Hasdeu, Bogdan Petriceicu

Întâmplările toate, după ce se trecea, Trimise, zic, la dânsa, să-i facă întrebare:

Cum poate să ajungă s f î r ş i t u l ce doreşte.”

(Gr. Alexandrescu, Dreptatea leului)

Lexicon Budan: „Rele t i m p u r i am ajuns = în mala tempora viximus”.

În toate aceste exemple, dacă n-ar fi regim direct, ajung n-ar mai însemna „atteindre”, ci „arriver”. Cu regim indirect, ajung îşi păstrează sensul de „atteindre” numai când arată o înaintare în spaţiu fără un punct bine hotărât, sau o mişcare a unui ce ne-nsufleţit.

N. Muste, Letop. III, p. 14: „Turcii, cum au trecut Nistrul, au început a prăda şi 496 a da foc, căt au putut agiunge prin Ţara Leşească.” [.]

A J U N G

„Îmi ajunge veşmântul la călcâie = mein Kleid reicht bis an die Fersen” ( L. B. ).

În proverbi, locuţiuni proverbiale şi idiotismi: „Despre un om nenorocos se zice: nu poate ajunge la creanga verde” (Preut G. Trailă, Temişoara).

„Vulpea, dacă najunge, zice că pute” (C. Negruzzi, Scris. XII), – proverb născut din vechea fabulă.

„Cine pleacă de dimineaţă, departe ajunge.” (Pann, I, 151); în Bucovina: „cine mânecă mai des-dimineaţă.” (Marian, Descântece, 7).

„Leagă sacul până e rătund, Nu când ajunge la fund.”

(Pann, III, 72) „Când e omului să-i vie

Vreun rău fără să-l ştie, Or zăboveşte

Până-i soseşte, Or dă fugă, Să-l ajungă.”

( Ib., I, 144)

Sub forma reflexivă: „Cuvântul

E ca vântul:

Nu se ajunge nici cu armasarul, Nici cu ogarul.”

( Ib., I, 21).

De la Vrancea (B. Ştefănescu), Sultănica, p. 10: „nu doară c-ar fi fudulă să nu-i ajungi c u s t r ă m u r a r i ţ a l a n a s.”

Se zice cu acelaşi sens: „a ajunge cu prăjina la nas”.

„ Ajunge c u ţ i t u l l a o s „, când suferinţa nu mai e de răbdat.

I. Văcărescu, p. 540: „Milă să cer, sunt fricos;

Răul mi-a ajuns l a o s.”

În balada Balaurul: „Sai, bădiţă ortomane, Că magiunge l a c i o l a n e!

Sai, bădiţă, de mă scoate

Că m-apuc fiori de moarte!”

Idiotismi: „Vorbeşte fiecare cum î l ajunge mintea”, sinonim cu „cum îl taie capul”, în ambele cazuri cu sensul de: „cum o nemereşte”.

Legenda Sf. Parasceve, sec. XVI ( Cod. ms. misc. al Bis. Sf. Nic. din Braşov, p. 70): „a mérge la lăcuita céša ce nimea c u m i n t e nu o poate ajunge.” 497

A J U N G

Alt idiotism: „a ajunge d i n urmă” sau: „a ajunge d u p ă urmă”.

I. Creangă, Cinci pâni ( Conv. lit., 1883, p. 485): „Tocmai când scoaseră pânile din traiste, iaca un al treile drumeţ necunoscut îi ajunge din urmă şi se opreşte lângă dânşii.”

A. Pann, Prov. III, 82: „Când plecă ca să se ducă, după dânsul s-a luat, Şajungându-l după urmă, ce faci fine? l-a-ntrebat.”

Alt idiotism: „pe unde ajunge, g e m e p ă m î n t u l „.

Zilot, Cron., p. 85: „era, pociu zice, curată ceată de tâlhari, că pe unde ajungea gemea pământul.” b) Ajung „saisir”.

Coresi, 1577, ps. VII: „de să m î n e amu draculŠ sufletulŠ mieu şi să ajungă”, acolo unde la Dosofteiu, 1680: „ca să g o n e a s c ă amu vrăjmaşul sufletul mieu şi să-l agšungâ”, iar în Vulgata: „ p e r s e q u a t u r ergo inimicus animam meam et c o m p r e h e n d a t.”

Samuil Clain, Învăţături (Blaj, 1784), p. 9: „cum pentru tine totdeauna în nevoi şi în primejdii mi-am pus viaţa, iară astăzi, ajungându-mă nevoia, îmi trebue ajutoriu de la tine.”

Cu acelaşi sens de „apucă”, ajunge pe cineva boala, oboseala, grija etc.

Balada Blestemul: „De mergea ce mai mergea, Greu zăduf îl a p u c a, Osteneala-l ajungea Şi el, măre, se culca.”

(G. D. Teodorescu, Poez. pop., 438)

În poezia poporană e mai cu seamă des: ajunge d o r u l, în loc de: „apucă”.

O doină din Ardeal: „Când majunge dor de ducă, Mă duc la deal ca pe luncă;

Când majunge dor de mers, Mă duc la deal ca pe şes.”

Doină din Bucovina:

Duminică pe la prânz

M-a ajuns un dor cu plâns:

Cum am fost şi ce-am ajuns.”

(Marian, Buc. II, 150) unde primul ajung însemnează „saisir”, iar al doilea – „devenir”.

2. Ajung „atteindre, saisir” în blăstemuri, jurăminte, ocări. În popor se aude la tot pasul:

A J U N G

Să najungi Paştile!

Să najungi sfânta zi de mâine!

N-ai mai ajunge să vezi sfântul soare mâni dimineaţa!

„N-ai mai ajunge să-ţi cânte cucul la anul!” (I. Mironescu, Neamţ, c. Negreşti).

La a treia persoană: să n-ajungă., n-ar mai ajunge.

Din dată ce în loc de a doua sau a treia se pune prima persoană, toate acestea trec din blăstemuri în jurăminte: să n-ajung Paştile, n-aş mai ajunge etc.

A. Pann, Prov. III, 84: „.ca să urmez lor şi eu, Iar de nu, să mă ajungă blestemul lui Dumnezeu.”

În poezia poporană: „Să teajungă, bade, ajungă

Dorul lung şi jalea lungă.!”

(Jarnik-Bârsanu, Transilv., 263) „Bădiţ bădişorul meu, Ajungă-te dorul greu

Pe şesul Sibiiului, Pe spatele murgului.”

( Ibid. ) „Du-te, bade, ducă-te, Dorul meu ajungă-te!”

( Ibid. ) ,Că eu ştiu de ce nu vine, Că nu-l lasă maică-sa, N-ar ajunge-a-l însura

Nici nepoţi a legăna

Nici nepoate-a dezmierda.”

(Marian, Bucov. II, 169) „Mă uscă, mă face iască Şi mă dă-n boală cânească

Să najung să mânânc pască!”

( Ibid., II, 96) „ Agiungă-te voie rea

Und-ţi-a fi calea mai grea!

Agiungă-te ahtul meu

Und-ţi-a fi păsul mai greu!”

(Caranfil, Valea Prutului, 75)

Balada Blăstemul: „Să teagiungă dorul meu

Unde-a fi drumul mai greu!

Să te b a t ă jalea mea

Unde-a fi calea mai grea!”

A J U N G

Balada Mogoş vornicul: „Nouă ani să-i tot alungi Şi cu moartea să-i agiungi!” [.]

Românul e atât de obicinuit cu rolul imprecativ al lui ajung, încât i se pare că cineva jură sau blastemă pe dată ce răsună acest cuvânt, bunăoară în următoarea glumă poporană din Moldova: „Să nagiung soarele

Cu picioarele Şi luna

Cu mâna!”

(Preut C. Gervescu, Neamţ, com. Roznovu)

De aci apoi, prin antiteză, „nu ajungă.” să ia ca o apărare de blestem sau chiar ca o formulă de binecuvântare.

Doină ardelenească: „Codrule, frunză rătundă, Pice bruma, nu teajungă!

Codrule, frunzuţă lată, Pice bruma, nu te b a t ă!”

(Reteganu, Poez. pop., 39)

În idiotismi: a ajunge pe cineva păcatul, ceasul rău, osânda, ciuma etc.

Balada Badiul: „Turcii sărea şi fugea, Dar păcatu-i agiungea!

Care scăpa de stâlpan, Nu scăpa de buzdugan.”

Zilot, Cron., p. 113: „priimiţi de la Mateiu-vodă încoace, mai vârtos neamul Cantacozinilor, pentru milostivire a se chivernisi aici, încă şi rudindu-se cu români, ei nu s-au mulţumit pe atâta, ci au râvnit şi la scaunul domniei, pe carele în cea din urmă l-au şi dobândit, călcând facerile de bine şi pâinea românilor şi nesocotind că păcatul nemulţumirii îi va ajunge vreodinioară.”

Beldiman, Tragod., v. 4021: „Muieri ce avea prin casă, pe toate le-au dezbrăcat, Cea mai mare osândire, la purces ele-au cercat;

Pe toate-au ajuns osânda, sfârşitul au fost urât, Căci câte-au fost burduhoase, pe toate le-au omorât.”

Moxa, 1620, p. 398: „(Isachie ComnenŠ) domniša înţelepţéşte, ce curând lajunserâ boale gréle.”

Legenda Sf. Nicolae, sec. XVII ( Cod. ms. miscel. al Bis. Sf. Nic. din Braşov, 500 p. 166): „nu faceţi rău, să nu vâ ajungâ rău.”

A J U N G

Basmul Tinereţe fără bătrâneţe (Ispirescu, Leg., 5): „blăstemul părinţilor le-a ajuns, şi d-aia s-au făcut lighioi aşa precum le vezi.”

Un cântec poporan: „Vai român de capul tău, Cum teagiunse ceasul rău!”

(Alex., Poez. pop. 2, 238) sau: „Frunză verde de negară!

Vai sărmană biată ţară, Cum teagiunse focul iară!”

( Ibid., 246) v. Dor.

3. Ajung „atteindre, saisir” ca termen juridic.

Lexicon Budan: „ ajung pre cineva cu procesu, adecă îl înving, causa vinco quempiam, Jemanden den Proces abgewinnen”.

E foarte des în preţioasa Condică de judecăţi a lui Constantin Brâncovan, 1692-1713 (ms., în Arh. Stat.); de exemplu: p. 91: „Deci au fost rămas Şerbu cu fii-său Manole de judecată dinaintea bošarilor domnii méle ce scriu mai sus, şi au luat Vasilie vel căpitan şi cartea bošarilor domnii méle ce sănt mai sus-zişi de judecată şi de rămas la măna lui, şi šar au stăpănit acéste vii pre seama lui, precum le-au cumpărat şi precum l-a u ajunsu j u d e c a t a.” p. 151: „cănd s-ar evi acéle cărţi veri la ce judecată, să se ša de la măna ei şi să se dea la măna Neculii Banul şi a nepoţilor lui, după cum a u ajunsu j u d e – c ă ţ i l e.” p. 211: „šar Lilé şi Ilie şi Mateš să-ş ţie numai partea lor ce le-au rămas nevăndută, pentru că aşa a u ajunsu j u d e c a t a şi d i r e p t a t e a.” p. 192: „Ştefan Aprodul neavănd putére ca să întoarcă banii înapoi lui Istratie, precum l-a u ajunsu j u d e c a t a D i v a n u l u i.”

În vechea franceză, acelaşi înţeles avea „ a t t e i n t et convaincu”, „ a t i n t de la justice li roi” etc.

v. Dovedesc.

Tot aci vine proverbul: „Satul mic îl ajunge podvoada des” (A. Pann I, 113).

III. Ajung = „arriver, parvenir, recourir”.

1. Ajung „arriver”.

Când e vorba de m e r s, deosebirea între ajung „arriver” şi ajung „atteindre” stă numai în regimul indirect al celui dentâi faţă cu regimul direct al celuilalt. Astfel: „ ajunsei s a t u l =j'atteignis la campagne”, dar „ ajunsei l a sat = je suis arrivé à la campagne”.

E sinonim cu s o s e s c; ajung însă cuprinde în sine elementul unei dificultăţi, pe care nu-l are s o s e s c. Aşa: „au s o s i t oaspeţii” nu este tot una cu „au ajuns oaspeţii”, căci numai în cazul din urmă se exprimă o îndoială că puteau să fie împedecaţi de a veni.

A J U N G v. Sosesc.

Ion din Sân-Petru, Alexandria, 1620 (ms., în Acad. Rom., p. 13): „merse spre răsăritŠ 10 zile şi ajunseră la un cămpŠ mare şi frumos.”

Noul Testament, 1648, Act. Apost. XXI, 7: „.vănslămŠ deîn TirŠ, agšunsemŠ în „.navigatione expleta a Tyro, d e s -

Ptolomaida.” c e n d i m u s Ptolomaïdam.”

Balada Iordachi al Lupului: „Şi la Ieşi cât agiungea, Iordachi la domn mergea.”

O doină: „Ţiu, ţiu, ţiu, murgule! zboară

Pân' la verdea dumbrăvioară

Sagiungem încă cu soare

La Florica, dulce floare.”

(Alex., Poez. pop.2, 248)

O frumoasă gradaţiune la Costachi Negruzzi, Şalul negru: „ Z b o r, ajung, d e s c a l e c rece ca de moarte, Şi î n t r u la ea.”

Proverbi: „Ţiganul când a ajuns la mal, atunci s-a înnecat” (Pann, II, 86).

„Au ajuns şi ei săracii

După ce-a-mpărţit colacii.”

( Ibid., II, 68) „A pornit în cale lungă Şi va-ndată să ajungă.”

( Ibid., I, 82) „N-a ajuns pân' la pârâu Şi şi-a ardicat poalele-n brâu.”

(Th. Theodorescu, Ialomiţa, c. Lupşeanu) „La râu n-a ajuns, şi poalele şi-a ridicat” (Baronzi, Limba, p. 55).

Locuţiune proverbială: a ajuns la spartul târgului = prea târziu.

Figurat: a ajunge la bătrâneţe, la nevoie, la lipsă etc.

Inventariul Cotrocenilor, 1681 (ms., Arh. Stat.), f. 15: „jupăneasa Despa ajungăndu la adănci bătrănéţe.”

Constantin Brâncovan, 1696 ( Cond., ms., în Arh. Stat., p. 190): „mumă-sa Smeada ajungănd la lipsă şi la sărăcie au fost văndut acéste case.”

2. Ajung „parvenir”.

Neculce, Letop. II, 395: „Vremea viitoare va arăta cine va agiunge să trăească.” 502

A J U N G

Urare la cununie cătră naşi: „Cum aţi ajuns să cununaţi, să ajungeţi şi să botezaţi, să vă faceţi hini din hini şi să vă fie chefu deplin.” (A. D. Holban, Fălciu, c. Albeşti).

Proverb: „Armăsarul când îmbătrâneşte ajunge la râşniţă.”; sau simplu: „a ajunge de la moară la râşniţă” (Pann, II, 64; III, 105).

„Scărăbuş, p-a cui mână ai ajuns!” (Baronzi, Limba, p. 52), locuţiune proverbială, când cade cineva în puterea unui om crud sau nevrednic.

v. Încap.

3. Ajung „recourir”.

Proverbi: „E anevoie când ajungi să cumperi orz de la gâşte” (Pann, III, 72).

„ Ajungi în casa altuia, nu poţi şedea cum îţi place; ajungi la masa altuia, nu mănânci după cum ţi-e gustul; ajungi în patul altuia, nu poţi dormi cum ţi-e voia” ( Ibid., I, 136).

Nic. Muste, Letop. III, p. 20: „ ajungănd şi turcii cu daruri la Ramadanovski.” Ibid., p. 31: „ Agiuns-au dară şi el la Poartă şi au trimis pe Panaitaki Postelnicul şi au scos ferman.”

Ibid., p. 41: „şi căt cheltuia Băsărab-vodă, domnul muntenesc, nimică asupra lui Mihai-vodă nu putea isprăvi, ce în zădar îşi cheltuia banii şi ajungea pre la toţi paşii, dăndu-le bani să fie întru ajutor să mazilească pre Mihai-vodă.”

Ib., p. 44: „Dar n-au lăsat loc Brăncoveanul domnul muntenesc să nu ajungă cu pâră şi cu daruri pre la toţi paşii.” v. Alerg.

IV. Ajung „devenir, étre réduit”.

1. Ajung „devenir”.

Balada Movila lui Burcel: „De-atunci n-am ce să mă fac, C-am agiuns un biet sărac.”

Beldiman, Tragod., v. 557: „Se deşteaptă boierimea, începe-a se sfătui, Ce chip să-ntrebuinţeze răul spre a-l lecui, C-acum agiunsese rana cangrenă desăvârşit, Nu se mai aştepta altă decât un cumplit sfârşit.”

A. Pann, Prov. I, 62: „Lăsându-i într-a lor voie, până se fac mari ştrengari Şajung în cele din urmă desfrânaţilor stegari.”

În proverbi: „Ţiganul, când a ajuns împărat, Întâi pe tată-său a spânzurat.”

(Pann, III, 28)

A J U N G

„ Ajunge din cal măgar Şi catâr din armăsar.”

( Ib., III, 70)

Mai adesea se zice simplu: „ ajunge din cal măgar” ( Ib., II, 64).

„A ajunge la sapă de lemn = cu totul lipsit” ( L. M. ).

„Vai când ajunge coada cap!” (Pann, II, 55).

„Vai când ajunge lupul sameş la oi!” ( Ib., II, 52).

„Omul, până nu slujeşte, stăpân nu ajunge” ( Ib., II, 47).

„Stăpân nu poţi ajunge, dar slugă când vei vrea” ( Ib., II, 86).

„Să nu te blesteme cineva sajungi slugă la cai albi” ( Ib., II, 52).

În locuţiuni proverbiale: „A ajunge de poveste-n ţară” (Pann, III, 128).

Zilot, Cron., p. 117: „Săracul vultur românesc, cum s-amăgi de vulpe, Cuibşorul lui cel strămoşesc în gura ei să-l surpe!

Pre toată hiara şi pre leu făcutu-le-au să crape, Iar d-ale vulpii linguşeli nu au putut să scape!

O ascultă la sfat ficlean aripele să-şi taie, Iată acum că au ajuns al ei de joc bătaie!”

Ibid., p. 118: „scăzură de tot şi ajunseră batjocură grecilor.” Idiotism: „ ajunge t r e a b a = es so weit kommen, darauf ankommen” (Dr. Polysu).

A. Pann, Prov. II, 144: „Să najungă treaba singur cu paraoa să-mi găsesc be-leaoa.”

Alt idiotism: a ajunge c a l d e p o ş t ă = a nu mai avea odihnă.

Alexandri, Barbu Lăutarul: „Sărmane biete Barbule! ai agiuns cal de poştă împregiuru horii.”

A ajunge o J o i m ă r i ţ ă: „Foaie verde peliniţă!

Mărită-mă, măiculiţă, C-am agiuns o Joimăriţă.”

(G. D. Teodorescu, Poez. pop., 337) „ Ajung b i n e, ajung d e p a r t e = weit kommen, es weit bringen, Fortschritte machen; ajung r ă u = ins Unglück gerathen, verarmen, sich zu Grunde richten” (Dr. Polysu).

Cu acelaşi sens, ajung fără determinare: „Vai de mine, ce-am ajuns!

Să iubesc pe sub ascuns.”

(Jarnik-Bârsanu, Transilv., 81)

Reduplicat, pentru mai multă energie, la Zilot, p. 12:

A J U N G

„N-ai gândit, sărace, n-ai gândit, eu ştiu fără a-mi da răspuns, Că de ai fi gândit în adevăr, najungeai cum ai ajuns.

2. Ajung „être réduit”.

Locuţiune proverbială: „am ajuns să ne ia copii[i] în picioare” (Pann, Prov. III, 150).

Zilot, p. 56: „Aceşti doi ticăloşi, din butcă, din odihnă, Din aşternut cu puf, din verice altă ticnă, Sajungă – o, ce foc! – călări pe deşelate, Să doarmă pre pământ, vezi acum de se poate!”

V. Ajung =„suffire, assez”.

Pravila Moldov., 1646, f. 34: „de va fi om bun şi cu nume bun, agšunge gšurămăntulŠ, šarâ de nu, trebue altâ arătare mai bunâ.”

1. Proverbi: „ Ajunge un ciomag la un car de oale” (Pann, III, 133).

„Joacă danţ pe mamaligă Şi-i ajunge cât câştigă.”

( Ibid., I, 106) „Bună e mâneca lungă, Dar pânza nu va sajungă.”

( Ib., I, 161) „Întinde-te cât îţi ajunge plapoma”, adecă trăieşte după mijloacele tale.

Jipescu, Opincaru, p. 132: „Pă câţi nu mi i-au văzut ochi[i] în slava cerului două-trei luni, şi pă urmă dară toată ghiaţa dă coadă-n vale, pântru că s-au întins mai mult dăcât le ajungea ţolu.”

2. Locuţiuni proverbiale: a) Ajunge de glumă, ajunge de şagă – când gluma sau şaga se prea lungeşte, ori nu mai place.

Balada Mănăstirea Argeş: „ Agiungă-ţi de şagă, Că nu-i bună, dragă.” b)„Cale lungă să ajungă”, despre o foarte lungă călătorie.

I. Creangă, Povestea lui Harap-Alb ( Conv. lit., 1877, p. 178): „şi merg ei şi merg cale lungă să leajungă, trecând peste nouă mări, peste nouă ţări.” De la Vrancea (B. Ştefănescu), Sultănica, p. 258: „Apoi, cale lungă să-i ajungă, întâlni un călugăraş, îi dădu veşmintele ei şi îi luă rasa şi caucul lui; plecă înainte.” c) Tot aşa despre o luptă foarte lungă: „Se luptară

Zi de vară

A J U N G

Până-n sară:

Luptă lungă

Să liajungă.”

(Marian, Bucov. I, 167)

3. Imperativul ajunge sau ajungă întrebuinţat în locul adverbului d e s t u l.

Cantemir, Ist. ierogl. (ms., în Acad. Rom., p. 35): „.nici în ritorică tropul î n – d e s t u l i r i i au ascultat, nici în gramatică graiul fără chip şi cuvântul agiunge au învăţat.”

Costachi Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanul II: „ Ajungă atâta sânge vărsat, atâte văduvii, atâţia sărimani.”

A. Pann, Prov. II, 102: „Mă rog, bărbăţele, dă puţin cu milă, Că nu ştiu bătaie de mică copilă, Aoleo, ajunge!.”

I. Văcărescu, p. 62: „Ah! ajungă dar, ajungă

Atâta mânie lungă!”

4. Forma reflexivă: a s e ajunge.

Lexicon Budan: „el nu s e ajunge cu leafa sa = non s u f f i c i t ei salarium”.

Laurian-Maxim: „el nu s e ajunge cu venitul ce are”.

Impersonal:

Caragia, Legiuire, 1818, p. 84: „cât nu s ă ajunge din averea muflujilor spre plata împrumutătorilor.” „Un bun pe zi de ne vine, Cheltuim cinci şi mai bine;

Pe unde nu s e ajunge, Ştim şi cu vorbe a unge.”

(Pann, Prov., II, 154)

Zilot, Cron., p. 47: „şi fiindcă ostaşii se îmulţiseră în urmă după ce s-au ars Craiova, şi ludele ţării se împuţinaseră, măcar deşi era dăjdiile grele, dar iar nu s e ajungea cu venitul vistieriei a se răspunde lefile.”

VI. Particularităţi fonetice şi morfologice.

1. Istorice.

a) – nân ajung se rostea ca vocala nazală franceză; de aci uneori scris prin ÷: aju÷gu, alteori vocalizat de tot: ajugu.

Pravila de la Govora, 1640, f. 109 b: „era şi tineri amăndoi, şi ajuânserâ (aju÷særà) pănâ în sămbăta cea mare.”

Act oltenesc din 1591 ( Cuv. d. bătr. I, 56): „ ajugăndu-l (ajugăidul) vréme de lipsă şi de nevoe, el se-au dus încătroo au putut.”

A J U N G E R E b) La perfect simplu se conjuga: (eu) ajunşu sau ajunşi (= lat. a d j u n x i ), (noi) ajunsemu (= lat. a d j u n x i m u s ).

Legenda Sf. Maria Egipteană, sec. XVII ( Cod. ms. miscel. al Bis. Sf. Nicolae din Braşov, p. 371): „mâ prinse un cutremurŠ şi fricâ, deaca ajunşi la uşa ce mi se închidea mainte şi fârâ de greaţâ întrai înlâuntru.”; şi mai jos, p. 373: „šarâ apuindŠ soarele, ajunşŠ la beséreca sfântului.”

Coresi, Omiliar, 1580, quatern. III, p. 6: „cătrâ uşa postului ajunsemŠ şi nevoinţa sufleteascâ înnainte zace.”

Până astăzi aşa se conjugă la macedo-români.

2. Poporane.

În limba poetică, ajung poate să-şi asocieze pe d- ca în „dalb = alb”.

O baladă din Ardeal: „Deac-acolo dajungea, Străjile nu-l slobozea, Mâna-n buzunari băga, Galbeni jos le arunca.”

(Reteganu, Poez. pop., 72)

O colindă muntenească: „De departe ce-mi vedea?

Pe arhanghelul Gavril Şi pe sfântul Mihail

Că-mi venea, mereu venea Şi la masă dajungea.”

(G. D. Teodorescu, Poez. pop., 33) v. Ajungere. – 1,2,3 Ajuns.

AJÙNGĂ A adv.; assez. – v. Ajung.

AJÙNGE

AJÙNGERE s. AGIÙNGERE, s.f.; l'infinitif d'a j u n g pris comme substantif: action d'atteindre, d'arriver, de parvenir etc. Reprezintă ca substantiv abstract toate sensurile verbului. Uneori e foarte elegant; bunăoară într-un cântec poporan din Bucovina: „Şi pinteni zimţoşi îi da, Pinteni zimţoşi murgului

Spreajungerea d o r u l u i, Căci dorul e mare câne:

Peste multe dealuri vine.”

(Marian, I, 146)

De asemenea la mitropolitul Antim, Didahi[i] (ms. din 1781, în Acad. Rom.), p. 10: „am trudit din zi şi din noapte să înmulţesc talantul Domnului, pentru ca să nu mă număr în răndul leneşii slugi, şi am silit după putinţa mea şi după proastă ajungerea m i n ţ i i méle.”

A J U N G E R E

În primul pasagiu, ajungerea d o r u l u i = „accomplissement du désir”; în al doilea, ajungerea m i n ţ i i = „portée de l'intelligence”.

v. Ajung.

1AJÙNS s. AGIÙNS, -Ă, adj.; part. passé d'a j u n g pris comme adjectif: arrivé, atteint, mûri.

1. Ajuns = s o s i t.

l. Văcărescu, p. 423: „Că ne iubeşte Dumnezeu cu dragoste curată, În toată vremea o vedem, în toate ni s-arată:

Fulgere, vijelii şi ploi, oblăduiri ascunse, Ce provedinţa-i îngrijind, sunt tot la vremi ajunse.”

2. Ajuns = a t i n s.

Corbea, Psaltire, circa 1700 (ms., în Acad. Rom., ps. XCVI): „Şi de faţa Domnului, munţii, ca ceara

S-au topiit, ca de soare ajunsă vara.” „ Ajuns cu cui, berührt” (Dr. Polysu).

La negativ:

Bocet din Banat ( Cuv. d. bătr. II, 712): „Că-n două răzoare

Va fi câte-o floare:

Floare la pământ

Najunsă de vânt, Floare

La răcoare

Najunsă de soare.” „ Ajuns de bătrâneţe” şi „ ajuns la bătrâneţe”, ambii termini însemnând: „aproape bătrân”, cu acea deosebire că-n cazul dentâi poate să fie o îmbătrânire înainte de timp, prin boale sau necazuri, pe când în cazul al doilea este o îmbătrânire treptată firească.

Zilot, Cron., p. 76: „Vedeai oameni cinstiţi, ajunşi de bătrâneţe, De frică munţi urcând, ca-n cele tinereţe.”

De aci tranziţiunea logică la:

3. Ajuns = c o p t: „poamă ajunsă, reif” (Dr. Polysu).

„ Ajuns la minte” şi „ ajuns de minte” = „copt, matur”; dar primul cuvânt implică o lipsă anterioară de minte, pe când cellalt arată numai o dezvoltare deplină a minţii.

Enachi Cogălniceanu, Letop. III, p. 240: „Era om de treabă şi învăţat şi agiuns de minte.”

v. Ajung. – 2,3 Ajuns.

A J U T

2AJÙNS s. AGIÙNS (plur. ajunsuri), s. n.; part. passé d'a j u n g pris comme substantif: arrivée.

Cantemir, Ist. ierogl. (ms., în Acad. Rom., p. 35): „nici adânc fundul mărei, nici nestrăbătută a pământului grosime, nici pre supt rădăcinele munţilor şi stâncilor a metalilor şuvăite vine, nici nevoia agiunsului.”

Mai ales în urarea de bună sosire din drum a unui oaspe dorit sau plăcut: „Trece-n gios, se duce-n sus, Nime nu-i dă un răspuns, Nici îi zice: b u n agiuns!.”

(Alex., Poez. pop.2, 240) v. Ajung. – 1,3 Ajuns.

3AJÙNS s. AGIÙNS (DE-), adv.; assez, suffisamment. Sinonim cu d e s t u l.

Neculce, Letop. II, p. 244: „se vor apăra căteva zile, că şi bucate, şi hrană de cai, şi earbă de puşcă de agiuns avea.”

Beldiman, Tragod., v. 345: „Unuia îi lua şalul, altuia punga cerea, Deagiuns îi da bătaie, dacă se împotrivea.”

Doină muntenească: „A plecat neica, s-a dus Şi nemica nu mi-a spus

Să-i dau guriţă d e – ajuns!

A plecat cu caru-n sus, N-a lăsat nici un răspuns

Să-l îmbrăţişez d e – ajuns!.”

(Vulpian, Text, p. 11) v. Ajung. – l,2 Ajuns.

AJÙT, s. AGIÙT ( ajutat, ajutare), vb.; aider, venir en aide, seconder, soutenir, donner un coup de main. A uşura pe cineva la greu sau la nevoie. „ Ajută pe vecinul tău; ajută-te, şi Dumnezeu te va ajuta; ajutaţi-vă unii pe alţii; m ă ajut cum pot” ( L. M. ). Vine din lat. a d j u t o, frecuentativ de la a d j u v o (= a d + j u v o ), de unde ital. a j u t o sau a i t o, span. a y u d o, fr. a i d e etc. (Cihac).

v. Sprijinesc.