25. Nimeni n-a adus pe masă amfore şi căni; din butoi umplea paharele paharnicul şi nu belşug de vase împodobite.
26. Nici un cinstitor al vremilor trecute nu aşeza diote lingă canthare şi nici o slugă împop ţonată nu încărca tava cu mâncare.
27. Gazda înfumurată nu-şi împodobea prânzul cu străchinuţe şi cupe uşoare; acum înfăţişări ouă a obiceiurilor a alungat orice ruşine.
28. Cine ar fi răbdat vreodată să se cumpere moartea tatălui cu bani, sau în schimbul tatăl nort cine ar fi cerut un dar de la duşman?
29. Ce moştenitor sănătos, ce mlădiţă nobilă s-ar fi aşezat alături de astfel de oameni, mc înţelegerea ruşinoasă să nimicească tăria de bărbat?
30. De aceea, când se cântă meritele regilor şi poeţii amintesc izbânzile conducătorilor, îmi ascul faţa în mantie, ruşinat, cu inima tristă. _.1
31. Pentru că nimic nu străluceşte de izbânzile tale, nimic care să poată fi după vrednic aşternut în scris, nici un urmaş al lui Frotho nu este pomenit între oamenii de cinste.
32. De ce mă sfâşii cu privirea duşmănoasă, tu care, cinstindu-l pe duşmanul ucigaş al tatăl „i, te arăţi a te răzbuna numai cu pâine şi cu sos călduţ?
33. Când sunt slăviţi pedepsitorii crimelor, ca să nu ţi se ruşineze sufletul nelegiuit, doreşte! I11 lipsit de folosinţa urechilor tale
34. Saepe nam uirlus aliena sueuit conscium culpae lacerare peclus, et boni fama premitur malignus pectore sensus.
35. Appetas ortum licet aut remotus occidentali regione degas, seu situm mundi medium sequaris concitus istinc, *
36. Seu plagam caeli gelidam reuisas, qua poli uertex paiet impetuque uersili sphaeram răpit et propinquam despicit Ursam,
37. Te pudor late comes insequetur et graui uultum feriet rubore, quando tnagnorum sociata ludit contio regum.
38. Dedecus quem commaculat perenne, inter illustres medius uenire non potes turmas reprobusque în omni climate deges.
39. Fata Frothoni subolem dedere editam tnundo superis sinistris, cuius affectum scelus et libido sordida cepit.
40. Sicut în naui fit, vt obsoletutn foeda sentinae gremium rcquirant, sic în Ingellum uitiosa rerum copia fluxit.
41. Ergo uulgatum ueritus ruborem anguli pressus patriae iacebis, torpidus foedo lare nec uidendus agmine claro.
42. Sorte turn barbam quaties sinistra, concubinarum stimulis repressus, cum tibi pelex querulis perurat uocibus aurem.
43. Cum pauor mentem gelidus repigret, et patris uindex fieri timescas, degener plane parilisque serui ritibus extas.
44. Obrui paruo poteris paratu, ut quis arreptum iugularet haedum aut ouem cultro teneram trucidet gutture secto.
34. Căci adesea vitejia altuia sfâşie o inimă care-şi înţelege vina şi sufletul strimb e apăsat I faima celui bun.
35. Fie că te duci spre răsărit sau îţi petreci viaţa departe în ţinuturile de apus, fie că fugind e acolo străbaţi mijlocul lumii,
36. Sau că priveşti întinderea îngheţată a cerului unde se arată osia lumii şi răpeşte globul i vlrtej privind de aproape Carul Mare,
37. Ruşinea te va însoţi ca un tovarăş, până departe şi-ţi va lovi faţa cu o grea roşeaţă, ind adunarea marilor regi se va desfăta în jocuri.
38. Pângărit de veşnică necinste nu poţi veni în cetele oamenilor vestiţi şi, pe orice tărâm, i 'vei petrece viaţa defăimat.
39. Soarta i-a dat lui Frotho un urmaş pe care cei de sus nu l-au binecuvântat la venirea e lume, ale cărui simţiri au fost subjugate de crimă şi de o patimă josnică.
40. După cum în corabie gunoiul se îndreaptă spre sânul murdar al fundului calei, aşa s-a: urs spre Ingellus belşugul de vicii.
41. Aşadar, temându-te de ocara ta binecunoscută, vei rămâne ghemuit prin ungherele patriei, morţit în lăcaşul tău pângărit, departe de cetele slăvite.
42. Când te vei trage de barbă în nenorocire, apăsat de înţepăturile ţiitoarelor, când curteina îţi va arde urechile cu glasu-i certăreţ.
43. Îa timp ce teama îngheţată îţi amorţeşte mintea şi ţi-e frică să ajungi răzbunătorul tatăli tău, apari degenerat şi întocmai deopotrivă cu un rob în purtări.
44. Ai putea fi doborât cu puţină sforţare, aşa cum apucă şi înjunghie cineva un ied sau lie cu cuţitul gâtul unei oi tinere.
45. Ecee Suertingo genitus tyranno Dania post te potietur heres, cuius ignauam retines sororem foedere tur pi.
46. Dum grauem gemmis nitidamque enllu aureo gaudes celebrare nuptam, nos dolor probro sociatus urit, turpia questos.
47. Quando te praeceps agitat uoluptas. Anxius nobis animus prioris temporis formam reuocat monetque multa dolere.
48. Nam secus quam tu scelus aestimamus hostium, quos nune ueneraris; unde prisca noscenti facies molesta est temporis huius.
49. Re magis nulla cuperem beari şi tui, Frotho, iuguli nocentes debitas tanti sceleris uiderem pendere poenas.
45. Iată, un moştenitor al tiranului |Suertingus va pune mâna pe Dania după tine; acum o ţii lingă tine, printr-un legământ ruşinos, pe sora lui netrebnică.
46. În timp ce te bucuri să-ţi serbezi nevasta împovărată cu pietre scumpe, străluci aur, pe noi ne arde durerea, laolaltă cu ruşinea şi îţi plingem faptele de ocară.
47. Când pofta te trage cu capul în jos, sufletul nostru neliniştit işi aminteşte de chipu murilor de demult şi ne îndeamnă să suferim fără margini.
48. Căci altfel declt tine privim crima duşmanilor pe care-i cinsteşti tu acum; celu cunoaşte vremurile dinainte greu îi vine faţa timpului acestuia.
49. N-aş dori mai mare bucurie decit să-i văd pe cei ce te-au înjunghiat, o Frotho, p du-şi fărădelegile atit de mari.
NOTE.
NOTE DIN 1977 Cele trei studii reunite hi această carte n-au dat naştere la multe discuţii şi eu însumi nu mari schimbări de adus.
În primul studiu (p. 490-491 şi 522-523), mi s-a obiectat că a şasea jignire adusă de îisupsia Irşna nu este omogenă cu cele cinci enumerate anterior. Desigur; şi poate că trebuia să subJaceastă diferenţă între tratările aceleiaşi teme: Heracles, Starcatherus pier datorită urtimuân cele trei păcate pe care le-au săvârşit şi care se află distribuite pe cele trei funcţiuni (de enea, decăderea treptată a lui Indra este dusă la capăt de către, prin, al treilea păcat, ţinind treia funcţiune). Fatalitatea care îl loveşte pe îis'upăla este mai complexă: el săvârşeşte în succesiv cele o sută de păcate care, la naştere, i-au fost nu impuse, ci îngăduite, sau mai ibă tolerate (p. 488) şi dintre care cele cinci specimene extrase din masă de acuzatorul său istribuie bine pe cele trei funcţiuni; dar prin însuşi faptul că au fost tolerate dinainte, nu; nici o sancţiune; prin urmare, pentru a-l pierde, e necesar un păcat suplimentar, în afara I şi în afara funcţiunilor, un fel de act de lezmaiestate care îl loveşte direct pe Krşna-Vişnu. Stă îmbogăţire a temei nu-i alterează semnificaţia, ci o înalţă cu toată puterea mistică ce legată de personajul Krşna.
La p. 534, în legătură cu § 9, despre variantele rănii lui Filoctet, vezi P. Vidal-Naquet, loctete et l'epmue', 'Annales E. S. C.', 1971, 3-4, p. 625 (Sofocle) şi 630 (Servius, ad Aen. 2).
Partea a doua i-a inspirat prietenului meu Stig Wikander mai degrabă un reproş decât o ă, aflat în RHR, 185, 1974, p. 3-8, sub titlul Epopie et mythologie, examen critique de receniblications de G. Dumizil. Într-adevăr, poate că am prezentat prea pe scurt (p. 553, 603- cunoscuta teză a lui St. Wikander, la care m-am raliat de multă vreme, asupra identităţii imentale dintre materialul epopeilor indiană şi iraniană şi asupra structurii poemului Shăhh. B regretabil că autorul nu îşi publicase încă ale sale Haskell Lectures din 1967 (cf. p. 6 icrarea sa): când mi s-a făcut, în 1968, aceeaşi onoare, din păcate uerba uolauerant. Cele două rinţe al căror text mi l-a comunicat ulterior sunt pline de noutăţi importante.
Stig Wikander mi-a atras atenţia, de asemenea, asupra unui vechi articol al lui Hyacinthe îarencey, Djemschid et Quetzalcoatl, 'Revue des Traditions Populaires', 8, 1893, p. 241 – 247. Totdeauna, acest curios binefăcător al studiilor orientale navighează în chip primejdios între le şi vârtejurile ingeniozităţii, însă dă de gândit.
Partea a treia, care fusese pregătită în Haskell Lectures din 1968, a apărut în traducerea ză la Universitatea din Chicago, în 1973, sub titlul The Destiny of a King. Nu am nimic de modificat în compararea lui Mâdhavî cu Mebd (şi Clothru). Un critic atent, înd că e sensibil la analogiile dintre cele două personaje, a întrebat totuşi: But ifitistrue „ebd is în some sense the objective correlative of the Indo-European beliefs about the virtues falty, why do some accounts paint her so black?'*. Nu trebuie să înţelegem cuvântul, virân sensul lui creştin. Ceea ce Mebd respinge ca 'ne-regesc', în celebra ei exigenţă, sunt geloaşitatea şi avariţia; acest grup de trăsături nu o opreşte să fie, când îi vine bine, ruthless 'eacherous.
* Dar dacă este adevărat că Medb este într-un anume sens corespondenta obiectivă a ciedmindo-europene despre virtuţile regalităţii, de ce unele relatări o zugrăvesc atât de sumbrii.
NOTE DI. V 1982 N-au fost noi discuţii asupra datelor indiene şi scandinave din partea întâi, a cărei tra în engleză, prezentată de profesorul Jaan Puhvel, este în curs de publicare la Universitate California, sub titlul The Stakes of the Warrior.
P. 527 r. 15 de jos. Mai mulţi autori, folosind această carte, par a fi înţeles că greşeală a lui Heracles este că şi-a ucis copiii în nebunia sa. Nu este exact: greşeala lui ei ezitând să se pună în slujba lui Eurysteu, n-a ascultat de porunca lui Zeus şi a compromis acordul încheiat între Zeus şi Hera într-o problemă referitoare la regalitate; pedeapsa a ce într-o nebunie a cărei consecinţă, pretinzind ispăşire, a fost uciderea copiilor.
P. 527-532. Nici în aceste pagini, nici în textul din Heur et malheur du guerrier pe îl rezumă, n-am pretins că Heracles în întregime, cu caracterul lui complex, cu isprăvile li statutul lui postum de erou-zeu şi cu formele de cult care i se aduc, se reduce la cadrul celor păcate funcţionale ale războinicului': Heracles nu este nici Starkactr, nici îisupăla şi fiecare tre eroi are o personalitate proprie; am voit doar să arăt probabilitatea ca acest cadru, de este atestat ca atare, în întregime, decât în colecţiile din Diodor şi din Bibliotheca, să fie -v indo-european, iar materialul referitor la Heracles, imens şi capabil de a se extinde la infinit fi găsit gata de a-l primi şi de a-l organiza. Prevedeam desigur că vor exista specialişti în blemele Greciei care îmi vor atribui un imperialism pe care nu îl profesez. A fost chiar o sur plăcută pentru mine că a trebuit să aştept atât de mult (Aspects de la fonction guerriere, j formă din Heur et malheur du guerrier este din 1956). În sfârşit, după douăzeci şi cinci de aşteptarea mi-a fost satisfăcută. În articolul, Heracles', redactat de Nicole Loraux pentru tionnaire des mythologies apărut la Flammarion (1981), citim (voi. I, p. 497 b) că 'Heracle poate fi redus nici la eroul dorian al lui Wilarnowitz, nici la demonul vegetaţiei îndrăgit c Harrison, nici la războinicul dumezilian cu cele trei păcate ale sale'. Unde am făcut eu ac regretabilă 'reducere'? Nu i se cere D-nei Loraux – deşi unele pasaje din articolul ei ne să credem că ar fi utilă în acest domeniu – să se asocieze la studii comparative pentru cari mod vizibil, nu simte nici o atracţie, dar dacă se consideră obligată să rostească o sentinţă, trebui oare să se ţină la curent cu principalele momente de evoluţie? Or, în 1981, ea cunoaşte Heur et malheur (1969) 'ansamblul cărţii lămureşte mai bine figura lui Heracles decât paginile sacrate în mod explicit celor trei păcate ale lui Heracles care, voind prea mult să dovedea reuşesc prea puţin să convingă' şi nu cunoaşte Mit şi epopee, II (1971) – cartea de faţă – confirmările şi arbitrajele, cu noile probleme, în acelaşi timp, pe care Ie aduce dosarului lege Ini îisupăla.
P. 528 – 530. Despre Deianira şi în general despre căsătoriile lui Heracles, vezi studiul Mariages indo-europiens, 1979, p. 59-63.
P. 537, r. 10-13. Constatarea că tema celor trei păcate funcţionale ale războinic lipseşte din epopeea irlandeză a fost dezminţită în mod strălucit de David J. Cohen, Cel 12, 1977, p. 112-124; în Buile Suibhne, viaţa războinicului rătăcitor Suibhne Geilt este scane de două greşeli reale şi de o acuzaţie falsă, care îi aduce moartea: îl jigneşte pe sfântul Ros fuge de pe câmpul de luptă de la Magh Rath; acuzat de adulter, moare de moarte violenţi casa sfântului Moling, nu fără a fi primit sacramentul muribunzilor din mâna sfântului.
Culegerea de atestări ale acestei teme continuă. Daniel Dubuisson a recunoscut una, im; tantă, în structura celei de a doua epopei indiene: Trei teze despre Rămăyana, 'Annales ' B. S 1979, p. 464-489 ('cele trei greşeli', p. 466-474; 'de la cele trei greşeli la cele trei funcţiu P- 474-477). Alte utilizări, în alte societăţi indo-europene, sunt în curs de analiză.
Partea a doua. P. 591. Termenul lidian kavi este fără îndoială un împrumut ira ceea ce pune o problemă, fiind dată utilizarea diferită, dar reduce la domeniul indo-european s concordanţei Kăvya Usanas ~ Kavi Usan.
P. 594-602. Asupra caracterului mitic sau istoric al Kayanizilor, vezi acum Jean Kell L A vesta comme source historique: la liste des Kayanides, în A cta A siatica A cademiae Scientiai Hungariae, 24, 1976, p. 37-49. Autorul îmi dă acordul său asupra esenţialului, cu o rezervă 42, n. 8. Despre Xăaotra, cf., de acelaşi autor, L'lran reforme ou Ies malheurs du guerrier, în vi mul pe care editura Pandora şi Centrul Beaubourg l-au consacrat de curând operei mele, Geoi Dumezil (Cahiers pour un temps, II, 1981), p. 159-172. Personal, continuu să cred că Xsal care ocupă locul lui *Indra în lista Arhanghelilor care a fost substituită listei divinităţilor în -iraniene ale celor trei funcţiuni, îşi păstrează, de bună seamă, în marginea speculaţiilor abstrs rsingurele reţinute în Găthăs, caracterul războinic al prototipului său (confirmat de datele vee Şi scitice) şi că acest caracter păstrat este cel care se manifestă mai tlrziu, de pildă, pe^mone 'a acelaşi fel, sub abstracţiile (cu nume feminine) Haurvatăt şi Amargtăt, 'ântregime şi,. Murire', trebuie să fi supravieţuit prototipurile lor, gemenii *Năhatya, de vreme ce, în angi logia iudeo-musulmană, cei doi îngeri (cât se poate de bărbaţi!) care le poartă numele, Harul Măruţ, sunt încă eroii unei aventuri apropiate de unul din principalele mituri referitoare la ved Năsatya. Vezi lucrarea mea Dieux souverains des Indo-Europeens, 1980, p. 40-51, mai ales 46, a. 2.
Partea a treia. Analizele din capitolele I, II, IV, V sunt acum în acelaşi timp confirmate, igăţite şi luminate de foarte frumoasa lucrare a lui Joel Grisward, Archeologie de l'tpopee ev ale, structures trifonctionnelles et mythes indo-europeens dans le Cycle des Narbonnais, Paris ot), 1981: corespondentul cel mai complet şi mai bogat în învăţăminte al lui Yayăti (cu fiii ipoţii lui) este Aymeri de Narbonne (cu grupurile lui de fii). Acest paralelism prelungit, greu xplicat prin hazard sau prin împrumut, deschide vaste perspective studiilor noastre.
P. 635 – 648. Despre păcatul Suveranului (de obicei orgoliul), începând cu cele mai vechi: indiene şi iraniene până în secolul al XVII-lea european, vezi privirea de ansamblu rapidă substanţială a lui Francois Delpech, Un souverain, un ange et quelques folies: avatars a un: plum midieval, în A. Redondo şi A. Rochon, Visages de la folie (1500-1650), publications de orbonne (UniversiU de Paris III), 1981, p. 56-65.
P. 662-664. Se contestă din ce în ce mai mult, urmându-l pe Humbach, că Yasna 32, face referire la consumarea cărnii. Deci aceste pagini trebuie fără îndoială anulate.
P. 671 – 673. Daniel Dubuisson continuă explorarea comparativă a ideologiei regale la poele indo-europene: Les talismans du roi Cormac et Ies trois fonctions, Revue historique', 1973, 89-294; L'iquipement de l'inauguration royale dans l'ânde vâdique et en Irlande, 'Re-vne de toire des religions ', 1978, p. 153-164; Le roi indo-europien et la synthese des trois fonctions nales E. S. C.', 1978, p. 21-34.
NOTE DIN 1986 Asupra progresului studiilor comparative începând cu 1982, vezi indicaţiile, mai ales biblioice, la sfârşitul ediţiei a 5-a din Mit şi epopee I.
Prima parte. Despre 'cele trei păcate ale războinicului', vezi prima parte din Heur et maldu guerrier, îmbogăţită în ediţia a doua (Flammarion, 1985). Poate fi găsită acolo, de exemplu, iza amănunţită a celor 'trei păcate ale lui Heracles', p. 100-103, care aici sunt doar amintite icurt (vezi, mai sus, p. 527-528); 'ultimii Tarquinii, tatăl şi fiul', p. 105-114; cle trei ite ale lui Soslan şi ale lui Gwynn', p. 115-126; fapte celtice, p. 130-131; la acestea treadăugat studiul strălucit al lui Udo Strutynski, Honi soit qui mal y pense, the Warrior i of sir Gawain', în Homage to Georges Dumezil (=/. Of Indo-European Studies, Monogr., nr.: d. Edgar Polome), p. 35-52.
Cartea lui Dubuisson despre Ramăyăna, anunţată la p. 727, rd. 20-23 j., se află sub tipar la Economica.
Partea a doua. P. 606-608. Problema cuplurilor 'tată şi fin' echivalente cu perechile gemeni va fi reluată, cu privire la LaihrăspGustăsp (şi la Njordr-Freyr, la cei doi Aray eni) într-o Esquisse din a patra culegere (Esq. 76-100), în pregătire.
P. 591 (şi p. 727 în notele din 1982). Referitor la sensul propriu al indo-iranianukavi, care va fi fost propriu-zis 'văzător' (cf. varianta cu s inţial a rădăcinii: germ. schauen I, va trebui să se ţină seama de grupul latin al lui caueo (cautio etc.): încă un exemplu de spondenţă lexicală între noţiuni religioase în India, juridice sau parţial juridice la Roma (cf. s romaines: ius, credo etc, Gallimard, 1965); o utilizare rituală a rădăcinii este atestată în că în numele 'aceluia care prezice viitorul prin examinarea focului', purslio (v) cs, care apare în miceniană; (cu altă structură, în p) în numele celui care interpretează zborul păsărilor, oskopos etc.
Partea a treia. P. 619. Despre împărţirile lumii, vezi Esquisse 42, L'univers de l augure, în courtisane et les seigneurs colores, 1983, p. 161-170.
P. 673-675, zeiţa italică Mefâtis, dacă numele ei trebuie explicat prin medku-itiar fi almente orientată: malefică, ar prezida o formă mai puţin glorioasă de 'intoxicare.
P. 703, rândurile 7 şi 5 de jos. Fără îndoială, trebuie renunţat la identificarea 'Iua-Cymodoce', vezi FStes romaines d'ete et d'automne, Gallimard, 1975, p. 64-65 şi Esquisse, Hora Quirini în La Courtisane., 1983, p. 176-178.
P. 704, n. 18. Vezi acum Esquisse 59, La quatrieme branche du Mabinogi et la theologie trois fonctions, în L'Oubli de l'homme et l'honneur des dieux, Gallimard, 1985, p. 93-111.
P. 728. Cartea lui Grisward capătă o importanţă crescândă în studiile noastre. Trebuie exaltă în paralel tradiţia spaniolă Los infantes de Lara: în unele variante, fraţii par a fi caracteriân cadrul celor trei funcţiuni.
Anexa I. Fragmente citate din Mythologie des Indous au fost aşezate la locul lor în ansamblul rezumat de Polier, pe care l-am republicat sub titlul Le Mahabharat et le Bhagavat du colode Polier, Gallimard, 1986.
VOL. III.
POVESTIRI ROMANE
' INTRODUCERE.
Primul volum al seriei Mit şi epopee (1968) cuprindea un fascicul de bleme omogene. Câteva societăţi indo-europene şi anume cele mai utile pe comparatist, au conceput şi dezvoltat mari ansambluri epice – epopee lite vers if icată, în India; la Roma, istorie a originilor; colecţie de poveşti fc rice, în Caucaz, la ultimii urmaşi ai sciţilor – structurate pe liniile ideoL celor trei funcţiuni pe care le moşteniseră de la strămoşii lor comuni; pro s-a petrecut în fiecare loc independent de celelalte şi conform aspectelor rite pe care le luase această ideologie rămasă foarte vie în societăţile-fiice c 'dispersiunea' societăţii-mamă, oricum ne-am închipui acest eveniment p toric. Sarcina noastră era aşadar aceea de a studia, tot separat, felul în în fiecare caz, se exploatase literar un sistem de reprezentări arhaice din c ce mai îndepărtat de practică şi de actualitate sau, mai bine zis, un sis care nu mai determina şi nu mai explica realitatea socială, într-o formă fo alterată de altfel, decât în India, dar care continua să fie înţeles şi utiliz pretutindeni ca un cadru de gândire, ca o filosofic Rezultatul acestei stu (a fost o serie de trei eseuri juxtapuse şi, din punct de vedere comparî observarea mai degrabă a divergenţelor din ce în ce mai marcate decât apro; darea concordanţelor originare recunoscute în prealabil; cel puţin, acest urmă folos n-a apărut decât ca un adaos şi doar în chestiuni de amănun Cele trei probleme abordate în volumul al doilea (1971) erau de altă nai şi nu aveau altă legătură între ele decât aceea că India era prezentă în t cu cile un episod, substanţial, deşi secundar, din aceeaşi mare epopee, Mai hărata. Ne propunem să demonstrăm că fiecare episod, cu personajul său cent I este prelungirea unui ansamblu epic pe care compararea cu epopei, legende povestiri epice ale altor popoare indo-europene îl dezvăluie ca preindian, dată indo-europeană în două cazuri (primul şi al treilea), de dată indo-irani în celălalt (al doilea). Sis'upăla prezintă omologii prea multe şi prea coerei totodată cu scandinavul Starkadr şi cu grecul Heracles, ca să poată fi interj taţi, el şi fiecare dintre ceilalţi, izolat; concordanţa, de mult recunoscută numelor eroului indian Kăvya Us'anas şi al iranianului Kavi Usan este înto răşită, în tip şi în aventuri, de trăsături tot atât de concordante care ne să atribuim onoarea de a fi imaginat această materie celor mai apropiaţi s1 moşi comuni ai indienilor şi iranienilor, acelor 'ărya' de la începutul milenii al doilea î.e.n.; în sfârşit, paralelismul întâmplărilor, fericite şi nefericite, regilor imaginari Yayăti în India, Yima în Iran, Eochaid Feidlech în Irlan ogia, mai ales, între primul şi ultimul, taţi, amândoi, ai unor fii nemiloşi unei minunate fete care poartă hidromelul în numele ei (Mădhavi, Medb) are are relaţii strânse cu însăşi esenţa regalităţii, vădesc o articulare de; şi de concepţii care nu s-a putut, de bună seamă, constitui de mai multe independent. Rezultatul a fost deci, în mare, reperarea acelor epopei a r materie şi, parţial, formă existau deja înainte de primele sau de ultimele aţii preistorice.
Volumul de faţă reuneşte trei eseuri, de altă natură şi ele: trei studii ine. Desigur, în toate trei 'moştenirea indo-europeană' este prezentă, de ie ce ele se sprijină, cel dintâi, pe concordanţa, recunoscută în 1952, între potul Apelor' indo-iranian şi 'Nepotul' irlandez, al doilea, pe Aurora că, explorată în 1956, al treilea, pe cadrul ideologic al celor trei funcţiuni irui însemnătate la cele mai multe popoare indo-europene a fost demult onstrată. Dar noutatea este alta. Ea constă în aducerea de date noi în ileme vechi, sau, mai bine zis, în trei aspecte ale unei probleme vechi care cuprinde multe altele, chiar aceea pe care o punea partea romană din şi epopee, I: cum s-a făurit istoria primelor patru veacuri ale Romei, în La în care s-a impus ea mai târziu fondatorilor analisticii şi, prin ei, scriitope care îi citim noi?
Problemă într-adevăr veche, chiar pentru studiile noastre comparative: artanţa ei a reieşit încă din cele dintâi schiţe.
În primul ei război, republica romană este salvată de doi eroi ciudaţi: îceput, unul, Chiorul, îi face pe duşmani să încremenească de spaimă; la t, celălalt îşi jertfeşte braţul drept, devine Ciung, ca să-l facă pe conducă- [duşman care înfometează Roma prin blocadă să creadă o minciună salva-; şi, astfel, să-l determine să încheie pace; un capitol din Mitra-Varuna 3) a pus în paralelă acest cuplu de personaje umane – numite cu nume me foarte cunoscute, un Horatius şi un Mucius – cu cei doi zei supremi auteonului scandinav, Odinn, vrăjitorul orb şi Tyr, zeu şi al războiului şi ring-ului* care îşi jertfeşte braţul drept ca să-l facă pe cel mai mare duşman ilor, pe lupul Fenrir, să creadă o minciună salvatoare şi, astfel, să-l deter-: să se lase legat. Cu alte cuvinte, acest diptic de personaje şi de comportări, este, în Scandinavia, un fragment de mitologie plasat în depărtările Marelui p, ia la Roma înfăţişarea unui fragment, cu date precise, de cronică naţională, acest moment, o firească bănuială ne obliga să lărgim problema: dacă itius Cel-cu-un-singur-ochi şi Mucius Stângaciul vin din vremurile 'dinaintea Lei', dintr-o mitologie pierdută ca mitologie şi recuperată de istorie, câtă ie există în evenimentul care îi reuneşte, în acel război cu Porsenna bogat pisoade pitoreşti, legat şi el de alt eveniment dublu, care însă po ate fi: t şi cu succes controlat arheologic şi instituţional: sfârşitul dominaţiei ce, trecerea de la regnum [regalitate] la libertas [libertate]? *, în decursul anilor următori, în primul şi al doilea Jupiter Marş Quirinus,? I naşterea Romei prin război, apoi împăcarea şi fuziunea celor două gru puri: e – tovarăşii lui Romulus, ocrotit de Iuppiter şi fiu al lui Marte şi ve cinii bogaţii sabini ai lui Titus Tatius – a fost lămurită în toate amănuntele rin compararea cu legenda scandinavă care povestea formarea societăţii ie complete. Odânn şi poporul său, zeii Asi, vrăjitori şi războinici, îi ataca ecinii lor, zeii Vani ai lui Njordr şi Freyr, bogaţi şi voluptuoşi; după un oi cu victorii alternate, cele două părţi se împacă, |iar principii Vani, în lai Njordr şi Freyr, vin să trăiască la Asi şi le dăruiesc propriile lor avantaje.
Dostları ilə paylaş: |