Ghid metodologic pentru servicii de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă



Yüklə 1.53 Mb.
səhifə1/22
tarix03.04.2018
ölçüsü1.53 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   22


GHID METODOLOGIC PENTRU IMPLEMENTAREA STANDARDELOR DE CALITATE PRIVIND DEZVOLTAREA DEPRINDERILOR DE VIATA INDEPENDENTA

REALIZAT DE WORLD LEARNING IN CADRUL PROGRAMULUI CHILDNET
Autori:

Prof.Dr.Sociolog Sorin Mitulescu

Psih. Dan Parvu

As.social Daniel Chirila

Psih. Ovidiu Ionescu, consultant World Learning.

Ghid metodologic pentru servicii de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă

Cuprins
1. Introducere
Despre rostul ghidului, la ce foloseşte ghidul, cum poate fi utilizat? Cui se adresează ? Organizarea internă a ghidului.

Cadrul conceptual. Ce este deprinderea de viaţă ? Care este importanţa ei ?

Principii în activitatea s.d.d.v.i.
2.Evaluarea iniţială şi adresarea

a. Clienţii serviciilor de formare de deprinderi de viată (Cum sunt depistaţi cei care au nevoie de formare ? Cazuri, exemplificări)

b. Abordarea diferenţiată a deprinderilor de viata independenta si a competentelor sociale: la diferite varste, copiii cu dizabilităţi. Ce servicii pot fi avute in vedere pentru deprinderi de viata adaptate clientilor cu nevoi speciale?

c. Evaluare psihologica si stabilirea potentialului de integrare socio-profesionala a adolescentilor si tinerilor: metode si tehnici de evaluare, includerea datelor evaluarii in planul individual al copilului/tanarului.;instrumente de evaluare care pot fi folosite (de ex. chestionarul puncte tari – nevoi. Tehnica aplicării acestuia.)


3.Planificarea activităţii

a. Programul individualizat de dezvoltare a deprinderilor de viata independenta

potrivite cu varsta, personalitatea si aspiratiile fiecarui copil.

b. Planul individual de formare ( element al P.I.S şi al P.I.P. ).Durata formării în funcţie de nivelul evaluat de dezvoltare a unor deprinderi.

c. Metodologia planificării: obiective educative de dezvoltare a deprinderilor de viata independenta specifice, realiste, masurabile; indicatori ( SMART ), activităţi.

d. Planificare flexibilă:evaluarea pe parcurs ( intermediară )

e. Participarea activa a copiilor, familiei, partenerilor sociali pentru implementarea cu succes a activitatilor de DVI
4.Asistenta clientilor in formarea deprinderilor de viata independenta PAG

a. Definitie si caracteristici ale procesului de consiliere;

b. Conditii ale consilierii eficiente. Metode si tehnici de consiliere, conditii cadru pentru desfasurarea consilierii;
5. Supervizarea

a. Definitia supervizarii si caracteristici ale supervizarii echipei profesionale;

b. Metode de supervizare (individuala si de echipa);

c. Metode de cercetare –studiul de caz in analizarea eficientei programelor de deprinderi de viata si in managementul de caz.;

d. Cum se poate asigura o monitorizare si un control al activitatii de dezvoltare a deprinderilor de viata independenta in cadrul serviciilor alternative ale SPSPC/OPA?;

e. O mostra de strategie intersectoriala de dezvoltare a deprinderilor si integrare profesionala. (poate fi adaptata cea spaniola). (sau “un model de integrare sociala si profesionala”); D.P.


6. Dezvoltarea deprinderilor : activitatea s. d. v. i.

a. Proceduri de oferire a serviciilor de formare în funcţie de nivelul evaluat al deprinderilor de viaţă

b. Pregătirea pentru ieşirea din sistem şi acomodarea cu independenţa

c. Servicii ( activităţi ) de dezvoltare a deprinderilor de viată independentă

d. Exmple de module de formare a deprinderilor

d1. Deprinderi simple , de bază

d2. Deprinderi complexe , soft

e. Metode şi tehnici de lucru în formare.Exemple de activitati practice, de invatare, de exersare, experimentare sau activitati cu caracter profesional PAGINA 82

f. Utilizarea resurselor existente, locaţii ce pot fi utilizate, costuri ale formării de deprinderi. Exemplificări.

g. Elemente specifice privind programele de formare a dvi la copii si tineri peste 18 ani care beneficiaza de sistem rezidential autonom


7. Formarea formatorilor şi consilierilor pentru d.v.i.

a. Planul de formare continua pentru personal in domeniul deprinderilor de viata.

b. Cine are experienţă şi poate fi solicitat ca resursă ? De unde se poate învăţa. O listă a organizaţiilor, centrelor de resurse cu experienţă în domeniul formării de deprinderi de viaţă

c. Resurse bibliografice, lucrări de specialitate, site-uri, instrumente ce pot fi folosite



8. Lista de termeni
9 . Lista de lucrari ce pot fi consultate


10. ANEXE

Cap 1. Introducere

________________________________________________
Ghidul metodologic este un instrument la îndemâna celor care lucrează în serviciile de formare, dezvoltare şi îmbunătăţire a deprinderilor de viaţă independentă pentru adolescenţii şi tinerii aflaţi în evidenţa sistemului de protecţie a copilului.

Ghidul se adresează într-un stil accesibil faţă de potenţialii utilizatori , persoane cu pregătire diversă şi cu roluri diferite în raport cu clienţii darr toţi având posibilitate să ajute la formarea şi dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă: referenţi de formare, manageri de caz, lucrători în servicii de tip rezidenţial şi centre de zi, asistenţi maternali profesionişti, părinţi. Pornind de la cerinţele formulate în standardele minime obligatorii în vigoare1 , autorii au căutat să propună soluţii posibile la cerinţele dezvoltării deprinderilor de viaţă independentă ale diferitelor categorii de clienţi.


Deprinderile de viaţă independentă
Specific fiinţei umane este ponderea deosebit de mare a comportamentelor învăţate în raport cu cele înnăscute.Deprinderile reprezintă asemenea comportamente învăţate despre care, un cunoscut psiholog2spunea că îl însoţesc continuu pe om, putând reprezenta un mare ajutor dar şi mai mare handicap: unele îl pot propulsa înainte, asigurând succesul acţiunilor sale, altele îl pot trage în jos până la ratarea completă. Din altă perspectivă, unele deprinderi sunt abilităţi de a face ceva legat de obiecte, altele sunt priceperi în relaţiile cu alţi oameni; unele au un caracter concret (deprinderi tangibile ), altele sunt mai abstracte, mai puţin palpabile ( deprinderi intangibile ), dar tot atât de importante.
Deprinderile pentru viaţa independentă sunt acele abilităţi tehnice şi psihosociale, însuşite până la automatism, care îi permit individului să ducă o existenţă normală, fără a depinde de asistenţa din partea societăţii şi folosind oportunităţile pe care societatea i le oferă.
Sintagma „viaţă independentă” nu trebuie să ne creeze impresia că ar fi vorba despre o viaţa unui individ singuratic care duce o existenţă în afara societăţii, fără reguli care trebuie respectate. Dimpotrivă, viaţa independentă reprezintă viaţa de zi cu zi, în societatea modernă, împreună cu semenii noştri.

Viaţa independentă poate fi dobândită în mai multe grade în funcţie de potenţialul biologic şi psihologic al copiilor şi tinerilor.Pentru tinerii cu handicap va fi vorba desigur despre o independenţă limitată .



Categorii de deprinderi
Deprinderile pentru viaţa independentă nu epuizeză lista posibilelor deprinderi ce pot fi însuşite de un copil până la vârsta maturităţii. Când vorbim depre deprinderi de viaţă independentă ne referim la acel bagaj minim de abilităţi care îi permit deţinătorului să desfăşoare o viaţă socială normală, ne(mai)având nevoie de asistenţă sau acompaniere din partea serviciilor sociale.
Putem distinge mai multe domenii de deprinderi care se formează pe parcursul socializării copilului şi adolescentului, instalându-se treptat şi contribuind la formarea unei personalităţi adaptate din punct de vedere social şi cultural:
Domeniul deprinderilor de viaţă zilnică : nutriţie, planificarea meniului, cumpărarea alimentelor, prepararea mâncării, comportamentul corect la masă, curăţenia bucătăriei şi depozitarea mâncării, managementul şi siguranţa casei.
Domeniul deprinderilor privind gestiunea locuinţei şi folosirea resurselor comunitare : se referă la acele arii de deprinderi necesare pentru ca un tânăr să facă o tranziţie pozitivă către comunitate. Sunt incluse gestiunea locuirii, transportul şi resursele comunitare.
Deprinderi privind managementul banilor: se concentrează pe arii de deprinderi care îi ajută pe tineri să ia decizii financiare înţelepte; noţiuni despre bani, economii, venituri şi impozite , operaţiuni bancare, obţinerea de credite, plan de venituri şi cheltuieli ( buget personal ), abilităţi de consumator.
Deprinderi privitoare la îngrijirea personală: promovează dezvoltarea fizică şi emoţională armonioasă a tânărului prin igienă personală, stil de viaţă sănătos, sexualitate corectă.
Deprinderi vizând dezvoltarea socială: se concentrează asupra modului în care tânărul se relaţionează cu ceilalţi prin dezvoltare personală, conştiinţă culturală, comunicare, relaţii sociale.
Deprinderi pentru integrare profesională: se referă la ariile de deprinderi care îi ajută pe tineri să îşi finalizeze programele educaţionale şi să urmeze o carieră conform interesului lor. Acest domeniu include deprinderi privitoare la planificarea carierei , angajare, luarea deciziilor şi pregătire prin studiu.
De ce formăm şi dezvoltăm deprinderi pentru viaţa independentă ?
Obiectivul formării şi dezvoltării deprinderilor pentru viaţa independentă este foarte potrivit mai ales pentru acei adolescenţi care au fost lipsiţi de posibilităţile normale de a-şi însuşi pe durata copilăriei, deprinderile adecvate de viaţă, neputând folosi imitaţia maturilor ( în absenţa modelului familial) sau metoda „încercării şi erorii” ( primind prea multe lucruri de–a gata sau fiind constrânşi să adopte soluţiile prestabilite, iar în alte cazuri nefiind suficient de motivaţi să caute singuri rezolvarea).
Situaţii de acest fel nu sunt specifice doar copiilor crescuţi în instituţii. Şi copiii din familii naturale sau încredinţaţi unor asistenţi maternali pot acuza deficienţe în privinţa deprinderilor de „viaţă independentă”.Si ei pot avea nevoie să dezvolte anumite deprinderi, se pot confrunta cu deficienţe de socializare, de adaptare la viaţa socială şi la cultura comunităţii din care fac parte.

CASETA-Serge Moscovici citat in cartea “Psihologia relatiilor cu ceilalti” Polirom 1998
Competente sociale

Multiple elemente ale personalitatii, precum si experienta personala, suportul colectiv precum si prezenta sau absenta unor deficiente sau incapcitati determina asa numitele“Competente sociale”. Prin acestea intelegem pattern-uri ale comportamentului social care dau indivizi competenti din punct de vedere social, cu alte cuvinte capabili sa produca efectele dorite asupra celorlalti indivizi. Acestea sunt cultivate din motive strict personale ca de ex: dorinta de a fi popular, de a se face placut celorlalti sau datorita raportarii la ceilalti , mimetismului, identificarii cum ar fi dorinta de a invata, competente profesionale, competente de viata in general (Serge Moscovici-Polirom 1998). In general, se considera ca prezenta acestor competente pot influenta radical viata sociala si chiar sanatatea mentala. Ca urmare a acestor concluzii s-au dezvoltat diverse programe de antrenare a competentelor sociale chiar si la bolnavi psihic sau chiar pentru anumiti indivizi provenind din diverse medii profesionale. Ideile progresiste propuse de aceste tipuri de programe pun in discutie chiar competente ce tin de viata intima, ex: competente si aptitudini sexuale sau munca in anumite conditii, munca in strainatate, participarea la formari de pregatire pentru interviuri profesionale,etc. Competentele sociale constituie in egala masura un model de comportament social care utilizeaza analogia intre performanta sociala si competentele motrice, de ex: sofatul.

Necesitatea antrenarii competentelor sociale

Pentru dezvoltarea competentelor sociale sunt propuse mai multe tehnici: jocul de rol, grile de indicatori efectivi ai performantei, evaluarile prin comparatie intre indivizi. Cati indivizi au nevoie de antrenare, se intreaba Moscovici, presupunand ca acest tip de formare ar fi eficace? Se poate spune ca toti indivizii si-ar putea ameliora competentele sociale insa cu siguranta se poate afirma ca exista diferente intre indivizi in ceea ce priveste prezenta acestor competente.

Dupa autor indivizii cei mai lipsiti de competente sunt:

- copiii respinsi, in general, datorita agresivitatii sau turbulentelor ori cei lipsiti de prieteni sau izolati;

- adolescenti si tineri singuri, timizi, non-conformisti sau cu probleme sexuale. Aproximativ 40% dintre studenti se declara timizi, 55% dintre ei sunt adeseori singuri;

adulti care nu au prieteni sau cei care au probleme conjugale (un al treilea divort sau probleme cu copiii;

- persoanele varstnice singure, care intampina dificultati in a pastra legatura cu familia sau care au un caracter dificil.

In contextul deprinderilor de viata, competentele sociale acopera o arie larga de elemente caracteristice comunicarii sociale. Conditiile de crestere, algoritmul superficial educativ al CP-urilor si mai ales probabilitatea redusa ca in aceste servicii copilul sa poata experimenta roluri si competente ii face subiectii principali ai unui program de antrenare. In general, majoritatea profesiilor, conditiilor de invatare, conditiilor de trai colectiv presupun contacte cu celalalt. In ceea ce priveste activitatea profesionala, meseriile in general solicita competente specifice. Stim insa, ca in ceea ce priveste performanta profesionala a tinerilor din CP este redusa precum capacitatea de a se stabiliza la un loc de munca. Adesea se constata un comportament demisiv pe fondul imposibilitatii de a se concentra pe o sarcina specifica, sensibilitatii sociale interpersonale care ii face vulnerabili in fata autoritatii pe care nu o recunosc sau ale carei exigente le considera discriminari (ex: am plecat pentru ca mi-a spus sa nu mai stau, cred ca are ceva cu mine ca sunt din casa de copii).

Ca sa descriem conceptul in aplicarea lui la diferite categorii putem adauga ca si bolnavii mintal sau persoane cu o anumita tulburare psihica au deseori carente la nivelul competentelor sociale. Multi dintre adultii neadaptati social cu tulburari nevrotice prezinta carente in functie de diferitele comportamente ale competentei sociale (in cazul nostru competenta este la un nivel superior fata de deprindere sau poate fi numita deprindere complexa) care pot fi: gratificatie, asertivitate, comunicare non-verbala deficienta, mijloace de conversatie reduse, etc.
Asertivitatea= capacitatea de a influenta, de a exprima opinia intr-un mod adecvat fara constrangeri interioare, capacitatea de a-l comada pe celalalt. Dupa Lazarus 1973 asertivitatea comporta 4 elemente:

Refuzul cererilor;

- cereri de favoruri si formularea de cereri;

- exprimarea sentimentelor pozitive si negative;

- initiere, continuarea si incheierea unei conversatii.

Gratificatia= sprijinul , considerata a fi cheia prieteniei, incurajarea, sprijinul, atentie fata de ceilalti.

Comunicarea non-verbala= semnele sociale ale competentelor sunt multe non-verbale; Factorul general de expresivitate non-verbala:



Diferite expresii ale fetei;

Privirea intensa;

Apropiere mai mare;

Voce mai puternica, mai ascutita, mai expresiva;

Mai multe gesturi indreptate spre ceilalti, mai putine gesturi indreptate spre sine

Comunicarea verbala=se afla in centrul performantei si competentei sociale;

Empatia= capacitatea de a impartasii emotia resimtita de ceilalti;

Cooperarea = consta in a tine cont de obiectivele celorlalti si de propriile obiective astfel incat sa fie atinse toate obiectivele mentionate.

Cunoasterea si rezolvarea problemelor = unele aspecte ale competentelor sociale sunt in afara constiintei, tin de subconstient dar pot fi evocate. In domeniul competentelor sociale comportamentul este stabilit de un anumit numar de reguli informale pe care indivizii le cunosc ex: regula tertului, in prietenie nu se accepta sa tradezi confidentele, sa critici in public. O alta conditie este sa cunosti si sa intelegi adevarata natura a situatiilor si relatiilor. S-a demonstrat ca adolescentii non-conformisti care nu au prieteni au idei false despre prietenie: notiuni ca loialitate, angajament si atentie acordate celorlalti le sunt total straine

Prezentarea de sine = imaginea de sine este ansamblul ideilor pe care un individ le are despre sine, despre rolul sau, despre meserie, trasaturi de caracter si corpul sau./ Respectul fata de sine este limita pana la care un individ are o parere buna despre el insusi/ Prezentarea de sine este comportamentul care vizeaza influentarea manierei in care suntem vazuti de ceilalti. (in prezentarea de sine , spre exemplu, jena face parte din anxietatea sociala rezultand in parte dintr-o atentie excesiva fata de sine si din teama de a nu fi dezaprobat de ceilalti)



Modelul competentelor sociale dupa modelul competentei motorii (ex: mersul pe bicicleta, sofatul)

Perceptie Bucla de feedback





Motivatie Transfer Schimbari in

obiectiv lumea exterioara

Reactii


motrice





Cap 2. Cum se formează deprinderile pentru viaţă independentă

___________________________________________________________________
Însuşirea deprinderilor necesare pentru a trăi pe cont propriu reprezintă un proces care durează întreaga viaţă.
Aşa cum se mentionează în standard ( 3.2.4), pregătirea pentru viaţa independentă este o formă particulară de educaţie non-formală, participativă, de stimulare şi dezvoltare personală.
Formarea şi dezvoltarea de deprinderi se poate face în două modalităţi:
- ca o activitate organizată cu scopul formării sau dezvoltării unor deprinderi de viaţă independentă;

- ca o latură a diferitelor activităţi educative la care iau parte adolescenţii în instituţiile rezidenţiale sau în cadrul îngrijirii AMP.

Formatorii de deprinderi pornesc de la ideea că acele deprinderi pe care copiii / adolescentii- tinerii nu le au, se pot dobândi prin exerciţiu, voinţă ( în baza unor motivaţii corespunzătoare ) şi cu ajutorul unor persoane de sprijin. După învăţare şi câteva repetări, deprinderile se automatizează. La vârsta lor, aceşti copii/adolescenti- tinerii pot încă să îşi mărească eficienţa acţiunilor, să devină mai încrezători în propriile forţe, să îşi îmbunătăţească raporturile cu cei din jurul lor, sa dobandeasca un control mai bun asupra propriei lor vieţi.
O abordare bazată pe dezvoltare recunoaşte faptul că învăţarea se produce în timp şi copiii progresează printr-o serie de etape sau niveluri pe măsură ce procesul se desfăşoară.
Ciclul formării deprinderii cuprinde următoarele etape principale:

Definirea deprinderii :

- generarea de exemple,

- încurajarea repetării verbale şi a acţiunii,

- corectarea înţelegerilor greşite;



Promovarea unei deprinderi performante prin :

- asigurarea condiţiilor pentru a practica sub supraveghere şi cu asigurarea unui feed-back adecvat;

- evaluarea performanţei;

- emiterea unor recomandări de corectare;



Asigurarea menţinerii durabile a deprinderii prin :

- oportunităţi pentru practica personală;

- stimularea autoevaluării şi a ajustărilor de comportament.

Nivelurile de învăţare utilizate în modelul de dezvoltare sunt menţionate în figura de mai jos :


Niveluri de învăţare


Nivel de învăţare

Definiţie

Observaţii privind metoda

Conştientizare

Cursantul achiziţionează informaţii. La acest nivel el ar trebuisă fie capabil să identifice, să descrie sau să ofere informaţii depre subiectul respectiv.

Instructorul urmează să prezinte informaţii. La finalul sesiunii se va aştepta ca tânărul să descrie sau să explice ce a învăţat despre subiectul abordat.

Cunoaştere abstractă şi înţelegere

Cunoaştere practică ( ştie cum )

Cursantul începe să aplice cunoştinţele dobândite prin instruire. Ar trebui să prezinte o anumită îndemânare în realizarea practică dar mai mult sub formă de exerciţiu didactic sau simulare în mediul de învăţare.

Trebuie creată ocazia de a pune în practică acel comportament despre care s-au oferit informaţii.De regulă se simulează situaţii de viaţă reală. Adesea sunt acelea de care tânărul poate avea nevoie în viitor.

Capacitate de a face

Cursantul ajunge să utilizeze cunoştinţele dobândite în afara mediului de studiu. El este capabil să demonstreze deţinerea deprinderii în mod regulat, fiind conştient de progresele sale.

Se oferă ocazia de a exersa în lumea reală, punându-i pe cursanţi în situaţia de a demonstra ce sunt în stare să facă şi în acest fel să capete încredere în propriile lor forţe.



Sursa :
Serviciile pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independenta.

Scopul principal al serviciilor pentru deprinderi de viaţă independentă este de a le oferi adolescenţilor acele competenţe necesare pentru a trăi o viaţă adultă sănătoasă, utilă şi independentă.

Serviciile care au ca scop formarea de deprinderi pentru o viaţă independentă trebuie să fie in concordanţă cu nevoile în continuă schimbare ale tinerilor, pe măsură ce

aceştia îşi dezvoltă competenţele şi îşi îmbunătăţesc performanţele.

Activităţile pentru dezvoltarea d.v.i. se pot desfăşura în cadrul unui serviciu specializat sau în cadrul altor servicii pentru protecţia copilului: servicii de tip rezidenţial, centre de zi, asistenţi maternali profesionişti.

Serviciile pentru o viaţă independentă se adresează adolescenţilor care au fost separaţi de familie şi au nevoie să obţină acele deprinderi necesare unei vieţi sănătoase, utile şi responsabile ca adulţi independenţi.Asemenea adolescenţi pot fi cei care:

• au părăsit/urmează să părăsească sistemul de protecţie a copilului

• au dizabilităţi dezvoltaţionale

• nu au locuinţă

• trăiesc într-o formă de rezidenţă temporară

• au familii fără suficiente resurse pentru a-i sprijini în obţinerea unei vieţi independente.




Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   22


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2019
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə