Hannibal în spatele măȘtii

Capitolul 54

În clădirea în care locuia Lady Murasaki, în Place des Vosges, cabina portăresei era cufundată în întuneric și ușa cu geamul ei mat-închisă. Hannibal intră în clădire cu cheile lui și fugi în sus pe scări.

În cabina ei, stând pe scaun, portăreasa avea toată corespondența împrăștiată pe masă înaintea ei, ca și cum ar fi jucat Solitaire. Cablul de siguranță al unei biciclete era îngropat aproape de tot în carnea moale a gâtului ei, iar limba îi atârna afară.

Hannibal bătu la ușa lui Lady Murasaki. Putea să audă telefonul sunând în interior. I se păru extrem de strident. Ușa se deschise imediat când doar încercă să bage cheia în broască. Fugi prin apartament căutând, căutând, tresărind de durere când deschise ușa dormitorului ei, dar încăperea era goală. Telefonul suna, suna. Ridică receptorul.

•

În bucătăria de la Café de L’Este, ortolanii dintr-o colivie așteptau să fie înecați în Armagnac și opăriți în oala mare cu apă clocotită de pe mașina de gătit. Grutas o apucă de gât pe Lady Murasaki și îi apropie fața de oala clocotindă. Cu cealaltă mână ținea receptorul telefonului. Mâinile ei erau legate la spate. Mueller o ținea de mâini din spate.

Când auzi glasul lui Hannibal în aparat, Grutas vorbi:

— Ca să ne continuăm conversația, vrei să o mai vezi vie pe japoneză? întrebă Grutas.

— Da.

— Atunci ascult-o și ghicește dacă mai are obraji.

Ce se auzea dincolo de vocea lui Grutas? Apa clocotind? Hannibal nu avea de unde să știe dacă sunetul era real; uneori auzea apa clocotind și în visele sale.

— Vorbesc cu tine, fiu de cățea.

Lady Murasaki spuse:

— Dragul meu, nu…, înainte de a fi smulsă de lângă telefon.

Se luptă în strânsoarea lui Mueller și ei o izbiră de colivia cu ortolani. Păsărelele țipară și se agitară.

Grutas îi vorbi lui Hannibal.

— Dragul meu, ai omorât doi oameni pentru sora ta și mi-ai aruncat în aer casa. Îți ofer să facem schimb, viață pentru viață. Adu totul, toate tăblițele de identificare, inventarul, toate nenorocirile alea. Simt nevoia să o fac să sufere.

— Unde…

— Taci. Kilometrul treizeci și șase, pe drumul spre Trilbardou, unde este o cabină telefonică. Să fii acolo la răsărit și vei primi un telefon. Dacă nu ești acolo, o să primești colet obrajii ei. Dacă îl văd pe Popil, sau pe oricare alt polițist, o să primești inima ei. Poate o poți folosi în cercetările tale. Viață pentru viață?

— Viață pentru viață, spuse Hannibal. Se auzi tonul.

Dieter și Mueller o duseră pe Lady Murasaki într-o dubă din fața localului. Kolnas schimbă tăblița cu numărul de înmatriculare de la mașina lui Grutas.

Grutas deschise portbagajul și scoase o lunetă Dragunov. I-o dădu lui Dieter.

— Kolnas, adu un borcan.

Grutas dorea ca Lady Murasaki să audă. Se uită într-un fel pofticios la ea în timp ce dădea instrucțiunile.

— Ia mașina. Ucide-l când vorbește la telefon, îi spuse Grutas lui Dietrich. Îi întinse borcanul. Pune-i coaiele în ăsta și adu-le pe vas, mai jos de Nemours.

•

Hannibal nu voia să se uite pe fereastră; copoiul lui Popil cu siguranță că-l supraveghea. Merse în dormitor. Se așeză o clipă pe pat cu ochii închiși. Sunetul din fundal răsuna în mintea lui Hannibal. „Cip, cirip. Dialectul baltic al ortolanilor.”

Cearșafurile lui Lady Murasaki aveau miros de lavandă. Strânse pânza în pumn, o duse la frunte, apoi o smulse de pe pat și o înmuie în cadă. Întinse o sfoară pentru rufe de-a latul sufrageriei și atârnă de ea un chimonou, puse un ventilator pe podea și îi dădu drumul, încet, cât să miște chimonoul și umbra acestuia pe draperii.

•

Stând în fața armurii, luă pumnalul tanto și se uită lung la masca Lordului Date Masamune.

— Dacă poți să o ajuți, ajut-o acum!

Puse șnurul tecii pe după gât și strecură pumnalul pe spate.

Hannibal răsuci și legă cearșafurile ude așa cum fac deținuții care vor să se sinucidă, iar când termină cu toate le legă de o bară a balustradei de la terasă și le dădu drumul în jos, unde ajungeau cam la patru metri de pavajul aleii.

Coborî cu grijă. Când dădu drumul cearșafurilor, căderea prin aer păru să dureze mult, apoi picioarele lui atinseră pământul și se rostogoli.

Împinse motocicleta pe alee, afară din curtea clădirii, apoi pe strada din spate, prinse ghidonul și sări pe ea imediat ce porni motorul. Avea nevoie de mult noroc ca să găsească pistolul lui Milko.

Capitolul 55

În voliera din fața Café de L’Este, ortolanii se agitau și murmurau în lumina strălucitoare a lunii. Umbrarul verandei era strâns și umbrelele închise. Sala de mese era cufundată în întuneric, dar luminile mai erau aprinse în bucătărie și la bar.

Hannibal îl putea vedea pe Hercule spălând podeaua barului cu mopul. Kolnas stătea pe un scaun de la bar, cu un registru în față. Hannibal înaintă în întuneric, porni motocicleta și merse fără să aprindă farul.

Parcurse ultima jumătate de kilometru către casa de pe Rue Juliana. Un Citroën Deux Cheveaux era parcat pe alee; omul de la volan trăgea ultimul fum dintr-o țigară. Șoferul se întinse apoi pe scaun și își lăsă capul pe spate. Probabil că dorea să doarmă.

Dintr-o grădiniță din fața bucătăriei, Hannibal putea vedea în casă. Doamna Kolnas trecu prin dreptul ferestrei vorbind cu cineva prea scund ca să-l poată vedea. Ferestrele cu obloane erau deschise în noaptea caldă. Ușa bucătăriei dădea în grădină. Pumnalul tanto intră ușor între ușă și toc și ridică cârligul. Hannibal își lăsă pantofii pe preș și pătrunse în casă. Ceasul din bucătărie bătea greu. Putea să audă cum curge apa în baie. Trecu pe lângă ușa băii, aproape lipit de perete, pentru ca podeaua să nu scârțâie. Putea să o audă pe doamna Kolnas în baie, vorbind unui copil.

Următoarea ușă era pe jumătate deschisă. Hannibal putu vedea mormane de jucării și un elefant de pluș. Privi prin cameră. Două paturi gemene. Katerina Kolnas dormea în cel din apropiere. Capul ei era întors într-o parte, degetul mare îi atingea fruntea. Hannibal putea să-i vadă pulsul la tâmplă. Putea să-i audă inima. Purta brățara lui Mischa. Clipi la lumina lămpii de veghe. Putea să audă cum clipește. Putea să audă respirația copilului. Putea să audă vocea doamnei Kolnas de undeva de pe coridor. Mici sunete în furtuna din jurul lui.

— Vino, dragule, trebuie să te șterg, spuse doamna Kolnas.

•

Pontonul lui Grutas, negru și amenințător, era legat de chei într-un val de ceață. Grutas și Mueller o duseră pe Lady Murasaki, legată și cu căluș la gură, pe pasarelă, apoi printr-un culoar într-o cabină de la pupa. Grutas deschise cu piciorul ușa cabinei de pe puntea de jos, care era camera lui de tortură. Un scaun se afla în mijlocul cabinei, cu o cârpă însângerată atârnată de el.

— Scuze, cabina nu este pregătită, spuse Grutas. O să vorbesc cu cei de la room-service. Eva!

Merse mai departe pe culoar, până la următoarea cabină, și izbi ușa, ca să o deschidă. Trei femei legate de priciurile lor se uitară la el cu priviri pline de ură. Eva strângea lucrurile.

— Vino încoa’!

Eva intră în camera de tortură, stând la depărtare de Grutas. Luă cârpa însângerată și puse o alta, curată, pe scaun. Strânse cârpa însângerată ca să o ia de acolo, dar Grutas îi spuse:

— Las-o. Pune-o undeva să o poată vedea.

Grutas și Mueller o legară de scaun pe Lady Murasaki.

Grutas îl trimise de acolo pe Mueller. Se așeză pe un scaun lipit de perete, cu picioarele întinse, masându-și coapsele.

— Ai idee ce o să pățești dacă nu-mi aduci o clipă de fericire? spuse Grutas.

Lady Murasaki închise ochii. Simți cum vasul tremură și începe să se miște.

•

Hercule ieși de două ori din cafenea cu coșul de gunoi. Dezlegă lanțul bicicletei și porni pe drum.

Lumina din spate încă mai era vizibilă când Hannibal se strecură pe ușa de la bucătărie. Ducea un obiect voluminos într-o sacoșă însângerată.

Kolnas veni în bucătărie ducându-și registrul cu el. Deschise ușa cuptorului, alese câteva chitanțe și le aruncă în foc. În spatele lui, Hannibal spuse:

— Herr Kolnas, mereu înconjurat de străchini.

Kolnas se roti ca să-l vadă pe Hannibal sprijinit de perete, cu un pahar de vin într-o mână și un pistol în cealaltă.

— Ce vrei? Am închis.

— Kolnas în paradisul străchinilor. Înconjurat de străchini. Mai porți tăblița de identificare, Herr Kolnas?

— Sunt Kleber, un cetățean francez, și o să chem poliția.

— Lasă-mă pe mine să-i chem în numele tău. Hannibal puse jos paharul și ridică receptorul telefonului. Te deranjează dacă îi chem tot acum și pe cei de la Comisia pentru Anchetarea Crimelor de Război? Plătesc eu convorbirea.

— Să te ia naiba. Sună la cine vrei. Poți să-i chemi chiar și pe ăia, vorbesc serios. Sau o fac eu. Am acte, am prieteni.

— Am copii. Pe ai tăi.

— Ce înseamnă asta?

— Îi am pe amândoi. Am fost la locuința ta din Rue Juliana. Am intrat în camera cu elefantul de pluș și i-am luat.

— Minți!

— „Ia-o pe ea, o să moară oricum”, așa spuneai.

Hannibal se aplecă și aruncă pe masă sacoșa însângerată. Putem să gătim împreună, ca-n vremurile de odinioară. Aruncă pe masa din bucătărie și brățara lui Mischa. Se învârti îndelung până să se oprească.

Kolnas scoase un sunet nedefinit. Pentru o clipă nu putu să atingă sacoșa cu mâinile tremurânde, apoi se repezi la ea, rupse hârtia însângerată din ea și rostogoli pe masă carnea și oasele.

— Friptură de vacă, Herr Kolnas, și un pepene. Le-am luat de la Hale. Dar vezi cum te simți?

Kolnas se întinse peste masă, mâinile lui însângerate atingându-i fața lui Hannibal, dar se ridicase prea mult pe vârfurile picioarelor și Hannibal îl doborî pe masă și-i înfipse pistolul la baza capului, nu foarte tare, iar Kolnas leșină.

Chipul lui Hannibal, mânjit de sânge, semăna cu chipurile demonice din propriile vise. Îl stropi cu apă pe Kolnas până când acesta deschise ochii.

— Unde-i Katerina, ce ai făcut cu ea?

— Este în siguranță, Herr Kolnas. Este rozalie și în bună stare. Poți să vezi pulsul la tâmpla ei. O să o primești înapoi când mi-o dai pe Lady Murasaki.

— Dacă fac asta sunt un om mort.

— Nu. Grutas va fi arestat, iar eu nu o să-mi amintesc chipul tău. Ai o șansă de dragul copiilor.

— Cum știu că sunt în viață?

— Jur pe sufletul surorii mele că le vei reauzi vocile. Teferi. Ajută-mă, sau te ucid și copiii vor muri de foame. Unde este Grutas? Unde este Lady Murasaki?

Kolnas înghiți greu, șocat de sângele din gura lui.

— Grutas are un ponton plutitor, un vas cu care se merge pe canale, cu care se mișcă de colo-colo. Acum este în Canal de Loing, la sud de Nemours.

— Numele vasului?

— Christabel. Ți-ai dat cuvântul, unde-mi sunt copiii?

Hannibal îl lăsă pe Kolnas sa se ridice. Luă telefonul din spatele registrului de casă, formă numărul și-i dădu receptorul lui Kolnas.

Pentru o clipă, Kolnas nu recunoscu vocea soției sale, apoi spuse:

— Alo, alo! Astrid? Vezi unde sunt copiii, dă-mi-o pe Katerina la telefon! Fă ceea ce-ți spun și nu pune întrebări!

Când Kolnas auzi glasul adormit al copilului trezit din somn, expresia feței i se schimbă. Mai întâi ușurare, apoi înțepenire când mâna i se strecura către arma de pe etajera din spatele casieriei. Umerii îi căzură.

— M-ai păcălit, Herr Lecter.

— M-am ținut de cuvânt. Te las în viață de dragul…

Kolnas se repezi cu enormul Webley în pumn, mâna lui Hannibal îl lovi, pistolul sări departe de ei, iar Hannibal înfipse adânc pumnalul tanto sub bărbia lui Kolnas, iar vârful acestuia ieși prin creștetul capului.

Firul receptorului se smulse din aparat. Kolnas căzu cu fața în jos. Hannibal îl rostogoli cu fața în sus și stătu o vreme pe scaunul din bucătărie, uitându-se la el. Ochii lui Kolnas erau deschiși, dar deja își pierdeau strălucirea. Hannibal îi puse o strachină pe față.

Duse afară colivia cu ortolani și o deschise. Pe ultimul trebui să-l prindă el cu mâna și să-l arunce în sus, în lumina lunii. Deschise și ușa volierei și goni păsărelele afară. Acestea se adunară stol și dădură roată o dată, mici umbre deasupra terasei, urcând să testeze direcția vântului și să ia direcția Stelei Polare.

— Fugiți! spuse Hannibal. Baltica este în direcția aceea. Stați acolo toată vara.