Graiul românesc din Sêfdû



Yüklə 4,91 Mb.
səhifə26/53
tarix08.12.2017
ölçüsü4,91 Mb.
#34203
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   53

<) UlonisCassillib. LI. c. 23.—La Steph. B y z.: v. Bastipva;, sOvoc (mtţ tf^'h^ov olxouv.

') Oviilll Trist. II. 1. 197.

e) Lirli lib. XL. 57.

; La Tacit şi PHniu ne apar sub numele de Bastarnî si locuitorii Daciei din Pîrţile despre Germania.

") Riese, Geogr. lat. min. p. 40. 84.

Sunt forme dialectale, maî mult seu maî puţin alterate, ale numelui «BIacI> !).

Terminul de Bias tarn i—ori Bl as terni, cu e în silaba a doua, după analogia Basternae — este variantă cea maT puţin coruptă, şi care corespunde la forma de Blasca(n)ni, Blasce(n)ni (rom. Vlăs c a ni, Vlăsccnî\ după cum corespunde Blachernae la Blachennae = Blaccnac 2).

în limba populaţiunilor slave din peninsula balcanică, Téra romûnésca se numesce Vlaska zemlia; un district al României, din părţile de lângă Dunăre mai are şi astă-dî numele de Vlaşca; ér o tradiţiune română ne spune, că omenii de la munte diccau celor de la vale VI ă s ce n î 3).

Mama mare a deilor, Mr/rnjp IlÀscxiàvr} séu '/; ex HXaxca, *), mal era nu­mită, după cum scrie Pausania, şi IlXaatrjvrj [.nfayjp 5), adecă Mater Pla-stena = Blastena, nume identic cu Blasccna seu Via seen a.

înainte de a încheia acesta rccensiune, despre formele numelui «Blac» în anticitate, maî este de lipsă se facem amintire aici de epitetele de beli ax şi bellaces, pe can unii autorî latini, le au întrebuinţat cu intenţiune anu­mită, spre a indica caracterele etnice ale unor populaţiunil barbare de ori­gine pelasgă.

Ast-fel aflăm la Priscian numirile de: S armata bellax, Germani bellaces şi Pannonii bellaces c). Acelaşi termin î-1 întrebuinfeză po­etul epic Lucan pentru locuitorii din insula Curicte (Veglia), sub forma de «bellaci genţi Curictum 7).

în anticitate, aprôpe tote populaţiunile scyte, după cum ne spune Mela, erau cunoscute sub numele de B el ca e. Aceeaşi numire ne apare la Priscian sub forma de Sarmata bellax. Pe teritoriul Germaniei între Rhcn şi Elba esistaû doue grupe însemnate de Falahi. La Priscian aflăm pe Germani bellaces. Cele mal vechi cronici ale Ungariei fac amintire de Blacil din Pannonia 8) ér Priscian vorbesce de Pannonii bellaces. Fără îndoielă, că epitetele de «bellax» şi «bellaces», în textele de mal sus, ne indică, nu numai

') Despre naţionalitatea Bastarnilor a se ved<5 maî sus. p. 766.

2) Blachernae, partea ConstantinopoluluT do lângă Cornul de aur, unde se afla un palat luxos al împăraţilor byzantinî. — Formă analogă, rotacisată. Pcrpenna şi Perperna

a) Cest. ist. Răspunsuri. Comuna Préjba, jud. Vlaşca.

*) C. I. G. 3657.

») P.iusanine Descr. Gr. lib. V. 13. 7.

6) Prisciani Descr. Orb. v. 274. 294. 314.

') Lucind Phars. IV. 406. — Despre Vlachiî seu Românii din ins. Veglia vedi Miklosich, Wand. d. Rum. p. 4.



8) Anonym. Belae r e g. not. c. 9. — Simon (Ie Kezn, Chron. Hung. 3. 4.

iracterul marţial al Sarmaţilor, al Germanilor (Herminonilor) şi Pannonilor, dar tot-o-dată şi rasa seu naţionalitatea lor antică.

O alusiune la numele de Valacî al Ligurilor, din Italia de sus, o aflăm la poligraful roman Nigidiu Figul, care trăise pe la a. 59 a. Chr.

Liguriî din Alpî şi din Apeninî, cari până în timpurile luî August maî curtau plete lungî si erau numiţi Capillati şi Co m aţi, ne apar la Nigidiu Figul cu epitetul de fallaces1), cu tote că aceşti Ligurî, dupe cum scrie Diodor Şicul, duceau o vieţă fdrte grea; erau dmenï sëracï, însă laboriosï. Este afară de orî ce îndoielă, că prin terminul de «fallaccs>, aplicat la Ligurî, Nigidiu Figul ne indică, sub o formă muscătdre, numele lor etnic de Belacî2), care, nu seim cum, ajunsese încă din timpuri forte obscure se fie o espresiune de dispreţ pentru populaţiunile pastorale pelasge.



26. Leges Bellagines. Le.r antiqiia Valachorum.

'•' I

Ne-am ocupat în capitulul precedent cu vechimea şi cu estensiunea geo­grafică a numeluî Blac până în timpurile homerice.

Rernâne acum se vorbim de o colecţiune vechia de legï aie Dacieï, cu­noscută în sec. VI-lea al ereî creştine sub numele de Leges Bellagines; o denumire, care, sub forma acesta, ne indică numele Belacilor seu Blacilor din Dacia.

După tote tradiţiunile istorice, ce ne-au rCmas, legile cele maï vcchï, carï au guvernat societatea omenescă, nu fost de origine pelasgă.

In particular însă, primele începuturi ale istorici dreptului şi legislaţiuniî se reduc la regiunile de nord ale Dunării de jos.

Homer ne înfăţişcză populaţiunile pelasge din părţile de nord ale Thracieî, pe Mysî, pe Scyţî şi pe Abil, ca cei mai drepţi ômcnï de pe faţa pă-mêntuluï, Sixaiéiaioi àvOpuTroi 3).

Acelaşi caracter moral i-1 atribue populaţiunilor barbare din părţile de meclă-nopte şi geograful Strabo, când ne spune, că Grecii, cari au trăit înainte de timpurile sale, au judecat pe Scyţiî cei vechi tot ast-fel, după cum i înfăţişeză şi Homer ; că în timpurile vechi era o credinţă generală, că Nomadiï, carï

') Nig. Fignlus: Ligures.... fallaces. (Micali, Italia av. il dom. d. Romani, t. l [1826] p. 89).



2) A se vede pag. 855.

3) Humori II. XIII. v. 6—7.

locuiau mai depărtaţi de ceï alaltï dmenï, eraû ceï mai drcptï dintre toţî J).

Plato (sec. V—IV a. Chr.) amintesce de legea Scyţilor, ô twv XxuOûiv vo'|A.o£, care conţinea disposiţiunî cu privire la instrucţiunea militară 2); 6r Clearch din Soios ne spune, că Scytiï au iost ceï de ântâiu, cari se au folosit de legi comune 3).

în fine Herodot scrie, că Geţii erau omenii cei mai viteji, dar tot-o-dată si ceï mai jusţî dintre toţi locuitorii ThracieÎ 4).

Codificaţiunea cea maî vechia de legî a lumiî ante-homerice, despre care ne vorbesc tradiţiunile gréco-romane, a esistat în părţile de nord ale Dunării de jos; în o regiune, care începând din timpurile primitive ale istoriei ne apare succesiv sub diferite numiri geografice, ca: Gaea (Terra) în legendele Titanilor; ţera Arimilor (siv 'Apitoie, Inarime), ţera Hyperboreilor (iv TzspSo-péo:ç); ţera, peste care domnise titanul Atlas ; regiunile dincolo de Oceànos potamos (Istru); părţile estreme ale lumii vechï (~a es^aia), liyperia (ţera de dincolo), Hesperia, ţera Cyclopilor (IvjxXcî>7:wv yara), Aetheria, Munţii cei înalţî (Oupsa; jj,axpa), Munţii Ripel (t?. T:~aoa oprj); în fine Scyţia şi Scyţia «mama ferului», fiind-că populaţiunile din nordul Dunării de jos adese ori au fost considerate numai ca un ram din familia cea mare a Scyţilor.

In regatul lui Atlas, care domnise peste Hyperboreiî din nordul ThracieÎ, au esistat, după cum scrie Plato, cele mai vechï legï de origine divină, scrise cu litere pe o columnă de aramă 5).

însă o mare parte din autorii vechimiî atribuiau redactarea acestor Icgî luî Hermes (Annis al Daciei, se"ii Armes al Scyţieî), care ţinuse în căsă­toria pe Maia, fica lui Atlas.

Hermes, după tradiţiunile anticităţiî, a fost secretariul deilor din Olympul cel vechiu, în particular secretariul luî Saturn, si era considerat ca înteme-iătorul tuturor instituţiunilor sociale, politice şi religiose, ca dascălul şi mă­iestrul tuturor sciinţelor şi al artelor, în deosebi se spunea despre Hermes, că densul a scris din ordinul divinităţii supreme legile, ce au fost destinate se



1) Strabouis Geogr. 1. VII. 3. 8—9. — Cf. PI i ni u (IV, 26,11; VI, 14, 2—3). —lîesscl,
De rcb. Get. p. 40: inde a primis historiae temporibus gentes septentrionales
sanctas, justas, pacificas esse habitas.

2) Plutonis Leges VII. (ed. Didot, vol. II. 370).

') Clearchi Sol. fragm. 8: Môvov Si vijio'.ç xoivojç upwtov eQv&; ?-/p'<\-'j.~s to SxuOor (Fragm. Hist. gr. II. 306).

4) Hero dot! lib. IV. 93: o i Se Téta:. .. Qp-rjtv.uw tovtst àvSp'Cw-aTo: xal S-.v-aiita-oi.

5) Platoul» Critias (ed. Didot, II. 259): A ţ ô vd]j.ot aitoït; (IIossiîiûvJ naplîcuxs x al YP*ia"

onducâ guvernul tuturor fiinţelor viï. Cărţile lui Hermes conţineau o serie astă de precepte morale, religiose, politice şi civile; se maî ocupau cu astro-ornia, cosmografia, geografia, medicina şi cu tôr.e invenţiunile sciinţelor ').

în timpurile aceste, dominaţiunea rasei pelasge se estinsese departe, si l oile din regatul luî Atlas, seu legile lui Hermes, emanate în numele di­vinităţii, devenise universale pentru tote ţinuturile locuite de Pelasgî.

Acesta codificaţiune, după care se conducea guvernarea lumiï vechï, portă la Hesiod numele de lege archaică, v<î|io; <*pxa-°S 2la Sophocle legï archaic e, apyaîoi vô{iois);la Eschyl «lege divină», vôjio; Oswv 4); ér ]a Ovidiu sacrata jura parentum şi jura sacerrima 5).

Despre legile cele vechï ale Daciei face amintire şi Aristotele (sec. IV a. Chr).

Agathyrşiî — cari locuiau lângă rîul Maris în Transilvania — scrie Ari­stotele aveau obiceiul se cânte legile lor ; şi densul se întrebă cu acesta ocasiune, dacă nu cumva usul acesta particular al Agathyrşilor a fost introdust pentru ca legile se nu fie uitate ? °).

Acesta datină, de a cânta legile divine ca imne, are caracterele vieţeî re-ligidse archaice.

După cum scrie Hcsiod, muselé séû cântăreţele cele vestite, ce locuiau pe Olympul de lângă Oceanos potamos, cântau cu voce plăcută la palatul lui Joe şi la ospeţele deilor faptele 6menilor viteji, luptele Giganţilor şi legile tuturor popdrelor, (iéXzovTa: ^âvtuv vcjaod; 7).

Cu migraţiunile triburilor pelasge către părţile de apus ale Europei, legile cele divine din nordul Dunării de jos trecură şi în peninsula Apeninilor si a Pyreneilor.

Saturn, fratele lui Atlas 8), — care după Hesiod şi Diodor, domnise la înce­put lângă Oceanos potamos, seu Istru °) — fiind alungat din imperiul sen, trecu în Italia şi aici introduse aceleaşi legi si instituţiunl, can esistase şi în patria sa cea vechia 10).

') Diodori lib. I. 16; 43, 6; V. 73, 1. - I'liilonis Ilyblii fr. 2. ") Hesiodi fragm. 193.

3) Sophodls Oed. Col. v. 1382.

4) Aeschyli Eum. 172.

6) Ovidii Heroid. 9. 159; Met. X. 340.

') Aristotclis Probi. Sect. XIX. 28: A ia ti yojiot *«Xo5vtnt o3ţ ^Souc-.v;. .. «»3Ksp «v '•^r^âpsoi? fn ticuOăsîv? ') Hesiodî Theog. v. 66. 8) Diodori Sic. Iii. 60. ') Hesiodi Op. v. 369. Idem, Theog. v. 695.— Diodori lib. Ill 56. 60.

>rg, Aen, VIII. 319 seqq.: Primus ab aetherio venit Saturnus Olympo, Is genus ocie acdispersummontibusaltisComposuit legcsque dedi t.- Macrob. Sat. VII. 17.

în Hispania, aflăm de asemenea urmele acestei legislaţiunî archaice. Tur-ditaniî seu TurduliT, cart emigrase în timpurî depărtate, din regiunile de apus ale Transilvaniei (p. 697), aveau, după cum scrie Strabo, o colec-ţiunede legi scrise în versuri, vechi după cum spuneau denşiî, de 6000 anï *). Acesta dată, care se întemeia, fără îndoiclă, pe o vechia cro­nologia a preoţilor ibcricî, corespunde aproximativ la epoca, în care trăise Saturn, Atlas si Hermes.

Legile Turditanilor erau în tot caşul tradiţionale, şi clc nu puteau fi di­ferite de legile cele sfinte ale anticităţiî pelasgc, pe cari Plesiod le numesce «universale» şi «archaice».

Despre colecţiunea cea vechia de legi a Daciei amintesce si episcopul got, lornande, din sec. VI, născut si crescut în Mesia de jos.

Istoricul got însă atribue redacfiunea acestui codice de legi lui D e c e n e u (Decianul), care pusese basa institufiunilor politice şi religiose ale Daciei, si care în tot caşul se vede a fi identic cu Dokius filius Caeli 2), adecă Saturn.

Reproducem aici cuvintele luï lornande :

«Acest Deceneu, fiind un bărbat forte înveţat în sciinţele filosofice, intro­duse la Geţi o disciplină, morală, ca ast-fel sô îmblândésca moravurile lor cele barbare; el i înveţă se cunoscă regulele cele nestrămutate ale lumiï fisice, făcându-Î se trăiescă amësurat ordiniï de lucruri stabilite de natură, şi după legile lor proprii, pe cari Ie au scrise până în dilele nostre şi le numesc Leges Bellagines; el i-a învëtat se pdtă deosebi lucrurile adevërate de cele neadevërate (logica), şi ast-fel i-a făcut superiori altor po-pore în privinţa judecării lucrurilor, îndemnându-I tot-o-dată se-şl petrecă vieţa în fapte bune ; el i-a iăcut sa cunoscă secretele astronomiei, le a es-plicat cele 12 semne ale zodiacului, şi în particular, cum trec planetele prin semnele aceste, cum cresce şi scade luna, cum se numesc cele 344 stele şi prin ce semne anume trec ele, când rësar şi când apun ; apoi el alese din tinerii cei mal nobili, pe cel mal descepţl, i înveţă teologia, riturile si ceremoniile cum se venereze anumite divinităţi şi cum să facă serviciul re­ligios în temple; din aceştia apoi le formă preoţi, cărora le dede numele de pileaţi» 3).

J) Strabonlg 1. III 1. 6: ooio; (ToupîouXoi) . . . v.al rr,ţ KaXa'.Sţ nv'r,i).r,î r/ou3i oiy,"ff>â[j.-|j.ata xal TwrjuaTa xai vo^au; Eii.|j.£tpouţ Eţ'/v.ioy/.X'.ojv stow, ûa tfj.^:.

2) Plinii lib. VJI. 57. 4.

3) Joruandls Get. orig. c. 11: Qui (Diceneus) . . . . omnem pene philosophiam
eos instruxit; erat enim huius rei magister peritus. Nara ethicam eos erudivit, ut bar-
baricos mores ab eis compesceret : physicam tradeiis naturaliter propriis legibus

După cum vedem, lornande, ne vorbesce aicî despre acelaşi sistem vast de sciinţc umane şi divine, despre acelaşi complex de legi morale, religiose, politice şi civile din nordul Dunării de jos, pe cari cu mult înainte de den­sul, autorii grecï şi romani le atribuiau luî Hermes.

Mai notăm în fine, că Stcphan Byzàntinul *) şi Eustathiu din Thessalo-nica 2) fac de asemenea amintire de legile matrimoniale şi f c ţi ale ale Geţilor (No^oi tstwv, Néj.to;

II

Pe acesta codificaţiune archaică de legî din nordul Thracieî, care în dife­rite epoce figuréza ca legi ale Atlanţilor seu Hyperboreilor, ale Scyţilor, Agathyrşilor şi Geţilor, s'a întemeiat si vechia legislaţiune grecescă 3).



Cea de ântâiû compilaţiune de legi a Eladeî a fost a oraşului Sparta din Pelopones, făcută de Lycurg în sec. IX a. Chr.

Spartanii, scrie Herodot, au fost singurii din toţî locuitorii Greciei, cart aveau legile cele mai rele; din care causii Lycurg, membru al familiei regale, se hotărî se introducă în patria sa un sistem de legî mat bune. Pentru scopul acesta, densul consultă oraculul delà Delphi, fiind-că în timpurile maî vechi, ori ce legislaţiune avea trebuinţă de scutul religiuniï. Pythia séû preotésa luî Apollo delà Delphi, după cum spuneau uniî din istoricii vecin, a comunicat apoi luî Lycurg legile şi institut!unile de organisare, de cari se folosiau Spartanii şi în timpurile luî Herodot *).

In acesta privinţă, filosoful creştin Clemente Alexandrinul scrie, că Lycurg mergând adese ori la oraculul lui Apollo delà Delphi a învëtat delà acesta legile; acelaşi fapt î-1 mcnţioneză Plato, Aristotele şi Ephor •').

Oraculul de la Delphi, după cum. seim, a fost întemeiat de Hypcrboreî 6),

vivere fecit, quas usque nune conscriptas Bellagines nuncupant: logicam instrucns, eosque rationis supra caeteras gcntes fecit expertes .... omnemquc astronomiam contemplări eclocuit .... Eicgit et eis tune nobilissimos prudentiores viros, quos theo-logiam instruens .... fecitque sacerdotes nomen illis Pileatorum contradens.

') Stcpliani Byz. v. feti'*..



!) Eustathii Comm. ad Dionys. 304.

3) Legislaţiunea lui Minos, care după tradiţiunilc vechT, domnise peste Creta, încă
avea un caracter hyperboreu. Cf. Plato, Axiochus ; Diodor. V. 84. 2.

4) Horodoti lib. I. 65. — Pausaniae lib. III. 2. 4.

s) Clcmeus Alex., Stromat. I. 26. — Aristotclis Respubl. fr. 156. ') Pausaniae lib. X. 5. 7 seqq.

I

şi mult timp acest sanctuariu renumit al luî Apollo s'a aflat esclusiv sub adini-nistraţiunea şi conducerea preoţilor şi profeţilor hyperboreî.

Pe aceleaşî principii vecht, cuprinse în dreptul public al Scyfilor, şi al Agathyrşilor, s'au întemeiat în mare parte şi legile Athenienilor, pe carî le compilase Solon (sec. VII a. Chr.).

Pe când Solon, scrie Plutarch, era ocupat cu redactarea legilor sale, densul face cunoscinţă în Athena cu Anacharsis, celebrul filosof al Scyţilor păstori şi unul din cei 7 înţelepţi al lumii vechi. Solon, admirând înţelepciunea lui Anacharsis, i-1 ţinu câtva timp la sine în casă, si cu acesta ocasiune discută cu densul proiectul sëû de legi *).

Acesta cestiune presintă un deosebit interes pentru vechia civilisaţiune şi organisare a terilor de la nordul Dunării de jos. Noi vom esamina aici textele, ce le avem despre patria si naţionalitatea lui Anacharsis, ca se putem ajunge în acesta privinţă la mal multă lumină, de cum o avem până astă-dî.

Anacharsis, după datele ce le avem despre vieţa şi operele sale, ne apare ca unul din cei mal înveţaţî omeni de legi din părţile de nord ale Istrulul.

Ephor, care trăise în sec. al IV-lea a. Chr., ne spune în unul din fragmen­tele sale, că Anacharsis, în ce privesce patria si naţionalitatea sa, a fost din Scyţiî păstori 2).

După Homer, Scyţiî păstori, Hippomolgil si Galactophagiî 3), erau vecini cu My s ii din nordul. Thraciel. Tot ast-fel şi după Eschyl *), locu­inţele Scyţilor păstori se aflau în regiunile din nordul Thraciel: lungă Cau-casul de lângă Istru (Oceanos patamos), în Scyţia, numită «mama ferului», si în apropiere de rîul cel violent şi greu de trecut, ce curge din munţii cel înalţi (Atlas, Alutus, Olt).

Scyţiî păstori aï lui Homer şi Eschyl, formau aşa dar o populaţiune cu totul deosebită de Scyţiî nomad! aï lui Herodot, rëspânditï prin regiunile din nordul Lacului meotic, lângă porţile cele deschise ale Asiei mari, unde nime nu ara, nime nu semăna, unde nu craii nici sate nici oraşe 6).


>) riutanjuo, Oeuvres. Tom. I (1784), Solon, p. 280. 2) Ephori fragm. 78. ») Homerl II. XIII. 5.

4) Acscll.vli Prora. v. 709.

5) De altmintrelea résulta chiar şi espunerile lui Herodot (VI. 84; IV. 99. 125), că lo­
cuinţele Scyţilor păstori, asupra cărora venise cu rësboiû Darie, regele Perşilor, începeau
de lângă Dunăre şi Carpaţî. — Maî adăugăm, că Scyţiî de lângă Pontul euxin, spuneau,
după cum scrie Herodot (IV. 76), că eî nu sciu cine a fost Anacharsis.

Numele lui Anacharsis, sub aspectul, cum ni-1 presintă autorii grecescT. nu corespunde formelor onomastice din nordul Dunării de jos. în tot caşul, noi nu avem aicî un singur nume, ci o numire compusă: Ana C h arsis. Sub forma acesta, numele luî Anacharsis aparţine onomasticei poporale din nordul Dunării de jos.

O na *) şi C ar să (s. Cârjă) sunt nume de botez şi de familia forte rës-pândite în părţile meridionale ale Transilvaniei, în Ţera Făgăraşului, Cârş ă (gr. Chryses) este numele unei vechi familii boieresc!, care pe la anul 1862 cuprindea 7 părinţi de familia. Cu deosebire, în familia boierescă Cârşă, numele O na se vede a fi rernas până în secului al XVIII ca o moscenire din timpuri depărtate, în documentele moşnenilor din Câmpulung, cari constitue de fapt numai o vechia emigraţiune din Ţera Făgăraşului, noi aflăm în anii 1792/93 pe doi moşneni cu acelaşi nume de «Ôncea Cârşa», unde «Oncea» este un simplu 'diminutiv din onă, ca la Romani Ancus din Anus.

In ce privesce familia lui Anacharsis, aflăm la autorii grecesc! mal multe date genealogice, ce ne presintă un deosebit interes, pentru istoria politică şi istoria civilisaţiuniî Dacieï, înainte de cucerirea Romanilor.

După scholiastul lui Plato, Anacharsis a fost fiul luî Fvoupou (Fvo'jpoç)— adecă al luî Niuru — un rege al Scyţilor 2), înţelege păstori.

După Diogeniu Laerţiu, care trăise pe la a. 190 d. Chr., Anacharsis a fost fiul M Fvoiipou (Niuru) şi trate cu regele Scyţilor Cathuidos 3). Suida însă, care se folosise de alte fântâni istorice, probabil mal vechi, ne spune, că Anacharsis a fost fiul luî Fvupo'j şi frate cu Caduias, regele Scyţilor4).

După cum vedem, tatăl lui Anacharsis este numit Fvcupou seu Fvoûpoç 'a scholiastul luî Plato şi la Diogeniu Laerfiu. Suida însă scrie, Fvifou (Fvûpoj). cu o mică variaţiune de ortografia.

') In formă latină: Ann us, A n ni us, Anius, A ni a (C. I. L. v. I. 78), etr. Anna c us. In munţii de apus mai există şi astă-di amêndouë formele, Ana şi Ona, ca nume de familia (Frâncu, Moţii, p. 116). In Moldova Onâ Ureacli la 1445 (Uric. IX. 137).

') Scholiastul lui Plato, éd. Didot III, p. 333: 'Aver/a^:; n/oopuo u[bţ ţou faz:-

^ s) Diogenis Laertil lib. I. c. 8 : 'Avâ//^'.;, o SxuO^? rvoâp&o (av yjv uîiţ, â8s).ţ&ţ îs Ka%oE8oo (var. Kaîou'2a) toù 2xoOfaa-.liox; . . . ootoc t-oivpî tiiv r.y^à toî; 2y.uO«!ţ "Summv xai ţflv wapi tor? "JiUvja-.v, e: ţ sitsXittv pieu xal ta xatà tiv ni/.tu.ov, sr.Y) ôxta-xo,.._cf. Suidae Lex., éd. Bernhardy, v. Ai-fUoso;.

4) Suidas: 'Avâ^apsiţ, Tvopou . . 2v.uOv){, çiXôaoœoç, àîj/.-fi; K*8ooîtoô IxyOcùv ?,'/-«;>-sa)ţ. vETpai}ie N6jr.fj.a ExuOixà 5;' Enuv. Ibid. v. AîyXwosoc.

Numele Niuru seu cu terminaţiunea grecescă Niuros are în tot caşul o formă latină barbară.

In dialectul neapolitan niro, calabru niguru si în cel sicilian n iu r u însemneză «negru» l).

Tatăl lui Anacharsis avea aşa dar numele de Niuru seu Negru, orî cu alte cuvinte, era din familia numită «Negru» ; el mai era tot-o-dată un rege al Scyţilor, după cum ne spune scholiastul lui Plato. Ne aflăm aşa dar în faţa unor preţiose documente pentru istoria terilor delà Dunărea de jos înainte de timpurile luî Traian.

Negru este familia cea vechia şi legendară a voivodilor românï din ţera Făgăraşului. Afară de Negru Vodă, despre care ne spun cronicele româ­nesc! că î-şî strămutase scaunul domniei delà Făgăraş la Câmpulung (a. 1290), documentele şi tradiţiunile istorice ne m aï vorbesc si despre alţi voivodï ro­mânï din aceeaşi familia si cu acelaşi nume. Un Negru Vodă domnise pe la a. 1232 după vechile acte de posesiune ale comunei ReşinarÎ de lângă Sibiu -). Un Negru Vodă construiesce pe la a. 1215 biserica cea mare domnescă de la Câmpulung. Uu Negru Vodă trăise pe Ia a. 1185, după cum ne spune genealogia familiei Monea din Vineţia FâgâraşuluÎ. în cân­tecele epice ale poporului român se mai face amintire de un Negru Vodă, din epoca când domnise peste Dobrogea Letinul bogat (Telephus, supranumit Latinus) 3). Un alt Negru Vodă trăise în timpurile mitice. El co.nstruesce mănăstirea cea renumită de la Argeş, după un rit păgânesc; pe care apoî o dedică deuluï Marte, după cum résulta din textul uneî rapsodii poporale 4).

Acesta vechia familia a voivodilor român! din Ţera Făgăraşului mai există şi astă-dî ca familia boierescă în comuna Poşorta, cu numele de Negrea, si cuprindea pe la a. 1862 doue decï şi opt părinţi de familia 5). Pe terito­riul aceleiaşi comune, în apropiere de satul numit Breza, se mai vëd şi astă-dî, pe o stâncă înaltă, ruinele unei fortincaţium din timpuri obscure, pe care po­porul o numescc Cetatea luî Negru Vodă 6).

!) Mortlllaro, Nuovo Diz. siciliano-italiano, Palermo (1876) p. 747: Niuru opposto

al bianco, n or o.



2) Hasdeu, Etym. Magn. Tom. IV. p. CU.

») Tocileseu, Mater, folkl. I. p. 1268.



4) Tocllcscu, Mater, folkl. I. p. 18. 20. 25.

s) Forma femenină a conumelor, cum sunt d. e.: Bunea, Cornea, Codrea, Lupea, Puia Mămulea, Negrea, Băsărabă etc., se refere la familia séû la trupina, din care făceau parte persônele respective, ca la Romani: e x gen t e séû ex tribu Cornelia.

') Herodot (IV. 76) scrie, că Anacharsis întorcându-se din Grecia, se ar fi retras eţ t-tjv xeXsujxsvfjv TXa!f|v. O comună boierescă, numită 11 en î, se află în Ţera Făgăraşului nu departe de Poşorta, legănul familiei Negru.

în ce privesce patria lui Anacharsis,'maï aflăm o notiţă istorică impor-

ntă la Lucian din sec. II d. Chr., care numesce pe Anacharsis fiul luî

n uketes *), adecă al Dacianului, după cum Straho şi lornande nu-

Deceneu (Asxaîvsoc) pe unul din marii civilisatorï aï Daciei vechi.

Se presintă acum o interesantă cestiune din istoria vechia a limbeî ro­mâne: dacă cuvântul «niuru» aparţine limbeî poporale, ce se vorbia o-dată * Dacia; séû dacă în sec. VI a. Chr., se dicea în Ţera Făgăraşului, «niuru», ţ loc de «negru», după cum vorbesc astă-dl Sicilienii.

Tot ce aflăm în acesta privinţă este, că într'o epocă forte depărtată se dicca atât în Bănat cât si în Ţera Haţegului, neru, f, n e r ă (s. n eră) în loc de «negru, -ă». Ast-fel, în vechile nostre cântece poporale despre lovan Iorgovan, apa Cerna, care curge pe la Mehadiă, este numită n eră 2), adecă «ne^ră». Un alt rîu, ce isvoresce din munţiî de apus aï Mehadieï, maï portă si adl numele de Nera. Doue sate românesc! din Bănat, astă-dl dispărute, portă în documentele istorice delà 1598 şi 1636, unul numele de Ne r şi altul Nerescî 3). In fine, Nera se numise o-dată si apa Cern el, care curge în Transilvania pe lângă Hinedoră 4).

Rernâne însă deschisă întrebarea, dacă nu cum-va datele, de cari s'au folosit autorii grecesc! pentru biografia Iu! Anacharsis, se fi fost împrumu­tate delà Pelasgiï, ce locuiau pe lângă ţermuri! Mării mediterane şi car! pro­nunţau, pote, niuru în loc de «negru».

Fratele Iu! Anacharsis, după fântânile istorice, de cari s'a folosit Suida, se numia Caduias ; şi el ne apare ca rege al Scyţilor. Caduias devenise aşa dar succesor al tatălu! seu Gnuru.

în Ţera Făgăraşului mă! esistă şi astă-dî (în comuna Şercăiţa) familia nu­mită Co dai a. Aflăm aşa dar, în una si aceeaşi regiune: familia Negru (Niuru), familia Carş ă (Charsis) şi familia Co d ai a (Caduias).

Dacă a mă! existat vre-o familia cu numele «Codâia» şi în alte părţî ale Transilvanie!, ori ale României, noi până astă-dî nu avem nici o cunoscinţă 5).

') Luciani !ib. XXIV (Scytha), c. 4.



2) Alecsnnclri, Poesiî pop. (ed, 1866), p. 14:

Pe mal se opresce, j Neră, limpedic,

Cu Ccrna grăcscc, Stă! de-mî spune mic . . .

3) Pcstj'j A Szôr. Bans. II. p. 376. 377.

. 4J După cum résulta din numele comunei Mer ia seu M n cri a de lângă isvôrele acestui r'u. Pe charta luî Lipszky de la 1806, valea Cerneî, din aceeaşi regiune, ne apare cu numele de Văile Miri a; ér doue sate românesc! (Lunca Cerneî de sus şi de jos) din aceeaşi vale, se mal numesc şi astă-dl ungurescc Nyires-falva.



5) După Diog, Laerţiu (I. 101), fratele lui Anacliarsis se chiema .Cathuidos (var.

I

Amêndol fil lui Gnuru (Niuru), după cum vederri din datele, pe caii le-am esaminat până aicT, portă nume familiare, unul Cârsă si altul Codâia.

în timpurile vechï esistase la tôte populaţiunile barbare de rasa pelasgă, cu deosebire însă la GeţT, la Thracî şi la Scyţl o lege naţională, licenţiosă de căsătorie: ca bărbaţii se potă ave în acelaşî timp mai multe femeî seu soţiî J). Copiî născuţî din aceste căsătorii simultane cu mal multe femei, purtau, pe lângă numele propriu, ce-1 avea fie-care, şi numele de familia al mamelor sale 2).

Résulta aşa dar, că regele Gnuru din secuiul al VII—VI a. Ch. avuse şi densul, după obiceiul Geţilor si al Scyţilor, maî multe femei; că mama lui Anacharsis a fost din familia numită Car să, ér marna fratelui seu din familia Codâia.

Dupe tôte aceste date, de cart ne-am ocupat până aici, genealogia a lui Anacharsis ni se presintă sub următorea formă:

GNURU (GNUROS).

DAUKETES

fem. d. familia <Niuru *' Neftt- Dacianul) fem d> fami,ia



caduias j regele Scyţilor îf charsis

(Codâia). (Cartă).

CADUIAS ANACHARSIS s. ANA CHARSIS



(Codâia) (Ana s. Ouă Cursă)

regele Scyţilor. filosof.

La Herodot însă, care trăise cu o sută de ani în urma lui Anacharsis, mal aflăm încă unele notiţe importante despre familia lui Anacharsis, şi can tot-o-dată ne revarsă o deosebită lumină în ce privesce istoria dinastiei regale a Agathyrsilor din Dacia.

Ca tată al lui Anacharsis, Herodot amintesce pe Gnuru (Niuru), ca moş pe L y ko s (Lupul), ca strămoş pe Spargapithes, regele Agathyrsilor de lângă Maris în Transilvania, ca frate pe Saulios, rege al Scyţilor, şi ca nepot pe Id an thyrsus 3), regele Scyfilor, din timpurile, când Darie, fiul lui Hystaspe, venise cu resboiu asupra Scyţilor păstori.



Caduidas). Este de notat însă, că în aceeaşi comună a Ţereî Făgăraşului, unde noi aflăm familia Codâia, maî există, după documentele ce le avem, şi familia vechia Gândit. Se pare a fi acelaşi nume cu Cathuidos.

') A se vedé mai la vale Lex Valachorum, p. 888.



2) Diodori Sic. lib. III. 57. — Micali, L'Italia, II. (1826), 92: II nome materno.... per antichissima usanza de' Toscani era costantemente incluso nella nomenclatura de' figli.

*) Herodoti lib. IV. 76.

Numele Spargapithes ne apare numaï Ia Hcrodot. Din punct de ve­dere etnic însă, are un caracter agathyrsic şi getic.

Un Spargapithes este un rege al Agathyrsilor, din sec. VII. a. Chr., strămoşul luî Anacharsis. Un alt Spargapithes este regele Agathyrsilor din secuiul al V-lea a. Chr. J); în fine un al treilea Spargapizes (aicî cu z în loc de t h) este fiul reginei Tomyris, care domnise peste Masageţî în timpurile lui Cyr 2).

Numele Spargapithes, în forma, cum ne-o presintă Hcrodot, ne apare cu totul alterat de pronunţarea şi de ortografia grecescă; mai mult însă de mania, ce o aveau autorii grecescï, de a helenisa numele barbarilor; în cât putem dice, că noî avem aici numai un mod de scriere al acestui nume, însă nici de cum forma sa adeverată originală.

In acest nume, care, după cum am vèfdut, aparţine populaţiuniî agathyrse, litera 77 din silaba ântâiă şt a treia ţine locul lui (3, după cum în acesta privinţă avem exemple numerose la autorii grecescï, chiar şi la Hcrodot; ér litera y este o numai simplă aspiraţiune guturală grecescă, provenită din causa lui p din silaba precedentă, ca în 'Opyis|A7:afoc=Arirnphaei==Arirn.baeil ca în Regma în loc de Rema, Rogmi în loc de Romi, Rogmanî în loc de Romani, în fine eîQijS este un simplu sufix nominal grecesc, ce corespunde pentru regiunile delà Dunărea de joslaterminaţiunile escus şi iscus, ce le aflăm în diferite nume per­sonale, etnice şi topice, cum sunt: Andriscus, Daciscus, ThreciscuSj Teurisci, Scordisci, Ardescos, Sec u r isca, Trans m a risca.

Rectificând ast-fcl ortografia grecescă a lui Herodot, vom ave următorele forme de reconstruire ale acestui nume: S p ar gap i the s=Sb ar(g)abi-thes=Sbar a b ith es , unde forma radicală seu patronimică este Sbarab. In fine înlocuind terminafiunea ec'Osc (ithcs) cu sufisul greco-latin iţa, seu cu terminaţiunea iscus orî escus din regiunile Carpaţilor, vom căpăta formele de Sbarabita, Sbarabiscus şi Sbarabescus a).

4) Herodoli lib. IV. c. 78.

2) Hcrodoti lib. I. 211.

") Justin (II. 4) amintcsce, după fântânile grcccsci, de un Scolopitus din familia regală a Scyţilor, care emigrând se stabilise în Cappadocia încă înainte de timpurile Amazônelor. Scolopitus corespunde la forma românescă Scorobeţiu, numele uneî familii ţgrănescî din corn. Streja-Cârţişrjra in Ţera Făgăraşului. Numele regelui scyt Anapithes, care avuse în căsătoria o femeia Istrianu (Herod. IV. 70), se pare a fi identic cu numele vechii familii boicrescî Ar ăpescî=Arăbesci din Moldova (Cante-mirii Descr. Mold. P. II. c. 15).—Despre Boerebistas (Byrebistas, Birebystas, Byr-bistas, Boroista, Buruista, Burvista), din causa formelor sale multiple şi nesigure, nu ne putem pronunţa; în tot caşul sufisu! tstas, is ta, corespunde patronimicului iscus, escus.

Avem aşa dar aici 6re-carî urme maî positive despre forma cum se pro­nunţa numele acesta.

Spargapithes, după cum résulta din datele, ce le aflăm la Herodot, nu este un nume individual, ci un nume de familia séû de ném al dinastici regale din ţdra Agathyrsilor.

Gestiunea, ce ni se presintă acum este, dacă mal întîmpinăm şi la alţi au­tor! a! anticităţiî vre-o amintire ore-care despre numele acestei dinastii regale? Istoricul got lornande ne comunică un pasagiu din scrierea perdută a lui Dio Chrysostomul -ca Fetixa, în care acest autor ne spune, că toţi regii Da­cilor erau din familia séû némul aşa numit al Zar abil or l). Avem aici o formă fdrtc apropiată de numele familiar al regilor agathyrşi: Spargapithes (Sbarabita, Sbarabiscus) delà patronimicul Sbarab.

Este însă de observat, că nici Dio Chrysostomul, nici lornande, nu re­produc destul de esact numele dinastiei dace.

în textul lui Dio şi lornande, numele de Zarabi ne apare numai ca o simplă formă trunchiată în loc de B a z a r a b i, întocmai după cum în istoria byzantină a luî Chalcocondyla, Dan, voivodul Ţereî românesc! de la a. 1444, mal era numit «fiul lui S ar aba-» (îapa|j.~a), în loc de Bas araba 2).

Spre a pune şi mal mult în lumină cestiunea, că autorii grecesc! au alterat aprope cu totul forma acestui nume, este de lipsă se amintim, că pe teri­toriul Daciei nu aflăm nici cea mai mică urmă positiva, despre Zarabiî lui Dio şi SpargapiţiI lui Herodot. Dacă aceste forme onomastice ar fi esistat întru adevër, atunci ar fi trebuit, ca cel puţin un ram ore-care din acesta familia întinsă, o localitate, un munte, o ruină de cetate, în fine o tradiţiune ôre-care, se ne fi păstrat vre-o slabă amintire despre numele Zarabilor şi al Spargapiţilor. Insă, nie! un rësunet ma! mult, nici în numele de familia, nici în terminologia topică.

în istoria poporului român de la Dunărea de jos, némul cel maî nobil, mal vechiu şi mal puternic a fost al Basarabilor.

Din acesta trupină, care pe la finele evului de mijloc era răspândită din­colo şi dincoce de Carpaţ! în o mulţime de ramuri de chines!, boieri, moşneni şi nobili, se alegeau vechil ban! a! Severinulul, al Craiovc! şi domni! Ţcrcî românesc!, în cronice, în biografi! şi în diferite alte lucrăr! istorice, familia



Yüklə 4,91 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   53




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin