi al lui Hemachus [= Hiranyăkşa], doi Daints [i= daitya, demoni] fraţi, care au prilejuit două coborâri' sau întrupări ale lui Vişnu, una în mistreţ, alta în om-leu. A doua lor întrupare a fost în trupurile lui Raven [= Răvana] şi al lui Kuntchbeckaren [= Kumbhakarna]: ea a făcut necesară întruparea lui Ramtchund [- Rama]. Şi, în sfârşit, în cea de a treia, ei s-au luptat împotriva întrupării lui Vişnu [în Rrşna] şi au fost eliberaţi de către ea din trupurile lui Suspal şi al fratelui lui, Denthelek, în care şi-au sfârşit şirul regenerărilor.

3. YAYATI.

Jujat [- Yayăti] trăia în Sut-yuc sau prima vârstă a lumii. După poveştile din Mahabarat, era stăpânul lumii întregi şi el era obârşia nu numai i neamului Yadu [= Yădava], tribul în care s-a năsut Chrisnen [= Krşna i, dar^şi a neamurilor Coros [= Kuru, Kaurava] şi Pandos [= Păndava], ccâe două ramuri colaterale care s-au luptat pentru putere în faimosul război din Mahabarat.

Faima lui Jujat era atât de mare încât, în timp ce Rajah Ainder [= Indra] Psea din Surg [=svarga, cerul lui Indra] fiind apăsat de Serap [= săpa]? Au blestemul unui Rişi, Deiotas-ii [= devată, divinitate] veniră cu toţii să-l taiplore pe acest prim suveran al pământului să vină să domnească peste tărî-? Uirile cereşti, propunere prea măgulitoare ca să n-o accepte. Jujat merse deci Surg, unde^ fu primit cu cea mai mare bucurie a noilor săi supuşi, dar ^uchtely [= Saci] soţia Rajahului Ainder, cufundată în durere de lipsa soţului ţ1. Indignată că Deiotas-ii vor să-l înlocuiască, a refuzat să-l recunoască pe Jujat, l-a numit uzurpator, Daint [- daitya, demon] şi i-a declarat că dacă QU se va război cu acest neam nelegiuit şi nu o va răpi pe fiica Rajahului Sund [= Sunda], căpetenia lor, ea nu va primi niciodată să-l recunoască drept uveran legitim.

Condiţiile grele prin care Suchtely voia să câştige timp n-au făcut decât ă stimuleze ambiţia lui Jujat. După ce a declarat război Daints-ilor, în timp: e se lupta pe faţă cu ei pe de o parte, căuta de cealaltă parte toate mijloaele pentru a o dobândi curând în puterea sa pe fiica lui Sund, Rajahul lor, ^flând de la trimişii săi că Prinţesa se scălda în fiecare zi cu femeile ei într-un az foarte frumos făcut în acest scop la oarecare distanţă de tabăra duşmană, rujat, urmat de un mic număr de curteni aleşi, a luat-o pe drumuri ocolite: a să ajungă acolo şi deja ochiul de apă se arăta privirilor lui când, în ciuda recauţiilor pe care le luase ca să nu fie descoperit, una din femeile Prinţesei, tuzind un zgomot, priveşte prin frunziş, îl zăreşte pe unul din călăreţii suitei ui şi dă alarma celorlalte femei care se scăldau. Fiica lui Sund, văzând nişte trăiai, iese repede din apă cu soaţele ei şi, apucând primele haine care îi cad n mină, le lasă pe ale sale pe mal şi o ia la fugă cu femeile sale fără să o iprească nimeni pentru că, deghizarea ei înşelându-i pe Rajah şi suita lui, el lu se îndoieşte că singura femeie rămasă acolo şi care a fost nevoită să se olosească de hainele stăpânei sale, este însăşi Prinţesa. Pătruns de acest gând, rujat se apropie, dar femeia părăsită fiind plină de spaimă şi neputând scăpa le el cu fuga se cufundă din nou în apă, aşa îmbrăcată, riscând să se înece, lajahul speriat o linişteşte şi îi dă asigurări atât de puternice că-i va respecta 'irtutea, încât ea consimte în sfârşit să primească nuna pe care el i-o întinde a să iasă din apă.

Mulţumirea lui Jujat era pe potriva nerăbdării lui de a o lua cu sine pe Mnţesă, dar poruncile pe care le dădea suitei sale, felul cum îi vorbea lui 3aijany [= Devayănî] – acesta era numele ei – vestind o încurcătură, ea e grăbeşte să-i arate greşeala povestindu-i schimbul de haine, fuga stăpânei ale şi că o avea în faţă pe fiica lui Soucker [= Sukra = Kăvya Us'anas], iuru al Daints-uilor, silită de slujba tatălui său să trăiască la ei, aşa că, deşi kamină, făcea parte din suita Prinţesei.

Descumpănit la culme de aceste ştiri, Rajahul, primindu-le, o părăseşte pe) aijany cerându-i scuze pentru confuzia care i-a adus spaima. Dar, aventura devednd publică, nu se mai prezintă nici o partidă acceptabilă pentru tânăra Bramină. *atăl ei vede că, dacă vrea să o mărite, trebuie să consimtă să o dea unui Kăttris = ksatriya]. Îi descoperă fiicei sale această aspră necesitate şi Daijany, supuându-se soartei, declară tatălui ei că, de vreme ce nu poate năzui la un Brarun, nu vrea alt soţ decât pe Jujat. Învăţătorul Daints-ilor nevoind să încreinţeze nimănui o grijă care îl priveşte atât de mult, se duce el însuşi la prinţ are, tot atât de smerit cât a fost de respectuos cu Daijany, răspunde propunerii îi Soucker că, în calitate de Kăttris, nu ar îndrăzni niciodată să-şi înalţe dorinele până la fiica unui Bramin şi că, dacă-i dăduse mâna acestei tinere, o făcuse lumai pentru a o scoate din apă, dar că s-a retras când i-a aflat obârşia.) ricât de adevărate ar fi fost aceste scuze, cum Soucker nu le-a primit, Jujat consimţit în sfârşit să o ia pe Daijany de nevastă iar ea i-a dat cinci & intre care Yud [= Yadu] a fost cel mai mare iar Couru [= Kuru, confundat în păcate aici cu Ptâru], cel mai mic, dar căsătoria părinţilor lor, dacă a fost inecuvântată în această privinţă, nu era de altfel fericită. Jujat, cel mai lare prinţ de pe pământ, nu era cel mai fidel dintre soţi. Daijany era geloasa i aceste defecte au dus la un şir de certuri, de împăcări şi recăderi din partea lajahului iar femeia s-a plâns în cele din urmă tatălui ei. Cum Soucker care fi iubea cu duioşie fiica îi împărtăşea supărarea şi-a blestemat ginerele şi l'a sândit să cadă din cea mai puternică şi strălucitoare tinereţe într-o stare ae bătrâneţe şi de prăbuşire totală. Această pedeapsă aspră dura deja de câta vreme, Rajahul slab, aproape senil, nu mai era nestatornic, iar Daijany, lid tită în privinţa fidelităţii lui, era silită să-i dea îngrijirile cerute de nep'utiq L-a întrebat într-o zi cum se simte în noua lui viaţă. Acesta întrebare, ij degrabă ironică decât tandră, aducându-l în fire pe Jujat şi amintindu-şi 'el 1 greşelile sale, cu cea mai sinceră căinţă o imploră pe Daijany să-i uite păcat şi să obţină de la tatăl ei, dacă nu graţierea deplină, măcar să se mai poi bucura de o mie de ani de tinereţe, după care s-ar resemna fără greutate sa piardă puterea şi viaţa.

Daijany fu uşor de clintit. Pedepsită ea însăşi să nu mai aibă de soţ de un bătrân, se strădui cu râvnă să-i ceară lui Soucker cel puţin unele schimb în sentinţa rostită împotriva soţului ei. Dar în ciuda dorinţei pe care o a^ învăţătorul Daints-ilor să-şi mulţumească fata, nu-i mai stătea în putere s sa nimicească şi nici măcar să-şi schimbe blestemul, decât dacă s-ar fi gă un tânăr destul de binevoitor ca să consimtă să cedeze Rajahului o mie de din tinereţea sa şi să se încarce în schimb cu tot atâţia ani din prăbuşii lui – dar unde să-l găseşti pe acest generos muritor? Din cei cinci fii care-i avea Jujat, cel mai mare, Yud, găsi mijlocul să ocolească propune) sub pretextul că, cedându-i tatălui o mie de ani din tinereţea lui, ar corn un incest cu mama sa. Cei trei fraţi mai mici s-au agăţat cu lăcomie de ac sofism, dar Kuru, cel mai mic, neascultând decât de pietatea şi tandreţea filială, a acceptat fără să cântărească schimbul propus. O asemenea jer merita o răsplată. Regele, murind, l-a dezmoştenit pe Yud, fiul lui mai ma n-a lăsat decât apanaje modeste celorlalţi trei fii şi i-a dat lui Kuru dorm exclusivă asupra întregului Indostan. Şi acest fiu mezin, ajuns căpetenia ca domnitoare, a lăsat moştenire urmaşilor autoritatea şi drepturile pe care i dobândise pietatea filială.

' Anexa II.

STARCATHERUS ŞI INGELLUS INVECTIVELE

(Saxo Grammatieus, VI, 6, 3-7, 8-16).

Poate că cititorului îi va face plăcere să-l observe pe călugărul danez -unul din cele mai uluitoare exerciţii de retorică, în care dezvoltă conform mtului său un material pe care i-l furnizau poeme scandinave, cu siguranţă i sobre, astăzi pierdute. Amplitudine, virtuozitate, truculenţă caracterizează ste strofe în care se încrucişează trei teme, îndreptate spre invectivă: neinicia lui Ingellus; grozăvia păcatelor pântecelui şi, accesoriu, a altor câtorva; talgia după vremea în care domnea, model al regilor, tatăl lui Ingellus.

Împrejurările au fost expuse în text (p. 474-477). Starcatherus, care s-a as în Suedia, a hotărât să-i redea lui Ingellus, fiul degenerat al stăpânului Drietenuâui său, regele Frotho, un suflet regesc şi simţul datoriei. Soseşte urtea Danemarcei deghizat. În lipsa lui Ingellus, soţia lui regina – şi fiica jaşului tatălui lui, Frotho – îl primeşte rău pe străin, ţinându-l departe de ti de cinste. Când apare Ingellus, îl recunoaşte îndată pe bătrânul viteaz ncearcă să repare jignirea. Avertizată, regina însăşi înmulţeşte dovezile de tire. Starcatherus îşi dă frâu liber mâniei în douăzeci şi una de strofe safice, IX, 3-7):

1. Cedat imbellis uetuto iuuentus et senis crebros ueneretur annos; în uiro fot ti numerosa nemo tempora culpet.

2. Albic.et quamquam senio capillus, permanet wrtus eadem uetustis, nec fluens aetas poterii uirile carpere pectus.

3. Me grauis sessor cubito repellit, qui boni formam uitio profanat, dum gulae parens nihilum diurnis praerogat escis.

4. Quando Frothonis comes adnotabar, militum semper medius resedi aede sublimis, procerumque primus prandia duxi.

1. Tinereţea nepricepută la război să lase loc celui mai în vârstă şi să dea cinstire nenumăr ani ai bătrânului. Pe un bărbat tare nimeni să nu-l învinovăţească de numărul anilor.

2. Chiar dacă le albeşte părul de bătrâneţe, vitejia dăinuie în cei de odinioară şi curgere”; i nu poate doborî inima vitează.

3. Un mesean mă împinge grosolan cu cotul, călcând în picioare cu firea lui stricată buna nţă; supunându-se pântecelui, nu pune nimic mai presus de mâncărurile zilei.

4. Pe când eram recunoscut de tovarăş al lui Frotho, am stat pururi în mijlocul oştenilor, capul mesei şi am fost în fruntea ospeţelor ca cel dintâi dintre nobili.

5. Sorle nune uersa melioris aeui, angulo claudor simuloque piscem qui uago captat latebram recursu abditus undis.

6. Saeculo certe solitus priore cultius strato recubare fulcro, inter extremos premor ei referta pellor ab aula.

7. Pellerer forsan foribus supinus, ni latus pulsum paries referret et fugam truso facilem negaret obuius asser.

8. Aulici risu populi lacessor aduenae digno uacuus receptu, aspero carpor sale, dum loquaci mordeor ausu.

9. Quid noui rumor celeber uolutat, quis tenor rerum, patriae quis or do? Gliscerem uestrae regionis actus aduena nosse. Ut quid, Ingelle, uitio sepultus uindicem patris remoraris ausum? Num pii cladem genitoris aequo pectore ducis? Quid dapem deses colis otioque mollior scortis stomachum reclinas? An tibi paruo patris interempti ultio constat?

12. Proxime quando, Frotho, te reliqui, mente praesaga didici, quod armis hostium certe periturus esses, maxime regum

13. Cumque rus longum tererem uiator, praescius mentem gemitus subibat, qui, quod hinc esses mihi non uidendus, omine finxit.

14. Pro dolor! Quod tune aberam remotus extimos orbis populos lacessens, cum dolo regis iugulum petebat perfidus hospes.

5. Întoreându-se acum soarta vremilor mai bune, sunt înghesuit într-un colţ şi fee ca pestei care, rătăcind în toate părţile, îşi caută loc de scăpare ascuns în apă.

6. Obişnuit în vremurile dinainte să stau culcat pe un aşternut pregătit cu multă grijă, si: împins între cei mai de jos şi alungat din palatul prea plin

7. Poate că m-ar azvârli peste prag, de-a berbeleacul, dacă peretele nu m-ar arunca înap' iar stâlpii nu mi-ar opri fuga uşoară.

8. Sunt sfâşiat de râsul curtenilor, lipsit de primirea cuvenită unui oaspete, rabd aprigă sar muşcat de îndrăzneala vorbăreaţă.

9. Ce noutate aduce zvonul cunoscut? Care e starea lucrurilor, care e rânduiala patriei? Stră: venit ca oaspete, ard de dorul de a şti faptele meleagurilor voastre.

10. De ce, Ingellus, îngropat în viciu, întârzii îndrăzneala care ţi-ar răzbuna tatăl? Oa porţi într-o inimă nepăsătoare măcelul vrednicului om care ţi-a dat viaţă? * De ce 0 ţjj ja OSpeţei fără vlagă şi te scalzi în lene, mai dezmierdat decât o curtezana „t de puţin preţ are pentru tine răzbunarea tatălui tău ucis'

12. Ultima dată când te-am lăsat, Frotho, am presimţit ca ţi-e sigură pieirea de armele du „nanilor tăi, tu cel mai mare dintre regi.

— Şi pe când străbăteam, drumeţ, ţări îndepărtate, un geamăt prevestitor mi se ridica î minte, dându-mi semn că n-am să te mai văd.

14. Ce jale, că eram departe, stârnind popoare de la marginea pământului, când oaspete an îl înjunghia pe rege prin înşelăciune.

15. Aut enim uindex domini probarer aut comes poenae sociusque fati, et pari gaudens sequerer beatutn funere regem.

16. Non gulam ueni dapibus beare, cuius enitar uitium ferire, nec cutis curam sequar aut obesi gaudia uentris.

17. Nemo me regum prius inclitorum exteros iuxta medium locauit, cui frui primis licuit cathedris inter amicos.

18. Suetia ueni spatiosa mensus rura, mercedem ratus affuturam şi modo cari fruerer reperta prole Frothonis.

19. Sed probum quaerens adii gulosum deditum uentri uitioque regem, cuius în luxum studium refudit foeda uoluptas.

20. Claret Haldani ratus esse sermo, qui breui nobis cecinit futurum, quod parti gnaro generandus esset filius excors.

21. Degener quamquam reputetur heres, non opes magni patiar Frothonis aduenis lucro fore uel rapinae more patere.

15. M-aş fi arătat fie răzbunător al stăpânului, fie tovarăş de chin şi părtaş al soartei sale, bucuros de potrivire l-aş fi urmat în moarte pe fericitul rege.

16. N-am venit să-mi casc gâtlejul la ospeţele aceluia al cărui viciu mă strădui să-l lovesc; voi lua aminte la îngrijirea pielii sau la bucuriile pântecelui umflat.

17. Mai Înainte niciunul dintre regii slăviţi nu m-a aşezat printre străini; între prieteni -a fost dat să mă bucur de primul loc.

18. Din Suedia am venit măsurând cale lungă, socotind că voi fi răsplătit îndeajuns regăsin- -l pe urmaşul iubitului meu Frotho.

19. Dar căutând un rege vrednic am dat peste un mâncău, rob al pântecului şi al viciului, uia o patimă ruşinoasă i-a întors toate gândurile spre dezmăţ.

20. E limpede că se-mplineşte vorba lui Haldanus, care ne-a vestit cele ce se vor întâmpla, n că dintr-un tată iscusit se va naşte un fiu fără minte.

21. Chiar dacă moştenitorul se arată nevrednic, nu voi răbda ca bogăţiile marelui Frotho stea la îndemâna unor străini drept câştig sau pradă.

Regina face imprudenţa să-şi desfacă panglica ce-i leagă părul şi să o întindă bătrânului sped să-l potolească, să-l cumpere cu acest dar. Indignat, Starcatherus îi aruncă panglica în faţă ţlara uoce [cu glas limpede] recită patruzeci şi nouă de strofe safice (ibid., 8-16) care îl vor zi în sfâişit pe Ingellus şi-l vor determina să-i ucidă pe fraţii soţiei sale, musafirii săi.

1. Amoue, queso, muliebre donum et tuo mitram capiti repone! Infulas nemo Venerem decentes fortis adoptat.

2. Absonum namque est, ut în arma promptis nexili crinis religetur auro; mollibus cultus tenerisquee turbis competit iste.

1. Ia-ţi de aici, rogu-te, darul de muiere şi pune-ţi-l la loc pe capi Nici un viteaz u-are face cu panglicile bune pentru Venus.

2. Căci e nepotrivit pentru cei ce stau cu mâna pe arme să-şi prindă părul cu legătură de; podoaba aceasta se potriveşte mulţimii molatice şi gingaşe.

D

3. At tuo munus refer hoc marito, cui placet luxus digitusque prurit, dum nates uersans uolucris rubellae uiscera tractat.

4. Vxor Ingelli leuis ac petulca Theutonum ritus celebrare gestit, instruit luxus et adulterinas praeparat escas.

5. Nam nouis palpat dapibus palatum, captat ignoti libitum saporis, aestuans ferclis onerare mensas lautius omnes.

6. Haec uiro uinum pateris propinat, cuncta propenso meditans param, cocta torreri iubeţ et secundo destinat igni.

7. Pascit ut porcum petulans maritum, impudens scortum natibusque fidens gratis admissum tolerare penem crimine stupri.

8. Assat elixum recoquitque tosta, prodigo cenam meditată luxu, neglegens morum uitiisque cultrix femina turpis.

9. Haec procax fastu Venerisque miles, appetens escae, bene temperatos abdicat ritus simul et gulosas instruit artes.

10. Rapulum leui patina liquatum, praeditas suco tenui placentas pruriens aluo petit ordinesque conchyliorum.

11. Non ego magnum memini Frotkonetn dexteram fibris uolucrum dedisse, podicem cocti lacerasse galii pollice curuo.

12. Quis prior regum potuit gulosus uisccrum putres agitare sordes aut manii carptim fodicare foedum alitis anum?

3. Sau dă mai „degrabă darul soţului tău, căruia îi place luxul şi pe care-l mănâncă dege când scobind în târtiţa unei păsări rumene îi scoate măruntaiele.

4. Nevasta lui Ingellus, uşuratică şi fără minte, moare de dor să aducă aici năravurile t tonilor, orânduieşte dezmăţul şi pregăteşte mâncăruri prefăcute.

5. Le gâdilă cerul gurii cu mâncăruri noi, aleargă după farmecul gustului necunoscut, arz: să împovăreze mesele cu feluri tot mai alese.

6. Închină bărbatului vin în cupe, căutând mereu pregătiri deosebite; pune să se frigă e copt şi-l încredinţează celui de al doilea foc.

7. Neruşinata îşi hrăneşte bărbatul ca pe un porc, curtezană obraznică, lăudându-se că-l m ţumeşte cu bucile ei aţâţătoare printr-o nelegiuire criminală.

8. Prăjeşte ce e fiert şi pune iar la copt fripturile, cugetând la ospăţ cu dezmăţ risipit uitând de buna-cuviinţă, ocrotind păcatul, femeia neruşinată.

9. Mândră de podoabele ei, ostaş al Venerei, lacomă de mâncare, respinge rânduielile cumpăt; şi făureşte arta înfulecării.

10. Gulia fiartă pe o tipsie gingaşă, plăcintele scăldate în sos fin, astea i le cere mâncărln pântecelui – şi oştirile de scoici.

11. Nu-mi amintesc ca marele Frotho să-şi fi închinat dreapta cărnurilor de pasăre, nici fi sfâşiat cu degetul încârligat şezutul unui cocoş fript.

12. Care dintre regii de mai înainte a putut, lacom, să se atingă de scârboşeniile putrede măruntaielor sau să scobească, pe alese, în târtiţa murdară a unei păsări?

— Mit şi epopee

13. Fortium crudus cibus est uirorum, nec reor lautis opus esse mensis, mens quibus belii meditatur usum pectore forti.

14. Aptius barbam poteras rigentem mordicus presso lacerare dente quam uorax lactis uacuare sinum ore capaci.

15. Fugimus lautae uitrm popinae, rancidis uentrem dapibus fouentes; coctiles paucis placuere suci iempore prisco.

16. Discus herbosi uacuus saporis arietum carnes dabat et suillas; temperans usus nihil immodesto polluit ausu.

17. Lacteum qui nune adipem liguris, induas mentem, petimus, uirilem; esto Frothonis memor et paterni funeris ultor!

18. Occidet nequam pauidumque pectus, nec fugax fati stimulum refellet, ualle condatur licet aut opacis incubet antris.

19. Undecim quondam proceres eramus, regis Haconis studium secuti: hic prior Helgo Begathus resedit ordine cenae.

20. Hic famis primae stimulum licebat aridis pernae natibus leuare; uentris ardorem rieidi domabat copta crush.

21. Offulam nemo uapidam petebat; quisque communes celebrabat escas; stmphci tantum stetit apparatu cena potentum.

22. Vulgus externum fugiebat esum, nec fuit summis epuli libido; ipse rex paruo meminit modestam ducere uitam.

13. Hrana bărbaţilor viteji e crudă şi nu cred că au nevoie de mese alese cei a căror minte tă la război cu suflet viteaz.

14. Mai degrabă îţi sfâşiai, muşeând-o cu dinţii, barba aspră decât să goleşti lacom cu gură Datoare oale de lapte.

15. Noi fugim de viciul bucătăriei alese, mângâindu-ne stomacul cu mâncăruri râncede; în vrele vechi puţini oameni se bucurau de sosuri fierte.

16. Tipsia lipsită de parfumul ierburilor le dădea carne de berbec şi de porc; cumpătarea nu sa nimic cu o îndrăzneală fără măsură.

17. Tu, care lingi azi grăsimea laptelui, te rog, îmbracă-te cu suflet de bărbat; aminteşte-ţJ rotho şi răzbună moartea tatălui tău!

18. Va pieri inima slabă şi temătoare şi fugarul nu va scăpa de, boldul' soartei, de se va ide în văi sau se va cuibări în peşteri întunecoase.

19. Eram odinioară unsprezece fruntaşi, ce urmam voia regelui Hacon; aici, în rânduiala elor, Begathus şedea înaintea lui Helgus.

20. Aici era îngăduit să-ţi stâimperi primul 'bold' al foamei cu carnea uscată din susul pulpei: imea de coji aspre potolea arşiţa pântecelui.

21. Nimeni nu cerea chifteluţe fierbinţi; fiecare mânca mâncărurile de rând; masa celor puteravea doar o podoabă simplă.

22. Mulţimea fugea de mâncăruri străine şi cei mari n-aveau patima ospeţelor; însuşi regele uintea să ducă, cu cheltuială puţină, o viaţă măsurată.

23. Mellei temnens speriem saporis combibit tostum Cereris liquorem, nec parum coctis dubitabat uti, assa perosus.

24. Mensa perstabat modico paratu exhibens sumptum tenui salino, ne quid externo uariaret itsu docta uetustas.

25. Amphoras nemo paterasue quondam intulit mensis; dolio profudit poculum promus; nec erat catillis copia pictis.

26. Nemo transacti uenerator aeui cantharis iunxit teretes diotas, nec cibis lancem cumulauit olim comptus agaso.

27. Non breui concha cyathoue leui prandium uanus decorabat hospes; nune recens morum facies pudenda omnia pressit.

28. Aere quis sumpto toleraret unquam funus amissi redimi parentis aut loco pdtris peteret necati munus ab hoste?

29. Qui ualens heres subolesque fausta talibus iunctum latus applicaret, ut uiri neruos uacuaret omnes pactio turpis?

30. Unde, cum regum tituli canuntur et ducum uates memorant triumphos, pallio uultum pudibundus abdo pectore trişti.

31. Cum tuis nil eniteat trophaeis, quod stih digne queat adnotări, nemo Frothonis recitatur heres inter honestos.

32. Improbis quid me laceras ocellis, qui reum patris ueneratus hostem panibus tantum tepidoque iuri crederis ultor?

33. Vindices quando scelerum probantur, quo minus mentem pudeat profanam, aurium prompta uacuatus usu esse per optat

23. Dispreţuind gustul miedului, bea sucul fierbinte al zeiţei Ceres, nu stătea la îndoială faţa cărnii prea puţin prăjite, urând fripturile.

24. Se întindea masa cu pregătire puţină, arătând ca podoabă o biată solniţă, ca nu cumânvăţătura din vechime să se strice cu obiceiuri străine.