Ghid metodologic pentru servicii de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă



Yüklə 1,53 Mb.
səhifə2/22
tarix03.04.2018
ölçüsü1,53 Mb.
#46335
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   22

Principii de lucru pentru SDVI

In activitatea serviciilor pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă trebuie respectate o serie de principii care asigură concordanţa acestor servicii cu valorile recunoscute privind educaţia şi asistenţa socială şi cu activitatera celorlalte servicii şi activităţi din sistemul de protecţie socială.


In toate acţiunile care se realizează in cadrul serviciului pentru formarea deprinderilor de viata primează interesul superior al copilului. ….. (Principiul interesului superior al copilului )

Serviciul pentru formarea deprinderilor de viata se adresează copiilor indiferent de rasa, religie, limba, sex sau orice alta apartenenţa etnica, sociala sau cultura….. (Principiul nondiscriminarii si egalităţii şanselor)

Relaţia profesioniştilor cu copilul şi cu familia sa pe durata formării şi dezvoltării de deprinderi de viaţă trebuie să ţină seama de :

Exprimarea liberă a sentimentelor, gândurilor si temerilor copilului si ale familiei în relaţia cu profesioniştii;

Receptivitatea profesionistului faţă de problemele copilului si familiei, dublată de capacitatea sa de a formula un răspuns adecvat;

Acceptarea si atitudinea non-acuzatoare a profesioniştilor faţă de slăbiciunile si greşelile familiei si ale copilului;

Autodeterminarea persoanei, recunoaşterea dreptului si nevoilor copilului si familiei de a alege o anumită soluţie, în funcţie de capacitatea lor de a lua decizii pozitive;

Asigurarea confidenţialităţii informaţiilor cu caracter personal, dezvăluite în timpul relaţiei profesionale cu copilul si familia acestuia.


Serviciul pentru formarea deprinderilor de viata se bazează pe implicarea comunităţilor locale si pecolaborarea instituţiilor si organizaţiilor de la nivel local si judeţean pentru rezolvarea situaţiei copiilor. Se acorda o importanta speciala responsabilizarii comunităţii in ceea ce priveşte rezolvarea problemelor copiilor (Principiul descentralizării si responsabilităţii comunităţii )
Activităţile din cadrul serviciului pentru formarea deprinderilor de viata se desfăşoară in spiritul demnităţii, libertăţii si respectului fata de semeni, acordandu-se o atenţie prioritara intaririi coeziunii sociale in abordarea problematicii referitoare la copil, cu referire speciala la grupurile cele mai vulnerabile - copiii in dificultate. … (Principiul solidarităţii).
Fiecare caz este tratat individual urmarindu-se un plan individual de intervenţie…. Individualizarea metodelor de lucru, adaptate la nevoile copilului, în funcţie de diferenţele personale: bio-psihice, educaţionale, culturale etc.;

(Principiul intervenţiei personalizate )


Coordonarea serviciilor si resurselor se realizează la nivel local, cat mai aproape de clienţii, copiii, adolescenţii si familia care are nevoie de sprijin si asistenta….. (Principiul proximităţii / subsidiaritate)
Activităţile de deprinderi de viata sunt coordonate de către un responsabil de caz si au drept scop atingerea situaţiei de permanenta si siguranţa pentru copil. (Principiul permanentei si continuităţii )
Toate activităţile din cadrul serviciului se realizează pe baza de contracte de colaborare si parteneriat intre instituţii, ministere, autorităţi locale, organizaţii neguvernamentale, etc…. (Principiul contractului multiparti )
Respectarea elementelor minime de bună practică şi a standardelor în vigoare) (Principiul intervenţiei standardizate )
Evaluarea iniţială şi adresarea
A . Clienţii serviciilor de formare de deprinderi de viaţă
Cea mai importantă şi numeroasă categorie de clienţi pentru sdvi o reprezintă tinerii care au suferit un regim îndelungat de instituţionalizare, fiind privaţi de posibilităţile normale de însuşire a deprinderilor .
Deficienţe privind deprinderile la adolescenţii şi tinerii aflaţi în îngrijire rezidenţială.

Studiile de specialitate 3 relevă o serie de trăsături specifice acestor adolescenţi:

- întârzieri în dezvoltarea fizică şi motorie;

- retard intelectual şi de limbaj;

- dificultăţi în comportamentul social, ca urmare a inabilităţii de a forma si păstra relaţii cu ceilalţi copii şi adulţi, a incapacităţii de a respecta reguli, a lipsei sentimentului de vinovăţie;

- o tulburare emoţională profundă care stă, în fapt la baza tuturor celorlalte distorsiuni.

Este evident că mediul de viaţă îşi pune amprenta pe comportamentul şi structura mentală a copiilor şi tinerilor crescuţi în instituţii. O caracteristică a cadrului de viaţă din centrele de plasament este neadecvarea sa şi promovarea unor trăsături disjunctive cu mediul social. Copiii suportă adesea situaţii de disonanţă cognitivă, de confuzie. Nefiind suficient informaţi sau primind informaţii distorsionate, neveridice, le este foarte greu să crediteze anumite date, să acorde relevanţa şi să ia decizii în virtutea unor convingeri şi certitudini.
Se pune întrebarea : au aceşti copii altă structură mentală? Altă gândire? Mai degrabă este vorba de cultura speciala ( instituţională ) în care ei s-au maturizat şi în care trăiesc până la revocarea măsurii de protecţie. Comportamentele lor sunt patternuri însuşite prin socializarea instituţională, dar care devin modalităţi dezadaptative în condiţii de viaţă în mediu deschis.
Comportamentul lor se explică prin aceea că le lipsesc anumite experienţe foarte timpurii. Si astfel, deprinderile lor de viaţă ajung să fie diferite de ale celorlalţi oameni. Nu se poate spune că “nu au deprinderi”, ci numai că au deprinderi ce nu satisfac cerinţele vieţii independente. Deprinderile lor sunt pentru o altfel de viaţă decât cea care îi asteaptă în mod normal, în viitor, în societate. Nici nu este cazul să comentăm dacă sunt deprinderi bune sau rele. Important este, că cele mai multe sunt deprinderi care în viaţa independentă nu folosesc sau pot fi dăunătoare.
Iată mai jos o serie de situaţii de viaţă specifice instituţiilor, cu posibile repercursiuni la nivelul deprinderilor:
Domeniul deprinderilor de viaţă zilnică

Nu se cunosc suficient alimentele de bază şi compoziţia felurilor de mâncare care se servesc.

La un centru rezidenţial , copiii nu văzuseră niciodată o pâine întreagă ci numai tăiată în felii. Ei nu-şi imaginau la ce serveşte o furculiţă pentru că până atunci primiseră la masă doar linguri (din dorinţa celor care îi îngrijeau de a preveni posibile accidente ).

Invitaţi să aleagă un fel de mâncare de pe o listă de meniuri, au avut dificultăţi

(pentru că niciodată nu fuseseră în situaţia de a opta ).
Adolescenţi de 16-17 ani au fost puşi în încurcatură atunci când a trebuit să-şi cumpere dintr-un magazin alimente pentru 2-3 zile pentru că nu puteau aprecia cât consumă. Erau înclinaţi să cumpere cu precădere conserve sau dulciuri şi se orientau greu după alimentele pe care le căutau.
Domeniul deprinderilor privind gestiunea locuinţei şi folosirea resurselor comunitare
Mulţi nu au experimentat niciodată dormitul cu capul pe pernă, asemenea accesorii normale într-o locuinţă obişnuită, fiind interzise în instituţie.

Curăţenia fiind în sarcina personalului de îngrijire, deprinderile de a face curat, de a folosi substanţe pentru curăţat sau detergenţi pot întârzia să apară.

Mai mult decât atât, unii copii pot să îşi formeze impresia că ei nu trebuie să se preocupe de curăţenia locuinţei pentru că există persoane însăcinate în mod expres cu aşa ceva.
Deprinderi privind managementul banilor
Dacă nu se primesc bani de buzunar, este de aşteptat ca tinerii să nu-şi formeze deprinderi corespunzătoare privind gestiunea acestor bani. Când îi au, îi cheltuiesc repede, fără nici o judecată. In conditii de austeritate, copiii se obisnuiesc să utilizeze ca monedă de schimb orice cadou sau obiect pe care îl primesc.

Din observarea comportamentului tinerilor revocaţi după instituţionalizare prelungită rezultă că tinerii pot avea dificultăţi mai ales în ce priveşte planificarea cheltuielilor în funcţie de venituri.


Deprinderi pentru integrare profesională
Tinerii se lovesc de prejudecăţile unor patroni care nu vor să audă de angajaţi proveniţi din casa de copii.

Cei mai mulţi tineri pot să aibă lacune cu privire la locul- instituţia unde ar putea să se adreseze pentru găsirea unui loc de muncă şi să nu ştie să scrie un c.v. sau cum să se comporte la un interviu.

Chiar dacă au mai lucrat, dar fără contracte de muncă, nu au suficiente cunoştinţe cu privire la drepturile angajatului şi obligaţiile angajatorilor.

Când lucrează undeva, intră uşor în conflicte sau nu reuşesc să facă o impresie bună, trădându-şi inadaptarea.


Deprinderi vizând dezvoltarea socială
Anumite practici în relaţiile copiilor care trăiesc în instituţii le pot crea acestora o situaţie de stigmatizare în afara instituţiei. Mulţi se pot simţi etichetaţi faţă de colegii lor din şcoală şi din cartier. Atunci, ei evită să-şi asume propria identitate . Imaginea de sine este puternic afectată şi consecinţa este marea lor suspiciune în legătură cu părerea celorlalţi despre ei.
Modalităţile de a-şi procura cele necesare, de a stabili relaţii, de a onora un contract social, de a-şi face prieteni, pot fi marcate de duplicitate.

Viaţa în instituţie duce la o pronunţată dependenţă de grup: grupul de colegi este principala sursa de pattern - uri comportamentale şi valori personale, şi este mediul esential cu rol important în socializare. In acelasi timp, grupul îndeplineste şi un rol de securizare, prin modul în care îi ajută pe copiii să facă faţă situaţiilor de adversitate, momentelor de nelinişte , de suferinţă prin intervenţia suport a grupului.


O altă observaţie este legată de slaba responsabilizare a tinerilor faţă de viaţa lor în general. Majoritatea consideră că toate problemele lor ar dispărea dacă ar avea bani, iar aceşti bani ar trebui să li se dea în virtutea faptului că sunt copii orfani, iar acest aspect le oferă, în viziunea lor, nişte drepturi pe viaţă. Expresii de genul “nouă cine ne dă bani de haine, case, locuri de munca” sunt de natură să scoată în evidenţă expectaţii nerealiste în raport cu societatea şi o lipsă de mobilizare faţă de ei înşişi.

Cadrul restrâns de viaţă, limitat la scoală şi centru, îi poate determina să adopte un comportament defensiv faţă de orice element care le-ar putea provoca insecuritate, disconfort psihic, situaţii de inferioritate.


Chiar atunci când dispun de anumite cunoştinte – mai multe la anumite capitole, mai puţine la altele,ceea ce le lipseşte cel mai tare tinerilor din instituţii este încrederea în forţele proprii, dorinta de a da piept cu viaţa din afara centrelor.

Deprinderile dobândite în instituţii prezintă uneori şi unele atuuri de adaptare  ( puncte tari):

Uneori se constată o competenţă socială mult mai dezvoltată a copiilor crescuţi în condiţii instituţionale de colectivitate decât la cei crescuţi în mediul familial, într-o constelaţie restrânsă de relaţii.
Mulţi copiii crescuţi în instituţii sunt sensibili şi comunicativi.
Totuşi, pe ansamblu, deficienţele şi incompetenţele comportamentale rămân preponderente în raport cu punctele tari.
b.Abordarea diferenţiată a deprinderilor de viaţă: la diferite vârste
Deprinderile sunt specifice anumitor grupe de vîrstă; la vârste mai mici aşteptăm deprinderi simple, concrete, la vârste mai mari aşteptăm deprinderi complexe, cu grad mai ridicat de abstracţie. Totuşi, adolescenţii nu învaţă deprinderile în ordine cronologică.Este posibil ca tineri cu vîrstă mai mare să fi omis o deprindere pe care semeni ai lor au învăţat-o la o vârstă mai mică. Acest fapt este cu atât mai posibil cu cât unii tineri au avut experienţa mai multor plasamente şi întreruperi succesive în educaţie.

Grupa de vîrstă 8 – 14 ani evidenţiază nevoia de stimulare suplimentară a dezvoltării personalităţii lor .Contactul cu mediul deschis este foarte limitat şi nu sunt obişnuiţi să dezvolte strategii adaptative.Stimularea participării se face adesea prin oferitrrea unor mici cadouri – dulciuri, fructe etc. Pentru facilitarea exprimări ieste eficientă utilizarea suportului grafic.Copiii se simt adesea în competiţie unii cu alţii. Confruntarea , reuşita sunt foarte importante, iar dorinţa de a fi trataţi cu mai multă atenţie decât restul colegilor este foarte pronunţată.Pe alocuri atitudinea poate fi presărată cu comportamente cu temă agresivă la adresa celorlalţi, pornind de la nevoia de afecţiune pe care o resimt aceşti copii.


Grupa de vârstă 15 -18 ani prezintă o problematică aparte. Ei se apropie de momentul asumării de responsabilităţi individuale. De aici pot pleca reacţii revendicative, stări de nemulţumire şi chiar suspiciune. Cei mai mulţi traiesc într-o stare de incertitudine în legătură cu viitorul lor şi au lacune în ceea ce priveşte cunoaşterea propriei personalităţi.Uneori acestor tineri le este greu să se raporteze la cineva pe careîl percep ca pe o autoritate, ca la un egal. Acest impas poate fi depăşit dacă este practicată o comunicare dechisă , sinceră, în raport cu adiulţii şi pe tema nevoilor lor. Aceşti tineri sunt reţinuţi în a vorbi despre ei înşişi şi a analiza în grup problemele lor. Rezistenţa la verbalizare este determinată uneori de teamă , alteori de lipsa exerciţiului în a se autoevalua. Le este greu să decidă pentru viitorul lor profesional care le provoacă stări emoţionale încărcate negativ şi au nevoie de clarificarea criteriilor de apreciere.
Practica asistentei sociale a copilului necesita cunoasterea procesului de dezvoltare a acestuia de la stadiul de sugar neajutorat la acela adultului independent, deoarece, pentru a judeca daca vreunul din aspectele emotional, sociale sau de personalitate este anormal, acestea trebuiesc comparate cu limitele normalului pentru grupul de varsta respectiv.
Primii ani de viata

Dezvoltarea normala a copilului

Este foarte important atasamentul copilului fata de parintii sai;

Sunt foarte importante legaturile emotionale selective.

Primul an de viata

- dezvoltare rapida, motorie si sociala;

- la 3 saptamani sugarul zambeste celor din jur;

- la 6 luni apare zambetul selectiv;

- la 8 luni apare frica de straini;

- curand dupa aceea, anxietate atunci cand este despartit de mama;

- la sfarsitul primului an copilul trebuie sa aiba o relatie foarte sigura si foarte apropiata cu mama sa;

- copilul a inceput sa invete obiectele din jurul lui, relatiile cauzale simple si relatiile spatiale;

- copilului ii face placere sa emita sunete, poate si cateva cuvinte.

Anul al doilea de viata

- perioada de dezvoltare rapida;

- copilul incepe sa-si doreasca sa-si multumeasca parintii;

- este anxios cand parintii nu sunt de acord cu el;

- incepe sa invete sa-si controleze comportamentul;

- comportamentul de atasare este bine stabilit;

- explozii de manie (mai ales daca nu i se indeplinesc dorintele de a explora), care nu dureaza mult si se diminueaza pe masura ce copilul invata sa accepte constrangerile;

- la sfarsitul celui de-al doilea an copilul poate lega 2-3 cuvinte.


Anii prescolari (2-5 ani)

- crestere rapida a capacitatilor intelectuale;

- crestere rapida in complexitate a limbajului;

- inceput de dezvoltare sociala care creste odata cu interactiunea cu fratii, cu alti copii, cu adultii;

- inceputul identificarii cu parintii si al adoptarii standardelor lor;

- scad in intensitate exploziile de manie si dispar inainte de varsta scolara;

- curiozitate vie; un mare numar de intrebari;

- imaginatie bogata si intensa;

- obiectele tranzitionale capata importanta pentru copil, il linistetsc si il ajuta sa doarma;

- intelege diferentele dintre barbati si femei, dupa imbracaminte, comportament si anatomie;

- jocul si explorarea sexuala sunt comune in aceasta etapa;

- de dezvolta mecanismele de aparare si, ca urmare, copilul poate face fata anxietatii izvorate din emotii inacceptabile.




Copilaria de mijloc (5-10 ani)

- copilul isi intelege identitatea (baiat sau fata);

- isi intelege pozitia in familie;

- face fata scolii (a dobandit concepte numerice, citeste, scrie);

- invata care ii sunt limitele;

- se rafineaza si dezvolta in continuare mecanismele de aparare;

- se dezvolta constiinta;

- se dezvolta standardele de comportament social.


Adolescenta

- este perioada dintre copilarie si stadiul adult;

- transformari fizice provocate de pubertate (la 11-13 ani la fete si 13-17 ani baieti);

- constientizarea propriei identitati si individualitati;

- constiinta de sine;

- preocupare despre a sti cine sunt;

- incep sa fie luate hotarari despre viitorul in viata;

- importanta crescuta a grupului de prieteni;

- apartenenta la un grup (care ajuta in dobandirea independentei);

- crestere in interes si activitati heterosexuale;

- la sfarsitul adolescentei, afectiune pentru sexul opus si dorinta sexuala.
B. Caracteristicile parintilor si ale familiilor de privenienta ale clientului.

Cu exceptia cazului in care unuia dintre copii i-au decedat toti membrii familiei, in sistemul de ocrotire si protectie a copilului sunt clienti copii ai caror parinti i-au abandonat.

Motivele abandonului sunt problemele si dificultatile in gestiunea propriei vieti dar si pe aceea a copiilor lor. Uneori problemele adultilor cu care au fost / sunt in contact copiii si mai apoi tinerii institutionalizati sunt internalizate si odata ajunsi clienti ai S.D.V.I. se manifesta adesea ca o repetare a greselilor si patologiei celor de la care au fost “imprumutate”. Nu trebuie in acest caz subliniata importanta sanatatiimintale si morale a celor care lucreaza cu copii.
Probleme in familia copilori institutionalizati:
1. Parinti cu afectiuni psihice.

2. Parinti imaturi afectiv.

3. Parinti provenind din medii cu risc de abandon.

4. Parinti care sunt toxico-dependenti.

5. Parinti expusi la violenta (sau victime ale violentei)

6. Parinti care au suferit mari pierderi.

7. Parinti cu condamnari penale.

8. Parinti cu nevoi speciale

9. Parinti care nu au avut parte de o ingrijire suficient de buna in copilaria lor.
Sunt relativ rare cazurile in care clientii ai S.D.V.I. au suferit tulburari la varsta copilariei totusi sunt mult mai frecvente decat in populatia generala. O parte din acestea se remit fara urmari pana in tinerete totusi o mare parte necesita supraveghere si tratament lasand urmari si sechele in personalitatea celui ce va deveni client al S.D.V.I. iar o foarte mica parte dintre tulburari necesita o ingrijire, un cadru si o atentie deosebita. Iata de ce este necesar ca aceste tulburari sa fie cunoscute nu doar de specialisti (medici, psihologi, psihoterapeuti) ci si de catre restul personalului care lucreaza direct cu copii, adolescenti si tineri care au fost institutionalizati.
Drept rezultat pot aparea:

Tulburari diagnosticate pentru prima data in copilarie si adolescenta:



1.Deficienta mentala.

Se caracterizeaza printr-o functionare intelectuala semnificativ sub medie ( IQ sub 70) cu debut inainte de varsta de 18 ani si prin deficite sau deteriorari concomitente in functionarea adaptativa.



2.Tulburarile de invatare.

Se caracterizeaza printr-o functionare scolara substantial sub cea asteptata data fiind varsta cronologica a persoanei, inteligenta masurata si educatia corespunzatoare varstei. Sunt incluse aici dislexia, discalculia, disgrafia, tulburarea de invatare fara alta specificatie.



3. Tuburarea aptitudinilor motorii.

Include tuburarea de dezvoltare a coordonarii care se caracterizeaza printr-o coordonare motorie substantial sub cea asteptata, data fiind varsta cronologica a persoanei si inteligenta masurata.

4. Tuburarile de comunicare.

Se caracterizeaza prin dificultati in vorbire sau in limbaj si include tulburarea de limbaj expresiv, tulburarea mixtta de limbaj receptiv si expresiv, tuburarea fonologica, balbismul si tulburarea de comunicare fara alta specificatie.



5. Tuburarile de dezvoltare pervasiva.

Se caracterizeaza prin deficite severe si deteriorare pervasiva (in multiple domenii ale dezvoltarii). Aceastea se caracterizeaza prin: deterioare in interactiunea sociala reciproca, deteriorarea in comunicare, prezenta de comportamente, preocupari si activitati stereotipe. Tuburarile specifice incluse in aceasta sectiune sunt: tulburarea autista, tulburarea Rett, tulburarea dezintegrativa a copilariei, tulburarea Asperger, tulburarea de dezvoltare pervasiva fara alta specificatie.



6. Deficitul de atentie si tulburarile de comportament disruptiv.

Sunt incluse aici: tulburarea de hiperactivitate / deficit de atentie, carcterizata prin simptome de inatentie si/sau de hiperactivitate – impulsivitate. Tuburarile de comportament disruptiv sunt: tulburarea de conduita, tulburarea opozitionismul provocator, tulburarea hiperactivitate / deficit de atentie fara alta specificatie si tuburarea de comportament disruptiv fara alta specificatie.



7. Tulburarile de alimentare si de comportament alimentar ale perioadei de sugar sau micii copilarii.

Se caracterizezaza prin tulburari persistente in alimentare si in comportamentul alimentar. Tuburarile specifice incluse sunt: pica, ruminatia si tulburarea de alimentare a perioadei de sugar sau a micii copilarii., anorexia nervoasa, bulimia nervoasa. Anorexia nervoasa se carcterizeaza prin refuzul de a mentine o greutate corporala normala minima. Bulimia nervoasa se caracterizeaza prin episoade repetate de mancat excesiv urmate de comportamente compensatorii inadecvate (de ex. varsaturile auto provocate, abuzul de laxative, diuretice sau alte medicamente, posturi sau exercitii fizice excesive.



8. Ticurile.

Sunt caracterizate prin: ticuri motorii si / sau vocale. Includ: tulburarea Tourette, ticul motor sau vocal cronic, ticul tranzitor si ticul fara alta specificatie.



9. Tulburarile de eliminare.

Includ encopresisul si enurezisul.



10. Alte tulburari ale perioadei de sugar, ale copilariei sau adolescentei:

Anxietatea de separare, mutismul selectiv, tulburarea reactiva de atasament a perioadei de sugar sau a micii copilarii, tulburarea de miscare stereotipa, tulburarea perioadei de sugar, a copilariei sau adolescentei fara alta specificatie.


Abordari in formare

Principii ale muncii cu copilul respectand dezvoltarea lui (Carmen Anghelescu)

Copilul are nevoie sa fie respectat. Respectul fata de copil se obiectiveaza in timpul care se acorda fiecarui copil pentru a integra senzatiile corporate si pentru a-si construi repere pe care se structureaza psihologicul – sensul individului ca existenta.

