Ghid metodologic pentru servicii de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă

ORGANIZAREA SI FUNCŢIONAREA SERVICIULUI SDVI
Organizarea serviciului SDVI se poate realiza atât la nivelul serviciului public specializat cat si la nivelul OPA.

Metodologia de organizare a serviciului, descrisa mai jos, se refera in primul rând la organizarea serviciului in cadrul SPPC. La nivelul OPA, organizarea unui astfel de serviciu trebuie sa tina cont de normativele de personal si atribuţiile descrise in acest capitol.

La nivelul SPPC, organizarea serviciului se va realiza după cum urmează:

Recrutare de specialişti : in cadrul serviciului vor activa specialişti din domeniile: asistenta sociala, psihologie, psihopedagogie si medical; specialiştii trebuie sa aibă experienţa in domeniul protecţiei copilului, îngrijirii copilului institutionalizat si cunstinte aprofundate in domeniile specifice.

Activitatile de depridneri de viata independenta pot face obiectul activitatii unui centru specializat sau progam specializat pentru atingerea acestui tip de obiective specifice sau pot fi desfasurate in cadrul centrelor de plasament, centrelor de zi, apartamentelor de tip familial si altor servicii deja existente.

Elaborarea propunerii de modificare a organigramei, statului de funcţii si a Regulamentului de organizare si funcţionare a instituţiei; propunerea trebuie avizata de Colegiul Director si înaintata spre aprobare Consiliului Judeţean.

Aprobarea modificării organigramei, statului de funcţii si a regulamentului de organizare si funcţionare a instituţiei; angajarea personalului urmarindu-se criteriile menţionate la recrutare; pregătirea personalului.
Dimensionarea serviciului, din punct de vedere al numărului personalului angajat, trebuie realizata in urma analizei de nevoi. In vederea realizării acestei analize se vor lua in considerare cu prioritate numărul copiilor institutionalizati, numărul instituţiilor si rata de încărcare copil/ educator sau copil/ asistent social la nivelul centrului de plasament.
Indiferent de dimensionarea serviciului, SPPC trebuie sa depună eforturile necesare optimizării raportului copil/refernt de formarela nivelul fiecărui centru de plasament.

Serviciul acţionează pe baza intervenţiei individualizate, structura serviciului fiind in acest mod flexibila pentru a răspunde nevoilor clientului, (vezi principiul intervenţiei personalizate).

Astfel, in cadrul serviciului va activa un grup de specialişti cu funcţia de supervizori a echipei de implementare a PIS.
In desemnarea responsabiliulor, coordonatorul SDV va lua în considerare: expertiza profesională necesară unui manager caz si unui responsabil de caz, numărul de cazuri din responsabilitatea acestuia (12 conf standardului), complexitatea cazuisticii respective, relaţia sa cu copilul si familia, colaborarea cu reţeaua de servicii si cunoaşterea în ansamblu a problematicii respective.

FORMAREA DE PERSONAL

Cum sunt identificate nevolie de formare ale profesionistilor ? (Cazuri, exemplificari)

Este desigur necesara formarea profesionistilor atunci cand exista indicatori masurabili care semnalizeaza o nevoie intr-o anume directie (de ex. : ½ din clientele unui serviciu pentru deprinderi de viata au cel putin un avort, si ¼ au doua avorturi. Este indicata in acest caz o formare a profesionistilor in consiliere si planning sexual, in consiliere pe teme de viata de cuplu, etc.)

Este important pentru toata lumea sa inteleaga ca specialistii din domeniul social sunt oameni cu sentimente, conduite si valori proprii. Clientii acestor specialistii sunt adesea persoane dificile, agresive, in suferinta, anxioase, victime ale abuzurilor s.a.m.d.

Este de aceea foarte important ca munca lor sa se desfasoare intr-un cadru sigur si securizant. Cind acest cadru este slab si nesigur este limpede ca exista o nevoie de formare caci nu se pot rezolva toate problemele doar prin intermediul superviziei.

Cu toate acestea, pentru a putea face fata complexitatii muncii cu copii si tineri institutionalizati / ocrotiti in sistemul de protectia copilului, profesionistii dezvolta o serie de strategii de functionare si adaptare. Este in acest caz necesara o formare pe problematica aparuta. Cel mai adesea este vorba de folosirea cu precadere a catorva mecanisme de aparare specifice in domeniul social.
Mecanisme specifice de adaptare ale profesionistului care semnalizeaza nevoia si obiectivele formarii:
Identificarea cu clientul
Sunt atribuite clientilor sentimentele si atitudinile profesionistului. Sunt asteptate de la client capacitati nerealiste de redresare si rezolvare a problemelor ( “Imediat ce termina scoala profesionala isi va gasi o slujba si noi il vom putea integra in societate.” “Nu cred ca un tanar asa de bun a putut face asa ceva”). Ca rezultat, vor aparea PPI – uri fara nici un fel de legatura cu realitatea sau cu adevaratele nevoi si posibilitati ale clientilor. De asemenea exista riscul de a forta clientul sa se angajeze in niste demersuri si scopuri diferite de resursele de care dispune si drept urmare vor urma noi esecuri care vor reduce si mai mult stima de sine si asa scazuta a respectivului si implicit spre o si mai proasta functionare.
Este evitata prin acest fenomen o reala acceptare a clientilor asa cum sunt ei in realitate.

Nu vor putea fi oferite in acest fel suficiente posibilitati de schimbare interioara si crestere/maturizare afectiva.

Este probabil ca mai tarziu cand asteptarile profesionistilor sunt (inselate) neindeplinite sa apara tendinta de respingere a clientilor.

Pe langa aceasta identificarea cu clientul duce la implicarea pana la epuizare a profesionistului. Inverstitia emotionala fara rezultat poate duce de asemenea la aparitia simptomului de incompetenta la profesionisti.

Exemplu: Un tanar client este concediat. Profesionistul incepe o lunga batalie cu angajatorii facand uz de toate parghiile. Clientul este din nou concediat. Profesionistul face el demersuri pentru angajare, se duce el sa vorbeasca cu alti patroni, il impinge pe tanar de la spate si acesta este angajat in alta parte. Povestea se repeta. Si inca o data. Profesionistul nu mai vrea sa aiba de-a face cu acel client, vrea sa-i fie repartizat altuia sau si mai ine sa faca o munca de birou caci nu mai poate s-o ia din nou de la capat.
Minimalizarea suferintelor clientului
Apare din necesitatea profesionistilor de a se proteja de imaginea suferintei si esecului beneficiarului. Si in acest caz vor aparea PPI-uri nerealiste prin masurile care in cel mai bun caz vor ajuta clientul sa supravietuiasca in nici un caz nu vor contribui la cresterea si maturizarea sa pentru ca nu sunt legate de nevoile sale si nici de nivelul sau de dezvoltare.

Exemplu: Clientul se plange profesionistului ca nu poate face fata unui program de 8 ore intrucat are probleme cu coloana, cu inima, etc. Este stimulat de profesionist sa continue pt ca altfel ar fi lenes, puturos, neserios. Doar nu vrea sa strice bunatate de PPI?
Inlocuirea problemei
Se petrece atunci cand problemele sunt coplesitoare si par a nu avea nici o rezolvare. Profesionistul se concentreaza doar asupra unui aspect minor al problemei si se amageste cu gandul ca daca il va putea rezolva pe acesta atunci toate problemele vor disparea. Este stilul de lucru asa-zis pompieristic al solutiei salvatoare.

Eventual se va petrece o rezolvare pe termen scurt a problemelor dar acestea vor aparea in continuare la clienti.

Aceasta strategie are avantajul pentru profesionist ca-i da sentimentul ca a facut ceva si deci ca munca si investitia depusa se vede undeva. Cel mai adesea clientul a iesit deja din sistemul de protectie sociala atunci cand apare recurenta problemei si scapa oricaror statistici. De aceea este folositor sa existe o monitorizare post serviciu pe o perioada mai lunga de timp.

Acest mod de lucru apare adeseori din necesitati financiare – nu exista suficienti bani pentru a rezolva toate problemele si atunci este aleasa una care promite cea mai spectaculoasa rezolvare.

Exemplu: Un tanar este respins de la 20 de interviuri. Profesionistul se decide ca este vorba de hainele cu care se prezinta la interviu clientul. Face demersuri la diferite fundatii si obtine pentru tanar un foarte frumos costum de haine. La al 21 - lea interviu clientul este acceptat. Nimeni nu se mai oboseste sa-i explice profesionistului victorios ca tanarul nu a purtat hainele acelea la interviu.
4. Proiectia neajunsurilor
Profesionistii experimenteaza propriile lor neajunsuri atunci cand lucreaza cu clientii. Este foarte greu sa te raportezi la agresivitatea, negarea / minimalizarea sau incercarilelor de evadare ale clientilor din fata realitatii. Sentimentele profesionistilor de ineficienta sunt astfel intarite. In loc sa se raporteze la toate acestea ca la o situatie strict profesionala profesionistii ajung adesea sa se considere incapabili. Apare tendinta de a proiecta propriile lipsuri asupra colegilor sau clientilor. De aici rezulta o agresivitate crescuta. Adesea aceasta strategie se succede unei perioade de supraidentificare.

Exemplu: Un profesionist discuta cu un altul: “Normal ca nu pot sa-l invat ce trebuie pe acest tanar, mi-ar trebui mult mai mult timp si mai multi bani pentru asta...”
Introiectia
Datorita haosului si dezorganizarii interne a clientului cu care se confrunta profesionistii se poate intampla ca aceasta sa se transmit a si sa se introiecteze la profesionist. Ca rezultat se poate intampla ca profesionistii in cauza sa aiba o activitate frenetica sau din contra sa fie blocati de neputinta. Cel mai adesea acest lucru se intampla atunci cand apar abuzuri sexuale.
Exemplu: In mijlocul unei reuniuni de lucru imediat dupa ce s-a ajuns la problema unui client victima a abuzului, toata lumea a inceput sa vorbeasca si sa se invinuiasca reciproc pentru lipsa de atentie, de grija, pentru ca ca nu au facut la timp demersurile potrivite, pentru ca nu si-au dat seama, etc. Comunicarea este haotica, nimeni nu asculta pe nimeni.Dupa lungi ore, sedinta s-a incheiat fara sa fie propusa nici o solutie.
Retragerea
Profesionisti se simt incapabili sa actioneze si asta duce la o retragere atat emotionala cat si fizica. Chiar si o intalnire cu clientul va fi evitata iar daca totusi clientul apare va fi evitata discutarea problemei importante. Aceasta strategie apare cel mai adesea atunci cand profesionistii stiu ca nu pot face nimic pentru a ajuta clientul.

Exemplu: Clientul vine pentru a discuta despre termenul pe care il are pentru a-si gasi un job. La plecarea tanarului profesionistul realizeaza ca nici macar nu a adus vorba despre problema in cauza.
Reducerea complexitatii
Pentru a depasii problemele profesionale complexe profesionistul desface in bucati problema si apeleaza la o schema simpla de rezolvare astfel incat sa se potriveasca propriei scheme de rezolvare bazandu-se pe propriile premise. Se poate ajunge astfel la o functionare inrudita cu birocratia in care daca clientii nu indeplinesc conditiile unei scheme de functionare, punctul lor de vedere nu are nici o importanta.

Exemplu: Clientul a intarziat 20 de minute la intalnire. Inainte insa sa apuce sa explice de ce si cum, este dat afara si admonestat pentru neseriozitate.
Gandirea normativa si schimbarea de rol
Profesionistii ajung sa se bazeze in activitatea profesionala pe propriile norme si valori morale. Desigur insa ca, clientii pot avea alte valori si poate nu au integrat toate normele morale. Profesionistii pot aluneca foarte usor in roluri de salvator, acuzator, detectiv, s.a. Se ajunge astfel la un conflict de rol: clientul este cel care trebuie ajutat nu judecat sau acuzat si nici salvat. Daca interventia specialistilor are un rol pozitiv cu atat mai bine; nu trebue insa sa existe expectatii miracloase la fiecare caz si client.

Exemplu: Un profesionist explica clientului: “Nu are nici un fel de importanta in ce fel se poarta fratele tau cu tine, esti dator sa-l ajuti pentru ca sangele apa nu se face”

Aspecte simple de urmarit in cazul necesitatii unei formari:
1. Frica profesionistilor de a fi expusi furiei beneficiarilor.

2. Stapanirea si continerea propriei agresivitati.

3. Manifestarea dorintei de a avea satisfactie sufleteasca si profesionala in lucru.

4. Sprijinul profesional pe care se pot baza profesionistii.

5. Sentimentul incompetentei.

6. Asumarea responsabilitatii.

7. Proiectarea responsabilitatilor.

8. Sentimentul de responsabilitate pentru tot ceea ce i se intampla clientului.

9. Probleme in demarcarea vietii personale de cea profesionala.

10. Autovictimizarea profesionistilor.

11. Ambivalenta afectiva fata de un client

12. Ambivalenta fata de propria pozitie.

13. Dorinta de a avea mai multe parghii de control.

Toate aceste probleme identificate (cel mai usor in reuniuni de echipa) pot indica chiar directii de actiune.

SUPERVIZARE

Este un proces prin care activitatea este mentinuta in standardele de calitate prin:

- sprijin informational;

- suport emotional;

- abordarea prin prisma teoretica a cazurilor;

- asigurarea unei „priviri obiective”;

- posibilitatea de a reflecta asupra detaliilor cazului si a muncii in general;

- monitorizarea cazului.

In fapt, supervizarea este o modalitate de dezvoltare profesionala .

Prin supervizare angajatul se asigura ca ii sunt clare rolurile si responsabilitatile, ofera posibilitati de reducere a stresului profesional, dezvolta un climat potrivit pentru practica.

Principiile care stau la baza activitatii de supervizare sunt:

- se realizeaza in interesul clientului;

- este definita de politica institutiei;

- supervizarea inseamna impartirea responsabilitatii;

- este regulata si continua;

- implica management, dezvoltare, evaluare, mediere si sprijin;

- promoveaza practica competenta, controlabila si imputernicita;

- promoveaza practica antidiscriminatorie;

- este bazata pe principiile invatarii adultului.

Supervizarea indeplineste trei functii: formare, control/coordonare si de suport.

Exista modalitati diferite de realizare a supervizarii:

- supervizarea formala – structurata, focalizata si contextuala;

- informala – de cele mai multe ori functioneaza in situatiile de criza

- individuala – relatie directa supervizat - supervizor;

- de grup – fiecare membru al grupului invata din experienta celorlalti.

Exemplu: „Cel mai des utilizata in cazul retelelor a fost supervizarea de grup, datorita numarului mare de lucratori sociali (20) si un singur supervizor. In intalnirile lunare de supervizare de grup fiecare lucrator social prezenta situatiile dificile cu care se contrunta. Toate aceste situatii erau dezbatute, fiind comparate cu experiente similare ale colegilor. In prezentarile cazurilor problema erau mentionate urmatoarele aspecte: - situatia initiala a familiei; - situatia actuala; - in ce a constat interventia asistentului social; - metode folosite; - lectii invatate. In intalnirile de grup au fost discutate si activitatile comunitare realizate de catre lucratorul social. De asemenea, s-a considerat obligatorie consultarea supervizorului in momentele cheie ale cazului: preluarea informatiei, planificarea interventiei, inchiderea cazului. In etapa de interventie, supervizarea individuala s-a realizat numai la solicitarea lucratorului social. Supervizarea de grup se concretiza cu completarea unui raport de intalnire, iar supervizarea individuala cu fisa de supervizare (atasa la dosar) si raportul de supervizare.

Intreruperea relatiei de asistare a familiei trebuie sa fie precedata de o perioada de pregatire si intarire a familiei. Familia este anuntata inaintea intreruperii relatiei de asistare. Aceasta decizie se ia prin consultare cu supervizorul si se concretizeaza in raportul de inchidere a cazului.

Orice caz poate fi redeschis in momentul in care situatia familiei impune aceasta decizie.

Glosar de termeni
ACLSA-Evaluarea Deprinderilor de Viata Ansell-Casey

A.N.P.D.C – Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului;

C.P.C. – Comisia pentru protectia copilului;

D.G.A.S.P.C.- Directia generala de asistenta sociala si protectia copilului;

DVI-Deprinderi de viata independenta

S.P.A.S. – Serviciul public de asistenta sociala.

SDVI - Serviciul pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independent
Ancheta socială este evaluarea asistentului social şi se realizează în urma vizitelor la domiciliul familiei şi interviurilor pe care acesta le va purta cu membrii familiei, rudele, vecini, prieteni apropiaţi ai familiei şi alte persoane ori profesionişti din reţeaua socială a familiei. Se recomandă ca o parte din interviuri să se realizeze în echipă, de către un asistent social şi un psiholog sau un alt membru al echipei pluridisciplinare. specialitate elevilor cu dizabilităţi integraţi individual în şcoala de masă în vederea depăşirii dificultăţilor de învăţare şi de integrare socio-profesională.

Copil – persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si nu a dobandit capacitatea deplina de exercitiu, in conditiile legii;

Contractul cu familia este un document încheiat între familie şi instituţia responsabilă care prevede scopul, responsabilităţile, obiectivele şi activităţile încadrate în timp, necesare implementării planului personalizat de servicii. El cuprinde clauze comune, condiţii de modificare sau reziliere şi semnăturile părţilor implicate.

Familie – parintii si copiii acestora;

Familia extinsă cuprinde rudele copilului până la gradul al IV-lea inclusiv.

Familie substitutiva – persoanele, altele decat cele care apartin familiei extinse, care, in conditiile legii, asigura cresterea si ingrijirea copilului;

Fişa de înregistrare a copilului este prima filă din dosarul copilului care cuprinde datele de identificare ale copilului şi părinţilor sau reprezentanţilor săi legali.

Fişa psihologică este un instrument de înregistrare a rezultatelor psihologice şi de redare într-o manieră sintetică a profilului psihologic al copilului.

Genograma este reprezentarea grafică a „arborelui genealogic" pe trei generaţii.

Managerul de caz este un profesionist din aria protecţiei copilului, cu experienţa practică bogată şi cu abilităţi de coordonare, analiză, sinteză şi monitorizare. Acesta este responsabil, conform standardului minim de calitate pentru managementul de caz publicat 2004 de realizarea si implementarea PIP (Planul individualizat de protectie pentru copiii cu masura de protectie). Pentru copiii fara masura de protectie se elaboreaza un plan de servicii care sa previna separarea copilului de familia sa.

Planul individualizat de protectie – documentul prin care se realizeaza planificarea serviciilor, prestatiilor si masurilor de protectie speciala a copilului, pe baza evaluarii psiho-sociale a acestuia si a familiei sale, in vederea integrarii acelui copil care a fost separat de familia sa, intr-un mediu familial stabil permanent, in cel mai scurt timp posibil;

Planul de servicii – documentul prin care se realizeaza planificarea acordarii serviciilor si

prestatiilor, pe baza evaluarii psiho-sociale a copilului si familiei, in vederea prevenirii separarii

copilului de familia sa; reprezentant legal al copilului – parintele sau persoana desemnata potrivit legii sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de copil;

Raportul de evaluare complexă reprezintă analiza şi sinteza tuturor informaţiilor referitoare la caz şi a recomandărilor membrilor echipei pluridisciplinare precum si propunerea de încadrare într-un grad de handicap şi orientarea şcolara şi profesională.

Abandon (nevroza de ~): nevroza dcu tulburari care au ca obiect mai ales relatiile afective precoce. Aceasta nevroza se caracterizeaza clinic printr-un sindrom asociant : angoasa, agresivitate si depreciere de sine. Aviditatea afectiva a subiectului suscita mai devreme sau mai tarziu la cei carora li se adreseaza, o atitudine de respingere. Se manifesta din copilarie dar se manifesta de fiecare data cand o imprejurare de viata trezeste sentimentul de frustrare si abandon.

Abuz: atingerea integritatii corporale sau psihice a unei persoane.

Activitate – pasivitate: una din perechile de contrarii fundamentale din viata psihica. Exprima tipuri determinate de scopuri pulsionale. Din punct de vedere genetic, opozitia activ-pasiv este primordiala in raport cu opozitiile ulterioare in care ea se integreaza.

Act ratat: act in care rezultatul urmarit explicit nu este atins, ci inlocuit printr-un altul. Se va vorbi de acte ratate nu pentru a desemna ansamblul rateurilor de vorbire, memorie sau actiune, ci avand in vedere actele pe care subiectul este in mod obisnuit capabil sa le faca si al caror esec este tentat sa il atribuie doar neatentiei sau intamplarii.

Adaptare: proces dinamic de schimbare, dezvoltat in mod voluntar sau involuntar in scopul replasarii organismului intr-o pozitie mai avantajoasa fata de mediul sau intern sau fata de mediul inconjurator, care presupune capacitatea de a invata.

Afect: orice stare afectiva neplacuta sau placuta, difiuza sau precizata, care apare fie ca o descarcare masiva, fie ca o tonalitate generala.

Agresivitate: tendinta sau ansamblu de tendinte care se actualizeaza in conduite reale sau fatasmatice ce tintesc sa faca rau altuia, sa distruga, sa constranga, sa umileasca etc. Are multe modalitati, in fapt nu exista conduita, fie ea negativa (refuzul ajutorului) sau pozitiva, simbolica (ironia) sau efectiv realizata (agresiunea fizica) care sa nu poata functiona ca agresiune.

Alterare a eului: ansamblu de limitari si atitudini anacronice dobandite de Eu in cursul etapelor conflictului defensiv si care au consecinte defavorabile asupra posibilitatilor sale de adaptare.

Ambivalenta: prezenta simultana in relatia cu acelasi obiect a unor tendinte, atitudini si sentimente opuse, in primul rand, dragoste si ura.

Anorexia nervoasa: se carcterizeaza prin refuzul de a mentine o greutate corporala normala minima.

Anxietate: emotie generata de anticiparea unui pericol difuz, greu de prevazut si controlat; se transforma in frica in fata unui pericol bine identificat.

Anxietate de separare: Se caracterizeaza printr-o anxietate excesiva si inadecvata dezvoltarii in legatura cu separarea de casa sau de cei de care copilul este atasat.

Aparat psihic: termen ce subliniaza caracteristici atribuite psihismului, capacitatea acestuia de a transmite si transforma o energie determinata si diferentierea sa in sisteme sau instante.

Aparare: ansamblu de operatii a caror finalitate este de a reduce, de a suprima orice modificare susceptibila sa puna in pericol integritatea si constanta individului.

Atentie: capacitatea de a ne concentra de o maniera sustinuta asupra unui anumit stimul sau activitati; perturbarea in atentie se poate manifesta printr-o distractibilitate facila sau dificultate in realizarea sarcinilor sau in concentrarea in activitate.

Atasament: relatie intre indivizi, fondata pe calitati esential apetitive; este unul din fundamentele legaturilor familiale si sociale. Este o forma primara a legaturii sociale, exprimata ca o trebuinta innascuta de a fi aproape de mama si oarecum independent de cautarea satisfacerii alimentare.

Autoerotism: satisfactie sexuala obtinuta de subiect cu corpul sau, fara a avea un partener.

Autoevaluare: tehnici de evaluare a individului de catre el insusi care pot fi subiective sau combinate si se pot aplica la orice stare, activitate sau comportament. Chiar si atunci cand este nerealista sau deviata, evaluarea subiectiva poate fi lamuritoare pentru un observator din exterior.

Autonomia: dobandirea de catre un grup sau de catre un individ sau determinarea prin el insusi a propriilor reguli de conduita; rezulta din interiorizarea regulilor si valorilor; coreleaza cu construirea identitatii.

Autonomizare: procesul de castigare a autonomiei.

Balbism (balbaiala): deficienta a limbajului vorbit, caracterizata prin pierderea fluiditatii discursului, ezitari, tulburari de ritm, intreruperi repetate ale fluxului verbal si uneori, spasme ale muschilor respiratori si fonatori.

Beneficiu primar si secundar al bolii: prin beneficiu al bolii se intelege in general orice satisfactie directa sau indirecta pe care un subiect o obtine de pe urma bolii sale. Beneficiul primar este cel care participa la insasi motivarea unei nevroze: satisfactia aflata in simptom, fuga in boala, modificarea avantajoasa a relatiilor cu cei din jur. Beneficiul secundar se distinge de precedentul prin: aparitia sa ulterioara, ca un castig suplimentar sau o folosire de catre subiect a unei boli deja constituite; prin caracterul sau extrinsec in raport cu determinismul initial al bolii si cu sensul simtomelor; prin faptul ca este vorba de satisfactii narcisice sau legate de autoconservare, mai degraba decat de satisfactii direct libidinale.

Bulimia nervoasa: se caracterizeaza prin episoade repetate de mancat excesiv urmate de comportamente compensatorii inadecvate (de ex. varsaturile auto provocate, abuzul de laxative, diuretice sau alte medicamente, posturi sau exercitii fizice excesive.

Burn –out: epuizare psihica consecutiva cumularii unor lungi perioade de oboseala psihica.

Cenzura: functie care tinde sa interzica dorintelor inconstiente si formatiunilor care deriva din acestea accesul la sistemul pre-constient – constient.

Competenţa: capacitate de a produce intr-un domeniu dat o anumita conduita.

Complex: ansamblu organizat de reprezentari si amintiri cu mare intensitate afectiva, partial sau total inconstiente. Un complex se formeaza pe baza relatiilor interpersonale din istoria infantila. El poate structura toate nivelele psihologice: emotii, atitudini, comportamente adaptate.

Compulsiv: dpdv clinic, tip de comportament pe care subiectul il realizeaza datorita unei constrangeri interioare. Un gand (obsesie), o actiune, o operatie defensiva sau chiar o secventa complexa de comportamente sunt calificate ca fiind compulsive cand nerealizarea lor este resimtita ca trebuind sa conduca la o crestere a angoasei.

Cultura comunităţii: ansamblul de sisteme (economic, familial, politic, de control social, de mentinere a sanatatii, educational, religios), caracteristici si procese care determina functionarea unei comunitati date.

Dependenta: stare psihologica caracterizata prin: necesitate excesiva de a fi supervizat de cineva, comportament submisiv si aderent, frica de separare; autoperceperea faptului de a fi incapabil de o functionare adecvata, fara ajutorul altora.

Dependenţă (de substanta): stare patologica pusa in evidenta de oprirea consumului de substanta toxica, ceea ce provoaca simptomul de abstinenta.

Deprinderi de viaţă individuală: comportamente automatizate care permit individului sa functioneze satisfacator fara acompanierea sau sprijinul cuiva; sunt abilitati care merg de la cele mai simple obisnuinte (spalat pe dinti), pana la comportamentele sociale complexe (a obtine un bilet la tren, chiar daca este coada etc.).

Deficienta: pierdere semnificativa sau dereglare de structura sau functie psihologica, fiziologica sau anatomica rezultand in urma unei maladii, a unui accident, dereglari evolutive etc.

Echipă interdisciplinară: grup format din mai multe tipuri de specialisti care colaboreaza in vederea atingerii unui scop comun, cu mijloacele specifice meseriei fiecaruia.

Educaţie non-fomală, participativă: proces educativ care completeaza educatia scolara si care foloseste metode alternative; este continua, se desfasoara de-a lungul intregii vieti si se centreaza in principal pe implicarea practica in activitati.

Empatie: intuirea a ceea ce se petrece in celalalt fara a uita ca esti tu insuti; sesizarea cu cat mai multa exactitate a trairilor interne si a componentelor emotionale ale celuilalt ca si cum ai fi acea persoana.

Encoprezis: Eliminarea de fecale in locuri inadecvate.

Enurezis: Eliminarea de urina in locuri inadecvate.

Eul: concept care desemneaza in psihanaliza o instanta psihica deosebita de sine si supraeu. Se afla in relatie de dependenta atat fata de revendicarile sinelui, cat si fata de imperativele supar-eului si exigentele realitatii. Desi se afirma ca mediator, reprezentant al intereselor totalitatii persoanei, autonomia sa este relativa.

Fobie: tulburarea prin care o persoana este in mod inadecvat anxioasa in prezenta unui anumit obiect sau a unei anumite situatii, pe care ea tinde sa o evite.

Independenţă: situatie a unei persoane care judeca lucrurile, se bizuie pe propriile puteri si actioneaza independent, neinfluentata de altii; cu initiativa personala.

Identificare: proces inconstient prin intermediul caruia individul se transpune in locul altcuiva din ratiuni pe care le cunoaste; se caracterizeaza si diferentiaza de empatie prin nediferentierea de celalalt.

Maturitate: achizitia capacitatilor, intereselor, ierarhiei de valori si personalitatii specifice unei persoane sanatoase, normale, adaptate.