Nici Iranul şi nici Irlanda nu-şi asociază mitul cu vreo sărbătoare, vreo împrejurare periodică, anuală. Tentativele lui Frarirasyan şi ale lui Boe au avut loc cândva, într-un trecut îndepărtat. Totuşi, în Irlanda se const că tentativa lui Boand, cu tot ceea ce decurge din ea, este urmarea nemijloc şi logică a unei scene pe care ar fi excesiv să o numim, mit solar', dar care soarele joacă un rol esenţial: zămislirea şi naşterea lui dengus într-o gură zi, o zi ieşită din comun28.
8. El (=Dagda) şi-a făcut de lucru cu femeia (= B6and) şi a adus-o la soroc într-o sinj zi (rodusdsait ne hoen-lâ).
9. Atunci a fost ziua în care ei au ţinut soarele nemişcat până s-au împlinit nouă luni – dată e povestea – încălzind slăvitul văzduh pe acoperişul cerului fără cusur.
Apoi, îndată ce îi pune nume noului-născut şi chiar în aceeaşi zi, fire; de vreme ce vrea să scape de bănuială, femeia aleargă la fântâna, iar acea explodează imediat asupră-i. Acest 'solstitium' [oprire a soarelui] şi acea căldură a cerului prelungite ne-ar putea eventual determina să situăm eve mentul mitic în timpul domniei anuale, terestre, a soarelui, către vremea Ca culei, cu implicaţia paradoxală a fântânii revărsându-se în chip de râu întranotimp care, chiar în Irlanda, ar trebui să fie acela al scăderii apelor29.
' M Dacă ţinem seama de tradiţiile citate la p. 29, n. 2, paralelismul merge şi mai depai m râul Haetumant în care a trecut venind din marea-izvor unde îl aşezase întâi Apam Na Xvargnah este propus spre,. Pescuire' oamenilor, care, dacă reuşesc sa-l prindă, ajung principii mari ai Iranului; în râul Boyne în care trec, venind de la fântâna-izvor a lui Nechtan, alunele („in două) pot fi pescuite de oameni, care, dacă reuşesc să le prindă şi să le mănânce, devin pi cători şi poeţi.
25 Mit şi epopee, I, p. 430, n. 21.
26 Asupra, adevărului regelui', vezi Mit şi epopee, II, p. 645 – 648.
27 Vezi, mai sus p. 740.
28 The metrical Dindshenchas, III, 1913, p. 36-37. Cf. Celticum, 15, 1966, p. 324, str. „Ude Dagda spune: Cât despre mine, eu voi opri soarele/timp de nouă luni, biruinţă mare, /pen ca elsă încălzească ierburile mari -?
— În culmea cea strălucitoare a înaltului cer.
„Vezi, mai jos p. 775 – 776.
5. * O-XO-S?
După cum se vede, paralelismul se menţine de-a lungul întregului episod, ste cu atât mai remarcabil faptul că cel de-al treilea neam indo-european ale jui reprezentări despre originea comună a râurilor lumii le cunoaştem, scannavii, nu îmbogăţeşte cu nimic acest dosar. Miturile scandinavilor nusânt 9 ră omolog în India arhaică, însă un alt personaj vedic, de altfel menţionat! Mai multe ori, alături de Apăm Napăt şi anume 'Şarpele Adâncului', Ahi udhnya, este cel care aminteşte de şarpele Nidhoggr (sau Nidhoggr)30 care, atornicit în 'Căldarea Clocotindă' din care ies toate râurile, roade una dintre dăcinile Arborelui Lumii31. S-ar paredeci că povestirile despre Boand siarirasyan reprezintă una dintre acele concordanţe specifice religiilor vestului: trem şi estului extrem al lumii indo-europene şi din al cărei vocabular seph Vendryes a citat, în 1918, foarte numeroase exemple, dar care se exîd şi asupra organizării religioase şi a mitologiei32.
Sarcina mitologului s-a încheiat. S-au obţinut concordanţe destul de precise destul de specifice pentru ca ipoteza moştenirii comune să apară mai probilă decât cea a unei coincidenţe întâmplătoare – a treia ipoteză teoretic sibilă, aceea a unui împrumurt direct sau indirect fiind evident exclusă, itologului i-ar conveni deci să închidă aici problema. Dar nu poate: un apen-: e lingvistic se ţine stăruitor de el.
Una dintre cele două figuri omoloage şi anume cea indo-iraniană, poartă i nume al cărui al doilea element este un substantiv cunoscut: în forma artă, nafit-; numele celeilalte este derivat dintr-o temă nechtformă pe care: buia s-o ia, conform regulii, în gaelică, un vechi *neptSă existe între este două nume vreo înrudire?
În articolul din 1963 în care se află formulate majoritatea propunerilor mai sus, problema a fost lăsată deschisă33. Ea nu este rezolvată nici astăzi,; uşi, graţie lui Jord Pinault şi Christian Guyonvarc'h34, răspunsul afirmativ câştigat în verosimilitate. Iată bilanţul actual al datelor problemei.
Pentru Nechtan, se poate a priori ezita între două derivări cu totul difee: fie pornind de la necht-' 'strălucitor, pur, alb, frumos etc.' – adjectiv nik-to-) pus în relaţie cu verbul nigim, 'spăl'35; fie pornind de la necht-
30 E. Noreen, Nâ3h5ggr eller Nidhoggr?', Uppsala Universitets Îrsskruft, 1922, 4, p. 64- dacă optăm pentru i, sensul este acela de, den nedtill huggande' [cel care loveşte de jos in
], autorul relevă faptul că strofele 22 şi 35 din Grimnismal apropie acest nume de nidr [' (în) '] şi de nedan [, de jos în sus'].
31 Vezi articolul meu 'Notes sur le bestiaire cosmique de l'Edda et du Rgveda', Melanges Linguistique et de philologie, Fernand Mosse în memoriam, 1959, p. 104-112.
32 Singura legendă apropiată de cea a râului Boyne pe care o cunosc în occident se referă la vet-ul breton (P. Sebillot, Le Folklore de France, II, La Mer et Ies Baux Douces, 1905, p. 324,) ă F. Cadic în La paroisse bretonne de Paris, ianuarie 1900): 'Blavet izvora odinioară din Ochiul rii, adevărată fântână a hăului, care comunica pe de o parte cu regiunile infernale şi pe de alta adâncurile Oceanului. Dintr-o singură umflare acesta ar fi fost în stare să pricinuiască un nou op dacă Dumnezeu n-ar fi scăpat Blavet-ul, pentru a vărsa în mare prisosul apelor sale'.
33 'Le puits de Nechtan', Celtica, 6, p. 50-61.
34 J. Pinault, 'Britonika VI, 14, Nechtan *Nept-ono', Ogam, 16, 1964, p. 221-223; Ch. ^onvarc'h, Nechtan (*Nept-ono-) sau 'fiul surorii', Celticum, 15, 1966, p. 379-382.
36 Royal Irisch Academy Dictionary, Literele N. O. P., col. 19. Diferitele glosare şi glosele îl reAproape întotdeauna pe necht prin glan, 'pur', uneori prin geal, 'strălucitor', dlainn no geal, imos şi strălucitor' etc. Apropierea de sanscritul niktd (din nij-) se găseşte în ediţia, îngrijită W. Stokes, a lui Cormac's Glossary, translated and annoted by O'Donovan, Calcutta, 1868, p- 33. Neroase personaje legendare şi istorice au purtat apoi numele de Nechtan (uneori cu o ezitare e Nechtan şi Necht). D. F. T. Wainwright, The Problem^of the Picts, 1955, p. 140, 141, 143, – 165, extrage un Nechhton, cu nume 'fără îndoială celtic', dintr-o inscripţie care nu este nici l (*nept-)36, radical care se găseşte în numele 'nepoatei' şi care reprezi forma scurtă a cuvântului indo-european care desemnează, după limbi, nepi de fiică sau nepotul de soră.
Prima explicaţie ^ pare să fi avut preferinţa vechilor erudiţi irlandezi. 1965, Ch. Guyonvarc'h a pus la îndoială până şi autenticitatea adjectiv necht, aflat doar în glosare: 'necht, „strălucitor” „, scrie cV-sa, după un exai exhaustiv al mărturiilor, rm este decât rezultatul unei interpretări greşit arhaismului necht, „nepoată (de fiică) „ „, căci necht, 'nepoata (de soră) ', pe avea şi acest sens şi pe acela de 'familie' sau chiar, ca în Coir Anman, § de exemplu, pe acela de echivalent al lui clann, 'trib'. Dacă cineva rezi la argumentarea lui Ch. Guyonvarc'h şi dacă, din întrebuinţarea adjectivi necht în nume de personaje legendare ca de pildă Nuada Necht, deduce adjectivul este autentic şi vechi, nu rezultă neapărat că Nechtan este deri din el: rămâneân continuare posibil – este părerea lui Thomas O'Rahilly ca explicarea lui Nechtan prin necht, 'strălucitor', să fie o reinterpretare, vântul necht (*nept-) pe care se întemeia teonimul nemaifiind înţeles.
Seria numelor de rudenie căreia îi aparţine acest necht- (*nept~) pe c se sprijină a doua explicaţie este următoare: în indo-iraniană declinarea se bazează încă, în mod regulat, pe alterna vocalică în silaba predesinenţială, adăugându-se doar un r la forma scurt temei, prin analogie cu alte nume de rudenie, 'tată', 'mamă', 'frate'. Ast în vedică, napătfurnizează nominativ-vocativul celor trei numere (nâ nâpăt-ah, nâpăt-â) şi acuzativul singular şi dual (nâpât-om, nâpăt-â), iar nap furnizează celelalte cazuri (gen. nâpt-uh*, dat. nâptr-e, instr. sg. nâptr-ă, nâptr-bhih). Dar forma scurtă apare, cum este şi firesc şi în derivate: v napt-î, 'nepoată', avest. Napt-î, 'id.', napt-ya, 'vlăstar' (cf. gr. x – vetjj 'văr primar').
În latină, forma lungă nepot- 'nepot de fiică sau de soră', a fost gene lizată (gen. nepot-is şi nu *nept-is), dar nepts-a păstrat în derivatul nepi 'nepoată de fiică sau de soră'.
I/a fel stau lucrurile şi în irlandeză: nominativul nial, nia (veche galj nei, galeza modernă nai), 'nepot de soră', provine, prin căderea normali lui p intervocalic, din *ne [p] ot (-s), iar forma lungă a fost generalizată (jj. Niath, niad, din *ne [p]5t-es), în timp ce forma scurtă *neptsubzistă în nun nepoatei de soră, necht (galeză nith) din *nept-î. Dacă teonimul masei Necht-an este pre-irlandez, pe cât se pare celtic comun şi derivat din ac nume de înrudire, este normal ca şi el să conţină forma scurtă *neptf *n *nekt-) dispărută ulterior din declinare şi rămasă cu regularitate în deriva Necht-an poate proveni din *Neckt-a-nosau din *Neckt-o-noSprijinite fiind pe concordanţa dintre mitul lui Nechtan şi cel al^ irai nului Apam Napăt, aceste consideraţii ne fac să nu separăm cele două nu Şi să credem că „strămoşii comuni ai indo-iranienilor şi ai celţilor îi dăd1 deja acestei divinităţi, de care aveau a se teme cu toţii afară de cei îti i.
Celtică, nici măcar indo-europeană: ettocuhetts ahehhttannu hccvvevv nehhtons. D-sa consider; este vorba de acelaşi nume ca al pictului Naiton din Beda Venerabilul, Historia Ecclesiashca 21 (vezi J. l, oth, Les Mabinogion, 1913, I, p. 331, u. 1: Nwython); despre acest din urmă m vezi Xh. F. O'Rahilly, Early Irish History and Mythology, 1946, p. 368 şi n. 5 şi 6.
— Pt- -chtân mod normal: cf. irl. Secht (în galeza medie seith, în cea modernă se. Şapte' etc.: H. Pedersen, Vergleichenie Grammatik der celtischen Sprachen, I, 1909, p. 93, H. I/Şi H. Pedersen, A Concise Comparative Celtic Grammar, 1037, p. 27.
* Aici r (vocalic) a fost notat cu w.
Sa-şi revendice puterea cuprins” 1 m ape, un nume Dazat pe termenul de idire *nepot-*neptAici? Pare însă o mare dificultate, aceea care m-a it să rămân nehotărât în 19&3: cărui lucru sau cărei fiinţe să-i fi fost Nechastfel interpretat, 'nepotul' sau poate, într-un stadiu mai vechi, 'vlăsta- '? Căci trebuie neapărat să-l legăm de ceva. Apăm Nâpăt este în chip licit nâpăt al Apelor, precum Tânunâpăt este nâpăt al lui însuşi. Cum poate * 2 o entitate mitologică să se numească pur şi simplu 'Vlăstarul' sau, Nepo- '?
Practica indo-iraniană ne este de prea puţin ajutor la înlăturarea acestei: ultăţi. In ce măsură expresia completă Apăm Nâpăt şi duplicatul ei ira- 1 cedează locul, uneori, lui Nâpăt? În Rgveda niciodată, singura excepţie rentă explicându-se prin context: în 2, 35, 14, unde este vorba cu siguţă de Apăm Napăt, în absenţa genitivului apăm, nominativul plural ăpah -edă nemijlocit dativul năptre şi este suficient pentru a-i orienta s ensul; t din urmă cuvânt trebuie tradus, nâpăt-u (lor) ': 'Tinerele Ape, vlăstad lor îi aduc untul topit (al ofrandei) drept hrană37'. Iranul este oarecum puţin negativ. Desigur numele compus Apq, m Napăt este constant în sta, însă întrebuinţări neavestice par să ateste autonomia lui Napăt cu aşi sens. Dacă există vreo materie care să merite numele de 'foc în apă', îa este de bună seamă petrolul. Or, Hesychius a păstrat numele indigen,; an, a ceea ce noi am numi astăzi un puţ: 'Napas este, în munţii Persinumele izvorului care produce petrolul38'. Şi nu putem lăsa la o parte; ul că numele grecesc al petrolului, fără îndoială împrumutat din Iran şi ut apoi în latină, este tocmai to vaf&a. Acest lucru ar putea implica o erare şi totodată o laicizare a elementului napăt din Apq. M Napăt. Dar i atâta ajunge ca paralelă pentru irlandezul Nechtan, care, să o mai spunem ată, nu este *nektnu este nioe al nimănui? De bună seamă că nu. Dar ţia stă poate chiar în cuvântul irlandez, în valoarea specifică a sufixului derivare şi cel care a extras-o din acel sufix este J. Pinault. În 1963, nu susesem decât o derivare în -a-no-: *Nept-a-no- *Nekt-a-noar fi, faţă de btceea ce galicul lit-a-noirlandezul leth-an, galicul llyd-an, 'lat', ar fi de grecescul 7txocT-tsţ, de sanscritul p? Th-u-3a. Această derivare nu ducea i o soluţie: sufixul irlandez -an, din *-a-no fie nu modifică sensul cuvântului are se adaugă, fie îl transformă într-un diminutiv.
În anul următor, J. Pinault a reamintit faptul că Nechtan poate tot atât „bine să provină, cum propusese O'Rahilly, din *Nept-o-no- *Nekt-o-noun sufix care de data aceasta schimbă perspectiva40. În britonică şi încă galică.
— O-noformează augmentative sau mai curând 'distinctive', dintre câteva, derivate din termeni de înrudire, de meserii sau de rang social, furnizat nume mitologiei. În acele cvasi-Mabinogi ale lui Kulhwch şi Olwen ' o Modr-on şi un Mab-on: una este 'Mama prin excelenţă', cea despre
37 RV, 8, 102, 7, nu prea clar, desemnează un fel de Agni (refrenul celor trei strofe prece: fiind agnim samudrdvasăsam, 'Agni îmbrăcat cu oceanul'), la dativ, drept năptre sdhasvate jtuhii celui tare] (Geldner crede că este vorba de Tanunapăt); cf. în S, 7, I, tirjo năptre sdhasvate, îună cu desemnarea obişnuită a lui Agni ca urjo nâpăt [nepotul puterii]. Mai târziu, unul dinrisve de ăh-ii [zeii] epici se va numi Naptf, E, W, Hopkins, Epic Mythology, 1915, p- '74.
38 Niracţ 7) xpi (jv7) E7rl tsv opsv T7) ţ Ilepoesoi; taropsitoci, tj tptpovaa za. „iâiyosa. În general, u explicarea acestui cuvint, se confecţionează (cf. mai jos, p. 41, n. 1, 2) o rădăcină iraniană – dublet al lui nab- (*nabh-), singura atestată de altfel: şi de ce oare petrolul ar fi numit: dul'?
„ Pederson, op. Cât. (mai sus, p.749, n. 36), II, 1913, p. 57; Lewis şi Pedersen, op. Cât., p- * m Cf., mai sus, p. 748, n. 34.
1 care nu mai trebuie precizat a cui mamă eî*e, celălalt, 'Fiul prin excelenţa şi, mai demult, onomastica galică şi galo-roma” ă prezintă nu numai corespJ zătoarele Matr-o-na şi Map-o-nus, ci şi, format pe numele fratelui, Bratr-o-nă La fel stau lucrurile, în Mabinogion, cu Govann-on ŞI Amaeth-on, ' 'Fierarul' 1 'Plugarul' prin excelenţă, la fel cu ilustra 'Epona' &aleză Rhiann-on (* gan-t-o-na), 'Regina', soţie a lui Pwyll, 'Inteligenţa' şi ^namă a lui Pryd3 'ângrijorarea'. N
*Ncpt-o-noNechtan*1, poate sta în aceeaşi relaţie cu *nep (5) t-; fără fi un echivalent, este o formă care ne previne, tocmai, că nu este nevoie 1 vreo precizare, transformând 'nepotul' sau 'vlăstarul' într-o fiinţă excepij nală sau tipică, care nu poate fi confundată cu altele. De altfel, este posil ca Nechtan să fi încetat foarte curând să fie *nep (o) tal apelor: potrr mitului său, el nu mai trăieşte, ca Apăm Napăt, 'ân' ele, el rămâne doi ca şi Apăm Napăt, stăpânul lor, dar din afară. Numele său tradiţional, pe d evoluţia limbii îl separa de acela al 'nepotului' şi îl abandona fără apăr reinterpretării prin necht (*nik-to-), 'strălucitor', putea de aici înainte să i fără pagubă şi desprins de ape.
Acesta este stadiul actual al problemei, limitată la numele indo-iranianl irlandez al unor figuri recunoscute ca omoloage. În acest punct irumpe Nepl nul Romei, cu problemele lui proprii.
Cf., cu o altă lărgire, numele galic de bărbat Nept-acus.
Capitolul II LACUL DIN MUNŢII ALBANI.
Încă de mult a apărut ca izbitoare asemănarea de nume şi de atribuţii itre irlandezul Nechtan, stăpân al unei fântâni cu apă vestită din care ies şi care se întorc toate râurile şi romanul Neptunus, incontestabil un zeu al elor, indiferent în ce fel ar dori cineva să precizeze această definiţie.
În 1888, în ale sale Lectures on the Origin and Growth of Religion, p. 2-123, John Rhys lăsa chestiunea nedecisă: În point of phonological equivalence, the syllable necht exactly remers în Irish the nept' îeptune's name. One cannot say, however, whether they should be regarded as of the same meanand origine; nor does this matter for our purpose, since Irish itself has kindred words to v. [Din punctul de vedere al echivalenţelor fonetice, silaba necht corespunde exact în irlandeză – din numele lui Neptun. Nu se poate însă afirma că ele trebuie privite ca având ace'asi şi aceeaşi origine; iar, pentru scopurile noastre, lucrul este lipsit de importanţă, dat fiind că ideza însăşi vădeşte cuvinte înrudite.] în 1924, Henri Hubert, care, la drept vorbind, nu era mare expert în terie de limbi, scria într-o prefaţă entuziastă la cartea lui Ştefan CzarnowLe culte des heros et ses conditions sociales, p. XIX: Nu văd nici un motiv de a pune sub semnul îndoielii ipotezele (sici) lui sir John Rhy jrivire la echivalenţa dintre Necht-Nechtan şi Neptsnus; eu n-o atribui unui împrumut, ci unes cordanţe italo-celtice.
Mai aproape de noi, în 1946, într-o carte extrem de erudită şi teribil de ia de vederi personale, Early Irish History and Mythology, p. 368, Thomas O'Rahilly lua încă o dată în considerare această înrudire: *Nektonos, spune 'might possibly stand for an earlier *Neptonos and be cognate with Latin ptunus' [ar putea reprezenta un vechi *Neptonos, fiind înrudit cu latinul ptunus].
Iar noi, recent, l-am făcut să intre în joc şi pe indo-iranianul *Apăip păt, astfel că n-ar mai fi vorba numai de o corespondenţă 'italo-celtică', ie un nou element în lista, deloc săracă, de termeni religioşi comuni indie-) r şi iranienilor de pe o parte, italicilor şi celţilor pe de alta1. Dar ce să Neptunus?
1 P. Kretschmer, Einleintung în die Geschichte der griechischen Sprache, 1896, p. 125-127; fendryes, Ies correspondances de vocabulaire entre l'indo-iranien et l'italo-celtique', Memoires la societi de linguistique de Paris, 20, 1918, p. 1 – 21.
I.
I. XECHTA ŞI 1VEPTUIVUS.
În 1963 şi până în 1970, contribuţia lui Neptun la comparaţia diJ Apăm Napăt şi Nechtan era săracă. Într-adevăr, informaţia noastră dire despre acest zeu şi despre sărbătoarea sa este una dintre cele mai sărace toată teologia şi cultul Romei2.
1. Chiar dacă se poate presupune că Neptun nu-şi datorează marea voci marină decât asimilării sale cu grecescul Poseidon, era totuşi necesar, pentru asimilarea să fie posibilă, ca Neptun să aibă o relaţie fundamentală cu a] şi anume cu apa în general, nu, ca Tiberis (sau îiberinus) sau lutuma, pildă, cu un anume punct, curs sau tip de apă. Asta şi aflăm despre el de Servius, Comentariu la 'Georgice', 4, 29: Neptunus fâuminibus et fontibus aquis omnibus praeest [Neptun este mai mare peste râuri, izvoare şi to celelalte ape].
— Ceea ce face de altfel ca zeul roman să concorde riguros zeul grec (xcpvjvouxo? [stăpânul izvoarelor] etc.); şi ceea ce este confirmat inscripţiile dedicate lui Neptun, găsite într-un număr destul de mare de loc fără legătură cu marea, de exemplu, în regiunea lacurilor alpine, precum şi afinitatea sa, bine atestată epigrafic, cu podurile.
2. Sărbătoarea lui este fixată la 24 iulie, aproape de sfârşitul unei luni cărei sărbători, cum a remarcat W. Warde Fowler, deveniseră aproape în teligibile pentru romanii de la sfârşitul Republicii, oricum în răstimpul ce mai mari călduri ale anului.
3. La această sărbătoare, când trebuie neapărat să te fereşti de soi adăposturile nu sunt corturi de pânză, tabernacula, ci casae frondeae, bolţi frunziş, asemănătoare cu axidcss; * din vremea sărbătorilor spartane Karm şi purtând ca şi ele numele de 'umbre', umbrae3.
4. Una dintre paredrele* lui Neptun, o entitate feminină al cărei nun conform obiceiului, pune de bună seamă în evidenţă una dintre caracteristic esenţiale ale zeului, se numeşte Salacia, ceea ce nu poate să însemne de tendinţa lui de a fi salax, săltăreţ (cf. pertinax-pertinacia etc).
Dacă aceste câteva trăsături izolate nu ne îngăduie să determinăm n sensul Neptunaliilor, nici fizionomia lui Neptun, putem măcar, datorită 1 să verificăm cu uşurinţă faptul că şi-ar găsi toate locul în imaginea divină care o sugerează imnurile dedicate lui Apăm Napăt. Putem presupune căprir şi a doua trăsătură asociază apa cu acea formă a focului care este căi du toridă a soarelui de vară. Şi că a treia, prescripţia umbrarelor de frunz aminteşte că 'focul din apă' al doctrinei vedice este totodată focul ascuns plante, strict condiţionate de apă. În sfârşit, dacă Neptun a fost la origine m puţin zeul apelor decât cel al unei forţe active şi violente existând latent ape, putem înţelege de ce paredra lui şi-a luat numele de la 'săritură', precu şi de ce el însuşi, mai apoi şi-a ales drept domeniu cea mai puţin uşor i domesticit dintre ape, marea.
2 Elementele problemelor privitoare la Neptunus se află în articolul lui St. Weinstock, Re Encycklopădie de Pauly-Wissowa, 16, 1933 – 35, col. 2514-2523. Etruscul Ne0uns este sigur î prumutat dintr-un grai italic; K. Olzscha, Gloila, 34, 1955, p. 91-92, a propus cu curaj să re loaştem acest nume într-un cuvânt ininteligibil dintr-o inscripţie, natinusnal.
* Greceşte o-xii (skiâ) = umbră.
3 Această folosire a cuvântului nu este de altfel exclusiv religioasă: cf. acele umbracula pe ci le semnalează Varro, Despre agricultură, 1, 51, printre precauţiunile de luat pentru ocrotirea timpul arşiţei (aestus perniciosa [arşiţa dăunătoare]): 'ân ţările calde, când aria se află sub cei liber, trebuie făcute în apropierea lor nişte umbracula [umbrare] unde oamenii să se poată retra în timpul fierbinţelii de la amiază'. Însă obligativitatea frunzişului este caracteristică Neptunaliil
* Vezi Glosar.
— Mit şi epopee Cât despre numele zeului, etimologia admisă astăzi îl derivă, după modelul unus, format din tribudintr-un cuvânt *nep-tucare înseamnă fie 'izvor', 'umiditate'*. Dar aceasta presupune un derivat în -tu (*nebh-tu-J neatesân vreo altă limbă indo-europeană, pornind de la o rădăcină pe care, ca oate limbile occidentale, latina a pierdut-o, care abia dacă supravieţuieşte vedică şi în avestică5 şi care figurează mai ales – însă cuvântul nu mai e să fi fost niciunde analizat – în vechiul nume indo-european al norului, enit uneori cel al cerului (sanscrit nâbhasgrecescul vscpoţ, hitit nepis, n nebula, veche irlandeză nifl; veche slavă nebo, 'cer' etc). Este posibil dar ca Neptunus să fie altceva: retuşarea analogică a unui vechi nume iparabil cu celticul *Nept-o-nocu sensul propus de noi, adică acela al unui ivat din *neptveche temă scurtă a lui nepotReconstituirea acestui deriar fi o pretenţie zadarnică; pot fi închipuite mai multe forme, de exemplu
*Nept-i-no- (*Neptinos) care s-ar înscrie într-o serie cunoscută de derivaţi -î-noplecând de la termenii de înrudire sau de statut social, derivaţi care difică sensul cuvântului de bază, dar cu puţin şi tot pe direcţia sa: sobri-; 'nepot (de soră) ', de la soror, 'soră', libertânus, 'fiu de libert', de la rtus, 'libert'. Numele divin care a putut, prin analogie, să altereze în ptâinus un *Neptinos ('fiu de nepos'}), care încetase să mai fie clar7, se zintă imediat: cei mai vechi romani cinsteau alt zeu, care se ocupa în alt p de ape şi care a fost probabil pentru ei, la origini, mai important decât ptun, de vreme ce are în serviciul său personal ceea ce Neptun nu are, pe al dintre cei doisprezece flamini minori: Portunus, al cărui nume, derivat mod regulat din portuvechea denumire a locului de trecere prin apă rad' în galică şi în britonică, fiord în scandinavă etc), a rămas mereu limle, în timp ce raportul dintre *Neptânos şi nepos, nepotis nu mai era simţit. 1 mai important dintre cei doi zei se va fi adaptat, din punct de vedere tetic, celuilalt mai important, fără să fim de altfel obligaţi să presupunem vor fi constituit vreodată un cuplu formular. Dar unul îl evocă lesne pe ălalt, de vreme ce materia, dacă nu şi modalităţile acţiunii lor, era aceeaşi, a şi de vreme ce sărbătorile lor încadrau aproximativ aceeaşi perioadă a ului zilele caniculare8: exact la începutul ei (23 iulie) Neptunaliile, puţin inte de sfârşit (17 august) Portunaliile – fără nici o altă sărbătoare între
4 Incepând cu P. Kretschmer, Einleitung. 1896, p. 133 {*neptus 'Quelle'); vezi în special Krahe, 'Zur Bildungsweise einiger lateinischer Gotternamen', Satura (Festschrift fur Otto inreich), 1952, p. 63. Umbrianul nepitu, pus uneori în legătură cu această rădăcină, este mai; rabă, ad nihilum redigito' [reduceţi la nimic] (B. Vetter).
Dostları ilə paylaş: |