Hasdeu, Bogdan Petriceicu

é: ea, sub accent, corespunzând diftongului ea din rostire: avé = avea, puté = putea, acésta = aceasta; la fel după ş-: şése = şease, şérpe = şearpe, greşélă = greşeală.

é: ia, la iniţială de cuvânt sau de silabă: érbă = iarbă, érăşi = iarăşi, îndoélă = îndoială.

é: a, după labiale şi în toate cazurile în care a provine dintr-un mai vechi ea: véă = vază, mésă = masă, îmbétă = îmbată, nevéstă = nevastă, apésă = apasă, pétă = pată, revérsă = revarsă; ţéră = ţară.

e: ie, la iniţială de cuvânt sau de silabă (cu excepţiile: eu, el, ea, este, era), potrivit pronunţării iodizate general româneşti: eşire = ieşire, trebue = trebuie.

e: e, după consoane labiale, corespunzător lui ie din diverse graiuri: perdut, peritor, fer, vermi etc., cu e păstrat. În aceeaşi poziţie am menţinut pe ea, care corespunde în unele graiuri cu ia: fearele, peară. Nu am unificat dubletele ( perde şi pierde, peară şi piară).

e: i, ca semn al pluralului sau al genitiv-dativului substantivelor şi adjectivelor feminine şi neutre terminate în – iu şi – ie (deci cu radicalul în – i): bucuriile, categoriilor, criterii, efigii, familii, fizionomiile, meserii, poeziile, principiile, proprii, provinciile, servicii, studiile, temeliile (în textul original: bucuriele, categorielor etc.). Înlocuirea lui e prin i la finala acestor forme corespunde unei realităţi ortoepice, intrând totodată în simetrie cu substituirea lui ă prin e la nominativ-acuzativul femininelor în i: ciobăniă: ciobănie etc.

é: î, corespunzând unui e etimologic: avênd = având, mergênd = mergând, deschiênd

= deschizând.

‚: ă, în numeroase cazuri care presupun vocala e în etimon: cap‚tat, r‚mâne, r‚spândind, r‚sfrânt, jum‚tate, p‚r, t‚râm etc., toate transcrise cu ă. Foarte frecvent, ‚ (= ă) nu e prevăzut cu semnul diacritic: seu = său, teu = tău, ţeri = ţări, selbatec = sălbatec, zeu

= zău, veut = văzut, ţermuri = ţărmuri, şezetori = şezători, rezeş = răzeş, verguţă = vărguţă etc. În do‚, vo‚, no‚, am adăugat şi un u antihiatic, potrivit pronunţiei general româneşti: două, vouă, nouă.

š: i. A fost conservat însă în următoarele situaţii: la formele dialectale sau arhaice în care š exprimă palatalitatea consoanei precedente; la formele a căror analiză etimologică priveşte evoluţia şi acţiunea unui š; în cazurile necesare pentru evitarea confuziei de accent; în textele dialectale reproduse fonetic; la formele paralele opozabile prin š: i ( oamenš şi oameni, din întrebarea 11 din Chestionar); ori de câte ori se insistă asupra unui fapt de rostire privind contexte fonetice cu š. La pluralul articulat al substantivelor masculine din citatele extrase mai ales din Opincarul lui Jipescu, am adăugat un i în paranteze drepte, pentru că la formele nearticulate am redat pe š prin i.

ó: oa (paralel cu é: ea): póte = poate, frumóse = frumoase.

— u (final): zero, cu excepţia cazurilor în care grafia cu – u se justifică fonetic: întânšu, înghšu, cunšu, pulšu, (v. de exemplu întrebările 6, 7, 8 din Chestionar, unde – u e asociat cu alte fonetisme arhaice sau dialectale).

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

— Š: u ( aŠ = au, găitanŠ = găitanu), dar conservat când se discută Š ca component al diftongului.

ša: ea, la finala imperfectului verbelor de conjugarea a IV-a: sporša = sporea, vorbšau

= vorbeau şi după africate şi ocluzivele palatale, potrivit normelor ortografice actuale: gšamuri = geamuri, chšamă = cheamă, ghšaţă = gheaţă. Formele aceša (fem. sing.), ceša ce au fost transcrise cu ea: aceea, ceea ce. Am preferat transcrierea prin ea pentru că şi astăzi scrierea cu ea, în toate situaţiile arătate mai sus, este dictată de criterii morfologice, în ciuda faptului că pronunţările cu ia sunt extrem de frecvente în limbajul popular.

ié ( a): ia ( scié = ştia, ié = ia).

s: z în neologisme, intervocalic sau înainte de consoană sonoră, şi în cuvinte vechi cu contexte fonice care au permis sonorizarea lui s: disposiţia = dispoziţia, basă = bază, desvóltă = dezvoaltă; chibsuind = chibzuind, isbândă = izbândă.

 = z ( deschiênd = deschizând).

ch = h ( archaism = arhaism, archanghel = arhanghel, technic = tehnic, archiv = arhiv).

qu: cu ( equaţiune = ecuaţiune, equilibristic = ecuilibristic, frequentativ = frecuentativ, liquidă = licuidă (dar: quasi-).

sci, sce: şti, şte ( sciinţifice = ştiinţifice, iubesce = iubeşte).

Am contras literele duble (este mai ales cazul neologismelor): immens = imens, im-mediat = imediat, immaterial = imaterial, irresistibil = irezistibil, mss. = ms., coll. = col., miscell. = miscel. Am păstrat însă litera dublă în forme ca îmmulţeşte (cu îm- < în-), înnecat, cellalt, în care se notează pronunţări reale.

Am menţinut, tot din raţiuni fonetice, scrierea cu n înainte de labiale, în cuvinte ca: înpământenire, înbelşugare, să înpreune, se-nparte, înpotrivă etc.

Numele de persoane şi de locuri le-am reprodus în ortografia lui Hasdeu: Alexandri, Boiadschi, Caragia (şi Caragea), Dosofteiu, Popoviciu, Receanu, Seulescu, Varlam etc.

(dar: Bârsanu); Jorăşti, Băileşti, Cristeştii, Vânătorii (cu şi fără articol). Numele compuse au fost supuse normelor ortografice actuale: Vălenii-de-Munte, Seaca-de-Pădure etc.

Am lăsat neschimbată ortografia originală şi la cuvintele străine (indoeuropene, romanice, slave, germanice, semitice, turcice etc.), pe care Hasdeu le utilizează permanent ca termeni de comparaţie în investigaţiile etimologice. Am procedat astfel din respect pentru fidelitatea pe care autorul însuşi a avut-o pentru ortografia izvoarelor operei sale.

Din considerentul că unele neologisme circulau în secolul trecut cu forme duble sau cu forme care nu s-au impus în limbă, am păstrat cu stricteţe formele particulare şi fluctuaţiile din original: metodă şi metoadă, reciproce şi reciproace, spanioală, portugeză etc.

Iată o listă, incompletă, de neologisme pe care le-am conservat cu toate caracteristi-cile fonetice şi morfologice pe care le aveau în epocă: abundanţă, adverbi (pl.), adverbizare, adjectivii, aginte, amalgamă s.f., angulară (adj.), aparinţă, articlu, autocton, bilinguică (adj.), bilinguitate, caracteriză, cestionar, cestiune, circulează, coincidă (3 sg. ind. prez.), comerciu, competinte, consiste (3 sing. ind. prez.), constituă, contimpurană, coordoană (vb.), corespundinţă, (se) deterioară, deminutiv, dezininţă, (se) dezvoaltă, diferinţă, diftongirea, diverginţi (pl.), duplă (adj.), excelinţă, excrescinte, existinţa, (vom) exprime, foarte (= forte), genezea, gintea, incoloară (adj.), independinte, indiferinte, influinţă, (ne) interesă, lexică (subst.), linguistică, maioritatea, ( ne) accentat, neologismi, numi (pl.), pagine, parentezi, prezinte, pronumi (pl.), pronunciaţiunea, proveninţă, psicologie, recensi-32

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI ment, secoli, servă (vb.), (au) supres, tecnic, teraţă, violinţă, adverbele în – mente: absolutamente, radicalmente etc.

Am păstrat întocmai fonetismele şi formele învechite, populare sau dialectale, ale cuvintelor din fondul comun al limbii, ca de exemplu: adecă, amărunţită, apropiarea, asemeni, cari (pron.), a cării, cătră, celalalt, cincisprezeci (şi toate numeralele-adjective de la 11 la 19, cu finala în – i prin acord cu substantivele masculine), cârcimari, denaintea, dentâi, deoarăce, despărut, desplăcere, împregiurare, întra, mânâncă, mazere, nemerit, nemic, neşte, nicăiri, ovăs, părete, păşiune, preuţi, proaspet, rădica, săptămâne, străcurat, trebui (vb. impers. prez.), ţesetură, ţipet, viie (lat. vinea), văst (vb. part.) etc.

Am conservat întru totul sistemul de notaţie al autorului aplicat la cercetarea istorică a cuvintelor şi formelor: , ž.

Toate abaterile de la normele substituirilor operate de noi s-au făcut în sensul păstrării identice a formelor din original. Aceste „abateri”, extrem de rare, care nu afectează în nici un fel caracterul ştiinţific al ediţiei, îşi află explicaţia, unele, în prudenţa noastră de a nu interpreta neconvingător cazurile deosebit de dificile, altele, în faptul că privesc realităţi lingvistice învechite, dialectale sau cu totul particulare (de ex. menţinerea lui î, š, u în unele cuvinte dialectale şi învechite).

Punctuaţia a fost restabilită după normele actuale. Astfel, am redat într-un singur cuvânt construcţii adverbiale sau pronominale ca: altfel, astfel, totdauna, fiecare, câteva, totodată, bunăoară, deopotrivă, ceva, niscaiva, celalt, cellalt etc. pe care Hasdeu le scria cu linioară de unire sau, în unele cazuri, cu apostrof. Derivatele cu nele-am reprodus într-un singur cuvânt: nepunând, cu excepţia celor care presupun dispariţia lui îde la iniţiala cuvântului-bază: ne-mpedecată, ne-ncetat, ne-mpăcat. Am înlocuit apostroful prin linioară de unire la forme latineşti ca: eccu-illum, eccu-istum etc.

Am păstrat, ca în textul original, scrierea cu linioară a cuvintelor compuse ori de câte ori această disociere grafică e impusă de cercetarea etimologiei unuia dintre elementele componente (de ex. a-nevoie, a-boală, a-bubă, a-ce, a-locuri, alt-unde, al-mai-rău, alaltă-ieri etc.).

Am restabilit locul virgulei în text după regulile actuale, iar în numeroase cazuri am înlăturat, ca inutil, semnul două puncte (:).

Am introdus citatele între ghilimele; numele autorilor citaţi le-am redat cu litere drepte de rând, iar al lucrărilor (opere, colecţii, reviste) cu caractere cursive. Intervenţiile noastre în text, foarte puţine la număr, apar între paranteze drepte, rezervând parantezele rotunde pentru intervenţiile în citate ale autorului. Cuvintele discutate în text, dar nesubli-niate în vreun fel, sunt, în ediţia noastră, izolate prin caractere cursive sau drepte spaţiate.

Am introdus la locurile cuvenite adaosurile făcute de Hasdeu însuşi la sfârşitul fiecărui volum şi am operat în text erorile de tipar semnalate. Celelalte greşeli de această natură au fost corectate tacit. La sfârşitul vol. al III-lea sunt câteva adaosuri comunicate autorului de Aureliu Candrea. Am notat sursa acestora în paranteze drepte.

Am refăcut ordinea alfabetică a articolelor, fără ca prin aceasta să fie stânjenită raportarea unui articol la altul.

Din cele două formulări ale titlului operei ( Etymologicum Magnum Romaniae şi Magnum Etymologicum Romaniae), am preferat-o pe cea dintâi, pentru că, spre deosebire de cealaltă, care figurează numai după studiile introductive ale primului volum, apare pe coperta fiecăruia dintre cele patru volume.

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Confruntarea textului pe care îl edităm cu fragmentele „de probă” publicate de Hasdeu înainte de apariţia primului tom al EMR sau cu cele şase ediţii de culegeri selec-tive, din 1894, pentru uzul şcolarilor, nu duce la distincţii demne de relevat.

Am întocmit, la sfârşitul operei, un indice de cuvinte grupate pe origini şi cu trimitere la volum şi la pagină. Cuvintele-titlu figurează ori de câte ori apar în cuprinsul altor articole. De asemenea, un indice de materii şi o bibliografie a izvoarelor.

În volumul al III-lea al ediţiei noastre sunt reunite volumele al III-lea şi al IV-lea din ediţia princeps.

G. B.

ETYMOLOGICUM MAGNUM ROMANIÆ.

DICŢIONARUL LIMBEI ISTORICE ŞI POPORANE A ROMÂNILOR LUCRAT DUPĂ DORINŢA ŞI CU CHELTUIALA M. S. REGELUI CAROL I SUB AUSPICIILE A C A D E M I E I R O M Î N E DE B. PETRICEICU-HASDEU Membru al Academieš Române, al Academieš Imperiale de Ştiinţe de la St. Petersburg, al Societăţiš de Linguistică din Paris, al Societăţilor Academice din Belgrad şi Sofia etc.;

Director general al Arhivelor Statuluš; Profesor de Filologia comparativă la Universitatea din Bucureşti.

Mănţinem dar aceste frumoase expresiuni întrebuinţate de străbunš, şi nu ne temem de cuvinte carš aŠ căpătat de veacuri înpământenirea…

CAROL I.

…marš şi neatede socoteale etimologhiceşti, adecă tălcuitoare de cuvinte.

Cantemir-Vodă (Chron. I, 84).

TOMUL I.

A – AZUGA BUCUREŞTI.

STABILIMENTUL GRAFIC SOCEC & TECLU

— Strada Berzeš. – 96.

P R E F A Ţ Ă.

Deschizând sesiunea generală a Academiei Române din 1884, M. S. Regele a rostit următoarele cuvinte: „Având onorul de a fi membri ai acestei adunări, Regina şi Eu venim totdauna cu bucurie în mijlocul D-voastre, spre a asculta discuţiile ştiinţifice, pe cari le urmărim cu un interes neîncetat. Şi cum poate să fie altfel, când lucrările de căpetenie ale Academiei sunt istoria şi limba, temeliile existenţei noastre naţionale? Ţara datoreşte astăzi Academiei un şir de documente istorice, ascunse până acum, şi cari au fost scoase din întuneric prin ostenelile neobosite ale membrilor ei, răspândind astfel o nouă lumină asupra trecutului neamului românesc. Nu mai puţin însă trebue să ne ocupăm şi de viitor… de limba noastră, care s-a păstrat neatinsă în câmpiile roditoare ale Dunărei, în plaiurile măreţe ale Carpaţilor, aceste ţinuturi încântătoare, descrise cu măestrie şi în o limbă aşa de curată de poetul nostru popular V. Alexandri. Ce sarcină mai dulce poate avea Academia decât a lua sub paza sa această limbă veche, pe care poporul o înţelege şi iubeşte?

Mănţinem dar aceste frumoase expresiuni întrebuinţate de străbuni, şi nu ne temem de cuvinte cari au căpătat de veacuri înpământenirea.

Superflua non nocent.

Ce limbă are norocul de a dispune de patru cuvinte pentru o însuşire, care trebue să fie mândria fiecărui popor, care trebue să fie scrisă pe steagul fiecării armate: voinicie, vitejie, bravură, eroism? Să ne ferim însă de o înbelşugare de expresiuni moderne, care, nepunând o stavilă în timp, va înstrăina poporului limba sa.

Am fost îndemnat a rosti aceste câteva cuvinte prin dragostea care am pentru frumoasa şi bogata limbă română şi fiind încredinţat că dorinţa mea – îndrăznesc a zice şi a Academiei – nu rămâne un pium desiderium.

Supun dar la chibzuiala D-voastre, dacă nu ar fi folositor de a face un fel de Etymologicum Magnum Romaniae, conţinând toate cuvintele vechi, cari altmintrelea vor fi perdute pentru generaţiunile viitoare.

Verba volant, scripta manent.

Spre a sprijini această întreprindere, pentru care patru, cinci, şease ani vor fi trebuincioşi, pun în fiecare an modesta sumă de şease mii lei la dispoziţia Academiei.

Într-adevăr, lucrarea aceasta este foarte întinsă, poate chiar nemărginită; să ne amintim însă cuvintele lui Horaţiu: Est modus în rebus sint certi denique fines, şi sunt convins că opera Academiei, care îşi va ridica sieşi un monument neperitor, va fi încoronată de o izbândă fericită”.

PREFAŢĂ.

Chibzuind asupra dotaţiunii Maiestăţii Sale, Academia Română a binevoit a-mi încredinţa mie îndeplinirea Augustei dorinţe, primind totodată următorul prospect, pe care mă crezusem dator a i-l supune spre aprobare: „Lucrarea, care se va executa din dotaţiunea M. S. Regelui, nu va avea în vedere anume limba română literară de astăzi, ci mai ales limba cea veche şi graiul actual al poporului cu diverginţele sale dialectale.

Pentru limba cea veche vor servi ca fântâne:

1. Texturile vechi române tipărite şi manuscripte.

2. Cuvinte sau locuţiuni române de prin vechile documente scrise slavoneşte sau în altă limbă străină.

3. Actele vechi, publicate sau inedite, scrise româneşte.

4. Vechile dicţionare şi glosare române manuscripte.

Pentru graiul actual al poporului cu diverginţele sale dialectale vor servi ca fântâne:

1. Scriitorii moderni foarte populari, precum Alexandri, Costachi Negruzzi, Anton Pann etc. şi unii scriitori de pe la începutul secolului.

2. Dicţionarele şi vocabularele române, mai ales acelea din prima jumătate a secolului, dar toate cernute prin excluderea neologismelor.

3. Poeziile poporane, basme, zicători, locuţiuni proverbiale etc. publicate sau inedite.

4. Arhaisme şi provincialisme adunate de-a dreptul din gura poporului, întrucât graiul viu conservă până astăzi elemente dispărute din limba literară.

5. Terminologia tecnică vulgară din istoria naturală şi din viaţa industrială.

Pentru înavuţirea ultimelor două rubrice, a patra şi a cincea, se vor consulta învăţătorii săteşti, preoţi şi alte persoane de prin sate din toate provinciile locuite de români, cărora li se va adresa un cestionar ad-hoc, tipărit într-un mare număr de exemplare sub titlul de: […] Programă pentru adunarea datelor privitoare la limba română. Răspunsurile la acest cestionar, după ce vor fi utilizate, se vor depune în original în arhivul Academiei.

Stabilită pe aceste baze, lucrarea va da după putinţă pentru fiecare cuvânt, pe lângă traducerea sensului general în limba latină sau în cea franceză, următoarele rubrice: a) Forma cea mai răspândită şi formele dialectale vechi şi nouă.

b) Diferitele accepţiuni cu citarea exemplelor din fântânele indicate mai sus.

c) Filiaţiunile istorico-etimologice.

Spre a fi înlesnit în sarcina curat materială, autorul având o neapărată trebuinţă de cel puţin trei tineri cari să lucreze sub direcţiunea sa, primind o modestă retribuţiune, guvernul va fi rugat din partea Academiei Române să ia cu acest scop o măsură ce va crede de cuviinţă.

Opera întreagă urmând a fi terminată în interval de 6 ani, în fiecare an autorul va prezinta Academiei o parte din lucrare, însoţită de un raport despre mersul ei 38

PREFAŢĂ ulterior. Tipărirea definitivă se va putea începe în sesiunea generală din anul 1885, după ce Academia va fi luat cunoştinţă de un specimen al operei.”

Îndată după aceasta, prin intermediul mai ales al revizorilor şcolari şi al proto-popilor, am răspândit în ţară următorul Cestionar:

1. În ce cuvinte anume poporul de acolo rosteşte curat pe a cel neaccentat, fără a-l trece în ă, bunăoară malaiu, iar nu mălaiu, şi altele?

2. În ce se cuprinde pe acolo, în chipul de a rosti al poporului, deosebirea între sonurile ă (ă) şi î sau î (ä)?

3. Cari sunt cuvintele unde se aude mai bine sonul ä?

4. Se zice oare: sară, fată, masă etc., ori seară, feată, measă şi altele?

5. Sunt oare cuvinte în cari poporul rosteşte curat pe o cel neaccentat, fără a-l trece în u, bunăoară dormim pentru durmim, român pentru rumân etc.?

6. Se zice oare umblu ori înblu? unghšu ori înghšu? sau cum altfel se zice?

7. Sunt oare cuvinte în cari lš nu s-a muiat în i, precum întânšu pentru intâšu, cunšu pentru cušu, stranšu pentru strašu, călcânšu pentru călcâšu etc.?

8. Sunt oare cuvinte în cari lš nu s-a muiat în i, precum talšu pentru tašu, pulšu pentru pušu, lšepure pentru šepure, ureclše pentru urechše şi altele?

9. Se aud oare pe acolo, în chipul de a rosti al poporului, vocale lungi, adecă a lungit ca aa, o ca oo etc.?

10. Se întâmplă, oare, ca poporul să rostească întreg pe u de la sfârşitul unui cuvânt fără articlu, precum omu în loc de om, sau la verburi ca facu în loc de fac etc.?

11. Nu cumva se rosteşte câteodată întreg i de la sfârşitul cuvântului, bunăoară oameni, pentru oamenš, faci pentru facš etc.?

12. Se zice oare cuvente, mente, mormente, vene, mene etc. în loc de cuvinte, minte, morminte, vine, mine?

13. Diftongul oa se rosteşte el curat, adecă aşa ca să se auză deopotrivă o şi a, ori se aude mai mult numai una din ele, şi care anume?

14. Diftongul ea se rosteşte el aşa ca să se auză bine e şi a, ori se aude mai mult ca ša?

15. Sunt oare cuvinte în cari poporul rosteşte é sau ea acolo unde limba noastră literară de astăzi pune pe simplul e, de ex. plăceare pentru plăcere, leage pentru lege, mearge pentru merge etc.?

16. Sunt oare cuvinte în cari se rosteşte simplul e acolo unde limba noastră literară de astăzi pune pe ea, de ex. şese pentru şease, vre (voieşte) pentru vrea, şi altele?

17. Ce alte particularităţi, străine limbei noastre literare de astăzi, se observă în privinţa vocalelor în graiul poporului de acolo?

18. Poporul de acolo cunoaşte el numai sonul z? ori că deosebeşte pe z de dz?

19. Z în Dumnezeu se rosteşte el tot aşa ca z în praznic, ori altfel cumva?

20. Cari sunt anume cuvintele unde se aude dz în loc de z?

PREFAŢĂ

21. Poporul de acolo rosteşte el oare pe r în două feluri, deosebind adecă pe un r vârtos, ceva ca rr, de un r moale?

22. În cari cuvinte anume se aude rr?

23. Poporul de acolo preface el oare pe f în h, de exemplu hie pentru fie, hšer pentru fšer, hšerbe pentru fšerbe etc.?

24. Sunt oare cuvinte în cari fše sau fi nu se preface niciodată în hše sau hi?

25. Sonurile fše sau fi nu se rostesc oare ca ş sau chiar ca , bunăoară şer sau cer pentru fšer?

26. În ce cuvinte preface poporul de acolo pe v în h, de ex. hulpe pentru vulpe, răhnire pentru răvnire etc.?

27. Ştiţi oare cuvinte în cari h se preface în v?

28. Poporul de acolo nu rosteşte el oare deopotrivă, fără a simţi deosebirea de sonuri, fie şi hie sau vulpe şi hulpe?

29. În ce cuvinte poporul preface pe v în g, de ex. ghiŠ în loc de viŠ, ghie pentru vie etc.?

30. Nu se rosteşte oare jiŠ sau chiar giŠ pentru viŠ, şi altele de asemenea?

31. Un v la începutul cuvântului nu piere el oare câteodată, rostindu-se bunăoară în în loc de vin?

32. În cuvintele steaua, ziua, reaua etc. nu se aude oare va pentru ua, adecă steava, ziva şi altele?

33. Deosebeşte oare bine poporul de acolo pe j de ž (ß), ori că le pune pe una în loc de alta, zicând de exemplu gšur pentru jur sau jinere pentru ginere?

34. Poporul de acolo rosteşte el oare pe bi ca ghi, de pildă ghine pentru bine, cerghš pentru cerbš, corghš pentru corbš etc.?

35. Poporul de acolo rosteşte el pe pi ca ki, de ex. kšept în loc de pšept, kicšor în loc de picšor şi altele?

36. Nu cumva se rosteşte chiar cept sau cicšor în loc de piept şi picšor?

37. Cum se rosteşte pluralul de la lup şi de la popă, adecă: lupš, lukš, lupkš, lupcš sau cum altfel?

38. Mie şi mšel cum oare se rostesc, adecă nie, nšel, ori mnie, mnšel sau cum altfel?

39. Poporul de acolo rosteşte el în acelaşi chip mie (1000) şi mie (pentru mine) în fraza: „mi-a dat mie o mie de lei”?

40. În ce cuvinte poporul de acolo preface pe n între vocale în r, bunăoară pâră în loc de până şi altele?

41. În ce cuvinte poporul de acolo preface pe r în n, bunăoară fănină pentru fărină etc.?

42. Poporul de acolo nu amestecă oare pe j cu ş, întrebuinţând pe unul în loc de altul?

43. Nu amestecă oare pe s cu z?

44. Nu amestecă oare pe cš cu gš?

PREFAŢĂ

45. Cari sunt exemple de toate aceste schimbări de consoane în gura poporului, şi de alte schimbări de aceeaşi fire ce se mai observă pe acolo?

46. Rosteşte poporul pe acolo flueraršu ori fluerar, mâncătoršu ori mâncător, ajutoršu ori ajutor, cuptoršu ori cuptor şi alte vorbe de acest fel?

47. Are poporul pe acolo obiceiul de a zice: l-am văzutu-l, te-au bătutute, i-am datui, ne-am întâlnitune, le-au arătatule, cu pronumele repeţit? ori zice numai: l-am văzut, i-am dat, ne-am întâlnit etc.?

48. Are poporul pe acolo obiceiul de a zice: oamenii merge, copiii doarme, muierile tace în loc de oamenii merg, copiii dorm, muierile tac?

49. Zice poporul pe acolo mânile, mânule, mânurile, ori într-altfel? se întrebuinţează numai o formă? şi care? ori se întrebuinţează mai multe, şi anume cari?

50. Cari sunt cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la climă, adecă la iarnă, primăvară, vară, toamnă, zăpadă, gheaţă, polei, arşiţă etc.?

51. Cari sunt cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la poziţiunea locurilor, bunăoară la: mare, noian, toi, râu, părâu etc.?

munte, movilă, măgură, dâlmă, grui etc.?

codru, pădure, rediu etc.?

stan, lespede, stâncă, cărşie etc.?

vale, văgăună, groapă, vizuină etc.?

52. Cari sunt pe acolo numirile locale cele mai neobicinuite pe aiuri şi cum îşi explică sau cum tălmăceşte poporul acele numiri?

53. Cari sunt cuvintele, puţin întrebuinţate pe aiuri sau necunoscute, privitoare la minerale, adecă: peatră, bolovan, cotroanţă, aur, argint, fer, cositor, plumb, păcură etc.?