Dezvoltarea este unitara. Orice act al copilului presupune implicarea mai multor arii de dezvoltare.

Schimbarile consecutive dezvoltarii sunt complexe si pot sa fie dificil de observat sau in observabile celor de langa ei; de aceea, observatia cuiva din exterior poate evidentia ceea ce cei apropiati nu vad.

Dezvoltarea este reciproca, schimbarile dintr-un domeniu influenteaza toate celelalte domenii de dezvoltare. O achizitie motorie duce la acumulari cognitive insotite de trairi ce pot consolida achizitia sau dimpotriva, o pot bloca.

Variatia este un criteriu al dezvoltarii. Dezvoltarea este un proces individual, de exemplu, unii copii merg mai devreme si comunica verbal mai tarziu, altii invers, comunica mai intai si apoi achizitioneaza mersul.

Dezvoltarea este un proces dinamic care alterneaza. Achizitiile realizate de un copil intr-un interval de timp necesita apoi un timp pentru organizare. Organizarea si structurarea pot absorbi toata atentia copilului, ceea ce poate avea ca efect regresia in alte domenii si dezechilibre tranzitorii. Cel mai bun exemplu este cel al anxietatii fata de strain, care se manifesta in jurul varstei de 8 luni si care marcheaza achizitia diferentierii intre persoane necunoscute si cunoscute (R. Spitz).

Dezvoltarea se realizeaza cu precadere in context social si se bazeaza in copilarie pe formarea atasamentului.

Principii ale muncii cu clienti adolescenti si tineri. Actori si roluri implicate in proces.



Principii

1. Trebuie folosita experienta deja acumulata de clienti.

2. Reducerea temerilor si a perceptiei negative asociate procesului de invatare cu care unii clienti vin.

3. Angajare activa in procesul de invatare al deprinderilor. La sfarsitul fiecarei sesiuni de formare participantii trebuie sa poata face o demonstratie practica asupra a ceea ce au invatat.

4. Trebuie creata o atmosfera in care sa fie posibile erorile si greselile. O mare parte dintre sesiunile de formare se bazeza pe procedee gen Incercare – Eroare (de exemplu gatitul).

5. Crearea unei atmosfere propice asocierii dintre participantii la procesul de instruire.

6. Motivarea procesului de invatare practica.

7. Trecerea gradata de la invatarea de deprinderi simple la deprinderi complexe.

8. Posibilitatea autievaluarii participantilor.

9. Folosirea feedback-ului ca metoda de evaluare continua.

10. Folosirea elementelor de practica in dauna celor de teorie care vor fi elaborate mai apoi impreuna cu clientul.

11. Folosirea resurselor unicitatii clientilor




Roluri si implicare:

Elev–implicare activa, bazata pe experienta, rtesponsabilitate in procesul de Instructor – respect si egalitate fata de client si de experienta acestuia, relatie de parteneriat

Continutul practic – centrat pe probleme de viata, vine in intampinarea problemelor clientului sau este chiar cerut de client

Motivatie - interioara sau in cel mai rau caz interiorizata in procesul invatarii.




Principii de abordare a deprinderilor de viata pentru toate categoriile de varsta:

1. Stabilirea si intretinerea unei relatii in care clientii sa se simta ca sunt intampinati cu sensibilitate, empatie (atentie, nu simpatie) si respect.

2. Grija si sprijin acordat in functie de nevoi.

3. Consolidarea unei retele de suport social.

4. Consolidarea functiilor de adult (matur) si stimularea interactiunilor plecand de la acest nivel

5. Concentrarea pe internalizarea modelelor si rolurilor de adult matur.

6. Incurajarea cautarii de solutii proprii pentru situatiile de criza mergand mai tarziu pana la anticiparea crizelor.

7. Reducerea stresului din institutie.

8. Terapie si asistenta in situatii de criza.


Yüklə 1,53 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   22




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin