Graiul românesc din Sêfdû



Yüklə 4,91 Mb.
səhifə23/53
tarix08.12.2017
ölçüsü4,91 Mb.
#34203
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   53

') Virgllli Georg. I. v. 493 seqq.

2) Apollod. fragm. 168 (Fragm. Hist. gr. I. 457).

3) Pansaniae lib. X, 33. 1.

') Frag. Hist. gr. IV. 528. 7.

5) Ptolemnei lib. III. 15. s.

') Ptolcmacl lib. III 13. - Plinii lib. V. 19. 3.

') Plinii lib. V. 37. i.

8) Homorl II. n. 843

un centaur din Thessalia; Eurytion, păstoriul ciredilor luï Geryon; Eu-rydamas, un principe troian; Eurymachos, ducele Phlegienilor din Thessalia; Eurynome-, o fică a Oceanului seu a vechiului Istru; Eury­dice, nevasta legendariuluï Nestor, al caruï frate se chiema Xpojt'.oc.

Cu deosebire, insula Ithaca, din marea ionică, se vede a fi fost locuită în timpurile străvechi de un trib latin, ce se bucura de un renume particular.

în tradiţiunile posthomerice, Ulysse, regele cel viclean din Ithaca şi nimfa cea faimosă, Ci r c e, sora regeluï Aiete de lângă Pontul euxin, figu-reză ca părinţi al regelui La ţinu s l). De sigur, că autorii grecesc!, voiau se indice prin acesta genealogia, că Latinii din Italia constituiau un popor format din doue ramuri pelasge, unul meridional şi altul nordic.

în acesta privinţă merită o deosebită atenţiune numele proprii ale nobi-bilimil din Ithaca, pe cari ni le-a transmis Odyssea lui Homcr. Eurylochus este cumnatul lui Ulysse; Eurybates, un aprod al seu; Eurymachos, Eurydamas, Euryades, Eurynomos sunt peţitori aï Pénélope!; E u-ryclia este crescătdrea lui Ulysse şi Eurynome, economa sa.

Analisa istorică a acestor nume personale formate cu sùpûç, de altă aparte genealogia antică, ce ne înfâţişeză pe Ulysse ca părinte al regelui La t in us, ne indică în mod destul de clar, că populaţiunca primitivă a insulei Ithaca aparţinea familiei latine.

In fine, mal notăm aici, că în aceeaşi regiune maritimă cu Ithaca, se afla si insula numită L e to i a.

21. Latinii în regiunile Mării baltice.

Diferite triburi latine se aflau rëspândite prin regiunile de nord ale Europei, încă din timpuri forte depărtate.

Cea mai însemnată grupă a Latinilor de lângă Marea baltică o formau po-pulaţiunile aşa numite letice: Litvanil, Livonil, laţlvingilsi Pru­sii cel vechi, astă-dî desnaţionalisaţî.

Despre aceste populaţiunî scrie istoricul polon Dlugos (f 1480), care cu-noscea forte bine relaţiunile etnografice, nu numai ale patriei sale, dar şi ale terilor vecine :

«Cum, când şi în ce calitate, a venit gintea Litvanilor şi a Samo-g iţi lor în ţinuturile aceste de nord, unde locuiesce astă-dî, şi din ce feliti



*) Heslodi Thcog. v. 1011.

de trunchiû i- s trage originea sa, forte puţin se scie, fiind-ca nicï un autor nu a scris nimic în acesta privinţă. Esistă însă o presumţiune pro­babilă si pe care o confirmă forma limbeî, modul lor de vorbire şi con-clusiunile, ce résulta din alte împrejurări şi fapte, că Litvanil şi Samogiţiî sunt un popor de nern latin, şi dacă cu tdte acestea, originea lor nu derivă de-a dreptul delà Romanï, eï se trag însă din un popor latin; şi că au părăsit pămentul strămoşesc al Italiei şi vechile lor locuinţe în timpul rësboielor civile, ce s'au întâmplat mal ântâiu între Mar iu şi Sulla, apoi între luliu Cesar şi Pompei u cel Mare şi următorii acestora. Din causa acestor calamităţi civile, ei temendu-se, ca întregă populaţiunea Italieî • se va pustii, au venit cu femeile, cu turmele şi cu familiile lor în regiu­nile aceste de nord, vaste, pustii, si străbătute numai de fere sëlbatece. . Litvaniî şi Samogiţiî, înainte de primirea crestinismuluï, aveau acceaşî religiune, aceleaşi divinităţi, aceleaşi riturî religiose şi aceleaşi ceremonii, pe cari le-au avut şi Romanii ceî păgâni ; anume, ei adorau focul cel sfânt, pe care în credinţa lor deşertă M considerau etern, după cum şi în Roma focul cel sfânt era păzit de virginele Vestale, cari erau pedepsite cu morte, când focul se stingea din negligenţa lor. Litvaniî si Samogiţiî mai aveau si pădurî numite sfinte si credeau, că nu numaî e pëcat, dacă cine-va le atinge cu ferul, dar că faptul acesta aduce şi pericul de morte. ... Eî adorau vipe­rele şi serpiï, ceea ce ne arată, că aveau cultul deulul Esculapiu, sub formă de şerpe. Şi cu tete că prin credinţele si datinele aceste religiose, eï nu înfăţişau în mod destul de clar pe Romani şi pe Italieni, însă imitau, în mare parte cultul acestora. Pe când Litvaniî, erau încă dominaţi de ne­gura păgânismulul şi mai ţineau la obiceiurile lor părintesc!, cî se adunau în fie care an, pe la începutul luncï lui Octobre, cu femeile şi cu familiele lor în niscc pădurî, ce le credeau sfinte, şi aici în curs de treî dile făceau sa­crificii deilor scl părintesc!, ardendu-le victime întregi, boî, viţel, berbeci şi alte animale, ér după ce îndepliniau sacrificiul acesta, î-şl petreceau în ospeţe, m jocuri si hore. Acest sacrificiu era considerat ca festivitatea cea mal prin­cipală şi mal solemnă a lor, de la care nu era permis nimëruï se absenteze. — Insă de o parte, pămentul, pe care locuiesc el şi natura climei, sub care trăiesc, de altă parte vieţuirea lor la un loc cu Rutenii şi amestecul lor cu aceştia, le-au schimbat în multe privinţe natura cea antică, însă nu le-a

stms'o cu totul Litvaniî, Samogiţiî şi laţîvingiî, cu tdte că au numiri

etnice deosebite şi cu tdte că sunt divisaţî în mal multe familii, au format

insă o-dată un singur popor, care-şî trăgea originea sa delà Romani şi din

alia, constituind ast-fel o naţiune, ce a rëmas timp îndelungat necunoscută

, orjscură La început, el trăiau după bunul lor plac, şi fiincl-că vecinii

lor nu Ie puneau nici o pedecă, eî se sporiră şi înmulfindu-se în continuu împoporară şi ţera de jos despre Prusia, pe care, după natura limbeï lor, o numiră Samogithia, ceea ce însemneză ţera d e j o s ; în urma eî ocupară şi ţera vecină cu Polonia, pe care o numiră laraczones. Limba lor este latină, şi se deosebesce de acesta numai prin o mică varietate, fiind-că din causa comerciuluï, ce-1 aveau cu poporele vecine, eï au adoptat în idioma lor si cuvinte slavone. Oştea lor e compusă în cea mai marc parte din sclavî. Pe aceştia i ţin în edificiile lor, i întrebuinţeză la serviciile de casă şi apoT i dau ca zestre ginerilor set. Adese orî ajung în sclavia lor şi omeni liberi, unii pentru datoriile, ce le-aii contractat înşişi, alţiî pentru că au dat garanţia, si în urmă au fost condamnaţi de justiţia se fie sclavi, fiind-că n'au fost în stare se facă plăţile 1).

Până aici Dlugos.

La aceeaşi familia etnică cu Litvaniî, SamogiţiÎ şi laţîvingil aparţineau, după Cromer (t 1591), şi Li voniï séû Lefii, ce locuesc pe ţermuriî de rCsărit aï sinului Riga.

«Livoniî, SamogiţiÎ, Litvaniî şi Prusii, dice Cromer, se folosesc aprdpe de una şi aceeaşi limbă poporală, diferită cu totul de limba slavă şi în care se află nu puţine cuvinte de origine latină, însă în mare parte corupte si avênd un caracter maî mult italic şi hispanic de cât latin, însă, când s'a amestecat limba latină cu idioma poporală a Prusienilor, Litvanilor şi Livonilor, nu putem sci» 2).

>) DIugossi Hist. Pol. (Ed. 1711) lib. X col. 113—118: Lithuanos et Samogithas Latini generis esse, etsi non a Romanis, saltern ab aliqua gente Latini nominis descendisse, et sub tempore bellorum civilium, quae primum inter Marium et Sullam, deinde inter Iulium Caesarem et magnum Pompei u m eorumque successoribus efTerbuerant, sedibus veteris, et solo patrio . . . derelictis ...ad plagam septem-trionalem cum coniugibus, pécore, et familiis ven isse ...Sermo his latinus modica varietate distinctus. Qui etiam ex commercio gentilium vicinorum, ad proprietatem vocabulorum Sclauonicorum defluxit. — Pruthenorum gens.... spéciale habens (saec. X-o) idioma, a Latino tamen aliquantulum derivatum, et quod cum Lithuanico habet concordantiam aliquam, eosdernque paene ritus, deos et sacra eadcm colentes, unum et eundem sacrorum Pontificem apud ciuitatem eorum pro metropoli habitam Romoue vocatam, residentem, a Roma intitulatam, venerabantur .... Vnius et moris et linguae, cognationisque Prutheni etLithuani, Samogitaeque fuisse dinoscuntur. — Cf. Taciţi Germ. 43 seqq. — Limba vechia prusiana a dispărut pe la finele sec. XVII-lea, ér a laţîvingilor (din voiv. Bielsk şeii Podlachia) şi maî înainte (Diefenbach, Orig. europ. 203).



2) Cromcri De orig. et reb. gest. Pol. lib. III. p. 42: Liuones, Samagitae, Lit­uaniei Prussi .... eadcm pene se lingua vulgô adhuc vtcntes, Slauicae prorsus dissimili,

NIC. DEMSIIRIANII. 53

După cum vedem, Dlugos era de părere, că Litvaniï, Samogitiï si latï-vin^iï eraû popore de origine latină, emigrate de pe teritoriul Italiei în cursul calamităţilor celor mau civile din ultimele timpurî ale republice! romane 1).

întru adevër, este un fapt pe deplin cunoscut, că în timp de o jumătate de secul, delà Marin şi până la Octavian, populaţiunea agricolă a Italiei a fost preschimbată cu totul. Proscrierile luî Sylla si ale următorilor sel se estinseră asupra peninsulei întregî. Poporul Italiei fu împrăsciat până în cele mai depărtate regiuni, în timpurile aceste, t6te drumurile peninsulei erau pline de emigranţî ; unii fugiau spre sud şi alţiî spre nord. Pămenturile ţe-ranilor le ocupară veteranii şi bandele de mercenari, adunaţi din totc pro-vinciele si din tôte némurile. Atunci se stinse rasa cea vechia a Italieî, atunci peri naţiunea Etruscilor cu sciinţa si cu literatura sa, atunci dispăru şi vechia idiomă a LaţiuluL

Poetul Virgiliu, în una din eclogele sale, compusă pe la finele rësbôielor civile, ne înfăţişeză pe un ţeran din Italia rostind următerele cuvinte mi-şcătore :

«Alungaţi de pe moşiile nostre părintesc!, de pe câmpiile nostre cele fru-mdse, noï trebue se părăsim acesta patria.... Uniî ne vom duce în ţinu­turile cele lipsite de apă ale Africeî, alţiî în Scyţia, uniî pe tërmuriï rîuluî celui torenţial Oaxe din Creta, alţii în ţera Britanilor despărţiţi cu totul de lumea acesta .... Soldatul fără de lege va stăpâni în viitoriu câmpurile ce le-am lucrat noï si barbarul va culege semenăturile nostre ! Etă, unde dis­cordia a adus pe nefericiţii cetăţeni» 2).

însă, cu tôte că unele grupe italice au fost silite în timpurile acestor sgu-duirî politice se-şî caute o nouă patria în pustietăţile cele vaste ale Scyţieî,

şed quae non paucas habeat admixtas Latinas voces, corruptas ferè etc. — LaPto-lemeu (II. 11. 16), Levoni apărea un trib din Scandia.

') Litvaniï, atât bărbaţi, cât şi femeî, formeză o rasă frumosă de o"menî. în timpurile mai vechî, până nu erau încă aşa mestecaţi cu diferite tribun slave, eî aveau o statură maî înaltă şi să aflau între eî chiar şi figurï uriése. Litvaniï sunt apropo cu toţii blondî şi în anumită mesura albi în tinereţe, însă cu cât înainteză în etate, perul lor devine mai închis. Ochii sunt albaştrii. Nasu! are o formă antică şi presintă cu fruntea o liniă dreptă. Bărbaţii" portă maî mult per lung retezat deasupra frunţii (Drennsohn, Zur Anthrop. d. Litauer. Dorpat, 1883 p. 18—19. — Pa uly, Descr. etnogr. des peuples de Ia Russie. St.-Pétersb. 1867, p. 123). ") Virgjiii Bucolicon, Eel. l, v. 3 seqq.:

Nos patriae fines et dulcia linquimus arva.

Nos patriam fugimus

At nos hinc alii sitientis ibimus Afros ;

Pars Scythiam....

stratul primitiv al populaţiuniî din Litvania şi din regiunile vecine aparţine unor timpuri mult maî depărtate 1).

Acesta o probeză condiţiunile morale şi sociale ale poporului litvan, o probeză elementele şi formele limbeî litvane, ce aparţin, fără îndoielă, unui fond primitiv latin, însă extraitalic.

Noî reproducem aicî 2) următorele 'clementa latine din idioma actuală a Litvanilor.



Litvanâ

Latină

Română

ve'nas, f. vena (vianas, vi^na)

unus, -a

unu, -ă

du, f. dvi

duo, duae

doî, doué

try s (triis)

très

treï, triï

şeşi

sex

şesă, şasă

septyni

septem

şepte

deşimtis şi deşimt

decern

deco

şimtas

centurn

sută

pirmas, f. pirma

primus, -a

primă (comp.)

antras, f. antra

secundus, alter

al doilea, alt

alëjus (=aliaius)

oleum

oleiu

angelas (anginas)

angélus

ângor

arîu

arare

ara

augştas, f. augşta

altus, augustus



ausis

auris, auricula

ureclnă

auşa

aurora

zori

avis

ovis

oie

bernas

verna

servitoriù, sclav

daina

cantilena

daină, doină

dëna (di»na)

dies

di

dëvas (deavas)

dens

défi, dumnedeû

drasus

trux

dârz

cdu (eadu)

edere

mânca

iaunas, f. iauna

juvenis

june, jună

iauna-marte, nutaka

nova nupta

do curcnd măritată

kada

quando

când

lanka

pratum

luncă

laukas

locus, campus

loc

marţi

nupta

măritată, nevastă

mama

mater, mamma

mamă

inelzu

mulgere

mulge

J) Litvania (litv. Le t u va, lat. med. Litava şi Li t h van ia) ne apare la cronicarii romanţ sub numele de Litva. La poporul român, cuvéntul litfă este sinonim cu ter-minul de latin seu l e ţin şi însemneză: om păgfm, seu care nu este de o lege cu noî. Sub forma de litfă, cuvéntul e fôrtc vechiu. Soţia luï Hercule, după cum ne spune Cedrenus (I. p. 245), s'a numit A.i>-$i\ (adecă Latina), în timpul lui Diocletian aflăm pe un Aur. Litva ca praeses Prov. Mauritaniac Caesariensis (C. I. L., voi. VIII, nr. 8924, 9041 si 9324).

2) După Sclilclclier, Litauische Grammatik (Glossar). Prag, 1856—1857. — In locul
ortografiei, cu semne particulare ale autorului, noî transcriem aicî cuvintele litvane cu or­
tografia română. .

Lilvană

Latină

Română

rnënesis (mo°ncRis)

mensis

lună

inidus

mulsum

mied

nmndras, f. mundra

laetus, nnimosus

mândru

murmu

murmurare

murmura

naktis

nox

nôpte

nosis

nasus

nas

oraş

aura

aer

ratas

rota

rolă

rona

vulnus

rană

sanie

sol

sure

sëdzu (seadzu)

şedere

şede

semens (se«mens)

satus

semănătură

senis

senex

bëtrân

smertis

mors

morte

ugnis

ignis

foc

vynas

vinum

vin

viras

vir

bărbat

xakas (jakas)

saccus

sac »).

22. Vechile triburi latine din Germania şi Gallia.

Pe teritoriul Germaniei marî, de asemenea în părţile de resărit şi de nord ale Gallic!, ni se presintă încă din timpuri forte depărtate, doue ramuri mari ale familiei pelasge, aşa numiţii Ari m a ni (Henninones, Alamanni), cari avuse la început o supremaţia politică, şi diferite triburi latine, maî puţin numerose, ce ne apar la autorii romani si grecï sub numele general de Laeti şi Leti.

Cu invasiunea cea mare a Celţilor şi a Teutonilor, condiţiunea politică şi socială a Arimanilor si Leţilor, de pe teritoriul Germaniei şi al Gallic)1, în­cepe a se schimba încetul cu încetul.

Până în sec. VI al ereï creştine, Leţiî din Germania şi Gallia î-şl maî păstrase încă individualitatea lor etnică. Eî erau consideraţi ca un popor, ca o naţionalitate cu tradiţiunî şi obiceiuri particulare. Aceşti LcţI locuiau în mase, maî mult orî maî puţin compacte, în anumite regiunî şi fie care trib forma pentru sine o societate deosebită.

Eumeniu în panegiricul, ce-1 rostise în onorea lui Constanţiu pe la a. 297 d. Chr. amintesce, că în urma disposiţiunilor sale, Leţiî desmosceniţî de pe teritoriul Nerviilor şi al Trevirilor au fost restabiliţi de nou în posesiunea

) Diferite localităţi clin Litvania, Curlandia, Samogiţia şi Prusia orientală portă până ln cîllele nc5stre numele de: Late n, Laden, Lade, Lade n g h o f, Lutu, Le ten i ski, Ledence, Lcdikcn.

moşiilor sale părintesc! *). Acestï Left din Gallia Belgică erau vecini cu Re m i şi cu Roman di seu Viromandui.

Legea luï Honoriu din a 400 d. Chr. amintesce de L a c t i A l a m a n n i 2), carî făceau imperiului roman servicii militare voluntare.

Grupe însemnate de Lefi se aflau stabilite în sec. IV d. Chr. pe amêndouë părţile Rhenuluî de mijloc şi alo RhenuluT de jos.

Ammian numesce pe Leţiîde pe teritoriul Germanici Laeti barbari3), ér pe ceî, carî se aflau pe fërmurele de apus al Rhenuluî Laeti barbaro-rum progenies *). O importantă notiţă despre Lefii din Gallia o. aflăm la istoricul grecesc Zosim, care ne spune, că împeratul Magncnfiu (350—353) era de origine barbar, şi că el primise o educaţiune şi instrucţiune latină la L e ţii, ce formau un popor în Gallia 5). După Zosim aşa dar, LeţiI din Gallia constituiau o populaţiune barbară de rasă latină.

Notitia Dignitatum utriusque imperii amintesce în Gallia: un Praefectus La e tor u m Teutonicianorum, un Praefectus Lac torum Batavorum, un Praefectus La eto rum Francorum, un Pracfcctus Lae­torum Lingonensium, un Praefectus Laetorum Nerviorum.un Praefectus Laetorum Lagensium etc. 6).

Generalul roman, Aeţiu, născut la Dorostena (Silistria) în Mesia de jos, pregătindu-se se respingă érdele cele înfricoşate ale lui Attila din Gallia, maî adunase pe lângă trupele romane, dupe cum scrie lornande, şi o dste ausi-liară compusă din Franci, Sarmaţî, ArmoriţianÎ şi Litianî 7), adecă Leţî.

Un oraş din Gallia Belgică, situat în apropriere de Bellovacï, ne apare în itine­rarul luï Antonin sub numele de Litanobriga, adecă cetatea Litanilor 8).

Armorica, regiunea din partea de nord-vest a Gallieî, astă-dl Bretagne, mai avea în evul de mijloc şi numele de Le t a vi a °).

') Eumenii Panogyricus Constantio Caesari dictus, c. 21: tuo, Maximianc Auguste nutu, Nerviorum et Treverorum arva iacentia Laetus postliminio resti tutus . . .. oxcoluit.

a) Codex Theodos. lib. IV. tit. 20. 12. (Ed. I. Gothofredi), Tom. II (1665), p. 434.

a) Ainmiaui lib. XVI. 11.

<) Aminiani lib. XX. 8.

5) Zosimi Hist. II. C. 54: (Mafvevr.ot) yïvoç \itv iXxiuv àno pao£àf/(j>v \LîW.it.-ti~'*ţ <*' £'-î Aetoyç, ÊQvot FaXativ-iv, T:at5?ia; te t^ç Aativiuv |j.$tâoy_cuv.

«) Hocking, Not. Dign. II p. 119* seqq.

') Jornandis De rcb. Get. c. 36.

8) în părţile de nord-ost alo Francieï mai există şi astă-dî unele localităţi cu numele de: Latainville, Lcdingshem, Lethuin, L étang-la-ville, L t: tanne, Lit-tenheim (Janin, Diet. d. comra. de France, Paris. 1852).

») Din vicfa Sf. Gilda (Acta SS. Jan. 2.961): Cura dei jussu pervenisset in Armo-

Letiï (Litianiï, Litanii) de pe teritoriul Germaniei şi al Gallic! se cstinseră în cursul timpurilor si în Britannia mare. Ravennas amintesce aicï localităţile numite Litana, Ledone şi Litinomago1).

Du Cange, care trăise în sec. XVII-lea, consideră pe Le ti seu La e ti ca populi septentrionales, ça popôre nordice, şi densul era de părere, că Letiï împreună cu Francii şt cu alte naţiuni barbare, străbătând pe te­ritoriul Germanieï si al Gallieï, au primit în urmă de la împăraţii romani pă-niênturï, pentru asedare si cultivare, însă cu obligamentul serviciului militar 2).

Acesta părere din urmă a luî Du Cange este însă, din punct de vedere al cronologiei şt al istoriei, eronată.

Letiï, Litianï séii Litavil ne apar stabiliţi pe teritoriul Gallic! barbare încă înainte de timpurile lui Ccsar.

Unul din conducătorii Gallilor din Aquitania portă la Cesar numele de Litavicus s); era aşa dar originar din Litavia. Pe unele monetc gallice, antérieure dominaţiunil romane, ne apare numele de L1TA si LIT A V 4). Şi în fine, o populaţiune de lângă Rhen portă la Cesar numele de Latobrigi, maî corect însă L at o vie i D).

Numele de Laetus seu Letus,- care, după cum am vCdut, avuse la început numai un simplu caracter etno'grafic, cu înţelesul de Latin us, ajunge în cursul evului de mijloc, sub formele de letus, litus, ledus, lidus °), un termin feudal cu înţelesul de colon, arendaş de păment, om semi-liber, clăcaş. Letiï devin acum o clasă socială subjugată, desmoştcnită şi tributară; un fel de cetăţeni imperfecţi, din punct de vedere al drepturilor civile. EI aveau se plătescă Francilor, Frisilor şi Saxonilor, a treia parte din recoltele lor 7).

r i cam, quondam Galliae rcgionern, tuncautem a Britannis, a quibus possidcbatur, Le t a vi a dicebatur. — Cf. Du Cange, Gloss, "med. lat. v. Leti. — Gluck, Die Keltischcn Namen. Munchen, p. 121.

*) Kuveunntis Cosm. p. 435—6.— Un trib cu numele de Laeetani séû Lctani se afla şi în provincia Tarraconiel din Hispania (Ptol. II. 6. 8).



2) I>u Cange, Gloss, med. et inf. lat.: v. Leti, sive Laeti. Populi septentrio­
nales, qui cum Francis aliisque nationibus barbaris in Gallias et Germaniam irrumpentes,
ibi tandem imperatorum concessione consederunt, acceptis ad excolendum agriş, iţa ut
delcctibus et servitio militari obnoxii essent.

3) J. Caesaris B. G. lib. VII. 37. 38. — Dion. Cassil lib. XL. 37.

4) Duchalais, Descr. d. med. gaul, p. 115. 354-357.

") J. Caesaris B. G. I. 5. 28. — Cf. Gluck, Kelt. Namen, p. 112. "J In legea salică e scris lidus, ledus, litus, Ictus, laetus, érîn traducţiunea latină a codicclui Speculum Saxonum, Latinus. (Bôcking, Not. Dign. II. p. 1050*). ) in Legea salică delà a. 798, terminul de lidus ne maî apare îneacă o numire

Până în timpurile luî August, o parte 6re-care din triburile latine, ce lo­cuiau în regiunile Germaniei de lângă Elba, mai vorbiaû încă un fel de limbă latină poporală ; după cum acesta o constată si istoricul polon Dlugos, că idioma naţională a Litvanilor din părţile de resărit ale Vistuleî, m aï era si în sec. al XV-lea un fel de s e r m o l a t i n u s .

Despre limba latină, ce se vorbia în Germania de nord, Suetoniu ne re-latcză următoriul caş: «Drusus .... comandantul trupelor romane în rësboiul cu Germanii, a fost cel de ântâiu general, care a navigat în Oceanul de nord .... apoi trecênd peste Rhen a bătut în repeţite rêndurï şi a respins pe inimic până în fundul pustietăţilor, şi n'a încetat se-1 urmărescă de cât în momentul, când i eşi înainte o femeia barbară de o mărime extraordi­nară si care adresându-i-se în limba latină, opri pe acest comandant vitéz se înainteze mai departe» *).

Aceeaşi întêmplare o relateză şi Dio Cassius 2) sub următdrea formă:

«Drusus dorind se estindă si maî departe puterea Romanilor în Germania de nord, străbătu până la Elba. Când voi însă se trecă cu oştea sa dincolo de rîu, i eşi înainte o femeia de mărime cstraordinară, care-ï dise : Unde mergi în ruptul capului nesăturatule Druse? Sortea ta nu-tï permite se vedî ţera acesta întregă. Înt6rce-te înapoi, fiind-că al ajuns la capëtul faptelor şi al viefel tale!. Drusus se întôrse înapoi, dar încă înainte de a sosi la Rhen, el se îmbolnăvi şi încetă din vieţă» (a. 9 a. Chr.) 3).

naţională seu etnică: Si hominem Fran cum occidcrit. — Ibid.: Si vero Roma nu s vel l i d u s .... occisus fuerit, huius compositionis medietas solvatur. — De asemenea in Capitu-lariele delà a. 813: Qui hominem Francum occiderit.... pro f redo solidos duccntos com-ponat.... qui lidum occiderit solidos centum componat. (Baluzii Cnpit. I. 310, 311, 511). ') Suctonii T. Claudius, c. 1: Drusus . . . dux Raetici deinde Germanici belii, Ocea-num septemtrionalem primus romanorum ducum navigavit: trans Rhenum . . . hostem ctiam frequenter caesurn, ac penitus in intimas solitudines actum, non prius destitit in-scqui, quam species barbarae mulieris, humana amplior, victorem tendere ultra, sermone latino prohibuisset.



2) Dionls Cassil lib. LV. 1.

3) Riul Elba (Albis) isvorescc din munţii numiţi Riesengebirge (Sudeţi), ce despart
Boemia de Silesia ; curge prin Boemia, Saxonia prusiana, Manovera şi se varsă în Marea de
nord. In regiunile Boemieî, elementul latin se vede a fi fost o-dată fcSrte estins, după cum
acesta résulta din următorele numiri de localităţi (Spec.-Orts-Repertorium v. Bohrnen):

Ladung Lcdeo Letnan Letti

Latschen Ledetz Letnik Lety

Latschnau Ledska Letow Littu

Lattenhăusel Letin Letowy Litensky Mlyn

Ledenitz Letiny Lettendorf Liteilmtihle.

Cf. Pic (Zur rum.-ung. Streitfrage. Leipzig, 1886, p. 92): unterhalb des Riesengeb irges ,

în acesta privinţă merită atenţiune şi următdrele cuvinte ale lui Seneca.

«Livia», scrie densul, «a perdut pe fiul seu Drusus, care promitea a fi un principe mare în viitoriu, şt care ajunsese încă de acum, sC fie un co­mandant mare. E! străbătu până în fundurile Germaniei şi plantă însemnele romane (tropeiele) pe locurile, unde de abia se maï scia, că există ore cari

Romani J).

în fine, încă un alt exemplu despre cunoscinţa limbeï latine în părţile de

nord ale Germaniei.

La a. 16 d. Chr., Germanicus străbate cu legiunile romane pe teritoriul Chcruscilor până lângă Veser, şi aşedă aci castrele sale. Peste nôpte, scrie Tacit, unul din inimici1, care scia limba latină (unus hostium, latinae lin­guae sciens) se repede cu calul seu până lângă fortificaţiunile romane si începe a striga în gură mare, că Ariminiu promite fie cărui ostaş roman, care va trece la densul, că-I va da femei, pămenturî de cultivat si câte 100 sesterţi (20 lei) pe fie-care di în tot timpul cât va ţine rësboiul 2).

23. Latinii, un ram din familia Arimilor albi,

Latinii ce-I vechi, numiţi în tradiţiunile poporale române Latânl de cel bëtrânï, ér în Italia Prisci Latini, formau din punct de vedere etnografic numai un ram din familia cea mare şi estinsă a Arimilor,

După locuinţele si migraţiunile lor, după tipul lor fisic şi vieţa lor mal mult pastorală, Latinii cei vechi aparţineau grupei arimice celei mal de nord seu Arimilor albi.

In Europa, afară de Italia, esistau în timpurile primitive, doue grupe mal însemnate de Latini.

Una din aceste grupe o formau populaţiurrile l e ti c e de lângă Baltică şi Marea de nord: Biarmiï, Olbrimiï şi «triburile cele albe al Germanilor ari-manî» ; ér grupa a doua, cea maî importantă, o aflăm în părţile de nord ale peninsulei balcanice, lângă Dunărea de jos, peste care domnise în timpurile troiane Telephus, supranumit Latinus.

m der Umgegend von Hochstadt (Boemia nord-ostică) wurden noch in der neuesler Zeit walachische Wcihnachtslicdcr gesungen.

' cnec(l în Consolatio ad Marcianam, c. 3; Intraverat (Drusus) penitus Germaniam

i signa Romana fixerat, ubi vix ullos esse R om a n os notum crat. 2) Taclli Ann. lib. Il c. 13.

Aceşti Latini de la Dunărea de jos, întocma ca şi populaţiunile letice de lângă Baltică şi Marca de nord, făceau parte din familia cea numerosă a Abiilor, pe carï Homer i amintesce in vecinătate cu Mysiî şi cu Scyţiî crescători de cai ]). Abiî, scrie Stephan Byzantinul, se estinsese în timpurile vechi şi peste Thracia a).

După tipul lor fisic, Latinii din părţile de nord ale Europei, ne apar în general ca o rasă de dmenl de o statură înaltă, vigurosă şi aprope gigantică.

Femeia, care după cum ne spune Suetoniu, eşise înaintea lui Drusus lângă rîul Elba (Albis) si-I vorbise în limba latină, era de o mărime suprnomc-riescă; tot ast-fel ne apar şi Litvanil cei vechi, figuri înalte, une orï uriaşe, cu piele albă, per blond, în tinereţă mal mult alb.

Ca un popor de uriesî ne apar în tradiţiunile Şerbilor şi Bulgarilor şi vechii Le tini din peninsula balcanică 3).

Aceleaşi caractere fisice şi morale le aveau şi Latinii din Italia.

Virgiliu ne înfăţişeză pe eroii latini din timpurile lui Enea ca omeni de o sta­tură înaltă şi grozavă4), ér pe tinerimea latină cu per si cu barbă blondă 6).

Unele tribun din Laţiu au numele de Albani, Albenses, Bolani, Abo-lani 6) De rnulte ori autorii vechi înţeleg sub termini! de Albani şi Albanenses întreg poporul latin. La Virgiliu, tote oraşele Laţiului sunt urbes Albanae 7).

în cele mal vechi inscription! ale Laţiulu! ni se presintă adese-ori numele familiar de Albuş şi Al b i us8). Alba era un vechili rege al LaţiuluÎ; după Liviu, fiu al regelui Latinus Silvius 8).

în fine mal notăm aici, ca religiunea naţională a Latinilor din Italia se numia lex Alb an a 10), de sigur în antitesă cu lex Romana şi cu moş R o m a n u s.


Yüklə 4,91 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   53




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin